Rezultate din textul definițiilor
UNIVERSITATE, universitati, s. f. Institutie de invatamant superior cu mai multe facultati si sectii. ◊ (Iesit din uz) Universitate de partid = scoala superioara in care se preda ca disciplina de baza marxism-leninismul. Universitate populara = institutie pentru educatia adultilor, avand ca forma principala de activitate ciclul de prelegeri din domenii variate. ♦ Localul acestor institutii. – Din fr. universite, lat. universitas, -atis.

SEMINAR ~e n. 1) Lectie practica in scoala superioara, in cadrul careia studentii isi fixeaza si isi aprofundeaza cunostintele teoretice. 2) Cerc de studii in cadrul unei organizatii obstesti sau al unei institutii care urmareste perfectionarea calificarii profesionale. 3): ~ teologic institutie de invatamant mediu pentru pregatirea preotilor. [Pl. si seminarii] /<fr. seminaire, lat. seminarium

UNIVERSITATE s.f. Institutie de invatamant superior care cuprinde mai multe facultati. ♦ (Iesit din uz) Universitate de partid = scoala superioara in sistemul invatamantului de partid. ♦ Universitate populara = institutie pentru educatia adultilor, avand ca principala forma de activitate cicluri de prelegeri in diverse domenii. ♦ Cladirea unde este instalata o asemenea institutie. [Cf. fr. universite, lat. universitas].

ACADEMIA DOMNEASCA DIN BUCURESTI, scoala superioara (1694-1818), infiintata de Constantin Brincoveanu. Important centru de cultura greaca, cu sediul la Manastirea Sf. Sava, iar in ultimii ani la Schitu Magureanu.

ACADEMIA MIHAILEANA, prima scoala superioara romaneasca in Moldova (1835-1847). Infiintata la Iasi sub domnia lui Mihai Sturdza, prin stradania lui Gh. Asachi si a altor oameni de cultura.

ACADEMIA VASILIANA, scoala superioara de limba slavona si greaca intemeiata (in jurul anului 1640) la manastirea „Trei ierarhi” din Iasi de domnul Moldovei Vasile Lupu, cu concursul mitropolitului Petru Movila. Ulterior, a devenit scoala greceasca; si-a incetat activitatea in 1821. A fost numita si Scoala Mare Domneasca.

academic, -a adj. (lat. academicus, d. vgr. akademikos). De academie: fotoliu academic, sedinta academica. Fig. Pretentios, solemn: stil academic, fraza academica. Titlu academic, titlu universitar sau de la o scoala superioara scoalei secundare. S. m. Adept al filosofiii lui Platone. Membru al unei academii (academician): Un academic celebru. Adv. In mod academic.

ABSOLUTORIU, -IE, absolutorii, adj. s. n. 1. Adj. Care absolva, care iarta o vina, un delict, o greseala. 2. S. n. Certificat de absolvire a unei scoli superioare. – Din lat. absolutorius, (2) germ. Absolutorium.

AUDIENT, -A, audienti, -te, s. m. si f. Persoana care asista la cursurile unei scoli (superioare), fara a fi inscrisa printre elevii sau studentii ordinari si fara a sustine examene. [Pr.: a-u-di-ent] – Din lat. audiens, -ntis.

AUDIENT ~ta (~ti, ~te) m. si f. Persoana care audiaza cursurile unei scoli (superioare), fara a fi inscrisa printre elevii sau studentii ordinari si fara a sustine examene. /<lat. audiens, ~ntis

ACADEMIE s.f. 1. Prima scoala filozofica, infiintata de Platon la Atena, care isi tinea intrunirile in gradinile consacrate eroului Akademos. 2. Inalta institutie culturala, creata pentru a ajuta la progresul stiintei, al artei etc.; societate a unor oameni de cultura care se ocupa cu literatura, stiintele etc. 3. scoala superioara de nivel universitar, neincadrata intr-o universitate sau politehnica. [Gen. -iei. / Cf. fr. academie, it. accademia, lat. academia < gr. akademia].

ABSOLUTORIU, -IE adj. Care absolva, iarta un delict, un pacat etc. // s.n. Certificat, adeverinta de absolvire a unei scoli superioare. [Pron. -riu. / cf. lat. absolutorius, fr. absolutoire, germ. Absolutorium].

CONSERVATOR s.n. scoala superioara de muzica. [< germ. Konservatorium, cf. fr. conservatoire].

INGINER s.m. Diplomat al unei scoli superioare politehnice sau al unui institut cu caracter tehnic care organizeaza si conduce procesele tehnologice intr-o intreprindere. [< fr. ingenieur, it. ingegnere, germ. Ingenieur].

LICEU s. n. ciclu in sistemul de invatamant, superior scolii generale. (< fr. lycee, lat. lyceum)

AVERESCU, Alexandru (1859-1938, n. Ismail), maresal si om politic roman. A parcurs toate gradele militare, de la sublocotenent (1881), la general de brigada (1906) si maresal (1930). Comandant al Scolii Superioare de Razboi (1894-1895). Atasat militar la Berlin (1895-1898); ca sef al Marelui Stat Major (1911-1913) a elaborat planul de lupta al armatei romane in timpul celui de-al doilea razboi balcanic; ministru de razboi (1907-1909). Exceptional comandant de osti, erou al primului razboi mondial, A. a obtinut rasunatoarele victorii de la Marasti si Oituz (1917). Ministru in repetate rinduri, prim-ministru (1918, 1920-1921, 1926-1927), ministru secretar de stat si consilier regal (1938). A infiintat (1918) si condus Liga (din 1920 Partidul) Poporului; a militat pentru consolidarea statului national unitar roman, impotriva curentelor extremiste, pentru un regim parlamentar-constitutional. Teoretician si ginditor militar („Tactica”, „Notite zilnice din razboi. 1916-1918”). M. de onoare al Acad. (1923).

ABSOLUTORIU, -IE, absolutorii, adj. s. n. 1. Adj. (Jur.) Care absolva, care iarta o vina, un delict, o greseala. 2. S. n. (Inv.) Certificat de absolvire a unei scoli superioare. – Din lat. absolutorius, (2) germ. Absolutorium.

HARJEU, Constantin N. (1856-1928, n. Bucuresti), general roman; inginer. M. coresp. al Acad. (1909), prof. la scoala superioara de Razboi si la cea de artilerie si geniu. Ministru de Razboi (1912-1913; mart.-oct. 1918). Lucrari de istorie si teorie militara („Istoria armei geniului”, „Curs de topografie”).

RECTOR I. s. m. 1. conducator al unei institutii de invatamant superior; ◊ (in unele tari din Apus) conducator al unei scoli medii. 2. superior al unui colegiu al iezuitilor. II. adj. conducator, diriguitor. (< fr. recteur, germ. Rektor)

CARTAN [cartã], 1. Elie Joseph C. (1869-1951), matematician francez. Prof. univ. la Sorbona. A publicat lucrari in domeniul geometriei diferentiale, al teoriei grupurilor si de fizica matematica. M. de onoare al Acad. Romane (1931). 2. Henri C. (1904-2008), matematician francez. Fiul lui C. (1). Prof. univ. la Paris. Unul dintre conducatorii Scolii Normale Superioare si fondator al grupului Bourbaki. Lucrari de teoria functiilor complexe cu mai multe variabile si de algebra omologica.

ACADEMIE, academii, s. f. 1. Societate de invatati, de literati, de artisti etc. creata pentru dezvoltarea stiintelor si a artelor; inalta institutie culturala care reuneste pe cei mai de seama savanti si artisti. 2. scoala de invatamant superior. [Acc. si: (dupa lat.) academie] – Din fr. academie, lat. academia.

AUDITORIU, (2) auditorii, s. n. 1. Totalitatea auditorilor; asistenta. 2. Sala de cursuri intr-o scoala (de grad superior). [Pr.: a-u-] – Din fr. auditoire, lat. auditorium.

PRELEGERE, prelegeri, s. f. Curs, lectie tinuta intr-o scoala de grad superior; conferinta publica (apartinand unui ciclu); prelectie. – Cf. lat. praelegere.

ACADEMIE (‹ fr., gr.) s. f. 1. Societate de savanti, literati, artisti etc.; institutie superioara de cultura a carei misiune este sa contribuie la dezvoltarea stiintelor si artelor. Traditiile academice dateaza inca din antichitate (Academia platonica). A. au luat fiinta in a doua jumatate a sec. 15 in Italia, iar primele a. nationale au fost: Academia Franceza, 1635; Societatea Regala din Londra, 1662; Societatea de Stiinte din Berlin, 1700; Academia de Stiinte din Petersburg, 1725. 2. Nume dat unor scoli de invatamint superior.

ACADEMIE, academii, s. f. 1. Institutie superioara de cultura, a carei misiune este sa ajute la dezvoltarea stiintelor si a artelor; (in tara noastra) cea mai inalta institutie culturala de stat, care reuneste si promoveaza oameni de valoare stiintifica si culturala, dirijeaza si dezvolta, printr-un complex de institute, munca de cercetare stiintifica si de creatie literar-artistica a tarii. 2. scoala de invatamant superior. [Acc. si: (dupa lat.) academie] – Fr. academie, (lat. lit. academia).

AUDITORIU, (2) auditorii, s. n. 1. Totalitatea auditorilor; asistenta. 2. Sala de cursuri intr-o scoala (de grad superior). [Pr.: a-u-] – Fr. auditoire (lat. lit. auditorium).

LICEU, licee, s. n. scoala de cultura generala, in care sunt admisi absolventi ai scolilor generale si unde se predau cunostintele necesare continuarii studiilor in invatamantul superior sau diverse specialitati pentru pregatirea cadrelor medii. – Din fr. lycee, lat. lyceum.

INSTITUT, institute, s. n. 1. Institutie in care se fac cercetari stiintifice de specialitate. ♦ Institutie de invatamant superior (universitar) in care se pregatesc cadre cu calificare superioara in diferite specialitati. ♦ (Concr.) Local in care functioneaza astfel de institutii. 2. (In trecut) scoala particulara de grad secundar, de obicei cu internat. 3. (Inv.) Institutie (2). – Din fr. institut, lat. institutum.

RECTOR, rectori, s. m. Persoana care conduce (din punct de vedere stiintific si administrativ) o institutie de invatamant superior; grad detinut de aceasta persoana. ♦ (In unele tari din Apus) Persoana care conduce o scoala medie; grad detinut de aceasta persoana. – Din lat. rector, germ. Rektor, fr. recteur.

scoala scoli f. 1) Institutie de invatamant elementar. 2) Institutie de invatamant specializata. ~ muzicala. 3) Cladire unde se afla aceasta institutie. 4) Totalitate a institutiilor de invatamant de toate treptele; sistem de invatamant. ◊ ~ superioara denumire comuna pentru intreg sistemul de invatamant superior. 5) fig. Proces de acumulare a cunostintelor dintr-un domeniu. A face ~. 6) Curent intr-un domeniu de activitate, avand mai multi adepti. ~a flamanda. [G.-D. scolii] /<sb. skola, pol. szkola

RIDICAT adj. 1. sculat. (Nu sta jos, ci ~.) 2. inaltat, saltat. (Cu capetele putin ~e.) 3. v. inalt. 4. v. suflecat. 5. v. insanatosit. 6. v. sporit. 7. v. majorat. 8. v. exorbitant. 9. v. mare. 10. v. puternic. 11. v. aspru. 12. inalt, superior. (Nivel ~ de trai.)

SEMINAR, seminarii, s. n. 1. Forma de activitate didactica in cadrul invatamantului superior prin care studentii fixeaza si adancesc cunostintele predate la curs sau executa lucrari practice sub conducerea unui profesor. ♦ Seminar pedagogic = stagiu practic obligatoriu pentru absolventii unei facultati care isi alegeau cariera didactica. 2. scoala de grad mediu pentru pregatirea preotilor. [Pl. si: seminare] – Din fr. seminaire, lat. seminarium.

POPOVICIU, Tiberiu (1906-1975, n. Arad), matematician roman. Acad. (1963), prof. univ. la Cernauti, Iasi si Cluj. A infiintat (1946), la Univ. din Cluj, seminarul de teoria aproximarii si analiza numerica; director (din 1957) al Institutului de Calcul Numeric din Cluj. Fondatorul scolii romane de analiza numerica. A scris (1938) prima monografie despre teoria aproximarii functiilor continue prin polinoame. Contributii in domeniul teoriei functiilor de variabile reale, al analizei numerice, al algebrei si al teoriei numerelor („Analiza matematica”, „Analiza numerica”). A introdus notiunea de „functie convexa de ordin superior”.

CLASA ~e f. 1) Grup de obiecte, fenomene sau fiinte cu insusiri comune. 2): ~ sociala grup de oameni constituit istoric care se deosebeste de alte grupuri prin situatia economica. 3) biol. Categorie sistematica superioara ordinului si inferioara increngaturii. ~a flagelatelor. 4) mat. Fiecare dintre grupurile a cate trei cifre ale unui numar cu mai multe cifre. ~a unitatilor. 5) Unitate organizatorica de invatamant compusa dintr-un numar de elevi de aceeasi varsta. Elev in ~a a doua. 6) Sala de studii intr-o scoala. ~-laborator. 7) Grup de elevi care studiaza acelasi obiect sub conducerea unui specialist. ~ de pian. 8) Categorie ce se atribuie unor compartimente de tren, de nava etc. conform gradului de confort. Cupeu de ~a intai. 9) Rang, categorie in care este incadrat cineva potrivit functiei detinute. [G.-D. clasei] /<fr. classe, lat. classis

RIDICAT2, -A, ridicati, -te, adj. 1. (Despre invelitori, capace) Dat la o parte, inlaturat. ♦ (Despre perdele, storuri etc.) Dus mai sus (sau intr-o parte); tras. ♦ (Despre obiecte de imbracaminte, mai ales despre maneci) Sumes, suflecat. ♦ (Despre oameni) sculat in picioare; Fig. insanatosit, inzdravenit. 2. Care sta drept, in pozitie verticala, indreptat in sus. ♦ Inalt. 3. Fig. (Despre preturi) Care depaseste plafonul normal, obisnuit; marit, sporit, urcat. ♦ (Despre voce) Tare, intens. ◊ Ton ridicat = ton rastit, aspru, poruncitor. ♦ (Despre oameni si felul lor de viata) Cu un nivel inalt, superior; inaintat. [Var.: (inv.) aridicat, -a adj.] – V. ridica.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)