Rezultate din textul definițiilor
MEMORIALISTIC, -A, memorialistici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Gen de scriere literara care cuprinde memorii; (cu sens colectiv) totalitatea lucrarilor care contin memorii. 2. Adj. Care apartine memorialisticii (1) sau care se refera la memorial (I 1), de memorial. [Pr.: -ri-a-] – Memorial + suf. -istic.
MEMORIALISTICA f. 1) Gen de scriere literara care contine memorii. 2) Totalitate a lucrarilor cu caracter de memorii. [Sil. -ri-a-] /memorial + suf. ~istica
MEDALION s.n. 1. Bijuterie ovala sau rotunda in care se pastreaza o fotografie sau o mica amintire si care se poarta de obicei la gat. 2. Fotografie sau tablou de forma ovala sau rotunda. 3. Ornament rotund sau oval care cuprinde un basorelief, o inscriptie. ♦ Motiv in forma de romb care se aplica in mijlocul unei tesaturi. 4. Preparat culinar de forma rotunda sau ovala. 5. Scurta scriere literara in proza, articol critic in care se schiteaza portretul unei personalitati. ♦ Spectacol, emisiune etc. dedicata evocarii unui compozitor sau unui scriitor. [Pron. -li-on. / < fr. medaillon, cf. it. medaglione].
MORALA s.f. 1. Forma a constiintei sociale care cuprinde anumite idei, conceptii, convingeri privind normele de convietuire si de comportare a oamenilor in raporturile dintre ei si fata de societate. 2. (Fam.) Mustrare, dojana. 3. Parte a unei fabule care contine o invatatura; concluzie moralizatoare desprinsa dintr-o scriere literara. [Cf. fr. morale, lat. moralis].
AUTOBIOGRAFIE s. f. 1. biografie a unei persoane, scrisa de ea insasi. 2. scriere literara in care autorul isi povesteste viata. (< fr. autobiographie, rus. avtabiografiia)
CONFESIUNE s. f. 1. marturisire, destainuire a unor ganduri, fapte sau sentimente intime. ◊ scriere literara care cuprinde marturisirea unor ganduri si sentimente legate de viata intima a autorului. 2. religie. (< fr. confession, lat. confessio)
EVOCARE s. f. faptul de a evoca; amintire, aducere-aminte; evocatie ◊ scriere literara in care se evoca ceva. (< evoca)
MEDALION s. n. 1. bijuterie ovala sau rotunda in care se pastreaza o fotografie, o mica amintire (care se poarta la gat). 2. ornament rotund sau oval de fatada sau de mobilier, care cuprinde un basorelief, o inscriptie. ◊ motiv in forma de romb care se aplica in mijlocul unei tesaturi. 3. preparat culinar de forma rotunda sau ovala. 4. scurta scriere literara in proza, articol critic in care se schiteaza portretul unei personalitati. ◊ spectacol, emisiune dedicata evocarii unui scriitor, muzician etc. (< it. medaglione, fr. medaillon)
MEMORIAL, -A I. adj. care serveste pentru a aminti un eveniment important, o personalitate etc. II. s.. 1. scriere literara inrudita cu insemnarile de calatorie si cu memoriile, in care se consemneaza anumite realitati. 2. monument comemorativ. (< fr. memorial, (II, 2) engl. memorial, lat. memoriales, germ. Memorial)
MORALA s. f. 1. ansamblul ideilor, conceptiilor, convingerilor privind normele de convietuire si de comportare a oamenilor in raporturile dintre ei si fata de societate. 2. etica. 3. parte a unei fabule care contine o invatatura; concluzie moralizatoare dintr-o scriere literara. 4. (fam.) mustrare, dojana. (< fr. morale)
CONFESIUNE, confesiuni, s. f. 1. Marturisire a unor fapte, a unor ganduri sau sentimente intime; p. restr. spovedanie. ♦ scriere literara care contine marturisirea unor ganduri si sentimente legate de viata intima a autorului. ♦ Scriere care cuprinde marturisirea de credinta a unei ramuri a bisericii crestine. 2. Religie, cult. [Pr.: -si-u-] – Din fr. confession, lat. confessio, -onis.
DARE, dari, s. f. Actiunea de a da2. ◊ Loc. adj. (Despre oameni) Cu dare de mana = instarit, bogat. ♦ Dare de seama = raport, referat asupra unei activitati, unei gestiuni etc. intr-o anumita perioada; prezentare critica a unei scrieri literare sau stiintifice, recenzie; relatare (in ziare) a unor fapte, intamplari etc. Dare la semn = tragere la tinta. Dare in judecata = chemare a unei persoane in fata unei instante judecatoresti in calitate de parat. Dare la lumina = publicare, tiparire. Dare pe fata (sau in vileag) = divulgare, demascare. ♦ (In evul mediu, la romani) Nume generic pentru obligatiile in bani si in natura; impozit. – V. da2.
VEDE s. f. pl. Nume dat culegerii de texte religioase si literare scrise in sanscrita veche, care reprezinta primele documente literare din India. – Din fr. Vedas.
MEDALION, medalioane, s. n. 1. Bijuterie de forma rotunda sau ovala, care incadreaza sau inchide intre doua capace o fotografie, o pictura, o suvita de par etc. si care se poarta de obicei la gat. ♦ Rama ovala sau rotunda in care este fixata o fotografie sau un tablou; p. ext. fotografie sau tablou fixat intr-o astfel de rama. 2. Element decorativ de forma circulara sau ovala, folosit in arhitectura, mobilier etc. si cuprinzand un basorelief, o inscriptie, un portret etc. 3. scriere literara in proza de mici dimensiuni, pe o anumita tema, in care sunt schitate trasaturile fundamentale ale vietii si operei unei personalitati, adesea urmata de exemplificari din opera acesteia. [Pr.: -li-on] – Din fr. medaillon (dupa medalie). Cf. it. medaglione.
CARACTER s. 1. v. insusire. 2. v. factura. 3. v. fire. 4. litera. (Scris cu ~e gotice.) 5. v. semn grafic.
CONFESIUNE ~i f. 1) Comunicare a unor fapte sau ganduri ascunse; spovedanie; confidenta. 2) Ritual crestin constand in marturisirea pacatelor pentru a obtine iertarea lor; spovedanie. 3) Forma a constiintei sociale, in care realitatea este reflectata si interpretata ca fiind dependenta de forte si fiinte supranaturale; religie; cult; credinta. 4) scriere literara cu caracter autobiografic, in care autorul este de o sinceritate totala. [Art. confesiunea; G.-D. confesiunii; Sil. -si-u-] /<fr. confession, lat. conffesio, ~onis
MEMORIAL2 ~e n. 1) scriere literara, care contine observatii stiintifice, impresii sau amintiri din timpul vietii autorului. 2) Monument in memoria unui eveniment, a unor persoane celebre sau a unor eroi cazuti pentru patrie. [Sil. -ri-al] /<germ. Memorial, fr. memorial, lat. memorialis
TONALITATE ~ati f. 1) Ansamblu de legi care stau la baza gamelor. 2) Gama care sta la baza unei compozitii muzicale. 3) (in unele limbi) Intonatie diferita a unor cuvinte, formate din aceleasi sunete, dar deosebite prin sens. 4) Particularitate dominanta a unei scrieri (literare). 5) Culoare dominanta a unei picturi. /<fr. tonalite
CONFESIUNE s.f. 1. Marturisire, destainuire a unor ganduri, a unor fapte sau a unor sentimente intime. ♦ scriere literara care cuprinde marturisirea unor ganduri si sentimente legate de viata intima a autorului. 2. Religie, credinta religioasa, cult. [Var. confesie s.f. / cf. fr. confession, it. confessione, lat. confessio].
RONDA adj. f. (Despre o litera, scriere) Cu linia rotunda, groasa si dreapta; penita ronda = penita speciala cu varful lat, folosita pentru acest gen de scriere. // s.f. Cantec vesel, de chef, la care fiecare comesean canta un cuplet; rond2 (2) [in DN]. [< fr. ronde].
AUTOBIOGRAFIE s.f. Biografie a unei persoane, scrisa de ea insasi. ♦ scriere literara in care autorul isi povesteste viata. [Gen. -iei. / cf. it. autobiografia, fr. autobiographie, rus. avtobiografia < gr. autos – insusi, bios – viata, graphein – a scrie].
FABULA s.f. 1. Istorioara alegorica, de obicei in versuri, in care sunt satirizate anumite moravuri si deprinderi, folosindu-se procedeul personificarii animalelor sau lucrurilor. 2. Subiectul, textura unei scrieri literare. ♦ Povestire in care nu se poate deosebi realul de inventie, de nascocire. [< lat. fabula].
MEMORIAL s.n. 1. scriere literara inrudita cu insemnarile de calatorie si cu memoriile, in care se consemneaza anumite realitati. 2. Monument sau inscriptie comemorativa. [Pron. -ri-al, pl. -le, -luri. / < fr. memorial, it. memoriale, engl. memorial, cf. lat. (liber) memorialis – carte de insemnari].
TON s.n. 1. Gradul de inaltime al unui sunet. ♦ Intervalul dintre doua trepte alaturate ale gamei diatonice, egal cu doua semitonuri. ♦ A da tonul = a) a stabili tonalitatea unei cantari vocale, folosind diapazonul; b) a initia ceva. 2. Mladiere, inflexiune a vocii, intonatie. 3. Fel de a spune, de a-si exprima gandurile. ♦ Felul in care se prezinta, in general, o scriere (literara). ♦ Fel de a fi, de a se purta in general. 4. Nuanta a culorilor (intr-un tablou). ♦ Culoare dominanta, tonalitatea generala a unui tablou. [Pl. -uri. / cf. fr. ton, it. tono, lat. tonus].
DIALOG s. n. 1. conversatie intre doi vorbitori. 2. schimb de opinii intre reprezentantii a doua partide, state etc. 3. ansamblu de replici schimbate intre personajele unei piese de teatru sau ale unui film; pasaj dintr-o opera literara care reproduce convorbirea unor personaje. ♦ ~ interior = replicile pe care le schimba cu sine insusi un personaj literar. ◊ scriere redactata sub forma de dialog (1). 4. alternare de fraze muzicale care parca raspund una alteia, executate de doua voci sau instrumente ori chiar de un singur instrument cu registre diferite. (< fr. dialogue, lat. dialogus)
FABULA s. f. 1. specie a genului epic, alegorica, (in versuri), in care sunt satirizate anumite moravuri si deprinderi, prin procedeul personificarii animalelor sau lucrurilor. ◊ scurta naratiune la care participa animale personificate. 2. subiectul, textura unei scrieri literare. ◊ povestire in care nu se poate deosebi realul de inventie, de nascocire. (< lat. fabula)
INVECTIVA s. f. 1. vorba de ocara; injurie, insulta. 2. expresie violenta in unele scrieri literare, cu functie stilistica sau in scop polemic ori satiric. (< fr. invective, lat. invectivae)
RONDA1 adj. (despre o litera, scriere) cu linia rotunda, groasa si dreapta. ♦ penita ~ = penita speciala cu varful lat, pentru acest gen de scriere. (< fr. ronde)
caracter n., pl. e (fr. caractere, it. carattere, lat. character, -eris, d. vgr. haracter, -eros, semn sapat, marca, tipar, d. harasso, gravez. V. harag, haraxesc). Semn de care te servesti la scris, litera. Fig. Fel de suflet: caracter blind. Tarie, curaj: a arata ca ai caracter. Nobleta, bunatate: om de caracter. Semn distinctiv: caracterele gloriii, ratiunea e caracteru omului. Expresiune, fizionomie: dans de caracter. Titlu, demnitate, misiune: un trimes [!] cu caracter de ambasador. – Si caracter (dupa it.) si (vechi) haractir (dupa ngr.).
ROUSSEAU [ruso], Jean-Jacques (1712-1778), filozof, scriitor si muzician francez. Reprezentant al romantismului. Colaborator al Enciclopediei. Autor al „Contractului social”, potrivit caruia, in starea naturala, viata este libera si independenta, iar neajunsurile conditiei umane au fost la origine societatea. Salvarea este posibila printr-o organizare politica centrata pe ideea de libertate si de vointa generala („Discurs asupra inegalitatii”). Doctrina politica a lui R. avea sa devina platforma democratiei radicale iacobine in timpul Revolutiei Franceze. Conceptia sa pedagogica preconizeaza educatia conform cu natura proprie a copilului („Emil sau despre educatie”). Principiul revenirii la natura (denumit ulterior „rousseauism”) si ideea primordialitatii sentimentului in raport cu ratiunea (caracteristica si pentru deismul sau), care strabat principalele scrieri literare ale lui R. (romanul epistolar „Iulia sau noua Eloiza”, „Confesiunile”), au facut din el un precursor al romantismului francez si european. Ca muzician a compus muzica de opera („Vrajitorul satului”, „Pygmalion”), cantece; autor al unui sistem de notatie muzicala; a abordat probleme de estetica si de teorie a muzicii.
SCRIBARET, scribareti, s. m. (Rar) Scriitor prost, lipsit de talent; literat care scrie mult si prost. – Scrib + suf. -aret.
scriere, scrieri, s. f. 1. Actiunea de a scrie si rezultatul ei. 2. (Concr.) Sistem de semne grafice conventionale prin care sunt reprezentate in scris sunetele sau cuvintele unei limbi. ♦ (Inv.) Ortografie. ♦ Mod particular de a caligrafia semnele grafice; fel de a scrie. 3. (Concr.) Text scris: exprimare in scris; compunere, redactare a unui text: scrisoare (5), scris1 (4). ♦ Opera literara sau stiintifica. – V. scrie.
SLOVA, (1) slove, s. f. (Pop.) 1. litera (chirilica). ♦ scriere; alfabet. 2. Scrisul cuiva, cu caracteristicile lui, dupa care poate fi identificat. 3. Stiinta de carte; invatatura. – Din sl. slovo.
MINUSCULA s. (TIPOGR.) litera mica. (Scris cu ~e.)
CUNEIFORM ~a (~i, ~e) si substantival Care este in forma de cui. litera cuneiforma. ◊ scriere cuneiforma sistem de scriere, la unele popoare din Orientul antic, cu litere in forma de cuie. [Sil. -ne-i-] /<fr. cuneiforme
GLAGOLITIC ~ca (~ci, ~ce): Alfabet ~ alfabet vechi slav, intocmit dupa modelul literelor mici grecesti si folosit in scrierile religioase. litera ~ca litera din acest alfabet. /<fr. glagolitique
OPUSCUL s.n. scriere (stiintifica, literara) de dimensiuni mici. [Pl. -le, (s.m.) -li. / cf. fr. opuscule, lat. opusculum].
CRONICA vb. intr. (rar) a scrie cronici (literare), a recenza. (< fr. chroniquer)
GRAMO-, -GRAMA elem. „scriere”, „inregistrare”, „litera”. (< fr. grammo-, -gramme, cf. gr. gramma)
RACAN, Honorat de Bueil, senior de ~ (1589-1670), poet si militar francez. Unul dintre cei dintai literati care scriu in maniera clasicista („Ode sacre”).
SANSCRIT, -A (‹ fr. {i}; cf. sanscr. samskrta „cultivat”, „rafinat”) adj. 1. Limba sanscrita (si subst., f.) = limba veche indo-europeana, din India; limba sacra a brahmanilor, vorbita intre 1500 si 200 i. Hr. (Subst.) Sanscrita clasica = limba operelor literare de diferite genuri, scrise incepand din sec. 5 i. Hr., ramasa pana in perioada moderna limba savanta a intregii Indii. Standardizata conform gramaticii lui Pãnini. In s. au fost scrise lucrari literare, religioase, filozofice, juridice si stiintifice, care au influentat asupra dezvoltarii culturii Asiei de SE si Asiei Centrale, precum si a celei europene. Are diferite grafii derivate din scrierea brahmi. 2. Care apartine limbii sanscrite, privitor la limba sanscrita; care este scris in aceasta limba.
BATARD, -A, batarzi, -de, adj. (Despre scriere) Care este intermediar intre scrierea ronda si cea cursiva; (despre penite) care are forma potrivita spre a servi la acest fel de scriere; bastard. ♦ (Substantivat, f.) litera din aceasta scriere. – Din fr. batard.
GLAGOLITIC, -A, glagolitici, -ce, adj. (In sintagmele) Alfabet glagolitic sau scriere glagolitica = alfabet intocmit dupa modelul literelor mici grecesti si folosit in unele scrieri slave bisericesti. litera glagolitica = litera care apartine alfabetului glagolitic. – Din fr. glagolitique.
OPUSCUL, opuscule, s. n. scriere stiintifica sau literara de proportii reduse. – Din fr. opuscule, lat. opusculum.
OP ~uri n. livr. depr. Creatie literara sau stiintifica; scriere. /<lat. opus
UVRAJ ~e n. inv. 1) Creatie literara sau stiintifica; scriere; lucrare. 2) Lucrare de constructie. /<fr. ouvrage
ARTA s.f. 1. Forma a constiintei sociale care oglindeste realitatea in imagini expresive; totalitatea operelor care apartin acestei forme a constiintei sociale; opera omeneasca in care se manifesta talent sau geniu. ◊ Opera de arta = opera rezultata din activitatea artistica creatoare. ♦ Arte liberale = denumire data in evul mediu gramaticii, retoricii, dialecticii, aritmeticii, geometriei, astronomiei si teoriei muzicii. 2. Arta poetica = a) disciplina a criticii literare care studiaza regulile de urmat la alcatuirea operelor literare; b) tratat scris de obicei in versuri, poem care exprima conceptia, convingerile despre menirea artei si despre idealul poetic al autorului. 3. Fel de a lucra potrivit unor reguli si deprinderi invatate; indemanare, pricepere, maiestrie, mestesug, abilitate. [Pl. -te. / < lat. ars, cf. it. arte].
CREA vb. I. tr. 1. A produce, a face ceva care nu exista mai inainte; a intemeia, a infiinta, a organiza. ♦ A inventa; a plasmui, a nascoci, a compune, a scrie (o opera literara etc.). 2. A pregati, a forma (pentru o misiune, o cariera etc.). 3. (Teatru) A crea un rol = a interpreta cu pricepere si originalitate un rol. [Pron. cre-a, p.i. creez, 3,6 creeaza, 4 cream, ger. creand, part. creat. / cf. lat. creare, fr. creer].
FRAGMENT s.n. Bucata, parte (a unui tot). ♦ Parte dintr-o opera literara, dintr-o scriere. [Pl. -te. / < fr. fragment, cf. lat. fragmentum].
BATARD, -A adj. (despre scriere) cu caracter de scriere ronda si cursiva. ◊ (s. f.) caracter de litera al acestei scrieri. (< fr. batarde)
OPUSCUL s. n. scriere stiintifica sau literara de dimensiuni mici. (< fr. opuscule, lat. opusculum)
BATARD, -A, batarzi, -de, adj. (Despre scriere) Care are unele caractere din scrierea ronda si altele din cea cursiva; (despre penite) de o fabricatie speciala spre a servi la acest fel de scriere. ♦ (Substantivat, f.) litera care face parte din aceasta scriere. – Fr. batard.
UVRAJ, uvraje, s. n. (Inv.) Opera (literara sau stiintifica), lucrare, scriere. 2. (Lucrare de) constructie. [Var.: uvragiu s. n.] – Din fr. ouvrage.
DRAMATIC, -A, dramatici, -ce, adj. 1. Care tine de drama sau de teatru, privitor la drama sau la teatru. ◊ Arta dramatica = ansamblu de principii privitoare la interpretarea si la punerea in scena a unui spectacol, a unei piese. Artist dramatic = actor. Genul dramatic = gen literar care cuprinde opere scrise pentru a fi reprezentate pe scena. ♦ (Despre vocea cantaretilor) Care are o sonoritate ampla, intensa, capabila sa exprime situatii zbuciumate, de tensiune. 2. Fig. (Despre intamplari, imprejurari, situatii, momente etc.) Bogat in contraste si in conflicte; zguduitor, impresionant. ◊ (Substantivat, n.) Dramaticul unei situatii. – Din fr. dramatique, lat. dramaticus.
TEXT, texte, s. n. 1. Ceea ce este exprimat in scris; cuprinsul unei opere literare sau stiintifice, al unui discurs, al unei legi etc. ♦ Fragment, parte dintr-o scriere. 2. Cuvintele unei compozitii muzicale. 3. litera de tipar cu un corp de 20 de puncte tipografice. – Din fr. texte, lat. textus.
LITERATURA ~i f. 1) Creatie artistica al carei mijloc de exprimare este limba literara. ◊ ~ populara creatie artistica nascuta in sanul poporului si transmisa pe cale orala. ~ culta creatie literara a unor autori cunoscuti, transmisa prin scris. 2) Ansamblu de opere literare (ale unei tari, ale unui grup social, ale unei epoci etc.). 3) Ansamblu de lucrari scrise referitor la o anumita problema sau intr-un anumit domeniu. ~ politica. ~ stiintifica. [G.-D. literaturii] /<fr. litterature, lat. litteratura
SCRIITOR ~oare( ~ori, ~oare) m. si f. 1) Autor de opere literare. 2) inv. Slujbas care scria acte, petitii, scrisori. 3) inv. Secretar al domnitorului sau al unui alt demnitar de stat. [Sil. scri-i-] /a scrie + suf. ~tor
POETICA s.f. 1. Ramura a teoriei literaturii care trateaza despre creatia poetica. ♦ Tratat despre creatia poetica. 2. Sistem de principii poetice caracteristice unei epoci sau unui curent literar; fel de a scrie propriu unui poet. 3. Parte constitutiva a lingvisticii care se ocupa cu raporturile dintre functia poetica si celelalte functii ale limbajului. [< lat., it. poetica, cf. fr. poetique].
OP s.n. (Liv.) Opera (literara sau stiintifica), lucrare, scriere. [< lat. opus].
DRAMATIC, -A adj. 1. referitor la drama, la teatru. ♦ gen ~ = gen literar care cuprinde opere scrise in dialog, in care ideile si sentimentele, ducand la desfasurarea unui conflict intre personaje, sunt prezentate dinamic pe scena; cronica ~a = prezentare (analitica) a unei reprezentatii teatrale; arta ~a = arta si teoria punerii in scena si interpretarii operelor dramatice; drama (2). ♦ (despre voci) care se caracterizeaza printr-o sonoritate colorata si plina de gravitate, dar avand o mobilitate limitata. 2. (fig.; despre intamplari, situatii etc.) bogat in contraste, in conflicte; zguduitor, impresionat. (< fr. dramatique, lat. dramaticus, gr. dramatikos)
FRAGMENT s. n. 1. parte (dintr-un tot). 2. moment dintr-o opera literara, muzicala, dintr-o scriere. (< fr. fragment, lat. fragmentum)
MEMORIU s. n. 1. expunere documentata ampla asupra unei probleme, a unui fapt. ◊ expunere scrisa a activitatii stiintifice, didactice etc. desfasurate de cineva. 2. (pl.) culegere de lucrari, conferinte etc. facute in cadrul unei societati literare, stiintifice etc. 3. (pl.) scriere cuprinzand insemnari asupra evenimentelor petrecute in timpul vietii autorului, la care a luat si el parte. 4. cerere in care motivele si faptele sunt expuse pe larg. (< lat. memorium, fr. memoire)
POETIC, -A I. adj. 1. propriu poeziei. 2. (fig.) demn a inspira un poet; (p. ext.) incantator, expresiv, plastic, sensibil, liric. II. s. n. categorie estetica desemnand genul poetic. III. s. f. 1. ramura a teoriei literaturii care trateaza despre creatia poetica. ◊ tratat despre creatia poetica. 2. sistem de principii poetice caracteristice unei epoci sau unui curent literar; fel de a scrie propriu unui poet. 3. parte a lingvisticii care se ocupa cu raporturile dintre functia poetica si celelalte functii ale limbajului. (< fr. poetique, lat. poeticus, it. poetico, gr. poietikos)
ORTOGRAFIE (‹ lat.; ngr.; {s} orto- + graphe „scriere”) s. f. (LINGV.) Ansamblu de scrierea corecta a cuvintelor unei limbi; aplicarea practica a acestor reguli. Exista doua tipuri principale de o.: fonetica, atunci cand scrierea reda pronuntarea limbii literare, si etimologica, atunci cand scrierea reflecta aspectul mai vechi al cuvintelor, mult depasit de pronuntare (de ex. in limbile franceza si engleza). Ortografia limbii romane este in general fonetica; incepand din 1860, cand s-a introdus scrierea oficiala cu litere latine, au existat numeroase sisteme ortografice, care oglindesc disputele reprezentantii curentului fonetic si al celui etimologic. Actuala o. se bazeaza, in cea mai mare parte, pe principiul fonetic sau fonematic, a carui aplicare este limitata uneori de principiile gramaticale sau de principiul etimologic, care impune exceptii in scrierea unor cuvinte vechi si a unor neologisme. ♦ Modul in care cineva scrie cuvintele.
CHIRILIC, -A, chirilici, -ce, adj. (In sintagmele) Alfabet chirilic = vechi alfabet slav, compus de Chiril in sec. IX si intrebuintat la noi (oficial) pana in 1860, care a servit drept baza pentru alfabetele folosite de popoarele slave ortodoxe. litera chirilica = litera din alfabetul chirilic. (Substantivat) scrie cu chirilice. ♦ (Despre texte, scrieri etc.) Care este scris cu litere chirilice. [Var.: cirilic, -a adj.] – Chiril (n. pr.) + suf. -ic.
OP, opuri, s. n. (Livr.) Opera (literara sau stiintifica); carte, lucrare, scriere. – Din lat. opus.
PARODIA, parodiez, vb. I. Tranz. A imita o opera literara sau maniera de a scrie a cuiva, cu intentii satirice sau pentru a obtine efecte comice. ♦ A reproduce intr-o maniera grotesca gesturile, miscarile sau actiunile cuiva. [Pr.: -di-a] – Din fr. parodier.
PARAliteraTURA, paraliteraturi, s. f. scriere considerata la periferia creatiei literare propriu-zise. – Din fr. paralitterature.
COMPUNE, compun, vb. III. Tranz. 1. (Despre elementele unui intreg) A forma, a alcatui un intreg. ♦ Refl. (Despre un intreg) A fi alcatuit, a consta din... 2. A crea, a scrie, a redacta o opera literara, muzicala etc. [Perf. s. compusei, part. compus] – Din lat. componere (dupa pune).
PARAliteraTURA ~i f. scriere considerata la periferia creatiei literare propriu-zise. /<fr. paralitterature
VEDE f. la pl. Nume dat culegerii de texte religioase si literare, care reprezinta primele documente scrise din India. /<fr. vedas
BATARD, -A adj. (Despre scriere, litere) Cu caracter de scriere ronda si cursiva; (despre penite) care serveste la acest fel de scriere. ♦ (s.f.) Caracter de litera cu care se executa acest fel de scriere. [< fr. batarde].
POEZIE s.f. 1. Arta de a scrie in versuri; creatie, opera literara in versuri. ♦ Totalitatea poeziilor unui poet, ale unui popor etc. 2. (Fig.) Caracterul poetic al unui peisaj, al unei intamplari etc.; farmec, frumusete, incantare. [Gen. -iei. / < fr. poesie, it. poesia, cf. lat. poesis, gr. poiesis].
AUTOBIOGRAFIE, autobiografii, s. f. Biografie pe care o persoana si-o scrie ea insasi; datele esentiale din viata unei persoane, scrise de ea insati. ♦ Compunere literara (in proza) in care autorul isi povesteste propria sa viata. [Pr.: a-u-to-bi-o-] – Dupa fr. autobiographie (< gr.).
BUCHE, buchi, s. f. A doua litera din alfabetul chirilic; p. ext. litera; alfabet; cunostinte elementare de scris si citit. ◊ Expr. Buchea cartii = exact ca in carte; in chip mecanic. A fi (tot) la buchi = a fi (tot) incepator (in ale invataturii). A nu sti buche = a nu sti nimic. [Var.: buchea, buchie s. f.] – Slav (v. sl. buky).
ZBORNIC, zbornice, s. n. (Inv.) 1. Culegere care cuprinde legende hagiografice, scrieri religioase, talcuri ale scripturii, lucrari literare diverse etc. 2. Codice manuscris alcatuit din texte variate copiate laolalta. – Din bg. sbornik.
MAJUSCUL, -A, majusculi, -e, s. f., adj. (litera sau caracter de litera) care se foloseste pentru a scrie initiala numelor proprii si ale cuvintelor cu care incepe o fraza, pentru a individualiza un cuvant intr-un text etc. si care difera de celelalte prin forma si marime; (litera) mare. – Din fr. majuscule.
TRATA, tratez, vb. I. 1. Tranz. A avea fata de cineva sau de ceva o anumita comportare, a se purta cu cineva intr-un anumit fel. 2. Tranz. A oferi unui oaspete mancare, bautura; a ospata. 3. Tranz. si refl. A (se) supune unui tratament medical. 4. Tranz. A discuta o chestiune economica, sociala, politica etc., cu scopul de a ajunge la o intelegere, la incheierea unei conventii etc.; a duce tratative. 5. Tranz. A dezvolta, a expune (in scris sau oral) o tema stiintifica, literara etc. 6. Tranz. A supune unui tratament (3). ♦ Spec. A supune semintele si plantele actiunii unor agenti chimici sau fizici care distrug germenii bolilor. [Var.: (inv.) tracta vb. I] – Din it. trattare, lat. tractare.
COMPOZITIE, compozitii, s. f. 1. Totalitatea elementelor care alcatuiesc o unitate; structura, compunere, alcatuire. 2. Opera, bucata, compunere artistica, in special muzicala. ♦ Studiul regulilor de compunere a unei bucati muzicale; totalitatea cunostintelor muzicale care permite compozitorului sa se exprime intr-o forma artistica. 3. Felul in care sunt dispuse elementele imaginii intr-un tablou, astfel incat se se echilibreze intre ele. ♦ Gen de pictura, de sculptura, de desen reprezentand personaje in actiune. 4. Joc al unui actor care interpreteaza un rol bazandu-se in primul rand pe trasaturile distinctive ale personajului respectiv. 5. Exercitiu scolar constand in dezvoltarea in scris a unei teme cu caracter literar date de profesor; compunere. 6. Aliaj de cositor cu care se captuseste suprafata unei piese metalice care freaca alta suprafata metalica, cu scopul de a micsora frecarea. – Din fr. composition, lat. compositio.
CUNEIFORM, -A, cuneiformi, -e, adj. Care este in forma de cui. ◊ scriere cuneiforma = sistem de scriere cu litere in forma de cuie sapate in piatra sau imprimate pe tablite de argila, folosit de unele popoare orientale antice. ♦ (Substantivat, f.) litera folosita in acest sistem de scriere. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. cuneiforme.
DIALOG s.n. 1. Conversatie, convorbire intre personajele unei opere dramatice; forma in care sunt scrise operele dramatice; pasaj dintr-o opera literara care reproduce convorbirea unor personaje. ♦ scriere redactata sub forma de convorbire. ♦ Alternare de fraze muzicale care parca raspund una alteia, fiind executate de doua voci sau instrumente ori chiar de un singur instrument cu registre diferite. 2. Convorbire, discutie intre doua persoane. [< fr. dialogue, it. dialogo, lat. dialogus, gr. dialogos].
GRAFEM s.n. Semn scris al unui sunet sau fonem; litera. [Pl. -me. / < fr. grapheme].
CUNEIFORM, -A adj. Care este in forma de cui; cuneat. ◊ scriere cuneiforma = sistem de scriere cu litere in forma de cuie, folosita de unele popoare din Orientul antic. // s.f. litera folosita in acest sistem de scriere. // s.n. Unul din oasele tarsului. [Pron. -ne-i-. / < fr. cuneiforme, cf. lat. cuneus – cui, forma – forma].
TABLOU s.n. I. 1. Pictura sau desen executat pe o panza, pe un carton etc. (care se asaza de obicei pe un perete, pe un suport etc.). ♦ A ramane tablou = a ramane surprins, inlemnit. ♦ Tablou simfonic = lucrare simfonica alcatuita dintr-o singura parte, avand un program cu continut plastic sau descriptiv. 2. (Fig.) Priveliste, scena de mari proportii care atrage luarea aminte, impresioneaza vederea. 3. Descriere a unei privelisti, a unui obiect sau a unei persoane etc., facuta oral sau in scris (mai ales intr-o opera literara). 4. (Teatru) Subdiviziune a unui act, cuprinzand mai multe scene, care se desfasoara in acelasi decor. 5. Tabel, schema. 6. Grafic cuprinzand o grupare de termeni, de simboluri, de numere, aranjate in siruri si coloane. ♦ Tabloul periodic al elementelor = tablou in care elementele chimice sunt dispuse in siruri si coloane, dupa greutatea lor atomica. II. (Tehn.) Panou sau placa subtire de metal sau de marmura cuprinzand mai multe instrumente de masura, aparate de control etc., cu care este inzestrat un aparat, o masina etc. [< fr. tableau].
CUNEIFORM, -A I. adj. in forma de cui. ♦ scriere ~a = sistem de scriere cu litere in forma de cuie, la unele popoare din Orientul antic. ◊ (s. f.) litera folosita in acest sistem de scriere. II. s. n. os al tarsului. (< fr. cuneiforme)
GRAFEM s. n. semn scris al unui sunet sau fonem; litera. (< fr. grapheme)
POEZIE s. f. 1. creatie literara in versuri; arta de a scrie in versuri. ◊ totalitatea poeziilor unui poet, ale unui popor etc. 2. (fig.) caracterul poetic al unui peisaj, al unei intamplari etc.; farmec, frumusete, incantare. (< fr. poesie, lat. poesis, it. poesia, germ. Poesie)
UNCIAL, -A I. adj. (despre scrieri) cu unciale. II. s. f. litera majuscula in inscriptii, la titlurile cartilor etc., din literele romane capitale, corespunzatoare literelor capitale moderne, dar cu forme mai rotunjite. (< lat. uncialis, fr. oncial)
ATTERBOM [atarbum], Per Daniel Amadeus (1790-1855), scriitor suedez. Promotor al romantismului, a scris feerii poetice („Pasarea albastra”). Critica literara psihologica.
K s. m. invar. A paisprezecea litera a alfabetului limbii romane, folosita in scrierea numelor proprii si in neologisme cu caracter international; sunete notate cu aceasta litera: a) consoana oclusiva palatala (2) surda (2), cu valoarea grupului de litere ch inainte de e si i; b) consoana oclusiva velara surda, cu valoarea literei c. [Pr.: ca].
litera, litere, s. f. 1. Semn grafic din alfabetul unei limbi, corespunzand in general unui fonem; slova. ◊ litera mare = majuscula. litera mica = minuscula. ♦ Caracter tipografic in forma unui mic bloc paralepipedic, reprezentand in relief o litera (1), o cifra etc. 2. Fig. Intelesul strict, textual al unui fragment, al unui paragraf, al unui articol (de lege) etc. ◊ Expr. litera cu litera = pana in cele mai mici amanunte; intocmai, aidoma. litera legii (sau a cartii) = exact cum scrie intr-o lege (sau intr-o carte); p. ext. mecanic, rigid. A ramane (sau a deveni etc.) litera moarta = (despre un tratat, o lege etc.) a nu se mai aplica, a nu mai fi luat in seama, a nu mai avea valoare. 3. (La pl.) Studiul literaturii. ◊ Om de litere = scriitor. 4. (La pl.) Stiintele umanistice. – Din lat. littera.
DRAMATURGIE s. f. 1. Totalitatea operelor dramatice care apartin unui popor, unei epoci, unei scoli literare, unui scriitor etc. 2. Arta de a scrie piese de teatru, de a le pune in scena si de a le interpreta. – Din fr. dramaturgie.
KAPPA s.m. A zecea litera a alfabetului grecesc, corespunzand sunetului k. [scris k] (din fr. kappa < gr. < orig. semit.; cf. ebr. kaph) [def. MDN]
scriere ~i f. 1) v. A SCRIE. 2) Sistem de semne grafice. ~ pictografica. 3) Mod de redare a semnelor grafice. ~ cursiva. 4) Creatie spirituala fixata pe hartie ~ literara. ~ stiintifica. [Sil. scri-e-] /v. a scrie
CURSIV, -A adj. 1. (Despre vorbire sau scriere) Curgator, fluent, usor. 2. (Despre caractere de litera) Aplecat catre dreapta; care imita scrisul de mana; italic. [< fr. cursif].
SANSCRIT, -A Limba sanscrita (si s.f.) = limba literara a Indiei vechi, in care sunt scrise numeroase opere din literatura clasica indiana. ♦ Referitor la limba sanscrita; scris in limba sanscrita. [< fr. sanscrit].
ALFABETAR s. n. 1. set cu literele alfabetului decupat pentru predarea scris-cititului. 2. instrument de evidenta care indica litera la care au fost arhivate unele documente. (< alfabet + -ar)
VEDE s. f. pl. denumire data unor culegeri de texte religioase si poetice, scrise in sanscrita veche, reprezentand primele documente literare ale Indiei. (< fr. Veda)
K s. m. invar. 1. A paisprezecea litera a alfabetului limbii romane folosita in scrierea unor neologisme; sunetele notate cu aceasta litera: a) consoana oclusiva palatala surda, cu valoarea grupului de litere ch inainte de e si i; b) consoana oclusiva, velara, surda, cu valoarea literei c, in alte pozitii. 2. Simbol chimic pentru potasiu (kaliu). 3. (INFORM.) Simbol pentru kilooctet sau kilobyte. 4. Banda K. = banda de frecvente cuprinse intre 18 si 27 GHz, utilizata in telecomunicatiile prin satelit.
Q s. m. invar. A douazecea litera a alfabetului limbii romane, (consoana) folosita in scrierea numelor proprii si in neologisme cu caracter international. [Pr.: chiu].
DISCURS, discursuri, s. n. Expunere facuta in fata unei adunari; cuvantare. ♦ (Frantuzism inv.) Tratare in scris a unui subiect de natura stiintifica sau literara. – Din fr. discours, lat. discursus.
SCRIS s. 1. condei, grafie, scriitura, (pop.) slova. (Are un ~ regulat.) 2. (rar) caligrafie. (~ ingrijit, clar.) 3. scriere, (rar) scriitura, (inv. si pop.) scrisoare, slova, (inv.) scriptura. (Avea un ~ frumos.) 4. grafie, scriere, (rar) scriitura. (I-a recunoscut ~ul.) 5. alcatuire, compunere, creare, elaborare, intocmire, realizare, redactare, scriere, (inv.) izvodire, redactie, redijare. (~ul unei opere literare.) 6. stil. (Are un ~ nervos, vioi.)
SLOVA ~e f. inv. 1) Semn grafic din alfabetul chirilic; litera slavona. ◊ A citi pe ~e a silabisi. 2) Scris al cuiva cu toate caracteristicile lui. 3) rar Stiinta de carte; invatatura. /<sl. slovo
TEXT s.n. 1. Ansamblul cuvintelor continute intr-un document, o publicatie, o tiparitura sau alt lucru scris. ♦ scriere originala autentica, considerata in opozitie cu notele, comentariile etc. ♦ Fragment dintr-o scriere. 2. Cuvintele unei bucati muzicale. 3. (Poligr.) Corp de litera de 20 de puncte tipografice. [< fr. texte, cf. lat. textus].
SCHITA s. f. 1. desen sumar reprezentand aproximativ conturul si trasaturile specifice ale unui obiect. *desen executat repede, dupa o harta sau dupa natura in scopul redarii detaliilor topografice ale unei portiuni de teren. 2. reprezentare sumara, in linii generale, a (conceptiei) unei lucrari scrise, a unui plan de actiune etc. 3. specie literara epica in proza in care se povesteste o intamplare scurta si simpla. 4. gest, atitudine, miscare abia sugerata. (< it. schizzo)
BUCHE, buchi, s. f. A doua litera din alfabetul chirilic; p. gener. litera; (de obicei la pl.) alfabet; cunostinte elementare de scris si citit. ◊ Expr. Buchea cartii = exact ca in carte; in chip mecanic. A fi (tot) la buchi = a fi (tot) incepator (la invatatura). A nu sti buche = a nu sti nimic (la invatatura). – Din sl. buky.
DIALOG, dialoguri, s. n. 1. Convorbire intre doua persoane. ♦ (P. spec.) Convorbire (cu caracter oficial) care are loc intre reprezentantii a doua parti, a doua tari etc. ♦ (P. spec.) Forma de convorbire intre doua personaje, in care sunt scrise de obicei operele dramatice; pasaj dintr-o opera literara in care se reda convorbirea dintre doua personaje. ◊ Linie de dialog = semn ortografic de punctuatie care indica inceputul vorbirii fiecarui participant la o convorbire. 2. Opera literara scrisa sub forma de dialog. [Pr.: -di-a-] – Din fr. dialogue, lat. dialogus.
LAITMOTIV, laitmotive, s. n. Motiv ritmic, melodic sau armonic dintr-o compozitie muzicala, care caracterizeaza un personaj, o situatie etc. si care revine ori de cate ori apare in scena personajul sau situatia data; p. gener. fragment sau motiv muzical repetat. ♦ Fig. Idee calauzitoare a unei lucrari stiintifice, literare etc., repetata si subliniata in mai multe randuri. [Scris si: leit-motiv] – Din germ. Leitmotiv.
TEXT s. n. 1. totalitatea cuvintelor intr-un document, o publicatie, o tiparitura sau alt lucru scris. ◊ scriere originala autentica, in opozitie cu notele, comentariile etc. ◊ fragment dintr-o scriere. 2. cuvintele unei bucati de muzica vocala. 3. corp de litera de 20 de puncte tipografice. (< fr. texte, lat textum)
MAZGALITURA, mazgalituri, s. f. Faptul de a mazgali; (concr.) scriere, pictura sau desen executate neindemanatic si murdar; fig. opera literara sau plastica fara valoare; mazgaleala. [Var.: zmangalitura s. f.] – Mazgali + suf. -tura.
SCRIPTURA, scripturi, s. f. 1. scriere bisericeasca cuprinzand Vechiul si Noul Testament; Biblie. 2. (Inv.) Opera literara, stiintifica etc. 3. (Inv.) Insemnare, consemnare, relatare scrisa; text. 4. (Inv.) Scris1 (2). – Din lat. scriptura.
EPISTOLA ~e f. 1) Comunicare in scris, transmisa cuiva (de obicei, prin posta); scrisoare; ravas. 2) Specie literara in care se trateaza un subiect filozofic, moral, artistic sub forma de scrisoare. [G.-D. epistolei] /<lat. epistola
BIBLIOGRAFIE s. f. 1. ramura a bibliologiei care se ocupa cu studiul tipariturilor, al editiilor de opere literare, cu descrierea, aprecierea, sistematizarea si raspandirea publicatiilor. 2. lista a scrierilor care se refera la o anumita problema. ◊ material informativ asupra unei probleme. ◊ totalitatea operelor unui autor. 3. lista, publicatie (periodica) cuprinzand titluri recent aparute. (< fr. bibliographie)
CURSIV, -A I. adj. (despre vorbire, scriere) curgator, fluent, usor. II. adj., s. f. (caracter de litera tipografica) inclinat spre dreapta, imitand scrisul de mana; italic. III. s. n. material publicistic de proportii reduse, scris fluent si cules cu astfel de caractere. (< fr. cursif, lat. cursivus)
CALIMAH (CALLIMACHOS) (c. 310 -c. 240 i. Hr.), poet si invatat din Alexandria. A scris lucrari de eruditie si a cultivat aproape toate genurile literare. Adept al poeziei lirice de forma concisa. S-au pastrat epigrame si imnuri.
FILOLOGIE s. f. Stiinta care se ocupa cu studiul culturii scrise a popoarelor, in special cu studiul textelor vechi si al operelor literare din punct de vedere al limbii, al influentelor suferite, al modului in care ni s-au transmis si al autenticitatii, precum si cu editarea lor. – Din fr. philologie.
SCRISOARE, scrisori, s. f. 1. Comunicare scrisa trimisa cuiva prin posta sau prin intermediul unei persoane; epistola, ravas. ◊ Scrisoare de credit = document prin care un bancher sau o banca cere altui bancher sau altei banci sa puna la dispozitia purtatorului o suma de bani. ♦ (La pl.) Culegere de corespondenta avand valoare literara sau istorica. ♦ (La pl.) Opera literara in proza scrisa sub forma de corespondenta. 2. (Inv.) Faptul de a scrie; ceea ce este scris. 3. (Pop.) Scris1 (2). 4. (Inv.) Hartie scrisa, document, act. ◊ Scrisoare de acreditare = document prin care se atesta calitatea unui diplomat de a reprezenta un anumit stat in relatiile cu un alt stat. Scrisoare de trasura = act care contine conditiile intervenite intre cel care expediaza o marfa si cel care o transporta (serviciul de coletarie, posta etc.); fraht. 5. (Inv.) scriere (3). – Scris + suf. -oare.
MAJUSCULA ~e f. (litera sau caracter) care difera de celelalte prin forma si marime si care se foloseste pentru a scrie initiala numelor proprii sau ale cuvintelor cu care incepe o fraza; litera mare. [G.-D. majusculei] /<fr. majuscule
ISTORIOGRAFIE s.f. Disciplina care studiaza scrierile istoriografice; stiinta istoriei (2) [in DN]; (p. ext.) totalitatea scrierilor istorice dintr-o anumita tara sau dintr-o anumita epoca. ◊ Istoriografie literara = totalitatea lucrarilor stiintifice avand ca obiect studiul istoriei unei literaturi. [Pron. -ri-o-. / < fr. historiographie].
MANIFEST s.n. 1. Declaratie sau program scris prin care un guvern, un suveran, un partid politic, o grupare literara etc. isi arata public intentiile sau isi modifica conduita; text politic raspandit in scop de agitatie. 2. (Mar.) Document de transport in care se inscriu marfurile incarcate pe o nava. [< fr. manifeste, engl. manifest].
FILOLOGIE s.f. Disciplina care se ocupa cu studiul culturii scrise a popoarelor, in special cu studiul textelor vechi si al operelor literare din punctul de vedere al limbii, al influentelor suferite, al modelului in care ni s-au transmis si al autenticitatii, precum si cu editarea lor. [Gen. -iei. / < fr. philologie, cf. gr. philos – prieten, logos – vorbire].
HETERONIM, -A, heteronimi, -e, adj. (Despre opere literare) Publicat sub alt nume decat cel al autorului. ♦ (Despre un autor) Care scrie sub nume diferite. [Var.: eteronim, -a adj.] – Din fr. heteronyme.
literaTURA s.f. 1. Forma de creatie artistica in care se redau idei, sentimente, imagini, fapte din realitate cu ajutorul limbii; arta a cuvantului. ◊ (Depr.) A face literatura = a parasi domeniul faptelor reale, a trece la exagerari, la inflorituri. 2. Totalitatea operelor literare ale unei epoci, ale unei tari etc. ♦ Tot ceea ce s-a scris referitor la o problema sau intr-un anumit domeniu; bibliografie. [Cf. fr. litterature, lat. literatura < littera – scriere].
literaTURA s. f. 1. arta, creatie artistica in care se redau idei, sentimente, imagini, fapte din realitate cu ajutorul limbii; arta a cuvantului. ♦ (depr.) a face ~ = a parasi domeniul faptelor reale, a trece la exagerari. 2. totalitatea operelor literare ale unei epoci, unei tari, unui scriitor. ◊ tot ceea ce s-a scris referitor la o problema sau intr-un anumit domeniu; bibliografie. (< fr. litterature, lat. literatura)
POEM, poeme, s. n. 1. (Adesea fig.) Specie a poeziei epice, de intindere relativ mare, cu caracter eroic, filozofic, istoric, mitologic, legendar etc. ◊ Poem in proza = specie a prozei literare apartinand genului liric, cultivata din a doua jumatate a sec. XIX. Poem dramatic = scriere dramatica in versuri sau cu caracter poetic. ♦ Mica piesa muzicala instrumentala, vocala sau vocal-simfonica de constructie libera, cu caracter liric sau liric-narativ. ◊ Poem simfonic = lucrare ampla pentru orchestra, avand de obicei un continut programatic. [Var.: poema s. f.] – Din ngr. poiima, fr. poeme, lat. poema.
HAGIOGRAFIC, -A (‹ fr.) adj. 1. Referitor la vietile sfintilor. ♦ scriere h. = scriere bisericeasca despre viata, patimile si faptele sfintilor canonizati de Bierica crestina. Ca gen literar s-a constituit in Bizant. In literatura romana veche, una dintre cele mai importante scrieri h. este „Patimirea sfantului si slavitului mucenic Ioan cel Nou” de Gr. Tamblac. 2. (Si adverbial; peior.) Care lauda in mod exagerat, fara spirit critic.
TUSA s.f. I. 1. (Pict.) Fel de a aplica culoarea cu pensula pe panza unui tablou, care defineste stilul unui pictor; urma de pensula in pasta unui tablou. 2. (Sport) Linie care delimiteaza un teren de joc. ♦ Iesirea mingii peste aceasta linie si repunerea ei in joc. 3. Lovitura care atinge pe adversar la jocul de scrima. II. 1. Mica piesa de metal pe care este imprimata o litera, o cifra sau un semn conventional, fixata la capatul unei parghii a masinii de scris, de calculat sau de cules. 2. Placa la claviatura unui pian, a unei o**i etc. [< fr. touche].
AGRAMATISM s.n. (Liv.) Necunoastere a vorbirii si a scrierii corecte; (p. ext.) incultura, ignoranta. [Cf. germ. Agrammatismus, fr. agrammatisme < gr. a – fara, gramma – litera].
MACARONISM s. n. 1. miscare literara din sec. XVI-XVII care parodia si satiriza pedantismul moravurilor cavaleresti, prin compozitii burlesti, scrise intr-o limba impestritata cu cuvinte si forme latine si latinizate. 2. cuvant, expresie specifica macaronismului (1). 3. apartenenta la macaronism (1). (< fr. macaronisme)
TUSA s. f. I. 1. maniera de a aplica culoarea cu pensula pe panza unui tablou, care devineste stilul unui pictor; urma de pensula in pasta unui tablou. 2. (fotbal, rugbi) linie care delimiteaza un teren de joc. ◊ iesirea mingii peste aceasta linie si repunerea ei in joc. 3. lovitura care atinge pe adversar, la scrima. II. 1. mica piesa de metal pe care este imprimata o litera, o cifra sau un semn conventional, fixata la capatul unei parghii a masinii de scris, de calculat sau de cules. 2. placa la claviatura unui pian, a unei o**i etc. (< fr. touche)
TUSA1, tuse, s. f. 1. 1. Mica piesa de metal pe care este imprimata o litera, o cifra sau un semn conventional, fixata la capatul unei parghii articulate a masinii de scris, de calculat, de cules. 2. Clapa la orga sau la pian. II. Limita regulamentara a unor terenuri sportive (trasata cu o linie vizibila). ♦ Scoatere a mingii dincolo de tusa1 (II 1) si repunerea ei in joc. III. Lovitura care atinge pe adversar, la jocul de scrima. IV. Felul de a aplica culoarea cu pensula pe panza unui tablou, care defineste stilul unui pictor. – Din fr. touche.
PIESA ~e f. 1) Element constitutiv (al unui ansamblu); parte componenta (a unui tot). ~ de muzeu. ~ vestimentara. 2) Obiect cu semnificatie speciala; figura. ~ de sah. 3) Ban de metal de mica valoare; moneda. 4) Act scris cuprins intr-un dosar sau intr-o colectie. 5) Element component (al unui sistem tehnic). 6) Creatie literara destinata reprezentarii pe scena. 7) Opera muzicala de proportii reduse (de obicei instrumentala); bucata; compozitie. [G.-D. piesei] /<fr. piece
BIOGRAFIE (‹ fr. {i}) s. f. 1. scriere care expune (comenteaza si analizeaza) in scopuri documentare, istorice, portretistice, viata unor persoane. ♦ B. romantata = povestirea literara sau literaturizata a vietii unei persoane celebre. ♦ B. sociala = metoda de (auto)inregistrare a experientei de viata a indivizilor utilizata in sutdierea unor fenomene psiho-sociale, precum adaptarea si integrarea social-culturala, in vederea prezentarii cit mai veridice a vietii acestora in conditiile social-economice concrete. 2. Viata unei persoane; totalitatea evenimentelor existentei sale.
BORGESE, Giuseppe Antonio (1882-1952), scriitor si critic literar italian. Romane caracterologice („Rube”), nuvele, poezii, eseuri („Sensul literaturii italiene”). Stabilit in S.U.A., a scris in limba engleza lucrari politice antifasciste („Cetatea omului”).
CLASIC, -A, clasici, -ce, adj. 1. (Despre opere literare, stiintifice, artistice) Care serveste ca model de perfectiune, care poate fi luat drept model; p. ext. care este scris dupa canoanele obisnuite, traditionale. ♦ (Despre scriitori, artisti, oameni de stiinta etc.; adesea substantivat) De mare valoare, a carui opera isi pastreaza importanta de-a lungul veacurilor, ramane in patrimoniul cultural-stiintific al unui popor sau al lumii. 2. Care concentreaza caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei actiuni, ale unei situatii etc.; tipic, caracteristic; care este folosit in mod curent. Procedeu tehnic clasic 3. Care apartine clasicismului, privitor la clasicism. – Din fr. classique, lat. classicus.
LIRIC, -A I. adj. 1. (despre poezii) care exprima direct sentimente si emotii in legatura cu realitatea. ♦ gen ~ = gen literar cuprinzand opere care redau realitatea prin evocarea sentimentelor si emotiilor poetului. ♦ (fig.) sentimental, sensibil. 2. (despre poeti; si s.) care scrie poezii lirice (1). 3. referitor la muzica de opera. ♦ (despre voce) caracterizata prin sonoritate dulce, lipsita de incordare, prin mobilitate. II. s. f. 1. totalitatea operelor lirice ale unui poet, ale unui popor, ale unei epoci. 2. poezia lirica, genul liric. (< fr. lyrique, lat. lyricus)
CLAPA, clape, s. f. 1. Fiecare dintre dispozitivele instrumentelor muzicale de suflat, care servesc la inchiderea sau la deschiderea unor orificii prin care trece curentul de aer ce produce sunetele; fiecare dintre elementele mobile ale claviaturii unui pian, unei o**i etc. care prin apasarea cu degetele, declanseaza mecanismul de producere a sunetelor. ♦ Mic disc in mecanismul masinilor de scris si al unor masini de calculat, fixat la capatul unei parghii articulate si care prin apasare, face sa se imprime litera sau cifra insemnata pe el. ♦ Orice parte terminala a unui sistem tehnic de actionare care, prin manevrare (cu mana), efectueaza o anumita operatie. 2. Placa articulata care serveste la inchiderea sau la deschiderea unui orificiu. 3. Bucata de stofa care acopera deschizatura buzunarului unei haine. ♦ Fiecare dintre cele doua bucati de stofa sau de blana mobile, atasate lateral la unele caciuli, pentru a proteja urechile contra frigului. 4. (Rar) Capac. ◊ Expr. (Fam.) A trage (cuiva) clapa = a insela, a pacali (pe cineva). – Din germ. Klappe.
ALVAR, Manuel (1923-2001), lingvist si literat spaniol. Prov. univ. la Madrid. Specialist in istoria limbii si a dialectologiei spaniole („Spaniola vorbita in Tenerife”; „Atlasul lingvistic-etnografic al Andaluziei”). A scris „Viata sfintei Maria Egiptianca”. M. de Onoare al Academiei Romane (1991).
CRONICA s.f. 1. scriere in care se expun cronologic evenimentele din viata unui popor; letopiset, anale. 2. Articol de ziar, de revista, care comenteaza evenimente la ordinea zilei. ◊ Cronica literara = analiza a fenomenului literar in care se exprima judecati de valoare. 3. Comentariu rautacios in legatura cu viata cuiva. [Var. hronic s.n., hronica s.f. / < lat. chronica, cf. fr. chronique, gr. chronica < chronos – timp].
STIL s.n. I. 1. Instrument de metal sau de os ascutit la varf, cu care se scria in antichitate pe tablite cerate. 2. Partea pistilului care se afla deasupra ovarului si poarta stigmatul. II. 1. Totalitatea procedeelor proprii de exprimare prin mijloacele limbii literare a unui continut concret; mijloacele lingvistice de exprimare proprii unui scriitor, unei opere, unui gen etc. 2. Mod de exprimare a gandirii specific unei arte sau unui artist, curentelor, epocilor sau scolilor artistice nationale. ◊ Figura de stil = v. figura (4) [in DEX ´98, DN]. 3. Mod, fel, maniera de a fi, de a purta etc. ◊ Stil de munca = fel de a concepe munca si de a munci. [Pl. -luri, -le. / < fr. style, it. stile, cf. lat. stylus, gr. stylos – stilet].
MONOGRAMA s.f. Semn scris, gravat etc. format prin reunirea unor initiale ale numelui cuiva. [Var. monogram s.n. / < fr. monogramme, cf. lat., gr. monogramma < gr. monos – unic, gramma – litera].
literaR, -A adj. referitor la literatura, care corespunde normelor literaturii. ♦ limba ~a = aspectul cel mai ingrijit al limbii nationale, care se conformeaza tuturor normelor gramaticale fixate, folosit in scris si in vorbirea oamenilor instruiti. (< fr. litteraire, lat. litterarius)
NEPOS, Cornelius (c. 100- c. 24 i. Hr.), scriitor latin. A scris biografiile unor oameni de seama din Antichitate (De viris illustribus, din care s-au pastrat doar 22 de biografii), prin care a impus biografia si rezumatul istoric ca specii literare autonome.
LIRIC1 ~ca (~ci, ~ce) 1) Care exprima sentimente intime prin intermediul mijloacelor artistice. Poezie ~ca. ◊ Gen ~ gen literar care reflecta realitatea prin prisma sentimentelor si emotiilor poetului. 2) fig. (despre persoane si despre manifestarile lor) Care vadeste afectivitate sporita (ca de poet); sentimental. Pornire ~ca. 3) (despre poeti) Care scrie in genul liric. 4) Care tine de muzica de opera. Comedie ~ca. Teatru ~. 5) (despre voce) Care are sonoritate sentimentala. Artist ~. /<fr. lyrique, lat. lyricus, ngr. lyrikos
BUCHE ~i f. 1) A doua litera din alfabetul chirilic. 2) Fiecare dintre semnele grafice, care alcatuiesc un alfabet; litera. ◊ A se tine de ~ea legii a face totul in conformitate cu legea. A nu sti (o) ~ a nu sti nimic; a nu avea idee de nimic. 3) Cunostinte elementare de scris si de citit. /<sl. buky
CARACTER ~e n. 1) Felul de a fi al unui individ; fire; natura. ~ darz. 2) Ansamblu de dispozitii inascute, care constituie structura psihica a unui individ. ~ f*******c. 3) Proprietate morala care se manifesta prin perseverenta, vigurozitate si corectitudine. A avea ~. 4) Personalitate care demonstreaza asemenea calitati. ~ puternic. 5) Erou literar dotat cu proprietati psihice si morale complexe. 6) Semn particular al unui lucru sau al unei persoane; proprietate; calitate; trasatura; particularitate. ~ ereditar. 7) Semn conventional. ~ algebric. 8) Semn grafic; ansamblu de semne de scriere sau de tipuri de imprimare. ~ gros. ~ roman. 9) Semnal sau element de informatie folosit in codul unui calculator. /<fr. caractere, lat. character
DIATRIBA s.f. 1. (Ant.) Gen literar, promovat de filozofii cinici, care isi popularizau invataturile moral-filozofice dialogand cu un adversar imaginar, intr-un stil familiar, presarat cu anecdote, aforisme, jocuri de cuvinte. 2. Disertatie critica; (p. ext.) scriere, cuvantare violenta, provocare; pamflet. [< fr. diatribe, cf. gr. diatribe – exercitiu].
DIATRIBA s. f. 1. (ant.) gen literar promovat de filozofii cinici, care isi popularizau invataturile moral-filozofice dialogand cu un adversar imaginar, intr-un stil familiar, presarat cu anecdote, aforisme, jocuri de cuvinte. 2. disertatie critica. (p. ext.) scriere, cuvantare vehementa; pamflet. (< fr. diatribe, lat. diatriba)
X s. m. invar. A douazeci si noua litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera, care reda pe cs (la inceputul cuvintelor sau in cuvinte ca „explozie”, „expozitie” etc.) sau pe gz (in cuvinte ca „exemplu”, „examen” etc.). ♦ Simbol matematic pentru numarul 10 in sistemul roman de scriere a numerelor. ♦ (Fiz.; in sintagma) Radiatie (sau raze) X = radiatie de natura electromagnetica de mica lungime de unda, care impresioneaza (2) placa fotografica. [Pr.: ics].
SCRIITOR, -OARE, scriitori, -oare, subst. 1. S. m. si f. Autor de opere literare. 2. S. m. Functionar de cancelarie care copia sau redacta acte, scrisori oficiale etc. ♦ Persoana in slujba domnului sau a unui inalt demnitar de stat, care indeplinea functia de secretar; diac, logofat. 3. S. n. (Inv.) Masa de scris; birou. [Pr.: scri-i-] – scrie + suf. -tor.
SUSPANS s.n. 1. Moment intr-un film sau intr-o opera literara cand actiunea se intrerupe pentru scurt timp, creand o stare de tensiune, de emotie amestecata cu teama, incertitudine si curiozitate, de asteptare incordata. 2. (Jaz) Stil de interpretare marcat prin dese discontinuitati ale liniei melodice, propriu unor saxofonisti. [Scris si suspens. / < fr., engl. suspense].
REZONER s.m. (Liv.) Personaj dintr-o opera literara, in special dintr-o piesa de teatru sau dintr-un film, care reflecteaza asupra actiunii si asupra celorlalte personaje. ♦ (P. ext.) Cel care face obiectii in orice imprejurare, care reflecteaza indelung, spunandu-si gandurile. [Pron. si rezonor, scris si raisonneur. / cf. fr. raisonneur].
SANTŌ, Kyōden (pseud. lui Iwase Samuru) (1761-1816), romancier, poet (poezie umoristica), dramaturg, pictor ukiyo-e, cantaret la samisen. Activitatea sa literara are doua etape. Prima, pana in 1790, dupa gustul si moda vremii, a descris viata cartierelor de placeri in carticele numite sharebon. A doua perioada, dupa 20 de nai, a reprezentat o etapa prolifica (peste 50 de titluri) in genul yomihon (scrieri ireprosabile din punct de vedere moral) („Biografia lui Confucius”, „Vechi istorii ale blazoanelor acoperite cu trasnete”).
CRONICA s. f. 1. scriere in care sunt consemnate strict cronologic evenimente din viata unui popor; letopiset, anale. ◊ (p. ext.) gen de roman conceput ca un document de epoca, in sensul de istorie a moravurilor, de obicei contemporane autorului. 2. articol de ziar sau de revista care comenteaza evenimentele la ordinea zilei. ♦ ~ literara = analiza a fenomenului literar in care se exprima judecati de valoare. 3. comentariu rautacios in legatura cu viata cuiva. (< fr. chronique, lat. chronica)
ORIGINAL, -A, originali, -e, adj. 1. (Despre acte, documente, opere artistice si literare, fotografii etc.; adesea substantivat, n.) Care constituie intaiul exemplar, care a servit sau poate servi drept baza pentru copii, reproduceri sau multiplicari; care a fost produs pentru prima oara intr-o anumita forma. ◊ Loc. adj. si adv. In original = in forma primara, necopiat; in limba in care a fost scris, netradus. ♦ Care are, prin autenticitate, o valoare reala, de necontestat. 2. (Despre idei, teorii, opere etc.) Care este propriu unei persoane sau unui autor; neimitat dupa altcineva; personal, nou, inedit. ♦ (Despre artisti, scriitori, oameni de stiinta) Care creeaza ceva nou, personal, fara a folosi un model facut de altul. ♦ (Substantivat, n.) Fiinta sau obiect care serveste ca model pentru o opera de arta. 3. (Adesea substantivat) Care iese din comun, neobisnuit, ciudat, bizar; excentric, extravagant. – Din lat. originalis, fr. original.
ORIGINAL, -A adj. 1. (Despre acte, opere literare si artistice; adesea s.) Care nu este facut dupa nici un model, care constituie primul exemplar; care a fost produs pentru prima oara intr-o anumita forma; primitiv; autentic. ♦ In original = in forma primara; necopiat; netradus. 2. (Despre idei, teorii etc.) Care a fost spus pentru prima data de cineva, care apartine in intregime cuiva; nou. ♦ (Despre creatori de arta, de poezie etc.) Care scrie, compune, creeaza ceva cu totul nou, personal. 3. (adesea s.) Neobisnuit; extravagant, bizar; excentric. [Cf. lat. originalis, fr. original].
STIL1 s. n. I. 1. totalitatea particularitatilor caracteristice unei structuri, civilizatii, epoci, activitati etc. 2. conceptie si mod de exprimare specifice unei arte sau unui artist, unui curent, unei epoci, unei scoli artistice nationale etc. 3. totalitatea particularitatilor lingvistice, componistice etc. de exprimare a unui continut concret proprii unui scriitor, unui compozitor, unei opere, unui gen etc. ♦ ~ functional = varietate a limbii literare, intr-un anumit domeniu de activitate. ◊ maniera, mod personal in care un scriitor, un compozitor utilizeaza mijloacele de expresie. 4. mod, fel de a fi, de a se comporta, de a actiona. ♦ in ~ mare = care este realizat cu mijloace deosebit de mari. II. ~ calendaristic = denumire pentru cele doua sisteme de calendar; iulian si gregorian. III. instrument de metal sau de os ascutit la varf, cu care se scria in antichitate pe tablite cerate. IV. (bot.) parte a pistilului aflata deasupra ovarului, care poarta stigmatul. (< fr. style, lat. stilus)
BAUDELAIRE [bodler], Charles (1821-1867), poet, estetician, critic literar si de arta francez. Unul dintre initiatorii poeziei si artei moderne. Poeme („Florile raului”) inspirate de spectacolul cotidian al vietii pariziene, exprimind drama omului modern apasat de „spleen”, obsedat de ideea mortii, incercat de sentimente satanice si insetat de absolut. Poezia sa, exploatind ideea corespondentelor dintre feluritele impresii ale simturilor, se distinge prin forta de sugestie, prin armonia subtila si complexa a versului. Critic de arta („Arta romantica”). A mai scris „Mici poeme in proza”, jurnale intime. Traduceri din E.A. Poe.