Dex se abate din cale

DRUM, drumuri, s. n. 1. Cale de comunicatie terestra, alcatuita dintr-o banda ingusta si continua de teren batatorit, pietruit, pavat sau asfaltat. ◊ Drumul mare = sosea de mare circulatie, care leaga localitati principale. Hot (sau talhar) de drumul mare = hot care ataca oamenii in drum spre a-i jefui. Drum-de-fier = cale ferata. ◊ Loc. adv. Peste drum = in fata, vizavi. In drum = in mijlocul drumului; in calea drumetilor; in vazul tuturor. Pe toate drumurile = peste tot, pretutindeni. ◊ Expr. A pune pe cineva pe drumuri = a face pe cineva sa mearga mai mult decat ar fi necesar pentru rezolvarea unei probleme. A bate (sau a tine, a pazi) drumul (sau drumurile) sau a umbla (sau a fi, a sta) pe drumuri = a umbla de colo-colo, fara rost, a umbla haimana. A fi de pe drumuri = a fi fara familie, fara locuinta stabila, fara rost in viata. A ramane (sau a ajunge etc.) pe drumuri = a ramane fara adapost, fara slujba, fara mijloace de trai; a saraci, a scapata. A lasa (sau a arunca, a azvarli etc.) (pe cineva) pe drum (sau pe drumuri) = a da (pe cineva) afara din casa sau din serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului; a saraci (pe cineva). A aduna pe cineva de pe drumuri = a da cuiva adapost, a pune pe cineva sub ocrotire. Pe drum = gata sa vina, sa soseasca, sa apara, sa se nasca. A sta (sau a se pune etc.) in drumul cuiva sau a-i sta cuiva in drum = a se afla (sau a iesi) inaintea cuiva, impiedicandu-l (sa inainteze, sa faca o treaba etc.); a impiedica pe cineva intr-o actiune, a i se impotrivi. A se da din drumul cuiva = a se da la o parte, a face cuiva loc sa treaca; a inceta sa mai impiedice pe cineva in actiunile sale. A-si face (sau a-si gasi, a-si croi) (un) drum (nou) in viata = a incepe o (noua) cariera, un nou fel de viata, a-si gasi un rost; a reusi. A-si face drum = a) a inainta (prin eforturi) intr-o multime; b) a se abate din cale spre a se duce undeva sau la cineva. A apuca (sau a lua) alt drum = a se ocupa de altceva, a se initia in alt domeniu. A iesi cuiva in drum = a intampina pe cineva. A da drumul (cuiva sau la ceva) = a) a lasa din mana; b) a lasa sau a reda libertatea cuiva; a permite cuiva sa intre sau sa iasa; c) a desface o cusatura, un tiv (pentru a largi sau a lungi o haina). A-si da drumul = a) a se lasa in jos, a cobori; a se avanta; b) a incepe sa povesteasca, sa faca destainuiri; c) a izbucni (intr-o avalansa de vorbe, in tipete, plans etc.). ♦ Parcurs; ruta, itinerar; traseu, cursa (parcurse de cineva sau de ceva). Drumul Oltului. Drum maritim. 2. calatorie. ◊ Ultimul drum = drumul pe care este condus un mort la groapa. ◊ Expr. A-si cauta (sau a-si vedea) de drum = a) a-si continua calatoria, a merge mai departe; b) a nu se amesteca in treburile altuia. Drum bun! urare adresata cuiva care pleaca intr-o calatorie. 3. Traiectorie. – Din sl. drumu. Cf. bg., scr. drum.

sovarni, sovarnesc, vb. IV (reg.) 1. (despre oameni) a-si schimba directia de mers, a se abate din cale (pentru a scapa de urmarire). 2. a se impletici. 3. a se eschiva (recurgand la subterfugii, invocand diferite pretexte). 4. (refl.; despre obiecte, constructii etc.) a se inclina, a se povarni.

rataci (ratacesc, ratacit), vb. – 1. A pierde; a razleti. – 2. A gresi drumul, a se abate din cale. – 3. A instraina, a aliena. – 4. A hoinari, a vagabonda. Origine indoielnica, dar probabil expresiva, cum o arata suf. -ci. Trebuie sa tina de familia expresiva a lui racan, cf. ratacanie. Der. din lat. errāticus (Puscariu 1450; REW 2905; Tiktin; Candrea) sau *errāticāre (Puscariu, Dimin., 141) este neconvingatoare. – Der. rataceala, s. f. (pierdere a drumului); ratacitor, adj. (hoinar, pribeag).

DEVIA, deviez, vb. I. Intranz. 1. A se abate de la o directie data. 2. Fig. A se indeparta de la subiectul in discutie; a se abate de la calea buna (comitand erori, fapte reprobabile). [Pr.: -vi-a] – Din fr. devier, lat. deviare.

DERIVATIE, derivatii, s. f. 1. Ramificatie secundara, temporara sau permanenta, a unui curs de apa, a unei canalizari, a unui circuit electric, a unei conducte de fluid sau a unei cai de comunicatie. 2. abatere a unui proiectil din planul de tragere, cauzata de rotatia in jurul axei sale. 3. Derivare (1). 4. Operatie in cadrul analizei matematice, folosita pentru a gasi derivata unei functii. [Var.: (inv.) derivatiune s. f.] – Din fr. derivation, lat. derivatio, -onis.

A DEVIA ~ez intranz. 1) A se abate de la directia data (sub influenta vantului sau a curentilor). Mingea ~at. 2) A se abate de la calea buna (comitand fapte reprobabile). 3) fig. A se indeparta de la subiectul discutiei. [Sil. -vi-a] /<fr. devier, lat. deviare

A SE RATACI ma ~esc intranz. 1) A pierde drumul, indreptandu-se in alta directie. S-a ~it in padure. 2) A se pierde, indepartandu-se (de cineva). 3) fig. A se abate de la calea cea dreapta. /cf. lat. erraticus

poticalit, poticalita, adj. (inv.) care a fost abatut de la calea cea dreapta; amagit; inselat, pacalit.

sablazni, sablaznesc, vb. IV (inv.) 1. a (se) abate de la calea morala, a duce sau a cadea in ispita, in pacat; a gresi. 2. (refl.) a e*****a, a avea polutie. 3. (refl.) a nu recunoaste ca atare, a (se) necaji.

DERIVAT, -A, derivati, -te, adj., (II 1) derivati, s. m., (II 2, 3, 4) derivate, s. n. I. 1. Adj. Care deriva (1) din ceva. ♦ Format prin derivare (1 b). 2. (Despre cursul unei ape) Abatut din albia sa naturala. ♦ (Despre vehicule) Abatut de pe o cale de comunicatie pe alta. ♦ (Despre cai de comunicatie, canale) Abatut, ramificat din traseul principal. II. 1. S. m. (Chim.) Substanta preparata din alta si care de obicei pastreaza structura de baza a substantei din care provine. 2. S. n. Produs industrial extras dintr-o materie prima. 3. S. n. Cuvant care deriva din alt cuvant. 4. S. n. Lucru care rezulta, deriva (1) din altul. – V. deriva.

RAZNA adv. 1) (folosit cu unele verbe ale miscarii) Fara a sti incotro merge; fara o tinta precisa; in bobote; la intamplare. ◊ A o lua (sau a o apuca) ~ a) a merge la intamplare; b) a apuca pe o cale gresita; a devia; a se abate; c) a judeca in mod eronat. 2) La o parte; intr-o parte de ...; departe. A se tine ~. / <sl. razino

Sunt ~uri n. 1) fiz. Rezistenta montata suplimentar pentru a reduce intensitatea curentului electric. 2) med. abatere a curentului sangvin pe alta cale decat cea obisnuita. /<engl., fr. shunt

GRESI, gresesc, vb. IV. 1. Intranz. A comite o greseala; p. ext. a se insela. ♦ Intranz. si tranz. A nu nimeri tinta, obiectivul ochit; a da gres. 2. Tranz. A executa ceva gresit, rau. ♦ A lua un lucru drept altul; a incurca, a confunda. ◊ Expr. A gresi drumul (sau calea) = a (se) rataci; p. ext. a se abate de la regulile morale, de conduita. 3. Intranz. A se face vinovat de ceva fata de cineva, a face cuiva un rau, un neajuns; p. ext. a pacatui. – Din sl. gresiti.

CURCA ~ci f. Femela curcanului. ◊ A sta (sau a sedea, a umbla) ca o ~ plouata a fi, a umbla trist, abatut, fara chef. Rad si ~cile e din cale-afara de ridicol; caraghios. /<bulg. kurka

A DERIVA deriv 1. intranz. 1) A fi de origine; a se trage dintr-un neam oarecare; a proveni. 2) (despre cuvinte) A fi format prin afixare. 3) (despre vase plutitoare sau avioane) A se abate de la directia data sub influenta vanturilor sau a curentilor; a devia. 2. tranz. 1) (cuvinte) A forma cu ajutorul afixelor. 2) mat. (functii) A determina prin calcul pentru a obtine derivata. 3) (ape curgatoare) A abate din albie, dand o directie noua. 4) (vehicule) A orienta de pe o cale de comunicatie pe alta. /<fr. deriver, lat. derivare

DERIVA, deriv, vb. I. 1. Intranz. (mai ales la pers. 3) A se trage, a proveni, a rezulta din... ♦ (Lingv.) a) (Despre limba, cuvinte si sensul lor) A-si trage originea din...; (tranz.) a arata provenienta unui cuvant din altul, b) (Despre cuvinte, de obicei cu determinari introduse prin prep. „de la”) A se forma cu ajutorul unui sufix sau al unui prefix. 2. Tranz. A abate o apa curgatoare din albia ei naturala in alta albie sau intr-un canal. ♦ A indrepta vehiculele de pe o cale de comunicatie pe alta cale. ♦ A ramifica o cale de comunicatie sau un canal de la traseul principal pentru a forma un traseu secundar. 3. Tranz. (Mat.) A calcula derivata unei functii. 4. Intranz. (Despre un vas plutitor) A se abate, a se departa din drumul sau normal sub actiunea vantului sau a unui curent; a devia. – Din fr. deriver, lat. derivare.

CURCA, curci, s. f. Femela curcanului; p. ext. curcan. ◊ Curca bronzata = rasa de curci crescuta si in tara noastra, cu greutate corporala mare. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a umbla) ca o curca plouata (sau beata) = a fi (sau a sta, a umbla) abatut, dezorientat, zapacit. Nici curca, nici curcan, se spune despre cel care nu are o situatie precisa. Rad si curcile = e din cale-afara de caraghios. – Din bg. kurka.

OCOLIT, -A, ocoliti, -te, adj. Care se abate din drumul drept, care face ocoluri sau cotituri; care inconjura. ♦ Fig. Care este facut sau spus cu inconjur, pe departe. ◊ Expr. Pe cai ocolite = prin mijloace indirecte, nerecomandabile, prin subterfugii. – V. ocoli.

ESTACADA s. f. 1. punte de lemn, de beton etc. de la chei spre larg, care face legatura cu navele acostate la chei. ♦ obstacol din mijloace plutitoare, legate articulat, instalat la intrarea unui port pentru aparare contra vaselor inamice. 2. platforma asezata pe picioare inalte, care realizeaza o cale de comunicatie intre doua puncte deasupra solului, sau intre un punct de pe sol si altul situat la inaltime. 3. dig, obstacol intr-un rau, intr-un canal etc. care abate apa. (< fr. estacade)

ESTACADA s.f. 1. Punte de lemn, de beton etc. construita de la chei spre larg, care face legatura cu navele acostate la chei. ♦ Platforma asezata pe picioare inalte, care realizeaza o cale de comunicatie intre doua puncte situate deasupra solului sau intre un punct de pe sol si altul situat la inaltime. 2. Dig, obstacol intr-un rau, intr-un canal etc. care abate apa. ♦ Obstacol construit din mijloace plutitoare, legate articulat, instalat la intrarea unui port pentru aparare contra vaselor inamice. [< fr. estacade].

DERIVATIE s. f. 1. ramificatie secundara a unei cai de comunicatie, a unui circuit telefonic, electric etc. 2. deviere a unui proiectil din planul de tragere. 3. lucrare hidrotehnica pentru transportul apei intre conducta principala sau sursa si punctul de utilizare. 4. (lingv.) derivare (2). 5. abatere a sangelui sau a umorilor dintr-o parte a corpului in alta. ◊ modificare a tulburarilor organice prin producerea unei reactii intr-o alta zona. (< fr. derivation, lat. derivatio)