Rezultate din textul definițiilor
1) de prep. (lat. de; in est mrom. si it. di, pv. cat. sp. pg. de). 1) Despre: a vorbi, a se interesa de cineva, de ceva. (vechi: De neamu Moldovenilor). 2) De catre: e laudat de toata lumea; Cartaginea a fost nimicita de Romani. 3) Din partea, din cauza: ma tem de lupi, ma mir de tine, bolnav de friguri, ride de bucurie, scinteiaza de inteligenta, ii pute urma de lenes (subint. ce e = e asa de... in cit), e mort de beat, mort de frica, tremura de slab, iesit de soare. 4) Din, facut din, consistind din: pahar de aur, pod de fer. 5) Arata continutu: un pahar de apa (nu cu apa, caci e vorba de continut: am baut un pahar de apa, adica „continutu, nu paharu”), un vagon de lemne, o caruta de Jidani (plina de Jidani). 6) Arata scopu, destinatiunea (= pentru): un pahar de apa, o lingura de supa, o umbrela de ploaie, pusca de vinat (de vinatoare), apa de baut, lemne de ars (ori de foc), casa de inchiriat, bilet de intors, om bun de batut, praf de pusca, drum de care, trenu de Galati, ne gatim de drum, casa de vinzare, n’am (adica „bani”) de birja, aci e de mine, (e bine sa traiesc eu), aci e de trait. 7) Arata originea, provenienta (= de la): soim de munte, brinza de Braila, trenu de (= de la) Galati, de aci, de dupa usa, de supt pat, de acolo, de unde (V. unde), de acasa, de la plug, de la scoala, cal de furat (provenit din furt), vin de cel bun (din cel bun), un prieten de ai mei (fals de al meu. Numai cu numele materiale se poate zice un vin de al meu, adica „dintr’al meu”), un vin de cel bun, din cel bun. 8) Arata genitivu partitiv: un cel de cei buni, cirese de cele mari, ardei de ai de nu ustura (in vest, adica „de cei care nu ustura”), de ale lumii (lucruri dintr’ale lumii), de ale armatei, de ale satului. 9) Arata timpu de cind: a murit de tinar, a plecat din tara de copil, a ars de viu, copiii au mincat poamele de crude, capitan de 30 de ani (in etate ori in functiune), de ieri, de mine, de cu noapte, de cu iarna, de vreme (din vreme); inca de purcesul lui Jigmond (N. Cost. 1, 487), de la plecarea lui. 10) Arata separatiunea: a desparti oile de capre, a curata lemnu de coaja. 11) Arata relatiunea, contactu: corabia s’a izbit de stinca, calu e legat de gard, scara e rezemata de zid. 12) Se uneste cu numeralele c*******e de la 19 in sus: 20 de oameni, si cu cele adverbiale de la 2 in sus: de doua ori, de opt ori. 13) Serveste la comparatiune: copacu e tot asa de inalt ca casa, vulturu se suie mai sus de nouri sau de cit nourii (V. cit), erau mai mult (sau mai multi) de sau de cit sau ca opt oameni. 14) Arata punctu concernut: greu de (sau la) cap, scurt de (sau la) coada, bun de (sau la) gura; de vorbit, poate vorbi, dar nu poate merge; de urat, am mai ura, dar ne e ca vom insera (versuri dintr’o colinda). 15) Serveste la formarea locutiunilor adjectivale si adverbiale si a genitivului prepozitional: de fata (prezent), oamenii cei de fata, copil de tita (care suge), de ajuns (suficient), de fel, de loc (nici de cum), degeaba, degraba (in graba), ministeru de justitie (l justitiii), schit de calugari (calugaresc). 16) In unire cu a 4, formeaza o multime de loc. adverbiale sau adjectivale: de-a valma, de-a berbealecu, de-a dura, de-a tumba, de-a rostogolu, de-a lungu, de-a latu, de-a curmezisu, copiii se joaca de-a baba oarba, de-a hotii, de-a ascunsu; perceptoru o probozea de-a birului (nord), o urmarea cu de ale birului, cu biru. De pe, de deasupra: ia ceasca de pe masa, ia greutatea de pe mine (Fals copie de pe natura. Corect e dupa natura, ca fr. d’apree nature, germ. nach der natur, cum zici dupa fantazie, dupa gustu meu, dupa placu meu). Conj. 1) Daca (mai ales inainte de vocale, dar si in ainte de de consonante): de-ar si asa; de vrei ori de nu vrei; o, de-asi fi sanatos! 2) Vest. Desi, si de, si daca, macar ca, cu toate ca (concesiv): gaina, de e pasare, cand bea apa, tot se uita si ia la Dumnezeu (Isp.) 3) In cit (consecutiv): plinge de ti se rupe inima, nu stiu ce are de plinge, e frumoasa de te uimeste, e lenes de-i pute urma. 4) Ca sa (cu ind.): am stat de am scris, hai de maninca, du-te de te plimba!. De ce... de ce sau de ce... de aceia, cu cit... cu atit: de ce-i dai, de ce mai cere. V. ce si dupa.

BAIERA, baieri, s. f. Curea, sfoara, ata etc. cusuta sau prinsa de un obiect spre a putea fi transportat, atarnat, strans etc. ◊ Expr. A strange baierile pungii = a face economii, a deveni econom. A avea noua baieri la punga = a fi zgarcit. A (i se) rupe baierile inimii = a simti (sau a produce cuiva) o mare durere sufleteasca. A-si dezlega baierile inimii = a se destainui. A ofta (sau a striga, a rade) din baierile inimii = a ofta (sau a striga, a rade) foarte tare, foarte puternic. [Pr.: ba-ie-. - Pl. si: baieri. Var.: baier s. n.] – Din lat. bajulus, bajula.

rupeRE, ruperi, s. f. Actiunea de a (se) rupe si rezultatul ei. ◊ rupere de nori = ploaie torentiala insotita de descarcari electrice. ◊ Loc. Cu rupere de inima = cu mare durere. ♦ Desfacere, descompunere. ◊ ruperea emulsiei = desfacerea unei emulsii in cele doua elemente componente. (Mat.); Teorii de rupere = teorii elaborate pentru a explica ruperea corpurilor solide deformabile supuse unor solicitari mecanice pe mai multe directii. (Tehn.) rupere de panta = constructie (de beton, zidarie de piatra sau de lemn) intre doua portiuni vecine ale unui canal, pentru evitarea eroziunilor. (Pop.) ruperea pretului = fixarea pretului unei vanzari. – V. rupe.

rupeRE, ruperi, s.f. ~ ruperea cablurilor. ◊ (Loc. adv.) Cu rupere de inima. = ~ ◊ ruperea pretului = fixarea pretului unei vanzari (prin tocmeala). ruperea frontului = strapungerea liniei de aparare a inamicului. ♦ Incetare a unei actiuni, curmare a unor raporturi, a unor legaturi, a unor negocieri. ruperea cu romantismul de tip vechi.

BAIERA baieri f. Sfoara sau curea prinsa la un obiect pentru a-l putea transporta, atarna sau lega. ◊ A i se rupe (cuiva) baierile inimii a avea o mare durere sufleteasca. A ofta din baierile inimii a ofta foarte tare, adanc. A strange baierile pungii a face economii (de nevoie). [G.-D. baierii; Sil. ba-ie-; Pl. si baiere] /<lat. bajulus, bajula

BAIERA, baieri, s. f. 1. Curea, sfoara, ata etc. cusuta sau legata de un obiect (traista, plosca etc.) si cu ajutorul careia obiectul poate fi transportat sau atarnat. ◊ Expr. A (i se) rupe (cuiva) baierile inimii = a simti (sau a provoca cuiva) o mare durere sufleteasca. A-si dezlega baierile inimii = a se destainui (cuiva). A ofta (sau a striga, a rade etc.) din baierile inimii = a ofta (sau a striga etc.) din toata inima. ♦ Ata, snur etc. cu care se leaga, se strange sau se incheie o rufa, o haina, o punga etc. ◊ Expr. A strange baierile pungii = a face economii. A avea noua baieri la punga = a fi foarte zgarcit. ♦ Ochi de franghie legat de fiecare dintre cele doua margini ale unei barci, prin care se introduc vaslele. 2. (Rar) Amuleta. [Pl. si: baieri.Var.: baier, baiere, s. n.] – Lat. bajulus.

rupeRE ~i f. v. A rupe si A SE rupe. ◊ ~ de nori ploaie torentiala. Cu ~ de inima cu durere adanca. /v. a rupe

SFASIA, sfasii, vb. I. Tranz. 1. A rupe cu mana in bucati, in fasii, a sfartica o panza, o hartie etc. fara a folosi instrumente taioase. ♦ Fig. A chinui, a indurera pe cineva. ◊ Expr. A sfasia (sau, refl., a i se sfasia) cuiva inima = a produce (sau a simti) o mare durere. ♦ (Despre animale) A musca, a sfartica, a rupe pe cineva sau ceva cu coltii, cu ghearele. 2. A ataca pe cineva cu indarjire, cu rautate; a defaima, a barfi. [Pr.: -si-a] – Lat. *exfasciare.

A SE rupe ma rup intranz. 1) (despre obiecte tari sau materiale) A se desface in bucati (prin intindere, indoire, frangere etc.). ◊ A i ~ cuiva inima (sau sufletul) a fi cuprins de mare durere. 2) (despre imbracaminte, incaltaminte sau obiecte confectionate din tesaturi) A-si pierde integritatea, nemaiputand fi folosit. Sacii s-au rupt. 3) A se departa (de langa cineva sau ceva), fara a mai avea contact. ~ de casa. /<lat. rumpere

A SFASIA sfasii tranz. 1) A rupe in bucati (cu mainile, cu dintii, cu coltii, cu ghearele etc.); a sfartica. 2) fig. A supune unor suferinte morale; a mahni adanc; a indurera. ◊ ~ cuiva inima a pricinui cuiva o durere sufleteasca. 3) rar A ataca vehement cu vorba; a defaima. [Sil. -si-a] /<lat. exfasciare

MUSCA, musc, vb. I. l. Tranz. A apuca cu dintii si a strange tare (provocand durere, ranind sau sfasiind). ◊ Expr. A-si musca mainile (sau degetele) = a) a se cai amarnic; b) a se infuria. A-si musca limba (sau buzele) = a-si ascunde un sentiment puternic, a se stapani. A-l musca pe cineva de inima sa... = a se lasa ispitit sa..., a fi cat pe-aci sa... A musca pamantul = a cadea la pamant (ranit sau mort); p. ext. a muri (1). ♦ (Despre insecte) A pisca, a intepa; a pricinui durere, usturime. ♦ Fig. A provoca cuiva o senzatie chinuitoare, neplacuta (de frig, foame etc.). 2. Intranz. si tranz. A rupe cu dintii o portiune dintr-un aliment (pentru a manca). 3. Tranz. Fig. A ataca cu vorbe rautacioase, sarcastice; a intepa. – Et. nec.

DINTE ~ti m. 1) Formatie osoasa fixata in maxilar care serveste pentru a musca, a rupe si a mesteca hrana sau ca mijloc de aparare. ◊ ~ti de lapte primii dinti care le cresc copiilor (si care cad, fiind inlocuiti cu altii). Soare cu ~ti soare pe timp geros sau racoros. A se tine de ceva cu ~tii a nu se lasa de ceva cu nici un pret. Printre ~ti a) nelamurit, nein-teles; b) fara dorinta; in mod ostil. A-si lua inima in ~ti a-si face curaj; a indraz-ni. Inarmat pana in ~ti echipat cu tot felul de arme. A avea un ~ impotriva (sau contra) cuiva a purta cuiva pica. A scoate cuiva si ~tii din gura a lua cuiva tot ce are; a despuia. A sta cu ~tii la stele a nu avea ce manca. 2) Fiecare dintre piesele in forma de cui ale unei unelte agricole; colt. 3) (la obiecte sau piese) Zimt sau crestatura pe margine. ~tii feras-traului. 4) bot.: ~tele d******i planta cu flori rosii, albe sau verzui, care creste prin locuri umede (mlastini, balti). /<lat. dens, ~ntis

FRANGE, frang, vb. III. 1. Tranz. A rupe (in doua) un obiect prin lovire, indoire sau apasare puternica. ♦ A fractura un os, p. ext. un membru al corpului. ◊ Expr. A-si frange gatul = a) a muri intr-un accident; b) a-si compromite situatia prin intreprinderi riscante. A frange (cuiva) gatul = a omori pe cineva. A-si frange mainile = a-si impreuna mainile si a-si indoi cu putere degetele (ca expresie a durerii, a deznadejdii, etc.). A frange (sau, refl., a i se frange) cuiva inima = a (se) mahni peste masura; a (se) induiosa pana la lacrimi. ♦ Refl. (Despre o masa de apa, despre valuri) A se lovi (de mal, de stanci, etc.), imprastiindu-se in valuri mici. ♦ Tranz. si refl. Fig. A (se) indoi, a (se) apleca de mijloc. 3. Tranz. Fig. A infrange, a invinge; a birui (in lupta). – Lat. frangere.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)