Dex text: se va da, dex.ro

Rezultate din textul definițiilor

ACOLISI vb. (Mold.) A se tine, a se lega de capul cuiva (mai ales cu gind rau). A: Cind se va acolisi un om de altul nefiindu-i cela cu nici o deala, asa numai intr-o pizma va vrea sa-l uciga, cela insa nu se va da. PRAV. Ce sa acoliseaste Radul-Voda de cel sarac? CLM, 21v. Ce mai bine ar fi, o, sora, sa nu te mai acolisasti de lucrul mieu. B 1779, 36v; cf. DOSOFTEI, VS; CRON. 1689, 37v; CRON. 1707, 34v; PSEUDO-AMIRAS (gl.); CRON. 1732, 28v; NECULCE; CRON. SEC. XVIII, 27v. // B: cf. INDREPTAREA LEGII. Etimologie: ngr. ekollissa (aor. al lui kollo „a (se) lipi”). Vezi si acolisitura.

UN, O, unii, unele, art. nehot. (Substantivul pe care il determina denumeste obiectul neindividualizat in discutie) Un prieten. ◊ (Accentueaza notiunea exprimata de substantiv) O bucurie se vestea in ochii ei. ◊ (da sens general substantivului) Un artist, fie si mai genial decat Paganini. ♦ (Inaintea unui nume propriu sugereaza o comparatie) Unul ca..., unul asemenea cu... Mi se parea ca vad un Platon. ♦ (da valoare substantivala unor cuvinte pe care le preceda) Un murdar. [Gen.-dat. sg. unui, unei; gen.-dat. pl. unor] – Lat. unus, una.

ORI conj., adv. I. Conj. (Cu functie disjunctiva, adesea cu nuanta copulativa) 1. Sau. ♦ (in propozitii interogative) Te duci ori ba? 2. (Dupa o regenta, uneori in corelatie cu „fie ca”, „sau”, introduce sau leaga doua propozitii subordonate opuse) Fie ca va da zapada, ori ca iarba va inverzi. II. Adv. (Pop.; introduce o propozitie interogativa) Oare. [var.: or conj., adv.] – Et. nec.

NECREDINCIOS, -OASA, necredinciosi, -oase, adj., s. m. si f. 1. (Om) care isi calca cuvantul dat; (om) infidel. 2. (Om) care nu se increde (usor) in ceva. 3, (Om) care nu crede in nici o doctrina religioasa; ateu; (om) care se abate de la dogmele unei religii, in special de la dogmele religiei crestine; eretic. ♦ Spec. (Inv. si pop.) Mahomedan; turc. – Ne- + credincios.

EXCLUDERE, excluderi, s. f. Actiunea de a exclude si rezultatul ei; dare afara, inlaturare, excluziune (1). – V. exclude.

SOCOTEALA s. 1. calcul, (inv. si reg.) socoata, socotinta, (Transilv. si Maram.) samadas, (inv.) schepsis, seama, (inv., in Transilv.) comput. (Face o ~ elementara.) 2. calcul, calculare, socotire. (~ anilor calendaristici.) 3. (MAT.) calcul, operatie. (Cele patru ~eli.) 4. cont, seama. (Cate nu i se puneau in ~!) 5. seama. (Vei da ~ de cele facute.) 6. chibzuiala, cumintenie, cumpat, intelepciune, judecata, masura, minte, moderatie, ratiune, tact. (Demonstreaza multa ~.) 7. ratiune, rost. (Are si aceasta o ~.) 8. rost. (Toate au ~ lor.) 9. ordine, regula, randuiala. (Stie ~ lucrurilor.) 10. rost, seama. (Nu mai stia ~ averii lui.) 11. chestiune, lucru, poveste, pricina, problema, treaba. (S-a lamurit ~ aceea?) 12. calcul, gand, idee, intentie, plan, proiect. (Nu si-a putut realiza ~.)

voi pr., d. acc. voua, neacc. va (voua va da), -va (dandu-va), -va- (da-va-voi), v- (v-a dat), -v- (dandu-v-o-), vi (vi se da), -vi- (dandu-vi-l), vi- (vi-l da); ac. acc. voi, neacc. va (va duce pe voi), -va (ducandu-va), -va- (spala-va-voi), v- (v-a dus pe voi), -v- (duce-v-as)

ODIHNA ~e f. 1) Intrerupere temporara a unei activitati; pauza; ragaz; repaus; recreatie. ~ de vara. A pleca la ~. ◊ ~ activa activitate recreativa insotita de efort fizic (sport, turism, plimbari etc.). Casa de ~ institutie in care oamenii se odihnesc in timpul concediului. 2) Perioada de timp cat cineva se odihneste. ◊ ~ de veci (sau vesnica) incetare din viata; moarte. Locas de ~ mormant. 3) Stare fiziologica a omului care doarme; refacere a fortelor prin somn. ◊ A se da ~ei a merge la culcare; a dormi. A-si pierde ~a a) a nu putea dormi; b) a-si pierde linistea sufleteasca. 4) Stare de liniste sufleteasca; lipsa de griji; pace; astampar; tihna. ◊ A nu avea ~ a nu avea liniste; a fi sacait, sustras. 5) rar Platforma a scarii (la nivelul fiecarui etaj si intre ele). [G.-D. odihnei] /v. a (se) odihni

RUSINA, rusinez, vb. I. ~ 2. Tranz. fact. ~ ♦ (Invechit si arhaizant) A face ca cineva sa se simta jenat, incurcat; a face de batjocura. Se adusera toti vracii... ramasera insa rusinati, care n-avura ce-i face. – Na, c-a spart ghergheful! Ei, da m-ai rusinat urat, mai badeo.

CONCEDIERE s.f. Actiunea de a concedia si rezultatul ei; dare afara, indepartare. [<concedia].

DIVULGARE s.f. Actiunea de a divulga si rezultatul ei; dare in vileag. [< divulga].

EXCLUDERE s.f. Actiunea de a (se) exclude si rezultatul ei; dare afara, inlaturare. [var. escludere s.f. / < exclude].

ACOLISItuRA s.f. (Trans. SV) Insistenta. Savai nu s-ara scula sa-i dea lui pentru ce e priiaten lui, iara pentru acolisitura lui scula-se-va si-i va da. N TEST. (1648). Etimologie: acolisi + suf. -tura. Vezi si acolisi.

voi pron. – Inlocuieste numele persoanelor carora li se adreseaza vorbitorul. Lat. vōs (REW 9455), cf. vegl., it. voi, prov., cat., sp., port. vos, fr. vous. dat. voua (inv. voaua), din lat. vobis.

ba adv. (vsl. ba) Nu: da ori ba? Nu stiu daca vine ori ba. Ca particula intaritoare: Esti dator! Ba nu-s! Ba esti! Ba nu! Ba da! – Ba zau? Zau! Adevarat! Cum se poate? – Ba ca? (= caci) chear (Iron.), curat asa, chear asa! – Ba bine ca nu! Se putea altfel? D’apoi cum crezi? De sigur! – Singur sau in legatura cu chear, inca, nici ild. ci: vecinu nu prea vede, ba (sau ba inca, ba chear), e orb cum se cade! Nu vede ba nici nu aude! – Cind.... cind, aci... aci: ba la unii, ba la altii; ba e alba, ba e neagra!

atit, f. -a (ild. -a) adj. indef., gen. inuz. atitui, atitei, pl. atiti, atitea (ild. atite), gen. m. f. atitor (lat. eccum tantum, „iaca atit”, de unde s´a facut ecutint, acutint, ahtiniu, cum zic Macedonenii, apoi atint, cum se mai zice´n Serbia, la Tirnareca, si de aci atit pin [!] infl. lui tot din tot atit). Asa de mare ori de mult, in cutare cantitate: atita (ild. atit) om, atit vin, atita pine [!]. atiti(a) oameni, asa de multi oameni, foarte multi. Vechi: atita om s´a strins (Nec.), asa de multi oameni s´au strins. Atita rau (subint. sa am eu), nu-mi pasa: atita rau cit se sperie lupu de pelea [!] oii! Atita paguba (subint. sa am eu), nu-mi pasa: S´a suparat? Atita paguba! Prov. Cite bordeie, atitea (ild. atite) obiceie. Adv. atit (vest) si atita (est), asa de mare, de mult: atit de milos, atit de bine, atit va dau, atit stiu, atit (adica: timp, vreme) ai lipsit. Atit (ori cu atit) mai bine, mai rau, arata o satisfactiune ori un regret. Corelativ: atit (vest), atita (est) cit vrei.

camai adv. (lat. quam magis = quantum magis, cit mai. V. cam). Vechi. Rar azi. Mold. Cit mai, foarte: camai mic, se chirchilise camai bine. Mai: nu voi camai da-va (Dos.), nu va voi mai da. Azi. Mold. nord. Trans. Tot: s´a camai dus (s´a tot dus).

RESERvaTIO MENTALIS (lat.) rezerva mintala – Formula inventata de iezuiti pentru a evita sperjurul. Nevoiti sa jure pe un lucru, ei dadeau in mintea alt inteles juramantului. Concesie formala, dar lasa.

1) chir m. fara pl., gen. al lui (ngr. kyr ild. kyrios, domn. V. chira). Odinioara, titlu dat boierilor si mitropolitilor. Astazi, titlu dat Grecilor de conditiune mai joasa (cind is de conditiune mai inalta, li se zice ca tuturor: domnule). Fam. Titlu dat ori-cui ild. domnu: te-am prins, chir vasile! V. cilibiu.

comunicabil, -a adj. (fr. communicable). Care poate fi comunicat (spus ori dat cuiva): drept comunicabil.

contingent, -a adj. (lat. contingens, -entis, d. contingere, a se´ntimpla, a veni la sort. V. tangenta). Care se poate intimpla (poate fi) ori nu. S. n., pl. e. Parte, cota (de dat ori de primit). Parte pusa in sarcina fie-carei circumscriptiuni teritoriale in impartirea anuala a birurilor directe, dar mai ales a recrutarii: contingentu judetului cutare. Anu recrutarii: soldat din contingentu 1930. Numar, cantitate: un contingent de soldati, de elevi, de cititori. V. relativ.

2) da adv. afirmativ opus lui nu si ba (vsl. bg. rus. da. V. si dar 2). Ai fost la Roma? da!- A venit? Cred ca da. – Raspunde: da ori nu (da ori ba)? da! S.M. Pentru’n „da” s’a suparat.

2) dar sau dara si (fam.) da conj. adversativa (sirb. dar „dar”, dial. „cel putin”, da, dar. Cp. cu da 2 si iar). 1) Insa: Pot da nu vreau. vreau, da nu pot. Multi, da prosti. da tu cine esti? D’apoi (ild. da apoi) cum crezi? da lasa-ma’n pace! da ducase d******i! 2) Deci, asa dar (pus la urma): Vom pleca dar! Ramii dar aici? Ramii aici dar? (pe cind dar ramii aici ar insemna „insa ramii aici”). 3) Apoi dar, poi dar (Munt.) se’ntelege, de sigur: Ai fost? Poi dar! da-mi o suta de franci! Poi dar (mold. poi cum nu sau d’apoi cum nu! ironic). Barb. nu numai, dar si (dupa fr. non seulement, mais aussi), corect rom.: nu numai ci si (ca si germ. nicht nur, sondern auch).

AL, A, ai, ale, adj. dem. (Pop. si fam.) Cel, cea. Al om. [Gen.-dat. sg.: alui, alei; gen.-dat. pl.: alor] – Lat. illum, illa.

BIVOL, bivoli, s. m. Vita cornuta, rumegatoare, asemanatoare cu boul, cu par negru sau alb, aspru si rar, cu coarnele inelate intoarse spre spate (Bos bubalus). ♦ Epitet dat unui om gras, matahalos, nesimtit. – Din sl. byvolu.

CAPCAUN, capcauni, s. m. Fiinta fabuloasa din mitologia populara romaneasca, inchipuita cu trup de om si cu cap de caine, uneori cu doua capete si cu doua guri, despre care se spune ca manca oameni. ♦ Epitet dat unui om rau, crud, salbatic. Cap¹ + caine (dupa ngr. kinokefalos).

daULARE, daulari, s. f. (Reg.) Actiunea de a (se) daula si rezultatul ei. [Pr.: da-u-] – V. daula.

GUNOI¹, gunoaie, s. n. 1. (La sg. cu sens colectiv) Resturi murdare sau netrebuincioase care se arunca. 2. Baliga amestecata cu paiele care au servit vitelor drept asternut, intrebuintata ca ingrasamant agricol organic. 3. Fir de pai, scama, murdarie etc. care se depune pe haine, care cade in lichide etc. 4. Epitet dat unui om de nimic; lepadatura. – Din sl. gnoĩ.

HUtuPALA s. m. (Reg.) Epitet dat unui om lacom; mancau. – Din hutupi + suf. -(e)ala.

IEZUIT, -A, iezuiti, -te, s. m. (si adj.) Membru al unui ordin de calugari catolici, intemeiat in 1534 de calugarul spaniol Ignatiu de Loyola pentru combaterea Reformei si intarirea puterii papale. ♦ Epitet dat unui om ipocrit, intrigant, viclean, perfid. ◊ (Adjectival) Atitudine iezuita. – Din fr. jesuite, germ. Jezuit.

IUdaIC, -A, iudaici, -ce, adj. Care apartine Iudeii sau populatiei ei, privitor la Iudeea sau la populatia ei. [Pr.: -da-ic] – Din fr. judaique, lat. judaicus.

MASINA, masini, s. f. 1. Sistem tehnic alcatuit din piese cu miscari determinate, care transforma o forma de energie in alta forma de energie sau in lucru mecanic util; p. restr. dispozitiv, instrument, aparat; mecanism, masinarie. ◊ Masina-unealta = masina de lucru care prelucreaza materiale prin operatii mecanice. 2. Locomotiva. 3. Autovehicul, automobil. 4. Soba de bucatarie, care serveste la pregatirea mancarii. 5. Fig. (De obicei urmat de determinari) Ansamblu de mijloace folosite intr-un anumit scop (reprobabil). 6. Epitet dat unui om care lucreaza mult si cu miscari automate, mecanice. – Din fr. machine, germ. Maschine.

URS, ursi, s. m. 1. Mamifer omnivor cu trupul masiv, acoperit de o blana bruna-negricioasa sau roscata, cu botul ascutit si cu coada scurta (Ursus arctos). * Urs alb (sau polar) = specie de urs cu blana alba, care traieste in regiunile arctice (Ursus maritimus). * Expr. A vinde pielea ursului din padure = a conta pe un lucru inainte de a fi sigur ca-l poti obtine. A trage nadejde ca ursul de coada = a nadajdui lucruri imposibil de realizat. A se aduna ca la urs = a se aduna in numar foarte mare. ♦ Epitet dat unui om greoi, ursuz, nesociabil. 2. (Reg.) Bot de mamaliga cu branza la mijloc. 3. (Reg.) Fiecare dintre grinzile longitudinale ale unui pod de lemn. ♦ Fiecare dintre stalpii care sustin talpa prispei la casele taranesti. – Lat. ursus.

ZERO, zerouri, s. n. 1. Numar care, in numaratoare, reprezinta o cantitate vida si care se indica prin cifra 0; nula. ◊ Expr. A reduce ceva la zero = a reduce cu totul importanta unui lucru, a face sa fie neglijabil. ♦ Cifra reprezentand numarul de mai sus pusa la dreapta altei cifre pentru a mari de zece ori valoarea unui numar; nula. 2. Epitet dat unui om de nimic; nulitate. 3. (Fiz.) Punct care serveste ca origine a unei scari cu ajutorul careia se indica valorile unei marimi. ♦ Spec. Grad de temperatura fixat in unele sisteme de masura a temperaturii (Reaumur, Celsius) la punctul de inghetare a apei distilate la presiunea normala. ◊ Zero absolut = temperatura de minus 273 de grade Celsius, socotita ca cea mai joasa temperatura posibila. 4. (Lingv.) Desinenta (sau sufix) zero = absenta unui afix gramatical la o forma flexionara, care este marcata, fata de alte forme cu afixe exprimate, prin lipsa unei marci formale propriu-zise. – Din fr. zero.

ZGARIA, zgarii, vb. I. 1. Tranz. si refl. A(-si) face o rana superficiala pe piele cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascutit. ♦ Tranz. A face pe un obiect o urma superficiala cu ajutorul unui corp ascutit si dur; a racai. ◊ Expr. A zgaria pamantul = a ara superficial. A zgaria hartia = a scrie o literatura proasta. 2. Tranz. Fig. A produce o senzatie auditiva neplacuta. ♦ A impresiona in mod neplacut gustul, mirosul; a ustura. 3. Compuse: zgarie-branza s. m. si f. invar. = epitet dat unui om zgarcit, avar, carpanos; zgarie-nori s. m. invar. = cladire inalta cu foarte multe etaje. [Pr.: ri-a] – Lat. *scaberare (< scaber).

MANECHIN, manechine, s. n. 1. Figura de lemn, de ceara, de material plastic etc., care infatiseaza corpul omenesc sau o parte a lui si este folosita ca model in pictura si sculptura, ca suport pentru a proba ori a expune o haina etc. ♦ Fig. Epitet dat unui om care executa servil si mecanic ceea ce i se cere; om lipsit de personalitate, usor de condus si influentabil. 2. Persoana angajata de un (mare) atelier de croitorie, de o casa de mode etc. pentru a imbraca diverse obiecte vestimentare, cu scopul de a le prezenta public; model. – Din fr. mannequin.

MAGAR, magari, s. m. 1. Animal din familia calului, mai mic decat acesta, cu parul de obicei sur, capul mare si urechile lungi, intrebuintat ca animal de povara si de tractiune; asin (Equus asinus). ◊ Expr. A nu fi nici cal, nici magar = a nu avea o situatie precisa, a nu apartine unei categorii determinate. 2. Epitet dat unui om prost, incapatanat sau obraznic. – Cf. alb. magar, bg. magare.

MAMALIGA, mamaligi, s. f. Aliment preparat din faina de porumb (mai rar de mei, hrisca etc.) fiarta in apa. ◊ Expr. (Fam.) A o pune de mamaliga = a se afla sau a ajunge intr-o situatie dificila, neplacuta; a o pati; a da gres. ♦ Epitet depreciativ dat unui om lipsit de energie si de initiativa. [var.: (reg.) maliga s. f.] – Et. nec.

LIGHIOANA, lighioane, s. f. 1. Animal (salbatic). ♦ Spec. Pasare de curte; oratanie. ♦ Spec. Insecta, gaza (vatamatoare). 2. Fig. Termen injurios dat unui om de nimic; misel. ♦ Calificativ glumet dat unui copil sau unui om matur. [var.: lighioaie s. f.] – Din sl. legeonu.

SONTOROG, -OAGA, sontorogi, -oage, adj. Schiop. ♦ (Substantivat) Epitet depreciativ dat unui om lipsit de putere, slabanog. – Din sont. Cf. magh. dial. czomtorag.

TIGRU, tigri, s. m. Specie de mamifer carnivor din familia felidelor, de talie mare, cu blana de culoare galbena-roscata cu dungi negre, transversale, care traieste in Asia si in insulele Australiei (Felis tigris). ♦ Epitet dat unui om energic, impulsiv, crud. – Din fr. tigre, lat. tigris.

TROGLODIT, -A, trogloditi, -te, s. m. si f. 1. Om care traieste in caverne. ◊ (Adjectival) Populatie troglodita. 2. Fig. Om cu un nivel de trai extrem de scazut, care duce o viata primitiva. ♦ Epitet dat unui om grosolan, necivilizat, retrograd. – Din fr. troglodyte.

PAIATA, paiate, s. f. 1. Personaj comic in spectacolele de circ, la diferite reprezentatii populare etc.; mascarici, saltimbanc, clovn; bufon. ♦ Papusa imbracata ca o paiata (1). 2. Epitet dat unui om neserios, ridicol, lipsit de personalitate. – Din rus. paiat, fr. paillasse, germ. Paiazze.

PARPALEC, parpaleci, s. m. (Inv.) vanzator ambulant de covrigi si de placinte. ♦ Epitet depreciativ dat unui (negustor) grec. ♦ (Reg.) Epitet depreciativ dat unui om care nu merita nici o consideratie. – Et. nec.

PASTRAMAGIU, pastramagii, s. m. 1. (Iesit din uz) Persoana care facea sau vindea pastrama. 2. (Fam.) Epitet depreciativ dat unui om de nimic si cu apucaturi grosolane. – Pastrama + suf. -agiu.

PADUCHE, paduchi, s. m. 1. Nume generic dat mai multor specii de insecte parazite care traiesc pe corpul oamenilor si al unor animale (Pediculus). ♦ Epitet dat unui om care nu munceste si traieste din munca altuia; parazit. 2. Nume dat unor insecte parazite care traiesc pe frunzele, ramurile sau tulpinile plantelor, hranindu-se pe seama acestora. 3. Compus: paduche-de-lemn = plosnita. – Lat. peduculus.

ANGLI s. m. pl. Populatie germanica care, in sec. V, a cucerit estul Insulelor Britanice, dand numele ei acestui teritoriu. – Din fr. Angles.

PERIUTA, periute, s. f. 1. Diminutiv al lui perie. ♦ Epitet peiorativ dat unui om lingusitor. 2. (Reg.) Segment al piciorului albinei acoperit cu fire paroase. [Pr.: -ri-u-] – Perie + suf. -uta.

VITA, vite, s. f. Nume generic dat animalelor domestice mari, mai ales cornutelor; p. gener. animal. ◊ Vite mari (sau albe) = denumire generica pentru boi si vaci. Vite mici (sau marunte) = denumire generica pentru oi si capre. ♦ Epitet dat unui om grosolan, nesimtit sau prost. – Lat. vita „viata”.

POLOBOC, poloboace, s. n. 1. (Pop.) Butoi. ♦ Epitet dat unui om gras. 2. Nivela cu bula de aer. [var.: boloboc s. n.] – Et. nec.

POSTORONCA, postoronci, s. f. (Reg.) 1. Funie, lant sau curea legate de crucea carutei si de hamuri, cu ajutorul carora calul trage vehiculul; funie sau lant care leaga leuca de caramb. 2. Epitet dat unui om de nimic, bun de spanzuratoare. – Din ucr. postoronok.

POTAIE, potai, s. f. Caine slab, jigarit sau lenes; cotarla, javra; p. gener. (depr.) caine. ♦ Epitet dat unui om lipsit de caracter, netrebnic. [Pr.: -ta-ie] – Et. nec.

PRENUME, prenume, s. n. Nume care se da unui om la nastere si care distinge pe fiecare dintre membrii aceleiasi familii; nume de botez. – Din fr. prenom, lat. praenomen (dupa nume).

PRETENTIOS, -OASA, pretentiosi, -oase, adj. 1. Care are pretentii multe sau mari, care asteapta sau pretinde mult; exigent; p. ext. mofturos, capricios. 2. Care vrea sa dea impresia (nejustificata) de ceva deosebit, care vrea sa para sau crede despre sine mai mult decat este; plin de sine, increzut. 3. Care cere o atentie deosebita, insusiri speciale. [Pr.: -ti-os] – Din fr. pretentieux, it. pretenzioso.

PUTOARE, putori, s. f. Miros urat, greu, neplacut; duhoare. ♦ Epitet injurios dat unui om lenes, murdar sau imoral; p. ext. epitet dat unei femei de moravuri usoare. – Lat. putor, -is.

PUTREGAI, putregaiuri, s. n. 1. Lemn sau planta putreda; p. ext. masa de materie vegetala descompusa; putreziciune, putrejune. ♦ Fig. Epitet depreciativ dat unui om batran si neputincios. 2. Boala a plantelor provocata de unele ciuperci. 3. Fig. Ceea ce este rau si vatamator societatii. ♦ Lepadatura. – Probabil contaminare intre putred si mucegai.

PUtuROSENIE, puturosenii, s. f. 1. Ceea ce miroase urat, ceea ce raspandeste un miros greu; miros greu, urat, raspandit de ceva sau de cineva. 2. Trandavie, lenevie. ♦ Epitet dat unui om lenes, murdar. – Puturos + suf. -enie.

OMIda, omizi, s. f. Larva fluturilor, daunatoare pomilor, cu corpul alcatuit din segmente, uneori acoperit cu peri. ◊ Expr. A manca ca omizile = a manca foarte mult. ♦ Epitet dat unui om lacom, hraparet. – Din ngr. o midas.

CINE pron. 1. (Interogativ; tine locul unui substantiv care denumeste o persoana sau un animal ori al unui pronume, asteptat ca raspuns la intrebare) Cine a venit? ◊ Expr. Cine (mai) stie? = nu stiu, nu cunosc problema. ♦ Ce fel (de om). tu nu stii cine-i mama. 2. (Relativ) Cel ce, acela care. Bine-a zis cine-a zis... ◊ Expr. Are (sau n-are) cine ori este (sau nu este) cine = (nu) exista om care, (nu) se gaseste persoana care... 3. (Nehotarat) Fiecare, oricine, oricare. Zica cine ce va vrea. [Gen.-dat.: cui] – Lat. *quene (= quem).

CIOARA, ciori, s. f. 1. Nume dat mai multor specii de pasari din familia corbului, cu penajul negru sau cenusiu, cu cioc conic si puternic (Corvus). ◊ Cioara pucioasa = dumbraveanca (Coracias garrulus). ◊ Expr. Cat (sau ca) cioara in par= foarte putin, sporadic. (Fam.) Cum (sau ce) ciorile? = (exprima nemultumire) cum (sau ce) naiba? cum (sau ce) d****l? 2. Epitet dat unui om brunet, oaches. – Cf. alb. sorre.

CIOCLOVINA, cioclovine, s. f. (Pop.) Termen de dispret dat unui om arogant, parvenit. – Et. nec. Cf. ciocoi¹.

CIOROI, cioroi, s. m. 1. Barbatusul ciorii. 2. Epitet dat unui om brunet, oaches; cioara. 3. Nume dat mai multor plante erbacee cu flori galbene dispuse in capitule si cu fructe achene (Inula). – Cioara + suf. -oi.

MISTAGOG, mistagogi, s. m. Preot din antichitate care initia pe cineva in misterele religioase; p. ext. epitet dat unui om inzestrat cu puterea de a patrunde in adancul lucrurilor, de a cunoaste aspectele ascunse ale realitatii. – Din fr. mystagogue.

MOCARTAN, mocartani, s. m. 1. (Pop.) Mocan. 2. Epitet depreciativ dat unui om badaran, mojic. – Cf. mocan.

MOFLUZ, -A, mofluji, -ze, s. m. si f., adj. 1. (Inv.) (Om) falit; (om) saracit, ruinat; (om) sarac. ◊ Expr. A iesi (sau a ramane) mofluz = a da faliment. 2. (Om) inselat, pagubit; p. ext. (om) nemultumit, dezamagit, blazat. [Pl. si: mofluzi. – var.: mufluz, -a s. m. si f., adj.] – Din tc. mufluz.

TALHAR, talhari, s. m. 1. Persoana care comite o talharie; bandit. ♦ Epitet dat unui om ticalos, nemernic. 2. (Fam.) Strengar, hotoman, smecher. [var.: (reg.) talhar s. m.] – Et. nec.

TERCHEA-BERCHEA s. m. invar. Calificativ dat unui om neserios, care nu e bun de nimic. – Cf. magh. tarka barka.

tuRMAC, -A, turmaci, -ce, s. m. si f. (Reg.) 1. Bivol tanar. 2. Epitet dat unui om scund si indesat sau inalt si gras. – Din bg. turmak.

DEMASCARE, demascari, s. f. Actiunea de a (se) demasca si rezultatul ei; dezvaluire, dare in vileag. – V. demasca.

SATIR, satiri, s. m. Fiecare dintre divinitatile rustice din mitologia greaca, reprezentata printr-o fiinta cu corp omenesc acoperita cu par, cu coarne si picioare de tap (sau de cal), care personifica instinctele brutale. ♦ Epitet dat unui om cinic si d*******t. [Acc. si: satir] – Din fr. satyre, lat. Satyrus.

STRIGOI, -OAIE, strigoi, -oaie, s. m. si f. (In superstitii) Sufletul unui om (mort sau viu) care s-ar transforma in timpul noptii intr-un animal sau intr-o aparitie fantomatica, pricinuind neajunsuri celor pe care ii intalneste; p. ext. om nascut intr-o zodie nefavorabila, care s-ar afla in legatura cu diavolul si s-ar ocupa cu vraji si cu farmece. ♦ Epitet dat unui om rau, ursuz sau unui batran cu apucaturi demodate. – Striga + suf. -oi.

SURZILA s. m. Nume dat unui om care nu aude (bine). – Surzi + suf. -ila.

INVITATIE s. 1. v. chemare. 2. invitare, solicitare, (inv.) pofta. (A dat curs ~ei primite.) 3. imbiere, poftire, (rar) imbiala. (~tii reciproce la ...) 4. chemare, convocare, invitare. (~ lor la directie.) 5. v. citare. 6. v. somatie.

NORMAL adj., adv. 1. adj. intreg, sanatos, zdravan. (Esti om ~, iti dai seama ce ai facut?) 2. adj. v. obisnuit. 3. adj. firesc, obisnuit, regulat. (Puls ~.) 4. adj. v. firesc. 5. adj. obisnuit, ordinar. (Sesiune ~.) 6. adv. v. exact. 7. adv. v. desigur.

MItuITOR ~i m. Persoana care mituieste; om care da mita. [Sil. -tu-i-] /a mitui + suf. ~tor

OIERIT n. 1) Cresterea oilor. 2) Ocupatia oierului. 3) ist. dare pentru oi (platita la inceput in natura, iar mai tarziu in bani). [Sil. o-ie-] /oaie + suf. ~arit

PRENUME ~ n. Nume individual dat unui om la nastere, prin care se distinge fiecare membru al unei familii; nume mic; nume de botez. /<fr. prenom, lat. praenomon

ANTROPOGEN, -A adj. Care provine de la om; care da nastere la oameni, antropic. // s.n. cuaternar. [< fr. anthropogene].

DESTItuIRE s.f. Actiunea de a destitui si rezultatul ei; destitutiune, dare afara. [< destitui].

OXFORD s.n. 1. Tesatura de bumbac sau de lana in carouri din fire colorate. 2. Rasa de oi care dau o buna productie de carne. [< fr. oxford, cf. Oxford – oras in Anglia].

DEMASCARE s.f. Actiunea de a demasca si rezultatul ei; dezvaluire, dare in vileag. [< demasca].

pareatca¹, paretce, s.f. (inv. si reg.) 1. birocratism; tipic; rutina. 2. epitet dat unui om birocrat, tipicar, cu obiceiuri si conceptii invechite.

MISTAGOG s.m. Preot initiator in mistere la vechii greci. ♦ (P. ext.) Epitet dat unui om inzestrat cu puterea de a patrunde aspectele ascunse ale realitatii. [Cf. fr. mystagogue].

surdalau, -aie, s.m. si f. (reg.) nume dat, in gluma, unui om care simuleaza surditatea; nume dat unui om prost.

eu¹ [pron. ieu] pr., d. acc. mie, neacc. imi, mi, mi- (mi-a dat), -mi (da-mi), -mi- (dandu-mi-se); ac. acc. mine (prep. + mine), neacc. ma, ma- (ma-ntreaba), -ma (da-ma), -ma- (da-ma-vei), m- (m-a dat), -m- (datu-m-a)

INVESTItuRA s. f. 1. (in evul mediu) act solemn prin care cineva era investit cu o demnitate, cu un drept etc. ◊ act prin care seniorul acorda vasalului sau un beneficiu, o feuda. 2. act de numire si de confirmare in functie a unui prelat. 2. act prin care un partid politic desemneaza un candidat pentru o functie electiva. 4. vot de ~ = act prin care o adunare (parlament) da unui om de stat misiunea de a constitui guvernul. (< fr. investiture)

iezuit (iezuiti), s. m. – 1. Membru al ordinului de calugari catolici intemeiat in 1534 de Ignacio de Loyola. – 2. Epitet dat unui om ipocrit, intrigant. – var. (inv.) iezovit, jezuit. Lat. Iesuita (sec. XVIII), cf. sb. jezovit. – Der. iezuitic, adj. (care apartine iezuitilor); iezuitism, s. n. (conceptie morala, religioasa si politica a iezuitilor).

RAPATITA s. f. (Reg.) Zdreanta; fig. calificativ injurios dat unui om fara valoare.

taujer (-re), s. n. – Bat, nuia; epitet dat unui om de nimic. – var. taujar(iu), teujer, taunjer. Mag. tozser (Galdi, Dict., 163). – Der. taunji, vb. (a bate, a lovi).

BUFTEA s. m. Calificativ dat unui om sau unui copil gras. – Din buft + suf. -ea.

SOMNORE s. m. (Reg.) Epitet dat unui om somnoros, care nu se mai satura de somn. dar scoala odata, somnoreo! (RETEGANUL). – Din somnoros.

CAPCAUN, capcauni, s. m. Fiinta din mitologia populara inchipuita ca un mancator de oameni. ♦ Fig. Epitet dat unui om rau, crud, salbatic. Din cap¹ + caine (dupa gr. kinokefalos).

ZGRIPTOR, zgriptori, s. m. 1. Specie de acvila mare (Aquila heliaca). ♦ (Inv.) Stema care reprezinta un vultur cu doua capete. ♦ (Inv.) Veche moneda austriaca de argint (care a circulat in trecut si in tara noastra), avand imprimata pe o parte stema cu acvila bicefala. 2. (In basme) Pasare foarte mare, cu doua capete. 3. Fig. Epitet dat unui om rau, avar, hraparet. [var.: zgripsor s. m.] – Comp. ngr. gryps.

ZGARIE-BRANZA s. m. invar. Epitet dat unui om zgarcit, avar, carpanos. – Din zgarie + branza.

adresa f., pl. e (fr. adresse). Aratarea numelui si locuintei cuiva ca sa i se trimeata ceva: a scrie pe plic adresa cuiva, i-am dat adresa, i-am scris pe (ori supt) adresa ta, scrisoarea s' a dus la o adresa gresita. Scrisoare de la o autoritate sau de la o societate, scrisoare oficiala: ministeru i-a trimes o adresa de multamire. La adresa cuiva, indreptat catre cineva: acolo s' au auzit multe laude la adresa lui, era o rautacioasa aluziune la adresa lui.

baronie f. (fr. baronnie). Calitatea de baron. Mosie care da proprietarului ei titlu de baron.

alb, -a adj. (lat. albus). De coloarea [!] zapezii sau laptelui. Fig. Inocent: alb ca zapada. S. m. Om de rasa alba. Adept al partidului conservator (dupa crinu alb, care era emblema Bourbonilor), in opoz. cu ros, liberal. S. n., pl. uri. Coloarea alba. Spatiu liber pe o pagina. Arme albe, arme care taie sau impung (nu arme de foc). Bani albi (p. zile negre), bani in general (pin [!] aluz. la argint). Noapte alba, noapte nedormita. Saptamina alba sau a brinzei, cea din aintea [!] postului mare, cind se maninca lapte, brinza, oua. Versuri albe, versuri fara rima. A da carta cuiva, a-i da puteri depline sa faca ce vrea. Polita in alb, polita fara data scadentei. A fi vazut albu' n capistere (adica faina), a te fi asigurat de dobindirea unui lucru. A intrat alba' n sat, a intrat aurora' n sat, s' a luminat de ziua. Tot alba' n doi bani, tot vechea poveste (iapa cea alba vinduta pe doi bani). A fi ros (ori mincat) ca alba de ham, a fi ros de nevoi, a fi plictisit de o treaba. Albu ochiului, scleorotica. Alb de argint ori de plumb, cerusa. Alb de balena, s*********a. Alb de Spania, creta friabila.

benevol, -a adj. (fr. benevole, d. lat. benevolus, d. bene, bine, si volo, vreau). Binevoitor, bine dispus, indulgent: lector, auditor benevol. Gratuit: a da cuiva concurs benevol. Adv. In mod benevol.

carenta f., pl. e (mlat. carentia, d. carens, care e lipsit de ceva). Putinatate, saracie: carenta unui ajutor dat cuiva. V. indigenta, deficienta.

capatuiesc v. tr. (d. capatii, capat). dau cui-va o pozitiune (de ex., il casatoresc, il pun in functiune, il imbogatesc). V. refl. Ajung intr´o stare fericita. V. capuiesc.

bleanda f. pl. blende (cp. cu vsl. blendi, flecarie, rus. bleadi, fleoarta si germ. blid, orb, blende, ochelari la cai. Cp. cu tifla). Palma, izbitura (Mold.): a da cuiva o bleanda. Femeie proasta, om prost: a cazut jos ca o bleanda (V. fleandura). Sperietoare de pasari. Un fel de soim foarte mic numit si blendau (falco aesalon).

cheltuiala f., pl. ieli. Actiunea de a cheltui. Cheltuieli marunte, p. lucruri mici. Cheltuieli neprevazute, eventuale. Cheltuiala de timp, de puteri, perdere [!], intrebuintare a timpului, a puterilor. Vechi. Haina cu cheltuieli de matase, cu adausuri de matase, captuseala, gaitane s. a. A da cuiva de cheltuiala, a-i da bani de cheltuit si (fig.) a-l bate. A face cheltuieli, a cheltui. A-ti scoate (stoarce, distoarce sau intoarce) cheltuielile, a recistiga ce a-i [!] cheltuit.

cinste f., pl. inuz. cinsti (mbg. censt, vsl. cisti, infl. poate de censti, parte. V. bicisnic, tist). Onoare. Onorabilitate, probitate, onestitate. Consideratiune. Tratatiune, oferire de vin ori alte bauturi sau mincari. A da cinstea pe rusine, a face o fapta rusinoasa, a te compromite. A da cuiva ceva pe cinste, pe credit, pe cuvint. A face cinste 1) a face onoare si 2) a oferi de baut sau si de mincat. A te pune pe cinste, a te pune pe betie, pe chef. V. onorar 2.

dare f. Actiunea de a da. Bir, contributiune. Om cu dare de mina, caruia-i da mina, bogat. dare de sama, raport, referat.

creditez v. tr. (d. credit; fr. crediter). Com. Acord credit cuiva, ii dau pe datorie.

ERIJA, erijez, vb. I. Refl. (Urmat de determinari introduse prin prep. „in”) A-si atribui fara nici un drept o situatie, un rol care confera autoritate, a se da drept..., a voi sa treaca drept... – Din fr. eriger.

CINEva pron. nehot. Un om oarecare (dintre mai multi), o persoana pe care n-o cunoastem (sau care nu trebuie sau nu vrem sa fie numita); oarecine, careva, cinevasi. ♦ (Fam.; purtand accentul in fraza) Un om de valoare, de seama. [Gen.-dat.: cuiva] – Cine + va.

CIOLAN, ciolane, s. n. 1. Os (mare) de animal (taiat, cu sau fara carne pe el) sau (fam.) os de om. ♦ Expr. A da (cuiva) un ciolan de ros = a da (cuiva) posibilitatea de a obtine avantaje sau profituri materiale. A umbla dupa ciolan = a umbla dupa profituri materiale. A scapa ciolanul din mana = a pierde o situatie avantajoasa. 2. (Fam.) Membru al corpului; (la pl.) schelet al corpului. ◊ Expr. A i se m**a (cuiva) ciolanele = a-i slabi puterile, a se molesi. A-i trece (cuiva) ciolan prin ciolan = a fi foarte obosit. A-i rupe (sau a-i frange, a-i m**a cuiva) ciolanele = a bate tare (pe cineva). A-i putrezi (cuiva) ciolanele = a fi mort (de mai multa vreme). A-i ramane ciolanele (pe) undeva = a muri departe de casa, prin locuri straine. 3. (Reg.) Obada (a rotii de car). – Din sl. clanu.

ERIJAT, -A, erijati, -te, adj. (Despre oameni; urmat de determinari introduse prin prep. „in”) Care isi atribuie fara nici un drept o situatie, un rol care confera autoritate, care se da drept..., care vrea sa treaca drept... – V. erija.

DESdaUNARE, desdaunari, s. f. Actiunea de a desdauna si rezultatul ei; despagubire. [Pr. -da-u-] – V. desdauna.

NIMERI vb. 1. v. lovi. 2. a ochi, (pop.) a pali, (reg.) a talni, (Transilv.) a talali. (A ~ drept in tinta.) 3. v. potrivi. 4. a o potrivi, (pop.) a o brodi. (A o ~ ca nuca-n perete.) 5. a da. (Am ~ un om de treaba.) 6. (pop. si fam.) a o bobi, a o brodi, a o dibaci. (Cum de ai ~t-o atat de bine?) 7. a se intampla, a se potrivi, (pop.) a se brodi, (inv. si reg.) a se prileji, a se prilejui, (Transilv.) a talali, (prin Maram.) a se talni, (Ban.) a se zgodi. (S-a ~ sa fiu si cu acolo.) 8. a apuca, a se intampla, (Munt.) a ragadui. (Il lovea cu ce a ~.) 9. v. cadea.

INDRAZNET ~eata (~eti, ~ete) 1) Care da dovada de curaj; cutezator; viteaz; brav; curajos. 2) (despre actiuni sau despre manifestari ale oamenilor) Care se deosebeste prin noutate si cutezanta. Atitudine ~eata. Raspuns ~. Conduita ~eata. 3) depr. Care isi permite prea multe; lipsit de decenta; fara rusine; obraznic; nerusinat. /a indrazni + suf. ~et

SINCRONIE f. (in opozitie cu diacronie) Stare a limbii la un moment dat al dezvoltarii ei, considerata ca un ansamblu de fapte ce alcatuiesc un sistem. [G.-D. sincroniei] /<fr. synchronie

partitura, partituri, s.f. (reg.) loc unde iarna se da fan la oi.

PONTIF s.m. 1. Membru al colegiului sacerdotal suprem din vechea Roma, care supraveghea cultul; (astazi) prelat, episcop. ♦ Suveran pontif = papa. 2. (Fig.; adesea ironic) Om care isi da aere de superioritate. [< fr. pontife, cf. lat. pontifex].

care¹ pr. int. m. si f., sg. si pl.; g. sg. independent / postpus m. caruia, f. careia ( A caruia dintre ei este casa? / In casa caruia ai intrat?); antepus (al, a, ai, ale) m. carui, f. carei (In a carui casa ai intrat?); d. sg. m. caruia, f. careia (Caruia dintre ei i-ai dat?): g. pl. independent / postpus carora, antepus (al, a, ai, ale) caror; d. pl. m. si f. carora

PAI¹ adv. (Fam.) 1. (Exprima o afirmatie, o aprobare) a) Desigur, se intelege. Pai ca bine zici (SEZ.); b) se putea altfel? 2. (Exprima rezerva, ezitare) Cum sa spun? stiu eu? Ce cei pe dansul? – Pai, ce-i vrea sa-mi dai (ISPIRESCU). 3. (Exprima neincredere) Pai cine stie ce ai de gand! 4. (Exprima mirare) Pai cum, omule! [var.: poi adv.] – Din apai (< apoi).

acana adv. (turc.?). Sud. Fam. Mai acana, mai la dreapta ori la stinga: da-te mai acana (Iov. 89).

amnar n., pl. e (lat. igniarium, materie inflamabila, iasca [d. ignis, foc], de unde s' a facut emnar, amnar). Bucatica de otel de lovit cremenea ca sa scapere. Cit ai scapara (sau ai da) din amnar, foarte rapede [!], intr' o clipa. La razboiu de tesut, partea cu care se intinde pinza. Un cui cu care se da mai sus ori mai jos feru [!] cel lat al plugului sau care tine loitra la caruta. Un lemn scurt in care se prind mai multe grinzi la tavan si aiurea.

aplic, a -a v. tr. (lat. applico, -are; fr. appliquer. V. aplec). Pun, potrivesc, adaug, lipesc: a aplica unei haine o captuseala, unui zid tencuiala, un afipt [!] pe zid. Pun: a aplica cuiva a cataplazma. dau: a aplica cuiva un remediu, (fig.) o palma. Intrebuintez: a aplica o procedura. Indrept: a-ti aplica spiritu la studiu naturii. Pun o stiinta in serviciu alteia: a aplica geometriii algebra. V. refl. Ma dedau: a te aplica la o stiinta, unei stiinte.

arbitru m. (lat. arbiter, fr. arbitre). Judecator ales de tribunal sau de parti de buna voia lor. Stapin absolut. Dumnezeu e arbitru lumii. Care da tonu: acest om e arbitru elegantei. – Si arbitru (dupa fr.).

atentiune f. (lat. at-tentio, -onis. V. in-tentiune). Atintirea mintii, luare aminte: a da atentiune cuiva. Fig. Pl. Preveniente, ingrijiri: i-a aratat mii de atentiuni, a avut mii de atentiuni pentru el. Atentiune! Fii atent, da atentiune. – Si atentie.

ciondanesc (ma) v. refl. (var. din bondanesc. Cp. cu ung. csangatni, a trage clopotele, csongeni-bongeni, a clampani, si civodni, a se certa). Trans. Mold. Ma cert, ma sfadesc cu glas tare: au sa se dea pe brazda ori-cit s´ar mai ciondani (Rebr. 257). – Si ciondr-, iar in Bas. ciold-. In vest si ciondaiesc. V. ciorovaiesc si impilduiesc.

Baucis, taranca din Phrygia de conditie umila, casatorita cu Philemon, alaturi de care a trait toata viata in cea mai armonioasa intelegere. Odata, pe cind Zeus si Hermes cutreierau tinutul sub chipul si infatisarea a doi calatori, ei le-au dat gazduire in modestul lor bordei. Drept multumire zeii le-au transformat locuinta intr-un templu maret si le-au fagaduit sa le indeplineasca orice dorinta. Cum Philemon si Baucis au cerut sa nu se desparta niciodata, voia le-a fost indeplinita. Dupa ce au trait pina la adinci batrineti, au murit in aceeasi zi si au fost transformati, dupa moarte, in doi copaci, asezati unul linga altul, la intrarea templului.

ACEL¹, ACEA, acei, acele, adj. dem. (antepus) (Arata ca fiinta, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care il determina se afla mai departe, in spatiu sau timp, de vorbitor) Acel om. Acea casa. [Gen.-dat. sg.: acelui, acelei, gen.-dat. pl.: acelor] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

GARANTA, garantez, vb. I. Tranz. si intranz. A da cuiva siguranta ca va avea ceva; a asigura (cuiva ceva); a raspunde de valoarea, de calitatea unui obiect. ♦ A se angaja sa mentina in stare de buna functionare, pe o durata determinata, un aparat, un mecanism etc. vandut. ♦ A raspunde pentru faptele sau pentru comportarea altuia, a da asigurari ca... ♦ Intranz. A-si lua raspunderea cu averea sa ca datoria facuta de altul va fi achitata conform obligatiilor stabilite. – Din fr. garantir.

PUBLICITATE s. f. Faptul de a face cunoscut un lucru publicului; difuzare de informatii in public; caracterul a ceea ce este public. ♦ Agentie (sau birou) de publicitate = birou unde se pot da, pentru a fi publicate in ziare sau difuzate prin radio si televiziune, anunturi (cu caracter particular). Mica publicitate = rubrica a unui cotidian in care se publica anunturi cu caracter particular. Agent de publicitate = persoana angajata de o firma comerciala pentru a face reclama marfurilor ei. ◊ Loc. vb. A da publicitatii = a publica. – Din fr. publicite.

NAPARCA, naparci, s. f. 1. 1. Specie de soparla lipsita de membre, cu corpul lung de 25-30 cm, cilindric, de culoare cenusie, acoperit cu solzi stralucitori (Anguis fragilis). ♦ P. gener. (Reg.) Soparla. 2. (Pop.) Vipera. ◊ Expr. Pui de naparca = om rau, perfid. 3. Epitet dat unei persoane foarte rele, perfide, primejdioase. II. P. a**l. (Reg.) 1. Bici; fiecare dintre curelele unui garbaci. 2. Luntre mica si ingusta. [Pl. si: (reg.) naparce] – Cf. alb. neperke, nepertke.

PAGUBI vb. 1. (inv.) a scadea. (Cel ce da saracilor, niciodata nu va ~.) 2. v. dauna.

ACROMATIC ~ca (~ci, ~ce) (despre lentile, sticla) Care nu descompune raza de lumina in culorile ei componente; care nu da irizatii. /<fr. achromatique

CIUdaT ~ta (~ti, ~te) Care socheaza prin felul sau de a fi; neobisnuit; straniu; bizar; anapoda. Un om ~. Ornament ~. [Sil. ciu-dat] /<bulg. tudat

CONTRAORDIN ~e n. Ordin prin care se anuleaza un ordin dat anterior. [Sil. -tra-or-] /contra- + ordin

PARIU ~ri n. Intelegere intre doua sau mai multe persoane, care sustin lucruri contrare, ce-l obliga pe cel care nu va avea dreptate sa dea o compensatie materiala (de obicei baneasca) celuilalt; ramasag; prinsoare. /<fr. pari

FAVORIZARE s.f. Actiunea de a favoriza si rezultatul ei. ◊ Favorizarea infractorului = ajutor dat unui infractor pentru a-i usura consecintele infractiunii (urmarire, judecata sau executarea pedepsei). [< favoriza].

PRONUNTARE s.f. Actiunea de a (se) pronunta si rezultatul ei; pronuntie; (spec.; jur.) dare a unei sentinte; sentinta pronuntata. [< pronunta].

ACEL², ACEA, acei, acele, adj. dem. (Arata ca fiinta sau lucrul al carui nume il determina este (mai) departat de subiectul vorbitor; cand urmeaza dupa substantiv are forma acela, aceea) Acel om. Vremea aceea. [Gen.-dat. sg. acelui, acelei, gen.-dat. pl. acelor; (cand are forma acela, aceea) gen.-dat. sg. aceluia, aceleia, gen.-dat. pl. acelora – var.: acela, aceea adj. dem.] – Lat. ecce-illu, ecce-illa.

CARITATE s.f. Atitudine de mila afectata, prin care cei avuti vor sa para generosi, dand pomeni. ♦ Generozitate, filantropie. [< lat. caritas, cf. it. carita].

sterpet, sterpeturi, s.n. (reg.) 1. (la sg. cu sens colectiv) totalitatea oilor sterpe dintr-o stana; grup de oi sterpe, care nu dau lapte; sterpare. 2. (in forma: starpat) pasune unde pasc oile sterpe.

el [pron. iel] pr. m., g. lui, d. acc. lui, neacc. ii, i, i- (i-am dat), -i (dandu-i), -i- (dandu-i-se); ac. acc. el (prep.+ el), neacc. il, l- (l-a dat), -l (dandu-l), -l- (da-l-ar); pl. ei [pron. iei]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le- (le-am dat), -le (da-le), -le- (dandu-le-o), li, li- (li-i da), -li- (dandu-li-se); ac. acc. ei (prep. +ei), neacc. ii, i- (i-am dat), -i (dandu-i), -i- (da-i-ar)

TRASA vb. I. tr. 1. A trage, a insemna pe o suprafata linia unui drum, conturul unui desen etc.; a insemna pe o piesa bruta elementele necesare pentru prelucrarea ei. 2. A indica, a da directive in ceea ce priveste o actiune, o activitate etc. ♦ A arata esentialul intr-o chestiune etc.; a schita, a descrie. [< fr. tracer, cf. germ. trassieren, it. tracciare].

TRASA vb. tr. 1. a insemna pe o suprafata linia unui drum, conturul unui desen etc.; a insemna pe o piesa bruta elementele necesare pentru prelucrarea ei. 2. a indica, a da directive in ceea ce priveste o actiune, o activitate etc. ◊ a arata esentialul intr-o chestiune etc.; a schita, a descrie. (< fr. tracer)

1) achiu n., pl. uri, rar e (fr. acquit, achitare). La biliard, prima bila izbita ca sa se decida care jucator va juca intii: a da achiu (fr. donner l' acquit).

aldamas si adalmas n., pl. uri si e, (ung. aldomas, oala de vin, inchinare in sanatate. V. alduiesc). Bautura, betia sau chefu care se obisnuieste in popor dupa o vinzare ori o cumparare insemnata ori dupa un cistig ori un noroc: a da, a bea aldamasu.

GARANTA (< fr.) vb. I tranz. 1. A da cuiva siguranta ca va avea ceva, ca se va bucura de ceva; a asigura respectarea unui principiu (ex. a libertatii), a unui drept (ex. a dreptului la munca, a dreptului de aparare etc.). 2. (Dr.) A da asigurare unui creditor pentru executarea unei obligatii, prin constituirea unei garantii reale (gaj, ipoteca) sau per¬sonale (fidejusiune / cautiune). 3. A raspunde de valoarea, de calitatea unui lucru sau a unei fiinte, de autenticitatea unei afirmatii.

casatorie f. (d. casator). Unirea legitima a barbatului si a femeii. Celebrarea nuntii: a asista la o casatorie. Unu din cele sapte sacramente. Iau in casatorie, ma insor ori ma marit cu. dau in casatorie, dau de nevasta.

climateric, -a adj. (fr. climaterique, d. vgr. klimakterikos, treptat, care vine d. klimakter, treapta, iar aceasta d. klimax, scara, inrudit cu klima, clima). Care arata o decadenta, un moment critic al vietii: an climateric. – Cei vechi credeau ca din sapte in sapte ani sau din noua in noua e un moment critic al vietii, iar 7 inmultit cu 9 (63) da anu cel mai critic al vietii. V. climatic.

cochii-vechi si cochi-vechi m. pl. (ung. kotyavetye, mezat [ca bechi d. bety, desi kutya a dat cuciu] d. macedoslavu kokie vekie, bg. ko ste veste, sirb. ko ce vece, cine vrea mai mult [sa dea]). Vechi. A vinde la cochi-vechi (ca´n Let. 2, 57), a vinde la mezat. – Si cociovote, n. pl. (Trans. Vidra). V. hareci.

dec, interj. de mirare si ironie ca si tronc: Dec! Nu cum-va ai pofti? Dec! da asta ce-a mai fi oare?

daRAMAtuRA, daramaturi, s. f. 1. Zid, cladire daramata; ruina. ♦ Material cazut, surpat dintr-o cladire in ruina. 2. (La pl.) Crengi de copaci rupte si doborate la pamant; vreascuri. 3. (Fam.) Epitet deprecativ dat unui animal sau unui om slabanog. [var.: darmatura s. f.] – darama + suf. -atura.

GARANTIE, garantii, s. f. Obligatie in virtutea careia o persoana sau o institutie raspunde de ceva; mijloc legal prin care se asigura executarea unei obligatii (materiale); (concr.) ceea ce serveste drept asigurare ca o obligatie luata va fi tinuta. ◊ Loc. vb. A lua pe garantie = a garanta. ◊ Expr. Pe garantia cuiva = pe raspunderea cuiva. A da garantie = a da asigurari ca un lucru va fi indeplinit. A prezenta garantie de... = a se prezenta astfel incat sa trezeasca increderea, sa ofere siguranta. – Din fr. garantie, it. garanzia.

GOSTINA, gostini, s. f. (In evul mediu in Tara Romaneasca si in Moldova) dare care se percepea in oi, porci sau vaci. – Et. nec.

MANdaT, mandate, s. n. 1. Imputernicire (contractuala) de a reprezenta o persoana fizica sau juridica si de a actiona in numele ei; act prin care se da aceasta imputernicire; procura. ◊ Teritoriu sub mandat = (in trecut) teritoriu administrat de o tara straina in baza unei hotarari a unui for international. 2. (Jur.) Dispozitie, ordin. ◊ Mandat de arestare = act scris prin care organul judiciar competent ordona arestarea unui invinuit, inculpat sau condamnat. Mandat de aducere ordin scris dat unui organ de a aduce o persoana (invinuit, martor sau expert) in fata unei instante judecatoresti sau a unui organ de cercetare penala, pentru a da declaratii, lamuriri, pentru a efectua unele expertize etc. 3. Serviciu postal prin care cineva poate expedia o suma de bani pentru a fi remisa destinatarului; p. ext. formular completat in acest scop, pe baza caruia se face transmiterea sumei; suma de bani expediata sau primita astfel. – Din fr. mandat. Cf. germ. Mandat.

TRANTOR, trantori, s. m. 1. Masculul albinei. 2. Epitet dat unui barbat care nu vrea sa lucreze si traieste din munca altora. – Cf. sl. trontu.

PUNIC, -A, punici, -ce, adj. Care apartine Cartaginei sau locuitorilor ei, privitor la Cartagina sau la locuitorii ei; cartaginez. ◊ Razboi punic = nume dat fiecaruia dintre cele trei razboaie purtate de Roma antica impotriva Cartaginei. – Din lat. punicus, fr. punique.

FIECARE pron. nehot. (Indica fiintele sau lucrurile luate in parte dintr-un grup sau dintr-o categorie) si unul, si altul; oricare. ◊ (Adjectival) Fiecare om. [Pr.: fi-e-. – Gen.-dat. fiecaruia, fiecareia. – var.: (inv. si pop.) fiescare, fiestecare, fistecare pron. nehot.] – Fie¹ + care.

NIMENI pron. neg. Nici un om; nici o fiinta. [Gen.-dat.: nimanui – var.: nimenea, (reg.) nime, nimene pron. neg.] – Lat. nemo, neminem.

NADEJDE, nadejdi, s. f. Incredere sau convingere ca ceea ce faci ori doresti se va realiza; speranta, nadajduire; incredere in sprijinul, in ajutorul cuiva sau a ceva, certitudine ca cineva sau ceva va fi favorabil, de ajutor. ◊ Loc. adj. De nadejde = in care poti avea toata increderea. ◊ Loc. adv. De (sau cu) nadejde = asa cum trebuie, foarte bine; solid, temeinic. ◊ Loc. vb. A trage nadejde = a spera, a nadajdui. ◊ Expr. In nadejdea... = in speranta..., bazandu-se pe... A se lasa in nadejdea (cuiva) = a conta (pe...), a se bizui (pe...). A-si pune (sau a avea) nadejdea (in cineva) = a se baza pe sprijinul (cuiva), a se increde (in...). Slaba nadejde = putin probabil, nesigur. ♦ (Concr.) Ceea ce da incredere, certitudinea ca se va realiza dorinta cuiva. – Din sl. nadezda.

el pr. [pron. iel], g. lui; d. acc. lui, neacc. ii, i (i se da), i-, -i, -i- (dandu-i-se); ac. acc. el, neacc. il, l-, -l, -l- (lua-l-ar); pl. ei [pron. iei]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le-, -le, -le-, li (li se da), li-, -li-; ac. acc. ei, neacc. ii, i-, -i, -i- (lua-i-ar)

IMPORTANTA f. 1) Caracter important; insemnatate. 2): A-si da ~ a-si da aere; a se crede om superior; a se ingamfa. [G.-D. importantei] /<fr. importance, it. importanza

NOROC ~oace n. pop. 1) Soarta, destin favorabil. ◊ La (sau intr-un) ~ la intamplare. 2) Concurs de imprejurari favorabile. ◊ A-i surade cuiva ~ocul a-i merge cuiva in viata. A-si incerca ~ocul a intreprinde ceva fara a fi sigur de reusita. Spre ~ocul cuiva din fericire. Cum a da targul si ~ocul cum va fi; dupa imprejurari. A avea ~ a reusi, a avea succes. Joc de ~ joc (de carti, de zaruri etc.) in care castigul este intamplator; joc de ha-zard. ~! formula de salut. 3) Stare de satisfactie deplina; fericire. A-si gasi ~ocul. ◊ A fugi de ~ a evita inconstient ceea ce putea sa aduca fericire. /<sl. naroku

OMENOS ~oasa (~osi, ~oase) 1) (despre persoane) Care are (multa) omenie; cu multa omenie. 2) (despre manifestari ale oamenilor) Care vadeste omenie; care da dovada de omenie; uman. /om + suf. ~os

PRINSOARE ~ori f. 1) Intelegere intre doua (sau mai multe) persoane care sustin lucruri contrare, ce-l obliga pe cel care nu va avea dreptate sa-i dea o compensatie materiala (de obicei baneasca) celuilalt; ramasag; pariu. 2) inv. pop. Loc unde sunt inchisi cei lipsiti de libertate. 3) rar Capcana de prins pasari sau animale. /prins + suf. ~oare

SLOBOD ~da (~zi, ~de) pop. 1) (despre persoane) Care se bucura de libertate; care poate face ce vrea; liber. ◊ A avea mana ~da a fi darnic. Cu inima ~da linistit, impacat. 2) (despre oameni) Care are drepturi politice si cetatenesti depline; liber. 3) (despre state, popoare) Care nu se afla sub stapanire straina; nestapanit de alt stat; neatarnat; liber; suveran; autonom; independent. 4) si adverbial (despre actiuni) Care se efectueaza fara restrictii; care se face cu usurinta; fara efort; nestanjenit; nestingherit; liber. Respiratie ~da. A pasi ~. 5) Care nu este ocupat; liber. Odaie ~da. Drum ~. 6) (despre timp) Care poate fi folosit dupa bunul plac al cuiva; disponibil. Zi ~da. 7): Cu ~da cu desertul; fara incarcatura. /<sl. slobodi, svobodu

audienta f., pl. e (lat. audientia; fr. audience). Primirea persoanelor care vor sa-ti vorbeasca: ministru acorda audienta azi; a obtinea [!] o audienta. Sedinta in care judecatorii intreaba partile, asculta apararea si judeca. (Audientele-s publice, dar daca dezbaterile pot fi vatamatoare ordinii publice ori bunelor obiceiuri, judecatorii le pot face secrete. In ori-ce caz, sententa [!] se da publicamente).

chirie f. (turc. kira, chirie, d. ar. al-qire, pretu chiriii, kara, a inchiria, de unde vine si sp. alquilar, a inchiria; ngr. kyras, transport cu caru; alb. kira, bg. kiriia, sirb. kirija). Inchiriere, actiunea de a inchiria. Bani dati ori luati p. asta. Carausie. dau cu chirie, inchiriez, cedez cuiva o casa, (o caruta s. a.) pe un timp anumit. Iau cu chirie, inchiriez, primesc o casa (o caruta s. a.) pe un timp anumit in schimbu banilor.

debarc si -chez, a -a v. tr. (fr. debarquer, d. barque, barca. V. imbarc). dau jos dintr’un vagon, vorbind de calatori (P. marfa se zice descarc). Fig. Inlatur, parasesc: a debarca un ministru dintr’un partid. V. intr. Ma dau jos, descind din corabie ori din vagon: a debarca la Galati. – Pop. si dezbarc.

BROSCOI, broscoi, s. m. 1. Augmentativ al lui broasca (1). 2. Masculul broastei (1). 3. (Glumet) Epitet dat unui copil mic. – Broasca + suf. -oi.

INCARNA, incarnez, vb. I. Refl. si tranz. 1. A (se) intrupa; a (se) transforma in om. ♦ Fig. A lua sau a da o forma concreta, reala. ♦ Tranz. A juca un rol intr-o piesa. 2. (Despre unghii) A creste in carne. [var.: incarna vb. I] – Din fr. incarner, lat. incarnare.

MAIMUTOI, maimutoi, s. m. Augmentativ al lui maimuta; maimuta mascul. ♦ (Fam.) Epitet dat unui barbat foarte urat sau care obisnuieste sa imite pe altii; epitet dat unui barbat neserios. – Maimuta + suf. -oi.

FORMALIZARE, formalizari, s. f. Actiunea de a (se) formaliza si rezultatul ei. 1. (Log.) Procedeu prin care se dau regulile de formare a enunturilor si de derivare a lor unele din altele. 2. Suparare, jignire pricinuita de nerespectarea unor reguli (neinsemnate) de politete. – V. formaliza.

OBLIGATIE, obligatii, s. f. 1. datorie, sarcina, indatorire. 2. Raport juridic civil prin care una sau mai multe persoane au dreptul de a pretinde altor persoane, care le sunt indatorate, sa dea, sa faca sau sa nu faca ceva. 3. Hartie de valoare care confera posesorului ei calitatea de creditor si-i da dreptul de a primi, pentru suma imprumutata, un anumit venit fix sub forma de dobanda. [var.: obligatiune s. f.] – Din fr. obligation, lat. obligatio, -onis.

LIFTA, lifte, s. f. 1. Termen injurios dat in trecut de romanii ortodocsi popoarelor de alta religie; p. ext. termen de ocara dat cotropitorilor. 2. Termen depreciativ pentru un om rau, cainos sau, p. ext. pentru un animal rau. – Din sl. Litva „Lituania”.

CONTEMPLARE, contemplari, s. f. Actiunea de a (se) contempla. ♦ Atitudine de meditatie sau de privire, de observare pasiva a fenomenelor, opusa atitudinii active. ◊ Contemplare vie = percepere nemijlocita, concreta a lucrurilor si a fenomenelor naturii, care apare in procesul interactiunii dintre om si lumea inconjuratoare si care da oamenilor, pe baza practicii, o justa reflectare a insusirilor obiectelor; intuire vie. – V. contempla.

ea pr. [pron. ia], g. ei [pron. iei]; d. acc.ei, neacc. ii, i (i se da), i-, -i, -i- (dandu-i-se); ac. acc. ea, neacc. o, o- (o-nvata), -o, -o- (lua-o-ar), pl. ele [pron. iele]; g. lor; d. acc. lor, neacc. le, le-, -le, -le-, li (li se da), li-, -li-; ac. acc. ele, neacc. le, le-, -le, -le-

A DURAI durai intranz. pop. A se rostogoli; a se da de-a dura. /dura + suf. ~ai

A LASA las tranz. 1) A da drumul unui lucru sau unei fiinte tinute strans; a face sa devina liber. ◊ ~ pasarea sa zboare din colivie a elibera pe cineva prins. ~ (cuiva) sange a face sa curga din corpul cuiva, printr-o incizie, sange. 2) A pune ceva undeva. ~ haina in cui. 3) A da voie (sa se infaptuiasca ori sa aiba loc); a permite; a ingadui. 4) A face, a admite ca cineva sau ceva sa ramana in starea in care se afla. ◊ ~ (pe cineva) in pace a nu deranja pe cineva; a-l lasa sa faca ce vrea. ~ (pe cineva) in voie a da cuiva libertate deplina. 5) A face sa nu se execute ceva la timp. ◊ ~ de azi pe maine a amana mereu ceva. 6) A face sa ramana ceva in urma sa; a transmite prin mostenire. 7) A trece cu vederea; a nu lua in seama; a nesocoti. ◊ ~ la o parte a nu tine cont. 8) A face sa fie mai jos. ~ perdelele. 9) (locuri sau persoane) A parasi plecand in alta parte; a abandona. 10) A uita ceva. ~ usa deschisa. /<lat. laxare

RAMAS¹ ~uri n. 1) v. A RAMANE. ◊ ~ bun (sau bun ~) formula de salut adresata de cel care pleaca. A-si lua ~ bun a) a se desparti de cineva sau de ceva; b) a saluta la despartire pe cei care raman. De ajuns si de ~ din belsug; (foarte) mult. 2) reg. Intelegere intre persoane care sustin lucruri contrare si care se obliga sa dea o compensatie materiala celui ce va avea dreptate; ramasag; pariu; prinsoare. /v. a ramane

RAMASAG ~uri n. Intelegere intre persoane care, sustinand lucruri contrare, se obliga sa dea o compensatie materiala celui ce va avea dreptate; pariu; prinsoare. A castiga un ~. /ramas + suf. ~sag

ZAGASTRU, zagastre, s. n. (Inv.) Spatiu liber intre iesle si peretele grajdului din spatele ei, pe unde umbla oamenii cand dau de mancare la animale.

SINANTROP s.m. Mamifer apropiat de pitecantrop, ale carui fosile au fost descoperite pe teritoriul Chinei. [< fr. sinanthrope, cf. lat. Sina – nume dat de romani Chinei, gr. anthropos – om].

DOTA vb. I. tr. 1. A prevedea (o institutie etc.) cu cele necesare. 2. (Fig.) A inzestra cu calitati intelectuale sau sufletesti. 3. A da dota unei fete la casatoria ei. [Cf. fr. doter, lat. dotare].

ERISTIC, -A adj. Referitor la eristica. ◊ Scoala eristica = nume dat scolii din Megara, datorita inclinarii ei spre controverse. // s.m. si f. Adept al eristicii. / < fr. eristique].

ingingia, pers. 3 sg. ingingie, vb. I (reg., inv.) 1. (despre porumb) a incepe sa dea boabele, a ingurzi. 2. (fig.; despre om) a face avere, a prinde cheag.

ea [pron. ia] pr., g. ei [pron. iei]; d. acc. ei, neacc. ii, i, i- (iam dat), -i (dandu-i), -i- (dandu-i-se); ac. acc. ea (prep.+ ea), neacc. o, o- (o-nvata), -o (am dat-o), -o- (da-o-ar); pl. ele [pron. iele], g. lor; d. acc. lor, neacc. le- (le-am dat), -le (da-le), -le- (da-le-ar), li, li- (li-i da), -li- (dandu-li-se); ac. acc. ele (prep. + ele), neacc. le, le- (le-am dat), -le (dandu-le), -le- (da-le-ar)

DOTA vb. tr. 1. a utila (o institutie, o intreprindere etc.) cu cele necesare desfasurarii activitatii. 2. (fig.) a inzestra cu calitati intelectuale sau sufletesti. 3. a da dota unei fete la casatoria ei. (< fr. doter, lat. dotare)

Eva (in „Vechiul Testament”), nume dat primei femei in virtutea menirii ei de a fi „mama a tuturor celor vii”; sotia lui Adam, creata de Dumnezeu din coasta acestuia. Ispitita de sarpe (diavol), E., si, la indemnul ei, Adam incalca porunca divina, mancand din pomul cunoasterii binelui si a raului (pacatul originar), ambii fiind alungati din Rai. Cu Adam a avut trei fii (Cain, Abel si Seth) si mai multe fiice. ◊ Expr. Fiica a Evei = femeie; in sens peiorativ, femeie frivola.

administrez v. tr. (lat. administrare). Guvernez, conduc: a administra un departament. dau sa ia: a-i administra cuiva un vomitiv. Fam. Iron. Trag, aplic: a-i administra cuiva o palma.

aoleo (eo dift.), aoleu si aoileu (vest), auleu, auileu, aleu, valeu si valeu (est), interj. de durere, mirare si admiratiune (serios ori ironic): Auleu, rau ma doare ! Auleu, ce foc! Auleu, ce frumoasa e! Auleu, da destept mai esti! Auleu si vai de mine! – In nord. si vaileu (rev. I. Crg. 14,43 si 44). V. si alelei si oleoleo.

MEDICE, CURA TE IPSUM! (lat.) doctore, vindeca-te pe tine! – Dicton prin care se recomanda celor care dau sfaturi altora, sa le urmeze ei insisi, mai intai.

CUADRAtuRA (CvaDRAtuRA) (‹ germ., lat.) s. f. 1. (MAT.) Problema construirii unui patrat cu o arie data. ♦ Metoda de calcul a ariei unui domeniu marginit de o curba inchisa plana cu ajutorul unei integrale. ◊ Cuadratura cercului = problema construirii, cu rigla si compasul, a unui patrat cu arie egala cu a unui cerc dat. Cunoscuta din antic., imposibilitatea rezolvarii ei a fost demonstrata in sec. 19; fig. problema insolubila, irealizabila. 2. (FIZ.) Pozitie aparenta in care doi astri priviti de pe Pamint au o diferenta de longitudine de 90º. V. conjunctie.

Eleusis 1. Intemeietorul mitic al cetatii Eleusis. Era fiul zeului Hermes si tatal lui Triptolemus. Intr-o noapte Eleusis a surprins-o pe Demeter cind se pregatea sa-l treaca prin foc pe Triptolemus ca sa-l faca nemuritor. Tatal, inspaimintat, a dat un strigat. Speriata la rindul ei, Demeter l-a scapat in foc pe Triptolemus, pe care-l tinea deasupra flacarilor. vazindu-si dorinta zadarnicita, zeita minioasa l-a ucis pe Eleusis. Mai exista o varianta a acestei intimplari, atribuita insa lui Demophon, fratele lui Triptolemus (v. si Demopho(o)n 1.). 2. Cetate din Attica unde se afla un templu maret inchinat zeitei Demeter. Tot acolo se celebrau si Misterele Eleusine.

debitez v. tr. (fr. debiter, d. debit, debit). Vind, mai ales lucruri mici si usoare de minuit. In contabilitate, inscriu la debit. Procur o cantitate de lichid ori de gaz intr’un timp dat. Recitez, declam: debitez un rol in calitate de actor. Indrug: a debita vrute si nevrute.

IFOS, ifose, s. n. (Fam.) Mandrie neintemeiata; orgoliu, infumurare. ◊ Loc. adv. Cu ifos = emfatic, arogant, umflat. ◊ Expr. A-si da ifose = a se crede (fara temei) om important, valoros; a se ingamfa. – Din ngr. ifos.

TEMA, teme, s. f. 1. Idee principala care este dezvoltata intr-o opera, intr-o expunere; subiect; aspect al realitatii care se reflecta intr-o opera artistica. ◊ Loc. prep. Pe tema... = in jurul problemei..., despre problema... 2. Motiv melodic dintr-o piesa muzicala. ◊ Tema cu variatiuni = compozitie muzicala care consta in enuntarea unei teme si in valorificarea ei prin diferite transformari ulterioare. 3. Exercitiu scris dat scolarilor, studentilor etc. pentru aplicarea cunostintelor dobandite. 4. (Lingv.) Grupare de elemente din structura unui cuvant, constituita din radacina, urmata de o vocala tematica si adesea de unul sau mai multe sufixe (gramaticale sau lexicale) ori precedata de prefixe si caracterizata prin faptul ca este comuna formelor unuia si aceluiasi cuvant. – Din lat. thema. Cf. fr. theme, it. tema.

PEHLIvaN, pehlivani, s. m. 1. (Inv.) Personaj comic (acrobat, jongler, saltimbanc, scamator etc.) in reprezentatiile de circ, la diferite serbari etc. 2. (Fam.) Epitet dat unui barbat siret, sarlatan, escroc. 3. (Fam.) Om glumet, mucalit, poznas. – Din tc. pehlivān.

SIE pron. refl. (Forma accentuata de dat. pers. 3 pentru toate genurile) Lui insusi, ei insasi. – Lat. sibi.

ERISTIC, -A, eristici, -ce, adj., subst. 1. Adj. Care apartine eristicii, referitor la eristica. ◊ Scoala eristica = nume dat scolii filozofice din Megara, datorita inclinarii ei spre controverse. 2. S. f. Arta a disputei, a controversei, care foloseste argumente subtile sau recurge la artificii sofisticate. 3. S. m. si f. Adept al eristicii. – Din fr. eristique.

DIAVOL, diavoli, s. m. 1. Fiinta imaginara considerata drept intruchipare a spiritului rau; d**c, satana, demon, necuratul, aghiuta. 2. Fig. Nume dat unui copil sau, p. ext. unui om vioi, zglobiu, istet sau obraznic, rau. – Din sl. dijavolu.

SIESI pron. refl. (Forma accentuata de dat., pers. 3, pentru toate genurile) Lui insusi, ei insasi. [Pr.: si-esi] – Sie + [i]si.

A STRUNGARI² ~esc pop. 1. tranz. (oi) A mana la strunga. 2. intranz. A da oile la strunga. /strung + suf. ~ari

VULGARIZATOR, -OARE s.m. si f. 1. (Rar) Popularizator al unor idei, al unei stiinte etc. 2. Persoana care da o interpretare simplista notiunilor pe care vrea sa le popularizeze. // adj. Care vulgarizeaza; vulgarizant. [Cf. fr. vulgarisateur].

acadea (acadele), s. f. – Bomboana din zahar topit. < Tc. akide, din arab. aḳῑda (Seineanu, II, 7; Lokotsch 44; cf. Iordan, BF, VI, 150).

preapodobnic, -a, adj., s.m. (inv.) 1. (adj.; calificativ dat lui Dumnezeu) sfant, desavarsit. 2. (s.m.) om cleric, sfant foarte cuvios, extrem de cucernic, de evlavios.

VULGARIZATOR, -OARE s. m. f., adj. 1. (cel) care vulgarizeaza o arta, o stiinta. 2. (cel) care da o interpretare simplista notiunilor pe care vrea sa le popularizeze. (< fr. vultarisateur)

ARNALDO da BRESCIA [bresa] (c. 1100-1155), reformator religios si om politic italian. Discipol al lui Abelard. Conducator (din 1145) al republicii create la Roma in timpul rascoalei din 1143; exilat, a fost prins de imparatul Frederic I Barbarossa si predat papii Adrian IV, din ordinul caruia a fost executat.

ADUNARE, adunari, s. f. 1. Actiunea de a (se) aduna si rezultatul ei. ♦ (Articulat, cu valoare de interjectie) Semnal dat pentru strangerea unei trupe etc. intr-o formatie ordonata. 2. Una dintre cele patru operatii aritmetice, care consta in totalizarea mai multor numere intr-unul singur. 3. Grup de oameni stransi la un loc cu un anumit scop. ♦ (Urmat de determinari) Organ reprezentativ constituit dupa norme dinainte fixate, capabil sa ia anumite hotarari. ◊ Marea Adunare Nationala = organ suprem al puterii de stat in Republica Populara Romana. 4. Culegere, colectie (de texte). 5. (Inv.) Petrecere.

DOS MOI PU STO KAI KINO TEN GHEN (Δόζ μοι πού στῶ χαί χινῶ τήυ γῆυ) (gr.) dati-mi un punct de sprijin si voi urni Pamantul din loc – Cuvinte atribuite lui Arhimede si devenite celebre ca simbol al inventivitatii si al puterii creatoare nelimitate a omului, atunci cand exista temeiuri obiective sau rationale.

acastau n., pl. aie (ung. akaszto-fa, lemn de spinzurat, adica „spinzuratoare”: akasztani a spinzura). Nord. Spinzuratoare. Scrinciov (sau chear numai un simplu leagan ori scindura pe care doi copii se dau in cumpana). Schele la o cladire. Iron. om prea inalt si slab (cocirla, prajina).

apoi adv. (lat. ad, la, si post, pe urma, dupa. V. poi). Pe urma, dupa aceia: a venit, si apoi s' a dus. Din apoi, de dinapoi, posterior: partea din apoi, partea din apoia casei. V. ainte). De apoi, ultim: ziua, vremea, judecata de apoi. In cea de apoi (Let.), in cele din urma, in sfirsit. S' apoi (din si apoi), si daca, chear asa sa fie, nu-mi pasa, si ce e cu asta? De ex.: Te va prinde! S' apoi! Apoi de! Apoi da! loc. care arata incurcatura sau ironia: Te-am prins, hotule! Apoi da! Iarta-ma si dumneata! D' apoi cum (din da, dar apoi cum), dar cum, poi dar, poi cum alt-fel? De ex.: Te duci si tu? D' apoi cum?! (adica: „se' ntelege ca ma duc!”). D' apoi cum nu?! dar cum nu, poi cum alt-fel (ironic ori serios): L-ai prins? D' apoi cum nu?! (adica: se' ntelege!„). Mai apoi, mai pe urma. Adj. Cel din urma: multi vor fi intiii si apoii intiii (Cor.).

Aglauros (sau Agraulos) 1. Fiica lui Actaeus, primul rege al Atticei, si sotia lui Cecrops. 2. Fiica lui Cecrops si a lui Aglauros (1.), in legatura cu care circulau mai multe legende. Se spunea, de pilda, ca zeita Athena i-a dat in pastrare lui Aglauros si surorilor ei, Herse si Pandrosos, un cufar pe care le-a interzis sa-l deschida. Curioase, cele trei surori au incalcat porunca zeitei: deschizind cufarul, l-au gasit inauntru pe Erichthonius, copilul Athenei, in jurul caruia era incolacit un sarpe infricosator. Inspaimintate de aceasta priveliste, cele trei surori si-au pierdut mintile si s-au aruncat de pe stincile Acropolei, primindu-si astfel pedeapsa cuvenita. O alta legenda relateaza ca Aglauros a fost transformata intr-o statuie de piatra de catre Hermes, pentru faptul ca s-a impotrivit unirii acestuia cu Herse.

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Obiect confectionat din blana de oaie sau de alt animal si care serveste la acoperirea capului. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula (de pe cap) = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu; a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Cf. alb. kesul'e.

IMPORTANTA s. f. Faptul de a fi important, caracterul unui lucru important; insemnatate; semnificatie. ◊ Loc. adv. Cu importanta = cu convingerea (nejustificata) ca spune sau face ceva important; cu infumurare. ◊ Expr. A-si da importanta = a se ingamfa, a se crede om de seama, superior. Plin de importanta = infumurat, ingamfat, increzut. – Din fr. importance.

VULGARIZATOR, -OARE, vulgarizatori, -oare, s. m. si f. Persoana care vulgarizeaza, care popularizeaza o stiinta, o arta etc. ♦ Persoana care da o interpretare simplista a cunostintelor pe care vrea sa le popularizeze. – Din fr. vulgarisateur.

CUVIOSIE, cuviosii, s. f. Buna-cuviinta; omenie; cucernicie, evlavie. ♦ (Insotit de un pronume posesiv) Titlu dat calugarilor si altor slujitori ai bisericii. [Pr.: -vi-o-] – Cuvios + suf. -ie.

MICROORGANISM, microorganisme, s. n. Nume dat organismelor microscopice vegetale sau animale; [Pr.: -cro-or-] – Din fr. micro-organisme.

STAMBA, (2) stamburi, s. f. 1. Tesatura de bumbac cu desene imprimate in culori, folosita la confectionarea imbracamintei de vara pentru femei. 2. (La pl.) varietati de stamba (1). ♦ Obiecte de imbracaminte confectionate din stamba (1). 3. (Inv.) Teasc de tipografie. ◊ Expr. (Fam.) A se da in stamba = a-si arata fara sa vrea proasta crestere (sau cusururile); a se face de ras. [Pl. si: stambe] – Din ngr. stamba, it. stampa.

PROBABILITATE ~ati f. 1) Caracter probabil. ◊ Dupa toate ~atile dupa cat se pare. 2) mat. Caracteristica numerica a gradului posibilitatii de realizare a unui eveniment sau fenomen. ◊ Teoria ~atilor ramura a matematicii care, dupa probabilitatile unor evenimente intamplatoare, permite aflarea probabilitatilor altor evenimente intamplatoare, legate de primele. Calculul ~atilor calcul matematic care da posibilitatea sa se afirme daca un eveniment va avea loc sau nu, in functie de alte evenimente cunoscute. /<fr. probabilite, lat. probabilitas, ~atis

brambura adj. – La intimplare, cum o da Domnul. Formatie expresiva (Iordan, BF, II, 192, si VI, 168, in care pare sa fi influentat germ. bramarbasieren „a se lauda”, Bramarbas „fanfaron, laudaros”, din sp. bramar. Cuvint foarte comun (lipseste din daR), insa nu pare popular. – Der. brambureala, s. f. (lucru inutil, fleac).

ALA, AIA, aia, alea, pron. dem. (In vorbirea putin ingrijita) Acela, aceea. ◊ Expr. De ce..., de aia... = cu cat..., cu atat... Alta aia = ciudatenie, monstru. Toate alea = tot ce trebuie. Cate alea toate = fel de fel de lucruri. ◊ (Substantivat, peior.) Un ala = un om oarecare, fara importanta. ◊ (Adjectival) Lucrul ala. [Gen.-dat. sg.: aluia, aleia, gen.-dat. pl.: alora] – Lat. illum, illa.

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Acoperamant pentru cap facut din blana de oaie sau de alt animal. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu, a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Comp. alb. kesul'e.

acetilena f. pl. e (d. lat. acetum, otet, si vgr. yle, substanta; fr. acetylene). Chim. Un gaz idrocarbonat [!] care se obtine tratind carbura de calciu cu apa (C₂H₂). Acetilena da o flacara alba foarte stralucitoare, dar intrebuintarea ei cere mari precautiuni. Poate produce inadusire, iar pin [!] amestecu cu aeru sau in contact cu flacara face exploziune. A fost descoperita de davy la 1836.

bata f., pl. ete (din beata, d. lat. vitta, panglica; cat. sp. pg. beta). Betelie, banta, bentita. Pl. Cingatoare de rochie ori de pantaloni, o fasie foarte lunga, uneori ornata cu fluturi si cu margele. A da pe bete afara, a alunga cu ocari ori cu forta. V. briu, curea.

aman (turc. ar. aman. V. aliman) interj. pin [!] care musulmanii implora crutarea vietii. A ajunge, a fi la aman, a ajunge, a fi la mare nevoie (la extrem). Loc. adv. Aman-zaman, zor-nevoie, cu ori-ce pret, numai de cit: zice sa-i dau, ca alt-fel, aman-zaman, moare!

balai, -aie adj., pl. m. balai, f. balai (d. bal, infl. de lai s.a. V. balan). Blond (ob. mai mult la fem.): fata, vaca balaie. Prov. A’ntarcat Balaia (numele vacii), nu mai da lapte, adica „s’a sfirsit cutare chilipir”. Ori laie, ori balaie. V. lai 1.

2) ar si arian, -a s. (scr. arya, nobil, nume dat in Rig-Veda rasei primitive a Indiii). Om din rasa primitiva indo-europeana. – Arian si adj.: popoare ariene (sau arice).

1) as v. ajutator (lat. vŏlebam, [imperfectu lui volo] din care s´a facut vurea, vrea [ca vream d. vreau si-a adaugat mai tirziu m de la pl.], apoi s´a adaugat lat. sic, asa [rom. si] ca si in acelasi, si s´a facut reasi [ca la Istrieni], apoi as. Tot asa celelalte pers.: volebas, -at, -amus, -atis,. ebant au dat rom. vureai, vurea, vuream, vureati, vurea, apoi vreai, vrea, vream, vreati, vrea, apoi reai, rea [influentat de ajutatoru are, ar´, cum se vede de la Cost. 1, 289, 290 si 309: n´are hi halduit, are hi rasarit, s´are hie uitat], ream, reati, rear [ca la Istrieni] si, in sfirsit, ai, ar, am, ati, ar (face). V. voi 2.

crestin, -a s. (lat. christianus, d. Christus, Hristos; it. sp. cristiano, pv. crestian, fr. chretien, c****n, pg. christao. V. c****n si crestez). Adorator al lui Hristos: un crestin, un filosof crestinesc. Fam. Om, mai crestine, fa crestino. Fig. Omenos, blind: da fii si tu mai crestin, mai! – Ca adj. in colo [!] numai crestinesc, ca si paginesc. – In Ps. Sch. si hristosean, -nca.

ALT, ALTA, alti, alte, adj. (Arata ca fiinta sau lucrul al carui nume il determina nu este aceeasi sau acelasi cu fiinta sau lucrul despre care a fost vorba, care este de fata sau este cel obisnuit) Alt om. Alt obiect. ◊ Expr. (Pop.) Cate alte = multe. [Gen.-dat. sg.: altui, altei, gen.-dat. pl.: altor] – Lat. alt[(e)rum].

BALAOACHES, -A, balaoachesi, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. (Glumet sau ir.) (Om) negricios, oaches. 2. S. m. si f. (Depr.) Epitet dat unui tigan. – Balai + oaches.

GHILIMELE s. f. pl. Semn de punctuatie in forma de doua mici unghiuri sau de doua mici virgule dispuse paralel, care inchid intre ele citate, o vorbire directa, titluri de opere ori nume de institutii, cuvinte carora li se da un sens (stilistic) special sau asupra carora vorbitorul vrea sa insiste, traducerea ori sensul unui cuvant; semnele citarii. [var.: ghilemele, (rar) ghilimete s. f. pl.] – Din fr. guillemets.

GIRAVION, giravioane, s. n. Nume generic dat aeronavelor cu aripile avand o miscare giratorie. [Pr.: -vi-on] – Din fr. giravion.

ANTIHRIST, antihristi, s. m. (In crestinism) Nume dat principiului raului, lui Satana si ereticilor; p. ext om nelegiuit, p*****s, vicios. [var.: anticrist s. m.] – Din sl. antihrĩstu.

NOvaC, novaci, s. m. Nume dat in mitologia populara unui personaj inchipuit ca un om puternic si voinic. – Din n. pr. Novac.

VINARITA ~e f. Planta erbacee cu flori albe, folosita pentru proprietatile ei aromatice la parfumarea rufelor spalate sau pentru a da aroma unor bauturi etc. /vin + suf ~arita

CEZANISM s.n. Directie impresionista in pictura, in care se manifesta preocuparea de a da ritm si cadenta compozitiei, reconstituind natura in structura ei fundamentala si descoperind armonia ei esentiala. [Pron. se-za-. / < fr. cezannisme, cf. Cezanne – pictor si desenator francez].

joimarita¹ s.f. (pop.) 1. fiinta mitologica avand infatisarea unei femei urate si spurcate, cu cap mare si cu parul despletit, cu dintii mari si ranjiti; muma-padurii, sperietoare, ciuha. 2. obicei taranesc legat de ziua de joi (flacaii controleaza fetele daca au tors lana si inul pana joi; daca nu, ei percep o taxa in oua, pentru a nu da foc lanii si inului netors). 3. buha, bufnita. 4. (fig.) fata batrana.

ERISTIC, -A I. adj. referitor la eristica. ♦ scoala ~a = nume dat scolii filozofice din Megara (Grecia antica), datorita inclinarii ei spre controverse. II. s. m. f. adept al eristicii. III. s. f. arta de a controversa, cu argumente subtile sau artificii sofistice. (< fr. eristique, gr. eristikos)

antimoniu n. (mlat. antimonium, care se afla la Constantin Africanu, d. vgr. anti, contra, si fr. moine, monah, calugar, fiind-ca alchimistu vasile valentin, staret de minastire in sec. 15, vazind ca porcii se ingrasa cu niste aliaj de antimoniu si arsenic, a dat acest aliaj si celor-lalti calugari, care slabira ori murira. Deci acest metal e „contra calugarilor”). Chim. Stibiu.

ascult, a -a v. tr. (lat. auscultare, pop. ascultare, it. ascoltare, pv. ascoutar, vfr. ascouter, nfr. ecouter, vsp. ascuchar, pg. escutar). Is atent, aud: ascult ce spui. Trag cu urechea, pindesc ca sa surprind vorba: a asculta la usa. Ajut cind cere: a asculta un nenorocit. Iau in sama: nu-l asculta ce spune. Examinez: a asculta un elev. Ma supun: asculta de lege, de mine, de sfaturile mele. Ia asculta, ia asculta-ma, vorba energica adresata cuiva, amenintare: Ia asculta: nu te obraznici, ca te dau afara!

chear (ea dift.) adj. (lat. clarus, limpede, ca adv. claro; it. chiaro, pv. clar, fr. clair, sp. pg. claro. V. clar). Vechi. Pur, limpede: vin chear, cheara si adevarata istorie. Adv. Limpede, lamurit: mai chear ne spune, va vedea bine si chear, mult mai chear. Azi. Curat, in adevar [!]: era chear el (sau el insusi sau el singur), acesta e chear d***u (curat d***u, d***u curat, d***u´n persoana, d***u gol). Tocmai: chear ma gindeam (sau ma gindeam chear) sa vin la tine, vin chear de la Roma (de la Roma chear, de la Roma insasi). Insusi: chear d***u sa fie, tot nu ma tem. Chear asa, curat asa, bine zici (cind e exclamativ, acc. e pe chear, cind nu, nu formeaza locutiune, si acc. e pe asa: e chear asa cum iti spun). Ba ca chear (iron.), da, da! bine zici! curat! curat asa! Chear atunci, in ori-ce caz, chear daca, ori-ce ar fi, chear asa sa fie: Zicea ca ma va ucide! Chear atunci, tot nu trebuia sa-i spui! Chear din senin sau din chear senin (dintr´un senin clar), fara cel mai mic motiv: s´a suparat chear din senin. V. savai.

data f., pl. dati (d. dau). Oara, moment: o data (pl. de doua ori). Intiia data sau intiia oara, prima data sau prima oara (pl. a doua, a treia oara). Rind, serie de timp: asta data, de asta data, data asta (acuma, in acest timp). Alta data, odata, odinioara (lat. olim), nu acuma: alta data eram mai fericit, sa vii alta data. De o cam data. V. deocamdata. Pe data, indata, imediat (V. odata). Dintr’o data, pe data, indata, dintr’o singura lovitura: dintr’o data l-a invins. data, pl. date (fr. date, it. data, d. lat. datum, pl. data). Ziua, timpu cind s’a facut, cind s’a emis un lucru: pe peatra era data anului 1504 (moartea lui Stefan cel Mare). Pl. Notiuni, informatiuni ale stiintei (fr. donee): in aceasta carte is date importante.

OdaIAS, odaiasi, s. m. 1. (Iesit din uz) Om de serviciu la tribunal, prefectura etc.; camerist. 2. (Inv. si reg.) Om care locuieste afara din sat, intr-o odaie (2). [Pr.: -da-ias] – Odaie + suf. -as.

MORMOLOC, mormoloci, s. m. 1. Larva cu coada a batracienilor in prima faza de dezvoltare, avand branhii in loc de plamani. 2. Fig. (Fam.) Om molatic, lipsit de energie, incet in miscari. ♦ Epitet glumet dat copiilor mici. – Din scr. mrmoljak.

NAPARSTOC, -OACA, naparstoci, -oace, subst. 1. S. n. (Pop.) Degetar (folosit la cusut). 2. S. m. si f. (Fam.) Epitet dat unui copil (mic). ♦ (Peior.) Persoana mica de statura; fig. om neajutorat, neputincios. – Din bg. naprastok.

VITA ~e f. 1) Nume generic dat animalelor domestice. ◊ ~e cornute vite care au coarne. 2) fig. Om nesimtit si prost. /<lat. vita

ANAGLIF s.n. 1. Sculptura in relief sau in basorelief. 2. (Mat.) Desen al unui corp geometric executat in doua culori (rosu si albastru), privit cu ajutorul unor ochelari, care, la randul lor, avand si ei un vizor colorat in rosu si altul in albastru, dau imaginea unui corp in relief. ◊ (Fiz.) Procedeul anaglifelor = procedeu stereoscopic prin care se obtine imaginea in relief a unui obiect, folosindu-se ochelari cu sticle de culori diferite, complementare. [var. anaglifa s.f. / < fr. anaglyphe, cf. gr. anaglyphos].

GRAFISM s.n. 1. Redare in linii simple, grafice; simplitate; simplificare. V. grafie (2) [in DN]. ♦ Maniera de a prezenta o imagine fotografica astfel incat liniile ei principale sa se ordoneze dupa un ritm care ii da echilibru si unitate. 2. (Liv.) Tendinta de a da prioritate elementelor grafice intr-o opera de arta. [< fr. graphisme].

GRAFISM s. n. 1. redare in linii simple, grafice; simplitate; simplificare. ◊ maniera de a prezenta o imagine fotografica astfel incat liniile ei principale sa se ordoneze dupa un ritm care ii da echilibru si unitate. 2. tendinta de a da prioritate elementelor grafice intr-o opera de arta. 3. (muz.) gen de compozitie contemporan in care partitura contine desene ce trebuie sa sugereze interpretilor improvizarea muzicii. (< fr. graphisme)

SINTAGMATIC, -A I. adj. 1. referitor la sintagma. ♦ clasa ~a = ansamblu de termeni care au, in fraza, acelasi comportament gramatical; raporturi ce = raporturi care unesc intre ele diversele elemente ale unei sintagme. 2. reguli ce = (in gram. generativa) reguli de expansiune care dau o noua versiune unei categorii oarecare sub forma constituentilor ei imediati. II. s. f. studiul sintagmelor. (< fr. syntagmatique)

1) bucium n., pl. e (lat. bucina, probabil din bovicina, d. bos, bou, si canere, a cinta. V. zbucium). Mare trimbita (de peste doi metri) facuta din doage suptiri legate cu coaja de tei ori de altceva (azi facuta si din tinichea), intrebuintata la dat semnale la munte, iar in vechime si la razboi. S.m. Vechi. Trunchi, butuc, tulpina: buciumu vitei. – Vechi bucin, buciun si bucim. Azi in Maram. bucin, in Ml. bucen. In Trans. si tulnic.

AUTORITAR, -A, auroritari, -e, adj. Caruia ii place sa uzeze (si uneori sa abuzeze) de dreptul de a comanda, de a da dispozitii; care gaseste satisfactie in faptul de a fi ascultat. Om autoritar. ♦ Care impune ascultare, care nu admite replica. Atitudine autoritara. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoritaire.

AVERTISMENT, avertismente, s. n. 1. Instiintare prealabila, prevenire, semnal (asupra unui risc sau a unei primejdii). 2. Sanctiune administrativa aplicata unui angajat pentru o abatere disciplinara si prin care se atrage atentia acestuia ca va fi sanctionat mai aspru la o noua abatere. ◊ Expr. A da cuiva un avertisment = a atrage atentia cuiva sa nu repete o greseala. ♦ Sanctiune aplicata de arbitru unui sportiv pentru joc neregulamentar si care, la repetarea abaterii, poate fi urmata de eliminarea din joc a sportivului. – Din fr. avertissement.

BOBOC, boboci, s. m. 1. Caliciul nedeschis al unei flori; floare care incepe sa se deschida. 2. Pui de gasca sau de rata. ◊ Expr. A paste (sau a pazi) bobocii = a-si pierde vremea degeaba. A da (mancare) la boboci = a vomita. ♦ Fig. Incepator intr-un domeniu; om lipsit de experienta; ageamiu; p. restr. recrut; student in primul an. – Din ngr. bubuki.

GROAPA, gropi, s. f. Gaura, cavitate (mai adanca) in pamant. ◊ Expr. A da in gropi (de prost ce e), se spune despre un om foarte prost. ♦ Mormant; p. ext. moarte. ◊ Expr. A sapa (cuiva) groapa = a unelti (impotriva cuiva). A fi cu un picior in groapa = a fi aproape de moarte. – Cf. alb. grope.

INVIETOR, -OARE, invietori, -oare, adj. (Rar) Care da viata, energie, care face sa renasca, care regenereaza; inviorator. [Pr.: -vi-e-] – Invia + suf. -ator.

ULTERIOR, -OARA, ulteriori, -oare, adj. Care se face sau se intampla mai tarziu (in raport cu un moment, un eveniment etc. dat); care urmeaza dupa ceva sau dupa cineva; posterior (1). [Pr.: -ri-or] – Din fr. ulterieur, lat. ulterior.

MOJIC, -A, mojici, -ce, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. adj. (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; badaran, mitocan. 2. S. m. si f. (Inv. si reg.) Taran; p. gener. om de rand. 3. S. m. si f. (In forma mujic) Nume dat taranilor rusi inainte de Marea Revolutie Socialista din Octombrie. [var.: mujic, -a s. m. si f.] – Din rus. muzik.

CIOFLINGAR, cioflingari, s. m. (Pop. si fam.) Om de nimic, secatura, vagabond. ♦ Epitet ironic pe care taranii il dadeau celor care umblau imbracati in haine orasenesti. – Cf. germ. Schuhflicker „carpaci”.

SENTIMENTALISM, (2) sentimentalisme, s. n. 1. Tendinta de a exagera rolul si valoarea sentimentelor, de a aprecia lucrurile (numai) din punct de vedere afectiv sau de a da in mod obisnuit precadere acestui criteriu. 2. Gest, atitudine, comportare de om sentimental. 3. Curent preromantic in literatura aparut la sfarsitul sec. XVIII ca o reactie impotriva clasicismului. – Din fr. sentimentalisme.

INTELEGATOR ~oare (~ori, ~oare) Care da dovada de intelegere; predispus sa inteleaga o situatie grea; binevoitor. Om ~. Atitudine ~oare. /inteleg + suf. ~ator

NABAB s. m. 1. titlu dat in trecut in India guvernatorilor de provincii si capeteniilor militare. 2. om foarte bogat. (< fr. nabab)

sprinten (-na), adj. – 1. Agil, vioi, iute, rapid. – 2. Imbracat lejer. – var. inv. sprintin. Sl. *suprętinu (Miklosich, Slaw. Elem., 48; Cihac, II, 359; Tiktin; Conev 100), de la suprętati „a se stringe”, cf. slov. spreten „abil”, sb., cr. spretan „abil, iscusit”. – Der. sprinteni, vb. (a da agilitate; refl., Trans., a se lupta); sprintenior (var. sprinte(i)or), adj. (militar inarmat usor); sprintenime, s. f. (trupa usor inarmata); sprinteneala (var. sprintenie), s. f. (agilitate, usurinta).

ACREDITIV, acreditive, s. n. Una dintre formele principale de decontare in economia socialista, constand dintr-un document prin care o institutie de credit da altei institutii dispozitia de a plati cuiva, dupa indeplinirea unor obligatii, o anumita suma de bani (asigurata prin imobilizarea ei prealabila la banca). ♦ (In economia capitalista) Mandat pe care il da o institutie comerciala alteia, imputernicind-o sa plateasca la cerere, unei terte persoane, o suma de bani in sarcina contului sau. – Fr. accreditif.

alarma f., pl. e (fr. alarme d. it. allarme, adica „la arma”). Strigat, semnal ori sunet grabit p. a chema la rezistenta (la lupta): a da, a suna alarma. Fig. Neliniste, ingrijorare pricinuita de apropierea primejdiii. V. larma si trivoga.

clatin, a clatina v. tr. (d. a clati cu sufixu din a scarpina). Zgudui, agit: vintu clatina frunzele, cutremuru clatina casa. A clatina din cap, a da din cap, a misca capu in semn de mila, dispret ori neincredere. V. refl. Ma zgudui, ma agit: se clatina sopronu de vifor. – In Munt. cletin, cleatina, sa cletine, cletinat.

RECESIV, -A (‹ fr.) adj. 1. (GENET.) (Despre o insusire determinata genetic a unuia dintre parinti) Care este mascata la urmasi de insusirea dominanta sau alternativa corespondenta de la celalalt parinte, deci nu se manifesta la heterozigoti in F₁ (prima generatie de urmasi) dar poate sa apara in generatiile urmatoare daca ambii parinti sunt purtatori ai genei respective (de ex. la om gena care determina culoarea albastra a ochilor este recesiva). 2. Care da indarat, care este pe cale de a disparea; care exista in stare latenta.

darim si daram, a -ima si (ob.) -ama v. tr. (lat. de-ramo, -are, a da jos ramurile, d. ramus, ramura. Formele cu acc. pe tulpina au a ori i, iar cele-lalte a, rar i. Cp. cu farim). dau jos ramurile: am cules nucile fara sa darim nucu. Dobor, dau jos distrugind (vorbind de ziduri si de alte constructiuni): a darama casa, zidu, podu. Dobor, rapun, trintesc: sacu ma darama de greu ce e. Fig. Inving pin uneltiri: a darama un adversar politic. – Rar si lit. darm, a darma (nord), ca sfarm.

CASTRAVETE, castraveti, s. m. 1. Planta legumicola cu tulpina agatatoare, acoperita cu peri aspri, cu frunze mari si cu flori galbene (Cucumis sativus); p. restr. fructul acestei plante, de forma alungita, de culoare verde, care se consuma crud, murat sau gatit. ◊ Expr. A vinde castraveti la gradinar = a da explicatii intr-o problema cuiva mai bine informat decat cel ce vrea sa-l lamureasca. 2. (Zool., in compusul) Castravete-de-mare = holoturie. – Refacut din castraveti (pl. lui castravet < bg. krastavet, krastavita).

CAT conj., adv., prep., s. I. 1. conj. ca, cum, precum. (Noi ~ si ei ...) 2. adv., prep. ca, precum. (E inalt ~ bradul.) 3. adv. (pop.) precat. (~ imi dau seama ...) 4. conj. oricat. (~ era el de retinut, tot ...) 5. conj. ci, ce, cum. (~ as mai rade!) 6. adv. v. ce. II. s. (MAT.) (inv.) catuitor, cuprinzator, cvotient, petrecator. (~ al unei impartiri.)

NEUROFIBRILA s.f. Nume dat unor formatii filamentoase fine din citoplasma celulei nervoase si din prelungirile ei. [< fr. neurofibrille].

ATATA² pron. nehot. 1. (Inlocuieste un nume sau o propozitie exprimand o masura, o cantitate etc.) Cum dai maslinele...? – Atata ! (DELAVRANCEA). ◊ Expr. Atata-ti trebuie! = ai s-o patesti! va fi vai si amar de tine! Atata mi-a (sau ti-a etc.) trebuit = asta asteptam (sau asteptai etc.), nu am (sau nu ai etc.) mai putut rabda. Nici atata = si mai putin. Atata(-i) tot sau atata si nimic mai mult = asta e ! cu asta am incheiat ! sa nu astepti mai mult ! Cat... atata sau atat cat = acelasi grad, numar, pret etc. 2. Acest singur lucru, numai acesta. [var.: atat pron. nehot.] – Lat. eccum-tantum.

arenda f., pl. e (rut. rus. pol. bg. arenda, rut. si orenda, ung. arenda d. mlat. arrenda, din lat. ad-rendita care vine d. redditus, reddita, restituit, reddere, a reda; it. rendita, pv. sp. renta, fr. rente, germ. rente. V. orinda 2). Inchiriere de mosie sau de farmacie: a da, a lua, a tinea in (sau cu) arenda. Banii (cistu) dati ori primiti p. asta. – Mai vechi (si azi in Trans.) arinda).

SENSUS, NON AETAS, INVENIT SAPIENTIAM (lat.) observatia, nu varsta, va aduce intelepciunea – Publilius Syrus, „Sententiae”, 638. Observarea mediului inconjurator si a oamenilor da cunostinte si experienta care valoreaza mai mult decat anii traiti.

tu NE CEDE MALIS (lat.) nu ceda in fata raului! – Vergiliu, „Eneida”, VI, 95. Nu te lada coplesit de loviturile soartei, ci infrunt-o. Sfat dat lui Enea din Sibila din Cumae.

clapa f., pl. e (germ. klappe, de unde si ceh. pol. klapa, clapa, pleoapa; bg. ngr. klapa. V. clipesc). valva, valvula, supapa. Capac la prinzatoarea de pasari ori la o groapa (iar in P. P. din Munt. si la secriu [!]). Piesa pe care apesi la un instrument muzical (piano, flaut, corn) ca sa dai drumu sunetului. Capacu buzunarului la haina. Fig. A trage cuiva clapa, a-l prinde in capcana, a-l pacali, a-l insela.

colo (sud) si colo (nord) adv. (d. acolo, ca it. cola fata de pg. acola, sp. aculla, acolo). Acolo, nu aici. De colo pina colo, din acel loc pina´n acel loc. De colo colo, arata miscarea repetata: ce tot umblati de colo colo, mai baieti? Cind colo, arata surprinderea: Credeam ca-i aur. Cind colo, era argint! Credeam ca s´a suparat. Cind colo, mi-a si multamit [!], cit colo, arata aruncarea cu suparare: Mi-a dat un franc pe curcan, dar eu i l-am aruncat cit colo! A indraznit sa vie sa-mi ceara, dar eu l-am rapezit [!] cit colo! In colo, intr´acolo, in acea directiune: du-te´ncolo! (Du-te´ncolo! mai inseamna si „da-mi pace, lasa-ma in pace”). In alta privinta, alt-fel: om lenes, dar in colo bun. vasile a imbatrinit, dar in colo tot vesel cum il stii, A da in colo, a arunca, a da d******i: ia da-l in colo pe individu cela! Mai in colo, mai pe urma, mai tirziu: mai in colo s´a facut hot. Din colo, dintr´acolo, din acea directiune: ma intorceam din colo. In coace si´n colo, V. coace si colea.

MESTER, -A, mesteri, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care are si practica o meserie; (in special) meserias cu calificare superioara, care are, de obicei, sarcina de a indruma si alti lucratori si de a conduce o sectie productiva intr-o intreprindere sau intr-un atelier; maistru. ◊ Expr. Mester-strica (si drege de frica), se spune despre un meserias prost sau despre un om neindemanatic. ♦ Proprietar al unui atelier (in raport cu angajatii sai). ♦ (Rar) Nume dat profesorilor care predau, in trecut, discipline (auxiliare) ca muzica, desenul etc. 2. S. m. si f., adj. (Om) talentat, priceput, indemanatic, abil; (persoana) care poseda multe cunostinte. 3. S. m. si f. (Astazi rar) Persoana care a adus contributii (foarte) valoroase intr-un anumit domeniu de activitate; maestru. – Din magh. mester.

CUVIOS, -OASA, cuviosi, -oase. adj. 1. Cucernic, evlavios, pios. ♦ (Adesea substantivat) Titlu care se da calugarilor si calugaritelor. ♦ (Substantivat: in religia crestina) Nume dat sfintilor proveniti din calugari care nu au fost martiri. 2. (Inv.) Cuviincios (1). [Pr.: -vi-os] – Cuveni + suf. -os.

REFUZA, refuz, vb. 1. Tranz. A respinge (ceva sau pe cineva), a nu accepta, a nu primi ceva ce ti se ofera. ♦ A nu da ceva ce ti se cere, a nu consimti la ceva, a nu voi sa faci ceva. ♦ (Construit cu dativul) A se priva de ceva, a renunta la ceva. – Din fr. refuser.

APAREA vb. 1. a se arata, a se ivi, a se vedea, a se zari, (italienism inv.) a spunta. (Nu ~ cu saptamanile la biblioteca.) 2. a se arata, a se ivi, a pica, (inv. si reg.) a se scociori, (inv.) a se sfeti. (Atunci a ~ si el.) 3. v. infatisa. 4. a se arata, a se ivi, (inv.) a mijloci, (fig.) a incolti, a se infiripa, a inflori, a se naste. (Un zambet ~ pe fata lui.) 5. a se arata, a se ivi, a se infatisa, a se revela, (inv. si pop.) a se dezveli. (Campia ~ in toata splendoarea ei.) 6. a se arata, a iesi, a se ivi. (A ~ iarba.) 7. a-i da, a-i iesi. (Copacului i-au ~ frunzele.) 8. v. rasari. 9. a se arata, a se ivi, a miji, (reg.) a (se) iti, a (se) slomni. (Au ~ zorii.) 10. v. starni. 11. v. produce. 12. a se declara, a se ivi. (A ~ o epidemie.) 13. a iesi, a se publica, a se tipari. (A~ un nou dictionar.)

da adv. desigur, fireste, (inv. si reg.) dar, (turcism, in Mold.) helbet. (- Ai vrea sa mergi cu mine ~!)

ATENTIE f. 1) Concentrare a constiintei intr-o anumita directie, asupra unui anumit lucru. ~ dispersata. ◊ A da (sau a acorda) ~ (unei probleme) a considera ca important. A fi in centrul ~ei a fi considerat ca important; a trezi un interes general. A nu da ~ a nu lua in seama. 2) Atitudine binevoitoare, amabila. ◊ A da cuiva ~ a fi amabil cu cineva. 3) Obiect primit sau oferit fara plata in semn de prietenie, ca ajutor etc.; dar; cadou. [G.-D. atentiei] /<fr. attention, lat. attentio, ~onis

daCA² conj. 1) (exprima un raport conditional) In caz ca. daca va ploua, vom avea roada. 2) (exprima un raport cauzal) Fiindca; precum ca; deoarece; pentru ca; dat fiind ca; intrucat; de vreme ce; o data ce. daca nu stia singur, umbla de la unul la altul. 3) (exprima un raport temporal) Cand; dupa ce. daca se face ziua, plec mai departe. 4) (exprima un raport completiv) El intreaba daca pleci. 5) (serveste drept mijloc de introducere a propozitiilor optative independente) De. daca s-ar face ziua! 6) (exprima un raport concesiv) Desi; cu toate ca. Chiar daca e timp rau, avionul va decola. / de + ca

A MOTAI motai intranz. 1) A atipi, la intervale scurte, sezand sau stand in picioare; a dormita; a piroti; a picoti; a somnola. 2) A da usor din cap (in semn de salut, de aprobare etc.). /mot + suf. ~ai

CONSTIINTA s.f. 1. Forma cea mai inalta, proprie omului, de reflectare a realitatii obiective, produs al materiei superior organizate -creierul uman- si al vietii sociale. ♦ Ansamblu de procese psihice variate, complexe, cuprinzand senzatii, perceptii, reprezentari, notiuni, judecati, rationamente, inclusiv procese afective si volitionale. 2. Faptul de a-si da seama; intelegere. ◊ Constiinta sociala = viata spirituala a societatii ca reflectare a vietii ei materiale; constiinta de clasa = faptul de a fi constient de apartenenta la o anumita clasa, de a intelege interesele acestei clase, rolul ei istoric. 3. Sentiment pe care omul il are asupra moralitatii actiunilor sale. ◊ Proces de constiinta = lupta sufleteasca generata de momente si de situatii de viata deosebite, cruciale.; mustrare de constiinta = remuscare. 4. Libertate de constiinta = dreptul recunoscut cetatenilor de a avea orice conceptie religioasa, filozofica etc. [Pron. -sti-in-. / < fr. conscience, cf. lat. conscientia, dupa stiinta].

CONSTIINTA s. f. 1. forma cea mai evoluata, proprie omului, de reflectare psihica a realitatii obiective prin intermediul senzatiilor, perceptiilor si gandirii, sub forma de reprezentari, notiuni, judecati, rationamente, inclusiv procese afective si volitionale. ◊ gandire, spirit. 2. faptul de a-si da seama; intelegere. ♦ ~ sociala = ansamblul conceptiilor etc. unei societati ca reflectare a vietii ei materiale; ~ de clasa = faptul de a fi constient de apartenenta la o anumita clasa, de a intelege interesele acestei clase, rolul ei istoric. 3. sentiment pe care omul il are asupra moralitatii actiunilor sale. ♦ proces de ~ = lupta sufleteasca generata de momente si de situatii de viata deosebite, cruciale; mustrare de ~ = remuscare. 4. libertate de ~ = dreptul recunoscut cetatenilor de a avea orice conceptie religioasa, filozofica etc. (< fr. conscience, lat. conscientia)

ALT, ALTA, alti, alte, adj. (Arata ca fiinta sau lucrul al carui nume il determina nu este aceeasi sau acelasi cu fiinta sau lucrul despre care a fost vorba, care este de fata sau este cel obisnuit) Alt om. Alt obiect. ◊ Expr. (Pop.) Cate alte = multe. ♦ Un nou..., altfel de... [Gen.-dat. sg.: altui, altei, gen.-dat. pl.: altor] – Lat. alt[(e)rum].

BARBAR, -A, barbari, -e, s. m. si f. 1. Nume dat in antichitate de greci si de romani oricarei persoane care facea parte dintr-o populatie straina si pe care ei o considerau pe o treapta de cultura inferioara. 2. (La m. pl.) Nume dat in trecut popoarelor migratoare care s-au asezat, la inceputul evului mediu, in Europa; (la sg.) persoana facand parte dintr-un asemenea popor. 3. Fig. (Adesea adjectival) Persoana care se comporta in mod necivilizat, care are o purtare grosolana, salbatica. – Fr. barbare (lat. lit. barbarus).

badea m. fara pl., gen. badii ori al lui badea, voc. bade (ruda cu ung. batya si bg. bae, batiu, frate mai mare. V. bastina). Epitet respectuos dat de un taran mai tinar altuia mai batrin (dar nu mos) ori de nu orasean unui taran (uneori iron.). Epitet adresat de o taranca ibovnicului ori sotului (P.P.) V. nenea, lelea, tata.

algebra si (mai rar) algebra (fr. algebre, it. sp. algebra d. ar. el-ǧebr) f., pl. e. Acea parte a matematicii care se ocupa de chestiunile de aritmetica si geometrie intr' un mod general, inlocuind cu litere cantitatile stiute si nestiute. Carte care trateaza despre aceasta stiinta. – Algebra, al carei scop e sa scurteze si sa generalizeze solutiunea chestiunilor relative la cantitati, e de origine recenta fata de aritmetica. Ia [!] a fost introdusa in Europa pe la 950 de Arabi, care o descoperisera in cartile Grecilor, mai ales in ale lui Diofante din Alexandria (sec. 4 dupa Hristos). Leonardo din Pisa a raspindit-o in Italia in sec. 14, si de atunci a progresat rapede [!] in Europa. In sec. 16, Francezu Viete introduse literele in algebra. Hariot, Girard si mai ales Descartes i-au dat si mai mare adincime. Mult timp ia [!] a fost stiuta numai de savanti, si de aceia, cind vorbesti de un lucru greu sau nestiut de cineva, zici: asta e algebra pentru el.

belea f. (turc. bela, ca merea d. mera). Nenorocire, suparare, incurcatura: a da de belea, a-ti gasi beleaua, a scapa de belea. Fig. Om incomodant, berechet: ce belea de om!

KARINTHY [korinti], Frigyes (1887-1938), scriitor ungur. Proza satirica si umoristica („dati-mi voie, domnule profesor...”, „Calatorie in jurul craniului meu”); parodii („Asa scrieti voi”).

atribui si (rar) -iesc, a -i v. tr. (lat. attribuere, it. attribuire, fr. attribuer. V. con-, dis- si re-tribui. – Eu atribui, tu atribui, el atribuie, sa atribuie). dau, acord, recunosc: iti atribuie tie premiu. Imput, arunc in spinarea cuiva: a atribui cuiva cauza unei nenorociri.

1) caz n., pl. uri (lat. casus, d. cadere, a cadea, a se intimpla. V. incident). Intimplare: caz extraordinar. Exemplu: medicina citeaza multe cazuri de vindecare pin [!] sugestiune. Imprejurare: ce sa fac in asemenea caz? Teol. Caz de constiinta, imprejurare grea in care religiunea permite sau opreste actiunea ta. Gram. Diferitele forme ale aceluiasi numar la un cuv. declinabil: cele sase cazuri ale limbii latine. A face caz de, a da atentiune, a te alarma. In acest caz, atunci, in aceste conditiuni. In ori-ce caz, in tot cazu, ori-ce s´ar intimpla, ori-cum ar fi. – La caz ca, barb. ild. „in cazu cind, daca”.

bob m. ca planta si n., pl. uri (ca si orzuri) ca marfa, mincare sau feluri de bob (vsl. bg. rus. bobu, bob. Ung. bab. V. boaba, bobita, bobornic). O planta leguminoasa papilionacee cu cotoru drept in sus, cu flori albe, ca pastari ca si fasolea, dar mult mai groase (vicia faba sau faba vulgaris). Frunctu ei: azi am mincat bob. S.m. Graunte de leguma sau orice bobita intrebuintata la ghicit viitoru, cum fac oamenii din popor. A da in bobi sau cu bobii, a ghici dupa cum cad bobii, cum fac babele. Par’c’am dat in bobi, am nemerit parc’a’as fi stiut dinainte. Bob numarat, exact, tocmai. A nu zice bob (adv.), a nu zice nimic. S.n., pl. boabe. Graunte, boaba globul: bob de mazare, de margaritar. Orzu a legat bob mult, a produs spicu viguros.

ASCULTA, ascult, vb. I. 1. Tranz. A-si incorda auzul pentru a percepe un sunet sau un zgomot, a se stradui sa auda. ♦ (Med.) A ausculta. ♦ A auzi. 2. Tranz. si intranz. A fi atent la ceea ce se spune sau se canta. ♦ Tranz. A examina oral un elev. ♦ Tranz. A audia un martor (intr-un proces) 3. Tranz. A acorda importanta celor spuse de cineva, a lua in consideratie; a implini o dorinta, o rugaminte. ♦ Tranz. si intranz. A da urmare, a se conforma unui ordin, unui sfat etc.; a face intocmai cum vrea cineva. – Lat. ascultare (= auscultare).

COSAS, cosasi, s. m. 1. Om care coseste. ◊ Compus: cei-trei-cosasi = cele trei stele din constelatia Orionului. 2. Nume dat mai multor insecte din familia lacustelor, care scot un tarait asemanator cu fasaitul coasei. – Coasa + suf. -as.

FLUtuRA, flutur, vb. I. 1. Intranz. (Despre insecte, pasari etc.) A misca, a bate din aripi; p. ext. a zbura. 2. Intranz. (Despre steaguri, haine, plete etc.) A se misca, a se legana in vant; a falfai. 3. Intranz. (Reg.; cu determinarile „din cap” sau „din coarne”) A misca, a scutura, a da din cap sau (despre vite) din coarne. ◊ Compus: flutura- vant s. m. invar. = om neserios, nestatornic, derbedeu, vagabond. 4. Tranz. A misca un obiect incoace si incolo, a agita in aer, a face sa falfaie; a flustura. ♦ A invarti prin aer (amenintator) o sabie, un bat etc. – Din fluture.

LUSTRUIRE, lustruiri, s. f. Actiunea de a (se) lustrui; lustruiala. ♦ Spec. Operatie de prelucrare fina, cu ajutorul unor abrazivi, a suprafetei unor corpuri metalice sau nemetalice, pentru a-i da un aspect lucios in vederea infrumusetarii, maririi rezistentei la coroziune si a imbunatatirii ei. – V. lustrui.

A INCUVIINTA ~ez tranz. 1) A sustine exprimandu-si acordul; a aproba; a consimti. Propunerea a fost ~ata. 2) (actiuni) A da voie (sa se efectueze sau sa aiba loc); a ingadui; a permite. [Sil. -vi-in-] /in + cuviinta

MANAda s.f. Nume dat in Spania medievala unei trupe de oameni inarmati conduse de rege sau de om bogat. [< fr. manade, sp. manada].

LUPERC s. m. preot al zeului Lupercus (Pan); (p. ext.) nume dat tinerilor care, in timpul Lupercaliilor, alergau goi, dar inarmati, in jurul turmelor de oi, spre a le pazi de lup si de-a lungul orasului, atingand trecatoarele cu o fasie de piele de capra, spre a le feri de sterilitate. (< fr. luperque)

ASCULTA, ascult, vb. I. 1. Tranz. A-si incorda auzul pentru a percepe un sunet sau un zgomot, a se stradui sa auda. ♦ A auzi. 2. Tranz. si intranz. A fi atent la ceea ce se spune sau se canta. ♦ Tranz. A examina oral pe un elev. ♦ Tranz. A audia un martor (intr-un proces). ♦ Tranz. (Med.) A ausculta. 3. Tranz. A acorda importanta celor spuse, a lua in consideratie; a implini o dorinta, o rugaminte. ♦ Tranz. si intranz. A da urmare, a se conforma unui ordin, unui sfat etc.; a face intocmai cum vrea cineva. – Lat. ascultare (= auscultare).

CATEL, catei, s. m. I. 1. Pui de caine; p. ext. pui de animal salbatic (asemanator cu cainele). ◊ Expr. Cu catel, cu purcel = cu toata familia si cu intreg avutul. 2. Fig. Om lingusitor si fara scrupule, dispus sa faca orice. 3. Compuse: catelul-pamantului = nume generic dat mai multor familii de animale din ordinul rozatoarelor, care traiesc sub pamant; catel-de-frasin sau catelul-frasinului = cantarida. II. Fiecare dintre partile care compun capatana de usturoi. – Lat. catellus.

vaNADIU (‹ fr. {i}; {s} vana-dis, divinitate scandinava) s. n. Element chimic (V; nr. at. 23, m. at. 50,94, p. t. 1.750ºC, p. f. 3.400ºC, gr. sp. 6); metal dur, casant, de culoare alba-cenusie, care se gaseste in natura sub forma de compusi, intrebuintat ca adaos in oteluri speciale si, sub forma de V₂O₅, drept catalizator in diferite procese chimice. A fost descoperit in 1801 de mineralogul spaniol Andres Manuel del Rio, care-l va numi eritroniu, si redescoperit de Nils Gabriel Sefstrom (1787-1854) in 1830, care i-a dat si numele actual.

ZESTRE s. f. 1. Avere (mobila sau imobila) care se da unei fete cand se marita. ♦ Bunuri pe care le aduce o calugarita la intrarea ei in manastire. ♦ (Fam.) Totalitatea bunurilor care constituie averea cuiva. 2. Totalitatea bunurilor care constituie averea unei comunitati, a unei institutii etc.; inventar. – Lat. dextrae „fagaduinta solemna”.

MATRAGUNA, matragune, s. f. Planta erbacee otravitoare din familia solanaceelor, cu flori brune-violete care contin atropina si cu fructe negre, lucitoare, intrebuintata in medicina pentru proprietatile ei antiseptice si c******e; beladona, doamna-codrului, doamna-mare (Atropa belladonna). ◊ Expr. Parca i-a dat cineva (sau a mancat) matraguna = parca e nebun. – Cf. alb. matergone.

PLOP, plopi, s. m. Nume dat mai multor specii de arbori inalti, cu ramuri subtiri (indreptate in sus) (Populus). Cind va face plopul mere si rachita micsunele (= niciodata). ◊ Expr. Matusa (sau unchi, var etc.) de plop = ruda indepartata. ◊ Compuse: plop-alb = specie de plop cu scoarta neteda, alba-cenusie si cu frunzele argintii pe partea inferioara (Populus alba); plop-negru = specie de plop cu scoarta crapata, de culoare inchisa, al carui lemn moale se intrebuinteaza in industrie si a carui scoarta se foloseste la tabacitul pieilor (Populus nigra); plop-tremurator (sau -de-munte) = specie de plop ale carui frunze tremura la cea mai mica adiere a vintului (Populus tremula). – Lat. *ploppus (= pop(u)lus).

SCURGERE, scurgeri, s. f. 1. Actiunea de a (se) scurge si rezultatul ei. 2. (Concr.) Loc (amenajat sau natural) pe unde se scurge apa de prisos. 3. (Pop.) Nume dat unor secretii patologice ale corpului omenesc. – V. scurge.

DEOSEBIT adj., adv. 1. adj. v. anumit. 2. adj. v. distinct. 3. adj. aparte. 4. adj. aparte, individual, neobisnuit, singular, special, (livr.) insolit. (Un caz ~.) 5. adj. v. diferit. 6. adj. v. distinct. 7. adj. v. separat. 8. adv. aparte, separat, (pop.) deosebi, (fam.) basca. (~ de asta, i-a mai dat si ...) 9. adj. v. divergent. 10. adj. v. variat. 11. adj. ales, distins, rar, superior. (E un om ~.) 12. adj. v. eminent. 13. adj. v. important. 14. adj. v. admirabil. 15. adj. v. remarcabil. 16. adj. v. ales. 17. adj. mare. (I se face o ~ cinste.) 18. adv. v. foarte.

ZESTRE s. f. 1. Avere (mobila sau imobila) care se da unei fete cand se marita. ♦ Bunuri pe care le aduce o calugarita la intrarea ei in manastire. ♦ (Fam.) Totalitatea obiectelor casnice care constituie averea cuiva. 2. Totalitatea bunurilor care constituie averea unei comunitati, a unei institutii etc.; inventar. – Lat. dextrae „fagaduinta solemna”.

arat, a arata v. tr. (din mai vechiu aret, areata, sa arete, uzitat si azi in Trans., d. lat. ad-rectare d. arrigo, -igere, -ectum, a ridica. V. direct. – Arat, arati, arata, – sa arate si sa arate). Indrept ochii cuiva spre ceva, indic: a arata drumu, ceasornicu arata ceasu. Demonstrez: a arata periculu. Scot, dau la iveala: a arata pasaportu. Fac sa vada ca am putere (de ex., razbunindu-ma, pedepsind) lasa, ca-i arat eu! Vechi. Mustru. V. intr. Am infatisare, par: arati foarte bine (la fata), arati rau (esti bolnav). V. refl. Apar, ma ivesc: luna se arata. Ma revelez: dupa zazboi multi viteji s' arata (Prov.).

Flora, in mitologia romana, zeita florilor si a primaverii, identificata cu Chloris din mitologia greaca. Se credea ca le-ar fi dat oamenilor mierea de albine si semintele tuturor florilor, primite in dar de la sotul ei, Favonius. O legenda spunea ca prin atingerea unei flori cu seminte daruite de ea, Iuno l-ar fi zamislit pe Mars singura, fara ajutorul lui Iupiter. Serbarile celebrate in cinstea ei purtau numele de Floralia.

NOBIL, -A, nobili, -e, adj., s. m. si f. I. Adj. 1. Care da dovada de generozitate, de cinste, de spirit de abnegatie; capabil de sentimente inalte; generos, ales. Om nobil. ♦ Care face cinste, care onoreaza, care pune intr-o lumina favorabila pe cineva. O actiune nobila. 2. Distins, elegant, desavarsit; gratios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ◊ Metal nobil = metal pretios, v. pretios. Gaz nobil = nume dat fiecaruia dintre gazele inerte, incolore si inodore care se gasesc in atmosfera in mici cantitati. II. S. m. si f., adj. (Persoana) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble.

TAICA s. m. (Pop.) 1. Tata. ♦ (La vocativ) Termen afectiv cu care se adreseaza cineva unui om mai in varsta; termen afectiv cu care se adreseaza un parinte copilului sau, un om mai in varsta unuia mai tanar etc. 2. (Determinat prin „parinte” sau „popa”) Nume (de adresare) dat preotului. – Din tata (dupa maica). Cf. scr. tajko.

SANCTIUNE, sanctiuni, s. f. 1. Aprobare data unei legi de catre seful statului, pentru a o face executorie; p. ext. confirmare a unui act de catre o autoritate sau o instanta superioara celei care l-a emis, pentru a-i da valabilitate. ♦ P. gener. Aprobare, confirmare; consfintire. 2. Pedeapsa prevazuta de lege pentru cei care incalca dispozitiile ei; p. gener. pedeapsa. ♦ (In dreptul international) Sistem de masuri (economice, financiare, militare) cu caracter de pedeapsa, aplicat unui stat; represalii contra partii care nu respecta obligatiile luate printr-o conventie. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. sanction, lat. sanctio, -onis.

RECVIEM s.n. Slujba catolica, rugaciune pentru pomenirea celor morti. ♦ Muzica compusa pentru aceasta rugaciune. [Pron. -vi-em, scris si requiem s.n. / < fr. requiem, germ. Requiem, lat. requies – odihna, it. (missa da) requiem – slujba pentru morti].

Eumolpus, fiul lui Poseidon si al Chionei (v. si Chione 1.). Aruncat in mare de catre Chione, care voia sa-l piarda pentru ca tatal ei sa nu afle de existenta copilului, Eumolpus este salvat de la inec de catre Poseidon, care-l duce in Aethiopia si-l da in grija Benthesicymei ca sa-l creasca. Mai tirziu se casatoreste cu una dintre fiicele ei, dar este alungat din tara, deoarece incercase sa-si violeze o vara. Pleaca, impreuna cu fiul sau Ismarus, si se stabileste o vreme in Thracia, la curtea regelui Tegirius. De acolo se duce apoi la Eleusis, unde infiinteaza Misterele Eleusine. Devenit rege al Thraciei, Eumolpus vine in ajutorul eleusinilor in lupta acestora impotriva atenienilor. Cade in lupta, ucis de mina lui Erechtheus (v. si Erechtheus). La cererea lui Poseidon, Zeus ii razbuna moartea.

BALTA, balti, s. f. 1. Intindere de apa statatoare, de obicei nu prea adanca, avand o vegetatie si o fauna acvatica specifica; zona de lunca inundabila, cu locuri in care stagneaza apa; p. ext. lac. ◊ Expr. A ramane (sau a sta, a zacea) balta = a fi lasat in parasire; a sta pe loc, a stagna. A lasa balta (ceva) = a lasa (ceva) in parasire, a nu se mai interesa (de ceva). A da cu bata in balta = a face un gest, a spune o vorba care stanjeneste prin caracterul ei nedelicat sau insolit. 2. Apa de ploaie adunata intr-o adancitura; groapa cu apa sau mocirla; (prin exagerare) cantitate mare de lichid varsat pe jos; baltoaca. – Probabil din sl. blato. Cf. alb. balte.

CAPATANA, capatani, s. f. 1. Cap de animal mort sau taiat pentru consum. 2. Cap de om mort desprins de trup; craniu. ♦ (Ir.) Cap (mare) de om. 3. Parte bulbucata a unei plante, formata din tulpina sau din suprapunerea frunzelor. Capatana de varza. 4. Nume dat unor obiecte de forma conica. Capatana de zahar. – Lat. pop. capitina.

MOTAI, motai, vb. IV. Intranz. 1. A atipi sezand; a adormi usor si intermitent; a picoti, a dormita. 2. A da din cap (in semn de afirmatie, de salut, de mustrare). [Prez. ind. si: motaiesc] – Mot¹ + suf. -ai.

TEGUMENT, tegumente, s. n. 1. Tesut care constituie invelisul corpului la om si la animale. 2. (Bot.) Membrana care inconjura si protejeaza un organ. ♦ Invelis al semintelor plantelor, care da culoarea si aspectul exterior al semintei. – Din fr. tegument, lat. tegumentum.

DURAI, pers. 3 duraie, vb. IV. Intranz. (Pop.) A se da peste cap, de-a dura, a se rostogoli (cu zgomot); p. ext. a hurui. – Dura¹ + suf. -ai.

SPIROCHET, spirocheti, s. m. Nume dat mai multor bacterii in forma de filament subtire, spiralat, mobil, dintre care unele sunt patogene pentru om. – Din fr. spirochete.

A IERTA iert tranz. 1) (persoane) A scuti de pedeapsa. 2) A elibera de acuzatie, primind scuzele aduse; a scuza. Vecinul l-a iertat. ◊ A-l ierta Dumnezeu a inceta din viata (dupa o boala grea si indelungata). Dumnezeu sa-l ierte! formula folosita de credinciosi vorbind despre mort. Doamne, iarta-ma! expresie folosita de o persoana care a spus sau este pe cale de a spune o vorba necuviincioasa. Ba sa ma iertati! a) nu sunt de acord; b) nici vorba. Iertati-ma (va rog)! va rog sa nu va suparati. 3) (greseli, fapte reprobabile) A trece cu vederea; a inceta de a lua in consideratie; a da uitarii; a scuza. 4) (datorii, obligatii etc.) A declara nul; a anula. 5) A da voie; a ingadui; a permite. Iertati-ma, vin si eu cu o explicatie. /<lat. libertare

NATIONALITATE ~ati 1) Comunitate de oameni cu limba si cultura comuna, care s-a constituit istoriceste pe un teritoriu dat. 2) Apartenenta a unei persoane la o anumita natiune. [G.-D. nationalitatii; Sil. -ti-o-] /<fr. nationalite, germ. Nationalitat

ajung, -juns, a -junge v. tr. (lat. adjungere, a uni, d. jugum, jug). Ating, vin pina la: ajung fructele cu mina, potera i-a ajuns pe hoti. Apuc, nemeresc [!]: rele timpuri am ajuns! A ajunge pe cineva din urma, a-l ajunge in mers, a veni pina la el. V. intr. Ating, vin pina la: ajung cu mina' n pod. Sosesc, vin pina la: am ajuns acasa. Sint destul: ajunge o maciuca la un car de oale (Prov.). Devin: am ajuns sa traduc bine. Parvin. Vin la cineva sa-l rog (Vechi). valorez: asta nu ajunge o ceapa degerata (Vechi). A ajunge bine, a sosi fara accident, (fig.) a fi fericit, in situatiune buna. A ajunge la aman, la mare nevoie. A ajunge la cineva, la mina cuiva, a ajunge sa ceri ajutor de la el, sa traiesti din ceia ce-ti da el. A se ajunge v. refl. A se atinge: ramurile copacilor se ajung. Fig. A se intelege, a se invoi: nu ne-am ajuns din pret. A te ajunge cu leafa, a-ti fi suficienta (mai elegant a-ti ajunge leafa).

caloian m., pl. ieni (vsl. kalienu, de lut. Cp. si cu rus. haluianu, om necioplit. V. scaloian). Munt. Est. Dobr. Mold. Un mic chip de lut in forma de om pe care, in Joia a treia dupa Paste si cind e seceta, il fac copiii la tara, il pun pe o scindurica, il impodobesc cu flori si cu coji de oua rosii si-i dau drumu pe o apa curgatoare bocindu-l cu Iene, Iene, Coloiene! in credinta ca asta va aduce ploaie.

2) chisea si chesea f., pl. ele (turc. kise, kese, punga de 500 de piastri sau de 110 franci). Vechi. Punga de tinut bani (ori tutun, inlocuita azi pin [!] tabachere). – In Olt. chisa, pl. tot ele: baga mina la chisa si da-ne cite-o para (GrS. 1937, 244).

cox n., pl. uri (germ. coaks, citit kox, d. engl. coak si coke, pl. cokes). Carbune de pamint din care s´au scos, pin [!] destilare, elementele gazoase (care se intrebuinteaza ca gaz de iluminat). Arde bine, da caldura foarte mare, nu face fum mult, dar se aprinde greu. – Se poate scrie si coks ori cocs.

INVIA, invii, vb. I. Intranz. si tranz. 1. A reveni sau a readuce la viata. ♦ Fig. A reveni sau a face sa revina in minte, a (se) trezi in amintire. ♦ Intranz. (Despre vegetatie) A renaste dupa sfarsitul iernii, a incepe sa se dezvolte din nou. 2. Fig. A da sau a capata putere, vlaga, a (se) umple de viata; a (se) inviora, a (se) anima. [Pr.: -vi-a. – Prez. ind. si: inviez] – In + viu.

FIINTA, fiinte, s. f. 1. Tot ceea ce are viata (si se misca); vietuitoare, vietate. ♦ Spec. Om; persoana. 2. Existenta; viata. ◊ In fiinta = a) (loc. adj.) existent; b) (loc. adv.) in realitate, aievea. ◊ Expr. A da fiinta = a) a da viata, a naste; b) a realiza, a fauri, a concretiza. – Fi + suf. -inta.

SFINX, sfincsi, s. m. I. Monstru fabulos din mitologia antica (greaca si egipteana), cu corp de leu, cu cap de om si cu aripi de vultur; monument arhitectonic de piatra infatisand acest animal. ♦ Fig. Personaj enigmatic. II. Nume dat mai multor specii de fluturi mari, care zboara in timpul serii si noaptea. – Din fr., lat. sphinx.

BUSTEAN ~eni m. 1) tulpina a unui copac curatata de crengi; trunchi. 2) Bucata groasa de lemn de foc; butuc; buturuga. 3) fig. fam. Persoana lipsita de pricepere si de simtire; om nepriceput si nesimtit. ◊ A dormi ~ a dormi adanc, fara simtire; a dormi bute. A (se) lamuri ~ a da (sau a primi) o explicatie neclara; a lasa (sau a ramane) nelamurit. /Orig. nec.

DREPTATE ~ati f. 1) Principiu moral si juridic care cere respectarea drepturilor fiecaruia; echitate. Act de ~. ◊ A face (sau a da) ~ a indreptati. Pe buna ~ in mod intemeiat; pe drept cuvant. A avea ~ a fi intemeiat in ceea ce (se) spune sau in ceea ce (se) face. 2) la pl. Drepturi recunoscute prin lege. [Art. dreptatea; G.-D. dreptatii] /drept + suf. ~ate

ACCEPTARE s.f. Actiunea de a accepta si rezultatul ei; primire, consimtire. ♦ (Cont.) Consimtamantul intreprinderii cumparatoare pentru achitarea unei cereri de plata emise de intreprinderea furnizoare; ordinul dat bancii pentru achitarea documentului de plata acceptat. [< accepta].

CEAUS, ceausi, s. m. (Inv.) 1. (La turci) Usier, curier sau aprod al curtii. 2. (La noi, in oranduirea feudala) Nume dat unor functionari publici: a) capetenie, sef, comandant; b) capetenie de surugii; c) capetenia vanatorilor domnesti; d) aprod. 3. Om de serviciu la sinagoga. – Tc. cavus.

ARDEI ~ m. 1) Planta legumicola cultivata pentru fructul ei carnos, bogat in vitamine, cu gust dulce sau iute. 2) Fructul acestei plante. ~ borcanos. ~ dulce. ◊ Iute ca ~ul a) care se irita usor; suparacios; b) care este sprinten, harnic. A da cuiva cu ~ pe la nas a supara cu vorba pe cineva; a intepa; a irita. /a arde + suf. ~ei

Dex se va da