Rezultate din textul definițiilor
OLFACTIV, -A, olfactivi, -e, adj. Care se refera la simtul mirosului. ◊ Mucoasa (sau membrana) olfactiva = mucoasa care captuseste peretii cavitatilor nazale. Nervi olfactivi = prima pereche de nervi cranieni. – Din fr. olfactif.
A MIROSI2 miros tranz. 1) A simti cu ajutorul mirosului; a percepe prin simtul mirosului. 2) A examina cu ajutorul nasului (pentru a percepe un miros). 3) fig. A simti din timp (prin intuitie); a presimti. 4) (despre animale) A descoperi cu ajutorul mirosului; a adulmeca. /<sl. mirosati
OLFACTIE s. f. simtul mirosului. (< fr. olfaction, lat. olfactio)
HIPEROSMIE, hiperosmii, s. f. Sensibilitate excesiva a simtului mirosului. – Din fr. hyperosmie.
ANOSMIE s. f. (Med.) Diminuare sau lipsa a simtului mirosului. – Din fr. anosmie.
OZENA, ozene, s. f. Inflamatie cronica a mucoasei nazale, care duce la atrofia acesteia si la disparitia simtului mirosului. – Din fr. ozene.
ANOSMIE f. med. Stare patologica care consta in pierderea (partiala sau totala) a simtului mirosului. /<fr. anosmie
HEMIANOSMIE s.f. (Med.) Pierdere a simtului mirosului pe jumatate din mucoasa nazala. [Pron. -mi-an-, gen. -iei. / < fr. hemianosmie, cf. gr. hemi – jumatate, an – fara, osme – miros].
ANOSMIE s.f. (Biol.) Pierdere patologica totala a simtului mirosului. [Gen. -iei. / < fr. anosmie, cf. gr. an – fara, osme – miros].
OLFACTIE s.f. (Liv.) simtul mirosului, miros; mirosire. [Var. olfactiune s.f. / < fr. olfaction, lat. olfactio].
OZENA s.f. Inflamatie supurativa fetida a mucoasei nazale, care duce la atrofierea acesteia si la disparitia simtului mirosului. [< fr. ozene, cf. gr. ozaina].
HEMIANOSMIE s. f. pierdere a simtului mirosului pe jumatate din mucoasa nazala. (< fr. hemianosmie)
OZENA s. f. inflamatie supurativa fetida a mucoasei nazale, care duce la atrofierea acesteia si disparitia simtului mirosului. (< fr. ozene, gr. ozaina, duhoare)
OLFACTIE ~i f. simt al mirosului. /<fr. olfaction, lat. olfactio, ~onis
ANTENA ~e f. 1) Organ de simt si de miros la unele insecte si crustacee. 2) Dispozitiv de transmitere sau de captare din spatiu a undelor electromagnetice. ~ emitatoare. [G.-D. antenei] /<fr. antenne, lat. antenna
miros ~uri n. 1) simt prin care organismul percepe si deosebeste diferite emanatii, raspandite in aer de unele substante sau corpuri. 2) Emanatie placuta sau neplacuta, raspandita in mediul inconjurator de unele substante si corpuri. ~ de trandafir. /v. a mirosi
miros, (1, 2) mirosuri, (3) miroase, s. n. l. Unul dintre cele cinci simturi cu care sunt inzestrati oamenii si unele animale, prin care organismul primeste informatii asupra proprietatilor chimice ale unor substante care emana vapori; capacitate de a percepe si deosebi aceste emanatii; olfactie. ♦ Fig. Perspicacitate, intuitie, sagacitate. 2. Emanatie placuta sau neplacuta pe care o exala unele corpuri; proprietate a unor substante de a produce asemenea emanatii; senzatie pe care o produce aceasta emanatie asupra simtului olfactiv. 3. (Mai ales la pl.) Condiment, mirodenie. [Acc. si: miros] – Din mirosi (derivat regresiv).
DISOSMIE s.f. (Med.) Pierdere sau slabire a simtului olfactiv. [Gen. -iei. / < fr. dysosmie, cf. gr. dys – dificil, osme – miros].
miros s. (livr.) olfactie, (rar) abur, abureala, (inv.) miroseala, mirosenie, odor, odorat, olm. (simtul ~ului.)