Rezultate din textul definițiilor
STATU-QUO CVO/ s. n. situatie existenta sau care a existat la un moment dat. (< lat. statu quo)

IMBUNATATI vb. 1. a (se) indrepta, a (se) remedia. (A ~ situatia existenta.) 2. v. corecta. 3. v. ameliora. 4. v. optimiza.

IMBUNATATIRE s. 1. indreptare, remediere. (~ situatiei existente.) 2. v. corectare. 3. v. ameliorare. 4. v. optimizare. 5. (AGRON.) imbunatatiri funciare = amelioratii (pl.).

A ATACA atac 1. tranz. 1) (armate, adversari etc.) A lovi pornind un atac. 2) sport (adversari) A supune unui atac. 3) fig. (teorii, conceptii, situatii existente sau adeptii acestora) A combate cu vehementa. 4) fig. (chestiuni, probleme) A aborda cu indrazneala. 5) A supune unor actiuni nocive. Fumatul ataca sanatatea. 6) (bucati muzicale) A executa pentru prima data. 2. intranz. 1) A incepe atacul. 2) A se repezi cu scop agresiv; a sari; a se arunca. /<fr. attaquer

EXISTENTA ~e f. 1) situatie existenta; faptul de a exista. 2) Realitate imediata si concreta, care exista independent de constiinta omului. 3) Mod de viata; fel de trai. 4) Totalitate de mijloace materiale necesare vietii omului. [G.-D. existentei] /<fr. existence, lat. existentia

A SE IMBUNATATI pers. 3 se ~este intranz. A deveni mai bun sau a reveni la calitatea de mai inainte; a se ameliora; a se indrepta. S-a ~it situatia existenta. /in + bunatate

STATU-QUO [pr.: statu-cvo] n. situatie existenta sau care a existat la un moment dat, in raport cu care se apreciaza efectele unui tratat, ale unei conventii etc. /Cuv. lat.

STATU-QUO s.n. invar. situatie existenta sau care a existat la un moment dat. [Pron. statu-cvo. / < lat. statu quo (ante bellum) – stare care a existat (inainte de razboi)].

DE IURE loc. adv. formula care desemneaza existenta unei situatii conforme cu normele de drept. (< lat. de iure, de drept, potrivit legii)

CONDITIE, conditii, s. f. 1. Fapt, imprejurare, de care depinde aparitia unui fenomen. 2. (La pl.) Imprejurare in care se petrece un fenomen. 3. Clauza a unei intelegeri, a unei conventii. Conditiile tratatului de pace.Loc. adj. si adv. Fara conditii = fara pretentii. ◊ Loc. conj. Cu conditia (ca sa)... = numai in cazul ca..., cu obligatia (ca sa)... 4. (Jur.) Intamplare viitoare si nesigura de a carei indeplinire atarna existenta unei obligatii. ♦ situatie juridica a unei persoane. 5. situatie sociala a cuiva. – Fr. condition.

CONDITIE, conditii s. f. 1. Fapt, imprejurare de care depinde aparitia unui fenomen sau care influenteaza desfasurarea unei actiuni, putand-o frana sau stimula. 2. (La pl.) Imprejurarile in care se petrece un fenomen. ◊ Conditii de mediu = totalitatea factorilor de mediu biotici si abiotici in care traieste o fiinta. 3. Clauza a unei intelegeri, a unei conventii, a unor negocieri etc. Conditiile tratatului de pace.Loc. adj. adv. Fara conditii = fara pretentii. ◊ Loc. conj. Cu conditia (ca sa)... = numai in cazul ca..., cu obligatia (ca sa)... 4. (Jur.) Eveniment viitor si nesigur de a carui indeplinire atarna existenta unei obligatii. ♦ situatie juridica a unei persoane. 5. situatie sociala a cuiva. 6. (Sport; in sintagma) Conditie fizica = situatie a unui sportiv din punct de vedere fizic si al pregatirii sale teoretice si practice. – Din fr. condition.

PERICOL ~e n. situatie care ameninta existenta sau integritatea cuiva sau a ceva; circumstanta amenintatoare; primejdie. /<lat. periculum, it. pericolo

CONDITIE s.f. 1. Imprejurare, fapt etc. care prilejuieste, ofera cadrul pentru aparitia unui fenomen, imprejurare in care se produce un fenomen. 2. Clauza (a unei intelegeri, a unei conventii). 3. Intamplare viitoare si nesigura de care depinde existenta unei obligatii. ♦ Situatia unei persoane din punct de vedere juridic. 4. situatie, stare fizica sau sociala a cuiva. ◊ Conditie fizica = situatie a unei persoane (mai ales sportiv) din punctul de vedere al starii sale fizice si al antrenamentului. [Gen. -iei, var. conditiune s.f. / cf. lat. conditio, fr. condition, it. condizione].

PRIMEJDIE ~i f. situatie care ameninta real existenta sau integritatea cuiva sau a ceva; circumstanta amenintatoare; pericol. ◊ Paza buna trece ~a rea precautia preintampina neplacerile. [G.-D. primejdiei; Sil. di-e] /<sl. premezdije

EROARE, erori, s. f. 1. Cunostinta, idee, parere, opinie gresita; ceea ce e gresit; greseala. ◊ Expr. A induce (pe cineva) in eroare = a insela, a amagi. 2. Falsa reprezentare asupra unei situatii de fapt ori asupra existentei unui act normativ. ◊ Eroare juridica = gresita stabilire a faptelor dintr-un proces penal, care duce la pronuntarea unei condamnari nedrepte. 3. Diferenta dintre valoarea reala a unei marimi si valoarea calculata a acestei marimi. – Din fr. erreur, lat. error, -oris.

CONSTATA, constat, vb. I. Tranz. A stabili situatia sau starea unui lucru, existenta unui fapt, a unui adevar etc. – Din fr. constater.

TRILEMA ~e f. rar situatie cand din trei posibilitati existente trebuie sa alegi numai una. /<germ. Trilemma

EROARE s. f. 1. lipsa de concordanta intre perceptii si realitatea obiectiva; cunostinta falsa, denaturata; greseala. ♦ a induce (pe cineva) in ~ = a amagi, a insela. 2. (jur.) reprezentare gresita asupra unei situatii de fapt, ori asupra existentei unui act normativ. 3. diferenta dintre valoarea masurata si cea reala a unei marimi. (< fr. erreur, lat. error)

PRIMEJDIE, primejdii, s. f. Imprejurare, situatie care ameninta linistea, securitatea sau existenta cuiva sau a ceva; pericol; p. ext. necaz, suparare. ◊ Loc. adj. De primejdie = a) primejdios; b) care vesteste un pericol. ♦ Risc. – Din sl. premezdije.

ASERTORIC, -A adj. (Log.) Care are caracterul unei asertiuni. ◊ Judecata asertorica = judecata in care se afirma sau se neaga existenta a ceva, care arata o situatie de fapt fara a fi dovedita. [< fr. assertorique].

DOVEDI, dovedesc, vb. IV. 1. Tranz. A arata cu probe, cu argumente, cu marturii existenta sau inexistenta unui fapt, a unei situatii etc.; a demonstra, a proba. 2. Tranz. si refl. A (se) arata, a (se) manifesta, a (se) vadi intr-un anumit fel. 3. Tranz. (Pop.) A invinge, a birui. ♦ A intrece, a lasa pe cineva in urma. 4. Tranz. si intranz. (Pop.) A prididi, a razbi; a termina, a ispravi. – Din sl. dovesti (dovedon).

TO BE OR NOT TO BE, THAT IS THE QUESTION (engl.) a fi or a nu fi, iata intrebarea – Shakespeare, „Hamlet”, act. III, scena 1. Vers celebru exprimand esenta indoielilor eroului shakespearian in fata existentei si a mortii. Astazi, caracterizeaza adesea situatii hotaratoare cand e in joc insasi existenta cuiva.

INDICIU ~i n. 1) Particularitate dupa care poate fi recunoscut un obiect sau fenomen. 2) Semn dupa care se deduce existenta unui obiect sau fenomen. 3) jur. Fapta, imprejurare, situatie care poate servi ca proba intr-un proces. [sil. -ciu] /<lat. indicium, fr. indice

PERICOL, pericole, s. n. situatie, intamplare care pune sau poate pune in primejdie existenta, integritatea cuiva sau a ceva; primejdie, amenintare, ♦ (Rar) Risc. – Din lat. periculum, it. pericolo.

DUALITATE s.f. 1. Calitatea a ceea ce este dublu, care prezinta o natura dubla. 2. (Log.) Raport de opozitie intre doua functii logice, astfel incat a doua poate fi obtinuta prin negarea simultana a valorii celei dintai si a argumentelor ei. 3. Dualitatea puterii = situatie politica instabila si temporara, care se manifesta prin existenta concomitenta a doua puteri politice in stat, exprimand interese de clasa opuse sau interesele a doua grupuri politice rivale din cadrul aceleiasi clase. 4. (Mat.) Transformare prin care, intr-un plan, unui punct ii corespunde o dreapta si invers. [Cf. fr. dualite, lat. dualitas].

CIVIL, -A I. adj. 1. care priveste pe cetatenii unui stat; referitor la raporturile juridice dintre cetateni. ♦ drepturi e = drepturi de care se bucura o persoana (fizica sau juridica), reglementate si recunoscute ca atare; drept ~ = ramura a dreptului care studiaza si reglementeaza raporturile juridice existente intre persoanele fizice si juridice dintr-un stat; stare ~a = situatia unei persoane asa cum rezulta din actele sale privitoare la nastere, casatorie etc.; parte ~a = persoana care, intr-un proces, pretinde despagubiri pentru daunele suferite cu ocazia unei infractiuni. 2. care nu este militar, lipsit de caracter militaresc. ♦ razboi ~ = conflict armat pentru putere intre grupuri adverse din acelasi stat. II. s. m. f. persoana care nu face parte din armata. (< fr. civil, lat. civilis)

CONDITIE ~i f. 1) Factor exterior de care depind fiintele sau lucrurile. 2) mai ales la pl. Concurs de imprejurari in care se produce un fenomen; context; conjunctura; circumstanta. In aceste ~i. In ~i favorabile.~i de existenta totalitate a factorilor de mediu care asigura existenta oamenilor. 3) (despre acorduri, conventii etc.) Dispozitie suplimentara. ~ile unui armistitiu. ~i de pace. 4) situatie sociala; loc in societate. ◊ De ~ care are calitati morale inalte; nobil. 5) situatie de moment. In ~a noastra. 6) situatie juridica. ~a unei persoane. [Art. conditia; G.-D. conditiei; Sil. -ti-e] /<fr. condition

MEDITATIE ~i f. 1) Proces de examinare profunda a unei idei, situatii sau probleme; cugetare adanca; reflectie. 2) Poezie lirica in care se mediteaza asupra problemelor fundamentale ale existentei umane. 3) Lectie particulara data de un meditator. /<lat. meditatio, ~onis, fr. meditation

CONTRADICTIE ~i f. 1) situatie dintre fenomene, idei, expresii etc., care se contrazic reciproc. 2) Relatie dintre obiectele si fenomenele din natura si societate constand in existenta unor opozitii reciproce. 3) Lipsa de armonie; caracter opus. [Art. contradictia; G.-D. contradictiei; Sil. -ti-e] /<fr. contradiction, lat. contradictio, ~onis

DOBORI, dobor, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a rasturna, a darama (la pamant). 2. A face sa se desprinda si sa cada din locul unde este fixat, atarnat, agatat. ♦ A face sa cada o fiinta sau un obiect care zboara sau pluteste in aer. 3. A infrange, a supune, a distruge, a rapune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desfiinta, a starpi, a lichida o stare de lucruri, o situatie etc. ♦ Fig. A birui, a coplesi. L-a doborat suferinta. 4. (Sport) A depasi cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. obori.

RECUNOASTE, recunosc, vb. III. Tranz. 1. A identifica un lucru, o persoana etc. cunoscute mai inainte. ♦ A deosebi ceva dupa anumite semne caracteristice. ♦ Refl. A-si descoperi in altul trasaturile caracteristice, a se regasi in altul. 2. A admite (ca existent, ca bun, ca valabil); a marturisi. ♦ A considera pe cineva sau ceva merituos, valoros. ♦ A declara ca accepta sau a admite tacit o anumita situatie nou creata in relatiile internationale. ♦ A declara un copil natural ca legitim. 3. (Mil.) A cerceta terenul si pozitiile inamice; a cerceta terenul pe unde urmeaza sa mearga o unitate. 4. A se arata recunoscator fata de cineva sau de ceva. – Re1- + cunoaste (dupa fr. reconnaitre).

INDICIU, indicii, s. n. Semn (aparent) dupa care se deduce existenta unui lucru, a unui fenomen etc. ♦ Particularitate, semnalment, manifestare, dovada concreta dupa care se poate recunoaste un obiect, o fiinta sau un fenomen. ♦ (Jur.) Fapta, imprejurare, situatie, care, privita in legatura cu alte fapte, imprejurari sau situatii, poate servi ca proba intr-un proces. – Din lat. indicium (cu sensuri dupa fr. indice).

SARTRE [sartr], Jean Paul (1905-1980), filozof si scriitor francez. Reprezentant al existentialismului si al fenomenologiei franceze. Dupa 1950, a incercat o reconciliere cu marxismul („Critica ratiunii dialectice”). Lucrarea sa „Fiinta si neantul” este un studiu asupra relatiei dintre constiinta si lume. S. identifica natura existentiala a existentei umane in capacitatea sa de a alege („existentialismul este umanism”), dezvoltandu-si tezele in romane („Greata”, „Drumurile libertatii”), nuvele („Zidul”), piese de teatru („In spatele usilor inchise”, „Diavolul si bunul Dumnezeu”, „Sechestratii din Altona”), eseuri („Situatii”), in studii critice despre Baudelaire si Flaubert, ca si in „Cuvintele” – scriere autobiografica. Premiul Nobel pentru literatura (1964), pe care a refuzat sa-l ridice.

existenta, existente, s. f. 1. Faptul de a exista, de a fi real; categorie filozofica care se refera la natura, materie, la tot ceea ce exista independent de constiinta, de gandire. ♦ Viata considerata in durata si continutul ei. ♦ Durata (a unei situatii, a unei institutii). 2. Conditiile, mijloacele materiale necesare vietii. ♦ Viata; mod de viata, fel de trai. [Pr.: eg-zis-] – Din fr. existence, lat. existentia.

ELEMENT I. s. n. 1. (ant.) fiecare dintre cele patru componente primordiale (focul, aerul, apa, pamantul) ale corpurilor si fenomenelor naturii. 2. (pl.) fenomene, forte ale naturii. 3. parte componenta a unui intreg, a unui ansamblu. ♦ (lingv.) ~ de compunere = tema, cuvant imprumutat, fara existenta independenta, numai in compunerea de tip savant; ~ de relatie = cuvant sau locutiune care exprima raporturi sintactice. ◊ membru al unei colectivitati etc. 4. (chim.) corp simplu, care in combinatie cu alte asemenea corpuri, da nastere corpurilor compuse. 5. (fig.) mediu in care traieste o fiinta. ♦ a fi in ul sau = a fi intr-o situatie favorabila. 6. (mat.) obiect fizic sau al gandirii cu care se formeaza o multime. 7. celula a unei pile electrice. 8. (pl.) principiu, notiune de baza a unei discipline, a unei teorii etc. II. s. m. fiecare dintre piesele componente ale unui radiator de calorifer. (< fr. element, lat. elementum)

BLOCARE (‹ bloca) s. f. 1. Actiunea de a bloca si rezultatul ei. 2. (POLIGR.) Culegere intentionata a uneia sau a multor litere cu floarea in jos, pentru a atrage atentia corectorului asupra unor cuvinte indescifrabile din manuscris ori pentru a arata ca ii lipsesc culegatorului literele sau semnele adecvate. 3. (CONT.) Blocarea contului = situatia unui cont curent sau de decontare din care nu se pot efectua toate platile scadente, ca urmare a lipsei disponibilului necesar. Blocarea preturilor = reglementare limitata a preturilor anumitor bunuri si servicii la nivelul pe care ele le-au atins intr-o perioada de referinta. 4. (AGRON.) Proces prin care se reduce asimilarea de catre plante a unui element nutritiv, determinat fie de deficitul lui in sol, fie de existenta altor elemente care provoaca scaderea mobilitatii sale in sol (ex. ionul de calciu in exces genereaza ioni de magneziu, cupru, zinc).



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)