Rezultate din textul definițiilor
LICHIDA, lichidez, vb. I. Tranz. 1. A termina, a pune capat unei actiuni, unui fapt, unei activitati etc. 2. Spec. A indeplini toate formele necesare pentru ca o situatie juridica sau financiara sa ia sfarsit. ♦ A plati (o datorie). 3. (Arg.) A omori; a asasina. – Din fr. liquider.
EXTRANEITATE s. f. 1. caracter strain al unui element cuprins intr-un raport juridic, necesitand aplicarea unei alte legi. 2. situatie juridica a cuiva care se afla intr-o tara straina. (< fr. extraneite)
IMPUTABILITATE s. f. situatie juridica a unei persoane careia i se atribuie savarsirea cu premeditare a unei fapte prevazute de lege. (< fr. imputabilite)
iobag (iobagi), s. m. – Serv, persoana care, dupa dreptul din trecut, nu se bucura de libertate personala nici de dreptul de proprietate, si care traia ca muncitor agricol pe paminturile marilor mosieri. Aceasta situatie juridica s-a perpetuat in Ungaria si Transilvania, din 1514 la 1848. – Var. (inv.) iobagiu. Mag. jobbagy (Cihac, II, 509; Tiktin; DAR), sing. actual reconstituit pe baza pl. iobagi (Byck-Graur, BL, I, 24). Der. din lat. homagium (Laurian) nu este posibila. – Der. iobagie, s. f. (serbie); iobagita, s. f. (sotie sau fiica de iobag); iobagime, s. f. (multime de iobagi); iobagesc, adj. (servil); iobagi, vb. (a trai ca iobag).
OPTIUNE, optiuni, s. f. 1. Faptul sau dreptul de a alege din doua sau mai multe lucruri, posibilitati etc. pe acela sau pe aceea care iti convine; alegere. ♦ Spec. Alegere, in temeiul unui drept, intre doua sau mai multe situatii juridice. ◊ Drept de optiune = a) drept acordat cuiva de a-si alege cetatenia (de obicei in cazuri de stabilire in alt stat); b) drept acordat cuiva de a accepta o mostenire sau de a renunta la ea. 2. Conditie stipulata uneori in tranzactiile comerciale, potrivit careia o parte contractanta, care isi asuma obligatii ferme, acorda celeilalte parti, pentru un anumit termen, dreptul de a alege intre diferitele conditii ale contractului sau chiar dreptul de a renunta la tranzactie. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. option, lat. optio, -onis.
CONDITIE, conditii, s. f. 1. Fapt, imprejurare, de care depinde aparitia unui fenomen. 2. (La pl.) Imprejurare in care se petrece un fenomen. 3. Clauza a unei intelegeri, a unei conventii. Conditiile tratatului de pace. ◊ Loc. adj. si adv. Fara conditii = fara pretentii. ◊ Loc. conj. Cu conditia (ca sa)... = numai in cazul ca..., cu obligatia (ca sa)... 4. (Jur.) Intamplare viitoare si nesigura de a carei indeplinire atarna existenta unei obligatii. ♦ situatie juridica a unei persoane. 5. Situatie sociala a cuiva. – Fr. condition.
CONDITIE, conditii s. f. 1. Fapt, imprejurare de care depinde aparitia unui fenomen sau care influenteaza desfasurarea unei actiuni, putand-o frana sau stimula. 2. (La pl.) Imprejurarile in care se petrece un fenomen. ◊ Conditii de mediu = totalitatea factorilor de mediu biotici si abiotici in care traieste o fiinta. 3. Clauza a unei intelegeri, a unei conventii, a unor negocieri etc. Conditiile tratatului de pace. ◊ Loc. adj. adv. Fara conditii = fara pretentii. ◊ Loc. conj. Cu conditia (ca sa)... = numai in cazul ca..., cu obligatia (ca sa)... 4. (Jur.) Eveniment viitor si nesigur de a carui indeplinire atarna existenta unei obligatii. ♦ situatie juridica a unei persoane. 5. Situatie sociala a cuiva. 6. (Sport; in sintagma) Conditie fizica = situatie a unui sportiv din punct de vedere fizic si al pregatirii sale teoretice si practice. – Din fr. condition.
EXTRANEITATE s. f. 1. Caracter strain al unui element cuprins intr-un raport juridic, necesitand aplicarea unei legi nenationale. 2. Situatia juridica a unei persoane care se afla intr-o tara straina. [Pr.: -ne-i-] – Din fr. extraneite.
EXTERITORIALITATE s. f. situatie juridica in care se considera ca se afla misiunile diplomatice (ambasadele, legatiile, persoanele etc.) ale unui stat strain, ca si cand ele ar continua sa fie situate pe teritoriul statului lor national. [Pr.: -ri-a-] – Din fr. exterritorialite. Cf. germ. Exterritorialitat.
CONDITIE ~i f. 1) Factor exterior de care depind fiintele sau lucrurile. 2) mai ales la pl. Concurs de imprejurari in care se produce un fenomen; context; conjunctura; circumstanta. In aceste ~i. In ~i favorabile. ◊ ~i de existenta totalitate a factorilor de mediu care asigura existenta oamenilor. 3) (despre acorduri, conventii etc.) Dispozitie suplimentara. ~ile unui armistitiu. ~i de pace. 4) Situatie sociala; loc in societate. ◊ De ~ care are calitati morale inalte; nobil. 5) Situatie de moment. In ~a noastra. 6) situatie juridica. ~a unei persoane. [Art. conditia; G.-D. conditiei; Sil. -ti-e] /<fr. condition
COGNAT s.m. Situatia juridica a celui inrudit cu altii; legaturi naturale, in special pe linie femeiasca, in dreptul roman. [< lat. cognatus].
CONDITIE s.f. 1. Imprejurare, fapt etc. care prilejuieste, ofera cadrul pentru aparitia unui fenomen, imprejurare in care se produce un fenomen. 2. Clauza (a unei intelegeri, a unei conventii). 3. Intamplare viitoare si nesigura de care depinde existenta unei obligatii. ♦ Situatia unei persoane din punct de vedere juridic. 4. situatie, stare fizica sau sociala a cuiva. ◊ Conditie fizica = situatie a unei persoane (mai ales sportiv) din punctul de vedere al starii sale fizice si al antrenamentului. [Gen. -iei, var. conditiune s.f. / cf. lat. conditio, fr. condition, it. condizione].
EXTRANEITATE s.f. (Liv.) 1. Caracter strain al unui element cuprins intr-un raport juridic, necesitand aplicarea unei alte legi. 2. Situatia juridica a cuiva care se afla intr-o tara straina. [Pron. -ne-i-. / cf. fr. extraneite].
LICHIDA vb. tr. 1. a pune capat, a termina, a incheia (o actiune). 2. a indeplini formalitatile pentru incetarea definitiva a unei situatii juridice sau financiare. ◊ (refl.) a-si plati datoriile. 3. (arg.) a omori, a asasina. (< fr. liquider)
CETATENIE s. f. Conditia juridica de cetatean, situatia de cetatean. – Cetatean + suf. -ie.
NEUTRALITATE s.f. Faptul de a fi neutru; caracterul a ceea ce este neutru. ♦ situatie politica si juridica a unui stat care se abtine de a se amesteca in conflictul dintre doua sau mai multe state, nu participa la aliante sau la pacte militare, la razboaie intre alte state, intretine relatii pasnice cu toate statele, chiar daca acestea se afla in stare de razboi unele cu altele. ♦ (Chim.) Stare a unui compus neutru. [Cf. fr. neutralite].
DE JURE loc. adv. Formula care invoca latura juridica, legala a unei situatii, traducandu-se „de drept”, „potrivit legii”. [Pron. -iu-., var. de iure. / < lat. de jure – de drept].
CIVIL, -A I. adj. 1. care priveste pe cetatenii unui stat; referitor la raporturile juridice dintre cetateni. ♦ drepturi e = drepturi de care se bucura o persoana (fizica sau juridica), reglementate si recunoscute ca atare; drept ~ = ramura a dreptului care studiaza si reglementeaza raporturile juridice existente intre persoanele fizice si juridice dintr-un stat; stare ~a = situatia unei persoane asa cum rezulta din actele sale privitoare la nastere, casatorie etc.; parte ~a = persoana care, intr-un proces, pretinde despagubiri pentru daunele suferite cu ocazia unei infractiuni. 2. care nu este militar, lipsit de caracter militaresc. ♦ razboi ~ = conflict armat pentru putere intre grupuri adverse din acelasi stat. II. s. m. f. persoana care nu face parte din armata. (< fr. civil, lat. civilis)
DE FACTO loc. adv. formula diplomatica pentru recunoasterea unei anumite situatii, care nu a dobandit si consacrarea juridica necesara. (< lat. de facto, de fapt)
CIVIL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de cetatenii unui stat si raporturile juridice dintre ei. Drept ~. Actiune ~a. ◊ Stare ~a situatie a unui cetatean in raport cu familia. Razboi ~ lupta armata pentru putere dintre diferite grupuri sociale in cadrul aceleiasi tari. Casatorie ~a casatorie oficiata de organele puterii de stat (fara participarea bisericii). 3) si substantival Care nu este militar sau preot; care este in afara vietii militare sau bisericesti. Parte ~a. Haine ~e. /<fr. civil, lat. civilis
CIVIL, -A adj. 1. Privitor la cetatenii unui stat; referitor la raporturile juridice dintre cetateni. ◊ Drept civil = ramura a dreptului care se ocupa cu conditiile persoanelor, raporturile lor de familie si diferite legaturi juridice care dau nastere la drepturi, obligatii etc.; cod civil = totalitatea normelor juridice care reglementeaza raporturile de drept civil; stare civila = situatia unei persoane asa cum rezulta din actele sale privitoare la nastere, casatorie etc.; ofiter al starii civile = delegat al puterii de stat insarcinat cu incheierea actelor de stare civila; parte civila = partea care pretinde despagubiri pentru daunele suferite cu ocazia unei infractiuni. 2. Care nu este militar, lipsit de caracter militaresc. ◊ Razboi civil = conflict armat pentru putere intre doua grupuri adverse din acelasi stat. // s.m. si f. Persoana care nu face parte din armata. [Var. tivil, -a adj., s.m.f. / < lat. civilis, cf. it. civile, fr. civil].
EROARE, erori, s. f. 1. Cunostinta, idee, parere, opinie gresita; ceea ce e gresit; greseala. ◊ Expr. A induce (pe cineva) in eroare = a insela, a amagi. 2. Falsa reprezentare asupra unei situatii de fapt ori asupra existentei unui act normativ. ◊ Eroare juridica = gresita stabilire a faptelor dintr-un proces penal, care duce la pronuntarea unei condamnari nedrepte. 3. Diferenta dintre valoarea reala a unei marimi si valoarea calculata a acestei marimi. – Din fr. erreur, lat. error, -oris.
CONFIRMA, confirm, vb. I. Tranz. 1. A recunoaste justetea unei afirmatii facute de altcineva mai inainte; a atesta, a marturisi autenticitatea, exactitatea unui lucru; a intari o ipoteza, o afirmatie etc. 2. (Jur.) A renunta la dreptul de a cere anularea unui act juridic, caruia ii recunoaste astfel efectele juridice. ♦ A intari hotararea, sentinta unei instante inferioare prin aprobare. 3. A definitiva pe cineva intr-o situatie. 4. (In biserica catolica) A oficia ritualul confirmatiei. – Din fr. confirmer, lat. confirmare.
CONFIRMA vb. tr. 1. a intari, a sustine, a recunoaste autenticitatea, exactitatea unui lucru, justetea unei afirmatii; a adeveri. 2. (jur.) a renunta la dreptul de a cere anularea unui act juridic, recunoscandu-l ca valabil. ◊ a intari prin aprobare (un mandat de arestare). 3. a definitiva pe cineva intr-un post, intr-o situatie. 4. (la catolici; despre episcopi) a oficia ritualul confirmatiei. (< fr. confirmer, lat. confirmare)
ATACA vb. I. tr. 1. a efectua un atac. 2. (fig.) a lua atitudine potrivnica fata de o situatie, de o teorie etc.; a critica, a acuza. 3. a distruge, a mina. ◊ a cere in justitie anularea sau reexaminarea unei hotarari ori a unui act juridic. 4. a aborda (o problema, un subiect, o discutie). II. intr. 1. a lua initiativa intr-o intrecere sportiva. 2. a incepe executarea unei piese muzicale. III. refl. (fam. a se simti jignit; a se ofusca. (< fr. attaquer)
IMUNITATE s. f. 1. Rezistenta a organismului fata de actiunea microbilor patogeni sau a produsilor toxici ai acestora. 2. (In societatea medievala) Privilegiu acordat sau recunoscut la cerere, printr-un act al monarhului, stapanilor de pamant de a judeca, de a strange impozite, de a ridica la oaste etc. pe domeniile lor, fara amestecul reprezentantilor puterii centrale. 3. Ansamblu de drepturi sau de privilegii de care se bucura unele categorii de persoane. ◊ Imunitate parlamentara = situatie de care se bucura membrii unei adunari legislative de a nu putea fi urmariti sau arestati fara aprobarea organului din care fac parte. Imunitate diplomatica = inviolabilitate juridica de care se bucura reprezentantii diplomatici, familiile lor etc. – Din fr. immunite, lat. immunitas, -atis.
IMUNITATE s.f. 1. Stare a unui organism care a devenit rezistent fata de anumite boli sau otravuri. 2. Situatia unei persoane care beneficiaza de anumite prerogative sau scutiri legale speciale in cadrul sarcinilor sau drepturilor pe care le are. ◊ Imunitate parlamentara = situatie de care se bucura membrii unei adunari legiuitoare de a nu putea fi urmariti sau arestati fara aprobarea organului din care fac parte; imunitate diplomatica = inviolabilitate juridica de care se bucura reprezentantii diplomatici, familiile lor etc. [Cf. fr. immunite, lat. immunitas].
ATACA vb. I. I. tr. 1. A incepe o lupta, a face un act de agresiune; a da un atac. 2. (Fig.) A lua atitudine potrivnica, trecand la actiune, fata de o situatie, fata de o teorie etc. 3. A vatama, a distruge, a mina, a roade. ♦ A cere in justitie anularea sau reformarea unei hotarari judecatoresti sau a unui act juridic. 4. A aborda (o problema, un subiect, o discutie). II. intr. 1. A lua initiativa intr-o intrecere sportiva. 2. A incepe executarea unei piese muzicale. [P.i. atac, conj. -ce, ger. -cand. / < fr. attaquer, it. attacare].
IMUNITATE s. f. 1. rezistenta a unui organism fata de anumite infectii, otravuri sau alte substante straine. 2. situatie a unei persoane care beneficiaza de anumite prerogative sau scutiri legale speciale in cadrul sarcinilor ori drepturilor pe care le are. ♦ ~ parlamentara = drept de care se bucura membrii unei adunari legiuitoare de a nu putea fi urmariti sau arestati fara aprobarea organului din care fac parte; ~ diplomatica = inviolabilitate juridica de care se bucura reprezentantii diplomatici, familiile lor etc. (< fr. immunite, lat. immunitas)