Rezultate din textul definițiilor
JENA s. f. 1. Sentiment de sfiala de care este cuprins cineva cand se afla intr-o situatie penibila; stinghereala. ♦ Situatie grea, neplacuta; incurcatura, stramtoare. ◊ Jena financiara = lipsa de bani. 2. Senzatie suparatoare, durere organica usoara; sacaiala. – Din fr. gene.
SPERLA s. f. (Reg.) Cenusa inca fierbinte care acopera carbunii; spuza ◊ Expr. A da pe cineva prin sperla = a se purta rau cu cineva, a-l maltrata; a pune pe cineva intr-o situatie penibila. A o da prin sperla = a o pati. – Et. nec.
JENA s.f. 1. Sfiala produsa de o situatie penibila. 2. Constrangere suparatoare; situatie neplacuta, penibila. ◊ Jena financiara = lipsa de bani; criza financiara usoara. 3. Senzatie suparatoare. [< fr. gene].
JENA s. f. 1. sfiala produsa de o situatie penibila. 2. constrangere suparatoare; situatie neplacuta. ♦ ~ financiara = lipsa de bani; criza financiara usoara. 3. senzatie suparatoare. (< fr. gene)
TAMAIE s. f. Substanta rasinoasa obtinuta prin crestare din scoarta unor arbusti exotici, solidificata sub forma unor boabe neregulate, de culoare rosiatica sau galbuie, care, prin ardere, produc un fum cu miros aromat patrunzator, folosita in ceremoniile religioase. ◊ Expr. A fugi (de ceva sau de cineva) ca d****l de tamaie = a se feri cu cea mai mare grija de ceva, a ocoli de departe pe cineva pentru a evita situatii neplacute, penibile. – Probabil lat. *thymanea.
FUGAR, -A, fugari, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. (Persoana, fiinta) care a fugit dintr-un loc (pe ascuns) pentru a scapa de o primejdie, de o constrangere, de o situatie grea sau penibila; dezertor, evadat, fugit. 2. Adj. Care trece repede, fara a putea fi retinut; fugitiv, nestatornic, trecator. ♦ Care nu se opreste mult asupra unui lucru. 3. Adj. (Despre cai) Fugaci. ♦ (Substantivat, m.) Cal. – Fugi + suf. -ar.
PSIHOTAXIE s. f. tendinta de adaptare a omului prin cautarea situatiilor agreabile si evitarea celor penibile. (< psiho- + -taxie2)
JENA f. 1) situatie sau factor care cauzeaza o stare (fizica sau morala) neplacuta, penibila; constrangere suparatoare. ◊ ~ financiara lipsa de bani; criza financiara usoara. 2) Sentiment cauzat de asemenea situatie sau factor; sfiala; timiditate. 3) Comportare de om stapanit de un sentiment de incomoditate. Fara ~ fara a se nelinisti de opinia sau de comoditatea cuiva. 4) Durere organica usoara; senzatie dureroasa, neplacuta. [G.-D. jenei] /<fr. gene
NEPLACUT adj. 1. dezagreabil, suparator, (inv.) suparacios. (O situatie ~.) 2. v. incomod. 3. prost, rau, (inv.) slab. (I-a adus o veste ~.) 4. dezagreabil, (fig.) ingrat. (Are o sarcina ~.) 5. v. penibil. 6. dezagreabil, dezgustator, displacut, dizgratios, gretos, greu, infect, imputit, nesuferit, puturos, rau, respingator, scarbos, urat, raumirositor, (livr.) fetid, miasmatic, pestilential, repugnant, repulsiv, (inv. si pop.) scarnav, (inv.) scarbavnic, scarbelnic. (O duhoare ~.) 7. v. antipatic. 8. defavorabil, nefavorabil, prost, rau, urat. (A facut o impresie ~.)
A PLANGE plang 1. intranz. 1) A varsa lacrimi scotand sunete specifice, nearticulate (de durere sau din cauza unei zguduiri sufletesti). ~ de ciuda. ◊ A-i ~ cuiva de mila a-i parea rau cuiva de cineva care se afla intr-o stare penibila. 2) fig. (despre fenomene ale naturii) A scoate sunete tanguioase, pline de jale; a se tangui; a suspina. Vantul plange. 2. tranz. 1) (persoane sau situatii) A regreta cu indurerare (varsand lacrimi); a jeli; a deplange; a tangui. ◊ A-si ~ pacatele a regreta. 2) (persoane) A trata cu mila compatimind; a deplora; a caina; a deplange. /<lat. plangere