Rezultate din textul definițiilor
OCUPÁ, ocúp, vb. I. I. Tranz. 1. A pune stăpânire pe..., a lua în stăpânire cu forța armată un teritoriu, un oraș etc.; a cuceri. 2. A lua (temporar) în stăpânire, a avea în folosință un imobil, un spațiu locativ. ♦ A se întinde pe o suprafață, a se situa. ♦ A reține, a rezerva. 3. A lua în primire, a deține un post, o funcție etc. ♦ Fig. A deține un loc într-o ierarhie. II. Refl. 1. A lucra într-un anumit domeniu, a avea drept ocupație sau profesiune; a se îndeletnici cu... ♦ (Cu determinări introduse prin prep. „de”) A se consacra unei preocupări temporare. ♦ Tranz. (Înv.) A preocupa, a absorbi. 2. A se interesa, a se îngriji de cineva sau de ceva; a acorda atenție deosebită. – Din lat. occupare, fr. occuper.
COLOCATÁR ~ă (~i, ~e) m. și f. Fiecare din persoanele care locuiesc în același spațiu locativ, fără a face parte din aceeași familie, în raport unul față de celălalt. /<fr. coloca-taire
LOCATÍV, -Ă adj. Referitor la casele de închiriat. ◊ Valoare locativă = valoare a unui imobil calculată pe baza venitului pe care acesta l-ar putea aduce prin închiriere; spațiu locativ = ansamblul încăperilor ocupate de cineva. // s.n. (Gram.) Caz în declinarea unor limbi care arată locul unde se află cineva sau ceva sau unde se petrece o acțiune. [Cf. fr. locatif].
LOCATÍV, -Ă, locativi, -e, s. n., adj. 1. S. n. Caz al flexiunii nominale în unele limbi, care arată locul unde se petrece acțiunea verbului. 2. Adj. Privitor la casele închiriate; al caselor închiriate. ◊ Valoare locativă = venitul pe care îl poate aduce un imobil sau un apartament în cazul închirierii lui. spațiu locativ = ansamblul încăperilor locuite sau destinate a fi locuite de cineva. – Din fr. locatif.
A GAZIFICÁ gazífic tranz. 1) (combustibilii solizi sau lichizi) A transforma în combustibil gazos. 2) (localități, spații locative, întreprinderi etc.) A asigura cu gaz natural. /<fr. gazéifier
PÉSTE prep. 1) (exprimă un raport locativ, indicând locul, spațiul, obiectul de suprapunere sau de extindere) Pe deasupra; deasupra; dincolo de. Peste vii și livezi. Peste pod. ◊ Peste tot în orice loc; pretutindeni. 2) (exprimă un raport temporal posterior) După. Peste o oră. 3) (exprimă un raport de mod, indicând depășirea unei limite, a unei cantități) Mai mult de (sau decât); în plus; asupra. Are peste zece monografii. ◊ Peste puterea (sau puterile) cuiva depășind puterile cuiva; greu. 4) (exprimă un raport de relație, indicând sfera de extindere) Asupra. A domina peste toate. /pre[înv.] + spre
LOCATÍV2 ~ă (~i, ~e) Care ține de locuință; propriu locuinței. ◊ spațiu ~ încăperi locuite sau destinate a fi locuite de cineva. /<fr. locatif
SPÁȚIU ~i n. 1) Întindere nelimitată care cuprinde toate corpurile cerești. 2) Întindere a universului cu excepția atmosferei terestre. ◊ ~ aerian parte din atmosferă, care se întinde asupra teritoriului unui stat. ~ locativ suprafața camerelor de locuit. 3) Distanță între două puncte sau între două obiecte. ~ între cuvinte. 4) Durată care separă două momente. 5) filoz. Formă fundamentală de existență a materiei în cadrul căreia are loc mișcarea acesteia. [Sil. -țiu] /<lat. spatium, it. spazio, fr. espace, germ. Spatium
LOCATÍV, -Ă I. adj. referitor la casele de închiriat. ♦ valoare ~ă = valoare a unui imobil calculată pe baza venitului pe care acesta l-ar putea aduce prin închiriere; spațiu ~ = ansamblul încăperilor ocupate de cineva. II. s. n. caz al flexiunii nominale (în unele limbi), care arată locul unde se petrece acțiunea verbului. (< fr. locatif)