Rezultate din textul definițiilor
șomấc, șomấci, s.m. (reg.) 1. numele unor mamifere care trăiesc sub pământ; șoarece, șobolan, cățelul-pământului, cârtiță. 2. specie de câine. 3. om pipernicit, mic de statură; copil. 4. (în forma: șomâlc) boală care se manifestă prin apariția unor noduli subcutanați.

GRIFÓN s. m. 1. (mit.) monstru cu corp de leu înaripat, cu cap și gheare de vultur. ◊ motiv decorativ reprezentând un astfel de monstru. 2. pasăre răpitoare din țările calde, mare, asemănătoare vulturului, cu corpul aproape pleșuv și gâtul îmbrăcat într-un guler de pene. 3. specie de câine de vânătoare cu păr lung și aspru, cu barbă și mustăți bogate. (< fr. griffon)

PAPIÓN I. s. n. cravată înnodată în formă de aripi de fluture. II. s. m. specie de câine pitic cu urechile lungi, căzute, și cu părul lung, de diferite culori. (< fr. papillon)

CANÍȘ s. m. specie de câini cu părul creț. – Din fr. caniche.

DALMAȚIÁN, -Ă, dalmațieni, -e, s. m. și f. specie de câine de talie mijlocie cu părul scurt de culoare albă cu numeroase pete mici negre sau maro-închis. ♦ (Adjectival) Câine dalmațian. [Pr.: -ți-an] – Din fr. dalmatien.

DÍNGO s. m. invar. specie de câine sălbatic din Australia. (Canis dingo) – Din fr. dingo.

GRIFÓN, grifoni, s. m. 1. Monstru mitologic cu corp de leu, cu aripi, cap și gheare de vultur și cu urechi de cal. ♦ Motiv decorativ reprezentând acest monstru. 2. specie de câine de vânătoare cu părul aspru și lățos. – Din fr. griffon.

MOLÓS, moloși, s. m. specie de câine de talie foarte mare, cu părul lung și moale. – Din fr. molosse.

BARBÉT ~ți m. 1) specie de câini asemănătoare cu prepelicarul, dresată special pentru vânătoarea de baltă. 2) câine aparținând acestei specii. /<fr. barbet

BASÉT ~ți m. 1) specie de câini de vânătoare, cu corpul lung și cu picioarele scurte, folosit pentru a scoate vulpile sau bursucii din vizuină. 2) câine din această specie. /<fr. basset

BERNARDÍN1 ~i m. 1) specie de câini de talie mare, de culoare albă cu pete roșcate, dresat pentru a descoperi drumeții rătăciți (iarna) în munți. 2) câine din această specie. /<germ. Bernhardiner

BOLDÉI ~ m. 1) specie de câini de vânătoare cu corpul lung și cu picioarele scurte, folosit pentru a scoate vulpile sau bursucii din vizuină; baset. 2) câine din această specie. [Sil. bol-dei] /bold + suf. ~ei

DALMAȚIÁN ~éni m. 1) specie de câini cu părul scurt, de culoare albă cu pete mici negre sau maro. 2)câine din această specie. /<fr. dalmatien

CANÍȘ s.m. specie de câini cu părul creț. V. pudel. [< fr. caniche].

FENÉC s.m. specie de câine sălbatic din Africa, de talie mică și cu urechile foarte mari, asemănător cu vulpea. [< fr. fennec].

GRIFÓN s.m. 1. Monstru închipuit cu trup de leu înaripat și cu cap și gheare de vultur. ♦ Motiv decorativ care reprezintă un astfel de monstru. 2. specie de câine de vânătoare cu părul lățos. 3. Gură de izvor (de apă minerală). [< fr. griffon, it. grifone].

PAPIÓN s.n. Cravată înnodată în formă de aripi de fluture. // s.m. (Rar) specie de câine pitic cu urechile lungi, căzute și cu părul lung de diferite culori. [Pron. -pi-on, pl. -oane. / < fr. papillon].

BASÉT s.m. specie de câine de vânătoare cu corpul lunguieț și labele scurte, cu pete roșietice sau negre, specializat în scoaterea din vizuină a vulpilor și a bursucilor. [< fr. basset].

HĂMĂÍT ~uri n. 1) v. A HĂMĂI. 2) Strigăt caracteristic speciei, scos mai ales de câini; lătrat. /v. a hămăi

LĂTRÁT ~uri n. 1) v. A LĂTRA. 2) Strigăt caracteristic speciei, scos mai ales de câini; hămăit. [Sil. lă-trat] /v. a lătra

HÁITĂ ~e f. 1) Mulțime de indivizi din aceeași specie care umblă împreună (după pradă). ~ de câini. ~ de lupi. 2) fig. fam. Grup neorganizat de persoane care încalcă legile și normele de conduită, aruncându-se asupra cuiva (ca o mulțime de câini sau de lupi). /<ung. hajto

A HĂMĂÍ pers. 3 hămăie intranz. 1) (despre câini) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a face „ham-ham”; a lătra. 2) fig. fam. peior. (despre oameni) A vorbi mult (pe un ton de ceartă); a lătra. /ham + suf. ~ăi

LĂTRÁ, látru, vb. I. Intranz. 1. (Despre câini; la pers. 3) A scoate sunete scurte, sacadate, caracteristice speciei; a hămăi, a bate. ♦ Tranz. A se repezi asupra cuiva cu lătrături furioase. 2. (Depr.; despre oameni) A vorbi întruna, zadarnic și pe un ton răstit, a-și bate gura. – Lat. latrare.

A LĂTRÁ pers. 3 látră 1. intranz. 1) (despre câini) A scoate sunete ascuțite, scurte și sacadate, caracteristice speciei; a hămăi. 2) fam. depr. (despre oameni) A vorbi mult (pe un ton violent de ceartă); a hămăi. 2. tranz. (despre câini) A ataca (în mod violent), scoțând sunete caracteristice speciei; a hămăi. [Sil. lă-tra] /<lat. latrare

ECHINOCÓC s.m. specie de tenie care trăiește ca parazit în corpul cornutelor mari și al câinelui. [< fr. échinocoque, cf. lat.sc. tenia echinococus].

OGÁR, ogari, s. m. câine de vânătoare cu botul lung, cu corpul înalt, subțire și zvelt, cu picioare lungi, foarte iute la fugă. ◊ Expr. Nici câine, nici ogar, se spune despre cel care nu aparține în mod clar unei specii sau unei grupări, unei tagme, care se găsește într-o poziție (socială, profesională etc.) confuză. (Slab) ca un ogar = foarte slab (și lipsit de vlagă). – Din magh. agár.

SAVÁNĂ (‹ fr., sp. sabana) s. f. Formațiune ierboasă caracteristică regiunilor tropicale cu un anotimp ploios și unul secetos, formată din graminee înalte (1-3 m), care se dezvoltă abundent în sezonul ploios și în care apar dispersat arbori rezistenți la secetă; este specifică Africii, ocupând c. 40% din suprafața acestui continent (principalele tipuri fiind s. cu baobabi, s. cu diferite specii de Acacia și s. cu palmieri), dar se dezvoltă local și în S Asiei, E Australiei și America de Sud unde principalele tipuri sunt llanos și campos. Fauna savanelor africane este deosebit de abundentă, cuprinzând numeroase ierbivore (diverse specii de antilopă, zebre, girafe, elefanți, rinoceri, bivoli), carnivore (lei, leoparzi, hiene, gheparzi, șacali, câini pătați), rozătoare, păsări (struț, păsări țesătoare) și insecte, ocrotite în valoroase parcuri naționale.

ALIÓR, aliori, s. m. Nume dat mai multor specii de plante care conțin în tulpină și în frunze un suc lăptos, otrăvitor; laptele-câinelui, laptele-cucului (Euphorbia). [Pr.: -li-or] – Lat. aureolus (< aurum „aur”).

CINOCEFÁL, cinocefali, s. m. specie de maimuță care trăiește în Africa și care se caracterizează prin botul prelung, ca al unui câine, și prin coada lungă. – Din fr. cynocéphale, lat. cynocephalus.

VÚLPE, vulpi, s. f. I. 1. Mamifer carnivor sălbatic, de mărimea unui câine, cu blana roșcată, cu coada lungă și stufoasă, cu urechile ascuțite și cu botul îngust; vulpoaică (Vulpes vulpes).Vulpe argintie = specie de vulpe cu blana neagră cu luciu argintiu. ◊ Expr. A avea ochi de vulpe = a avea căutătura vicleană. A tocmi vulpea din pădure = a negocia un lucru pe care nu-l ai (la îndemână). ♦ Blana acestui animal. 2. Fig. Persoană vicleană, șireată. II. 1. (Reg.) Dar în bani sau în vin pe care, după datina de la nunți, mirele, dacă este din alt sat, este obligat să-l dea flăcăilor din satul miresei. 2. Soi de strugure cu ciorchinele lung, cu boabele rare, dulci, de culoare roșiatică. 3. Ferestruică în acoperișul caselor țărănești, prin care iese fumul din pod. 4. Compuse: (Iht.) vulpe-de-mare = vatos; (Zool.) vulpea-deșertului = fenec. [Var.: húlpe s. f.] – Din lat. vulpes.

PĂTRUNJÉL, pătrunjei, s. m. Plantă erbacee legumicolă, cu tulpina înaltă, cultivată pentru rădăcina pivotantă, albă și pentru frunzele ei aromate, întrebuințate în alimentație și în medicina populară (Petroselinum hortense); p. restr. frunzele sau rădăcina acestei plante. ◊ Compuse: pătrunjel-de-câmp = numele a două specii de plante erbacee, cu frunzele la baza tulpinii și cu florile albe sau trandafirii, a căror rădăcină este întrebuințată în medicină (Pimpinella saxifraga și major); pătrunjelul-câinelui = plantă erbacee mică, otrăvitoare, cu frunze ca ale mărarului și cu flori albe (Aethusa cynapium). – Din lat. petroselinum.

LÁBĂ ~e f. 1) Parte a piciorului de la gleznă în jos. 2) Parte inferioară a piciorului pe care calcă păsările. ◊ ~a- (sau talpa-) gâștei a) ridurile din jurul ochilor; b) scris neîngrijit; c) mică plantă erbacee cu flori roșii-purpurii. 3) Picior al unor animale (câine, lup, urs, pisică etc.). 4) fam. depr. Fiecare dintre cele două membre superioare ale corpului omenesc; mână. ◊ A pune ~a pe cineva (sau pe ceva) a prinde, a apuca, a înhăța pe cineva (sau ceva). 5): ~a-ursului denumire a mai multor specii de ciuperci comestibile de pădure. [G.-D. labei] /<ung. lab



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)