Rezultate din textul definițiilor
LOVÍ, lovesc, vb. IV. 1. Tranz., intranz. și refl. A (se) atinge cu putere, a (se) izbi. ♦ Tranz. A bate. ♦ Tranz. Fig. A aduce prejudicii, pagube; a atinge, a leza. 2. Tranz. și refl. A (se) atinge (fără violență). 3. Refl. A da peste o piedică, a se împiedica, a se izbi de... ◊ Expr. A se lovi cu capul de pragul de sus = a dobândi experiență în urma unor întâmplări nefericite. 4. Tranz. A izbi drept în țintă cu un proiectil, cu o săgeată etc. 5. Refl. recipr. (Înv.; despre țări, terenuri etc.) A se învecina. 6. Tranz. (Despre stări fiziologice, boli etc.) A veni brusc asupra cuiva, a cuprinde, a apuca, a copleși. 7. Refl. recipr. (Înv.) A se asemăna, a se potrivi. ◊ Expr. A se lovi ca nuca-n perete = a nu se potrivi deloc. 8. Tranz. (Înv.) A ataca. ♦ Refl. recipr. A se lupta. – Din sl. loviti „a vâna, a prinde, a pescui”.

PROFÚND, -Ă, profunzi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Înzestrat cu o mare putere de pătrundere, de înțelegere; care analizează temeinic lucrurile; pătrunzător, perspicace; (despre înțelegerea, despre gândurile, judecățile, creațiile etc. omului) care dovedește profunzime, seriozitate, inteligență. 2. (Despre însușiri morale, despre stări fiziologice sau psihice etc.) Puternic, intens, mare. ♦ (Despre salut, reverențe etc.) Care se face înclinând foarte mult capul, corpul; p. ext. care exprimă respect, considerație. 3. (Despre ochi, privire) Care exprimă, care sugerează însușiri morale deosebite, profunzime, sentimente adânci. 4. (Despre voce, sunete etc.) Cu ton jos; grav, adânc. 5. (Despre procese fizice, sociale, morale etc.) Fundamental, esențial, radical. 6. (Despre ape, cavități, săpături, obiecte concave etc.) Al cărui fund este situat la o distanță (foarte) mare față de marginea de sus, de suprafață; adânc. – Din lat. profundus, fr. profond.

TRÉCE, trec, vb. III. I. 1. Intranz. A merge fără a se opri, printr-un anumit loc sau prin dreptul cuiva sau a ceva, a străbate un loc fără a se opri, a-și urma drumul, a fi în trecere pe undeva. ◊ Expr. A trecut baba cu colacii = e prea târziu, n-ai prins momentul, ai scăpat ocazia. ♦ A merge rânduri-rânduri, formând un convoi, o coloană; a se succeda, a se perinda. ◊ Expr. (Tranz.) A trece în revistă = a) a inspecta trupele adunate în acest scop (într-o anumită formație); b) a lua în considerație fapte, evenimente în succesiunea și desfășurarea lor. 2. Intranz. A merge într-o anumită direcție, spre o anumită țintă, cu un anumit scop. ♦ (Despre ape curgătoare, despre drumuri, șosele etc.) A avea cursul sau traseul prin... 3. Intranz. A se abate din drum pe undeva sau pe la cineva, a face o (scurtă) vizită cuiva. 4. Tranz. (Pop.) A ocoli. ◊ Expr. A trece cu vederea = a) a nu lua în seamă (pe cineva sau ceva), a nu da importanța cuvenită, a neglija, a omite; b) a nu lua ceva în nume de rău, a nu ține seamă de...; a ierta, a uita. 5. Intranz. (Adesea fig.) A depăși, a merge mai departe de..., a lăsa în urmă. 6. Tranz. A sări, a păși peste un obstacol, peste o barieră, pentru a ajunge dincolo sau de cealaltă parte. ◊ Expr. A trece hopul = a scăpa de o greutate, de o primejdie. Nu zi hop până nu treci șanțul = nu te lăuda prea devreme cu o izbândă încă nesigură. ♦ A străbate un drum de-a curmezișul; a traversa. ♦ Intranz. A păși peste cineva sau ceva, călcând în picioare, zdrobind. ◊ Expr. A trece peste cineva = a desconsidera, a disprețui pe cineva. 7. Tranz. A transporta (dincolo de... sau peste...). 8. Tranz. A atinge un corp, un obiect cu o mișcare ușoară de alunecare pe suprafața lui. ◊ Expr. (Intranz.) A trece cu buretele peste ceva = a da uitării ceva, a ierta greșelile cuiva. 9. Tranz. A petrece prin..., peste..., pe după... 10. Intranz. A se duce într-alt loc, a merge dintr-un loc în altul; a schimba un loc cu altul. ◊ Expr. A trece la cineva sau în rândurile cuiva (sau a ceva) ori de partea cuiva = a se ralia la ceva (sau cu cineva). ♦ Fig. (Determinat prin „în cealaltă lume”, „din lume”, „din viață” etc.) A muri. ♦ A schimba o stare cu alta, o lucrare sau o acțiune cu alta. 11. Intranz. A ajunge la..., a fi transmis (din mână în mână. de la unul la altul, din om în om) până la... ♦ Tranz. A da, a transmite ceva. 12. Intranz. A-și îndrepta atenția spre o nouă îndeletnicire, spre un nou câmp de activitate; a începe să se ocupe cu altceva, a se apuca de altceva. ◊ Expr. A trece la fapte = a acționa. 13. Tranz. A introduce, a înregistra, a înscrie (într-un registru, într-o rubrică, într-o clasificare); a repartiza pe cineva undeva. ♦ A înscrie un bun pe numele cuiva. 14. Tranz. A susține cu succes un examen; a declara reușit, admis; a fi promovat într-o clasă superioară. II. 1. Intranz. și tranz. A parcurge un drum sau un spațiu limitat, îngust. ◊ Expr. A-i trece cuiva printre degete, se spune când cineva lasă să-i scape ceva, când pierde ceva. Îi trec mulți bani prin mâini, se spune când cineva cheltuiește fără socoteală, când risipește bani mulți. ♦ Tranz. A supune unei operații de filtrare, de cernere, de strecurare. ♦ Intranz. A străbate greu un spațiu îngust, a-și face drum (cu greu) printr-un spațiu îngust; a răzbate. ◊ Expr. A trece ca un câine prin apă = a nu se alege (din viață, din școală etc.) cu nici o experiență, cu nici o învățătură. A trece prin foc și prin apă = a îndura multe nevoi și necazuri, a răzbate prin multe greutăți. (Tranz.) A trece pe cineva prin toate apele = a ponegri, a calomnia pe cineva. 2. Intranz. Fig. A avea de suferit, de îndurat; a fi supus ia... 3. Intranz. A ieși de partea cealaltă (făcând o spărtură, o tăietură, o deschizătură); a străpunge. ◊ Expr. A trece (pe cineva) pe sub ascuțișul sabiei (sau sub sabie, sub paloș) = a omorî. ♦ (Rar; despre agenți fizici sau chimici; cu determinări introduse prin prep. „prin”) A pătrunde în întregime prin... 4. Tranz. (Despre anumite stări fiziologice) A cuprinde, a copleși pe cineva (fără a putea fi oprit). III. 1. Intranz. (Despre unități de timp) a se scurge, a se desfășura (apropiindu-se de sfârșit). ◊ Expr. Mai trece ce mai trece... = după o bucată de vreme..., după un timp (nu prea lung). Nu e timpul trecut (sau vremea trecută) = nu e prea târziu, mai e timp. ♦ Refl. A lua sfârșit: a nu mai fi actual. 2. Intranz. A dispărea, a pieri (după o bucată de vreme). ♦ (Despre suferințe, necazuri, boli etc.) A înceta să mai existe, să se mai facă simțit să mai acționeze. 3. Tranz. A petrece un timp, o epocă din viață. ◊ Expr. A-și trece vremea = a-și folosi vremea fără rost. A-și trece din vreme = a-și petrece timpul mai ușor, mai repede. ♦ Refl. (Înv.) A se întâmpla, a se petrece. 4. Intranz. A depăși o anumită vârstă, o anumită limită de timp. 5. Refl. A-și pierde vigoarea, frăgezimea tinereții; a îmbătrâni. ♦ (Despre fructe) A fi prea copt. ♦ (Despre plante) A se veșteji, a se stinge. 6. Refl. (Despre anumite materiale) A se consuma. IV. Intranz. A fi mai mare sau mai mult decât o anumită mărime, valoare, cantitate; a depăși. ◊ Expr. Treacă de la mine (sau de la tine etc.), se spune când se face o concesie. ♦ A ajunge până dincolo de... ♦ Tranz. (Înv. și reg.) A depăși limita obișnuită, normală. ◊ Expr. (Refl.; pop.) A se trece din pahare (sau din băut) = a bea prea mult; a se ameți de băutură. (Refl.) A se trece cu firea = a lua lucrurile prea în serios; a se emoționa. A trece măsura = a exagera. V. 1. Refl. (Pop.: în forma negativă) A nu putea fi luat în seamă; a nu avea crezare, a nu avea trecere. ♦ Tranz. A nu ierta, a nu îngădui. 2. Intranz. A fi considerat..., a fi luat drept... 3. Intranz. (Rar) A se transforma, a se preface în... – Lat. traicere.

A LOVÍ ~ésc 1. tranz. 1) A atinge cu putere. 2) A atinge în mod violent (și repetat), producând durere (cu mâna sau cu un obiect). 3) A atinge din întâmplare (fără violență). 4) fig. A face să suporte o durere fizică sau morală. 5) fig. (despre stări fiziologice și psihice, boli, necazuri etc.) A cuprinde pe neașteptate, aducând prejudicii. 6) (mai ales despre surse de lumină) A atinge brusc, provocând neplăcere. Lumina m-a ~it în ochi. 7) A face să se lovească. 2. intranz. A bate cu putere, producând un zgomot (puternic). ~ cu pumnul în masă. /<sl. loviti

AMENORÉE s.f. Lipsă a m**********i, provocată de stări fiziologice sau patologice. [Pron. -re-e. / < fr. aménorrhée, cf. gr. a – fără, men – lună, rhein – a curge].

SOMN2, (rar) somnuri, s. n. stare fiziologică normală și periodică de repaus a ființelor, necesară redresării forțelor, caracterizată prin încetarea totală sau parțială a funcționării conștiinței, prin relaxare musculară, prin încetinirea circulației, a respirației și prin vise; starea celui care doarme. ◊ Somnul de veci (sau cel lung, veșnic) = moartea. ◊ Expr. A dormi somnul iepurelui = a dormi ușor, iepurește. A trage un (pui de) somn = a dormi (bine). A-l fura (pe cineva) somnul = a ațipi. Somn ușor, formulă prin care se dorește cuiva care se culcă somn liniștit. A-l păli (sau a-l toropi pe cineva) somnul sau a pica (sau a nu mai putea) de somn = a nu mai putea rezista nevoii de a dormi. ♦ Fig. stare de inerție; toropeală, amorțire. ♦ Necesitatea de a dormi; senzație provocată de această necesitate. – Lat. somnus.

TEMPERATÚRĂ, temperaturi, s. f. Gradul, starea de căldură a unui mediu, a unui corp etc. ◊ Temperatură absolută = temperatură care se măsoară pornind de la zero absolut. ♦ stare fiziologică constantă a corpului animal, reprezentând echilibrul dintre căldura produsă și cea pierdută. ♦ Gradul de căldură ridicată a corpului omenesc, reprezentând un simptom patologic; fierbințeală, febră. – Din fr. température, lat. temperatura.

RUT s. n. stare fiziologică la animale, corespunzătoare perioadei de activitate s*****ă, de durată și periodicitate variabilă, în timpul căreia se petrec unele transformări ale aparatului genital. – Din fr. rut.

GLICOZURÍE ~i f. 1) stare fiziologică sau patologică constând în prezența glucozei în u***ă. 2) Cantitate de glucoză prezentă în u***ă. /<fr. glycosurie

LĂUZÍE f. 1) stare fiziologică a unei femei în primele șase săptămâni de după naștere; stare de lăuză. ◊ ~ fiziologică stare a unei lăuze care evoluează normal. ~ patologică stare a unei lăuze care evoluează anormal. 2) Perioadă de timp cât o femeie este lăuză. [G.-D. lăuziei] /lăuză + suf. ~ie

ODÍHNĂ ~e f. 1) Întrerupere temporară a unei activități; pauză; răgaz; repaus; recreație. ~ de vară. A pleca la ~. ◊ ~ activă activitate recreativă însoțită de efort fizic (sport, turism, plimbări etc.). Casă de ~ instituție în care oamenii se odihnesc în timpul concediului. 2) Perioadă de timp cât cineva se odihnește. ◊ ~ de veci (sau veșnică) încetare din viață; moarte. Locaș de ~ mormânt. 3) stare fiziologică a omului care doarme; refacere a forțelor prin somn. ◊ A se da ~ei a merge la culcare; a dormi. A-și pierde ~a a) a nu putea dormi; b) a-și pierde liniștea sufletească. 4) stare de liniște sufletească; lipsă de griji; pace; astâmpăr; tihnă. ◊ A nu avea ~ a nu avea liniște; a fi sâcâit, sustras. 5) rar Platformă a scării (la nivelul fiecărui etaj și între ele). [G.-D. odihnei] /v. a (se) odihni

SOMN1 ~uri n. 1) stare fiziologică normală de repaus, care este necesară ființelor pentru reînnoirea forțelor vitale. ~ adânc. ◊ ~ letargic stare patologică manifestată printr-un somn de durată foarte lungă. ~ hibernal stare de amorțeală a unor animale în timpul iernii. 2) stare a celui care doarme. ◊ ~ ușor formulă adresată cuiva înainte de culcare. A trage un pui de ~ a dormi bine. A-l (cu)prinde (sau a-l fura) ~ul a adormi; a ațipi. A dormi ~ul de veci (sau cel lung) a fi mort. /<lat. somnus

NEPLĂCÉRE, (2) neplăceri, s. f. 1. stare sufletească sau fiziologică produsă de ceva neplăcut; lipsă de plăcere, p. ext. de simpatie pentru ceva sau pentru cineva; silă, dezgust. 2. Necaz, supărare, nemulțumire îndurate de cineva. – Ne- + plăcere.

SĂNĂTÁTE f. stare fizică și fiziologică normală a unui organism sănătos. A-și cruța ~ea.~! formulă de salut (la plecare). [G.-D. sănătății] /<lat. sanitas, ~atis

ANIMÁLIC, -Ă, animalici, -e, adj. De animal, exclusiv fiziologic; fig. în stare de înapoiere, mizerabil; brutal, josnic. – Din animal2 + suf. -ic.

BĂTRÂNÉȚE ~i f. 1) Ultima perioadă în evoluția unei ființe, caracterizată prin slăbirea funcțiilor fiziologice; vârstă înaintată; senectute. 2) stare de om bătrân. [G.-D. bătrâneții] /bătrân + suf. ~ețe

ANXIETÁTE f. stare de neliniște, de teamă nedeterminată (însoțită de tulburări fiziologice). [G.-D. anxietății; Sil. -xi-e-] /<fr. anxiété, lat. anxietas, ~atis

IMPUBERTÁTE s. f. stare a acelora care nu au atins vârsta ce presupune aptitudinea fiziologică pentru căsătorie. (< fr. impuberté)

NECESITÁTE s. f. 1. ceea ce se cere, se impune ca necesar; utilitate, oportunitate. ◊ (pl.) proces fiziologic de evacuare a f*******r și a urinei. ♦ cu ~ = în mod necesar; obligatoriu; stare de ~ = situație excepțională în care statul poate lua anumite măsuri în interesul apărării țării. 2. categorie filozofică desemnând însușirile și raporturile care au un temei intern, decurgând inevitabil din esența lucrurilor, din legile lor de dezvoltare. (< fr. nécessité, lat. necessitas)

PARABIÓZĂ s. f. (biol.) 1. situație în care doi indivizi sunt legați între ei prin naștere. 2. grefă în care doi indivizi sunt uniți artificial printr-o circulație sangvină comună, pentru observații fiziologice. 3. pierdere a conductibilității normale a unui nerv ca urmare a unei vătămări locale. 4. stare a unui organism la limita condițiilor vitale. (< fr. parabiose)

VARIÁȚIE s.f. 1. Schimbare; stare a unui lucru care prezintă (multe) schimbări. ♦ Diversitate, felurime. ♦ (Biol.) Schimbare a unei însușiri morfologice, fiziologice, biochimice etc. a organismului animal și vegetal. 2. (La pl.; și în forma variațiuni) Piesă muzicală compusă pe o temă sau pe un motiv dat, căruia i se adaugă diferite ornamentații. ♦ Dans solistic clasic, variat și de virtuozitate. 3. (Mat.) Variația unei funcții = diferența dintre valorile funcției în două puncte. 4. (Statist.) Schimbare a nivelului unei variabile statistice de la un element la altul în cadrul unei colectivități sub influența anumitor factori. [Gen. -iei, var. variațiune s.f. / cf. fr. variation, lat. variatio].

PULS s. n. 1. dilatație fiziologică ritmică a arterelor, datorită pompării sângelui de către inimă în întregul corp; pulsație (1). 2. ritm, mers. ◊ (fig.) stare de spirit. ♦ a lua ŭl = a tatona, a sonda terenul. (< fr. pouls, lat. pulsus)

E*******E s. f. 1. e******e. 2. proces fiziologic manifestat prin accentuarea activității funcționale a unei celule, a unui țesut sau organ ca reacție la un stimul. 3. stare de enervare, de încordare, de ațâțare. 4. producere a unui câmp magnetic util în mașini, aparate sau instrumente electrice. ◊ producere a câmpului magnetic inductor util în mașinile, aparatele și instrumentele electrice. (< fr. e********n, lat. e*******o)

STRES s. n. 1. stare de încordare sau tensiune neuropsihică. 2. ansamblu de perturbații organice și psihice provocate de factori agresori variați; (p. ext.) ansamblul reacțiilor fiziologice prin care organismul uman răspunde unui agent stresant, încercând să se apere și să-și mențină echilibrul de bază. 3. (geol.) presiune laterală care se produce în sinclinale, cauzând formarea cutelor sistemelor muntoase. (< engl., fr. stress)

HOMEOSTAZÍE s. f. 1. proprietate a organismelor vii de a-și menține constantele fiziologice în condiții diferite de mediu. ◊ (genet.) menținere constantă a genomului într-o populație. 2. tendință a sistemelor autoreglabile de a-și menține constante anumite stări sau coordonate de definiție; homeostază. 3. echilibru natural, biologic și ecologic, în biosferă și ecosisteme. ◊ echilibru al mediului interior al individului. (< fr. homéostasie)

E*******E s.f. 1. Proces fiziologic manifestat prin activitatea funcțională a unei celule, a unui țesut sau a unui organ etc. ca reacție la un stimul, la un îndemn; e******e. 2. stare de enervare, de încordare, de ațâțare; agitație. 3. Alimentarea prin curent electric a unui ansamblu de spire conducătoare pentru a produce un câmp magnetic. ♦ Ansamblul de spire prin care trece curentul de e*******e. [Gen. -iei, var. e*********e s.f. / cf. fr. e********n, lat. e*******o].

HOMEOSTAZÍE s.f. Proprietate a organismelor vii de a-și menține diferitele constante fiziologice. ♦ Proprietate a unor sisteme de a-și menține constante anumite mărimi caracteristice; homeostază. [Pron. -me-os-ta-zi-e, gen. -iei. / < fr. homéostasie, cf. gr. h*****s – asemănător, stasisstare].

PARALELÍSM s.n. starea a două linii, a două planuri paralele; (p. ext.) corespondență între două lucruri, între două persoane situate în comparație. ◊ Paralelism psihofizic (sau psihofiziologic) = concepție dualistă care consideră că fenomenele fiziologice și cele psihice nu prezintă nici un fel de relații cauzale între ele. ♦ Procedeu de compoziție, specific în general poeziei populare, constând în succesiunea unor sintagme identice sau asemănătoare ca schemă a structurii sintactice. [< fr. parallélisme, cf. gr. parallelismos < para – lângă, allelos – unul cu altul].

PULS, pulsuri, s. n. Mișcare fiziologică ritmică de dilatare și de contractare a pereților arterelor, determinată de creșterea volumului de sânge pompat de inimă. ◊ Expr. A lua (cuiva) pulsul = a număra (cuiva) bătăile inimii, apăsând cu degetul pe artera de la încheietură mâinii. A pipăi pulsul (cuiva) = a încerca să afle intențiile, planurile sau starea de spirit a cuiva. A prinde (sau a simți) pulsul (unei situații) = a înțelege sau a intui exact o situație, o stare de lucruri. ♦ Loc unde se simte această mișcare ritmică. – Din fr. pouls, lat. pulsus.

VARIÁȚIE, variații, s. f. 1. Schimbare, transformare; stare a unui lucru care se prezintă sub diferite forme, în mod variat; trecere de la o formă la alta; aspect variabil, schimbător. ◊ (Mat.) Variația unei funcții = diferența dintre valorile unei funcții în două puncte ale ei. ♦ Diversitate, felurime. ◊ (Mat.) Calculul variațiilor = calcul întrebuințat în analiza infinitezimală (prin care se rezolvă anumite probleme a căror soluție nu se poate obține prin calcul diferențial). ♦ Spec. (Biol.) Schimbare a unei însușiri morfologice, fiziologice, biochimice etc. a organismului animal și vegetal. 2. (În forma variațiune) Modificare a unei teme muzicale sub raportul melodiei, al ritmului, al măsurii, al armoniei, al tonalității etc. ♦ Dans solistic clasic, variat și de virtuozitate. [Pr.: -ri-a-. Var.: variațiune s. f.] – Din fr. variation, lat. variatio, -onis.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)