Rezultate din textul definițiilor
firesie s.f. (inv.) fire, stare, proprietate, insusire, natura, particularitate fireasca.

TEAPA s. f. 1. Soi, fel, fire, caracter. 2. stare, treapta, rang social, conditie sociala. – Et. nec.

TREZI, trezesc, vb. IV. 1. Tranz. si refl. A (se) destepta, a (se) scula din somn. 2. Refl. si tranz. A-si veni sau a face sa-si vina in fire (dintr-o stare de reverie, de lesin etc.). 3. Refl. si tranz. A deveni sau a face sa devina constient, a ajunge sau a face sa ajunga, sa inteleaga, sa-si dea seama de realitate, de adevar; a (se) dumeri, a (se) lamuri. 4. Refl. A se pomeni pe neasteptate cu cineva, a ajunge deodata undeva, la cineva sau intr-o situatie neprevazuta. ◊ Expr. Unde te trezesti? se spune unui om prea indraznet sau care se comporta in mod nepotrivit. ♦ A se afla intr-un anumit loc sau intr-o anumita stare de cand stie, de cand isi poate aduce aminte. 5. Refl. (Despre mancaruri, bauturi, mirosuri) A-si pierde taria, gustul, aroma; a se rasufla. – Din sl. trezviti.

INVENTIV ~a (~i, ~e) Care are capacitatea de a inventa; in stare sa inventeze. fire ~a. /<fr. inventif

IRITABILITATE s.f. stare de iritatie; fire usor iritabila; irascibilitate. ♦ Insusire a materiei vii de a reactiona la stimuli. [Cf. fr. irritabilite, lat. irritabilitas].

VERTICAL, -A, verticali, -e, adj. Care este orientat perpendicular pe un plan orizontal; care are directia caderii corpurilor; (sens curent) care este orientat drept (in sus). ◊ Dreapta verticala = dreapta care uneste un punct de pe pamant cu zenitul respectiv. Plan vertical = a) (Geom.) plan care trece printr-o dreapta verticala; b) (Astron.) plan care trece prin verticala locului. ♦ (Substantivat, f.) Linie dreapta care cade perpendicular pe un plan orizontal; directia urmata de aceasta linie. ◊ Verticala locului = directie determinata de pozitia firului cu plumb aflat in stare de echilibru intr-un punct dat. ♦ (Substantivat, n.) Semicerc al sferei ceresti care intersecteaza un plan determinat de verticala locului si de un astru. ♦ (Adesea adverbial) Care vine sau cade drept in jos (de la inaltime). – Din fr. vertical.

ENERVAT, -A, enervati, -te, adj. In stare de iritare; scos din fire; nervos, iritat. – V. enerva.

VERTICAL, -A adj., s.f. (Linie) care este perpendicular(a) pe un plan orizontal in directia unui fir tinut intins cu ajutorul unei greutati atarnate la capat. ◊ Verticala locului = directie determinata de pozitia firului cu plumb aflat in stare de echilibru intr-un punct dat. // s.n. Cerc mare al sferei ceresti care trece prin zenit si nadir. [< fr. vertical, cf. lat. vertex – varf].

VERTICAL, -A I. adj., s. f. (linie) perpendicular(a) pe un plan orizontal in directia unui fir tinut intins cu ajutorul unei greutati atarnate la capat. ♦ a locului = directie determinata de pozitia firului cu plumb aflat in stare de echilibru intr-un punct dat. II. s. n. semicerc mare al sferei ceresti, care trece prin zenit si nadir. (< fr. vertical, lat. verticalis)

COACE vb. 1. a se incinge, a se infierbanta. (Se ~ stand langa soba.) 2. a fierbe, a opari. (~ firele de tort.) 3. (MED.) a colecta. (Buba incepe sa ~.)

ROMANTIOS ~oasa (~osi, ~oase) 1) (despre persoane) Care manifesta sensibilitate si exaltare; inclinat sa idealizeze realitatea; romantic. fire ~oasa. 2) Care predispune la visare; in stare sa provoace melancolie. 3) (despre opere literare) Care trateaza teme sentimentale; cu note de melan-colie. [Sil. -ti-os] /roman[t] + suf. ~ios

BATEALA bateli f. 1) Capcana speciala, folosita la prinderea soarecilor; batca. ◊ A sta cu soarecele in ~ a fi intr-o situatie incomoda, neplacuta. 2) firele care se introduc cu suveica prin rostul urzelii pentru a obtine tesatura; batatura. [Sil. -tea-la] /a bate + suf. ~eala

NATURA ~i f. 1) Lumea fizica inconjuratoare in toata diversitatea manifestarilor ei; totalitatea fiintelor si lucrurilor existente. ◊ ~ moarta a) grup de obiecte neinsufletite, utilizabile; b) pictura reprezentand un grup de obiecte de acest gen (fructe, legume, flori, vanat etc.). Din (sau de la) ~ innascut. 2) Aspect estetic al unui teritoriu; priveliste; peisaj. A admira ~a. ◊ In sanul ~ii departe de ceea ce este facut de mainile omului. 3) fig. Caracter specific; esenta. ~a lucrurilor. 4): In ~ in produse (naturale sau create de om) ori in prestari de servicii. 5): Dupa ~ dupa modelul obiectelor din realitate; conform cu realitatea. 6) (in artele plastice) Obiect real care trebuie reprezentat. 7) Fel de a fi al unui individ; caracter; fire. ~a umana. ◊ Obisnuinta este a doua ~ se spune despre o stare sau o actiune cu care s-a obisnuit cineva. 8) Fel de a fi; gen. ◊ Carbune de ~ organica carbune animal. (Lucrurile sunt) de asa ~ (lucrurile sunt) de asa fel. [G.-D. naturii] /<fr. nature, lat., it. natura, germ. Natur

PLACINTA, placinte, s. f. 1. Preparat de patiserie facut din foi de aluat intre care se pune o umplutura de branza, de carne, de fructe etc. ◊ Expr. A-i veni (sau a-i pregati) (cuiva) o placinta = a-i veni (sau a-i pregati) cuiva o surpriza neplacuta, un necaz. A gasi placinta gata = a se folosi de munca altuia, a-i veni totul de-a gata. Se vinde ca placinta calda = se vinde repede, este foarte cautat. A numara foile la (sau din) placinta = a-si face prea multe socoteli, a despica firul in patru. A astepta (pe cineva) cu placinte calde = a astepta (pe cineva) cu mare bucurie. A sta ca o placinta = a fi pasiv, comod, nesimtit. 2. (Bot.; in compusul) Placinta-porcului = talpa-ursului (Heracleum palmatum).Lat. placenta.

EMOTIONAL ~a (~i, ~e) 1) Care tine de emotii; propriu emotiilor; emotiv. stare ~a. 2) Care se bazeaza pe emotii; care este provocat de emotii. Impresii ~e. 3) (despre persoane) Care vadeste emotii. fire ~a. /Din emotie

fir ~e n. 1) Produs obtinut prin toarcerea fibrelor textile (naturale sau artificiale) folosit la fabricarea tesaturilor. ~ de lana.~ de par fibra tare, de origine epiteliala, care creste pe pielea omului si a animalelor. ~ cu plumb fir prevazut la unul din capete cu o greutate metalica, folosit pentru determinarea directiei verticale. A se tine (sau a-i sta, a-i atarna) cuiva viata numai intr-un ~ de ata (sau de par) a) a se afla intr-o situatie foarte nesigura; b) a fi in pericol de moarte; c) a trage sa moara. 2) fig. Linie subtire, neintrerupta. ~ de fum. 3) Ata metalica (de aur, de argint etc.), folosita la impodobirea unor obiecte de imbracaminte. Haina cusuta cu ~. 4) Fibra provenita din secretia unor animale (paianjeni, omizi etc.). 5) Linie electrica prin care se transmite energia. 6) fig. Continuitate neintrerupta; desfasurare continua; curs; mers. ~ul gandurilor. 7) Fiecare dintre partile componente ale unei totalitati de elemente omogene. ~ de busuioc. 8) fig. Cantitate neinsemnata. ~ de faina. /<lat. filum

podmet (podmeturi), s. n. – Nada, momeala. Sl. podumetu, atestat numai cu sensul de „plasa”, dar care trebuie sa fi insemnat si „ceea ce este depus”, din podumesti „a sta intins”, cf. rus. podmet „actiunea de a arunca” (Miklosich, Slaw. Elem., 37; Cihac, II, 189; Conev 98). De aici si pogmata, s. f. (Maram., fir care inchide gitul camasii), in loc de *podmata, cf. sb. podmetaca „zavor, ivar”.

toropala (-le), s. f. – Ciomag, bita. Ngr. τό ρόπαλον, cu aglutinarea art. (Candrea, GS, VI, 326). – Der. toroipan, s. n. (maciuca), prin schimb de suf. (expresia cu toroipanul „cu ghiotura, cu gramada” este o transpunere a expresiei ngr. μέ τό παράπανω „cu ghiotura”); toroipani, vb. (a aduce in stare de ameteala, a lasa fara simtire; a cuprinde, a coplesi, a invinge; a strivi, a zdrobi; refl., inv., a se exalta, a-si iesi din fire), probabil de aceeasi origine (dar cf. rus. toropiti „a se zori”, sl. utrupeti „a ameti”; Cihac, II, 418; Tiktin); toropeala, s. f. (moleseala; somnolenta).

REVENI2, revin, vb. IV. Intranz. 1. A veni din nou, a se intoarce. ♦ A aparea iar; a se manifesta din nou. 2. A se intoarce la o stare anterioara (obisnuita); a-si recapata echilibrul sufletesc, forta etc. ◊ Expr. A reveni la viata = a scapa cu viata dintr-o boala grea. A-si reveni in fire (sau in sine) = a-si recapata cunostinta in urma unui lesin, a unei crize, a unei emotii etc. 3. A se ocupa din nou de un subiect, de o idee, a se opri din nou la...; a relua. ♦ A rectifica, a revoca. 4. A i se atribui un bun cuiva. ♦ A fi de datoria (cuiva), a incumba. ♦ A i se cuveni. 5. A renunta la cele spuse, promise, a nu mai respecta. 6. A costa. – Din fr. revenir.

GHEM1, gheme (ghemuri), s. n. 1. Obiect de forma (relativ) sferica, rezultat prin depanarea unor fire (de ata, de lana etc.). ◊ Expr. A face ghem = a) a depana in forma de ghem1 (1); b) a face mototol (1). Loc. vb. A se face (sau a sta) ghem = a se ghemui. 2. Al treilea compartiment al stomacului rumegatoarelor (2). – Lat. *glemus (= glomus).

INCANDESCENTA s. f. (Adesea fig.) stare a unui corp care, datorita temperaturii ridicate, emite lumina (si radiatii infrarosii). ◊ Lampa cu incandescenta = lampa electrica in care lumina este produsa cu ajutorul incalzirii electrice a unui fir metalic la temperaturi inalte si intr-un spatiu vid. – Din fr. incandescence.

GHIMPE ~i m. 1) Formatie cu varf ascutit si intepator, care creste pe tulpina, pe ramurile, mai rar pe frunzele si pe fructele unor plante; spin. ◊ A sta (sau a sedea) ca pe ~i a nu mai avea rabdare (sa astepte). 2) fig. Gand care necajeste; rana sufleteasca. ◊ A avea (sau a simti) un ~ la (sau in) inima a avea o durere ascunsa. 3) Ac sau fir de par aspru si ascutit de pe corpul unor animale (arici, porci-spinosi etc.); teapa. 4) Planta erbacee avand frunzele sau capitulele prevazute cu o astfel de formatie ascutita. ◊ ~ paduret arbust cu ramuri ascutite, avand frunze persistente, flori mici si fructe in forma de boabe rosii. /Cuv. autoht.

SIMTIRE, simtiri, s. f. 1. Faptul de a simti; sensibilitate (1). 2. Traire afectiva, afect, sentiment. 3. stare normala a organismului in care omul este pe deplin constient de ceea ce se petrece in jurul lui, fiind stapan pe simturile si pe facultatile lui intelectuale. ◊ Loc. adj. Fara simtire = fara cunostinta; lesinat. ◊ Expr. A-si pierde simtirea (sau simtirile) = a lesina. A-si veni in simtire (sau in simtiri) = a-si reveni din lesin; a-si veni in fire; a-si recapata stapanirea de sine. ♦ (Rar) Simt (1). 4. (Inv. si pop.; si in sintagma simtire de sine) Bun-simt, buna-cuviinta. – V. simti.

Charybdis, fiica monstruoasa a lui Poseidon si a lui Gaea, care salasluia odinioara pe coasta Siciliei, in apropiere de Messina. Lacoma si nesatioasa din fire, Charybdis se spunea ca ar fi devorat cirezile lui Heracles, fapt pentru care, drept pedeapsa, a fost lovita de trasnetul lui Zeus si transformata intr-un monstru marin. Charybdis inghitea de trei ori pe zi apa marii si o data cu ea, navele corabierilor nesabuiti care s-ar fi aventurat prin partea locului. Insusi Odysseus era sa fie inghitit de ea, dar a scapat ca prin minune de moarte, agatindu-se de ramurile unui smochin care se afla la intrarea pesterii unde statea ascuns monstrul. In fata Charybdei, de cealalta parte a strimtorii care despartea Italia de Sicilia, se afla un alt monstru, Scylla (v. si Scylla).

DESFASURA vb. 1. a (se) desface, (pop.) a (se) desfira, (reg.) a (se) dezveli. (Se ~ un fir depanat.) 2. v. desface. 3. a (se) intinde, (Mold.) a (se) disterne. (Actiunea se ~ pe o anumita perioada.) 4. a se derula, a evolua, a se intampla, a se petrece, (inv.) a se purta. (Iata cum s-au ~ faptele.) 5. a evolua, a merge. (Treaba se ~ bine.) 6. a decurge, a evolua, a se petrece. (Partida s-a ~ in bune conditii.) 7. v. disputa. 8. a depune, a duce, a efectua, a executa, a face, a indeplini, a intreprinde, a presta. (A ~ acolo o munca utila.) 9. a da, a duce, a purta, a sustine, (inv.) a sta. (Au ~ o lupta continua pentru ...)

STREASINA, stresini, s. f. Prelungire a acoperisului unei constructii in afara zidurilor, care apara peretii si fundatiile de ploaie. ◊ Expr. A(-si) pune mana (sau palma) streasina (la ochi sau, rar, ochilor, la frunte) sau a duce mana streasina (la ochi), a se uita, a sta etc. cu mana streasina (la sau pe ochi, deasupra ochilor) = a(-si) pune, a duce etc. palma la frunte, deasupra ochilor, pentru a se apara de soare cand priveste sau pentru a vedea mai bine. ♦ Jgheab de scurgere a apelor de ploaie, montat la marginea acoperisului caselor. ♦ Acoperis (de sindrila) inclinat, cu care se acopera la tara unele garduri sau porti. ♦ Partea iesita mai in afara la o claie sau la o sira, pe care se scurge apa de ploaie. ♦ Ramurile copacilor din marginea unei paduri; terenul din marginea unei paduri. ♦ Marginea de jos a caierului (din care se trage firul). [Var.: (reg.) strasina, stresina s. f.] – Cf. sl. streha.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)