Rezultate din textul definițiilor
BELIGERÁNT, -Ă, beligeranți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care se află în stare de război. Armate beligerante. - Din fr. belligérant, lat. belligerans, -ntis.
BELIGERÁNȚĂ s. f. Situația în care se află un beligerant; stare de război. – Din fr. belligérance.
FRONT, fronturi, s. n. 1. Loc unde se dau lupte militare în timp de război; totalitatea forțelor militare care operează pe câmpul de luptă sub o comandă unică. ◊ Expr. A rupe (sau a sparge) frontul = a rupe linia de apărare a inamicului, a pătrunde forțat în linia de apărare a acestuia. ♦ Parte din teatrul de operații al unui stat aflat în stare de război, pusă sub comandă unică. ♦ Mare unitate operativă, compusă din mai multe armate. 2. Formație de militari, școlari, sportivi etc. aliniați cot la cot, cu fața la persoana care dă îndrumări, comenzi etc. ◊ Loc. adv. În front = așezat în linie, în poziție de drepți sau pe loc repaus. 3. Fig. Grup de forțe solidare, organizate în vederea unei lupte comune pentru realizarea unui scop; p. ext. sectorul unde se duce o astfel de luptă. 4. Porțiune dintr-un zăcământ de substanțe minerale unde se face tăierea rocilor, a minereurilor sau a cărbunilor. 5. Plan vertical în care sunt situate fațada unei clădiri sau fațadele unui ansamblu de clădiri. ♦ Latură a unei parcele, care coincide cu alinierea căii de circulație. 6. (Met.) Zonă de tranziție între două mase de aer diferite, caracterizată prin schimbări meteorologice bruște, cu consecințe directe asupra mersului vremii. ◊ Front atmosferic = zonă de contact între două mase de aer cu gradient termic ridicat. 7. (Fiz.; în sintagma) Front de undă = ansamblul punctelor până la care ajunge o oscilație la un moment dat. – Din fr. front.
BELIGERÁNT ~tă (~ți, ~te) și substantival (despre state, popoare etc.) Care este în stare de război (unul cu altul); aflat în război (ca adversar). Armate ~te. /<fr. belligérant
INAMÍC2 ~ci m. 1) Persoană care manifestă agresivitate sau agresivitate sau ură față de cineva (sau ceva); dușman; vrăjmaș. 2) Stat (sau armată) cu care un alt stat este în stare de război; dușman; vrăjmaș. [Sil. in-a-] /<lat. inimicus
A SE OȘTÍ mă ~ésc intranz. înv. A fi în stare de război (unul cu altul); a purta război (unul cu altul); a se război; a lupta. /Din oaste
NEUTRALITÁTE s.f. Faptul de a fi neutru; caracterul a ceea ce este neutru. ♦ Situație politică și juridică a unui stat care se abține de a se amesteca în conflictul dintre două sau mai multe state, nu participă la alianțe sau la pacte militare, la războaie între alte state, întreține relații pașnice cu toate statele, chiar dacă acestea se află în stare de război unele cu altele. ♦ (Chim.) Stare a unui compus neutru. [Cf. fr. neutralité].
BELIGERÁNȚĂ s.f. Calitate de beligerant; stare de război. [< fr. belligérance].
BELIGERÁNT, -Ă adj., s. m. f. (stat, armată) în stare de război. (< fr. belligérant, lat. belligerans)
BELIGERÁNȚĂ s. f. calitatea de beligerant; stare de război. (< fr. belligérance)
OSTILITÁTE s. f. 1. atitudine ostilă; dușmănie, vrăjmășie. 2. (pl.) acțiuni militare pe care un stat le întreprinde contra altuia în stare de război. (< fr. hostilité, lat. hostilitas)
BULGARIA, stat în SE părții centrale a Europei, în Pen. Balcanică; 110,9 mii km2; 9 mil. loc. (1989). Limba de stat: bulgara. Cap.: Sofia. Orașe pr.: Plovdiv, Varna, Ruse, Burgas. Pop. urbană: 63,5%. Este împărțit în opt regiuni și capitala. Țară muntoasă, traversată în centru de M-ții Balcani (Stara Planina) și M-ții Sredna Gora, care în SV trec în munții, mai înalți, Rila și Rodopi (alt. max. din B., 2925 m, vf. Musala). În N alt. coboară treptat spre valea Dunării (Pod. Prebalcanic). Climă temperat-continentală cu cu nuanțe mediteraneene în S. Expl. de cărbuni (34,3 mil. t., 1988), cupru, zinc, plumb, bauxită, min. de fier, mangan, petrol și expl. forestiere. Ind. dă peste 60% din venitul național. Produce energie electrică (44,3 miliarde kWk, 1988), oțel, metale neferoase, mașini-unelte, aparataj electronic și electrotehnic, autovehicule, nave, produse chimice, ciment (5 mil. t., 1989), țesături, zahăr, conserve de fructe, vinuri (3,7 mil. hl., 1988), esențe de trandafir. Terenurile cultivate reprezintă 37,3% din terit. B. pe care se cultivă grîu (4,7 mil. t, 1988), secară, porumb (1,6 mil. t., 1988), orez, cartofi, sfeclă de zahăr, tutun (117 mii t., 1988), bumbac, in, cînepă. Pomicultură, legumicultură, viticultură (929 mii t. struguri, 1988) și vaste culturi de trandafiri. Pășunile și fînețele reprezintă 18,3% din supr. țării pe care se cresc ovine (8,9 mil. capete, 1988), bovine, porcine (4 mil. capete, 1988); e dezvoltată și sericicultura. C. f.: 4.300 km (2.588 km electrificați, 1988). Căi rutiere: 36.897 km (258 km autostrăzi, 1988). Flota comercială: 1,2 mil. t. Moneda: 1 leva = 100 stotinki. Exportă echipament ind., mijloace de transport (c. 1/2), produse alim., materii prime, bunuri de larg consum ș.a. și importă combustibili, materii prime minerale și produse metalurgice (c. 1/2), echipament ind., mijloace de transport (c. 1/3), materii prime agricole și forestiere, produse chim. ș.a. – Istoric. Locuit din timpuri străvechi de triburi trace, terit. B. a făcut parte în sec. 1-4 din Imp. Roman, iar în sec. 5-7 din cel Bizantin. În sec. 5-6 terit. țării a fost populat de triburi slave, iar în a doua jumătate a sec. 7 de triburile protobulgare, asimilate de slavi în procesul cristalizării relațiilor feudale. În 681 se creează primul țarat bulgar, cu capitala la Pliska, care a dăinuit pînă în 1018, cînd a fost cucerit de bizantini. Ocupația bizantină s-a menținut pînă la răscoala din 1185-1886, condusă de frații Petru și Asan, de origine românească, în urma căreia s-a creat Imp. Vlaho-Bulgar, care a atins o mare înflorire în timpul domniei lui Ioan Asan II (1218-1241). La sfîrșitul sec. 14, B. a fost cucerită de turci, sub stăpînirea cărora a rămas cinci secole. Lupta de eliberare a poporului bulgar de sub jugul otoman a luat amploare în sec. 19, culminînd cu răscoala din mai 1876. În urma Războilui Ruso-Româno-Turc (1877-1878), B. a fost eliberată și proclamată principat (1878), sub suzeranitatea Imp. Otoman; la 5 oct. 1908 și-a proclamat independența, iar Ferdinand de Saxa-Coburg (ales cneaz în 1887) a luat titlul de țar al bulgarilor. În 1912-1913, B. a participat la războaiele balcanice (în urma cărora o serie de terit. au ieșit din componența statului bulgar), iar 1915 a intrat în primul război mondial de partea Puterilor Centrale. Înfrîngerea Bulgariei, care a semnat Pacea de la Neuilly (1919), a favorizat ascensiunea lui A. Stamboliiski, ostil participării la război. Conducător al Uniunii Populare Agrare, el a preluat puterea, fiind răsturnat în 1920 de forțele de dreapta. Pentru a pune capăt instabilității politice, Boris al III-lea a introdus un regim autoritar (1934). Orientarea revizionistă a politicii externe a apropiat B. de Germania nazistă. B., beneficiind de sprijinul Puterilor Axei și al U.R.S.S., a silit România să-i retrocedeze Cadrilaterul (1940) și a participat, alături de Germania și Italia, la ocuparea Greciei și Iugoslaviei. În stare de război cu Marea Britanie și Franța, B. a rămas neutră față de U.R.S.S., care i-a declarat, totuși, război (5 sept. 1944). Intrarea Armatei Roșii în B. a făcut posibilă luarea puterii de către comuniști (9 sept. 1944), care au trecut la epurări sîngeroase, apoi la eliminarea adversarilor politici (execuția lui N. Petkov). Monarhia a fost abolită (15 sept. 1946), B. devenind republică populară. Regimul comunist sub conducerea lui Todor Jitkov, s-a angajat în industrializarea și colectivizarea forțată și a secondat cu fidelitate U.R.S.S., în acțiunile de politică externă. În 1989, în cadrul modificărilor majore petrecute în viața politică internațională și ca urmare a intensificării nemulțumirii poporului, au avut loc manifestații de stradă soldate cu înlăturarea lui Todor Jitkov în nov. 1989. Sub presiunea populară președintele Petăr Mladenov, implicat în intenția de reprimare a mișcărilor revoluționare de la sfîrșitul anului 1989, a demisionat (1990). Funcția de șef al statului a fost preluată de liderul grupărilor de opoziție, Jelio Jelev.
BELIGERÁNT, -Ă, beligeranți, -te, adj. (Adesea substantivat) Care se află în stare de război. State beligerante. - Fr. belligérant (lat. lit. belligerans, -ntis).
SECESIÚNE s. f. acțiune a unui grup de a se separa de o colectivitate, de un teritoriu, de un stat. ♦ războiul de ~ = război civil dintre statele sudice și cele nordice ale SUA (1861-1865), terminat cu înfrângerea celor dintâi și cu abolirea sclavajului. (< fr. sécession, lat. secessio)
MOBILIZÁ, mobilizez, vb. I. Tranz. 1. A chema sub arme, a convoca de urgență la unități (în vederea războiului); a trece de la starea de pace la cea de război. ◊ Expr. A mobiliza (pe cineva) pe loc = a păstra în timp de război (pe cineva) pe postul civil pe care-l ocupă, supunându-l disciplinei militare impuse de starea de război. ♦ (Fam.) A chema într-un anumit loc, cu un anumit scop; a convoca, a întruni, a aduna. 2. A antrena o colectivitate la o acțiune sau la o activitate susținută, organizată și coordonată, de interes general. – Din fr. mobiliser.
RĂZBÓI1, războaie, s. n. Conflict armat (de durată) între două sau mai multe grupuri, categorii sociale sau state, pentru realizarea unor interese economice și politice; răzbel. Război civil = luptă armată între două sau mai multe grupări politice de orientări diferite din interiorul unui stat în vederea schimbării ordinii politice și de stat sau pentru menținerea celei existente. Război rece = stare de încordare, de tensiune în relațiile internaționale, provocată de politica de ostilitate a unor state față de altele, care nu ia totuși forma unui conflict armat. Război psihologic = stare de tensiune, de hărțuială nervoasă, psihică, inițiată și întreținută cu scopul de a zdruncina moralul forțelor adverse și de a demoraliza populația. stare de război = beligeranță. ♦ Fig. Ceartă; neînțelegere, vrajbă, gâlceavă. – Din sl. razboj „ucidere, jaf”.
SECESIÚNE, secesiuni, s. f. Acțiunea unui grup de a se separa, de a se despărți de o colectivitate, de un teritoriu, de un stat din care a făcut parte, în vederea reunirii cu alt stat sau a întemeierii unui stat nou. ♦ războiul de secesiune = război civil (pentru desființarea sclaviei negrilor) dintre statele sudice și cele nordice ale statelor Unite ale Americii (1861-1865), terminat cu înfrângerea statelor din sud și cu abolirea sclaviei. [Pr.: -si-u-] – Din fr. sécession, lat. secessio, -onis.
BELIGERÁNȚĂ f. 1) Situație de beligerant. 2) stare de război. /<fr. belligerance
A MOBILIZÁ ~éz tranz. 1) (forțele armate ale unui stat) A pune pe picior de război. 2) (rezerviști) A chema sub arme în legătură cu trecerea la starea de război. 3) (colectivități, persoane) A atrage într-o acțiune amplă de interes comun; a ridica. 4) A concentra pentru a pune pe deplin în acțiune. A-și ~ forțele. /<fr. mobiliser
NERV ~i m. 1) Formație anatomică, cu aspect fibros, albicioasă, care se ramifică de la sistemul nervos central spre diversele organe interne și exteme. ~ul optic. 2) la pl. Sistem nervos; constituții nervoase. ◊ Boală de ~i stare de nervozitate extremă. 3) la pl. stare de enervare, iritare; nervozitate; surescitare. ◊ A avea ~i a fi enervat. A-și calma ~ii a-și potoli surescitarea. războiul ~ilor stare de tensiune extremă între adversari. 4) la sing. fig. Putere vitală; vigoare; vitalitate. ◊ A avea ~ a fi plin de viață; energic; dinamic. 5) Ligament sau fibră musculară. 6) la sing. Parte esențială, de bază. /<lat. nervus, it. nervo
scăuníș, scăuníșuri, s.n. (reg.) 1. (în forma: scamniș) scaun pe care se stă la războiul de țesut. 2. (în forma: scamniș) piesă a scaunului de tras la cuțitoaie, formată dintr-o scândură așezată pieziș pe corpul scaunului. 3. bucată de lemn fixată deasupra osiei carului sau al căruței, pe care se sprijină dricul.
A SE RIDICÁ mă ridíc intranz. 1) (despre copii) A crește în înălțime; a se face mare. 2) fig. A dobândi anumite succese (înălțându-se pe scară socială). 3) (despre lichide) A atinge un nivel mai înalt, crescând pe verti-cală. 4) A se îndrepta în sus; a se înălța. Soarele s-a ridicat. ◊ A i ~ (cuiva) părul (măciucă) a se îngrozi. 5) (despre ființe) A se scula de jos. ◊ ~ în scări a se înălța în șa, sprijnindu-se în scări. ~ după (o) boală a se însănătoși. 6) (despre persoane sau despre colectivități) A întreprinde acțiuni energice împotriva cuiva; a porni la luptă. 7) pop. (despre fenomene, stări ale naturii, războaie etc.) A se începe pe neașteptate și cu violență; a se dezlănțui; a izbucni; a se stârni; a se declanșa. S-a ridicat o furtună. 8) A ajunge la o anumită valoare, exprimată în cifre. Veniturile se ridică la două millioane. /<lat. eradicare
MARȚIÁL1, -Ă adj. De război, în legătură cu războiul sau cu milităria; războinic. ◊ Curte marțială = tribunal militar în timp de război sau de stare excepțională, care judecă după legi militare. ♦ Impunător, solemn, grav. [Pron. -ți-al. / < fr. martial, it. marziale, cf. Mars – zeul războiului, la romani].
DICTATÓR s.m. 1. Magistrat suprem în vechea Romă, ales de senat pe termen de șase luni și învestit cu putere absolută în vreme de război. 2. Conducător de stat cu puteri discreționare. ♦ (Fig.) Om cu purtări autoritare. [Acc. și dictátor. / < lat. dictator, cf. fr. dictateur].
sidélcă, sidélci, s.f. (reg.) 1. perniță care se pune sub cureaua hamului de pe spinarea calului, pentru ca animalul să nu se rănească. 2. scaun pe care stă țesătoarea la războiul de țesut.
DICTATÓR s. m. 1. (în Roma antică) magistrat suprem, ales de senat pe termen de șase luni și investit cu putere absolută în vreme de război. 2. conducător de stat cu puteri discreționare. ◊ (fig.) om cu purtări autoritare. (< fr. dictateur, lat. dictator)
MARȚIÁL1, -Ă adj. 1. ostășesc, militar; de război. ◊ impunător, solemn, grav. 2. arte ĕ = discipline sportive de atac și apărare, de origine japoneză (karate, aikido, judo, kendo), bazate pe un fond moral provenind de la samurai. 3. lege ~ă = lege care autorizează intervenția forței armatei în caz de tulburări interne. ♦ curte ~ă = tribunal militar în timp de război sau de stare excepțională, care judecă după legi militare. (< fr. martial, it. marziale)
HAGANAH (cuv. ebraic „apărare”), organizație paramilitară evreiască fondată (1920) cu scopul de a proteja implantările coloniilor evreiești în Palestina. După al doilea război mondial, a stat la baza formării armatei statului Israel (1948).
FASCÍSM s. n. Ideologie apărută în Europa după primul război mondial, care a stat la baza unor partide de extremă dreaptă, caracterizându-se prin naționalism extremist, misticism, violență, demagogie socială etc.; regim politic instaurat pe baza acestui curent. – Din it. fascismo, fr. fascisme.
COLONIÁL, -Ă, coloniali, -e, adj. Care ține de colonii1 și de colonialism, privitor la colonii; aflat în colonii, provenind din colonii; în stare de colonie. ◊ Putere colonială = stat cu una sau mai multe colonii. Politică colonială = colonialism. război colonial = război dus de un stat pentru cucerirea de colonii1 (2) sau pentru menținerea coloniilor cucerite anterior. [Pr.: -ni-al] – Din fr. colonial.
CÚRSĂ1, curse, s. f. 1. Distanță parcursă regulat de un vehicul pe același itinerar și conform unui orar stabilit. ♦ (Concr.) Vehicul care parcurge o astfel de distanță. 2. Distanță parcursă de o piesă între punctele extreme într-o mișcare rectilinie alternativă. 3. (Fam.) Drum, alergătură. 4. (Sport) Întrecere care constă în parcurgerea rapidă a unei anumite distanțe, pe un traseu dinainte stabilit, alergând pe jos, călare, cu bicicleta, cu automobilul etc. ♦ Întrecere în cadrul căreia sunt programate mai multe alergări de cai. 5. (În sintagma) Cursa înarmărilor = efort intens de militarizare a industriei unui stat în vederea unui război. – Din fr. course.
ARGEÁ, argele, s. f. (Pop.) 1. război de țesut. ♦ Nume dat celor două scânduri care unesc în sens transversal extremitățile războiului și pe care stau femeile când țes. 2. Mică construcție de scânduri în care se așază, vara, războiul de țesut. 3. Acoperiș. 4. Fiecare dintre grinzile de lemn fixate de o parte și de alta a unei plute, pentru a ține strânse lemnele care o compun.
DESPĂGUBÍRE, despăgubiri, s. f. Acțiunea de a (se) despăgubi și rezultatul ei; compensare a unei pagube. ♦ (Concr.) Sumă ce urmează a fi plătită unei persoane pentru repararea prejudiciului ce i-a fost cauzat printr-o infracțiune; desdăunare, daună, compensație. ◊ Despăgubire de război = sumă pe care un stat răspunzător de dezlănțuirea unui război de agresiune este obligat s-o plătească statului victimă a agresiunii, pentru repararea prejudiciilor cauzate. – V. despăgubi.
DECLARÁȚIE, declarații, s. f. 1. Mărturisire, afirmare deschisă a unor convingeri, opinii sau sentimente; ceea ce afirmă cineva cu un anumit prilej. ◊ Verb de declarație = verb care denumește acțiunea de a vorbi sau de a gândi. ♦ Act oficial prin care se aduce la cunoștință, se întărește o măsură luată; notificare. ♦ Mărturie, depoziție a unui martor. ♦ Relatare făcută în scris de către o persoană către un organ al administrației de stat, prin completarea unui formular; (concr.) formularul pe care se face această relatare. ♦ Formă de tratat internațional. 2. (În sintagma) Declarație de război = încunoștințare prealabilă și oficială făcută de un stat către alt stat cu privire la începerea războiului împotriva acestuia. [Var.: declarațiúne s. f.] – Din fr. déclaration, lat. declaratio, -onis.
DESPĂGUBÍRE ~i f. 1) v. A DESPĂGUBI. 2) Plată în bani sau în obiecte pentru paguba pricinuită. ◊ ~i de război sumă pe care un stat învins (și vinovat de dezlănțuirea războiului) o plătește statului învingător pentru a-i compensa pagubele suferite. [G.-D. despăgubirii] /v. a despăgubi
OSTILITÁTE s.f. 1. Dușmănie, vrajbă, vrăjmășie. 2. (La pl.) Operații militare, lupte pe care un stat le întreprinde contra altui stat cu care este în război; lupte, bătălii. [Cf. fr. hostilité, lat. hostilitas].
POTENȚIÁL, -Ă adj. 1. A cărui forță este în stare latentă. ♦ Energie potențială = energie pe care o posedă un corp capabil de a produce o manifestare energetică. 2. Posibil; presupus posibil. ♦ Propoziție potențială = propoziție care exprimă posibilitatea realizării unei acțiuni fără a preciza dacă aceasta se realizează sau nu. // s.n. 1. (Fiz.) Capacitatea de a produce o manifestare energetică, un lucru mecanic. 2. Capacitate de dezvoltare, de desfășurare a unei forțe, a unei activități; putere. ♦ Potențial de război = capacitatea militară a unui stat. 3. Mod verbal care prezintă acțiunea ca posibilă. [Pron. -ți-al, pl. -le, -luri. / cf. fr. potentiel, lat. potentialis].
COBELIGERÁNT, -Ă adj., s. m. (stat, armată) care participă la război alături de un aliat. (< fr. cobelligérant)
POTENȚIÁL, -Ă I. adj. 1. care există ca posibilitate, în mod virtual. ♦ energie ~ă = energie pe care o posedă un corp capabil de a produce o manifestare energetică. ◊ (adv.) în mod virtual, presupus posibil. 2. (despre moduri, propoziții etc.) care prezintă o acțiune posibilă, fără a preciza dacă aceasta se realizează sau nu. II. s. n. 1. capacitate a unui sistem fizic de a produce o manifestare energetică, un lucru mecanic. 2. capacitate de dezvoltare, de desfășurare a unei activități; nivel; forță, putere. ♦ ~ de război = capacitatea militară a unui stat. 3. ~ de înmulțire = capacitatea unor organisme vegetale sau animale de a fi prolifice. (< fr. potentiel)
PERSHING [pə:rʃiŋ], John Joseph (1860-1948), general american. A servit în războaiele cu Cuba (1898), Filipine (1899-1903 și 1906-1913) și Mexic împotriva lui Pancho Villa (1916). Comandant al Corpului Expediționar S.U.A. în Europa (1917-1919) în timpul Primului război Mondial, Șef al Marelui stat-Major al S.U.A. (1921-1924). Memorii.
STATU-QUO s.n. invar. Situație existentă sau care a existat la un moment dat. [Pron. statu-cvó. / < lat. statu quo (ante bellum) – stare care a existat (înainte de război)].
BELIGERÁNT, -Ă adj., s.m. și f. (stat, națiune) care se află în război. [< fr. belligérant, cf. lat. belligerans < bellum – război, gerere – a purta].
ANTONESCU, Mihai (1904-1946, n. Nucet, jud. Dîmbovița), jurist și om politic român. Prof. univ. la București. Fruntaș al Partidului Național-Liberal (georgist), devenit, din sept. 1940, principalul colaborator al lui I. Antonescu. A îndeplinit succesiv, între 6 sept. 1940 și 23 aug. 1944, funcțiile de ministru al Propagandei Naționale, de Externe, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri. Teoretician al regimului autoritar condus de mareșalul Antonescu. Din 1942 a inițiat acțiuni diplomatice secrete vizînd scoaterea României din război. Arestat în urma loviturii de stat de la 23 aug. 1944, a fost preluat de Armata Roșie (sept. 1944); adus în țară în apr. 1946; a fost judecat în mai 1946 de „tribunalul poporului” din București, condamnat la moarte și executat la Jilava (1 iun. 1946).
AȚÂȚÁ, ațấț, vb. I. 1. Tranz. (Adesea fig.) A face să ardă (mai bine), a înviora focul; a aprinde. 2. Tranz. și refl. Fig. A (se) întărâta, a (se) înrăi; a (se) asmuți. ♦ Tranz. A desfășura o propagandă de învrăjbire între popoare, a menține o stare de încordare favorabilă dezlănțuirii unui război de agresiune. [Var.: ațițá vb. I] – Lat. *attitiare (< titio, -onis).
CASUS FOEDERIS (lat.) caz de alianță – Clauză prevăzută în tratatele de alianță prin care un stat este obligat să intre în război alături de aliatul său, atunci când acesta este atacat de o altă putere.
JUKOV, Gheorghi Konstantinovici (1896-1974), mareșal sovietic. Unul dintre marii comandanți militari în războiul dus împotriva Germaniei naziste. În timpul celui de-al doilea război mondial, a fost șeful Marelui stat Major (1941), comandant al mai multor fronturi („de Rezervă”, aug.-sept. 1941; „Leningrad”, sept.-oct. 1941; „Frontul de Vest”, 1941-1942; „Frontul I Ucrainean”, mart.-mai 1944; „Frontul I Bielorus”, 1944-1945) și locțiitor al comandantului suprem (1942-1945). La 8 mai 1945 a primit și semnat capitularea Germaniei ca reprezentant al guvernului sovietic. Comandant al trupelor sovietice și guvernator militar în Germania (1945-1946), Ministru al Apărării al U.R.S.S. (1955-1957). Memorii.
SAMSONOVICI, Nicolae (1877-1950, n. Ștefănești, jud. Botoșani), general român. Naționalist-țărănist. A condus Armata I (1917-1918) în războiul de Întregire. Șef (1927-1932, 1934-1937) al Marelui stat-Major General. Ministru al Apărării Naționale (1932-1933). S-a numărat printre susținătorii regimului de autoritate monarhică. Arestat (1950) și întemnițat la Sighet, unde a și murit.
MARȚIÁL, -Ă, marțiali, -e, adj. 1. (Livr.), Solemn și grav; impunător. 2. Ostășesc, militar; de război. ◊ Curte marțială = tribunal militar instituit în timp de război, de mobilizare sau în timpul unei stări excepționale. Lege marțială = lege care autorizează în unele state folosirea forței armate pentru represiune internă. [Pr.: -ți-al] – Din fr. martial, it. marziale.
COBELIGERÁNT, -Ă, cobeligeranți, -te, adj., s. m. și f. (Țară, stat, armată etc.) care se află în război alături de un aliat contra unui inamic comun – Din fr. cobelligérant.
SEPARÁT, -Ă, separați, -te, adj. Care se găsește izolat, care nu comunică, nu se confundă cu alții, nu e în legătură cu alții; deosebit; care a fost izolat dintr-un complex. * Pace separată = pace pe care o încheie un stat în mod izolat, fără aliații săi de război. – V. separa.
ȘINTOÍSM s. n. religie tradițională a japonezilor, religia de stat până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, caracterizată prin animism, venerarea Soarelui ca divinitate principală și prin cultul spiritelor strămoșilor, al eroilor și al mikadoului. (< fr. shintoïsme)
COMANDAMÉNT, comandamente, s. n. 1. Organ de conducere a unei (mari) unități sau a unei instituții militare. ◊ Comandament suprem = cel mai înalt organ de conducere a armatei sau unui stat sau unui grup de state în timp de război. ♦ Loc unde este instalat acest organ. 2. Fig. Precept, poruncă, regulă, normă. 3. (Jur.) Act prin care începe executarea silită imobiliară a unui debitor. – Din fr. commandement.
CENZÚRĂ s. f. 1. demnitatea și funcția de cenzor (1). 2. control exercitat de anumite organe ale unui stat asupra publicațiilor, spectacolelor, emisiunilor și, în timp de război, asupra corespondenței trimise prin poștă; organ care exercită acest control. 3. funcție psihologică care, în teoria lui Freud, refulează în inconștient dorințele neconforme cu convențiile sociale. 4. critică, blam public. (< fr. censure, lat. censura)
AVERESCU, Alexandru (1859-1938, n. Ismail), mareșal și om politic român. A parcurs toate gradele militare, de la sublocotenent (1881), la general de brigadă (1906) și mareșal (1930). Comandant al Școlii Superioare de război (1894-1895). Atașat militar la Berlin (1895-1898); ca șef al Marelui stat Major (1911-1913) a elaborat planul de luptă al armatei române în timpul celui de-al doilea război balcanic; ministru de război (1907-1909). Excepțional comandant de oști, erou al primului război mondial, A. a obținut răsunătoarele victorii de la Mărăști și Oituz (1917). Ministru în repetate rînduri, prim-ministru (1918, 1920-1921, 1926-1927), ministru secretar de stat și consilier regal (1938). A înființat (1918) și condus Liga (din 1920 Partidul) Poporului; a militat pentru consolidarea statului național unitar român, împotriva curentelor extremiste, pentru un regim parlamentar-constituțional. Teoretician și gînditor militar („Tactica”, „Notițe zilnice din război. 1916-1918”). M. de onoare al Acad. (1923).
BÁZĂ ~e f. 1) Totalitate a elementelor de rezistență pe care se sprijină o construcție; temelie; fundament. ~a coloanei. 2) Linie dreaptă sau plan, de obicei în poziție orizontală, de la care se măsoară perpendicular înălțimea unui corp geometric. ~a triunghiului. 3) Loc special amenajat de concentrare a unor rezerve (de oameni, materiale, instalații etc.) necesare unei activități. ~ de aprovizionare. ~ sportivă. ◊ ~ navală port militar. ~ militară loc de staționare pe teritoriul unui stat a unor trupe dotate cu mijloace de luptă pentru război. 4) chim. Compus chimic al unor metale care albăstrește hârtia roșie de turnesol și intră în combinație cu acizii, formând săruri. 5) la pl. fig. Element de importanță primordială, pe care se ține, se întemeiază ceva; principiu fundamental. ~ele unui acord. ◊ Fără ~ neîntemeiat; inconsistent. A pune ~ele (a ceva) a întemeia; a funda. ~ economică (a societății) totalitate a relațiilor de producție într-o etapă determinată a dezvoltării sociale. 6) anat. : ~a craniului parte a craniului, care închide cutia cranială spre ceafă. 7) lingv.: ~ de articulație mod, posibilitate de articulare a sunetelor la un popor. [G.-D. bazei] /<fr. base
CIVÍL ~ă (~i, ~e) 1) Care ține de cetățenii unui stat și raporturile juridice dintre ei. Drept ~. Acțiune ~ă. ◊ stare ~ă situație a unui cetățean în raport cu familia. război ~ luptă armată pentru putere dintre diferite grupuri sociale în cadrul aceleiași țări. Căsătorie ~ă căsătorie oficiată de organele puterii de stat (fără participarea bisericii). 3) și substantival Care nu este militar sau preot; care este în afara vieții militare sau bisericești. Parte ~ă. Haine ~e. /<fr. civil, lat. civilis
CIVÍL, -Ă I. adj. 1. care privește pe cetățenii unui stat; referitor la raporturile juridice dintre cetățeni. ♦ drepturi ĕ = drepturi de care se bucură o persoană (fizică sau juridică), reglementate și recunoscute ca atare; drept ~ = ramură a dreptului care studiază și reglementează raporturile juridice existente între persoanele fizice și juridice dintr-un stat; stare ~ă = situația unei persoane așa cum rezultă din actele sale privitoare la naștere, căsătorie etc.; parte ~ă = persoană care, într-un proces, pretinde despăgubiri pentru daunele suferite cu ocazia unei infracțiuni. 2. care nu este militar, lipsit de caracter milităresc. ♦ război ~ = conflict armat pentru putere între grupuri adverse din același stat. II. s. m. f. persoană care nu face parte din armată. (< fr. civil, lat. civilis)
ȚĂRĂNÍSM s. n. 1. curent politic și ideologic, apărut în România la sfârșitul sec. XIX, care pornea de la ideea rolului conducător al țărănimii, considerată ca o clasă socială unitară, într-un stat preponderent agrar. 2. curent apărut în gândirea economică după primul război mondial, care își propunea să studieze legile de dezvoltare în economiile agrare pe baze specifice, independent de doctrina generală a economiei politice. 3. tendință a unor scriitori de a-și alege motive de inspirație din viața satului. 4. vorbă, faptă, comportare grosolană. (< țărăn/ime/ + -ism)
BELLUM OMNIUM CONTRA OMNES (lat.) războiul tuturor contra tuturor – Hobbes, „Leviathan”, I, 4. În concepția autorului, stare caracteristică omenirii pe treptele primitive.
DICTATÓR, dictatori, s. m. 1. (În Roma antică) Conducător al armatei cu puteri politice nelimitate, ales de senat, în vreme de război, de răscoale etc., pe o perioadă de șase luni. 2. Conducător de stat care dispune de puteri politice nelimitate. ♦ Fig. Persoană care are o conduită autoritară, care caută să-și impună cu orice preț voința. – Din fr. dictateur, lat. dictator.
REGÁT, regate, s. n. stat guvernat de un rege; monarhie. ♦ Vechiul regat = nume dat după primul război mondial (până la instituirea republicii) teritoriului României, de dinaintea acestui război. – Rege + suf. -at.
RESTITÚȚIE s.f. 1. Determinare a unui punct în spațiu pe baza uneia sau a mai multor perspective sau fotograme, care cuprind acest punct văzut din mai multe poziții din spațiu. 2. (În dreptul internațional) Înapoierea de către un stat învins a bunurilor acaparate de el în mod ilegal în timpul războiului de la statul învingător și de la cetățenii acestuia; restituire. [Gen. -iei, var. restituțiune s.f. / cf. lat. restitutio, fr. restitution].
BÁZĂ s.f. I. 1. Partea de jos a unui corp, a unui edificiu etc.; (p. ext.) temelie, fundament. ♦ Latura unui poligon sau fața unui poliedru, situată în poziția cea mai de jos. 2. Parte, element fundamental, esențial, a ceva. ♦ Element principal al unei combinații chimice. 3. Bază economică = totalitatea relațiilor de producție într-o etapă determinată a dezvoltării sociale. 4. Loc de plecare, de adunare a unor oameni, a unor trupe a unor materiale etc. ◊ Bază militară = loc special pe teritoriul unui stat unde staționează trupe dotate cu mijloace de luptă necesare acțiunilor de război. 5. Bază sportivă = teren special amenajat și dotat pentru practicarea diferitelor sporturi. II. Substanță cu gust leșietic, care albăstrește hârtia de turnesol și care, în combinație cu un acid, formează o sare. [< fr. base, cf. it. base < gr. basis – sprijin].
CIVÍL, -Ă adj. 1. Privitor la cetățenii unui stat; referitor la raporturile juridice dintre cetățeni. ◊ Drept civil = ramură a dreptului care se ocupă cu condițiile persoanelor, raporturile lor de familie și diferite legături juridice care dau naștere la drepturi, obligații etc.; cod civil = totalitatea normelor juridice care reglementează raporturile de drept civil; stare civilă = situația unei persoane așa cum rezultă din actele sale privitoare la naștere, căsătorie etc.; ofițer al stării civile = delegat al puterii de stat însărcinat cu încheierea actelor de stare civilă; parte civilă = partea care pretinde despăgubiri pentru daunele suferite cu ocazia unei infracțiuni. 2. Care nu este militar, lipsit de caracter milităresc. ◊ război civil = conflict armat pentru putere între două grupuri adverse din același stat. // s.m. și f. Persoană care nu face parte din armată. [Var. țivil, -ă adj., s.m.f. / < lat. civilis, cf. it. civile, fr. civil].
CONTRIBÚȚIE s.f. 1. Parte, sumă cu care se contribuie la o cheltuială sau la o acțiune comună; aport. ◊ A pune la contribuție = a folosi capacitatea cuiva (sau a ceva) într-o acțiune. 2. (Jur.; la pl.) Sumă de bani pe care un stat învins este obligat s-o plătească unui stat învingător în temeiul unui tratat de pace, depășind pagubele cauzate de război. 3. Impozit. [Gen. -iei, var. contribuțiune s.f. / cf. fr. contribution, it. contribuzione, lat. contributio].
CONTRIBÚȚIE s. f. 1. parte cu care se contribuie la o acțiune, la o cheltuială comună; aport. ♦ a pune la ~ = a folosi capacitatea cuiva (sau a ceva) într-o acțiune. 2. (jur.; pl.) sumă de bani pe care un stat învins este obligat s-o plătească unui stat învingător în temeiul unui tratat de pace, depășind pagubele cauzate de război. 3. impozit. (< fr. contribution, lat. contributio)
RESTITÚȚIE s. f. 1. readucere în starea inițială, restabilire; restituire. ◊ înapoiere de către un stat învins a bunurilor acaparate de el în mod ilegal în timpul războiului de la statul învingător și de la cetățenii acestuia. 2. determinare a unui punct în spațiu pe baza uneia sau a mai multor perspective sau fotograme, punct, văzut din mai multe poziții din spațiu. 3. (biol.) completare, regenerare a organelor sau părților de organe distruse sau vătămate. ◊ revenire la forma inițială a fragmentelor de cromozomi rupte. (< fr. restitution, lat. restitutio)
ABDUL-HAMID, numele a doi sultani otomani. Mai important: A. II (1876-1909), supranumit și „sultanul sîngeros”. În timpul domniei sale a avut loc războiul Ruso-Româno-Turc (1877-1878) în urma căruia România și-a dobîndit independența de stat. A fost înlăturat, la 27 apr. 1909, de revoluția „Junilor tineri”.
DISPERSÁ vb. I. tr., refl. a (se) împrăștia, a (se) răspândi. ◊ (chim.) a realiza o dispersie, a se afla în stare de dispersie. II. tr. a împrăștia organizat populația, instituțiile etc. în timp de război, pentru a nu constitui obiective vizibile. ◊ a dispune unitățile militare pe subunități în raioane la distanțe mari, pentru a reduce posibilitățile inamicului de a le nimici. (< fr. disperser)
DAGERMAN [dá:gəmán], Stig (1923—1954), scriitor suedez. Opera sa ilustrează starea de spirit specifică „generației anilor '40“ confruntată cu dezastrele materiale și morale de după război. Romane („Șarpele“, „Copilul ars“), nuvele („Jocurile nopții“), piese de teatru („Condamnat la moarte“).
POZÍȚIE s. f. 1. mod în care este așezat sau situat ceva sau cineva; (p. ext.) loc unde se găsește ceva sau cineva. ◊ (muz.) loc al unei note sau al unei chei pe portativ; felul în care sunt ținute mâinile în timpul cântatului la instrumentele muzicale. ◊ locul pe care îl ocupă un sunet într-un cuvânt. 2. teren, loc pe care sunt dispuse trupele pe front sau navele de război pe mare, servind ca bază de atac sau de apărare. 3. atitudine a corpului; ținută. 4. situație, stare în care se găsește cineva sau ceva. ◊ situație socială, rang. (< fr. position, lat. positio, germ. Position)
MILITARÍSM s. n. Politică de subordonare a activității de stat, și prin aceasta a întregii vieți sociale, intereselor de mărire a potențialului militar și de pregătire pentru război, precum și de menținere cu ajutorul forței a relațiilor de dominație atât pe plan intern, cât și pe plan internațional. – Din fr. militarisme.
URGÉNȚĂ s. f. grabă în a rezolva ceva care nu suferă amânare; însușirea a ceea ce este urgent. ♦ de ~ = imediat, fără întârziere; stare de ~ = situație care impune aplicarea de către stat a unui sistem de măsuri cu caracter politic, militar, economic și social care să-i permită intrarea în război într-un timp foarte scurt. (< fr. urgence)
REPARÁȚIE ~i f. 1) v. A REPARA. 2) Complex de lucrări pentru readucerea în stare normală a unui obiect (clădire, sistem tehnic etc.). ~a unei case. 3) jur. Compensare a unei pagube; despăgubire. ~i de război. [G.-D. reparației; Sil. -ți-e] /<fr. réparation, lat. reparatio, ~onis, germ. Reparation
GAZ2 s. n. 1. fluid compresibil, cu o coeziune moleculară foarte mică. 2. substanță sau amestec de substanțe în stare gazoasă, drept combustibil. ◊ petrol lampant. 3. (pl.) emanații gazoase ale stomacului sau intestinelor. 4. (pl.) substanțe toxice, iritante, asfixiante etc. folosite în război. (< fr. gaz)
AȘANTI (ASHANTI), vechi stat pe terit. actual al Ghanei, în sec. 16-19. Ocupat de englezi și anexat coloniei Coastei de Aur, în urma unor grele războaie, în a doua jumătate a sec. 19.
A SE ÎNCLEȘTÁ mă ~éz intranz. 1) A se închide strâns de tot (ca cleștele). ◊ A i ~ fălcile (sau gura) a-i deveni țapene maxilarele; a nu fi în stare să deschidă gura. 2) A se agăța cu disperare. 3) (despre ființe) A se lua la luptă, apucându-se cu îndârjire. 4) fig. (despre lupte, războaie) A deveni mai intens; a se desfășura mai crâncen. /în + clește
SEDENTÁR, -Ă adj. (despre oameni) care șade tot timpul; care stă mai mult acasă; (despre îndeletniciri) care se exercită șezând; lipsit de mișcare. ♦ parte ~ă = parte a unităților militare care nu participă la război, având atribuții administrative. ◊ (despre populații) stabil; nemigrator. (< fr. sédentaire, lat. sedentarius)
ALEXANDRIA, roman popular. Scris în Egiptul elenistic (c. sec. 3 î. Hr.) și atribuit istoricului Callisthenes, evocă, apelînd adesea la elemente miraculoase, fantastice, războaiele lui Alexandru Macedon. Răspîndit în toată Europa, A. a pătruns în literatura română printr-o traducere în slavona sîrbo-croată. Această versiune stă la baza primei prelucrări românești cunoscute, datînd din a doua jumătate a sec. 16 și păstrată în cópii manuscrise, în toate provinciile românești. Elemente din A. au intrat în folclor (colinde, orații etc.) și în onomastica populară.
DISPERSÁ, disperséz, vb. I. Tranz. și refl. A (se) împrăștia, a (se) răspândi, a (se) risipi în toate părțile. ♦ (Chim.) A realiza o dispersie sau a fi în stare de dispersie. ♦ Refl. (Fiz.; despre unde) A se descompune într-un spectru de unde cu frecvențe diferite. ♦ Tranz. și refl. (În timp de război) A (se) deplasa în chip organizat (populația, instituțiile etc.) din centrele aglomerate, în regiuni mai ferite. – Din fr. disperser.
RĂZBÓI s. (MIL.) 1. conflict, (înv. și pop.) bătaie, răzbel, (reg.) bozgun, (înv.) harță, oaste, oștenie, oștenire, oștire, oștit. (S-a iscat un ~.) 2. (înv.) nepace. (stare de ~.)
MORATÓRIU s.n. (În economia capitalistă) Amânare de plată a datoriilor unui debitor, acordată de instanțele judecătorești înainte sau după declararea lui în stare de faliment; amânare cu caracter general a plății datoriilor publice sau particulare, acordată prin lege. ♦ Amânare legală a executării obligațiilor financiare internaționale determinată de o situație excepțională (război, calamitate, criză economică etc.). [Pron. -riu. / < germ. Moratorium, cf. fr., lat. moratorium].
STAȚIONÁR, -Ă adj. 1. Care stagnează, care nu variază câtva timp; constant. ♦ Care rămâne în aceeași stare, care nu evoluează. 2. (Despre un mediu fluid, un câmp de forțe) Care are în fiecare punct o viteză, o intensitate independentă de timp. // s.n. 1. Mic vas de război care are misiunea de a supraveghea intrarea și ieșirea navelor într-un port. 2. Centru sanitar pentru îngrijirea bolnavilor. [Pron. -ți-o-. / cf. fr. stationnaire].
SEDENTÁR, -Ă, sedentari, -e, adj. (Despre oameni) Căruia nu-i place să umble, să facă mișcare, care stă mai mult acasă; (despre îndeletnicirile oamenilor) care se desfășoară într-un spațiu închis; care nu necesită mișcare, lipsit de mișcare. ♦ (Despre populații) stabil. ◊ Parte sedentară = parte a unităților militare care rămâne în garnizoană în timp de război, având misiunea de a completa efectivele părții operative, de a îngriji bunurile rămase în cazarmă etc. Păsări sedentare = păsări care nu migrează în timpul iernii. Animale sedentare = animale nevertebrate care stau temporar în galerii pe care și le fac singure. – Din fr. sédentaire, lat. sedentarius.
AUGUST, 23 august 1944, ziua declanșării loviturii de stat care a dus la retragerea României din alianța cu Germania și ralierea la coaliția Națiunilor Unite, alături de care armata română a luptat pînă la sfîrșitul celui de-al doilea război mondial (9 mai 1945). Între 1948 și 1989, 23 august a fost sărbătoarea națională a statului român.
PARLAMENTÁR, -Ă I. adj. 1. referitor la parlament. ♦ regim ~ = regim al unui stat în care guvernul răspunde pentru activitatea sa în fața parlamentului. 2. potrivit uzanțelor admise în parlament. 3. referitor la acțiunea de a parlamenta. II. s. m. 1. membru al parlamentului. 2. persoană delegată, în timp de război, să ducă tratative de pace sau de armistițiu cu comandamentul inamic. (< fr. parlementaire, it. parlamentario)
COMANDÁNT, comandanți, s. m. Persoană care comandă o unitate militară, un vas, o garnizoană etc. ◊ Comandant suprem = a) funcție de comandant al forțelor armate ale unui stat, îndeplinită fie de ministrul forțelor armate, fie de către șeful statului; persoană care îndeplinește această funcție; b) funcție de comandant al forțelor armate ale unui grup de state aliate, mai ales în timp de război; persoană care îndeplinește această funcție. (Înv.) Comandant al pieței = ofițer care supraveghea desfășurarea activității într-o garnizoană. – Din fr. commandant.
RĂZBÓI1 ~oáie n. 1) Conflict armat între două sau mai multe state, grupuri sociale etc. ~ mondial. ~ colonial. ◊ ~ de eliberare națională luptă armată a popoarelor împotriva cotropitorilor străini în vederea cuceririi independenței și apărării suveranității statului. ~ rece stare de tensiune în relațiile internaționale, caracterizată prin menținerea unei încordări permanente între statele cu orânduiri sociale diferite. 2) fig. Schimb de vorbe răstite, adesea ofensatoare; sfadă; ceartă. /<sl. razboj
NIXON [níksən], Richard Milhous (1913-1994), om politic american. Membru al Partidului Republican. Vicepreședinte (1953-1961) și președinte (1969-1974) la S.U.A. Deși atitudinea lui era manifest anticomunistă, prin secretarul de stat, H. Kissinger, a promovat o politică de destindere și normalizare a relațiilor cu statele comuniste (vizite în România, U.R.S.S., China, semnarea tratatului de dezarmare SALT I și recunoașterea R.P. Chineză în 1972, încheierea războiului din Vietnam în 1973 etc.). După realegerea din 1972, a fost nevoit să facă față unor grave dificultăți economice, determinate de devalorizarea dolarului. Implicat în „afacerea Watergate”, a demisionat în favoarea vicepreședintelui G. Ford.
CARTAGINA, oraș-stat sclavagist întemeiat, potrivit tradiției, în 814 î. Hr. în N Africii, pe coasta G. Tunis, de coloniști fenicieni din Tir. În sec. 7-3 î. Hr. a devenit mare putere în bazinul occidental al M. Mediterane. A purtat cu Roma trei mari războaie (războaiele punice). Înfrîntă de romani și dărîmată (146 î. Hr.), refăcută în sec. 1 î. Hr., C. a fost reședința prov. romane Africa, iar din 439 capitala regatului vandal. Cucerit de bizantini (533), a fost din nou distrusă de arabi (698).
CAZIMIR (KAZIMIERZ), cneji și regi ai Poloniei. Mai importanți: 1. C III, cel Mare, rege (1333-1370); a pus bazele monarhiei pe stări (prin statutele de la Wiślica și Piotrków, 1347) și a extins autoritatea coroanei polone asupra regiunilor Kujawya, Dobrzyń (1343), Halici, Lemberg și Volînia (1349-1356); întemeietorul Universității din Cracovia (1364). 2. C. IV Iagełło, mare cneaz al Lituaniei (din 1440), rege (1447-1492); a pus capăt războiului de 13 ani (1454-1466), încheind Pacea de la Toruń (1466) prin care Polonia căpăta ieșire la M. Baltică, iar Ordinul Teutonic i se recunoștea vasal. A întreținut relații de prietenie cu Ștefan cel Mare, domnul Moldovei.
RĂZBOIUL PENTRU INDEPENDENȚA COLONIILOR ENGLEZE DIN AMERICA DE NORD (1775-1783), război de eliberare purtat de cele 13 colonii engleze din America de Nord împotriva metropolei, care împiedica dezvoltarea lor economică și politică. La 4 iul. 1776, reprezentanții coloniilor au adoptat „Declarația de independență” care a proclamat crearea Republicii statelor Unite ale Americii, primul stat independent de pe continentul american. Armata S.U.A. și detașamente de voluntari au repurtat, sub conducerea lui George Washington, o serie de victorii asupra armatelor engleze, dintre care cele mai însemnate au fost la Saratoga (1777) și Yorktown (1781). Înfrântă, Anglia a fost nevoită să recunoască în 1783 independența S.U.A.
CUNÚNĂ, cununi, s. f. 1. Împletitură în formă circulară, făcută din flori, frunze sau ramuri (care se pune pe cap). ◊ Expr. A sta cunună împrejurul cuiva = (despre un grup de persoane) a sta împrejurul cuiva, formând un cerc închis. Cunună de raze (sau de lumină) = aureolă. Cunună de munți (sau de dealuri, de păduri) = lanț, șir de munți sau de dealuri, de păduri, dispuse în cerc. 2. Coroană care se acorda în antichitate învingătorilor (în război și la concursurile sportive sau literare). ♦ Fig. Glorie, faimă, renume. 3. Coroană care se așază pe capul celor care se căsătoresc după ritualul religios. 4. Funie, împletitură de ceapă, de usturoi etc. 5. Grindă principală cu care se închide în partea de sus un perete de lemn și pe care se reazemă celelalte grinzi ale tavanului și ale acoperișului. – Lat. corona.
CRUCEA ROȘIE INTERNAȚIONALĂ, organizație internațională neguvernamentală, cu sediul la Geneva, formată din: 2) Comitetul Internațional al Crucii Roșii (înființat în 1863), care se ocupă, în special, de probleme privind ocrotirea victimelor de război. A inițiat semnarea mai multor convenții cu caracter umanitar (Premiul Nobel pentru Pace, în 1917, 1944 și 1963); b) Liga societăților de Cruce Roșie (creată în 1919), ca federație a societăților naționale de Cruce Roșie, Semiluna Roșie, Leul și Soarele Roșu avînd drept scop promovarea acțiunilor menite să contribuie la ameliorarea stării de sănătate a populației, la ajutorarea victimelor calamităților naturale etc. (Premiul Nobel pentru Pace în 1963); c) Societățile Naționale de Cruce Roșie, Semilună Roșie, Leul și Soarele Roșu. La activitățile Crucii Roșii Internaționale participă și Societatea de Cruce Roșie din România.
ERÓU s.m. 1. (Ant.) Personaj mitologic născut dintr-un muritor și o divinitate, înzestrat cu puteri supraomenești și despre care se povesteau fapte mărețe; semizeu. ♦ (P. ext.) Denumire dată de greci unor oameni deosebit de viteji, autori ai unor fapte mărețe. 2. Persoană vestită prin forța, vitejia și biruințele sale în războaie, în lupte; personalitate distinsă prin faptele sale mărețe. ♦ Ostaș căzut pe câmpul de luptă. 3. Persoană deosebită prin calitățile sale morale și prin acțiunile sale mărețe; om care se distinge în mod special într-un anumit domeniu. ◊ (În trecut) Erou al muncii (socialiste) = titlu de înaltă distincție acordat de stat persoanelor care se deosebesc printr-o muncă de valoare excepțională pentru societate; persoană care a primit acest titlu. 4. Personaj principal al unei întâmplări. [< lat. heros, cf. fr. héros].
FONDUL NAȚIUNILOR UNITE PENTRU COPII (U.N.I.C.E.F.; în engl.: United Nations Chldren’S Fund). Creat la 11 dec. 1946, cu sediul la New York (S.U.A.), cu scopul de ajuta copiii din țările devastate de război cu alimente, medicamente și îmbrăcăminte. Prin Rezoluția Adunării Generale din 6 oct. 1953 programul O.N.U. de ajutoare a copiilor a căpătat un caracter permanent. La 2 sept. 1990 a intrat în vigoare convenția asupra dreptului copilului, iar la 29 sept. același an U.N.I.C.E.F. a convocat la New York un summit mondial cu participarea a 71 de șefi de stat sau de guvern, care adoptă un plan de acțiune în sprijinul copiilor. U.N.I.C.E.F. este un organism specializat în sistemul O.N.U., cu statut semiautonom. Pentru activitatea sa a fost distins în 1965 cu Premiul Nobel pentru Pace.
PÁCE f. 1) Situație de înțelegere în care nu există război. 2) Tratat între părțile beligerante care prevede încetarea unui conflict armat. 3) Atmosferă în care domnește liniștea, armonia și buna înțelegere între oameni; raport calm între oameni. 4) Lipsă de gălăgie, de zgomot; liniște. ◊ A da ~ cuiva (sau a lăsa în ~ pe cineva) a nu tulbura liniștea cuiva; a nu deranja, a nu supăra pe cineva. Dă-i ~! lasă-l în voia lui; dă-l încolo. 5) stare de liniște sufletească; lipsă de griji; tihnă; odihnă; astâmpăr. ◊ Fii pe ~! să n-ai nici o grijă; fii liniștit. Mergi (sau rămâi) în ~ mergi (sau rămâi) cu bine, cu sănătate. Nu-i și ~! a) nu-i nicăieri; a dispărut; b) nici gând să vină. [G.-D. păcii] /<lat. pax, pacis
REVOLUȚIA DIN 1905-1907 DIN RUSIA, ansamblu de acțiuni ca urmare a crizei economice din 1900-1903, agravată de pierderile suferite în războiul Ruso-Japonez (1904-1905). A început prin manifestația pașnică din 9/22 ian. 1905, de la Sankt-Petersburg, reprimată violent („Duminica sângeroasă”), căreia i-a urmat în primăvara și vara anului 1905, mari greve politice, în principalele centre industriale și puternice răscoale țărănești în regiunea Volgăi. Au avut loc frământări în rândurile armatei, culminând cu răscoala din iun. 1905 a marinarilor de pe cuirasatul „Potemkin” din flota Mării Negre. Revoluția își propunea răsturnarea țarismului, confiscarea pământurilor moșierești, ziua de muncă de opt ore. În toamna lui 1905 mișcarea revoluționară s-a extins în toată țara, creându-se detașamente de muncitori înarmați. În oct., în urma unei puternice geve generale, țarul Nicolae II a dat la 17/30 oct. un manifest în care făgăduia satisfacerea unor revendicări general-democratice și convocarea Dumei de stat. Mișcările au continuat, culminând cu insurecția armată din dec. 1905. După înfrângerea ei la Moscova, revoluția a intrat în declin, fiind, până în 1907, înăbușită.