Dex starea de lucru

TRECUT¹ s. n. 1. Timpul care s-a scurs (pana in prezent); intamplarile, faptele, starea de lucruri din acest timp. ◊ Loc. adj. si adv. Din trecut = de altadata, de odinioara, de demult. ◊ Loc. adv. In trecut = altadata, odinioara. ◊ Expr. A o rupe cu trecutul = a pune capat unei situatii sau unei stari de lucruri de care cineva se mai simte inca legat, a nu mai vrea sa stie de ceea ce a fost. 2. Denumire data grupului de timpuri (sau fiecaruia dintre timpurile) verbale care exprima o actiune savarsita inainte de momentul vorbirii sau inainte de un moment de referinta. – V. trece.

A SONDA ~ez tranz. 1) (terenuri, ape etc.) A supune unor cercetari cu ajutorul sondei. 2) fig. (persoane) A examina pe ascuns, cautand sa afle starea de spirit, intentiile. 3) fig. (ganduri, intentii etc.) A incerca sa afle pe cai ocolite. ◊ ~ terenuri a cauta sa afle din timp starea de lucruri sau de spirit (pentru a avea siguranta). /<fr. sonder

LANT, lanturi, s. n. 1. Sir de verigi, de placi, de zale etc. metalice, unite intre ele pentru a forma un lot, care serveste spre a lega ceva, a transmite o miscare etc. ♦ Instrument format dintr-un sir de vergele groase, cu care se masoara lungimile de teren. ♦ lucratura simpla facuta cu croseta, care consta dintr-un sir de ochiuri inlantuite. 2. Lant (1) mic, de obicei din metal pretios, servind ca podoaba (la mana, la gat). 3. Fig. Tot ceea ce constituie o legatura puternica; ceea ce incatuseaza libertatea, independenta cuiva. 4. Sir continuu de elemente, fiinte, lucruri, stari asemanatoare. ◊ Reactie in lant = reactie care, producandu-se intr-un anumit punct al unui corp, se propaga in toata masa lui, dand nastere unei succesiuni de reactii elementare. Lant cauzal inchis = feedback. ◊ Expr. A se tine lant = a se succeda (in numar mare). ♦ Sir format din mai multi atomi legati intre ei; catena. – Din bg. lanec.

CONTRAST, contraste, s. n. 1. Opozitie puternica intre doua sau mai multe lucruri, stari, actiuni etc. 2. Diferenta dintre innegrirea maxima si cea minima a unei imagini fotografice. ◊ Contrastul imaginii = marime caracteristica pentru variatia stralucirii locale in cuprinsul unei imagini de pe ecranul tubului cinescop in televiziune. – Din fr. contraste.

TRIST, -A, tristi, -ste, adj. 1. (Despre oameni) Suparat, mahnit, amarat, abatut; melancolic. ♦ (Despre ochi, manifestari ale oamenilor, sunete etc.) Care exprima tristete, melancolie. ♦ (Despre lucruri, stari sau fapte care tin de natura sau de viata omului) Plin de tristete. 2. Care provoaca tristete, suparare, care intristeaza; dureros. ♦ Care sugereaza, evoca tristete; deprimant, dezolant. – Lat. tristis.

CAPAT ~ete n. 1) Extremitate a ceva (corp, suprafata, lucru, stare, perioada de timp etc.); margine; extrema. ~atul podului. ◊ Fara ~ fara sfarsit. De la ~ de la inceput. Pana la ~ pana la sfarsit. A pune ~ a face sa inceteze. A da de ~ a duce la bun sfarsit. 2) Parte a ceva ramasa neconsumata sau neutilizata; ramasita; rest. Un ~ de lumanare. /<lat. capita

CONTRAST ~e n. 1) Opozitie puternica intre doua sau mai multe lucruri, stari, actiuni. 2) Diferenta dintre innegrirea maxima si innegrirea minima a unei imagini fotografice sau televizate. /<fr. contraste

SUBSTANTIV ~e n. lingv. Parte de vorbire care cuprinde cuvinte ce denumesc obiecte (fiinte, lucruri, stari, fenomene etc.). [Sil. sub-stan-] /<lat. substantivum, fr. substantif

VREDNICIE ~i f. 1) Caracter vrednic; pricepere si indemanare la lucru. 2) stare de om vrednic. 3) inv. Treapta intr-o ierahie; rang. [G.-D. vredniciei] /vrednic + suf. ~ie

CONTRAST s. n. 1. deosebire izbitoare intre doua sau mai multe lucruri, stari, actiuni etc. 2. diferenta intre densitatile extreme ale unei imagini fotografice. ◊ efect artistic obtinut de un scriitor, pictor etc. prin opozitia ritmului, a ideilor, culorilor. 3. gen de poezie lirica medievala in care era folosit efectul artistic al opozitiilor de ritm, de idei etc. (< fr. contraste)

IMINENTA, iminente, s. f. Faptul de a fi iminent; starea unui lucru sau a unei situatii iminente. – Din fr. imminence, lat. imminentia.

ECHILIBRU, echilibre, s. n. 1. Situatie a unui corp asupra caruia se exercita forte care nu-i schimba starea de miscare sau de repaus; stare stationara a unui fenomen. ◊ Echilibru dinamic = echilibru determinat de doua procese opuse care se desfasoara cu aceeasi intensitate. ◊ Expr. A-si pierde echilibrul = a fi pe punctul de a cadea, de a se prabusi. 2. Proprietate a anumitor sisteme de forte de a nu schimba starea de miscare sau de repaus a unui corp rigid asupra caruia se exercita. ♦ Fig. Stare de liniste, armonie, de stabilitate launtrica. 3. Stare a unei balante economice in care partile comparate sau raportate sunt egale. ◊ Echilibru bugetar = stare a unui buget in care veniturile acopera cheltuielile. Echilibru economic = stare de concordanta intre elementele interdependente si toate variabilele activitatii economice si sociale. 4. Fig. Proportie justa, raport just intre doua lucruri opuse; stare de armonie care rezulta din aceasta. – Din fr. equilibre, lat. aequilibrium.

CONTEXT, contexte, s. n. 1. Fragment dintr-o scriere in cadrul caruia se gaseste un cuvant, o expresie, un pasaj etc. interesant. ♦ Text, cuprins. 2. Fig. Conjunctura, situatie specifica, circumstanta, stare de lucruri intr-un anumit moment. – Din fr. contexte.

SIMPTOMATIC, -A, simptomatici, -ce, adj. Care indica existenta unei stari patologice in organism; care este simptomul acestei stari patologice; care se refera la simptom. ◊ Tratament simptomatic = tratament care urmareste vindecarea unei boli prin inlaturarea simptomelor si nu a cauzelor care o provoaca. ♦ Fig. Care indica existenta unei anumite stari de lucruri; semnificativ. – Din fr. symptomatique.

ATENTAT, atentate, s. n. Actiune criminala, de obicei contra unui sef de stat sau de guvern. ♦ Fig. Incercare de incalcare a unui drept, de distrugere a unei stari de lucruri, a unei conceptii, de rasturnare a ordinii sociale sau politice a unui stat etc. – Din fr. attentat.

REFLEX, -A, reflecsi, -xe, adj., s. n. I. Adj. (Fiziol.; despre acte sau miscari ale organismului) Produs in mod spontan, independent de vointa. ◊ Act reflex (si substantivat, n.) = reactie brusca si automata a organismului animal sau uman la o modificare a mediului; raspuns secretor sau motor al organismului la actiunea unei astfel de modificari. Reflex conditionat = reflex dobandit in cursul vietii, in urma asocierii repetate a unui e******t oarecare cu un e******t care provoaca un reflex innascut. Reflex neconditionat = reflex innascut. ♦ P. gener. Care reprezinta o reactie imediata, spontana. II. S. n. 1. Raza reflectata; sclipire, stralucire, lucire. 2. Fig. Oglindire, reflectare a unei stari de lucruri sau a unei stari sufletesti. – Din fr. reflexe, lat. reflexus, germ. Reflex.

PLURALISM s. n. 1. Conceptie filozofica potrivit careia lumea ar fi formata dintr-o pluralitate de realitati de sine statatoare, independente unele de altele. 2. Principiu al democratiei care preconizeaza necesitatea existentei mai multor forte social-politice (partide, sindicate, organizatii religioase etc.) interpuse intre membrii societatii si putere, ca o conditie si o garantie a limitarii puterii, a functionarii democratiei. ♦ P. gener. Orice conceptie care, intr-un domeniu determinat, admite o multiplicitate de factori echivalenti, de principii etc. care nu pot fi reduse la unitate; stare de lucruri caracterizata prin existenta acestei multiplicitati. – Din fr. pluralisme.

VULCAN, vulcani, s. m. 1. Ridicatura muntoasa de forma conica, formata prin eruptia la suprafata solului a lavei si a unor produse magmatice, avand in centru o deschizatura larga. ◊ Expr. A sta (ca) pe un vulcan = a fi amenintat de o primejdie, de un pericol gata oricand sa se dezlantuie. ♦ Fig. Locul de unde poate porni o actiune primejdioasa; stare de lucruri periculoasa sau amenintatoare; pericol iminent. 2. (In sintagma) Vulcan noroios = ridicatura conica formata prin eruptia la suprafata solului a unor gaze care antreneaza apa si namol. – Din it. vulcano, germ. Vulkan.

PULS, pulsuri, s. n. Miscare fiziologica ritmica de dilatare si de contractare a peretilor arterelor, determinata de cresterea volumului de sange pompat de inima. ◊ Expr. A lua (cuiva) pulsul = a numara (cuiva) bataile inimii, apasand cu degetul pe artera de la incheietura mainii. A pipai pulsul (cuiva) = a incerca sa afle intentiile, planurile sau starea de spirit a cuiva. A prinde (sau a simti) pulsul (unei situatii) = a intelege sau a intui exact o situatie, o stare de lucruri. ♦ Loc unde se simte aceasta miscare ritmica. – Din fr. pouls, lat. pulsus.

RETROGRAD, -A, retrograzi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Care se opune progresului, tinzand sa readuca starile de lucruri din trecut; reactionar. ♦ (Despre idei, conceptii) Contrar progresului, invechit. 2. Care merge in sens invers decat cel initial, care revine spre punctul de plecare. 3. (Despre miscarea aparenta a astrilor) Care merge in directia opusa miscarii Soarelui. – Din fr. retrograde, lat. retrogradus, it. retrogrado.

CONSTATA, constat, vb. I. Tranz. A stabili situatia sau starea unui lucru, existenta unui fapt, a unui adevar etc. – Din fr. constater.

DOBORI, dobor, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a rasturna, a darama (la pamant). 2. A face sa se desprinda si sa cada din locul unde este fixat, atarnat, agatat. ♦ A face sa cada o fiinta sau un obiect care zboara sau pluteste in aer. 3. A infrange, a supune, a distruge, a rapune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desfiinta, a starpi, a lichida o stare de lucruri, o situatie etc. ♦ Fig. A birui, a coplesi. L-a doborat suferinta. 4. (Sport) A depasi cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. obori.

RANA, rani, s. f. 1. Ruptura interna sau exterioara a tesutului unei fiinte vii, sub actiunea unui agent distrugator; leziune, plaga. ◊ Expr. Bun de pus la rana, se spune despre un om foarte bun. A pune sare pe rana = a intarata pe cineva, a starni lucrurile, agravand situatia. A pune degetul pe rana = a gasi si a arata in mod lamurit pricina unei stari de lucruri suparatoare, a dezvalui adevarata cauza a unei situatii neplacute. 2. Fig. Durere morala, suferinta, chin sufletesc. – Din sl. rana.

REFORMA, reformez, vb. I. 1. Tranz. A schimba (in bine); a innoi, a primeni o stare de lucruri, o conceptie etc.; a face o reforma (1). 2. Tranz. A scoate din uz o unealta, o masina etc.; a da la reforma (3) datorita degradarii totale sau partiale. 3. Tranz. A scoate o persoana din evidenta sau din serviciul armatei (ca inapt din punct de vedere fizic). 4. Refl. (Inv.) A se forma din nou, a se reface. – Din fr. reformer, lat. reformare.

REALITATE, realitati, s. f. Existenta efectiva, obiectiva; fapt concret, lucru real, stare de fapt; p. ext. adevar. ◊ Loc. adv. In realitate = de fapt, efectiv, in adevar. ♦ (Fil.; la sg.) Materia care exista in afara constiintei omenesti si independent de ea. [Pr.: re-a-] – Din fr. realite, lat. realitas, -atis, germ. Realitat.

CRITICA, critic, vb. I. Tranz. A dezvalui lipsurile, greselile, defectele unor persoane, ale unei opere, ale unor stari de lucruri (aratand cauzele si indicand mijloacele de indreptare). ♦ A aprecia valoare etica, artistica etc. a unei opere. ♦ A arata cu rautate (sau cu exagerare) partile slabe ale unui lucru sau ale unei persoane; a comenta in chip rautacios, nascocind lipsuri si greseli; a barfi. – Din fr. critiquer.

DESCRIERE s. expunere, infatisare, prezentare, redare, zugravire, (rar) descriptie, zugraveala, (inv.) scriere, scrisoare. (~ starilor de lucruri, intr-un roman.)

EXISTENT adj. prezent. (stare de lucruri ~.)

REGLEMENTARE s. 1. (JUR.) legalizare, legiferare, (inv.) legiuire. (~ unei stari de lucruri.) 2. aran-jare, oranduire, stabilire, (rar) regulare, (inv.) regularisire. (~ unei situatii neclare.)

A ARANJA ~ez tranz. 1) A pune intr-o anumita ordine; a ordona; a orandui; a dispune; a aseza. ~ lucrurile. 2) (aparate, mecanisme, automobile etc.) A face sa functioneze in conditii bune. 3) (afaceri, probleme etc.) A aduce la conditiile cerute printr-un acord mutual. 4) (persoane) A pune la punct. 5) (persoane) A desemna intr-un post sau intr-o functie buna; a aseza. 6) (fapte, stari de lucruri etc.) A satisface in toate privintele. 7) (piese muzicale) A prelucra pentru a fi interpretat de instrumente sau pentru voce. 8) A face sa se aranjeze. /<fr. arranger

CARAULA ~e f. inv. 1) Supraveghere menita sa pastreze neschimbata o stare de lucruri; paza; straja; garda. 2) Soldat sau grup de soldati care asigura paza unui obiectiv; paza; straja; garda; santinela. [Sil. -ra-u-] /<rus., bulg. karaul

CAZ¹ ~uri n. 1) stare de lucruri; realitate concreta; situatie. ◊ ~ de constiinta situatie in care cineva sovaie intre sentimentul datoriei si un interes propriu. A admite ~ul ca... a presupune ca... 2) lucru petrecut in mod incidental; situatie neasteptata; intamplare; accident. ◊ ~ de forta majora situatie in care cineva este nevoit sa actioneze altfel de cum ar vrea. A face ~ de ceva a acorda prea multa importanta unui lucru. 3) (urmat, de obicei, de determinari introduse prin prepozitia de) Fenomen imprevizibil in evolutia unei boli; accident; imbolnavire; boala. 4) Actiune definita prin lege penala. ~ grav. /<lat. casus, fr. cas

A SE COMPLICA se complica intranz. (despre stari de lucruri, situatii) A deveni mai dificil, mai grav; a se inrautati; a se inaspri; a se agrava. /<fr. compliquer

A CONDITIONA ~ez tranz. 1) (fapte, fenomene etc.) A determina printr-o conditie. 2) (actiuni, stari de lucruri) A accepta cu anumite conditii. 3) (valabilitatea unor acte) A supune unei conditii. [Sil. -ti-o-] /<fr. conditionner

COPT coapta (copti, coapte) 1) (despre alimente) Care este pregatit pentru mancare prin incalzirea in cuptor. 2) (despre fructe sau despre plante) Care a ajuns in ultima faza de dezvoltare naturala; bun pentru consum. Mar ~. Cirese coapte. ◊ Mort-~ in orice conditii; cu orice pret. 3) fig. (despre oameni) Care are suficienta experienta de viata; ajuns la maturitate; matur. ◊ Om ~ la minte om cu buna judecata; om serios. 4) (despre stari de lucruri) Care este de acum gata de ceva; ajuns in faza superioara de dezvoltare. 5) (de-spre abcese) Care a facut puroi si este gata sa se sparga. /<lat. coctus

A CRITICA critic tranz. 1) (persoane, stari de lucru) A examina evidentiind defectele si cauzele aparitiei, indicand si mijloacele de inlaturare. 2) (opere de arta) A aprecia critic, subliniind valorile etice si artistice. 3) (persoane) A condamna cu rautate, inventand defecte si greseli. /<fr. critiquer

DECALAJ ~e n. 1) v. A DECALA si A SE DECALA. 2) fig. Nepotrivire intre situatii, stari de lucruri, atitudini; lipsa de armonie. /<fr. decalage

DRAMA ~e f. 1) Piesa de teatru care oglindeste viata reala intr-un conflict complex si puternic. 2) Situatie de conflict intens; stare de lucruri zguduitoare. ◊ ~ sufleteasca conflict launtric. A face ~ din ceva a lua ceva prea in serios; a exagera gravitatea unei situatii. /<fr. drame, lat. drama

EPIGRAMA ~e f. Poezie lirica de proportii reduse care satirizeaza trasaturile morale negative ale unei persoane sau anumite stari de lucruri, terminandu-se, de obicei, printr-o poanta ironica. [Sil. -pi-gra-] /<fr. epigramme, lat. epigramma

EPOCA ~ci f. 1) Perioada de timp din dezvoltarea istorica a omenirii sau a universului, marcata de anumite evenimente importante sau caracterizata printr-o anumita stare de lucruri; era. ~ca bronzului. 2) Timp marcat de un anumit eveniment sau de anumite fenomene caracteristice, care se repeta cu regularitate. 3) Subdiviziune a timpului geologic, mai mica decat perioada din care consta istoria Pamantului. [G.-D. epocii] /<fr. epoque

ERA ~e f. 1) Perioada de timp indelungata care porneste de la un anumit eveniment sau fapt, constituind punctul de la care incepe numaratoarea anilor. 2) Perioada de timp din dezvoltarea istorica a omenirii sau a universului, marcata de anumite evenimente importante sau caracterizata printr-o anumita stare de lucruri; epoca. 3) Subdiviziune a timpului geologic din care consta istoria Pamantului. [G.-D. erei] /<fr. ere, lat. aera

EVIDENTA ~e f. 1) Caracter evident. ◊ A scoate (sau a pune) in ~ a scoate la iveala; a evidentia. 2) Oglindire (intr-un document) a starii de lucruri intr-un anumit domeniu. A tine ~a. /<fr. evidence, lat. evidentia

A FRUCTIFICA² fructific tranz. (bunuri materiale, stari de lucruri etc.) A folosi in mod avantajos. /<fr. fructifier, lat. fructificare

GARDA garzi f. 1) Supraveghere menita sa pastreze neschimbata o stare de lucruri; paza; straja. ~ de noapte. ◊ Medic de ~ medic de serviciu la un spital in afara orelor de lucru. 2) Persoana, grup de persoane sau subunitate militara care pazeste un obiectiv sau persoane aflate sub arest; paza; straja. ◊ ~ de onoare subunitate militara care da onorurile cu anumite ocazii. ~ personala garda avand insarcinarea de a asigura securitatea unui demnitar. ~ patriotica (sau nationala) garda alcatuita din detasamente de voluntari care participa la asigurarea independentei si securitatii patriei. 3) (la box, scrima etc.) Pozitie de aparare in vederea evitarii unei lovituri. ◊ A se pune in ~ a lua masurile necesare pentru a ocoli un pericol sau o situatie neplacuta. 4) (la sabii, la spade) Aparatoare metalica fixata intre maner si lama. /<fr. garde

IMPERIU ~i n. 1) Stat condus de un imparat; imparatie. 2) Teritoriu cuprinzand un stat dominant impreuna cu teritoriile cucerite si dominate de el. 3) fig. Loc sau perioada in care domina anumite stari de lucruri; imparatie. [Sil. -riu] /<lat. imperium

INCERTITUDINE ~i f. 1) Lipsa de certitudine; indoiala; nesiguranta. 2) Situatie incerta. 3) lucru incert. 4) stare a unei persoane lipsite de siguranta, de hotarare. /<lat. incertitudo, ~inis, fr. incertitude

ISTORIC³ n. Relatare cronologica si ampla a starii de lucruri dintr-un domeniu pana la etapa actuala; privire retrospectiva; incursiune in trecut. /<lat. historicus, fr. historique

IMPARATIE ~i f. 1) Stat guvernat de un imparat; imperiu. ◊ ~a ta (sau voastra) formula stereotipa cu care se adreseaza cineva catre un imparat. 2) stare de imparat. 3) Loc sau perioada de timp in care domina in permanenta anumite stari de lucruri; imperiu. ◊ ~a cerului (sau cerurilor) rai. [G.-D. imparatiei] /imparat + suf. ~ie

A INFLORA ~ez tranz. 1) (obiecte de lemn, tesaturi) A infrumuseta cu flori (pictate, tesute, brodate sau incrustate); a ornamenta (cu flori). 2) (texte) A inzestra cu elemente decorative de prisos. 3) fig. (stari de lucruri, adevaruri) A denatura prin adaugare de elemente nascocite. [Sil. in-flo-] /in + floare

A SE INRAUTATI pers. 3 se ~este intranz. (despre stari de lucruri, situatii) A deveni mai rau, mai grav; a se complica; a se agrava; a se inaspri. /in + rautate

A LEGALIZA ~ez tranz. 1) (acte, scrisori, semnaturi) A califica drept legal (prin aplicarea unei stampile); a face sa fie valabil; a autentifica; a certifica; a intari. 2) (situatii, stari de lucruri) A face sa fie legal; a aduce in conformitate cu legile; a consimti. /<fr. legaliser

MIJLOC¹ ~uri n. 1) Loc, parte sau punct al unui lucru (al unui spatiu sau al unei suprafete), situat la o distanta egala de marginile sau capetele periferice. ~ul strazii. Prin ~ul satului. ◊ In ~ul... a) intre, printre; b) in limitele unui spatiu; c) alaturi de... De la ~ de la jumatate. 2) Moment care se afla la o distanta egala de inceputul si sfarsitul unui interval de timp; jumatate. ◊ La ~ intre doua intervale de timp. 3) Parte a corpului omenesc cuprinsa intre solduri si coaste; talie; brau. Incins la ~. ◊ A fi (cineva) la ~ a fi cauza unei stari de lucru. A fi ceva la ~ a fi ceva ascuns, inexplicabil la baza unui lucru. A-si pune capul (sau gatul) la ~ a se expune la o primejdie. A se pune la ~ a interveni intr-o cearta, intr-o incaierare. /<lat. medius locus

MISTIFICATOR ~oare (~ori, ~oare) Care mistifica; care face mistificatii. Informatie ~oare. ~ al starii de lucruri. /<fr. mystificateur

MOCNIT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A MOCNI. 2) (despre ploaie) Care este linistita, inceata, dar de lunga durata. 3) (despre stari de lucruri) Care ascunde o amenintare (gata sa se declanseze). 4) (despre vreme, atmosfera) Care devine mai intunecos din cauza norilor; innourat; mohorat. 5) (despre sunete) Care nu are sonoritate. 6) (despre apa) Care sta mai mult timp intr-un loc; neimprospatat. /v. a mocni

PAZA ~e f. 1) Supraveghere menita sa pastreze neschimbata o stare de lucruri; straja; garda. A sta de ~. ◊ ~a buna trece primejdia rea v. PRIMEJDIE. 2) Persoana sau grup de persoane avand sarcina de a pazi (ceva sau pe cineva); caraula; garda; straja. /v. a pazi

PRECAR ~a (~i, ~e) livr. 1) (despre stari de lucruri, situatii etc.) Care depinde de anumite conditii nesigure; lipsit de siguranta. Sanatate ~a. 2) (despre constructii) Care este lipsit de trainicie; subred. 3) fig. Care vadeste lipsa de valoare. /<fr. precaire, lat. precarius

A PREJUDECA prejudec tranz. inv. (stari de lucruri, situatii etc.) A aprecia fara o cercetare prealabila; a determina in mod preconceput. /pre- + a judeca

PUTRED ~da (~zi, ~de) 1) (despre substante organice) Care s-a descompus sau se afla in stare de descompunere sub actiunea unor microorganisme. Lemn ~. ◊ ~ de bogat (sau bogat ~) foarte bogat. 2 fig. (despre stari si lucruri, medii sociale) Care vadeste decadere economica si morala. /<lat. putridus

REALITATE ~ati f. 1) Existenta obiectiva; stare reala. 2) lucru concret, care exista in mod real. 3) Caracter real. 4) Lume inconjuratoare, existenta in afara constiintei umane si independent de ea. [G.-D. realitatii; Sil. re-a-] /<fr. realite, lat. realitas, ~atis, germ. Realitat

RECOLTA ~e f. 1) Cantitate de cereale sau de alte produse (fructe, legume etc.) adunate intr-o anumita perioada; roada stransa. A strange ~a campului. 2) rar Operatia de a recolta. Perioada ~ei. 3) fig. Rezultat (bun) al unei activitati sau stari de lucru. [G.-D. recoltei] /<fr. recolte

REFLEX² ~e n. 1) Reactie adecvata a organismului la o e*******e. ◊ ~ conditionat reflex obtinut in cursul vietii. ~ neconditionat reflex innascut. 2) Raza de lumina reflectata. 3) fig. Oglindire a unei stari de lucruri. [Sil. -flex] /<fr. reflexe lat. reflexus, germ. Reflex

A REFORMA ~ez tranz. 1) A forma din nou. 2) (situatii, stari de lucruri, conceptii etc.) A schimba in bine printr-o reforma. ~ orto-grafia. 3) (lucruri vechi, masini deteriorate etc.) A scoate din folosinta; a da la reforma. 4) inv. (persoane) A declara inapt pentru serviciul militar. /<fr. reformer, lat. reformare

REFORMA ~e f. 1) Transformare (radicala sau partiala) operata in vederea amelio-rarii unei stari de lucruri din viata social-politica sau economica. 2) (in Europa din sec. XV- XVI) Miscare social-politica si religioasa indreptata impotriva feudalismului si a catoli-cismului, in urma careia a aparut al treilea curent in crestinism – protestantismul. /<fr. reforme, germ. Reform

REMEDIU ~i n. 1) Substanta care pre-vine, amelioreaza sau trateaza o boala; leac; medicament. 2) Mijloc de imbunatatire a unei stari de lucruri. /<fr. remede, lat. remedium

A REVOLUTIONA ~ez tranz. 1) (mase de oameni) A pregati la lupta revolutionara. 2) (stari de lucruri) A schimba radical; a transforma din temelie. [Sil. -ti-o-] /<fr. revolutionner

SERIOS¹ ~oasa (~osi, ~oase) 1) (despre persoane) Care staruie sa patrunda in esenta lucrurilor; care stie sa aprofundeze, alegand esenta. Student ~. 2) (despre persoane) Care este lipsit de veselie frivola; fara veselie frivola. 3) (despre actiuni, lucrari etc.) Care este facut cu mare simt de raspundere; realizat in mod constiincios. Aport ~. 4) (despre manifestari ale persoanelor) Care vadeste severitate; sever; grav. 5) (despre stari de lucruri) Care poate avea urmari grave; care se poate complica. Boala ~oasa. [Sil. -ri-os] /<lat. seriosus, fr. serieux, it. seriose

SIMPTOMATIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de simptome; propriu simptomelor. ◊ Tratament ~ tratament care combate numai simptomele unei boli fara a inlatura cauzele care o provoaca. 2) fig. Care releva o anumita stare de lucruri. [Sil. simp-to-] /<ngr. simptomatikos, lat. symtomaticus, fr. symptomatique

SITUATIE ~i f. 1) Ansamblu de imprejurari in care se afla o persoana, o colectivitate, un popor sau o tara la un moment dat; stare de fapt. ~ economica. ~ familiala. ◊ A te pune in ~a cuiva a cauta sa intelegi comportarea cuiva, inchipuindu-te in locul lui. A fi la inaltimea ~ei a corespunde pe deplin unei sarcini incredintate; a fi la nivel. Iesire din ~ modalitate de a iesi dintr-o incurcatura; solutie. ~a obliga pozitia ocupata implica responsabilitate. 2) Pozitie sociala sau materiala. ◊ Om cu ~ om aranjat. A-i face cuiva o ~ a ajuta pe cineva sa avanseze. 3) Totalitate de bunuri materiale pe care le poseda o persoana sau o colectivitate; avere. 4) Dispozitie spirituala; stare sufleteasca. 5) Document prin care se prezinta o stare de lucruri; scurta dare de seama. [G.-D. situatiei; Sil. -tu-a-ti-e] /<lat. situato, ~onis, fr. situation

STRAJA straji f. 1) Supraveghere menita sa pastreze neschimbata o stare de lucruri; paza; garda. ◊ A fi (sau a sta) de ~ (sau a face ~) a pazi. 2) Grup de oameni inarmati care insoteste detinutii in timpul deplasarii (ca sa nu evadeze); escorta. 3) Persoana sau grup de persoane care asigura paza unui obiect; garda; paza. 4) Aparatoare la manerul unei sabii. 5) Gaura mica, facuta langa vrana unui butoi de vin, care se astupa cu un cep. [G.-D. strajii] /<sl. straza

A STRICA stric 1. tranz. 1) (obiecte) A face sa se strice. 2) A preface din bun in rau. Grindina ~t via. 3) A face in mod necalitativ. Croitorul ~t costumul. 4) (actiuni, stari de lucruri etc.) A face sa nu-si continuie desfasurarea. ~ planurile cuiva. ~ casa cuiva. 5) A consuma fara folos; a irosi. ~ mancarea cu cineva. 6) fig. (intelegeri, relatii intre diferite persoane, legi etc.) A considera nevalabil; a anula. ~ legaturile de prietenie cu cineva. ~ o tocmeala. 2. intranz. A face rau; a fi nefolositor. Fumatul strica. ◊ Nu strica (sau n-ar ~) nu-i rau (sau n-ar fi rau). /<lat. extricare

TRECUT¹ n. 1) Timp scurs pana in momentul de fata. ◊ A-si aminti ~ul a-si aminti de timpul de alta data, de intamplarile din alte timpuri. Din ~ de alta data; de odinioara. In ~ pe vremuri; alta data. 2) fig. stare de lucruri de pana acum. ◊ A o rupe cu ~ul a pune capat unei situatii trecute. 3) gram. Timp verbal care exprima o actiune savarsita inainte de momentul vorbirii. /v. a trece

A URI urasc tranz. (persoane, stari de lucruri etc.) A trata cu ura; a nu putea suferi (din aversiune sau din dusmanie). ◊ ~ de moarte a dusmani cumplit. /<lat. horrire

VEGHE f. 1) stare a unei persoane care nu doarme; trezie. 2) Supraveghere menita sa pastreze neschimbata o stare de lucruri; straja; paza; garda. ◊ A sta de ~ a pazi. [Art. veghea; G.-D. veghii] /v. a veghea

MEMORANDUM s.n. Nota, memoriu care contine expunerea unor chestiuni, a unor stari de lucruri de ordin diplomatic, politic etc. [Var. memorand s.n. / cf. fr. memorandum].

OPACITATE s.f. 1. stare a lucrurilor opace. ♦ (Fiz.) Marime egala cu raportul dintre intensitatea radiatiei incidente pe un corp si intensitatea radiatiei transmise prin acesta. 2. (Fig.) Incapacitate de a intelege, de a patrunde ceva; prostie, marginire, ingustime de vederi. [Cf. fr. opacite, lat. opacitas].

ACTIUNE s.f. I. 1. Faptul de a face ceva, desfasurare a unei activitati; fapta, lucrare. ♦ Gesturile si tinuta cu care un orator isi insoteste cuvantarea. ♦ Operatie militara (ofensiva sau defensiva). ♦ Ceea ce arata un verb (o lucrare, o stare etc.). 2. Totalitatea intamplarilor dintr-o opera epica sau dramatica; subiect. V. afabulatie, epos. 3. Influenta. 4. Proces. ♦ Cerere prin care se deschide un proces. II. Titlu care reprezinta o parte din capitalul unei societati anonime sau al unei societati in comandita. [Pron. -ti-u-. / cf. fr. action, it. azione, lat. actio].

CONJUNCTURA s.f. Totalitatea conditiilor, a imprejurarilor care influenteaza asupra unui fenomen sau asupra unei situatii; ocazie, situatie, stare de lucruri intr-un moment dat; concurs de imprejurari. [Cf. fr. conjoncture].

CONSTATA vb. I. tr. A stabili realitatea, adevarul unui fapt, starea unui lucru. [P.i. constat. / < fr. constater, cf. it. constatare, lat. constat – este sigur].

INDISPONIBILITATE s.f. Faptul de a fi indisponibil; starea unui lucru indisponibil. [Cf. fr. indisponibilite].

PLURALISM s.n. 1. Conceptie filozofica idealista care neaga unitatea materiala a lumii, sustinand ca tot ceea ce exista consta dintr-o multitudine de entitati izolate, independente una de alta si ireductibile la o baza comuna, unitara. ♦ (P. ext.) Orice conceptie care, intr-un domeniu determinant, admite o multitudine de factori echivalenti, de principii etc. ce nu pot fi reduse la unitate; stare de lucruri caracterizata prin existenta unei multiplicitati. 2. Principiu democratic potrivit caruia functionarea democratiei, garantarea drepturilor si libertatilor ar fi conditionata de existenta mai multor forte politico-sociale (partide, sindicate etc.) care sa se interpuna intre individ si stat. [< fr. pluralisme, cf. lat. pluralis – compus din mai multe elemente].

POSTERIORITATE s.f. starea unui lucru posterior (1) altuia. [Cf. fr. posteriorite].

REFORMA s.f. 1. Schimbare (de obicei in bine), modificare legala a unei stari de lucruri. 2. Miscare social-politica si religioasa impotriva feudalismului si a papalitatii, aparuta in Europa apuseana in sec. XVI, care a dus la crearea bisericii reformate sau protestante. 3. Totalitatea materialelor, efectelor, armelor etc. socotite la un moment dat ca inutilizabile. 4. Declarare a cuiva ca inapt pentru serviciul militar; situatia unei astfel de persoane. [Cf. fr. reforme, germ. Reform, it. reforma].

SIMPTOMATIC, -A adj. Care are caracter de simptom. ♦ Tratament simptomatic = tratament care urmareste numai inlaturarea simptoamelor unei boli, neglijand adevaratele cauze. ♦ (Fig.) Care indica existenta unei stari de lucruri oarecare; semnificativ. [< fr. symptomatique].

ATENTAT s. n. 1. atac criminal ilegal fata de persoane, bunuri, drepturi, stari de lucruri. 2. (fig.) atac indreptat impotriva unor sentimente, conceptii etc. (< fr. attentat)

CONJUNCTURA s. f. totalitatea conditiilor, a imprejurarilor care influenteaza un fenomen sau o situatie; ocazie, situatie, stare de lucruri intr-un moment dat; concurs de imprejurari. (dupa fr. conjoncture)

CONSTATA vb. tr. a stabili realitatea, adevarul unui fapt, starea unui lucru; a remarca, a sesiza. (< fr. constater, it. constatare)

MEMORANDUM s. n. document, memoriu continand expunerea unor chestiuni, a unor stari de lucruri de ordin diplomatic, politic etc. (< lat. memorandum, germ. Memorandum, fr. memorandum)

OPACITATE s. f. 1. stare a lucrurilor opace. ◊ (fiz.) marime egala cu raportul dintre intensitatea radiatiei incidente pe un corp si intensitatea radiatiei transmise prin acesta. 2. (fig.) incapacitate de a intelege, de a patrunde ceva; prostie, marginire, ingustime de orizont. (< fr. opacite, lat. opacitas)

SIMPTOMATIC, -A adj. 1. care constituie simptomul unei boli. 2. (fig.) care indica existenta unei anumite stari de lucruri; semnificativ. (< fr. symtomatique)

LE ROI EST MORT! VIVE LE ROI! (fr.) regele a murit! traiasca regele! – Formula prin care se anunta, in Franta, decesul suveranului si urcarea pe tron a urmasului sau. Se foloseste ironic atunci cand o schimbare de persoane nu antreneaza si schimbarea unor stari de lucruri.

MANU MILITARI (lat.) cu putere armata – A procede manu militari; a pune capat unei stari de lucru prin masuri drastice.

SENATUS INTELLEGIT, CONSUL VIDET, HIC TAMEN VIVIT (lat.) senatul intelege, consulul vede si totusi acesta traieste – Cicero, „In Catilinam”, I, 1, 2. Expresia unei mari indignari impotriva unei stari de lucruri scandaloase, binecunoscuta de toti, dar care nu este curmata.

INTEPENEALA s. f. (Rar) stare a unui lucru sau a unei fiinte tepene; intepenire. – Intepeni + suf. -eala.

UCENICIE, ucenicii, s. f. Faptul de a lucra ca ucenic; starea, calitatea, ocupatia de ucenic; timpul petrecut de cineva ca ucenic. ♦ P. gener. Formare, instruire a cuiva intr-un anumit domeniu. – Ucenic + suf. -ie.

VARIATIE, variatii, s. f. 1. Schimbare, transformare; stare a unui lucru care se prezinta sub diferite forme, in mod variat; trecere de la o forma la alta; aspect variabil, schimbator. ◊ (Mat.) Variatia unei functii = diferenta dintre valorile unei functii in doua puncte ale ei. ♦ Diversitate, felurime. ◊ (Mat.) Calculul variatiilor = calcul intrebuintat in analiza infinitezimala (prin care se rezolva anumite probleme a caror solutie nu se poate obtine prin calcul diferential). ♦ Spec. (Biol.) Schimbare a unei insusiri morfologice, fiziologice, biochimice etc. a organismului animal si vegetal. 2. (In forma variatiune) Modificare a unei teme muzicale sub raportul melodiei, al ritmului, al masurii, al armoniei, al tonalitatii etc. ♦ Dans solistic clasic, variat si de virtuozitate. [Pr.: -ri-a-. Var.: variatiune s. f.] – Din fr. variation, lat. variatio, -onis.

MATCA, matci, s. f. I. 1. Albie (minora) a unei ape curgatoare; pat², fagas, vad, albie. ◊ Expr. A reveni la (sau a reintra in) matca = a reveni la starea obisnuita a lucrurilor, a-si relua cursul normal. A readuce (pe cineva) la matca = a readuce (pe cineva) la calea cea buna. ♦ (Rar) Izvor al unei ape curgatoare. 2. Fig. Origine, obarsie, inceput, izvor; spec. loc de nastere; familie, neam din care se trage cineva. 3. Parte a navodului in care se strang pestii cand navodul este tras din apa; matita. II. 1. Albina femela mai mare decat albinele lucratoare, care depune oua; regina, mama. ◊ Expr. Ca un roi fara matca = dezorientat, zapacit, bezmetic. 2. (Reg.) Stup de cel putin un an, care a roit o data sau de mai multe ori; roi². III. Parte din foile unui chitantier, bonier, dosar etc. care ramane dupa ce s-au rupt partile (sau foile) detasabile; cotor. – Din bg., scr. matka.

COMPLICATIE, complicatii, s. f. Faptul de a (se) complica; stare complicata, greu de descurcat; incurcatura, lucru care complica. ♦ stare patologica noua (agravanta) care apare in cursul evolutiei unei boli. [Var.: (inv.) complicatiune s. f.] – Din fr. complication.

SUSCEPTIBIL, -A, susceptibili, -e, adj. 1. (Despre oameni) Care se supara repede, suparacios. 2. Capabil, in stare sa... 3. (Despre lucruri) Care poate suferi modificari, care poate lua diferite forme, care poate fi lucrat in diferite feluri. – Din fr. susceptible.

CONTIGUITATE s. f. (Livr.) Insusirea de a fi contiguu; stare a doua lucruri contigue. ♦ Vecinatate spatiala si temporala. [Pr.: -gu-i-] – Din fr. contiguite.

EXCLUSIVITATE, exclusivitati, s. f. stare a doua lucruri care se exclud intre ele; situatia, calitatea a ceea ce este exclusiv. ♦ Drept exclusiv la o actiune. ◊ Loc. adv. In exclusivitate = cu excluderea tuturor celorlalti sau celorlalte; exclusiv. – Din fr. exclusivite.

A FASCINA ~ez tranz. 1) A face sa fie cuprins de uimire si de admiratie; a incanta; a fermeca; a vraji; a delecta; a desfata. 2) A pune stapanire pe deplin, impiedicand sa reactioneze prompt sau sa inteleaga starea reala a lucrurilor. /<fr. fasciner, lat. fascinare

INTEGRITATE f. 1) Caracter integru; sentiment al demnitatii, dreptatii si constiinciozitatii, care serveste drept calauza in conduita omului; onestitate; cinste; probitate. 2) stare a unui lucru intreg, intact. [G.-D. integritatii; Sil. -te-gri-] /<fr. integrite

PARALELISM ~e n. 1) Caracter paralel. 2) stare a doua lucruri sau fiinte comparabile. /<fr. parallelisme

PROVIZORAT n. 1) stare de fapt (lucru, situatie etc.) provizorie. 2) Perioada de timp cat cineva sau ceva este provizoriu. /<fr. provizorat

CONTIGUITATE s.f. Calitatea de a fi contiguu; stare a doua lucruri contigue; vecinatate stransa, contact fara continuitate. [Pron. -gu-i-. / cf. fr. contiguite].

INTERPOZITIE s.f. 1. stare a unui lucru asezat intre altele. 2. (Fig.) Interventie a unei autoritati superioare. ◊ (Jur.) Interpozitie de persoane = act prin care o persoana apare in locul alteia pentru a-i facilita unele avantaje pe care nu le-ar putea obtine direct. [Var. interpozitiune s.f. / < fr. interposition, cf. lat. interpositio].

PRACTICABILITATE s.f. stare a unui lucru practicabil. [Cf. fr. praticabilite].

VARIATIE s.f. 1. Schimbare; stare a unui lucru care prezinta (multe) schimbari. ♦ Diversitate, felurime. ♦ (Biol.) Schimbare a unei insusiri morfologice, fiziologice, biochimice etc. a organismului animal si vegetal. 2. (La pl.; si in forma variatiuni) Piesa muzicala compusa pe o tema sau pe un motiv dat, caruia i se adauga diferite ornamentatii. ♦ Dans solistic clasic, variat si de virtuozitate. 3. (Mat.) Variatia unei functii = diferenta dintre valorile functiei in doua puncte. 4. (Statist.) Schimbare a nivelului unei variabile statistice de la un element la altul in cadrul unei colectivitati sub influenta anumitor factori. [Gen. -iei, var. variatiune s.f. / cf. fr. variation, lat. variatio].

COINCIDENTA s.f. Potrivire (intamplatoare) a doua lucruri, evenimente etc. ♦ stare a doua lucruri care coincid; potrivire, nimereala. [Cf. fr. coincidence, it. coincidenza].

INTEGRALITATE s.f. stare a unui lucru complet. ♦ Proprietatea unei expresii diferentiale de a admite o integrala. [Cf. fr. integralite].

SUSCEPTIBIL, -A adj. 1. (Despre oameni) Care este capabil sa..., care poate sa..., este in stare sa... ♦ (Despre lucruri) Care poate suferi modificari. 2. Care se supara repede; suparacios. [Cf. fr. susceptible, lat. susceptibilis].

CONTIGUITATE s. f. calitatea de a fi contiguu; stare a doua lucruri contigue. ◊ asociere, in mintea omului, a obiectelor si formelor percepute. ◊ vecinatate spatiala si temporala. (< fr. contiguite)

INDISPONIBILITATE s. f. faptul de a fi indisponibil. ◊ stare a unui lucru, sau a unei persoane indisponibile. (< fr. indisponibilite)

INTEGRALITATE s. f. stare a unui lucru integral, complet; insusirea de a constitui un intreg, un sistem. ◊ (mat.) proprietate a unei expresii diferentiale de a admite o integrala. (< fr. integralite)

INTERPOZITIE s. f. 1. stare a unui lucru asezat intre altele. 2. (fig.) interventie a unei autoritati superioare. ♦ (jur.) ~ de persoane = act prin care o personaa apare in locul alteia pentru a-i facilita unele avantaje. (< fr. interposition, lat. interpositio)

OPTIM, -A I. adj. cel mai bun; minunat, excelent, grozav. ◊ care asigura cea mai buna eficienta economica. II. s. n. stare a unui lucru, a unei situatii considerate ca cea mai favorabila. ♦ ~ ecologic = ansamblul conditiilor de vegetatie in care o specie apare cel mai frecvent intr-o regiune; ~ de populatie = densitatea populatiei unei tari care permite cea mai buna folosire a resurselor naturale. (< fr. optime, lat. optimus)

VARIATIE s. f. 1. schimbare, transformare; stare a unui lucru care prezinta schimbari. ◊ diversitate, felurime. 2. (biol.) aparitie a unui caracter nou la unul sau mai multi indivizi ai unei specii. 3. (mat.) ~ unei functii = diferenta dintre valorile functiei in doua puncte; calculul ~ ilor = capitol al analizei functionale care studiaza proprietatile variatiilor de functii. 4. schimbare a nivelului unei variabile statistice de la un element la altul in cadrul unei colectivitati. (< fr. variation, lat. variatio)

CONTIGUITATE (‹ fr.) s. f. Calitatea de a fi contiguu; stare a doua lucruri contigue. ◊ (PSIH.) Asociatie prin c. v. asociatie. ♦ Termen ce defineste contactul (atingerea) intre doua organe sau tesuturi precum si o modalitate de extindere a unui proces inflamator. ♦ Vecinatate spatiala si temporala.

INDEMANA, indemanez, vb. I. Refl. (Inv.) A fi in stare sa faca un lucru, a-i fi la indemana sa faca ceva; a se inlesni. – V. indemana.

PROSTIE, prostii, s. f. 1. starea celui lipsit de inteligenta sau de invatatura, starea omului prost; (concr.) fapta, comportare, vorba care denota o astfel de stare. 2. Vorba, fapta sau lucru lipsite de seriozitate, de importanta; fleac; absurditate, ineptie. – Prost + suf. -ie.

PERMANENTA, permanente, s. f. 1. stare, insusire a unui lucru, a unei actiuni, a unui fenomen care dureaza fara intrerupere; (calitate a) ceea ce este durabil, permanent; caracter permanent; durata lunga a anumitor lucruri, fenomene etc. ◊ Loc. adv. In permanenta = fara intrerupere, in mod permanent; mereu. 2. (Concr.) Organ sau serviciu insarcinat la anumite institutii sau intreprinderi cu asigurarea functionarii permanente a unor sectii (de obicei a celor care lucreaza cu publicul). – Din fr. permanence.

MELANCOLIC, -A, melancolici, -ce, adj. 1. (Adesea adverbial) Stapanit de melancolie (1); inclinat spre melancolie. ♦ Care exprima melancolie; care rezulta dintr-o stare de melancolie. ♦ (Despre lucruri, peisaje etc.; adesea adverbial) Care inspira melancolie, care predispune la melancolie; trist, posomorat. 2. Care este bolnav de melancolie (2). – Din fr. melancolique.

MATERIALITATE f. starea, caracterul material al lucrurilor. [Sil. -ri-a-] /<fr. materialite, germ. Materialitat

A PATRUNDE patrund 1. intranz. A intra (intr-un mediu) avansand cu greu; a penetra; a razbate; a razbi. Hotul a patruns in apartament. Vantul patrunde in camera. 2. tranz. 1) (despre fenomene ale naturii, stari fizice sau morale etc.) A cuprinde pe de-a intregul; a razbi. Ploaia m-a patruns pana la piele. 2) fig. (esenta lucrurilor) A fi in stare sa cuprinda cu mintea; a descifra prin rationamente; a intelege; a pricepe. ◊ ~ cu privirea a strapunge cu ochii. 3) fig. A zgudui sufleteste; a impresiona. [Sil. -trun-] /<lat. pertundere

EXAMEN s. n. 1. mijloc de verificare si de apreciere a cunostintelor, a aptitudinilor unui elev, student, candidat etc. 2. cercetare, examinare atenta a unui lucru; examinare. ♦ ~ medical = cercetarea starii sanatatii unei persoane de catre un medic. (< fr., lat. examen)

REDOBANDI, redobandesc, vb. IV. Tranz. A dobandi, a obtine din nou un lucru pierdut, o situatie, o stare etc.; a recastiga. – Re¹- + dobandi.

CONFUZIE ~i f. 1) Caracter confuz; stare confuza; lipsa de claritate; incurcatura. 2) Eroare rezultata din confundarea lucrurilor sau a fiintelor. ◊ ~ mintala stare patologica pasagera sau persistenta constand in pierderea claritatii gandirii. [Art. confuzia; G.-D. confuziei; Sil. -zi-e] /<fr. confusion, lat. confusio, ~onis

ECHILIBRU ~e n. 1) stare a unui corp care este supus actiunii unor forte fara a-i schimba pozitia. 2) Pozitie verticala sau atitudine stabila a unui corp in spatiu. 3) Concordanta intre lucruri opuse sau diferite. 4) fig. stare de liniste sufleteasca. [Sil. -li-bru] /<fr. equilibre, lat. aequilibrium

A MASACRA ~ez tranz. 1) A supune unui masacru; a nimici in masa; a macelari. 2) fig. (lucrul) A aduce intr-o stare dezastruoasa. 3) fig. (materiale, piese etc.) A strica involuntar in timpul executarii, dand dovada de neindemanare si brutalitate. /<fr. massacrer

A STATIONA ~ez intranz. 1) (despre vehicule, nave etc.) A se opri din mers pentru catva timp (pentru incarcare sau descarcare). 2) (despre motoare, masini de lucru etc.) A fi in stare de repaus; a se afla in inactivitate; a nu functiona; a stagna. 3) (despre nivelul apelor) A se mentine neschimbat. /<fr. stationner

EXAMEN s.n. 1. Proba de verificare a cunostintelor, a aptitudinilor unui elev, ale unui student, ale unui candidat etc. ◊ Examen de stat = examen pentru obtinerea unei diplome universitare. 2. Cercetare, examinare atenta a unui lucru; examinare. ◊ Examen medical = cercetarea starii sanatatii unei persoane de catre un medic. [Pron. eg-za-, var. esamen s.n. / < fr. examen, cf. lat. examen – cantarire].

ENERGIE, energii, s. f. 1. Capacitate a unui sistem (fizic) de a efectua lucru mecanic in trecerea dintr-o stare in alta stare data. 2. Forta, putere, tarie, vigoare, capacitate de a actiona. ♦ Fermitate, hotarare in atitudini, in actiuni. – Din fr. energie, lat. energia.

A PRICEPE pricep tranz. (esenta lucrurilor, situatii, evenimente) 1) A fi in stare sa cuprinda cu mintea; a descifra prin rationamente; a intelege; a patrunde. 2) A reusi sa insuseasca prin activitatea gandirii; a intelege; a sesiza; a concepe. /<lat. percipere

VEDENIE ~i f. 1) Reprezentare imaginara a unor lucruri ireale ca produs al unei stari patologice a psihicului; halucinatie; fantasma; viziune. A avea ~i. 2) (in superstitii) Fiinta imaginara, produs al fanteziei, care provoaca spaima; fantoma; naluca; aratare; duh; stafie; spirit. /<sl. videnije

VIZIUNE ~i f. 1) Percepere a lumii materiale cu ajutorul vazului. 2) Proprietate de a vedea in minte; reprezentare. 3) Mod de a intelege si interpreta lucrurile; conceptie. ~ asupra lumii. 4) fig. Reprezentare imaginara a unor lucruri ireale, ca produs al unei stari patologice a psihicului; halucinatie; vedenie; fantasma. [G.-D. viziunii; Sil. -zi-u-] /<fr. vision

DISPONIBILITATE s. f. 1. insusirea, starea a ceea ce este disponibil. 2. lucru de care se poate dispune; rezerva. ♦ ~ati bugetare = sume de bani nefolosite, de care dispune o institutie; ~ monetara = cash. ◊ principiu de drept civil potrivit caruia partile din proces pot dispune de dreptul invocat in fata organului de jurisdictie. ◊ situatie a unui militar care a fost lasat la vatra, dar care poate fi chemat in orice moment sub drapel. ♦ a pune in ~ = a concedia dintr-o functie, dintr-un post. 3. stare sufleteasca in care sentimentele si ratiunea se manifesta neingradit. 4. (lingv.) posibilitate a unui cuvant de a indeplini o functie, de a intra in raport cu alte cuvinte. (< fr. disponibilite)

PARALELISM, (2) paralelisme, s. n. 1. Proprietate a doua drepte sau a doua planuri de a fi paralele (1); stare a doua sau a mai multor lucruri paralele (2). 2. Comparare a doua fiinte, a doua opere, fenomene etc. (pentru a stabili asemanarile si deosebirile dintre ele); paralela. – Din fr. parallelisme, it. parallelismo.

PERTURBARE, perturbari, s. f. 1. Deranjament, tulburare in starea sau in mersul firesc al unui lucru, al unui fenomen. 2. Impiedicare, modificare, deranjament in functionarea normala a unui sistem tehnic, a unui organism etc.; perturbatie. – V. perturba.

DURA³, pers. 3 dureaza, vb. I. Intranz. 1. (Despre actiuni in desfasurare) A tine un anumit timp, a se desfasura intr-o anumita perioada de timp. ♦ A persista, a dainui, a se mentine. 2. (Despre lucruri) A se mentine (multa vreme) in stare buna; a fi trainic. – Din fr. durer, lat. durare.

EGALITATE, egalitati, s. f. 1. Faptul de a fi egal, stare a doua sau a mai multor lucruri egale intre ele. ♦ Uniformitate, uniformizare. ♦ (Sport) Situatie in care mai multi participanti realizeaza acelasi numar de puncte in cadrul aceluiasi concurs. 2. Principiu potrivit caruia tuturor oamenilor si tuturor statelor sau natiunilor li se recunosc aceleasi drepturi si li se impun aceleasi indatoriri, prevazute de regula de drept; situatie in care oamenii se bucura de aceleasi drepturi si au aceleasi indatoriri. (Mat.) Relatie intre doua sau mai multe cantitati, elemente, termeni etc. egali; expresie a acestei relatii, scrisa cu ajutorul semnului egal (2). – Din fr. egalite.

DISPUS, -A, dispusi, -se, adj. Aflat intr-o situatie sau intr-o stare sufleteasca potrivita pentru a face un lucru; inclinat sa... gata sa... Expr. A fi (bine) dispus = a) a avea buna dispozitie, a fi vesel, multumit; b) a fi usor ametit de bautura. A fi rau (sau prost) dispus = a fi intr-o stare sufleteasca rea. – V. dispune.

SUBREZENIE s. 1. (livr.) caducitate.(~ unui lucru.) 2. debilitate, slabanogeala, slabiciune, (inv.) slabanogie. (O stare de ~ alarmanta.)

DEFICIT ~e n. 1) Absenta a unui lucru sau a unei insusiri strict necesare. 2) stare in care cheltuielile depasesc veniturile. ~ bugetar. ◊ A fi in ~ a fi in pierdere. 3) Suma de bani, reprezentand diferenta cu care cheltuielile intrec veniturile. ◊ ~ de casa lipsa de numerar disponibil pentru efectuarea platilor curente. /<fr. deficit

EXAMEN ~e n. 1) Mijloc de verificare si de apreciere a cunostintelor cuiva (elevi, studenti etc.) dupa o perioada de studiu sau pentru a-si continua studiile la o treapta superioara de invatamint. ~ oral. ~ scris. ◊ A da ~ a) a se prezenta la examen; b) a reusi la examen. 2) Incercare, proba prin care se verifica trainicia unui lucru, a unei situatii. ◊ ~ medical cercetare a starii sanatatii a unui bolnav pentru a i se stabili diagnosticul si tratamentul. /<fr., lat. examen

HALUCINATIE ~i f. 1) stare psihica patologica manifestata prin perceperea unor lucruri inexistente in realitate. 2) Imagine vizuala bizara, produsa de o asemenea stare; iluzie; himera; vedenie. [G.-D. halucinatiei; Sil. -ti-e] /<fr. hallucination, lat. hallucinatio, -ionis

DISPUS, -A adj. Aflat intr-o stare sufleteasca potrivita pentru a face un lucru; gata sa... ◊ A fi bine dispus = a avea buna dispozitie, a fi vesel; (fig.) a fi usor ametit de bautura; a fi prost dispus = a fi indispus. [< dispune].

EGALITATE s.f. 1. Faptul de a fi egal; silarea, egalizarea retribuirii muncii, a trebuintelor si consumului personal al membrilor societatii. ♦ stare a doua sau a mai multor lucruri egale intre ele. ♦ Uniformitate, uniformizare. ♦ (Sport) Rezultat constituit dintr-un numar egal de puncte realizat de mai multi participanti la o competitie; situatie in care exista un asemenea rezultat. 2. Principiu potrivit caruia tuturor oamenilor, tuturor statelor sau natiunilor li se recunosc aceleasi drepturi si li se impun aceleasi indatoriri prevazute de regula de drept; situatie in care oamenii se bucura de aceleasi drepturi si au aceleasi indatoriri. 3. Grupare a doua expresii matematice legate prin semnul egal (=). [Cf. fr. egalite, lat. aequalitas].

TRANSFIGURA vb. I. tr., refl. A(-si) schimba expresia, infatisarea, starea de spirit. ♦ tr. A da (unui lucru, unei situatii) alta infatisare, alt aspect; (p. ext.) a denatura. [< fr. transfigurer, cf. lat. transfigurare].

DISPUS, -A adj. aflat intr-o stare sufleteasca potrivita pentru a face un lucru. ♦ a fi bine ~ = a avea buna dispozitie, a fi vesel.; (fig.) a fi usor ametit de bautura; a fi prost ~ = a fi indispus. (< dispune)

EGALITATE s. f. 1. stare a doua sau a mai multor lucruri egale intre ele. ◊ (sport) rezultat constituit dintr-un numar egal de puncte. 2. principiu potrivit caruia tuturor oamenilor, statelor sau natiunilor li se recunosc aceleasi drepturi si li se impun aceleasi indatoriri prevazute de regula de drept; situatie in care oamenii se bucura de aceleasi drepturi si au aceleasi indatoriri. 3. (mat.) echivalenta intre doua sau mai multe marimi, elemente, factori etc. egali; expresie a acestei relatii redata prin semnul egal (=). (< fr. egalite)

HALUCINATIE s. f. stare psihica anormala, sub imperiul careia cineva percepe lucruri sau situatii inexistente. ◊ produs al acestei stari; nalucire, vedenie. (< fr. hallucination, lat. hallucinatio)

REPARA vb. tr. 1. a indrepta defectele unui lucru, ale unei piese, a repune in stare buna, de functionare; a drege. 2. (fig.) a indrepta, a corecta. ◊ a compensa. 3. (jur.) a plati daune (pentru o stricaciune, pentru o insulta). (< fr. reparer, lat. reparare)

REFACUT, -A, refacuti, -te, adj. (Despre industrie, agricultura, economie etc.; p. ext. despre regiuni, tari etc.) Readus in starea buna de mai inainte; restabilit. ♦ (Despre o lucrare, o casa etc.) Executat din nou (sau in cea mai mare parte); reconstruit. ♦ Fig. (Despre oameni) insanatosit, intremat, intarit. – V. reface.

CURATENIE, curatenii, s. f. 1. Calitatea de a fi curat; starea, infatisarea unei fiinte curate sau a unui lucru curat. 2. Dereticare. 3. Purgativ, laxativ. – Curat + suf. -enie.

ENERGIE ~i f. 1) Marime egala cu capacitatea unui sistem material de a efectua un lucru mecanic in procesul de transformare dintr-o stare in alta. ~ mecanica. ~ termica. ~ atomica. 2) Capacitate de a actiona efectiv, cu multa forta si fermitate; vitalitate fizica. 3) Hotarare si perseverenta in atitudini si in actiuni. A actiona cu ~. [G.-D. energiei] /<fr. energie, lat. energia

INVERS ~sa (~si, ~se) si adverbial (de-spre lucruri, actiuni etc.) Care este opus (directiei, ordinii, starii initiale sau firesti). /<fr. inverse, lat. inversus

INTELEGERE ~i f. 1) v. A INTELEGE si A SE INTELEGE. 2) Facultatea de a intelege lucrurile. 3) Atitudine binevoitoare; bunavointa. 4) Comunitate de vederi asupra unui lucru; conventie; acord. 5) Situatie, caracterizata prin relatii bune; stare de conceptii comune asupra unei chestiuni; consens. [G.-D. intelegerii] /v. a (se) intelege

TRANSFERA vb. I. tr., refl. A (se) muta dintr-o localitate in alta sau de la o institutie la alta, fara desfacerea contractului de munca. ♦ tr. A transmite, a trece dintr-o stare sau dintr-o parte in alta (un lucru, un drept etc.). [P.i. transfer, 3,6 -ra, conj. -re. / < fr. transferer, cf. lat. transferre].

PRElucra vb. tr. 1. a transforma, a trece de la o stare bruta la una finita. 2. a reface o lucrare, o opera etc. 3. a lamuri; a expune, a explica (o idee, o carte etc.). 4. a cauta sa convinga pe cineva sa faca, sa recunoasca ceva etc., a arata greselile spre a fi indreptate. (< pre- + lucra)

TRANSFERA vb. I. tr., refl. a (se) muta (cu serviciul) de la o institutie la alta, fara desfacerea contractului de munca. II. tr. a transmite, a trece dintr-o stare sau dintr-o parte in alta (un lucru, un drept etc.). ◊ (cont.) a face sa treaca o suma dintr-un cont in altul, prin virament. (< fr. transferer)

ameteala f., pl. eli. stare bolnavicioasa in care ti se pare ca lucrurile se invirtesc si care provine din invirtire, din anemie, din osteneala, din bauturi alcoolice, din fumat s. a.: copiii s' au invirtit pina ce i-a apucat ameteala.

conditiune f. (lat. condicio, -onis [d. con-, impreuna, si dicere, a zice], citit gresit conditio in evu mediu; fr. condition. Corect ar fi condiciune). Natura, stare, calitate a unei persoane sau a unui lucru. Treapta sociala inalta: un om de conditiune. Mod, situatiune: a trai in bune conditiuni. Obligatiune: admit, dar cu conditiunea de a contribui si tu (sau cu conditiune [!] sa contribui si tu). lucru necesar: respiratiunea e una din conditiunile vietii. – Si -itie.

METAMORFOZA ~e f. 1) Transformare a formei unor animale inferioare in cursul dezvoltarii. 2) fig. Modificare completa a starii sau a caracterului unei persoane sau a unui lucru. 3) (in basme, in mitologie) Schimbare miraculoasa a naturii sau a unei persoane. /<fr. metamorphose

CAPAT, capete, s. n. 1. Partea extrema a unui lucru, a unei perioade, a unei situatii sau a unei stari; margine, limita, sfarsit¹, istov. ◊ Loc. adj. Fara (de) capat = fara sfarsit; indelungat, intins. ◊ Loc. adv. De la (sau din) capat = de la inceput. In capat = a) in frunte; b) exact, deplin. Pana la capat = pana la sfarsit; pana la ultimele consecinte, in mod consecvent. ◊ Expr. La capatul lumii (sau pamantului) = foarte departe. A pune capat (unui lucru, unei situatii) = a face sa inceteze, a termina (cu bine), a rezolva. A da de capat = a duce la bun sfarsit. A o scoate la capat cu ceva = a iesi cu bine dintr-o situatie neplacuta. A o scoate la capat cu cineva = a se intelege cu cineva. Nici un capat de ata = absolut nimic. Pana la (sau intr-)un capat de ata = absolut tot. 2. Fragment; ramasita de... – Refacut din pl. capete < lat. capita).

HALUCINATIE s.f. stare psihica anormala sub imperiul careia cineva crede ca percepe lucruri sau situatii care de fapt nu exista; vedenie. [Gen. -iei, var. halucinatiune s.f. / cf. fr. hallucination, lat. hallucinatio].

EXTAZ s. n. 1. stare emotionala de exaltare, care se naste din contemplarea unor lucruri extraordinare si in care toate preocuparile si sentimentele dispar in fata unui singur sentiment dominant de admiratie. ◊ afectiune nervoasa in care bolnavul, sub imperiul unei idei fixe, nu mai are senzatii. 2. admiratie profunda, incantare. (< fr. extase, gr. ekstasis)

FACIES s. n. 1. infatisare, aspect superficial al unui lucru. 2. aspect al fetei in timpul unei boli, al unei stari emotive etc. ◊ suprafata a unei formatii anatomice. 3. totalitatea caracterelor mineralogice si petrografice ale unei roci. ◊ aspect pe care il au straturile geologice, determinat de caracterele petrografice si paleontologice. 4. aspectul unei culturi arheologice in formele ei caracteristice. 5. cea mai mica subdiviziune a asociatiei vegetale caracterizata prin dominatia unei specii. (< lat. facies, fr. facies)

CAPAT, capete, s. n. 1. Partea extrema a unui lucru, a unei perioade, a unei situatii sau a unei stari; margine, limita. ◊ Loc. adj. Fara (de) capat = fara sfarsit; indelungat, intins. ◊ Loc. adv. De la capat = de la inceput. In capat = in frunte; exact, deplin. Din capat = de la inceput. Pana la capat = pana la sfarsit; pana la ultimele consecinte; in mod consecvent. ◊ Expr. La capatul lumii (sau pamantului) = foarte departe. A pune capat (unui lucru, unei situatii) = a face sa inceteze, a termina. A da de capat = a duce la bun sfarsit. A scoate (sau a duce) ceva la capat = a termina ceva (cu succes); a izbuti. A o scoate la capat cu ceva = a iesi cu bine dintr-o situatie neplacuta. A o scoate la capat cu cineva = a se intelege cu cineva. 2. Fragment; ramasita de... ◊ Expr. Pana-ntr-un capat de ata = tot. – Din pl. capete (< lat. capita).

AIURA, aiurez, vb. I. Intranz. 1. A fi in stare de delir; a delira. ♦ A vorbi fara sens, a spune lucruri absurde, a debita absurditati. 2. (Rar) a se pierde in visari. [Pr.: a-iu-. – Var.: aiuri vb. IV] – Din aiure(a).

PRIDIDI, prididesc, vb. IV. (Pop.) 1. Tranz. si intranz. (De obicei in constructii negative) A fi in stare sa duca ceva cu bine la capat, sa indeplineasca un lucru. 2. Tranz. A napadi, a asalta, a coplesi pe cineva cu ceva. 3. Tranz. A birui, a invinge intr-o lupta. ♦ Fig. A stapani; a opri. – Din sl. prideti.

ORDINE f. 1) stare de oranduiala si de sistematizare; organizare armonioasa. 2) Succesiune regulata a lucrurilor. ◊ ~ de zi program de chestiuni ce trebuie sa fie discutate intr-o sedinta sau adunare. La ~ea zilei de actualitate; important. 3) Regula sau norma dupa care se infaptuieste ceva. ◊ A chema (pe cineva) la ~ a obliga pe cineva sa respecte anumite norme (de comportare), pe care le-a incalcat. 4) Mod de organizare a vietii politice, eco-nomice si sociale a unui stat; regim. ◊ ~ publica stare care asigura activitatea normala a organelor de stat si a celor publice, respectarea drepturilor cetatenilor si paza proprietatii obstesti. 5) Manifestare a principiului de cauzalitate si finalitate a lumii. [G.-D. ordinii] /<lat. ordo, ~inis, it. ordine

IMERSIUNE s.f. 1. Afundare a unui corp intr-un lichid; stare in care se afla un asemenea corp; submersiune. ♦ Metoda de lucru in microscopie constand din introducerea intre obiectiv si lamela care acopera obiectul a unei picaturi de lichid transparent pentru a spori puterea de separare a microscopului. 2. Intrare a unui corp ceresc in conul de umbra al unui alt corp. [Pron. -si-u-, var. imersie s.f. / cf. fr. immersion, lat. immersio].

DISPONIBILITATE, disponibilitati, s. f. 1. Insusirea de a fi disponibil; starea a ceea ce este disponibil. 2. (In loc. adv.) In disponibilitate = scos (temporar) dintr-o slujba (cu posibilitatea de a fi rechemat in activitate). 3. lucru, bun de care se poate dispune; rezerva. 4. (Mai ales la pl.) Stare sufleteasca in care sentimentele si ratiunea se manifesta libere si in plenitudinea lor. – Din fr. disponibilite.

A APUCA apuc 1. tranz. 1) A lua (cu mana, cu dintii etc.) tinand. ~ de maneca. ~ o creanga. ◊ ~ de gat (pe cineva) a sili pe cineva sa faca ceva. 2) (lucruri, obiecte etc. aflate la indemana) A lua la repezeala. 3) fig. (despre stari fizice sau sufletesti) A pune stapanire; a cuprinde. ◊ Ce te-a apucat? ce ti-a trasnit prin cap? 4) (persoane sau vehicule gata de plecare) A gasi in ultimul moment; a prinde. 5) A ajunge sa traiasca. ~ vremuri grele. 2. intranz. 1) A primi ceva (un obiect, o deprindere etc.) prin traditie. Asa am apucat de la parinti. 2) A lua directia; a face; a se indrepta. ◊ Care pe unde apuca care unde nimereste. /<lat. aucupare

INCERCARE ~ari f. 1) v. A INCERCA. ◊ A pune la ~ a verifica starea fizica si/sau morala a cuiva. 2) Actiune intreprinsa pentru realizarea unui lucru (fara a avea garantia reusitei). A trecut cu bine ~area. 3) lucrare (literara sau stiintifica) de debut. 4) Necaz suportat de cineva. La grea ~ s-a aflat. [G.-D. incercarii] /v. a incerca

NUANTA ~e f. 1) Fiecare dintre varietatile pe care le poate avea o culoare sau un sunet, privite sub raportul intensitatii. 2) fig. Fiecare dintre formele de manifestare a unei realitati in procesul trecerii de la o stare la alta. ~e de sens. 3) fig. Diferenta usoara, abia sesizabila, dintre lucruri de acelasi fel. O ~ noua. 4) fig. Trasatura suplimentara; coloratura slaba de alta natura. ~ de tristete. [G.-D. nuantei; Sil. nu-an-] /<fr. nuance

EXTAZ s.n. 1. stare emotionala de exaltare, care se naste din contemplarea aprofundata a unor lucruri extraordinare si in care toate preocuparile si sentimentele dispar in fata unui singur sentiment dominant de admiratie. ♦ stare nervoasa in care bolnavul, sub imperiul unei idei fixe, nu mai are senzatii. 2. Admiratie netarmurita; adoratie. [Pl. -ze, var. estaz s.n. / < fr. extase, cf. gr. ekstasis – incantare].

NESIGURANTA s. f. 1. stare a ceea ce este nesigur, lipsit de siguranta; incertitudine, indoiala; p. ext. lucru, situatii nesigure, indoielnice, supuse hazardului; lipsa de securitate (personala). 2. Sovaiala, ezitare; indoiala, dubiu; p. ext. stare de agitatie, de framantare, neliniste. – Ne- + siguranta.

REPARATIE, reparatii, s. f. 1. Ansamblu de operatii efectuate asupra unui lucru stricat, uzat, defectat, pentru a-l mentine sau a-l readuce in starea normala de functionare. ◊ Reparatii capitale = inlocuirea sau refacerea completa a unor elemente principale ale utilajelor, agregatelor, cladirilor etc., Fig. supunerea organismului unor analize si tratamente generale in vederea restabilirii sanatatii. 2. (Jur.) Acoperire a unui prejudiciu de catre persoana raspunzatoare de pricinuirea lui, despagubire a unei pagube. ♦ Fig. Satisfactie pentru o ofensa. [Var.: reparatiune s. f.] – Din fr. reparation, lat. reparatio, -onis, germ. Reparation.

PARALELISM s.n. starea a doua linii, a doua planuri paralele; (p. ext.) corespondenta intre doua lucruri, intre doua persoane situate in comparatie. ◊ Paralelism psihofizic (sau psihofiziologic) = conceptie dualista care considera ca fenomenele fiziologice si cele psihice nu prezinta nici un fel de relatii cauzale intre ele. ♦ Procedeu de compozitie, specific in general poeziei populare, constand in succesiunea unor sintagme identice sau asemanatoare ca schema a structurii sintactice. [< fr. parallelisme, cf. gr. parallelismos < para – langa, allelos – unul cu altul].

PRElucra vb. I. tr. 1. A transforma, a trece de la o stare bruta la una finita (un material, o piesa etc.). 2. A reface o lucrare, o opera etc. 3. A lamuri; a expune, a explica (o idee, o carte etc.). 4. A cauta sa convingi pe cineva sa faca ceva sau sa-l determini sa inteleaga un lucru. [< pre- + lucra].

DISPOZITIE, dispozitii, s. f. 1. Prevedere obligatorie cuprinsa intr-o lege sau intr-un regulament; masura sau hotarare luata de un organ ierarhic superior si obligatorie pentru organul in subordine. ◊ Loc. adv. La dispozitie = la indemana. ◊ Expr. A fi (sau a sta, a se afla etc.) la dispozitia cuiva = a fi gata sa satisfaca dorintele, ordinele cuiva. 2. Asezare a unor elemente intr-un anumit loc, intr-un anumit fel, intr-o anumita ordine; alcatuire, constructie dupa un anumit plan. 3. stare sufleteasca (buna sau rea); p. ext. dorinta (momentana) de a face un anumit lucru. [Var.: dispozitiune s. f.] – Din fr. disposition, lat. dispositio, -onis.

ASTENIE, astenii, s. f. (Med.) stare de oboseala intensa si prelungita, insotita de slabiciune fizica, de scaderea capacitatii de lucru intelectual etc. – Din fr. asthenie.

EREDITATE, ereditati, s. f. 1. Proprietate a vietuitoarelor de a transmite urmasilor caracterele genetice specifice fiecarei specii. 2. (Jur.) Mostenire, succesiune. 3. Proprietate a unui lucru sau a unui fenomen de a depinde de actiunile momentane, precum si de starile succesive anterioare. – Din fr. heredite, lat. hereditas, -atis.

CIOCANI, ciocanesc, vb. IV. 1. Intranz. A bate repetat (cu degetul sau cu un obiect) intr-un corp tare; spec. a bate cu degetul (indoit) in usa, in fereastra (pentru a solicita intrarea, pentru a atrage atentia etc.). ♦ Tranz. A lovi usor cu degetele in toracele sau in abdomenul unui pacient, pentru a cerceta starea unor organe interne. ♦ Tranz. si refl. recipr. (Fam.) A (se) bate (usor). 2. Intranz. A lucra ceva lovind cu ciocanul¹; p. ext. a face, a lucra unele lucruri (marunte). 3. Tranz. Fig. A bate la cap; a cicali, a pisa. [Prez. ind. si: ciocan] – Din ciocan¹.

REZISTENT ~ta (~ti, ~te) 1) (despre lucruri) Care rezista; nesupus la actiuni externe. 2) (despre fiinte) Care suporta (usor) vicisitudinile vietii; in stare sa treaca peste orice dificultati. /<fr. resistant, it. resistente

PERFECTIUNE, perfectiuni, s. f. Insusirea de a fi perfect, starea a ceea ce este perfect; desavarsire. ◊ Loc. adv. La perfectie = in mod desavarsit, perfect. ♦ (Concr.) lucru sau fiinta perfecta, desavarsita. [Pr.: -ti-u-, – Var.: perfectie s. f.] – Din lat. perfectio, -onis, fr. perfection.

A INGRIJI ~esc 1. tranz. 1) (fiinte, lucruri) A avea in grija; a inconjura cu grija; a cauta. ~ un copil. 2) A pastra in stare buna si in curatenie. ~ biblioteca. 2. intranz. A avea grija; a cauta. ~ de toate. [Sil. in-gri-] /in + grija

GOLICIUNE, goliciuni, s. f. 1. starea omului gol²; p. ext. partile goale ale trupului. ♦ starea omului zdrentaros, sarac. 2. starea unui loc gol², lipsit de vegetatie, sarac, pustiu. 3. Fig. Aspectul real (si neplacut, crud) al unui lucru, al unei solutii etc. – Gol² + suf. -iciune.

INDISPONIBIL, -A, indisponibili, -e, adj. Care nu poate fi disponibil, care nu poate fi folosit dupa voie, care nu este liber. ♦ (Jur.; despre un lucru sau despre un drept) De care nu se poate dispune. ♦ (Despre masini) Care nu este in stare sa functioneze. – Din fr. indisponible.

INCANTARE, (2) incantari, s. f. 1. starea celui incantat; sentiment de bucurie, de multumire, de entuziasm, de satisfactie; farmec, vraja. 2. (Concr.) Aspect, fapt, lucru care produce o vie placere. – V. incanta.

A DESFIDE desfid tranz. 1) (persoane) A provoca la o actiune, stiind ca nu va fi in stare s-o realizeze. 2) (persoane) A declara ca fiind incapabil la o activitate concreta. 3) (persoane, actiuni periculoase, lucruri etc.) A infrunta cu dispret; a sfida. /<fr. defier, lat. diffidere

ESENTA ~e f. 1) Ansamblu de trasaturi fundamentale, necesare, generale si stabile ale unui lucru sau ale unui proces, care fac ca acesta sa se deosebeasca de altele; natura interna a unui lucru sau a unui proces. 2) Substanta mirositoare concentrata extrasa din plante sau preparata sintetic si folosita, in stare diluata, in parfumerie sau in cofetarie. /<fr. essence, lat. essentia

SARACI/E ~i f. 1) Lipsa a mijloacelor necesare de trai; stare a celui sarac. ◊ ~ lucie (sau neagra) saracie extrema. A-si vedea de ~ a-si vedea de lucrul sau (si a nu se amesteca in treburile altora). Vorba lunga (sau multa) ~a omului a) se spune atunci, cand cineva pierde timpul vorbind prea mult; b) se spune pentru a arata, ca nu are rost sa mai continue discutia. 2) Cantitate neinsemnata si insuficienta de ceva. ~ de idei. 3) peior. lucru sau fiinta lipsita de valoare, de importanta. [G.-D. saraciei] / sarac + suf. ~ie

comedie f. (fr. comedie, d. lat. comoedia, care vine d. vgr. komodia, compus din komos, ospat, si ode, cintare, oda). Piesa teatrala vesela care reprezenta [!] si ridiculizeaza defectele, vitiile [!], starile sociale, institutiunile politice s.a. Teatru in care se joaca asta: a te duce la comedie. Fig. lucru inscenat, inselaciune: i-au jucat comedia! Secret de comedie, secret pe care vrei sa-l ascunzi, desi toata lumea il stie. V. tragedie.

ECHILIBRU s. n. 1. stare a unui corp supus actiunii unor forte sau efecte care se anuleaza reciproc fara sa-i schimbe starea de miscare sau de repaus. 2. (biol.) insusire a organismelor sau a grupurilor de organisme de a se autoreinnoi. ♦ ~ ecologic = stare a unui mediu natural in care compozitia faunei si a florei ramane aproape constanta. 3. proportie, raport just intre lucruri opuse. ♦ ~ de forte = situatie in care mai multe puteri, de tarie aproximativ egala, se echilibreaza ca influenta si dominatie in lume; ~ bugetar = stare a unui buget in care veniturile sunt egale cu cheltuielile. 4. (psih.) senzatie de ~ = senzatie care reflecta pozitia si miscarile corpului in spatiu. 5. (fig.) stare de liniste, de armonie, de stabilitate sufleteasca. (< fr. equilibre, lat. aequilibrium)

A² interj. 1. Exclamatie care exprima diferite stari emotive: surprindere; admiratie, entuziasm; placere, satisfactie; necaz, suparare; regret; indignare etc. 2. Exlamatie care insoteste reamintirea brusca a unui lucru omis.

PROFUND, -A, profunzi, -de, adj. 1. (Despre oameni) Inzestrat cu o mare putere de patrundere, de intelegere; care analizeaza temeinic lucrurile; patrunzator, perspicace; (despre intelegerea, despre gandurile, judecatile, creatiile etc. omului) care dovedeste profunzime, seriozitate, inteligenta. 2. (Despre insusiri morale, despre stari fiziologice sau psihice etc.) Puternic, intens, mare. ♦ (Despre salut, reverente etc.) Care se face inclinand foarte mult capul, corpul; p. ext. care exprima respect, consideratie. 3. (Despre ochi, privire) Care exprima, care sugereaza insusiri morale deosebite, profunzime, sentimente adanci. 4. (Despre voce, sunete etc.) Cu ton jos; grav, adanc. 5. (Despre procese fizice, sociale, morale etc.) Fundamental, esential, radical. 6. (Despre ape, cavitati, sapaturi, obiecte concave etc.) Al carui fund este situat la o distanta (foarte) mare fata de marginea de sus, de suprafata; adanc. – Din lat. profundus, fr. profond.

SARACIE, saracii, s. f. 1. Lipsa mijloacelor materiale necesare existentei; starea, viata celui sarac (1). ◊ Expr. Saracie lucie (sau cu luciu, neagra) = saracie mare, totala. A-si vedea de saracie = a-si vedea de treaba, a nu se amesteca in afacerile altuia. 2. starea unui loc sarac, neproductiv. 3. Aspect saracacios. 4. Cantitate mica, nesatisfacatoare (din ceva); lipsa. 5. (Fam.) Epitet depreciativ sau injurios dat unui lucru sau unei persoane fara valoare. – Sarac + suf. -ie.

NATURA ~i f. 1) Lumea fizica inconjuratoare in toata diversitatea manifestarilor ei; totalitatea fiintelor si lucrurilor existente. ◊ ~ moarta a) grup de obiecte neinsufletite, utilizabile; b) pictura reprezentand un grup de obiecte de acest gen (fructe, legume, flori, vanat etc.). Din (sau de la) ~ innascut. 2) Aspect estetic al unui teritoriu; priveliste; peisaj. A admira ~a. ◊ In sanul ~ii departe de ceea ce este facut de mainile omului. 3) fig. Caracter specific; esenta. ~a lucrurilor. 4): In ~ in produse (naturale sau create de om) ori in prestari de servicii. 5): Dupa ~ dupa modelul obiectelor din realitate; conform cu realitatea. 6) (in artele plastice) Obiect real care trebuie reprezentat. 7) Fel de a fi al unui individ; caracter; fire. ~a umana. ◊ Obisnuinta este a doua ~ se spune despre o stare sau o actiune cu care s-a obisnuit cineva. 8) Fel de a fi; gen. ◊ Carbune de ~ organica carbune animal. (lucrurile sunt) de asa ~ (lucrurile sunt) de asa fel. [G.-D. naturii] /<fr. nature, lat., it. natura, germ. Natur

GATA¹ adj. invar. si adverbial 1) (despre lucruri, procese etc.) Care este facut pana la capat; adus la conditia finala; terminat; sfarsit; ispravit. ◊ Haine ~ confectii. 2) Care este in stare sa efectueze ceva; capabil pentru ceva. A fi ~ pentru sustinerea tezei. ◊ A veni la de-a ~ a veni la ceva pregatit de altii, necontribuind cu nimic. A da ~ a) a termina de facut; b) a distruge (moral sau fizic); c) a buimaci; a ului. 3) (uneori repetat; urmat, mai ales, de un verb la conjunctiv) Cat pe ce; mai-mai. ~ sa plece. /<alb. gat

LUMINOS ~oasa (~osi, ~oase) 1) Care raspandeste lumina in jur; care lumineaza; stralucitor; lucitor; radios. Soare ~. 2) (despre incaperi, spatii inchise) Care dispune de multa lumina; cu multa lumina. 3) (despre stari de spirit sau despre manifestari ale acestora) Care exprima lumina interioara. Zambet ~. 4) (despre judecata, ratiune) Care vadeste spirit de patrundere in esenta lucrurilor; patrunzator. Minte ~oasa. 5) fig. Care indica calea demna de urmat. Idei ~oase. /<lat. luminosus

AJUTA, ajut, vb. I. 1. Tranz. si refl. A(-si) da ajutor, sprijin. ◊ Expr. (Tranz.) A-l ajuta (pe cineva) puterea (sau capul, mintea, etc.) = a avea capacitatea fizica sau intelectuala de a face un anumit lucru. ◊ Expr. (Absol.) Doamne-ajuta = a) formula de invocare a divinitatii, folosita la inceputul unei actiuni; b) (substantivat) situatie favorabila in evolutia unei actiuni, in starea cuiva; spor, mers bun al treburilor; c) (substantivat, ir.) lovitura. (Mai) de Doamne-ajuta = (mai) de seama, (mai) bun, de oarecare valoare. ♦ Refl. A se servi de cineva sau de ceva ca ajutor. 2. Intranz. A fi de folos, a servi, a sluji. – Lat. adjutare.

A MONTA ~ez tranz. 1) (piese, mecanisme etc.) A reuni, formand un sistem tehnic, in vederea functionarii; a asambla. 2) (obiecte sau parti ale acestora) A fixa definitiv, amplasand la locul de functionare. 3) (pietre pretioase) A fixa intr-o bijuterie. 4) (piese de teatru) A reda prin mijloace scenice; a pune in scena; a inscena. 5) fig. (actiuni dusmanoase sau lucruri reprobabile) A organiza pe ascuns; a pune la cale; a tese; a urzi; a unelti. 6) fig. (persoane) A aduce in mod intentionat intr-o stare de agitatie; a atata; a intarata; a incita; a zadari. /<fr. monter

PRICEPE, pricep, vb. III. 1. Tranz. A intelege, a patrunde ceva cu mintea. ♦ Refl. (Reg.) A se dumeri, a se lamuri (asupra unui lucru). 2. Refl. A avea cunostinte intr-o materie, intr-un domeniu; a dovedi iscusinta, indemanare, experienta intr-o actiune, intr-o situatie; a fi capabil, in stare sa faca ceva. – Lat. percipere.

INCEPE, incep, vb. III. 1. Tranz. A realiza prima parte dintr-o lucrare, dintr-o actiune, dintr-o serie de lucrari sau de actiuni. ♦ A lua, a scoate, a consuma prima portiune din ceva. A inceput o paine. 2. Intranz. (Despre stari, fenomene) A se arata, a se ivi, a se manifesta (cu primele semne). ♦ Intranz. si refl. A porni. – Lat. incipere.

BOGATIE, bogatii, s. f. 1. Cantitate mare de bunuri materiale. ♦ Obiecte de mare pret; comori. 2. starea, conditia celui bogat. 3. (Urmat de determinari) Resurse naturale ale solului si ale subsolului (unei tari). ♦ Valori spirituale de care dispune o colectivitate. 4. Cantitate mare si variata (de lucruri concrete sau abstracte); abundenta. – Din bogat + suf. -ie.

INTARATA, intarat, vb. I. 1. Tranz. A aduce pe cineva in stare de enervare, de surescitare; a agita, a instiga un grup de oameni; a atata, a asmuti, a zadari (un animal). 2. Tranz. A incita pe cineva sa faca un lucru. ♦ Refl. A se insufleti, a se entuziasma, a se inflacara. 3. Refl. A se porni cu violenta, a se intensifica, a se inteti. [Var.: (pop.) intara, intarta vb. I] – Lat. *interritare.

A SEDUCE seduc tranz. 1) (persoane) A cauta sa puna stapanire pe deplin (prin comportare, exterior, vorbe etc.); a capta prin insusiri deosebite; a cuceri. 2) fig. (despre lucruri, activitati etc.) A atrage foarte puternic; a fascina; a captiva. 3) (persoane) A determina la relatii s*****e prin promisiuni false; a ademeni; a insela. 4) A face sa ajunga in stare de declin moral; a corupe; a p******i; a declasa; a vicia. /<lat. seducere, fr. seduire

MONOLOG s. n. 1. scena dintr-o lucrare dramatica in care vorbeste un singur personaj. ◊ mica piesa comica recitata de un singur personaj. ◊ ~ interior = modalitate specifica prozei de analiza psihologica, in care un personaj introspecteaza propriile stari sufletesti. 2. vorbire neintrerupta a cuiva, fara a da timp altora pentru replici; soliloc. (< fr. monologue)

NECESITATE s. f. 1. ceea ce se cere, se impune ca necesar; utilitate, oportunitate. ◊ (pl.) proces fiziologic de evacuare a f*******r si a urinei. ♦ cu ~ = in mod necesar; obligatoriu; stare de ~ = situatie exceptionala in care statul poate lua anumite masuri in interesul apararii tarii. 2. categorie filozofica desemnand insusirile si raporturile care au un temei intern, decurgand inevitabil din esenta lucrurilor, din legile lor de dezvoltare. (< fr. necessite, lat. necessitas)

SENSIBIL ~a (~i, ~e) 1) (despre persoane) Care reactioneaza usor la actiunea factorilor externi. 2) (despre fiinte) Care reactioneaza cu usurinta la durere. 3) (despre lucruri) Care poate fi perceput cu usurinta de organele de simt sau de spirit. 4) (despre organe sau organisme) Care poate reactiona la cele mai slabe e*******i. 5) Care se vede dintr-o data; in stare a fi constatat usor; evident; vadit. Scadere ~a a temperaturii. 6) (despre instrumente, aparate sau materiale) Care reactioneaza la cele mai mici variatii ale unor factori externi. Balanta ~a. 7) (despre materiale fotografice) Care se modifica usor sub actiunea luminii. /<lat. sensibilis, fr. sensible, it. sensibile

TRANSPORT s.n. 1. Faptul de a transporta; transportare. ♦ (La pl.) Ramura a economiei nationale care cuprinde totalitatea mijloacelor de transportare a bunurilor sau a persoanelor. 2. Totalitatea lucrurilor sau a persoanelor care sunt transportate impreuna. 3. (Poligr.) Transpunere a imaginii de pe o forma pe alta a copiei originalului de pe cliseu pe piatra litografica. 4. (Fig.; liv.) Uitare de sine, emotie, stare de contemplatie. [< fr. transport].

INDEPENDENTA s. f. 1. Situatie a unui stat sau a unui popor care se bucura de suveranitate nationala; stare de neatarnare si drept de a rezolva liber (cu respectarea drepturilor altor state si a principiilor dreptului international) problemele sale interne si externe, fara amestec din afara; autonomie. 2. Situatie a unei persoane care judeca lucrurile si actioneaza in mod independent, neinfluentata de altii. – Din fr. independance.

ILUZIE, iluzii, s. f. 1. Perceptie falsa a unui obiect prezent inaintea ochilor, determinata de legile de formare a perceptiilor sau de anumite stari psihice sau nervoase. 2. Fig. Situatie in care o aparenta sau o fictiune este considerata drept realitate; speranta neintemeiata, dorinta neindeplinita; amagire; himera. ◊ Expr. A(-si) face iluzii = a nadajdui sau a face sa nadajduiasca lucruri irealizabile; a (se) amagi. A-si pierde iluziile = a ramane dezamagit. [Var.: (inv.) iluziune s. f.] – Din fr. illusion, lat. illusio, -onis.

CENTRU¹ ~e n. 1) mat. Punct interior situat la distante egale in raport cu toate punctele unei linii sau suprafete exterioare; mijloc. ~ al unui corp. 2) fiz. Punct in care actioneaza rezultanta unui sistem de forte. ~ de gravitatie. ~ de atractie. 3) Loc, punct sau parte a unui lucru (a unui spatiu sau a unei suprafete) situata la egala departare de marginile sau capetele periferice; mijloc. ~ul orasului. 4) Loc (sau localitate) unde este concentrata o anumita activitate. ~ cultural. ~ administrativ. 5) Institutie unde sunt concentrate forte in stare sa efectueze un volum mare de munca specializata. ~ de programare. 6) fig. Punct in care sunt concentrate anumite forte. ~ul raului. /<fr. centre, lat. centrum

EMBRION s.m. 1. (Biol.) Prima stare a unei fiinte vii de la fecundarea ovulului pana la formarea deplina a organelor. ♦ Germen al unei plante existent in samanta din care va lua nastere prin germinatie. 2. (Fig.) Inceput, germen de la care porneste un lucru, o actiune. [Pl. -ni, (s.n.) -oane. / cf. fr., gr. embryon].

asupra, prep. cu gen. si care arata starea sau miscarea (lat. ad-supra). Pe, deasupra: atirna asupra capului, multe nenorociri au cazut asupra tarii. Contra: a porni razboi asupra cuiva. Fata de. catre: a avea influenta asupra cuiva. A-ti lua un lucru asupra ta, 1) a te insarcina cu un lucru, a-l lua pe socoteala ta, 2) a-l considera adresat tie (o vorba, o aluziune). Barb. (dupa fr. sur). Despre: a vorbi asupra filosofiii, rom. corect despre filosofie. Vechi. Vest. Asupra-mi, asupra-le, a lua usupra.

antecedent, -a I. adj. Care preceda in timp. ♦ (Despre o vale) care s-a stabilit inaintea unei deformari tectonice. II. s.n. 1. Fapta, intamplare anterioara unui fapt, unei stari actuale. ◊ ~ penal = fapt penal privind trecutul unui inculpat. 2. (log.) Primul termen al unei judecati ipotetice; tot ceea ce poate constitui premisa unei demonstratii. 3. Prima sectiune a unei unitati melodice structurate binar. 4. (muz.) Prima expunere tematica intr-o lucrare elaborata prin tehnica contrapunctului. (< fr. antecedent, lat. antecedens)

1) dar¹ n., pl. uri (vsl. daru, dar, d. dati, a da. V. danie, daruiesc, zadar). Ceia ce se daruieste, cadou, prezent: am primit in dar un cal, aduc daruri, daruri de nunta, de Anu Nou. Dar divin, gratie, har: Maica Domnului cea plina de daruri, daru de a fi preut, a lua unui preut daru (a-l despreuti). Calitate, talent: acest copil are multe daruri. (Iron.) Vitiu, defect: daru betiii, daru tamaduirii (hotia). Sfintele daruri, potiru s.a. in biserica ortodoxa. A fi in starea darului (Trans.), a fi gravida. In dar, gratis. Ar in dar (din har in har), de pomana, fara folos: s’au dus si acesti bani „ar in dar” (Galati). Prov. Calu de dar nu se cauta pe dinti, la lucru daruit nu se cauta defectele.

RAU³ rele n. 1) Calitate care intruchipeaza tot ce este negativ. ~l aduce daune. ◊ De ~l cuiva din cauza cuiva. Cu parere de ~ cu regret. A vrea (sau a voi, a dori) (cuiva) ~l a dori (cuiva) sa aiba parte de lucruri neplacute. De bine, de ~ desi nu este asa cum trebuie, dar te poti impaca si cu ceea ce este. A meni ~ a prezice cuiva o nenorocire; a cobi. Uita-te-ar relele! urare glumeata de bine la adresa cuiva. ~ de mare stare de boala care apare la unii calatori pe mare. ~ de munte stare de indispozitie generala care apare in timpul urcarii la mari inaltimi. 2) Principiu care vine in contradictie cu morala; fapta nesocotita. ◊ A vorbi de ~ pe cineva a barfi pe cineva. /<lat. reus

EFEMERIDE s.f.pl. 1. Ordin de insecte pseudonevroptere care nu traiesc in stare adulta decat o zi; (la sg.) insecta din acest ordin. 2. Tabele astronomice in care sunt indicate pozitiile zilnice ale astrilor. ♦ Note, notite (de ziar sau de calendar) care indica evenimentele petrecute la epoci diferite in aceeasi zi. 3. (Fig.) Ganduri, idei, lucruri etc. trecatoare. [Sg. efemerida. / < fr. ephemerides, lat. ephemeris].

EFEMERIDE s. f. pl. 1. ordin de insecte pseudonevroptere care nu traiesc in stare adulta decat o zi. ◊ plante cu ciclul de viata foarte scurt. 2. tabele astronomice in care sunt indicate pozitiile zilnice ale astrilor. 3. note, notite (de ziar, de calendar) care indica evenimentele petrecute la epoci diferite in aceeasi zi. 4. (fig.) ganduri, idei, lucruri etc. trecatoare. (< fr. ephemerides)

PURCEDE, purced, vb. III. Intranz. (Pop.) A pleca, a porni la drum. ♦ Intranz. si refl. (Despre lucruri si despre fenomene vazute in miscare, in evolutie) A incepe, a (se) porni, a (se) dezlantui. ◊ Expr. (Intranz.) A purcede grea (sau ingreunata) = a ramane insarcinata. ♦ A intreprinde, a incepe o actiune. ♦ A proceda, a actiona (intr-un anumit fel). ♦ (Despre actiuni, stari) A izvori, a proveni, a lua nastere. [Perf. s. purcesei, part. purces] – Lat. procedere.

MIRAJ, miraje, s. n. I. 1. Fenomen optic produs prin refractia treptata a luminii in straturi de aer cu densitati diferite, datorita caruia in unele regiuni apar la orizont imagini rasturnate si suplimentare ale unor parti din natura, ale unor lucruri indepartate etc., ca si cum s-ar reflecta intr-o apa; p. ext. fata morgana. 2. Fig. Imagine inselatoare; inchipuire, iluzie desarta. 3. Fig. Farmec, atractie irezistibila. II. (In sintagma) Mirajul oualor = operatie de examinare a oualor supuse incubatiei naturale sau artificiale.pentru a urmari starea si dezvoltarea embrionului. [Var.: (rar) miragiu s. n.] – Din fr. mirage.

ILUZIE ~i f. 1) Percepere falsa, denaturata a unui obiect, determinata de unele stari psihice sau nervoase. ◊ ~ optica percepere vizuala denaturata a unor obiecte sau figuri din realitate, datorita particularitatilor de formare a imaginilor pe retina. 2) Aparenta neadecvata, ireala. ~ de prospetime. 3) fig. Idee cu caracter seducator, inselator; speranta neintemeiata; amagire; inselare. ◊ A-si face ~i a spera lucruri irealizabile. [G.-D. iluziei; Sil. -zi-e] /<fr. illusion, lat. illusio, ~onis

A INCAPEA incap 1. intranz. 1) A fi cuprins in anumite limite; a putea intra intr-un spatiu; a intra. ◊ A nu-si (mai) ~ in piele de gras a fi foarte gras. A nu-si (mai) ~ in piele de bucurie (de mandrie) a fi foarte bucuros (mandru). Nu (mai) incape (nici o) indoiala (vorba, discutie) se spune pentru a exprima o certitudine. A nu (mai) ~ de cineva (sau ceva) a fi nemultumit de prezenta unei persoane sau a unui lucru. 2) fig. A ajunge pe neasteptate (intr-o situatie grea); a nimeri; a se pomeni; a cadea; a pica; a se trezi. ~ la nevoie. ◊ ~ pe (sau in) mana (sau mainile) cuiva a ajunge la discretia cuiva. 3) A intra cu greu. 2. tranz. A fi in stare sa cuprinda. Hainele nu-l mai incap. /<lat. incapere

TRANSPORT s. n. 1. faptul de a transporta; transportare. ◊ totalitatea lucrurilor sau a persoanelor care sunt transportate. 2. (pl.) ramura a economiei nationale, totalitatea mijloacelor de transportare a bunurilor sau a persoanelor. 3. (poligr.) transpunere a imaginii de pe o forma pe alta, a copiei originalului de pe cliseu pe piatra litografica. 4. (fig.) uitare de sine, stare de contemplatie. (< fr. transport, germ. Transport)

A INCEPE incep 1. tranz. 1) (actiuni, lucruri etc.) A realiza in partea initiala; a porni. 2) (urmat de un conjunctiv sau de un infinitiv) A fi pe cale (de); a porni; a prinde. ~ a tipa. ~ sa fuga. 3) A face sa nu mai fie intreg, consumand prima portiune. ~ o paine. 2. intranz. (despre actiuni, stari, fenomene etc.) A se manifesta prin primele semne caracteristice; a porni. Sedinta incepe. Ninsoarea incepe. /<lat. incipere

MODEL s. n. 1. sistem ideal sau material cu ajutorul caruia pot fi studiate, prin analogie, proprietatile si transformarile unui alt sistem mai complex. ◊ sistem de relatii matematice care leaga intre ele marimile de stare ale sistemului modelat. 2. obiect destinat sa fie reprodus prin imitatie; tipar. ◊ reprezentare in mic a unui obiect care urmeaza a fi executat la dimensiuni normale. ◊ tipul unui obiect confectionat. 3. schema teoretica elaborata in diferite stiinte pentru a reprezenta elementele fundamentale ale unor fenomene sau lucruri. 4. persoana, lucrare, opera etc. vrednica de imitat. 5. persoana care pozeaza pictorilor, sculptorilor. (< fr. modele, it. modello)

REPAUS, repausuri, s. n. 1. stare in care orice functie sau activitate este temporar intrerupta si care are rolul de a reface capacitatea de munca a organismului; odihna, inactivitate. ♦ Suspendare temporara a unei activitati, avand rolul de a restabili capacitatea de munca a unui organ sau a intregului organism. 2. (Fig.) stare a unui corp in raport cu alt corp sau cu un sistem de referinta, in care distantele dintre punctele corpului sau ale sistemului de referinta nu variaza cu timpul. 3. (Fil.) Moment integrant al miscarii, avand in raport cu acesta un caracter relativ si conditionand stabilirea relativa a lucrurilor. 4. (Biol.; in sintagma) Repaus mamar = perioada dintre incheierea unei lactatii si urmatoarea fatare, specifica unor animale. [Pr.: -pa-us. – Var.: repaos s. n.] – Lat. *repausum.

INTREBA, intreb, vb. I. 1. Tranz. si refl. (recipr.) A(-si) pune intrebari, in scopul de a afla un raspuns. ◊ Expr. (Tranz.) Intreaba-ma sa te intreb, se spune cuiva care cere o informatie despre un lucru asupra caruia nici cel intrebat nu stie mai mult. 2. Tranz. si intranz. (Urmat de determinari introduse prin prep. „de” sau „despre”) A cere (cuiva) vesti sau lamuriri despre..., a se interesa, a se informa de..., a cerceta. ◊ Expr. (Tranz.) A intreba (pe cineva) de sanatate = a se interesa de starea in care se afla cineva; a intra in vorba cu cineva. 3. Tranz. A pune cuiva intrebari pentru a-i evalua, din raspunsuri, nivelul cunostintelor; a chestiona, a examina. – Lat. *interroguare (= interrogare).

A INTOARCE intorc 1. tranz. 1) A face sa se intoarca. ♦ ~ ceasul a rasuci arcul ceasului (pentru a-l face sa mearga). 2) fam. (despre o boala) A lovi din nou; a inturna. Gripa l-a intors. 3) A schimba cu locul astfel incat o parte sa ocupe pozitia alteia. ~ fanul. ♦ ~ pe o parte si pe alta a cerceta amanuntit. ~ casa pe dos a face dezordine in casa. ~ foaia (sau cojocul) pe dos a-si schimba atitudinea fata de cineva devenind mai aspru. 4) (corpul sau parti ale corpului) A misca intr-o parte. ~ capul. ~ privirea. ♦ ~ (cuiva) spatele a manifesta o atitudine de indiferenta sau suparare fata de cineva. 5) (bani, lucruri) A da inapoi; a inapoia; a restitui. ♦ ~ cuvantul a raspunde urat. ~ binele (sau raul) facut a rasplati pe cineva pentru o fapta buna (sau rea). ~ vizita a face o vizita de raspuns. 6) (mai ales tauri) A lipsi de glandele s*****e; a jugani. 2. intranz. A se schimba revenind la o stare contrara. A intors-o in frig. /<lat. intorquere

POTENTIAL, -A adj. 1. A carui forta este in stare latenta. ♦ Energie potentiala = energie pe care o poseda un corp capabil de a produce o manifestare energetica. 2. Posibil; presupus posibil. ♦ Propozitie potentiala = propozitie care exprima posibilitatea realizarii unei actiuni fara a preciza daca aceasta se realizeaza sau nu. // s.n. 1. (Fiz.) Capacitatea de a produce o manifestare energetica, un lucru mecanic. 2. Capacitate de dezvoltare, de desfasurare a unei forte, a unei activitati; putere. ♦ Potential de razboi = capacitatea militara a unui stat. 3. Mod verbal care prezinta actiunea ca posibila. [Pron. -ti-al, pl. -le, -luri. / cf. fr. potentiel, lat. potentialis].

MEDIU¹, medii, s. n. 1. Natura inconjuratoare alcatuita din totalitatea factorilor externi in care se afla fiintele si lucrurile. ◊ Mediu intern = totalitatea umorilor care scalda celulele organismului. Mediu de cultura = solutie nutritiva sterilizata, utilizata pentru inmultirea microbilor in laborator, in diverse scopuri. 2. Societatea, lumea in mijlocul careia traieste cineva: ambianta. 3. Substanta solida, lichida sau gazoasa, camp electromagnetic sau gravitational etc. in care se desfasoara fenomenele fizice. 4. Persoana care poate fi trecuta in stare de hipnoza, de transa si despre care, in practicile oculte, se crede ca poate comunica cu spiritele si poate servi ca intermediar intre ele si cei vii. – Din lat. medium.

A PRElucra ~ez tranz. 1) (materii prime, materiale) A aduce in stare finita; a transforma intr-un fabricat (prin modificarea formei, a dimensiunilor, a aspectului etc.). 2) (texte, motive muzicale etc.) A supune unor modificari de forma sau/si de continut, pastrand esentialul originalului; a stiliza. 3) (continutul unei lucrari, unui document etc.) A expune explicand. 4) (persoane) A cauta sa convinga de ceva (in realizarea unei actiuni, adoptarea unei atitudini etc.). /pre- + a lucra

ADUCE, aduc, vb. III. 1. Tranz. A lua cu sine un lucru si a veni cu el undeva sau la cineva (pentru a-l preda). ◊ Expr. Ce vant te-aduce? se spune cuiva care a venit pe neasteptate. 2. Tranz. A apropia ceva de sine sau de o parte a trupului sau. ♦ A da unui lucru o anumita miscare sau directie. ◊ Expr. A o aduce bine (din condei) = a vorbi sau a scrie cu dibacie; a se dovedi abil, diplomat intr-o anumita imprejurare. A aduce vorba de (sau despre) ceva = a indrepta discutia asupra unui obiect, a pomeni despre... 3. Tranz. A produce, a procura, a pricinui, a cauza. 4. Tranz. A face sa ajunga intr-o anumita situatie, stare. 5. Intranz. A semana intrucatva cu cineva sau cu ceva. 6. Tranz. si refl. (In expr.) A-si aduce aminte = a(-si) aminti. – Lat. adducere.

A LASA las tranz. 1) A da drumul unui lucru sau unei fiinte tinute strans; a face sa devina liber. ◊ ~ pasarea sa zboare din colivie a elibera pe cineva prins. ~ (cuiva) sange a face sa curga din corpul cuiva, printr-o incizie, sange. 2) A pune ceva undeva. ~ haina in cui. 3) A da voie (sa se infaptuiasca ori sa aiba loc); a permite; a ingadui. 4) A face, a admite ca cineva sau ceva sa ramana in starea in care se afla. ◊ ~ (pe cineva) in pace a nu deranja pe cineva; a-l lasa sa faca ce vrea. ~ (pe cineva) in voie a da cuiva libertate deplina. 5) A face sa nu se execute ceva la timp. ◊ ~ de azi pe maine a amana mereu ceva. 6) A face sa ramana ceva in urma sa; a transmite prin mostenire. 7) A trece cu vederea; a nu lua in seama; a nesocoti. ◊ ~ la o parte a nu tine cont. 8) A face sa fie mai jos. ~ perdelele. 9) (locuri sau persoane) A parasi plecand in alta parte; a abandona. 10) A uita ceva. ~ usa deschisa. /<lat. laxare

A ADUCE aduc 1. tranz. I. 1) (persoane sau lucruri) A lua ducand cu sine (undeva sau la cineva). 2) A apropia de corp sau de o parte a corpului. ~ mana la cap. 3) A face sa capete o anumita directie sau inclinatie. ~ vorba (despre ceva sau despre cineva) a pomeni (despre ceva sau despre cineva). 4) A face sa se produca; a provoca; a pricinui; a cauza. ~ castig. Norii negri aduc ploaie. 5) A face sa ajunga intr-o anumita stare sau situatie. ~ (pe cineva) la sapa de lemn a saraci cu totul pe cineva. 6) A infatisa spre examinare. ~ un argument. II. (impreuna cu unele substantive formeaza locutiuni verbale, avand sensul substantivului cu care se imbina): ~ la cunostinta a instiinta. ~ multumiri a multumi. ~ jertfa a jertfi. A-si ~ aminte a-si aminti. 2. intranz. 1) pop. (urmat de un substantiv precedat de prepozitia cu) A avea trasaturi comune; a fi deopotriva; a se potrivi; a semana; a se asemana. 2) (urmat de un determinant precedat de prepozitia a) A emana un miros specific (de obicei, neplacut). ~ a mucegai. ~ a dogorat. /<lat. adducerre

PADURE, paduri, s. f. Intindere mare de teren acoperita de copaci; multime densa de copaci crescuti in stare salbatica, in care predomina una sau mai multe specii, pe langa care se mai afla arbusti, plante erbacee, muschi etc., precum si diferite specii de animale. ◊ Loc. adj. Din sau de (la) padure = a) (despre plante si animale) salbatice; b) fig. (despre oameni) fara maniere, necioplit, necivilizat. ◊ Expr. Parca ar fi nascut (sau crescut) in padure, se spune despre o persoana cu o comportare urata, lipsita de educatie. A cara lemne in padure = a face un lucru inutil. ♦ Fig. (Urmat de determinari) Gramada mare de obiecte de acelasi fel (de obicei in pozitie verticala) care acopera o suprafata. – Lat. padule.

GATA adj. invar. (Adesea adverbial) 1. (Despre lucruri) A carui confectionare, construire, realizare s-a indeplinit; ispravit, terminat, sfarsit. ◊ Haine (de) gata = haine confectionate care se pot cumpara direct din magazin. ◊ Loc. adv. (Pe) de (-a) gata = fara sa munceasca, pe nemuncite, din munca altuia. ◊ Expr. A da gata = a) a ispravi, a lichida ceva; b) a chinui, a distruge pe cineva; c) a zapaci, a ului pe cineva. A veni (sau a sosi) la de-a gata = a profita de ceva facut de altul. ♦ Care a luat fiinta, a capatat existenta. ♦ (Cu valoare de adverb sau de interjectie) Ajunge! destul! 2. Care a facut toate pregatirile pentru ceva; pregatit. ♦ Dispus sa..., in stare sa... 3. Care este aproape sa..., pe punctul de a... – Cf. alb. gat.

A GASI ~esc tranz. 1) (fiinte, lucruri etc.) A scoate la iveala cautand sau din intamplare; a descoperi; a afla. ~ strada. A-i ~ acasa. ◊ A-si ~ nasul (sau popa) a da peste omul care poate sa-l puna la punct. A nu-si ~ locul a fi foarte ingrijorat. A-si ~ sa... a-i veni pe neasteptate sa...; a-l apuca sa... 2) A obtine in urma unui efort; a dobandi. ~ un apartament bun. 3) (despre suferinte fizice sau despre moarte) A cuprinde brusc; a lua pe neasteptate; a surprinde. 4) A socoti de cuviinta; a crede. El ~este ca lucrarea poate fi publicata. 5) A descoperi prin munca creatoare; a inventa; a nascoci. ~ rezolvarea problemei. ~ un pretext. 6) A putea sa aiba la dispozitie. ~ timp. ~ o ocazie. 7) (fiinte, obiecte) A vedea intr-o anumita stare sau situatie. Am gasit usa incuiata. L-am gasit dormind. /<sl. gasiti