Rezultate din textul definițiilor
OOLOGIE s. f. Parte a ornitologiei care se ocupa cu studiul stiintific al oualor. – Din fr. oologie.
ADENOLOGIE s. f. studiul stiintific al glandelor. (< fr. adenologie)
AFAZIOLOGIE s. f. studiul stiintific al afaziei. (< fr. aphasiologie)
E********E s. f. studiul stiintific al erosului si al operelor e*****e. (< fr. e********e)
ESTEZIOLOGIE s. f. studiul stiintific al sensibilitatii organice. (< fr. esthesiologie)
MIRMECOLOGIE s. f. studiul stiintific al furnicilor. (< fr. myrmecologie)
OLFACTOLOGIE s. f. studiul stiintific al olfactiei. (< fr. olfactologie)
PROTISTOLOGIE s. f. studiul stiintific al protistelor. (< fr. protistologie)
SESTONOLOGIE s. f. studiul stiintific al sestonului. (< fr. sestonologie)
SEXOLOGIE s. f. studiul stiintific al s**********i si al problemelor sale psihofiziologice. (< fr. sexologie)
ARHIVA, arhive, s. f. Totalitatea actelor sau documentelor unei institutii, unui oras etc., care se refera la activitatea lor trecuta; birou, camera unde se pastreaza asemenea acte. ◊ Arhivele statului = institutie care se ocupa cu pastrarea si studiul stiintific al documentelor importante privitoare la trecutul tarii. – Fr. archives (lat. lit. archivum).
ANUAR, anuare, s. n. Publicatie periodica anuala care prezinta activitatea unei institutii, intreprinderi etc. sau care contine studii stiintifice. ♦ Publicatie anuala a unei institutii stiintifice. [Pr.: -nu-ar] – Din fr. annuaire.
MONOGRAFIE, monografii, s. f. studiu stiintific amplu asupra unui subiect anumit, tratat detaliat si multilateral. – Din fr. monographie.
EXPLORA, explorez, vb. I. Tranz. A cerceta o tara sau o regiune necunoscuta sau putin cunoscuta, cu scopul de a face descoperiri sau studii stiintifice. ♦ A cerceta posibilitatile de exploatare a unui zacamant. ♦ (Fam.) A cerceta, a cauta in... – Din fr. explorer, lat. explorare.
TIPOLOGIE, tipologii, s. f. Studiu stiintific al trasaturilor tipice sau al relatiilor reciproce dintre diversele tipuri ale unor obiecte sau fenomene. ♦ Ramura a psihologiei care se ocupa cu studiul trasaturilor psihice caracteristice ale oamenilor. ♦ Studiere a caracteristicilor structurale sincronice ale uneia sau mai multor limbi. – Din fr. typologie.
A DESPUIA despoi tranz. 1) A face sa se despoaie. 2) (persoane) A deposeda de tot ce are, cu forta; a prada; a jefui; a jecmani; a jupui. 3) (animale moarte) A curata de piele; a jumuli; a ecarisa; a jupui. 4) rar (arbori, plante etc.) A curata de coaja; a coji; a jupui. 5) (materiale dintr-un text, dosar sau dintr-o lucrare, publicatie) A extrage in vederea studierii sau intocmirii unui studiu stiintific; a excerpta. ◊ ~ scrutinul a extrage din urna buletinele de vot pentru a stabili rezultatele unei alegeri. [Sil. -pu-ia] /<lat. dispoliare
MONOGRAFIE ~i f. studiu stiintific care trateaza amplu si aprofundat o singura problema. /<fr. monographie
MOTO ~uri n. Citat scurt care se pune la inceputul unei opere artistice, al unui studiu stiintific sau al unui capitol, pentru a evidentia ideea de baza; epigraf. /<it. motto, germ. Motto
BALANOGRAFIE s. f. studiu stiintific al ghindelor si al stejarului. (< fr. balanographie)
MONOGRAFIE s.f. studiu stiintific care trateaza un subiect anumit din toate punctele de vedere. [Gen. -iei. / < fr. monographie, cf. gr. monos – unic, graphein – a scrie].
TIPOLOGIE s.f. 1. studiu stiintific al trasaturilor tipice ori al relatiilor reciproce dintre diversele tipuri ale unor obiecte sau fenomene. ♦ Ramura a psihologiei care studiaza trasaturile psihice caracteristice ale diferitelor tipuri de oameni. 2. (Lingv.) Mod de a studia structura unui idiom sau a unui grup de idiomuri in raport cu un tip determinat printr-o analiza unitara. [Gen. -iei. / < fr. typologie, cf. gr. typos – tip, logos – studiu].
APIOLOGIE s. f. studiu stiintific al albinelor. (< engl. apiology)
ASTENOLOGIE s. f. studiu stiintific al debilitatii. (< engl. asthenology)
AUXOLOGIE s. f. studiu stiintific al cresterii si dezvoltarii organismelor. (< it. auxologia)
BIORITMOLOGIE s. f. studiu stiintific al bioritmurilor. (< bioritm + -logie)
CECIDIOLOGIE s. f. studiu stiintific al cecidiilor si al parazitilor lor. (< fr. cecidiologie)
CETOLOGIE s. f. studiu stiintific al cetaceelor. (< fr. cetologie)
CHIROLOGIE s. f. 1. arta de a se exprima cu ajutorul miscarilor degetelor mainii. 2. studiu stiintific al corelatiilor dintre mana si caracter. (< fr. chirologie)
CLIMATOLOGIE s. f. studiu stiintific al genezei si raspandirii climatelor pe suprafata Pamantului. (< fr. climatologie)
DELFINOLOGIE s. f. studiu stiintific al delfinilor. (< fr. delphinologie)
DISCOGRAFIE s. f. 1. studiu stiintific al inregistrarilor pe disc (2). 2. totalitatea inregistrarilor pe discuri ale unui autor sau interpret. ◊ catalog de discuri muzicale. 3. radiografie a unui disc intervertebral. (< fr. discographie, engl. discography)
FILICOLOGIE s. f. studiu stiintific al ferigilor. (< fr. filicologie)
ITEOLOGIE s. f. studiu stiintific al salciei. (< fr. iteologie)
METEOROSCOPIE s. f. studiu stiintific al meteorilor. (< fr. meteoroscopie)
MITOLOGIE s. f. 1. totalitatea miturilor, a legendelor care apartin unei civilizatii. 2. studiu stiintific al miturilor, al originii si semnificatiei lor. 3. ansamblu de credinte, de idei care se refera la aceeasi natiune si care se impun membrilor unei colectivitati. (< fr. mythologie, lat. mythologia)
MONOGRAFIE s. f. studiu stiintific care trateaza un subiect anumit cat mai cuprinzator, mai complet. (< fr. monographie)
OFIOLOGIE s. f. studiu stiintific al serpilor; ofiografie. (< fr. ophiologie)
ONIROLOGIE s. f. studiu stiintific al mecanismului si continutului viselor. (< fr. onirologie)
PIRAMIDOLOGIE s. f. studiu stiintific al piramidelor (2). (< piramida + -logie)
POLEMOLOGIE s. f. studiu stiintific al razboaielor ca fenomene sociale, al cauzelor, efectelor, fortelor motrice, obiectivelor si functiilor lor. (< fr. polemologie)
PRIMATOLOGIE s. f. studiu stiintific al primatelor. (< germ. Primatologie)
PROTOPLASMATOLOGIE s. f. studiu stiintific al protoplasmei. (< fr. prtotoplasmatologie)
TIPOLOGIE s. f. 1. studiu stiintific al trasaturilor tipice ori al relatiilor reciproce dintre diversele tipuri ale unor oameni, animale, obiecte sau fenomene. ◊ clasificare a tipurilor literare. 2. ramura a pshihologiei care studiaza trasaturile psihice ale diferitelor tipuri de oameni. 3. studiu stiintific al structurii unui idiom sau grup de idiomuri in raport cu un tip determinat printr-o analiza unitara. (< fr. typologie)
ANUAR, anuare, s. n. Publicatie periodica anuala care prezinta activitatea unei institutii, intreprinderi etc. sau care contine studii stiintifice. ◊ Anuar astronomic = publicatie in care se dau, pe o perioada de un an, diferite date astronomice. [Pr.: -nu-ar] – Dupa fr. annuaire.
SCUFUNDARE s. f. Actiunea de a se scufunda (1). S. subacvatica se realizeaza in scopuri practice (recuperari de obiecte, epave etc.), stiintifice (studii hidrologice, faunistice, speologice, de arheologie submarina, prelevari de probe), sportiv si de agrement, cu ajutorul unor aparate (v. batiscaf), a costumului de scafandru sau, la adancimi mici, cu ustensile speciale (butelii de oxigen purtate in spate, masca pentru respiratie, vesta compensatoare, regulator de presiune etc.). S. sportive si de agrement se practica de obicei in apele litorale, dar si in galeriile cu apa ale unor pesteri (d. ex. pestera Izverna din pod. Mehedinti).
ACVARIU, acvarii, s. n. 1. Vas sau bazin de sticla sau de ciment cu apa, in care se tin plante sau animale acvatice vii in conditii asemanatoare cu cele din natura. ♦ Sala sau cladire care adaposteste astfel de bazine, in scopuri stiintifice sau pentru a fi prezentate publicului. 2. Institutie stiintifica specializata in studiul animalelor acvatice. – Din lat. aquarium, it. aquario.
ACVARIU s. n. 1. vas, bazin in care se tin animale si plante acvatice. ◊ sala, cladire care il adaposteste. 2. institutie stiintifica specializata in studiul animalelor acvatice. (< fr., lat. aquarium, it. acquario)
OCEANOGRAFIE (‹ fr.; {s} gr. okeanos „ocean” + „graphein” „descriere”) s. f. Ramura a hidrologiei care se ocupa cu studiul si descrierea stiintifica a Oceanului Planetar (configuratia tarmurilor, relieful si structura fundului oceanic si marin, dinamica si caracteristicile fizico-chimice ale apei, organismele vii care traiesc in oceane si in mari, diviziunile oceanului planetar cu resursele minerale si biologice si valorificarea lor, managementul mediului oceanic). UNESCO defineste o. ca stiinta nelimitata la ocean. Unul dintre fondatorii o. este L.F. Marsigli, autorul lucrarii „Istoria fizica a marii” (1725), care a efectuat un studiu complex al G. Lyon.
TEXTOLOGIE f. Ramura a filologiei care se ocupa cu studiul textelor (literare sau stiintifice) in vederea publicarii lor in forma autentica. [G.-D. textologiei] /<rus. tekstologhia
ISTORIOGRAFIE s.f. Disciplina care studiaza scrierile istoriografice; stiinta istoriei (2) [in DN]; (p. ext.) totalitatea scrierilor istorice dintr-o anumita tara sau dintr-o anumita epoca. ◊ Istoriografie literara = totalitatea lucrarilor stiintifice avand ca obiect studiul istoriei unei literaturi. [Pron. -ri-o-. / < fr. historiographie].
ACRIBOLOGIE s. f. Precizie in folosirea cuvintelor; corectitudine in respectarea proprietatii termenilor; alegere riguroasa a cuvintelor. ♦ studiul preciziei maxime in cercetarea stiintifica. – Din fr. acribologie.
DOCTORAT, doctorate, s. n. Stagiu de calificare stiintifica superioara, efectuat dupa terminarea studiilor universitare, in vederea obtinerii titlului de doctor (2); examen final, de sustinere a unei lucrari, dat pentru obtinerea acestui titlu; titlu de doctor (2) obtinut in urma acestui examen. – Din fr. doctorat.
COMPARAT, -A, comparati, -te, adj. (Despre discipline stiintifice) Care are ca obiect studiul fenomenelor sau al institutiilor puse in comparatie. Gramatica comparata. – V. compara.
COMPARAT, -A adj. (Despre discipline stiintifice) Care are ca obiect studiul fenomenelor puse in comparatie; comparativ. [< comparare].
ACRIBOLOGIE s.f. 1. studiul preciziei maxime in cercetarea stiintifica. 2. Precizie in folosirea cuvintelor; alegere riguroasa a cuvintelor. [Gen. -iei. / < fr. acribologie, cf. gr. akribes – exact, logos – studiu].
ARHIVISTICA s.f. Disciplina stiintifica care se ocupa cu studiul si organizarea sistematica a arhivelor. [Gen. -cii. / cf. germ. Archivistik, fr. archivistique, it. archivistica].
COMPARAT, -A adj. (despre discipline stiintifice) care are ca obiect studiul fenomenelor puse in comparatie; comparativ. (< fr. compare)
CAPUANA, Luigi (1839-1915), scriitor italian. Reprezentant al verismului, a teoretizat o proza documentara, bazata pe date stiintifice („Giacinta”). Romane orientate spre studiul cazului psihologic („Marchizul de Roccaverdina” – capodopera sa).
ERUDIT, -A, eruditi, -te, adj. (Adesea substantivat) Care poseda cunostinte temeinice si vaste in urma unor studii indelungate; savant, invatat. ♦ (Despre opere stiintifice) Care dovedeste cunostinte vaste si aprofundate. – Din fr. erudit, lat. eruditus.
studiu, studii, s. n. 1. Actiunea de a studia (1); munca intelectuala sustinuta depusa in vederea insusirii de cunostinte temeinice intr-un anumit domeniu. ♦ Spec. Insusire de cunostinte stiintifice; invatatura. ◊ Expr. A-si face studiile = a parcurge succesiv diverse grade de invatamant; a urma cursurile unei scoli, institutii de invatamant. ♦ (Teatru; in expr.) A pune o piesa in studiu = a incepe repetitiile la o piesa. 2. Materie de invatamant. 3. Lucrare, opera stiintifica. 4. (In artele plastice) Schita partiala sau preliminara cu ajutorul careia pictorul, sculptorul etc. compune si executa o opera definitiva. ♦ Compozitie muzicala cu caracter de virtuozitate, destinata mai ales unui scop pedagogic (de exercitiu). – Din lat. studium, it. studio.
conferenta f., pl. e (lat. conferentia. V. di-ferenta). Reuniune de persoane ca sa discute: a convoca o conferenta. Cuvintare stiintifica: a tinea [!] o conferenta despre studiu limbii. – Fals -inta. V. discurs, predica.
ANALIZA, analize, s. f. 1. Metoda stiintifica de cercetare care se bazeaza pe studiul sistematic al fiecarui element in parte; examinarea amanuntita a unei probleme. ◊ Expr. In ultima analiza = in concluzie. 2. (Chim.) Identificare, determinare a compozitiei unei substante prin descompunerea ei in elementele constitutive. 3. (in sintagma) Analiza matematica = ramura a matematicii care studiaza functiile, limitele, derivatele si aplicatiile lor. – Din fr. analyse.
DIACRONIC ~ca (~ci, ~ce) (despre metode de cercetare sau conceptii stiintifice) Care tine de diacronie; propriu diacroniei. studiu ~. [Sil. di-a-] /<fr. diachronique
MARKETING s. n. 1. conceptie privind organizarea si desfasurarea activitatii economice, potrivit careia productia trebuie sa fie permanent adaptata la cerintele prezente si viitoare ale consumatorilor si sa le satisfaca cu maximum de eficienta. 2. ansamblul metodelor si tehnicilor care au ca obiect studiul cererii consumatorilor si satisfacerea acesteia. 3. disciplina stiintifica avand acest obiect. (< engl., fr. marketing)
DISERTATIE ~i f. 1) Lucrare stiintifica sustinuta public pentru obtinerea unui grad stiintific (de doctor in stiinte); teza. 2) Expunere in care se trateaza o problema in mod stiintific pe baza argumentelor si datelor dobandite prin studiu. [Art. disertatia; G.-D. disertatiei; Sil. -ti-e] /<fr. dissertation, lat. dissertatio
ACADEMIC, -A, academici, -ce, adj. 1. Care tine de academie, privitor la academie. ◊ Titlu academic = diploma obtinuta intr-o scoala de grad universitar. ♦ (Substantivat, m.; inv.) Membru al Academiei Romane. 2. Distins, solemn; de o corectitudine exagerata; conventional. ◊ Stil academic = maniera in arta in care subiectul este tratat in genul studiilor de scoala de arta academica (1); stil sobru, corect, stiintific, conventional si rece. – Din fr. academique, lat. academicus.
DOCTOR ~i m. 1) Persoana, cu studii superioare de specialitate, care profeseaza medicina; medic. 2) Grad stiintific superior. 3) Persoana care poseda titlul stiintific superior. ~ in istorie. ~ in filologie. 4) fam. Persoana care vadeste cunostinte profunde intr-un domeniu de activitate. /<lat. doctor, fr. docteur
TERMINOLOGIE ~i f. 1) Totalitate a termenilor speciali folositi in stiinta, tehnica sau in alt domeniu de activitate. ~ stiintifica. 2) lingv. Compartiment al lexicologiei care se ocupa cu studiul termenilor. [G.-D. terminologiei] /<fr. terminologie
ESEU s. n. 1. studiu de proportii reduse asupra unor probleme filozofice, literare, stiintifice etc., care expune un punct de vedere personal, fara intentia de a epuiza subiectul. 2. incercare; proba. ◊ proba preliminara de marci postale pe hartie si in culori diferite, din care se alege cea care va ramane prototipul definitiv al intregului tiraj. 3. (sport) incercare. ◊ (rugbi) asezarea mingii la sol, dincolo de linia de but a adversarilor. (< fr. essai)
ASPIRANTURA s. f. Forma de studiu organizata pe langa universitati si institute de cercetari stiintifice, pentru pregatirea persoanelor care au trecut examenul de stat, in vederea obtinerii titlului superior de „candidat in stiinte”. – Rus. aspirantura.
LUCRARE, lucrari, s. f. 1. Actiunea de a lucra si rezultatul ei; munca, activitate. ◊ Expr. A pune in lucrare = a incepe executarea, a pune in practica. ♦ (Inv.) Munca, activitate, efort pentru a realiza ceva. ♦ (Concr.) Lucru realizat printr-o munca fizica sau intelectuala. ♦ studiu scris asupra unui anumit subiect; scriere, opera artistica sau stiintifica. ♦ Spec. Operatie sau ansamblu de operatii efectuate cu ajutorul masinilor, utilajelor etc., precum si materialele si manopera respectiva, in vederea realizarii, repararii, transformarii etc.; sistem tehnic realizat printr-o astfel de operatie. ◊ Lucrarea solului = ansamblul lucrarilor de arat, grapat etc. executate in vederea crearii unor conditii optime de incoltire si de crestere a plantelor. Lucrarea pamantului = agricultura. 2. Infaptuire, realizare. 3. Fig. (Rar) Lucratura (2). – V. lucra.
ESEU, eseuri, s. n. 1. studiu de proportii restranse asupra unor teme filozofice, literare sau stiintifice, compus cu mijloace originale, fara pretentia de a epuiza problema. 2. (Sport; la rugbi) Incercare. 3. Proba preliminara de marci postale pe hartie si in culori diferite in vederea alegerii prototipului definitiv al intregului tiraj. – Din fr. essai.
METAPSIHIC, -A I. adj. (despre fenomene psihice) ale caror cauza si mod de desfasurare nu pot fi explicate stiintific; parapsihic. II. s. f. disciplina psihologica avand ca obiect studiul fenomenelor metapsihice; metapsihologie, parapsihologie. (< fr. metapsychique)
TEZA, teze, s. f. 1. Afirmatie expusa si sustinuta intr-o discutie; idee principala dezvoltata si demonstrata intr-o opera, intr-o cuvantare etc. ◊ Loc. adv. (Inv.) In teza generala = in general. ♦ (Fil.) Idee, propozitie care formeaza primul termen al unei antonimii (in filozofiile rationaliste de tip kantian) sau al unei contradictii de tip dialectic (in filozofiile hegeliana si marxista). 2. Lucrare scrisa, facuta de elevi in clasa sub supravegherea profesorului, la sfarsitul unei perioade de studiu sau la un examen. ◊ Teza de licenta (sau doctorat) = lucrare stiintifica prezentata de un candidat pentru obtinerea titlului de licentiat (sau de doctor in stiinte). – Din fr. these, lat. thesis.
studiu ~i n. 1) Activitate intelectuala depusa in vederea solutionarii unor probleme stiintifice intr-un anumit domeniu; cercetare stiintifica. ~ul artelor. 2) Lucrare stiintifica. 3) Proces de acumulare a cunostintelor; invatatura. 4) la pl. Ansamblu de cunostinte acumulate in acest proces; invatatura. ~i speciale. ~i universitare. ◊ A-si face ~ile a urma cursurile unei institutii de invatamant. 5) Materie de invatamant. 6) Schita preliminara executata de artistii plastici in procesul de elaborare a unei opere de arta. 7) Compozitie muzicala destinata, mai ales, pentru exercitii. [Sil. -diu] /<lat. studium. it. studio
TEZA ~e f. 1) Afirmatie enuntata intr-o discutie sau intr-o lucrare. 2) mai ales la pl. Idee principala a unei conceptii, formulata concis, urmand a fi dezvoltata si demonstrata. 3) la pl. Culegere care insereaza astfel de idei. 4) log. Enunt care urmeaza sa fie demonstrat. 5) Lucrare stiintifica prezentata pentru a fi sustinuta public in vederea obtinerii unui grad stiintific; disertatie. 6) Lucrare scrisa de elevi la sfarsitul unei perioade de studiu. /<fr. these, lat., ngr. thesis
ASOCIATIA INTERNATIONALA DE STUDII SUD-EST EUROPENE (A.I.S.S.E.E.), organism stiintific neguvernamental, creat din initiativa Romaniei, in 1963, cu sediul la Bucuresti. Are ca scop promovarea studiilor din sud-estul european in domeniul stiintelor umanistice. Publica un buletin.
ASPIRANTURA s. f. (in trecut) forma de studiu organizata pe langa institutiile de invatamant superior si institutele de cercetare stiintifica pentru pregatirea in vederea obtinerii titlului de „candidat in stiinte”. (< rus. aspirantura)
ESEU s.n. 1. studiu de proportii reduse, in care autorul ataca probleme de ordin filozofic, literar, stiintific etc., expunand un punct de vedere personal, fara a epuiza subiectul. 2. Incercare; proba. ♦ (Filat.) Proba preliminara de marci postale pe hartie si in culori diferite, din care se alege cea care va ramane prototipul definitiv al intregului tiraj. 3. (La rugbi) Asezarea mingii la sol, dincolo de linia de but a adversarilor. [Pl. -uri. / < fr. essai].
BERNARD [bernar] Claude (1813-1878), fiziolog francez. Prof. univ. la Sorbona. Unul dintre fondatorii fiziologiei moderne si al endocrinologiei. Contributii la studiul functiei glicogenetice a ficatului, al rolului pancreasului in digestia grasimilor, al fenomenelor electrice din muschi si nervi, al rolului sistemului nervos in aparitia diabetului, in reglarea vasomotricitatii, al actiuniii paralizante a curarei. A creat termenii de mediu intern si secretie interna. In „Introducere la studiul medicinii experimentale”, formuleaza o serie de reguli ale metodologiei observatiei, experimentului si ipotezei stiintifice, inscriindu-se printre clasicii epistemologiei.
COLABORATOR ~oare (~ori, ~oare) m. si f. 1) Persoana care colaboreaza. 2) Persoana care participa in calitate de autor de articole, studii etc. la o publicatie periodica. ~ la un ziar. 3) Persoana care lucreaza intr-o institutie stiintifica sau de cultura. ~ stiintific. /<fr. collaborateur
OBSERVATIE s.f. 1. Procedeu al cunoasterii stiintifice constand in contemplarea metodica si intentionata a unui obiect sau proces; cercetare, examinare, observare; studiu. 2. Remarca, constatare. 3. Obiectie, critica. ♦ Mustrare, repros. 4. Supraveghere. ◊ Foaie de observatie = foaie pe care sunt notate zilnic tratamentul si evolutia bolii unui bolnav (in spital). [Gen. -iei, var. observatiune s.f. / cf. fr. observation, lat. observatio].
BRAILOIU, Constantin (1893-1958, n. Bucuresti), muzicolog, folclorist si compozitor roman. M. coresp. al Acad. (1946). Prof. univ. la Bucuresti. Intemeietor al Arhivei de Folclor a Societatii Compozitorilor Romani din Bucuresti si al arhivelor internationale de muzica populara din Geneva. Muzica de camera, instrumentala si vocala. Studii de etnomuzicologie („Muzica populara romaneasca”), culegeri de melodii populare. A dezvoltat cercetarea in spirit stiintific a folclorului romanesc. Unul dintre initiatorii etnomuzicologiei mondiale.
PSIHOTEHNICA (‹ fr. {i}) s. f. (In sens larg) Aplicarea psihologiei in studiul problemelor pur practice, precum organizarea muncii sau publicitate; (in sens strict) ansamblu de procedee stiintifice sau teste care permit aprecierea relatiilor psihice si motrice ale indivizilor pentru a determina caracterul si, respectiv, timpul de reactie motrica; p. este utilizata in vederea orientarii indivizilor catre o profesie sau a selectarii candidatilor pentru o functie data si, in mod sistematic, la incorporarea recrutilor.
DOCTOR, doctori, s. m. 1. Persoana cu studii superioare care se ocupa cu vindecarea, tratarea sau prevenirea bolilor umane si animale; medic. 2. Titlu stiintific inalt acordat de o institutie academica sau de invatamant superior; persoana care are acest titlu. 3. (Fam.) Persoana foarte priceputa intr-un domeniu. 4. (Bot., reg.; in forma doftor) Arbust mediteraneean si tropical din care se extrage saburul (Aloe vera). [Var.: (1, pop.) doftor s. m.] – Din lat. doctor, fr. docteur. Cf. germ. Doktor.
TIPOLOGIE ~i f. 1) Clasificare stiintifica a obiectelor si a fenomenelor dupa anumite trasaturi tipice. 2) Ramura a psihologiei care se ocupa cu studiul trasaturilor psihice caracteristice pentru diferite tipuri de oameni. 3) lingv. Metoda de studiere a structurii limbilor pentru a stabili tipul de care tin si pentru a releva trasaturile comune si distincte. [G.-D. tipologiei] /<fr. typologie
DAICOVICIU 1. Constantin D. (1898-1973, n. Cavaran, azi Constantin Daicoviciu, jud. Caras-Severin), istoric si arheolog roman. Acad. (1955), prof. univ. la Cluj. Contributii la studiul istoriei Daciei („La Transylvanie dans lantiquite“, „Cetatea Dacica de la Piatra Rosie“, in colab., „Le probleme de l'etat et de la culture des Daces a la lumiere des nouvelles recherches“, „Dacica“). Membru al mai multor societati si academii stiintifice straine. Premiul Herder (1968). 2. Hadrian D. (1932— 1984, n. Cluj), istoric roman. Fiul lui D. (1). Prof. univ. la Cluj. Studii si cercetari privind istoria Daciei inainte si dupa cucerirea romana („Dacii“, „Dacia de la Burebista la cucerirea romana“, „Asezarile dacice din Muntii Orastiei“).
OBSERVATIE, observatii, s. f. 1. Procedeu al cunoasterii stiintifice care consta in contemplarea metodica si intentionata a unui obiect sau a unui proces; observare, cercetare, examinare; studiu. ♦ Supraveghere, urmarire; spec. supraveghere medicala (a unui bolnav). Bolnav tinut sub observatie. ◊ Foaie de observatie = formular in care se noteaza istoricul si descrierea bolii, rezultatele examenului clinic si al analizelor de laborator, evolutia bolii si fazele tratamentului urmat de bolnav in timpul spitalizarii acestuia. 2. Remarca, constatare. 3. Obiectie critica; p. ext. mustrare, dojana, repros. – Din germ. Observation, fr. observation, lat. observatio.
SCIENTICA s.f. Disciplina recent aparuta, al carei obiect de studiu il constituie stiinta ca fenomen social, dezvoltarea si structura acesteia, organizarea, locul si rolul ei in societate, imbunatatirea continua a cercetarii stiintifice etc.; stiinta despre stiinta; scientologie. [Pron. sci-en-. / et. incerta].
LAMARCK, Jean-Baptiste-Pierre-Antoine de Monet, cavaler de (1744-1829), naturalist francez. Prof. la Muzeul de Istorie Naturala si la Gradina Botanica din Paris. Redactor si colaborator la „Enciclopedia franceza”. Contributii in domeniul botanicii („Flora franceza”, „Dictionar de botanica”) si al studiului animalelor nevertebrate („Istoria naturala a animalelor nevertebrate”). Fondatorul zoopsihologiei, a elaborat prima teorie evolutionista (teorie generatiei spontanee), care oferea si o explicatie stiintifica a evolutiei („Filozofia zoologica”). Creatorul primului sistem evolutionist de clasificare a animalelor si vegetalelor („Distributia naturala si metodica a vegetalelor”). In 1802, a introdus termenul de „biologie”, concomitent cu biologul german G.R. Treviranus.
studiu s.n. 1. Faptul de a studia; munca intelectuala care are ca scop insusirea de cunostinte speciale, aprofundate. ♦ Cercetare, examinare amanuntita si aprofundata a unei probleme, a unui fenomen etc. 2. Lucrare, opera stiintifica. 3. Schita unui desen, a unei sculpturi proiectate. ♦ Bucata muzicala compusa mai ales pentru exercitii. 4. Materie de invatamant. [Pron. -diu, pl. -ii. / < it. studio, lat. studium, cf. fr. etude].
CRITICA ~ci f. 1) Analiza continand interpretarea si aprecierea operelor artistice sau stiintifice. 2) Dezvaluirea neajunsurilor si a greselilor unor persoane sau institutii cu scopul de a le inlatura. ◊ Sub orice ~ la un nivel foarte scazut. Mai presus de orice ~ la un nivel foarte inalt. 3) Totalitate a studiilor care apreciaza creatia literara si artistica. [G.-D. criticii] /<lat. criticus, fr. critique
studiu s. n. 1. actiunea de a studia; munca intelectuala care are ca scop insusirea de cunostinte speciale, aprofundate. ◊ cercetare, examinare amanuntita si aprofundata a unei probleme, a unui fenomen etc.; studiere. ◊ insusire de cunostinte stiintifice, invatatura. 2. materie de invatamant. 3. lucrare, opera stiintifica. 4. schita a unui desen, a unei sculpturi proiectate. 5. compozitie muzicala cu caracter de virtuozitate, scrisa mai ales pentru exercitii. (< lat. studium, it. studio)
ICONOGRAFIE s.f. Disciplina care se ocupa cu descrierea si studiul operelor realizate in diverse arte plastice; studiu al operelor de arta plastica cu o anumita tematica. ♦ Colectie de imagini, de reprezentari referitoare la un anumit subiect (o personalitate, o epoca, o tema etc.). ♦ Totalitatea reproducerilor de portrete care ilustreaza o lucrare (stiintifica). [Gen. -iei. / < fr. iconographie, cf. lat. iconographia < gr. eikon – imagine, graphia – scriere].
DEDICA vb. I. 1. tr. A inchina cuiva (o carte, o opera artistica sau stiintifica proprie) ca omagiu. ♦ A consacra, a pune toate puterile in slujba unei idei, unei actiuni. ♦ A rezerva o parte din timp pentru a se ocupa exclusiv de cineva sau de ceva. 2. refl. A se consacra (unui studiu, unei meserii etc.). [P.i. dedic. / < lat., it. dedicare, cf. fr. dedier].
DOCTOR s.m. 1. Titlu stiintific conferit in urma unui examen special si a unei teze; posesor al unui asemenea titlu. ◊ Doctor honoris causa = titlu onorific acordat de institutiile de invatamant superior unei personalitati de mare prestigiu, fara sustinerea unei disertatii. 2. Persoana care are studii medicale superioare si poseda dreptul de a practica medicina; medic. 3. (Fam.) Persoana foarte priceputa intr-un anumit domeniu; maestru. [< lat. doctor, cf. fr. docteur, germ. Doktor].
ROWNTREE, Benjamib Seebohm (1871-1954), reformator si cercetator social englez. Director si presedinte al companiei producatoare de ciocolata „Rowntree” din York. A preconizat un management stiintific in care eficienta industriala se afla in legatura cu nevoile muncitorilor („Nevoile umane ale muncii”) si a introdus o serie de reforme: ziua de munca de opt ore, saptamana de lucru de cinci zile, un proiect al pensiilor. A efectuat cercetari privind saracia orasului York („Saracia. Un studiu al vietii orasului”).