Rezultate din textul definițiilor
GHEARA, gheare, s. f. 1. Formatie cornoasa ascutita, curbata, crescuta la varful degetelor unor reptile, pasari si mamifere, servind mai ales la aparare si la atac. ◊ Expr. (Fam.) A fi lung in (sau la, de) gheare = a avea obiceiul sa fure. A-si scoate( sau a-si arata) ghearele = a-si arata fondul ascuns si rau al firii. A fi ( sau a cadea, a incapea etc.) in ghearele ( sau gheara) cuiva = a fi (sau a ajunge etc.) in posesiunea, in puterea sau sub autoritatea absoluta a cuiva, la discretia cuiva; a fi prins (si tinut inchis). A pune gheara (pe cineva) = a pune stapanire (pe cineva); a prinde (pe cineva). A fi ( sau a se zbate) in ghearele mortii = a fi grav bolnav, aproape de moarte. 2. (Tehn.) Piesa (1) asemanatoare cu o gheara (1), care serveste la apucat, impiedicat etc. – Et. nec.

MANA, maini, s. f. I. 1. Fiecare din cele doua membre superioare ale corpului omenesc, de la umar pana la varful degetelor, in special partea de la extremitatea antebratului, care se termina cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mana = a) facut cu mana, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) actionat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mana dreapta (sau stanga) = pe partea dreapta (sau stanga). Pe sub mana = pe ascuns, clandestin. In mana = direct, personal. Mana-n mana = in colaborare, in intelegere, in perfect acord. Peste mana = anevoios, incomod, dificil (de obtinut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mana (cu cineva) = a se intelege cu cineva (in privinta unei tranzactii); a face un targ, a se invoi (din pret), strangandu-si mana (in semn de pecetluire a tranzactiei incheiate). A(-si) da mana (cu cineva) = a) a strange cuiva mana in semn de salut sau de impacare; b) A se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) sa se ia de mana cu cineva = a se asemana, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al actiunilor rele. (Pop.) A se tine cu mainile de burta (sau de pantece, de inima) de(-atata) ras = a rade cu mare pofta, in gura mare. A pune (sau a baga) mana in foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a incrucisa) mainile pe piept = a muri. A se spala pe maini = a refuza sa-si ia raspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lasa, a pierde) ceva din (sau de la) mana = a da (sau a lasa, a pierde) ceva care iti apartine sau de care esti sigur ca il poti obtine. Cu mana goala = fara a aduce nimic; fara a lua nimic; p. ext. fara a-si fi atins scopul, fara nici un rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mana = (la jocul de carti) a-i veni randul sa imparta cartile. A trece (sau a ceda) mana (cuiva) = (la jocul de carti) a nu juca in turul respectiv, cedand randul jucatorului urmator. (O) mana de ajutor = (mai ales in legatura cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mainile (si picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de maini si de picioare = a pune pe cineva sau a fi in imposibilitate sa actioneze. A avea (sau a lasa, a da cuiva) mana libera = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea sa actioneze dupa bunul sau plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totala de actiune. A avea (ceva) pe mana = a dispune de ceva. A pune mana = a) a face, a intreprinde ceva; b) a fura. A pune mana pe ceva = a ajunge in posesiunea unui lucru, a-si insusi un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mana pe cineva = a) a prinde, a inhata, a insfaca pe cineva; b) a gasi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mana in piept (sau in gat) = a prinde a insfaca (pe cineva); a cere cuiva socoteala; a(-l) trage la raspundere. A pune (cuiva) mana in cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mana = a face sa treaca boala (sau sa inceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecat. Cu miinile incrucisate (sau in san, in buzunar) = inactiv. A pune mana de la mana = a strange, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contributie benevola. A avea mana usoara sau a fi usor de mana = a lucra cu finete si cu abilitate (ca medic). A fi greu de mana = a lucra neindemanatic, brutal (ca medic). A avea mana buna sau a fi bun de mana = a) a fi indemanatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de carti) a da carti bune celor cu care joaca. A-si face mana buna la (sau pe langa) cineva = a obtine favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mana si a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mana larga = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mana sparta = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mana stransa = a fi econom; a fi zgarcit, meschin. A-i da cuiva mana (sa faca ceva) = a-si putea permite (sa faca ceva); a-i permite situatia., imprejurarile (sa faca ceva). Una la mana, se spune pentru a marca primul element al unei enumerari. A fi mana dreapta a cuiva = a fi omul de incredere al cuiva. A cere mana cuiva = a cere in casatorie. Sarut mana (sau mainile), formula de salut adresata femeilor, preotilor, persoanelor mai in varsta etc. Cu mana lui (sau a mea, ta etc.) sau cu mainile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fara interventia nimanui. A scoate castanele (sau carbunii) din foc cu mana altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei actiuni periculoase ori riscante. Cu amandoua mainile = cu bunavointa, foarte bucuros, din toata inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mana lunga = a fi hot, pungas. (A fi om) cu dare de mana = (a fi om) instarit, bogat. (Pop.) A da din maini (si din picioare) = a face eforturi pentru obtinerea unui lucru, a se stradui, a-si da osteneala. A avea mana curata (sau mainile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) in mana = a primi o suma neta. A duce de mana (pe cineva) = a calauzi, a conduce (pe cineva), a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mana pana la gura = foarte repede, in timp foarte scurt. Cu mainile la piept sau cu caciula in mana = intr-o atitudine umila, supus, smerit. Cu mana pe inima (sau pe cuget) = cu constiinta curata, cu convingerea ca e adevarat. A ajunge pe maini bune = a ajunge in grija, in posesiunea cuiva competent. A-si lua mainile de pe cineva = a inceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mana in mana = de la unul la altul, de la om la om. A da mana cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mana justitiei = a deferi justitiei; a inainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cadea, a incapea etc.) la (sau pe) mana cuiva = a fi (sau a cadea, a incapea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discretia cuiva. A avea pe cineva sub mana = a avea pe cineva sub control, in subordine. (A fi) mana de fier (sau mana forte) = (a fi) om energic, autoritar. Politica de mana forte = politica dictatoriala, tiranica, abuziva. ◊ Compus: mana-Maicii-Domnului = mica planta erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopica si foarte ramificata, cu flori albe si cu fructe mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoana, individ (conceput ca autor al unei actiuni). ◊ Mana de lucru = muncitor. Mana moarta = (la unele jocuri de carti) jucator fictiv caruia i se distribuie carti, in cont. 2. Cantinte mica din ceva, cat incape in palma. ◊ (Ca epitet, precedand termenul calificat, de care se leaga prin prep. „de”, indica proportii foarte mici) O mana de om. (Urmat de un substantiv la pl., indica un numar redus, un grup restrans de elemente de acelasi fel) O mana de oameni. 3. (In legatura cu numerale ordinale sau, mai rar, c*******e) Categorie, treapta, rang, clasa; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toata mana = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodarie) sau ale unor parti ale lor, care se asemana, ca forma si ca intrebuintare, cu mana (I 1) sau care se apuca, se manevreaza cu mana. ◊ Mana curenta = balustrada. – Lat. manus.

ASCULTARE, ascultari, s. f. Actiunea de a asculta si rezultatul ei. ◊ Expr. A fi (sau a sta etc.) sub ascultarea cuiva = a fi in slujba, sub autoritatea, sub stapanirea cuiva. ♦ Fagaduinta de deplina supunere fata de biserica facuta de monahi; ucenicie facuta de cel ce intra in monahism. – V. asculta.

EMANCIPAT, -A, emancipati, -te, adj. 1. Care nu mai depinde de cineva sau de ceva, care a devenit liber, independent. ♦ (Despre copii si adolescenti) Care si-a luat unele libertati nepotrivite cu varsta lui; cu purtari libertine. 2. (In unele state) Scos inainte de majorat de sub autoritatea parinteasca sau a tutorelui. – V. emancipa.

DEPINDE, depind, vb. III. Intranz. 1. (Despre lucruri, fapte, atitudini) A fi legat cu necesitate de..., a fi in functie de..., a atarna de... ◊ (Ca raspuns neprecis la o intrebare) Cand se termina lucrarea? – Depinde! 2. (Despre persoane, institutii, tinuturi etc.) A fi sub autoritatea sau sub conducerea cuiva, a fi subordonat cuiva. [Perf. s. depinsei, part. depins] – Din fr. dependre, lat. dependere.

SUPUNE, supun, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stapanire sau in puterea sa (prin forta armata); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stapanirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se inchina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influentei sale. ♦ (Inv.) A imblanzi animale. 2. A constrange pe cineva sa suporte un lucru, sa accepte o situatie. ♦ A face ca o substanta, un material etc. sa fie expuse unei anumite actiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunavoie la ceva, a suporta de bunavoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunostinta, apreciere sau hotarare. 4. (Inv. si reg.) A aseza, a pune dedesubt. ♦ A forta pe cineva sa se aplece, sa se incovoaie, sa ingenuncheze. – Lat. supponere.

ASCULTARE ~ari f. v. A ASCULTA.A da ~ a asculta. A fi sub ~area cuiva a se afla (a fi) in slujba cuiva; a se afla sub autoritatea cuiva. /v. a asculta

EXARHAT s.n. (Ist.) Teritoriu de sub autoritatea unui exarh; (spec.) parte din vechiul Imperiu Roman de rasarit supusa autoritatii unui exarh. ♦ Demnitatea de exarh. [Pron. eg-zar-. / cf. fr. exarchat].

FAMILIE s.f. 1. Totalitatea persoanelor inrudite, care sunt din acelasi neam; rude de sange, rude, neamuri; (spec.) grup social care are la baza casatoria si este alcatuit din soti si copii. ♦ Neam, descendenta. ♦ Copiii in raport cu parintii lor. ♦ Dinastie. ♦ (Ist., la romani) Totalitatea celor care se aflau in aceeasi casa sub autoritatea unui „pater familias”, sef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (Fig.) Grup de oameni etc. strans unit, legat prin interese si idealuri comune. 3. Serie de cuvinte care deriva din acelasi cuvant. ♦ Grup de limbi care au aceeasi origine, tragandu-se dintr-o limba mai veche, numita limba comuna. 4. Grup de plante, de animale, de elemente sau de combinatii chimice cu trasaturi comune. ◊ Familie de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup care duc o viata organizata; ◊ (fiz.) familie radioactiva = ansamblul format dintr-un element radioactiv initial si din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrari succesive. [Gen. -iei. / < lat. familia, cf. fr. famille, it. famiglia].

INTEGRALISM s.n. 1. Curent de avangarda in literatura dintre cele doua razboaie mondiale care proclama eliberarea de sub autoritatea oricaror dogme estetice, logice, etice sau sociale. 2. Aspiratie catre actualizarea completa a propriei ideologii in viata social-politica. [Cf. it. integralismo si „Integral” – titlul unei reviste din Bucuresti].

DEPINDE vb. III. intr. 1. A fi in functie de..., a atarna de... 2. A fi sub autoritatea, a fi subordonat cuiva. [P.i. depind. / < fr. dependre, it. dipendere, lat. dependere].

TETRARHAT s.n. (Ist.) Autoritate, demnitate de tetrarh. ♦ Teritoriu aflat sub autoritatea unui tetrarh. [Cf. fr. tetrarchat].

DEPINDE vb. intr. 1. a fi in functie de... 2. a fi sub autoritatea, a fi subordonat cuiva. (dupa fr. dependre, lat. dependere)

EXARHAT s. n. teritoriu sub autoritatea unui exarh; demnitatea de exarh. (< fr. exarchat)

FAMILIE s. f. 1. forma istorica de comunitate umana, grup de oameni legati prin consangvinitate si inrudire; (spec.) grup social avand la baza casatoria, alcatuit din soti si copii. ◊ totalitatea persoanelor care descind dintr-un stramos comun; neam, descendenta. ◊ dinastie. ◊ (la romani) totalitatea celor care se aflau in aceeasi casa sub autoritatea unui „pater familias”, sef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (fig.) grup de oameni strans unit, legat prin interese si idealuri comune. 3. ~ lexicala = serie de cuvinte inrudite, prin derivare, compunere sau prin schimbarea valorii gramaticale de la acelasi cuvant de baza. ◊ grup de limbi cu trasaturi comune care provin din aceeasi limba initiala. 4. diviziune a ordinului, mai mare decat genul. ◊ grup de plante, animale, elemente sau combinatii chimice cu trasaturi comune. ♦ ~ de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup. 5. ~ radioactiva = ansamblul format dintr-un element radioactiv initial si din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrari succesive. 6. (mat.) multime de drepte, curbe sau suprafete care au o caracteristica intrinseca comuna, ecuatiile lor continand un parametru real. (< lat. familial, it. famiglia, fr. familie)

TETRARHAT s. n. autoritatea, functia de tetrarh. ◊ teritoriu sub autoritatea unui tetrarh. (< fr. tetrarchat)

ARABIA SAUDITA, Regatul Arab Saudit, stat in SV Asiei, in Pen. Arabia; 2,1 mil. km2; 14,43 mil. loc. (1989). Limba oficiala: araba. Cap. Riyadh. Orase pr.: Jeddah, Mecca (Makkah), Medina (Al Madinah), Ta’if. Este impartit in 17 provincii. Podis slab ondulat, desertic (Nefud, Rub’ si Al Khali), presarat cu oaze si inconjurat de munti nu prea inalti (alt. max.: in SV, 2.565 m); cimpii litorale (Tihama in V, El Hasa in E). Clima tropicala desertica, mai umeda pe coasta Marii Rosii (in SV, 500 mm/an). Mari exploatari de petrol (peste 23 miliarde t rezerve, locul 1 pe glob) si gaze naturale; resurse de min. de fier, cupru, sulf, sare (practic neexploatate). Culturi de cereale (c. 800 mii ha, 3,25 mil. t, 1988, din care griu 3 mil. t), vita de vie (100 mii t de struguri, 1988), curmali (495 mii t curmale, 1988), legume si pepeni (1,2 mil. t, 1988) s.a. Cresterea in parte nomada, a animalelor: ovine (7,5 mil. capete, 1988), caprine (3,6 mil. capete, 1988), camile (417 mii capete, 1988), bovine (325 mii capete, 1988). Rafinarii de petrol (c. 80 mil. t capacitate, 1988). Intreprinderile ind. produc ingrasaminte chimice, mase plastice, produse metalice de larg consum, echipament electric, ciment (c. 9 mil. t), marochinarie, produse petroliere: gaze lichefiate. C. f.: 1.251 km. Cai rutiere: c. 46 mii km. Moneda: 1 riyal = 100 halalah. Exporta petrol (c. 3/4), produse petroliere (c. 1/10); gaze naturale, produse chimice s.a. si importa autovehicule, produse chimice, echipament electric, produse siderurgice, alim., textile, cereale s.a. – Istoric. Terit. A.S. a fost locuit din timpuri stravechi de triburi arabe. Dupa constituirea statului musulman arab (Califatul) si aparitia religiei islamice (sec. 7, la Medina, in V Pen. Arabia), terit. actualului stat al A.S. s-a aflat sub autoritatea nominala a califatelor Omeiazilor, Abbasizilor, Fatimizilor, precum si a statului mamelucilor. In sec. 16 o parte a terit. tarii (Hijaz) a fost cucerita de turcii otomani. Dupa citeva incercari de unificare a terit. A.S. (sec. 18-20), in care un rol important l-a avut secta islamica a wahhabitilor, Abd-al-Aziz II ibn Saud, emirul Nejdului, ca urmare a razboaielor purtate, reuseste sa realizeze unificarea terit. din aproape intreaga Pen. Arabia, proclamindu-se rege al A.S. la 23 sept. 1932. Dupa al doilea razboi mondial incepe exploatarea marilor zacaminte petroliere. Veniturile obtinute din exportul titeiului au permis crearea unor ramuri industriale, modernizarea tarii si au conferit A.S. un rol important in viata politica a Asiei de Sud-Vest. In 1990, in urma invadarii Kuweitului de catre Iraq, A.S. s-a alaturat coalitiei antiiraqiene, pe terit. sau fiind organizate majoritatea actiunilor militare impotriva invadatorilor. A.S. este monarhie absoluta. Activitatea legislativa si cea executiva sint exercitate de catre rege care conduce Consiliul de Ministri. Dupa Razboiului din Golf, in A.S. a fost infiintat Consiliul Consultativ (Majless al-choura) si s-a adoptat o lege fundamentala de tipul unei constitutii, inspirata din Charia (legea islamica).

IERIHON (JERICHO, ARῙHᾹ), localitate situata pe dr. vaii Iordanului (la 7 km V de aceasta), la 10 km de tarmul NV al Marii Moarte, la 250 m sub nivelul marii si la 23 km NE de Ierusalim; aflat sub autoritatea palestiniana (din 1994); c. 13 mii loc. Aici au fost descoperite vestigiile uneia dintre cele mai vechi asezari urbane din lume, datand din Neoliticul preceramic (milen. 7 i. Hr.). Potrivit „Vechiului Testament”, zidurile lui s-ar fi surpat la sunetul trambitelor razboinicilor evrei, condusi de Iosua, care asediau orasul. Ruinele palatului arab construit de califul omeiad Hisham (724).

ASCULTARE, ascultari, s. f. Actiunea de a asculta si rezultatul ei. ◊ Expr. (Inv.) A fi (sau a sta etc.) sub ascultarea cuiva = a fi in slujba, sub autoritatea cuiva, a asculta de cineva. ♦ Fagaduinta de deplina supunere facuta de monahi; ucenicie facuta de cel ce intra in monahism.

CAROL V (CAROL QUINTUS), rege al Spaniei sub numele de Carol I (1516-1556) si imparat al Sfintului Imperiu Roman de Natiune Germana (1519-1556), din dinastia Habsburg. A reunit sub autoritatea sa teritorii atit de vaste (Germania, cea mai mare parte a Pen. Italice, Spania impreuna cu posesiunile din America), incit se spunea ca in imperiul sau „Soarele nu apune niciodata”. Urmarind crearea unei monarhii catolice universale, a condus lupta impotriva Reformei si a purtat razboaie cu Franta (pentru dominatia in Pen. Italica), cu Imperiu Otoman si impotriva principilor protestanti; a abdicat si a impartit imperiul intre fratele sau Ferdinand I (Germania) si fiul sau Filip II (Spania, Tarile de Jos, Italia si coloniile americane).

CAROL III CEL GROS, imparat al Occidentului (881-887), rege al Germaniei (876-887) si al Frantei (884-887). A unificat pentru scurta vreme, sub autoritatea sa, fostul terit. al imp. lui Carol cel Mare; detronat de marii feudali.

CHILIA VECHE, com. in jud. Tulcea, pe bratul Chilia; 2.919 loc. (1991). Fabrici de brinzeturi si de conserve din peste. Morarit; abator. Complex de crestere a porcilor. Pe terit. ei a existat o veche cetate ridicata de bizantini la sfirsitul sec. 10; in ev. med., a avut un rol comercial si strategic. Stapinita de genovezi (mijlocul sec. 14), a intrat inainte de 1372 sub autoritatea Tarii Romanesti; cucerita de Alexandru cel Bun, apoi din nou de Tara Romaneasca (in 1447), a fost dobandita de Stefan cel Mare in 1465; in 1479 a fost demantelata.

VATICAN, Cetatea Vaticanului ~ (Stato della Citta del Vaticano/Status civitatis Vaticanae), stat in S Europei, in perimetrul Romei (Italia), pe dreapta raului Tibru; 0,44 km2 (cel mai mic stat din lume); resedinta papei si centrul mondial al catolicismului. 921 loc. (2005) – statul cu cel mai redus numar de loc. din lume. Limba oficiala: italiana; latina este limba Bisericii romano-catolice. Religia: crestina (romano-catolica) 100%. De dimensiuni liliputane (c. 900 m lungime max. si c. 600 m latime max.) statul V. este amplasat pe colina omonima (una dintre cele sapte coline ale Romei) cu alt. intre 19 m si 75 m. Inconjurat de ziduri, V. dispune de sase intrari, dintre care trei pentru public (inclusiv intrarea in muzeul V. amplasata in zidul de nord). V. cuprinde bazilica San Pietro, piata omonima, palatele V., muzee, gradini; in afara acestui spatiu Sfantul Scaun dispune de alte 13 edificii in Roma (bazilicile Santa Maria Maggiore, San Giovanni in Laterano, San Paolo’ fuori le Mura, unele palate si vile), palatul de la Castel Gandolfo (resedinta estivala a papei) si zona din apropiere de Cesano (in vecinatatea Romei). Clima mediteraneana. Sursele de venit ale statului sunt reprezentate de Instituto per le Opere di Religione (IOR, 1887), de contributii voluntare, donatii si dobanzile investitiilor facute in strainatate, din comercializarea timbrelor postale si din turism. V. dispune de un patrimoniu cultural si artistic inestimabil care atrage anual mil. de turisti din intreaga lume. Intregul stat a fost inclus (din 1984) in Patrimoniul cultural universal. Bazilica San Pietro, cel mai mare edificiu religios crestin din lume; „Capela Sixtina”; Palatul Vatican (construit incepand cu sec. 15) cuprinde muzeele Pio-Clementino (cu sculpturi antice elene si romane, intre care „grupul Laocoon”, „Apolo din Belvedere” si „Atletul”), Chiaromonti (sec. 19). Galeria candelabrelor. Muzeul egiptean, Muzeul etrusc, Muzeul Etnologic, Muzeul istoric; faimoase sunt, de asemenea, Pinacoteca (unde pot fi admirate tablouri de Rafael si alti pictori celebri ai Renasterii italiene si europene), Galeria hartilor, Galeria de tapiserii si Biblioteca cu peste 2 mil. volume si o colectie de harti si manuscrise (65.000 cele mai multe in latina si greaca) unica in lume. – Istoric. V. este astazi cel mai mic stat suveran al Globului, constituit in 1929 pentru a asigura o baza temporala suveranitatii spirituale a papei. Episcopul orasului Roma, considerat urmas al Sf. Apostol Petru, isi impune treptat primatul in Italia, apoi asupra episcopilor din Occidentul latin. In 313, Papalitatea dobandeste proprietatea domeniului Lateran din Roma, care devine resedinta princiara pana in 1309. Papa Gelasius I (492-496) afirma primatul puterii spirituale a papei asupra celei lumesti, ceea ce va declansa, in Ev. med., conflicte intre Papalitate si suveranii Sfantului Imp. Roman („lupta pentru investitura”) sau regii Frantei („captivitatea babiloneana”, la Avignon, in 1309-1377). Statul papal ia fiinta in sec. 8, cand papa obtine in stapanire fostele posesiuni bizantine din Italia centrala, sporite in cursul Ev. med., facand din Roma centrul politic si spiritual al Bisericii catolice. In Ev. med., statul papal detine un rol important pe esichierul politic european. Reforma (sec. 16) scoate de sub autoritatea papala terit. ai caror loc. imbratiseaza confesiunea protestanta. Declinul puterii papale continua si in sec. 17-18. Desfiintat de catre Napoleon I, statul papal (0,44 km2) este restaurat prin hotararile Congresului de la Viena (1814-1815), dar terit. sale sunt inglobate in statul national italian. In 1870, trupe italiene ocupa Roma, ultimul bastion detinut de Papalitate si o proclama, la 20 aug. 1870, capitala Italiei. In semn de protest, papa se retrage (1870) in Vatican, pe care nu-l paraseste pana in 1929. Legea din 1871 garanta papei suveranitatea si libera exercitare a autoritatii sale spirituale. Statul V. ia fiinta prin Tratatul de la Lateran din 11 febr. 1929 (devenit art. 7 al Constitutiei italiene din 26 mart. 1947), cand statul italian recunoaste V. proprietatea exclusiva si jurisdictia suverana asupra unui cartier din NV Romei. Noua Constitutie a Italiei din 22 dec. 1947 reafirma adeziunea la Concordat (prin care religia catolica devine religie de stat pe terit. italian) si la Tratatul de la Lateran. Conclavul V. il alege, la 16 oct. 1978, pe c********l Karol Wojtyła, arhiepiscop de Cracovia, drept cel de-al 264-lea papa, Ioan Paul II devenind primul papa neitalian de dupa 1523 si cel mai tanar di ultimul sec. Personalitatea puternica si dinamica a papei Ioan Paul II marcheaza din plin istoria Bisericii catolice din ultimele decenii. Noul Concordat dintre V. si Italia, semnat la 18 febr. 1984, il inlocuieste pe cel din 1929 si consacra abolirea „relatiilor speciale” instaurate prin Tratatul de la Lateran, Biserica catolica si statul italian fiind acum „independente si suverane”, catolicismul incetand a mai fi religia oficiala a statului italian, iar predarea religiei in scolile italiene devenind facultativa. In 1993, V. si statul Israel se recunosc reciproc, iar la 15 iun. 1994 stabilesc relatii diplomatice. Ioan Paul II se afirma, in decursul celor 25 de ani de pontificat, ca un factor activ in viata internationala, militand, in cursul vizitelor sale intreprinse in cele 129 de tari ale lumii (multe situate in zone de conflict – Bosnia si Hertegovina, Liban, Cuba, Israel s.a.), pentru pace si concordie. Vizitand, in mai 1999, Romania, Ioan Paul II este primul suveran pontif care paseste pe pamantul unui stat locuit in majoritate covarsitoare de credinciosi ortodocsi. La 30 oct. 1999, Biserica catolica si Uniunea Mondiala Protestanta semneaza, la Augsburg, un document care pune capat unor dispute vechi de 450 de ani intre aceste doua confesiuni crestine. In timpul manifestarilor, suveranul pontif a cerut iertare pentru greselile comise de catolici, in ultimii doua mii de ani, impotriva semenilor lor, pentru persecutiile religioase sau discriminarile fata de femei. Calatoria lui Ioan Paul II in Grecia (2001) este prima vizita a unui papa dupa Marea Schisma (1054) care a separat cele doua Biserici. Vizitand Siria (2001), Ioan Paul II este primul papa care intra intr-o moschee si se roaga ca musulmanii si crestinii sa-si ierte reciproc faradelegile savarsite unii impotriva altora. La 1 febr. 2001, Ioan Paul II a promulgat noua „Lege fundamentala a statului V.”, Care o inlocuieste pe cea din 1929. Dupa 26 de ani de pontificat, timp in care a vizitat 129 state si s-a intalnit cu peste 1.300 sefi de stat si guvern cautand sa impleteasca dimensiunea politica cu cea de promovare a valorilor credintei si moralei crestine, se stinge din viata la 2 apr. 2005. La 19 apr. 2005 conclavul c**********r reuniti in Capela Sixtina il alege pe Joseph Ratzinger ca suveran pontif sub numele de Benedict XVI.

SHOGUN [ʃogun] (cuv. japonez) s. m. Titlu purtat de conducatorii militari japonezi intre 1192 si 1867, care sub autoritatea nominala a imparatului au detinut efectiv puterea. Initial, abrevierea lui sei-i-tai shōgun, in sec. 8, desemna un „generalisim care lupta cu succes impotriva barbarilor <ainu>” din N Japoniei. Titlul in acceptiunea lui deplina i-a fost acordat in 1192 lui Yoritomo Minamoto-no. Au existat patru dinastii shogunale: Minamoto (1192-1219), Fujiwara (1226-1252), Ashikaga (1338-1573) si Tokugawa (1603-1867). Persoana avand acest titlu.

IMPERIUL BIZANTIN (IMPERIUL ROMAN DE RASARIT), stat creat prin impartirea definitiva a Imp. Roman la moartea lui Theodosie cel Mare (395) intre cei doi fii ai sai, Arcadiu (Rasarit) si Honoriu (in Apus). Capitala la Bizant (Constantinopol), de unde si denumirea. S-a mentinut pana in 1453 (caderea Constantinopolului sub turci). In perioada de maxima expansiune a cuprins hotarele sale actualul teritoriu al Turciei, Georgiei, Armeniei, Siriei, Iordaniei, Libanului, Israelului, Egiptului, precum si tarmul de N al Africii, S Pen. Iberice, ins. Mallorca, Corsica, Sardinia, Sicilia, Pen. Italica, Albania, Iugoslavia, Bulgaria, SE Romaniei (Dobrogea), Grecia si Cipru. Iustinian I (527-565), considerandu-se continuatorul imparatilor romani, a incercat sa restabileasca vechiul imperiu, cucerind Africa de Nord (533-534), Pen. Italica (535-555) si SE Spaniei (554), si sa refaca unitatea lumii mediteraneene. Dupa indelungatele razboaie cu persanii, incepand cu sec. 7, I.B. se confrunta cu intensificarea atacurilor slavilor, bulgarilor si, in special, cu ale arabilor, care au cucerit Mesopotamia, Siria, Palestina si Egiptul. In se.c 8-9 I.B. a fost zguduit de lupta dintre iconoclasti si iconoduli. Procesul de destramare a obstilor si transformare a membrilor acestora in serbi (perieci) de catre marii proprietari funciari (dinatii), tendinta temporar stavilita de politica imparatilor din dinastia macedoneana, s-a accentuat, astfel ca in sec. 9-11 marea proprietate de pamant a devenit dominanta. In aceasta perioada au avut loc numeroase miscari sociale sau erezii, ca aceea a pavlicienilor (sec. 7-9). Vasile II Bulgaroctonul a recucerit Bulgaria (1018), care a ramas in stapanirea I.B. pana in 1185-1186 (cand s-a eliberat, ca urmare a rascoalei conduse de fratii vlahi Asan si Petru), i-a invins pe arabi si a dat Imperiului cea mai mare extensiune. Din sec. 11, I.B. a intrat in perioada faramitarii feudale si a luptelor dintre marii seniori, care au dus la slabirea sa considerabila. Spre sfarsitul sec. 11, a fost pierduta aproape intreaga Asie Mica, cucerita de turcii selgiucizi, iar ultimele posesiuni din S Italiei au fost cucerite de normanzi (1071). In sec. 12, a cunoscut un reviriment temporar. Conflictele cu Occidentul si Marea Schisma (1054) dintre Biserica catolica si cea ortodoxa au dus la cucerirea Constantinopolului (1204) de catre participantii la a patra cruciada (1202-1204), ajutati de venetieni, si la crearea Imperiului latin de Constantinopol (1204-1261). In terit. necucerite de cruciati s-au pus bazele Despotatului de Epir, ale Imp. de Trapezunt si ale Imp. de la Niceea. In 1261, imparatul de la Niceea, Mihail VIII Paleologul, a restabilit unitatea I.B. In conditiile dezbinarilor interne, turcii otomani au inceput, la mijlocul sec. 14, campaniile de cucerire. Dupa indelungate lupte, Constantinopolul (1453), Peloponesul (1460) si Trapezuntul (1461) au fost cucerite de otomani. O parte din terit, romanesc s-a aflat sub autoritatea I.B. pana la mijlocul sec. 14. V. bizantin, arta ~.

REICH [raih] (cuv. germ. „imperiu”) subst. Termen folosit de la sfarsitul sec. 19 pentru a desemna Germania, in istoria careia sunt cunoscute trei formatiuni statale, denumite astfel: Sfantul Imperiu Roman (de la sfarsitul sec. 15, Sfantul Imperiu Roman de Natiune Germana) (962-1806); statul creat prin unificarea Germaniei sub autoritatea Prusiei (1871-1918); statul hitlerist (1933-1945), cunoscut si sub numele de al Treilea Reich.

SALARIAT, -A (‹ fr.) adj., s. m. si f. Persoana fizica care incheie un contract de munca individual, cu o persoana fizica sau juridica, ce poate, potrivit legii, sa angajeze forta de munca pe baza de contract individual de munca, si se obliga astfel sa presteze munca pentru si sub autoritatea acestuia, in schimbul unei remuneratii numite salariu. ◊ S. temporar = persoana incadrata la un agent de munca temporara si pus de acesta la dispozitia unui utilizator, pe durata necesara, in vederea indeplinirii anumitor sarcini precise si cu caracter temporar.

RESORT1, resoarte, s. n. Sector, domeniu de activitate; p. ext. persoanele care il reprezinta. ◊ autoritate de resort = autoritate sub a carei jurisdictie intra o problema si care are competenta de a o rezolva. ◊ Expr. A fi de resortul cuiva = a fi, a tine de competenta, de specialitatea cuiva; a intra in atributiile cuiva. [Pl. si: resorturi] – Din fr. ressort.

SUPRAVEGHEA, supraveghez, vb. I. Tranz. A observa, a pazi cu grija, cu atentie, cu autoritate; a avea sub control. – Supra- + veghea (dupa fr. surveiller).

STAPANIRE s. 1. v. posedare. 2. v. proprietate. 3. v. posesiune. 4. v. carmuire. 5. (concr.) carmuire, guvern. (Ce zice ~?) 6. autoritate. 7. ocupatie. (Dacia sub ~ romana.) 8. v. dominatie. 9. v. cunoastere. 10. cunoastere, posedare. (~ mai multor limbi straine.) 11. v. abtinere. 12. v. cumpat. 13. retinere. (Arata multa ~.)

A subMINA ~ez tranz. (persoane, activitati etc.) A combate uneltind (pentru a compromite sau a zadarnici). ~ autoritatea cuiva. ~ o initiativa. /sub- + a mina

MAGNA CHARTA LIBERTATUM, denumire a actului semnat de regele Angliei, Ioan Fara de Tara, la 15 iun. 1215. Impusa regelui de baronii, cavalerii si orasenii rasculati, M.C.L. stipula, in 63 de articole, limitarea autoritatii regale, care era trecuta sub controlul marii nobilimi si garantarea de privilegii pentru participantii la rascoala.

SEFERIE s. f. 1. exercitare a autoritatii politice, juridice si religioase a unui sef de trib. ◊ teritoriu peste care se exercita o asemenea autoritate. 2. (in Franta s*x. XVIII-XIX) circumscriptie militara pusa sub comanda unui sef. (< fr. chefferie)

STAFF s.n. (Anglicism) Grup de persoane cu o anumita misiune (de conducere), sub directia unui sef. [Pl. -furi. / < engl. staff – baston, simbol al autoritatii].

MANDAT s.n. 1. Imputernicire data cuiva de catre o persoana sau de catre o autoritate de a vorbi sau de a lucra in numele sau. ◊ Teritoriu sub mandat = forma de administrare a fostelor colonii incredintate dupa primul razboi mondial spre administrare altor state. 2. Ordonanta judecatoreasca prin care o persoana este chemata in fata justitiei sau este incarcerata. ◊ Mandat de arestare = ordin dat de o autoritate judiciara prin care se dispune arestarea cuiva; mandat de aducere = ordin prin care se dispune aducerea (cu forta) in fata unei instante a unui martor (intr-o pricina penala). 3. Ordin de plata dat de un deponent de fonduri depozitarului sau. ◊ Mandat postal = formular-tip pentru expedierea banilor prin posta. [Cf. fr. mandat, it. mandato, lat. mandatum, germ. Mandat].

MANDAT s. n. 1. imputernicire data cuiva de catre o persoana sau o autoritate de a vorbi ori de a lucra in numele sau. ♦ teritoriu sub ~ = forma de administrare a fostelor colonii, incredintate dupa primul razboi mondial spre administrare altor state. 2. functie, putere pe care o detine un membru ales de o adunare. 3. act procedural prin care cineva este chemat in fata justitiei sau incarcerat. 4. ordin de plata dat de un deponent de fonduri depozitarului sau. ♦ ~ postal = formular-tip pentru expedierea banilor prin posta. (< fr. mandat, germ. Mandat)

A SE PREZENTA ma prezint intranz. 1) (despre persoane) A aparea in propria persoana (in fata unei autoritati); a-si face aparitia personal (undeva); a se infatisa; a comparea. 2) A aparea sub un anumit aspect, intr-o forma concreta (ca alt obiect sau persoana); a se infatisa. ◊ ~ bine (sau rau) a produce (la prima vedere) o impresie buna (sau rea). /<fr. presenter, lat. praesentare

ABBAS I CEL MARE, sah al Persiei (1588-1629) din dinastia Sefevizilor. A efectuat reforme urmarind consolidarea statului si intarirea autoritatii centrale; in urma a numeroase campanii (mai ales antiotomane), a largit considerabil hotarele stapinirilor sale, sub domnia sa statul sefevid cunoscind apogeul.

CAROL MARTEL, majordom al statului franc (715-741). A consolidat autoritatea centrala, exercitind conducerea efectiva a regatului; a secularizat o parte din proprietatile bisericesti, impartindu-le vasalilor sub forma de beneficii in schimbul prestarii serviciului militar. A infrint pe arabi la Poitiers (732).

AURELIAN (Lucius Domitius Aurelianus), imparat roman (270-275). sub presiunea gotilor si a dacilor liberi, a dispus retragerea armatei si administratiei romane din Dacia. A restabilit autoritatea Imp. Roman in Orient (273) si in Galia (274).

IOAN VODA CEL VITEAZ, domn al Moldovei (1572-1574). A dus o politica de intarire a autoritatii domnesti, lovind in interesele marii boierimi (care l-a numit „Cel Cumplit”) si de eliberare a tarii de sub dominatia otomana. Refuzand sa plateasca Portii un bir sporit, in apr. 1574 a inceput razboiul antiotoman, infrangand, la Jiliste (apr. 1574) o armata turco-munteana. A patruns apoi in Tara Romaneasca, inscaunandu-l pe Vintila-Voda, dar, tradat de o parte a boierimii, a fost infrant la Iezeru Cahulului si la Roscani (iun. 1574), fiind ucis de turci in chinuri groaznice. A dezvoltat comertul, a batut moneda proprie, a intarit armata.

INFATISARE, infatisari, s. f. 1. Actiunea de a (se) infatisa si rezultatul ei; prezentare, descriere, zugravire. ♦ (Jur.) Prezentare a unei persoane citate in fata unei autoritati judiciare, a unui organ de jurisdictie sau de urmarire penala; dezbatere in fata unei instante. ♦ Termen de judecata. 2. (Concr.) Aspect sub care se prezinta un lucru sau o fiinta; configuratie. [Var.: (reg.) infatosare s. f.] – V. infatisa.

subSTITUIRE, substituiri, s. f. Actiunea de a (se) substitui si rezultatul ei; inlocuire, substitutie. ♦ (Jur.) substituire de persoana = infractiune care consta in fapta unei persoane de a se prezenta sub o identitate falsa sau de a atribui o astfel de identitate unei alte persoane, spre a induce in eroare o autoritate publica sau un particular. – V. substitui.

PORUNCA, porunci, s. f. 1. Dispozitie (orala sau scrisa) data de catre o autoritate sau de catre o persoana cu autoritate si care trebuie executata intocmai; ordin, decizie, hotarare. ◊ Loc. adv. (Rar) De porunca = prin constrangere, in sila. ◊ Expr. (Inv.) A avea (pe cineva) sub (sau la) porunca sa = a avea (pe cineva) la dispozitia sa, sub comanda sa. ♦ (Cu valoare de imperativ) Porunceste! porunciti! ♦ (Reg.) Ordin de chemare in armata. 2. (Inv.) Comunicare de interes public, facuta de o autoritate comunala. 3. (In religia crestina; in sintagma) Cele zece porunci = decalogul. 4. (Inv. si pop.) Lege morala; invatatura, precept. [Var.: (reg.) poronca s. f.] – Din porunci (derivat regresiv).

CADE [keid], John (cunoscut si sub numele de Jack C. sau Mortimer) (?-1450), conducator al rascoalei taranilor din Kent (mai-iul. 1450). Rascoala, prin consecintele ei a contribuit la scaderea autoritatii regale, fiind una din cauzele izbucnirii Razboiului celor Doua Roze.

SUPUS, -A, supusi, -se, adj., s. m. si f. I. Adj. 1. Ascultator, plecat, smerit. ♦ Umilit, servil. 2. (Inv. si reg.) Asezat sub...; ascuns, pitit. II. S. m. si f. (Urmat de determinari care indica statul in discutie) Persoana care apartine, prin cetatenie, unui anumit stat; persoana aflata sub o protectie speciala de ordin juridic a unui stat, fara a fi cetatean cu drepturi depline. ♦ (Inv.; la pl.) Locuitorii unei tari care depind de o autoritate centrala. – V. supune.

TUTELA s. f. 1. autoritate data de lege unei persoane sau acceptata de bunavoie de aceasta, de a avea grija in mod gratuit de un minor si de averea sa sau de o persoana pusa sub interdictie. ♦ ~ internationala = sistem de administrare a unor teritorii depedente care inlocuieste sistemul teritoriilor sub mandat. 2. drept abuziv luat de cineva de a-i tine pe altii sub ascultare, sub dependenta. 3. (fig.) ocrotire, sprijin, protectie. (< fr. tutelle, lat. tutela)

TUTELA s.f. 1. autoritate data de lege unei persoane sau acceptata de bunavoie de aceasta, de a avea grija, in mod gratuit, de o persoana minora si de averea sa sau de o persoana pusa sub interdictie. 2. Tinere a unei persoane, a unui stat etc. (in mod abuziv) sub ascultare, sub dependenta. ♦ (Fig.) Ocrotire, sprijin. [< lat., it. tutela, fr. tutelle].

ASASIN -A, (‹ fr.) s. m. si f. 1. S. m. si f. Persoana care savirseste un asasinat; ucigas. 2. (La m. pl.) Secta musulmana siita organizata sub forma unei societati secrete ai carei membri au actionat pe terit. actualelor state Iran, Siria si Liban (sec. 11-13). Intemeiata de Hasan ibn as-Sabbah, care a pus stapinire (in 1090) pe cetatea Alamut (din M-tii Erbuz), devenita cartier general, extinzindu-si apoi autoritatea, prin teroare si asasinate politice, asupra unui larg terit. din NV Iranului. Suprimati de mongoli (in Iran, 1256) si de mameluci (in Siria si Liban, 1272).

autoritate s. 1. for, organ. (~atile superioare de stat.) 2. putere, (astazi, rar) stapanire. (Reprezentantul ~atii.) 3. v. putere. 4. (la pl.) v. oficialitati. 5. (inv.) stapanire. (Carmuieste cu deplina ~.) 6. dominare, dominatie, hegemonie, putere, stapanire, suprematie, (inv.) puternicie, stapanie, tarie, tiitura, (latinism inv.) potestate. (Si-a intins ~; se afla sub ~ romana.) 7. v. calitate. 8. ascendent, consideratie, influenta, inraurire, prestigiu, reputatie, respect, stima, trecere, vaza, (inv.) inraurita, (fig.) credit. (Se bucura de o mare ~.) 9. v. somitate.

CREDIT s. n. 1. relatie ce se stabileste intre o persoana (creditor) care acorda, sub forma de imprumut, o suma de bani sau alte valori si o alta persoana (debitor), care primeste imprumutul, urmand ca restituirea sa se efectueze la o data ulterioara, determinata; imprumut acordat; creanta creditorului; obligatia (baneasca) a celui creditat. 2. sfera a circulatiei banesti cuprinzand relatiile de credit. 3. coloana (din dreapta) a unui cont, care reprezinta sumele avansate. 4. (fig.) incredere, consideratie, stima, autoritate de care se bucura cineva. (< fr. credit, lat. creditum)



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)