Rezultate din textul definițiilor
MANA, maini, s. f. I. 1. Fiecare din cele doua membre superioare ale corpului omenesc, de la umar pana la varful degetelor, in special partea de la extremitatea antebratului, care se termina cu cele cinci degete. ◊ Loc. adj. De mana = a) facut cu mana, lucrat manual; b) (despre unelte, instrumente) actionat manual. ◊ Loc. adv. Pe (sau la) mana dreapta (sau stanga) = pe partea dreapta (sau stanga). Pe sub mana = pe ascuns, clandestin. In mana = direct, personal. Mana-n mana = in colaborare, in intelegere, in perfect acord. Peste mana = anevoios, incomod, dificil (de obtinut, de realizat, de efectuat). ◊ Expr. (Pop.) A bate (sau a da) mana (cu cineva) = a se intelege cu cineva (in privinta unei tranzactii); a face un targ, a se invoi (din pret), strangandu-si mana (in semn de pecetluire a tranzactiei incheiate). A(-si) da mana (cu cineva) = a) a strange cuiva mana in semn de salut sau de impacare; b) A se alia, a colabora. A putea (sau a fi bun) sa se ia de mana cu cineva = a se asemana, a se potrivi cu cineva din punctul de vedere al defectelor sau al actiunilor rele. (Pop.) A se tine cu mainile de burta (sau de pantece, de inima) de(-atata) ras = a rade cu mare pofta, in gura mare. A pune (sau a baga) mana in foc pentru cineva (sau pentru ceva) = a garanta pentru cineva sau pentru ceva. A pune (sau a incrucisa) mainile pe piept = a muri. A se spala pe maini = a refuza sa-si ia raspunderea unei probleme (dificile) sau a unei fapte (reprobabile). A da (sau a lasa, a pierde) ceva din (sau de la) mana = a da (sau a lasa, a pierde) ceva care iti apartine sau de care esti sigur ca il poti obtine. Cu mana goala = fara a aduce nimic; fara a lua nimic; p. ext. fara a-si fi atins scopul, fara nici un rezultat. A avea (sau a fi la cineva) mana = (la jocul de carti) a-i veni randul sa imparta cartile. A trece (sau a ceda) mana (cuiva) = (la jocul de carti) a nu juca in turul respectiv, cedand randul jucatorului urmator. (O) mana de ajutor = (mai ales in legatura cu verbele „a da”, „a cere”, „a solicita”, „a fi”) sprijin, ajutor. A lega cuiva mainile (si picioarele) sau a lega (sau a fi legat) de maini si de picioare = a pune pe cineva sau a fi in imposibilitate sa actioneze. A avea (sau a lasa, a da cuiva) mana libera = a avea (sau a da cuiva) posibilitatea sa actioneze dupa bunul sau plac; a avea (sau a da cuiva) libertate totala de actiune. A avea (ceva) pe mana = a dispune de ceva. A pune mana = a) a face, a intreprinde ceva; b) a fura. A pune mana pe ceva = a ajunge in posesiunea unui lucru, a-si insusi un lucru (prin mijloace necinstite). A pune mana pe cineva = a) a prinde, a inhata, a insfaca pe cineva; b) a gasi pe cel de care ai nevoie. A-i pune (cuiva) mana in piept (sau in gat) = a prinde a insfaca (pe cineva); a cere cuiva socoteala; a(-l) trage la raspundere. A pune (cuiva) mana in cap = a avea noroc, a-i merge totul din plin. A-i lua (cuiva) boala (sau durerea) cu mana = a face sa treaca boala (sau sa inceteze durerea etc. cuiva) repede, numaidecat. Cu miinile incrucisate (sau in san, in buzunar) = inactiv. A pune mana de la mana = a strange, a aduna (bani, obiecte etc.) prin contributie benevola. A avea mana usoara sau a fi usor de mana = a lucra cu finete si cu abilitate (ca medic). A fi greu de mana = a lucra neindemanatic, brutal (ca medic). A avea mana buna sau a fi bun de mana = a) a fi indemanatic, priceput; b) a purta noroc cuiva; (la jocul de carti) a da carti bune celor cu care joaca. A-si face mana buna la (sau pe langa) cineva = a obtine favoarea cuiva, a se pune bine cu cineva. A lua cu o mana si a da cu alta (sau cu zece) = a cheltui mult, a fi risipitor. A fi mana larga = a fi darnic, generos. (Fam.) A fi mana sparta = a fi risipitor. A avea (sau a fi) mana stransa = a fi econom; a fi zgarcit, meschin. A-i da cuiva mana (sa faca ceva) = a-si putea permite (sa faca ceva); a-i permite situatia., imprejurarile (sa faca ceva). Una la mana, se spune pentru a marca primul element al unei enumerari. A fi mana dreapta a cuiva = a fi omul de incredere al cuiva. A cere mana cuiva = a cere in casatorie. Sarut mana (sau mainile), formula de salut adresata femeilor, preotilor, persoanelor mai in varsta etc. Cu mana lui (sau a mea, ta etc.) sau cu mainile lor (ori noastre, voastre etc.) = direct, personal, fara interventia nimanui. A scoate castanele (sau carbunii) din foc cu mana altuia = a se folosi de cineva pentru rezolvarea unei probleme dificile, a unei actiuni periculoase ori riscante. Cu amandoua mainile = cu bunavointa, foarte bucuros, din toata inima. (Fam.) A avea (sau a fi cu) mana lunga = a fi hot, pungas. (A fi om) cu dare de mana = (a fi om) instarit, bogat. (Pop.) A da din maini (si din picioare) = a face eforturi pentru obtinerea unui lucru, a se stradui, a-si da osteneala. A avea mana curata (sau mainile curate) = a fi cinstit. A primi (sau a lua) in mana = a primi o suma neta. A duce de mana (pe cineva) = a calauzi, a conduce (pe cineva), a sprijini, a proteja (pe cineva neajutorat, nepriceput). De la mana pana la gura = foarte repede, in timp foarte scurt. Cu mainile la piept sau cu caciula in mana = intr-o atitudine umila, supus, smerit. Cu mana pe inima (sau pe cuget) = cu constiinta curata, cu convingerea ca e adevarat. A ajunge pe maini bune = a ajunge in grija, in posesiunea cuiva competent. A-si lua mainile de pe cineva = a inceta de a mai proteja, de a mai ajuta pe cineva. Din mana in mana = de la unul la altul, de la om la om. A da mana cu moartea = a trece printr-o mare primejdie; a fi foarte bolnav. A da pe mana justitiei = a deferi justitiei; a inainta un infractor organelor judiciare. A fi (sau a cadea, a incapea etc.) la (sau pe) mana cuiva = a fi (sau a cadea, a incapea) sub puterea, sub autoritatea cuiva, la discretia cuiva. A avea pe cineva sub mana = a avea pe cineva sub control, in subordine. (A fi) mana de fier (sau mana forte) = (a fi) om energic, autoritar. Politica de mana forte = politica dictatoriala, tiranica, abuziva. ◊ Compus: mana-Maicii-Domnului = mica planta erbacee din familia cruciferelor, cu tulpina higroscopica si foarte ramificata, cu flori albe si cu fructe mici (Anastatica hierochuntica). ♦ Persoana, individ (conceput ca autor al unei actiuni). ◊ Mana de lucru = muncitor. Mana moarta = (la unele jocuri de carti) jucator fictiv caruia i se distribuie carti, in cont. 2. Cantinte mica din ceva, cat incape in palma. ◊ (Ca epitet, precedand termenul calificat, de care se leaga prin prep. „de”, indica proportii foarte mici) O mana de om. (Urmat de un substantiv la pl., indica un numar redus, un grup restrans de elemente de acelasi fel) O mana de oameni. 3. (In legatura cu numerale ordinale sau, mai rar, c*******e) Categorie, treapta, rang, clasa; calitate. ◊ Loc. adj. (Pop.) De toata mana = de toate felurile, de toate categoriile. II. Numele unor unelte sau obiecte (de gospodarie) sau ale unor parti ale lor, care se asemana, ca forma si ca intrebuintare, cu mana (I 1) sau care se apuca, se manevreaza cu mana. ◊ Mana curenta = balustrada. – Lat. manus.
ASCULTARE ~ari f. v. A ASCULTA. ◊ A da ~ a asculta. A fi sub ~area cuiva a se afla (a fi) in slujba cuiva; a se afla sub autoritatea cuiva. /v. a asculta
ASCULTARE, ascultari, s. f. Actiunea de a asculta si rezultatul ei. ◊ Expr. (Inv.) A fi (sau a sta etc.) sub ascultarea cuiva = a fi in slujba, sub autoritatea cuiva, a asculta de cineva. ♦ Fagaduinta de deplina supunere facuta de monahi; ucenicie facuta de cel ce intra in monahism.
ASCULTARE, ascultari, s. f. Actiunea de a asculta si rezultatul ei. ◊ Expr. A fi (sau a sta etc.) sub ascultarea cuiva = a fi in slujba, sub autoritatea, sub stapanirea cuiva. ♦ Fagaduinta de deplina supunere fata de biserica facuta de monahi; ucenicie facuta de cel ce intra in monahism. – V. asculta.
GHEARA, gheare, s. f. 1. Formatie cornoasa ascutita, curbata, crescuta la varful degetelor unor reptile, pasari si mamifere, servind mai ales la aparare si la atac. ◊ Expr. (Fam.) A fi lung in (sau la, de) gheare = a avea obiceiul sa fure. A-si scoate( sau a-si arata) ghearele = a-si arata fondul ascuns si rau al firii. A fi ( sau a cadea, a incapea etc.) in ghearele ( sau gheara) cuiva = a fi (sau a ajunge etc.) in posesiunea, in puterea sau sub autoritatea absoluta a cuiva, la discretia cuiva; a fi prins (si tinut inchis). A pune gheara (pe cineva) = a pune stapanire (pe cineva); a prinde (pe cineva). A fi ( sau a se zbate) in ghearele mortii = a fi grav bolnav, aproape de moarte. 2. (Tehn.) Piesa (1) asemanatoare cu o gheara (1), care serveste la apucat, impiedicat etc. – Et. nec.
DEPINDE, depind, vb. III. Intranz. 1. (Despre lucruri, fapte, atitudini) A fi legat cu necesitate de..., a fi in functie de..., a atarna de... ◊ (Ca raspuns neprecis la o intrebare) Cand se termina lucrarea? – Depinde! 2. (Despre persoane, institutii, tinuturi etc.) A fi sub autoritatea sau sub conducerea cuiva, a fi subordonat cuiva. [Perf. s. depinsei, part. depins] – Din fr. dependre, lat. dependere.
A subMINA ~ez tranz. (persoane, activitati etc.) A combate uneltind (pentru a compromite sau a zadarnici). ~ autoritatea cuiva. ~ o initiativa. /sub- + a mina
DEPINDE vb. III. intr. 1. A fi in functie de..., a atarna de... 2. A fi sub autoritatea, a fi subordonat cuiva. [P.i. depind. / < fr. dependre, it. dipendere, lat. dependere].
DEPINDE vb. intr. 1. a fi in functie de... 2. a fi sub autoritatea, a fi subordonat cuiva. (dupa fr. dependre, lat. dependere)
SUPUNE, supun, vb. III. Tranz. 1. A lua, a aduce sub stapanire sau in puterea sa (prin forta armata); a cuceri, a subjuga. ♦ Refl. A accepta stapanirea cuiva; a da ascultare cuiva sau la ceva; a se inchina cuiva. ♦ A aduce sub ascultarea, sub autoritatea sa, a subordona influentei sale. ♦ (Inv.) A imblanzi animale. 2. A constrange pe cineva sa suporte un lucru, sa accepte o situatie. ♦ A face ca o substanta, un material etc. sa fie expuse unei anumite actiuni, unui anumit tratament (fizic, chimic etc.). ♦ Refl. A se expune de bunavoie la ceva, a suporta de bunavoie ceva. 3. A prezenta cuiva un lucru spre cunostinta, apreciere sau hotarare. 4. (Inv. si reg.) A aseza, a pune dedesubt. ♦ A forta pe cineva sa se aplece, sa se incovoaie, sa ingenuncheze. – Lat. supponere.
MANDAT s. n. 1. imputernicire data cuiva de catre o persoana sau o autoritate de a vorbi ori de a lucra in numele sau. ♦ teritoriu sub ~ = forma de administrare a fostelor colonii, incredintate dupa primul razboi mondial spre administrare altor state. 2. functie, putere pe care o detine un membru ales de o adunare. 3. act procedural prin care cineva este chemat in fata justitiei sau incarcerat. 4. ordin de plata dat de un deponent de fonduri depozitarului sau. ♦ ~ postal = formular-tip pentru expedierea banilor prin posta. (< fr. mandat, germ. Mandat)
RESORT1, resoarte, s. n. Sector, domeniu de activitate; p. ext. persoanele care il reprezinta. ◊ autoritate de resort = autoritate sub a carei jurisdictie intra o problema si care are competenta de a o rezolva. ◊ Expr. A fi de resortul cuiva = a fi, a tine de competenta, de specialitatea cuiva; a intra in atributiile cuiva. [Pl. si: resorturi] – Din fr. ressort.
MANDAT s.n. 1. Imputernicire data cuiva de catre o persoana sau de catre o autoritate de a vorbi sau de a lucra in numele sau. ◊ Teritoriu sub mandat = forma de administrare a fostelor colonii incredintate dupa primul razboi mondial spre administrare altor state. 2. Ordonanta judecatoreasca prin care o persoana este chemata in fata justitiei sau este incarcerata. ◊ Mandat de arestare = ordin dat de o autoritate judiciara prin care se dispune arestarea cuiva; mandat de aducere = ordin prin care se dispune aducerea (cu forta) in fata unei instante a unui martor (intr-o pricina penala). 3. Ordin de plata dat de un deponent de fonduri depozitarului sau. ◊ Mandat postal = formular-tip pentru expedierea banilor prin posta. [Cf. fr. mandat, it. mandato, lat. mandatum, germ. Mandat].
PORUNCA, porunci, s. f. 1. Dispozitie (orala sau scrisa) data de catre o autoritate sau de catre o persoana cu autoritate si care trebuie executata intocmai; ordin, decizie, hotarare. ◊ Loc. adv. (Rar) De porunca = prin constrangere, in sila. ◊ Expr. (Inv.) A avea (pe cineva) sub (sau la) porunca sa = a avea (pe cineva) la dispozitia sa, sub comanda sa. ♦ (Cu valoare de imperativ) Porunceste! porunciti! ♦ (Reg.) Ordin de chemare in armata. 2. (Inv.) Comunicare de interes public, facuta de o autoritate comunala. 3. (In religia crestina; in sintagma) Cele zece porunci = decalogul. 4. (Inv. si pop.) Lege morala; invatatura, precept. [Var.: (reg.) poronca s. f.] – Din porunci (derivat regresiv).
EMANCIPAT, -A, emancipati, -te, adj. 1. Care nu mai depinde de cineva sau de ceva, care a devenit liber, independent. ♦ (Despre copii si adolescenti) Care si-a luat unele libertati nepotrivite cu varsta lui; cu purtari libertine. 2. (In unele state) Scos inainte de majorat de sub autoritatea parinteasca sau a tutorelui. – V. emancipa.
TUTELA s. f. 1. autoritate data de lege unei persoane sau acceptata de bunavoie de aceasta, de a avea grija in mod gratuit de un minor si de averea sa sau de o persoana pusa sub interdictie. ♦ ~ internationala = sistem de administrare a unor teritorii depedente care inlocuieste sistemul teritoriilor sub mandat. 2. drept abuziv luat de cineva de a-i tine pe altii sub ascultare, sub dependenta. 3. (fig.) ocrotire, sprijin, protectie. (< fr. tutelle, lat. tutela)
CREDIT s. n. 1. relatie ce se stabileste intre o persoana (creditor) care acorda, sub forma de imprumut, o suma de bani sau alte valori si o alta persoana (debitor), care primeste imprumutul, urmand ca restituirea sa se efectueze la o data ulterioara, determinata; imprumut acordat; creanta creditorului; obligatia (baneasca) a celui creditat. 2. sfera a circulatiei banesti cuprinzand relatiile de credit. 3. coloana (din dreapta) a unui cont, care reprezinta sumele avansate. 4. (fig.) incredere, consideratie, stima, autoritate de care se bucura cineva. (< fr. credit, lat. creditum)