Rezultate din textul definițiilor
BRAȚ, brațe, s. n. 1. Segment al membrului superior cuprins între cot și umăr; partea de la umăr până la încheietura mâinii; p. ext. membrul superior al corpului omenesc. ◊ Loc. adv. În brațe = cu brațele petrecute în jurul corpului cuiva (spre a-l strânge la piept sau spre a-l purta pe sus). (Braț) la braț (sau de braț) = cu brațul trecut pe sub brațul altuia. ◊ Expr. A da (sau a oferi, a lua cuiva) brațul = a trece brațul sub brațul cuiva spre a-l conduce sau a fi condus. A duce (pe cineva) de (sau la) braț = a sprijini pe cineva, ducându-l de braț. (A primi sau a aștepta etc. pe cineva) cu brațele deschise = (a primi sau a aștepta etc. pe cineva) cu mare plăcere. A lua (pe cineva sau ceva) în brațe = a apăra, a susține, a lăuda (pe cineva sau ceva). A fi brațul (drept al) cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A ajunge (sau a aduce, a arunca pe cineva) în brațele cuiva = a ajunge (sau a lăsa pe cineva) la discreția cuiva. 2. Cantitate care se poate cuprinde și duce în brațe (1). Un braț de fân. 3. Fig. (În sintagma) Brațe de muncă = muncitori. 4. Obiect sau parte a unui obiect care seamănă cu brațul (1). ♦ Element solid al unui sistem tehnic, solidar sau articulat la un capăt cu sistemul respectiv și care servește la preluarea unei sarcini sau la transmiterea unei mișcări. 5. Parâmă legată la capătul unei vergi și care servește la manevrarea laterală a acesteia. 6. Distanța de la un punct fix la linia de acțiune a unei forțe. 7. Ramificație a cursului principal al unei ape curgătoare. ◊ Braț mort = ramificație părăsită a unei ape, alimentată numai la revărsări. – Lat. brachium.

CẤRJĂ, cârje, s. f. 1. Băț cu partea superioară bifurcată, fixată sub braț, de care se sprijină în timpul mersului oamenii infirmi. 2. Baston (încovoiat în partea superioară); spec. baston care servea ca simbol al puterii sau care servește ca simbol al unei demnități. 3. (Anat.; în sintagma) Cârja aortei = porțiunea curbată pe care o prezintă artera, după ieșirea din inimă. [Pl. și: cârji] – Din sl. kryži „cruce”.

CLAC2, clacuri, s. n. Pălărie cu calota înaltă, cilindrică, ce poate fi turtită și purtată sub braț. – Din fr. claque.

SUBSUOÁRĂ, subsuori, s. f. 1. Partea de dedesubt a încheieturii brațului cu umărul; subraț. ◊ Loc. adv. La (sau sub, rar, pe) subsuoară = sub braț. Din tălpi până-n subsuori = în tot trupul. ◊ Expr. A (se) ține sau a (se) prinde de subsuoară (sau de subsuori) = a (se) ține de braț; a (se) îmbrățișa. ♦ (Adverbial) sub braț. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) cu mâinile subsuoară (sau subsuori) = a sta degeaba, a trândăvi; a sta cu mâinile în sân. 2. Unghi pe care îl formează o frunză cu lujerul sau o ramură cu axul purtător. [Var.: (pop.) subsioáră, subțioáră s. f.] – Sub1- + *suoară („subsuoară” < lat.).

SUBSUOÁRĂ ~óri f. 1) Partea de sub braț, în locul de articulare a acestuia cu umărul.La ~ sub braț. A sta (sau a ședea) cu mâinile ~ a pierde vremea degeaba; a lenevi. 2) Spațiu cuprins între baza frunzei sau a ramurii și lujerul sau tulpina plantei. [Sil. -su-oa-] /sub- + suoară

CLAC s.n. (Rar) Pălărie cilindrică care se poate turti și purta sub braț. [Pl. -uri. / < fr. claque].

CLAC1 s. n. pălărie cilindrică ce se poate turti și purta sub braț. (< fr. claque)

BRAȚ, brațe, s. n. 1. Membrul superior al corpului omenesc; (prin restricție) partea de la umăr până la încheietura mâinii; partea de la umăr până la cot. ♦ Loc. adv. În brațe = cu brațele petrecute în jurul corpului cuiva (spre a-l strânge la piept sau spre a-l purta pe sus). (Braț) la braț (sau de braț) = cu brațul trecut pe sub brațul altuia. ♦ Expr. A da (sau a oferi, a lua cuiva) brațul = a trece brațul sub brațul cuiva, spre a-l conduce sau a fi condus. A duce (pe cineva) de (sau la) braț = a sprijini pe cineva, ducându-l de braț. A primi (sau a aștepta etc. pe cineva) cu brațele deschise = a primi (sau a aștepta etc. pe cineva) cu mare plăcere. A lua (pe cineva) în brațe = a proteja, a apăra, a lăuda (pe cineva). A fi brațul (drept al) cuiva = a fi omul de încredere al cuiva. A ajunge (sau a aduce, a arunca) în brațele cuiva = a ajunge (sau a lăsa pe cineva) la discreția cuiva. 2. Cantitate care se poate cuprinde și duce în brațe (1). Un braț de fân. 3. Fig. (La pl.) Muncitori. Mii de brațe trebuie acolo, nu șagă (CREANGĂ). 4. Obiect sau parte a unui obiect care seamănă cu brațul (1). Brațul balanței. 5. Ramificație a cursului principal al unei ape curgătoare. – Lat. brachium.

subRÁȚ, subrațe, s. n. 1. (Rar) subsuoară (1). 2. Linie care marchează punctele de adâncime a răscroiturii mânecilor la subsuoara obiectelor de îmbrăcăminte. – sub1- + braț.

CRÁUL s.n. Stil de înot în care mișcarea picioarelor se face în alt ritm decât aceea a brațelor, capul rămânând cât mai mult sub apă. [< engl., fr. crawl].

DRAGLÍNĂ s.f. Mașină cu o cupă fixată la capătul unui braț lung și ușor, folosită mai ales la săpatul pământului sub nivelul terenului pe care se deplasează. V. excavator. [< engl., fr. dragline].

MATRÍCOL, -Ă, matricoli, -e, s. f., adj. 1. S. f. Registru în care se înscriu, într-o instituție, numele persoanelor a căror evidență este necesară; (în special) registru folosit în școli, în care se înscriu numele, datele personale și situația școlară a elevilor. ♦ Număr de ordine sub care sunt înscriși soldații în registrul unui regiment. 2. S. f. (Ieșit din uz) Bucată dreptunghiulară de pânză sau de stofă pe care se indica școala la care învăța un elev (și numărul sub care era înscris aici) și pe care acesta o purta prinsă pe braț sau pe piept. 3. Adj. De matricolă; matricular. [Var.: matrícul, -ă s. f., adj.] – Din fr. matricule, lat. matricula, it. matricola.

subPÚS, -Ă, subpuse, adj. n. și f. (Reg., în expr.) Cu mâinile (sau brațele) subpuse = în poziție de repaus, cu brațele încrucișate pe piept și cu mâinile așezate subsuori; fig. în inactivitate. Cu picioarele subpuse = șezând cu picioarele îndoite sub corp (după moda orientală). – Din sub + pus.

ANASTOMOZÁRE (< fr. {i}) s. f. 1. Mod de prezentare a unei rețele de fisuri mineralizate sub formă de filoane mai mult sau mai puțin paralele, legate între ele prin filonașe oblice. 2. Proces de astupare a gurii de vărsare a unui curs de apă cu propriile aluviuni și ramificarea în mai multe brațe ce comunică între ele.

BALTA BRĂILEI, luncă joasă (6-10 m alt.) hidroamenajată a Dunării, cuprinsă între Dunărea Veche la E și brațul Cremenea (respectiv Pasca) la V, inițial o alternanță de mlaștini, gîrle, lacuri și grinduri ferite de inundații, pe alocuri cu stufăriș ori cu păduri de plop și salcie, cu unele canale navigabile (Filipoiu). După îndiguirea și scoaterea de sub inundații, acest ostrov de 60 km lungime, 20 km lățime și c. 96.000 ha se cultivă în cea mai mare parte cu cereale; a fost impropriu denumit „Insula Mare a Brăilei” (nefiind o insulă în înțelesul geografic).

BALTA IALOMIȚEI, luncă hidroamenajată a Dunării, cuprinsă între brațele Dunărea Veche (la E) și Borcea (la V); 831,3 km2; 94 km lungime (între Călărași și Hîrșova); 4-12,5 km lățime. Alt. med.: 10-17 m. Reg. de bălți, mlaștini și grinduri, azi îndiguită și desecată. Porumb, grîu, orz, ovăz, sfeclă de zahăr. Creșterea bovinelor și ovinelor. Cunoscută și sub numele de Balta Borcei.

CHILIA VECHE, com. în jud. Tulcea, pe brațul Chilia; 2.919 loc. (1991). Fabrici de brînzeturi și de conserve din pește. Morărit; abator. Complex de creștere a porcilor. Pe terit. ei a existat o veche cetate ridicată de bizantini la sfîrșitul sec. 10; în ev. med., a avut un rol comercial și strategic. Stăpînită de genovezi (mijlocul sec. 14), a intrat înainte de 1372 sub autoritatea Țării Românești; cucerită de Alexandru cel Bun, apoi din nou de Țara Românească (în 1447), a fost dobândită de Ștefan cel Mare în 1465; în 1479 a fost demantelată.

MÂNECĂ ~ci f. Porțiune a unor obiecte de îmbrăcăminte, care acoperă brațul (până la încheietura mâinii sau până în regiunea cotului). ◊ A da cu ~ci largi a da din toată inima, cu multă bunăvoință. A nu se lăsa tras de ~ci a nu se lăsa prea mult rugat. A o băga pe ~ a fi speriat tare; a fi cuprins de frică. A-și sufleca ~cile a se apuca cu toată seriozitatea de un lucru. Pe sub ~ pe nevăzute; pe neobservate. A trage de ~ (pe cineva) a) a ruga insistent; b) a da de înțeles că întrece măsura, că exagerează. [G.-D. mânecii] /<lat. manica



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)