Dex sub imperiul

EXTAZ s.n. 1. Stare emotionala de exaltare, care se naste din contemplarea aprofundata a unor lucruri extraordinare si in care toate preocuparile si sentimentele dispar in fata unui singur sentiment dominant de admiratie. ♦ Stare nervoasa in care bolnavul, sub imperiul unei idei fixe, nu mai are senzatii. 2. Admiratie netarmurita; adoratie. [Pl. -ze, var. estaz s.n. / < fr. extase, cf. gr. ekstasis – incantare].

HALUCINATIE s.f. Stare psihica anormala sub imperiul careia cineva crede ca percepe lucruri sau situatii care de fapt nu exista; vedenie. [Gen. -iei, var. halucinatiune s.f. / cf. fr. hallucination, lat. hallucinatio].

EXTAZ s. n. 1. stare emotionala de exaltare, care se naste din contemplarea unor lucruri extraordinare si in care toate preocuparile si sentimentele dispar in fata unui singur sentiment dominant de admiratie. ◊ afectiune nervoasa in care bolnavul, sub imperiul unei idei fixe, nu mai are senzatii. 2. admiratie profunda, incantare. (< fr. extase, gr. ekstasis)

HALUCINATIE s. f. stare psihica anormala, sub imperiul careia cineva percepe lucruri sau situatii inexistente. ◊ produs al acestei stari; nalucire, vedenie. (< fr. hallucination, lat. hallucinatio)

IMPERIU, imperii, s. n. 1. Stat monarhic care are in frunte un imparat; imparatie. 2. Teritoriu cuprinzand un stat dominant (marea metropola) si posesiunile lui coloniale. 3. (In loc.) sub imperiul... = dominat, influentat de..., determinat de... – Din lat. imperium.

SENAT, senate, s. n. 1. (In Roma antica) Sfatul batranilor; (sub republica) organul suprem de conducere a statului; (sub imperiu) consiliu consultativ cu rol politic minor. 2. Denumire data camerei superioare a Parlamentului care, impreuna cu Camera Deputatilor, constituie corpurile legiuitoare in unele tari. 3. (Si in sintagma senat universitar) Organ de conducere a unei institutii de invatamant superior, format din profesori universitari si reprezentanti ai studentilor, prezidat de rector. 4. Loc in care se aduna senatorii. – Din fr. senat, lat. senatus.

EDICT s.n. Lege, ordonanta prin care un inalt magistrat roman (mai ales pretorul si, sub imperiu, imparatul) isi arata activitatea trecuta si anunta programul activitatii viitoare, adesea sub forma de norme juridice. ♦ Act, decret emis de un monarh prin care se stabileau norme imperative cu privire la o anumita problema. [Pl. -te, -turi. / < lat. edictum, cf. fr. edict].

IMPERIU s.n. 1. Monarhie condusa de un imparat. 2. Teritoriu care cuprinde un stat dominant si regiunile controlate de acesta. 3. (Rar) Conducere, comanda. ◊ sub imperiul... = sub stapanirea..., sub dominatia... [Pron. -riu. / < lat. imperium].

CHETIANU, Ambroziu (1863-1934, n. Recea, jud. Arges), botanist roman. Unicul profesor roman numit la Universitatea din Cluj sub imperiul Austro-Ungar. A descoperit miscarea protoplasmatica la Ruppia transilvanica. Autor de manuale de geografie si botanica.

INALCIK, Halil (n. 1916-1918), istoric turc. Prof. univ. la Ankara si Chicago. Specialist in istoria medievala si moderna a Imperiului Otoman („Imperiul Otoman. Epoca clasica 1300-1600”, „Evul Mediu si Balcanii sub imperiul Otoman. Eseuri despre economie si societate”).

ELENISM s.n. 1. Etapa in istoria si civilizatia societatii sclavagiste a popoarelor din bazinul Marii Mediterane, cuprinsa intre epoca cuceririlor lui Alexandru Macedon si caderea imperiului acestuia sub stapanire romana. 2. Expresie specifica limbii eline. [Pl. -me, var. helenism s.n. / < fr. hellenisme].

ELENISM s. n. 1. perioada in istoria si civilizatia societatii sclavagiste a popoarelor din bazinul Marii Mediterane, intre epoca cuceririlor lui Alexandru Macedon si caderea imperiului acestuia sub stapanirea romana, prin amestecul formelor grecesti de organizare politica, culturale, religioase cu cele orientale. ◊ cultura Greciei antice si influentele exercitate de ea. 2. expresie specifica limbii elene. (< fr. hellenisme)

ICONOCLASM s. n. Miscare sociala, politica si religioasa din sec. VIII-IX, in imperiul Bizantin, care, sub forma luptei impotriva cultului icoanelor, a fost indreptata impotriva aristocratiei laice si ecleziastice. – Din fr. iconoclasme.

PAVLICHIAN, -A, pavlichieni, -e, s. m. si f. Participant la miscarea sociala antifeudala din sec. VII-IX din imperiul Bizantin, care, sub haina religioasa, a luptat impotriva inegalitatii sociale, cerand suprimarea ierarhiei bisericesti, simplificarea cultului, abolirea cultului icoanelor etc. [Pr.: -chi-an. – Var.: pavlicean, -a s. m. si f.] – Din sl. pavlikijaninu.

ETNARHIE s.f. Provincie a imperiului roman de sub conducerea unui etnarh. [Gen. -iei. / < fr. ethnarchie, cf. gr. ethnos – popor, arche – conducere].

RAZBOIUL DE TREIZECI DE ANI (1618-1648), razboi intre principii protestanti din imperiul Romano-German, pe de o parte, si principii catolici si imparat, pe de alta parte, transformat apoi intr-un razboi european general. In acest razboi, imparatul urmarea intarirea Sfantului Imperiu Roman de Natiune Germana sub steagul catolicismului, iar principii, fara deosebire de credinta religioasa, voiau sa-si intareasca independenta lor fata de imparat, mentinand faramitarea Germaniei. A inceput cu rascoala Cehiei impotriva dominatiei habsburgice. In cursul razboiului s-au constituit doua tabere: blocul Habsburgilor (Habsburgii spanioli si austrieci, principii catolici germani, sprijiniti de Papalitate, si Polonia) si coalitia antihabsburgica (principii protestanti germani, Franta, Suedia, Danemarca, sprijinita de Olanda, Anglia si Rusia). In functie de interventia diferitelor state, razboiul s-a impartit in patru perioade: ceha (1618-1624), daneza (1625-1629), suedeza (1630-1634) si franco-suedeza (1635-1648). La acest razboi a participat si Transilvania, sub conducerea principilor Gabriel Bethlen si Gh. Rakoczi I, impotriva Habsburgilor. Razboiul s-a incheiat prin pacile de la Osnabruk si Munster (Pacea din Westfalia).

DIOCEZA s.f. 1. Fiecare dintre cele 14 provincii ale imperiului roman (din sec. IV). 2. Regiune de sub jurisdictia unui episcop sau a unui arhiepiscop catolic. [Var. dieceza s.f. / < fr. diocese, cf. lat. dioecesis, gr. dioikesis – conducere].

TIMAR s.n. (mai ales la pl.) Lot de pamant conferit temporar in evul mediu, in imperiul Otoman, ostenilor obligati a se intoarce sub arme la prima chemare. [Pl. -uri. / < fr. timares].

CYRANO DE BERGERAC [sirano de berjərac], Savinien de (1619-1655), scriitor francez. Adept al gindirii libere si al materialismului lui Gassendi, a scris comedii („Pedantul pacalit”) si utopii filozofico-satirice, sub forma de povestiri fantastice („State si imperii ale Soarelui”).

EXARHAT s.n. (Ist.) Teritoriu de sub autoritatea unui exarh; (spec.) parte din vechiul imperiu Roman de rasarit supusa autoritatii unui exarh. ♦ Demnitatea de exarh. [Pron. eg-zar-. / cf. fr. exarchat].

CAROL V (CAROL QUINTUS), rege al Spaniei sub numele de Carol I (1516-1556) si imparat al Sfintului Imperiu Roman de Natiune Germana (1519-1556), din dinastia Habsburg. A reunit sub autoritatea sa teritorii atit de vaste (Germania, cea mai mare parte a Pen. Italice, Spania impreuna cu posesiunile din America), incit se spunea ca in imperiul sau „Soarele nu apune niciodata”. Urmarind crearea unei monarhii catolice universale, a condus lupta impotriva Reformei si a purtat razboaie cu Franta (pentru dominatia in Pen. Italica), cu Imperiu Otoman si impotriva principilor protestanti; a abdicat si a impartit imperiul intre fratele sau Ferdinand I (Germania) si fiul sau Filip II (Spania, Tarile de Jos, Italia si coloniile americane).

REICH [raih] (cuv. germ. „imperiu”) subst. Termen folosit de la sfarsitul sec. 19 pentru a desemna Germania, in istoria careia sunt cunoscute trei formatiuni statale, denumite astfel: Sfantul imperiu Roman (de la sfarsitul sec. 15, Sfantul imperiu Roman de Natiune Germana) (962-1806); statul creat prin unificarea Germaniei sub autoritatea Prusiei (1871-1918); statul hitlerist (1933-1945), cunoscut si sub numele de al Treilea Reich.

PAFLAGONIA (PAPHLAGONIA), regiune istorica in N Asiei Mici, in zona de litoral a Marii Negre. Locuita de paflagoni, a fost sediul coloniei grecesti Sinope, fiind inclusa in Regatul Lidiei (sec. 6 i. Hr.) si apoi in Persia (sec. 6-4 i. Hr.). Dupa cucerirea macedoneana (333 i. Hr.) a lui Alexandru cel Mare, a fost condusa de diadohi locali. Pompei a incorporat zona costiera in provincia romana Pont si Bitinia (65 i. Hr.). Anexata de Augustus si inclusa in provincia Galatia (6 d. Hr.). sub Diocletian formeaza o provincie independenta. A facut parte din imperiul Bizantin pana in 1071, cand dupa batalia de la Manzikert, toate tinuturile de coasta au fost pierdute in favoarea turcilor selgiucizi, iar in sec. 14 a fost ocupata de turcii otomani.

ICONOCLASM n. (in imperiul Bizantin) Miscare sociala, politica si religioasa din sec. VIII-IX, indreptata impotriva aristocratiei laice si ecleziastice, sub forma luptei contra cultului icoanelor. [Sil. -no-clasm] /<fr. iconoclasme

imperiu s. n. 1. stat monarhic condus de un imparat. 2. teritoriu, stat dominant si regiunile cotropite de acesta. 3. sub ~l... = sub stapanirea..., sub influenta..., determinat de... (< lat. imperium)

PAESTUM, oras antic din S Italiei (Campania), la S de Napoli, colonie greaca fondata (650 i. Hr.) de colonisti proveniti din Sibaris sub numele de Poseidonia. Cucerit de lucani (400 i. Hr.), P. a primit numele de Paiston si a intrat in stapanirea Romei (273 i. Hr.) cu numele de P. Decade la inceputul imperiului. Ruinele zidurilor si ale portilor orasului, temple (bazilica, templul Herei; asa-numitul templu al lui Poseidon, in stil doric, sec. 6-5 i. Hr.), amfiteatru. In afara orasului, la N si la S – necropole si morminte risipite („Mormantul scufundatorului” cu fresce din sec. 4). Intregul complex arheologic apartine din 1998 patrimoniului cultural universal.

HERULI (‹ fr., lat.) s. m. pl. Populatie germanica originara din S Scandinaviei si din Pen. Iutlanda, care, in sec. 3, sub presiunea danilor, migreaza spre S Europei; o ramura se deplaseaza in reg. Rinului inferior, iar alta se opreste in reg. Marii Azov, de unde, in alianta cu gotii, intreprind atacuri in provinciile europene si asiatice ale imperiului Roman. Supusi de huni, h. isi dobandesc libertatea dupa destramarea statului acestora (454) si se stabilesc, ca federati ai imperiului Roman, in zona Dunarii de Jos, unde formeaza un regat, distrus, in 512, de longobarzi.

BRINCOVEANU, familie de boieri olteni, inrudita cu Craiovestii, cu rol important in istoria Tarii Romanesti in sec. 17-19. Mai importanti: 1. Matei, aga din Brincoveni, devenit domn sub numele de Matei Basarab (1632-1654). 2. Preda B. (?-1658), spatar, clucer, vornic (1636-1655, 1658), considerat cel mai bogat boier din vremea sa. Ucis de Mihnea III. 3. Constantin B., mare boier dregator (intre 1688-1714) a efectuat o reforma fiscala (1701), prin care darile au fost impartite in patru sferturi. Timp de un sfert de veac, B. apreciind realist raporturile de forta, a desfasurat pe plan extern o politica de echilibru si a reusit astfel sa mentina pozitia autonoma a Tarii Romanesti intre imperiul Otoman, Rusia si imperiul Habsburgic, concurente in sud-estul Europei. Ucis de turci impreuna cu cei patru fii ai sai (1714). Domnia sa se caracterizeaza printr-o inflorire a culturii si artei; in timpul sau se creeaza si se dezvolta stilul brincovenesc. 4. Grigore B. (1771-1832), unul dintre cei mai de seama boieri de la inceputul sec. 19. Ultimul descendent pe linie masculina dintre B. Sprijinitor al miscarii lui Tudor Vladimirescu.