Rezultate din textul definițiilor
ALB, -A, albi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care are culoarea zapezii, a laptelui; (despre culori) ca zapada, ca laptele. ◊ Carne alba = carne de pasare sau de peste. Hartie (sau coala) alba = hartie care nu a fost scrisa. Rand alb = spatiu nescris intre doua randuri scrise. Arma alba = arma cu lama de otel. Rasa alba = unul dintre grupurile de popoare in care este impartita, conventional, omenirea si care se caracterizeaza prin culoarea alba-roz a pielii. ◊ Expr. Alb la fata = palid. Ba e alba, ba e neagra, se zice despre spusele cuiva care se contrazice. Nici alba, nici neagra = a) nici asa, nici asa; b) fara multa vorba; deodata. ♦ (Despre oameni, adesea substantivat) Care apartine rasei albe. ♦ Carunt. ◊ Expr. A scoate (cuiva) peri albi = a necaji mereu (pe cineva), a agasa (pe cineva) pana la exasperare. 2. Incolor, transparent. 3. Fig. Limpede, luminos. ◊ Nopti albe = nopti luminoase, obisnuite in perioada solstitiului de vara in regiunile situate intre paralelele 50° si 65° nord si sud, in care nu se produce intunecare completa, din cauza ca soarele nu coboara suficient sub orizont. Noapte alba = noapte petrecuta fara somn. (Rar) Zile albe = viata tihnita, fericita. (In basme) Lumea alba = lumea reala. ♦ (Pop.; substantivat, f. art.) Zorii zilei. 4. Fig. Nevinovat, curat, pur, candid. 5. (Despre versuri) Fara rima. II. S. m. Denumire data, dupa revolutia franceza, contrarevolutionarilor si conservatorilor. III. S. n. 1. Culoare obtinuta prin suprapunerea luminii zilei; culoarea descrisa mai sus. ◊ Expr. Negru pe alb = asigurare ca cele spuse sunt adevarate, sigure, scrise. A semna in alb = a iscali un act inainte de a fi completat; fig. a acorda cuiva incredere deplina. 2. Obiect, substanta etc. de culoare alba (I 1). (Pop.) Albul ochiului = sclerotica. Alb de plumb = carbonat bazic de plumb, folosit in industria vopselelor; ceruza. Alb de zinc = oxid de zinc (folosit in vopsitorie). Alb de titan = bioxid de titan. IV. S. m. Denumire generica data unor rase de porcine de culoare alba (I 1) cu prolificitate si precocitate ridicate, crescute pentru productia de carne. Alb de Banat. Alb ucrainean de stepa. V. S. f. pl. art. Nume dat pieselor albe (I 1) la unele jocuri distractive sau de noroc. – Lat. albus.

APUS1, apusuri, s. n. 1. Trecere a unui astru sub orizont; priveliste oferita de soare cand apune. 2. Unul dintre cele patru puncte c*******e, opus rasaritului; vest; p. ext. loc pe orizont, regiune, tara situata spre acest punct c******l. 3. Timp al zilei cand apune soarele; asfintit. 4. Fig. Declin, decadere, disparitie. – V. apune.

APUNE, pers. 3 apune, vb. III. Intranz. (Despre astri) A disparea sub orizont; a asfinti, a scapata. ♦ Fig. A-si pierde intreaga stralucire, putere, faima etc., a disparea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; in expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-si pierde pozitia, faima; a decadea. – Lat. apponere.

APUNE, apun, vb. III. Intranz. 1. (Despre soare, luna, stele; la pers. 3) A disparea sub orizont; a asfinti, a scapata. ◊ Expr. A-i apune (cuiva) steaua = a decadea. 2. Fig. A fi in declin, a pieri; a muri. – Lat. apponere.

APUS1, apusuri, s. n. 1. Trecere a unui astru sub orizont; priveliste oferita de soare cand apune. 2. Unul dintre cele patru puncte c*******e, opus rasaritului si aflat la 90° de punctul sud (in directia miscarii acelor unui ceasornic); p. ext. loc pe orizont, regiune unde apune soarele; vest. ♦ Nume generic dat statelor din vestul Europei si din America; Occident. 3. Timp al zilei cand apune soarele; asfintit. ♦ Fig. Declin, decadere. – V. apune.

DEPRESIUNE s. f. 1. intindere de teren inconjurata de inaltimi; adancitura de teren de intindere mare. 2. (geod.) unghi sub care se vede orizontul cand statia este amplasata la inaltime. 3. presiune mai mica decat cea de referinta. ♦ ~ atmosferica = presiune atmosferica inferioara valorii normale a presiunii dintr-o anumita zona. 4. pierdere a energiei fizice sau morale; stare patologica de tristete intensa; depresivitate, deprimare. 5. scadere a valorilor, a actiunilor etc., cauzata de o criza. (< fr. depression, lat. depressio)

BALISTIC, -A, balistici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la miscarea proiectilelor in spatiu. ◊ Curba balistica = traiectorie de proiectil. Pendul balistic = pendul de masurare a vitezei proiectilelor. 2. S. f. Ramura a mecanicii teoretice care studiaza legile miscarii unui corp greu sau ale unui proiectil aruncat sub un anumit unghi fata de orizont. – Din fr. balistique, it. balistica.

BALISTICA s. f. Ramura a mecanicii teoretice care studiaza legile miscarii unui corp greu aruncat sub un anumit unghi fata de orizont. ♦ Stiinta care studiaza miscarea proiectilului in interiorul tevii si pe curba balistica. – Fr. balistique (it. balistica).



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)