Rezultate din textul definițiilor
HETEROTROF, -A, heterotrofi, -e, adj., s. m. si f. (Organism) care se hraneste numai cu substante organice, neavand capacitatea de a sintetiza substantele organice din cele anorganice. – Din fr. heterotrophe, germ. heterotroph.
FOTOSINTEZA, fotosinteze, s. f. Proces fiziologic prin care plantele verzi sintetizeaza substantele organice din bioxid de carbon si apa cu ajutorul luminii solare absorbite de clorofila si elibereaza oxigen; asimilatie clorofiliana. – Din fr. photosynthese.
ASIMILATIE, asimilatii, s. f. 1. (Fiziol.) Faza a metabolismului in care materiile nutritive introduse in organism sunt transformate In substante proprii acestuia. 2. (In sintagma) Asimilatie clorofiliana = proces fiziologic prin care plantele verzi sintetizeaza (cu ajutorul luminii absorbite de clorofila) substantele organice din bioxidul de carbon si din apa si elibereaza oxigen. 3. (Fon.) Modificare a unui sunet sub influenta altuia, aflat in apropiere. – Din fr. assimilation, lat. assimilatio, -onis.
LIBERIAN1, -A, liberieni, -e, adj. 1. (Despre tesuturile, vasele etc. plantelor) Prin care circula substantele organice din frunze spre diverse parti ale plantei. 2. (Despre fibrele plantelor) Care formeaza tesutul liberian (1), vasele liberiene etc. [Pr.: -ri-an] – Din fr. liberien.
COACERVAT, coacervate, s. n. (La pl.) Forme de viata microscopice considerate ca facand trecerea intre substantele organice si primele organisme; (si la sg.) individ din aceste forme microscopice. [Pr.: co-a-] – Din fr. coacervat.
FLACARAIE f. 1) Flacara mare. 2) la pl. Flacari care apar uneori in locuri mlastinoase prin arderea hidrogenului degajat de substantele organice in descompunere. [Sil. -ra-ie] /flacara + suf. ~aie
ALOTROFIC, -A adj. (Biol.; despre organisme) Care foloseste substantele organice sintetizate de alte organisme. [< fr. allotrophique, cf. gr. allos – altul, trophe – hrana].
FLOEM s.n. (Bot.) Strat de celule ale fasciculului fibrovascular, care conduc substantele organice asimilate liber. [Pron. flo-em. / < fr. phloeme, cf. gr. phloios – scoarta].
HIDROLAZA s.f. Enzima care descompune prin hidroliza substantele organice. [< fr. hydrolase].
LIPOID, -A adj. Cu aspect de grasime. // s.f.pl. Lipide complexe insolubile in acetona, carora substantele organice pe care le contin le confera proprietati diferite de ale lipidelor simple. [Pron. -po-id, pl. -ide. [< fr. lipoide(s)].
ALOTROFIC, -A adj. 1. (biol.; despre organisme) care foloseste substantele organice sintetizate. 2. (despre flori) cu adaptare redusa pentru primirea insectelor. (< fr. allotrophique)
AZOTOMETRU s. n. aparat pentru dozarea azotului continut in substantele organice. (< fr. azotometre)
COACERVAT s. n. formatie speciala gelatinoasa macromoleculara, in stare coloidala, prezentand fenomene de metabolism, de crestere si de inmultire, forma intermediara intre substantele organice si primele organisme. (< fr. coacervat, lat. coacervatus)
FOTOTROF, -A adj. (despre plante si unele organisme) care sintetizeaza substantele organice cu ajutorul luminii solare. (< fr. phototrophe)
HIDROLAZA s. f. enzima care descompune prin hidroliza substantele organice. (< fr. hydrolase)
LIPOID, -A I. adj. cu aspect de grasime. II. s. f. pl. lipide complexe insolubile in acetona, carora substantele organice pe care le contin le confera proprietati diferite de cele ale lipidelor simple. (< fr. lipoide/s/)
CARBON (‹ fr., lat.) s. n. Element chimic (C; nr. at. 6, m. at. 12,01), nemetal. Se gaseste in natura, in stare elementara, cristalina (diamant, grafit), in zacaminte fosile (carbune de pamint si bitumuri), in unele roci sedimentare (carbonati), in dioxidul de carbon si in toate substantele organice, combinate cu alte citeva elemente (hidrogen, oxigen, azot etc.). Functioneaza in combinatii in starea de valenta 4. Intra in compozitia unor aliaje de mare importanta in tehnica. Cunoscut din antichitate. ♦ C 14 (614C*) = izotop radioactiv al c., care ia nastere in atmosfera; este folosit ca atom marcat (v. si geocronologie); metoda cu radiocarbon este una dintre metodele moderne de datare in arheologie. Hirtie-c. = hirtie subtire, acoperita pe una dintre fete cu o substanta chimica de culoare inchisa si folosita la scoaterea de copii dupa texte; indigo (IV).
ALBUMINA, albumine, s. f. substanta organica din grupul proteinelor, solubila in apa, coagulabila prin incalzire si precipitabila la actiunea acizilor anorganici, care intra in compozitia albusului de ou, a sangelui si a altor lichide organice. – Din fr. albumine.
ALDEHIDA, aldehide, s. f. substanta organica obtinuta prin oxidarea moderata a unor alcooli, folosita in industria farmaceutica. ◊ Aldehida formica = formaldehida. Aldehida benzoica = benzaldehida. – Din fr. aldehyde.
AMIDINA, amidine, s. f. substanta organica pe baza de amida, folosita in medicamentatie. – Din fr. amidine.
AMIDOL s. n. substanta organica folosita ca developator in fotografie. – Din fr. amidol.
AMIDON s. n. substanta organica ce se gaseste in semintele, fructele si tuberculele plantelor si care se foloseste in industria alimentara, chimica etc. – Din fr. amidon.
ANHIDRIDA, anhidride, s. f. 1. substanta anorganica care, reactionand cu apa, formeaza un acid. 2. substanta organica rezultata de obicei prin eliminarea unei molecule de apa dintre doua grupari carboxil. ♦ Anhidrida carbonica = bioxid de carbon, Anhidrida acetica = lichid incolor cu miros intepator, intrebuintat la fabricarea colorantilor, medicamentelor, acetatului de celuloza, etc. – Din fr. anhydride
BIOACUMULARE, bioacumulari, s. f. Proces de acumulare in sol a substantelor organice in urma descompunerii resturilor vegetale si animale, care contribuie la fertilizarea pamantului. [Pr.: bi-o-a-] – Bio- + acumulare.
BIOMASA, biomase, s. f. Masa de substanta organica raportata la o anumita unitate de suprafata si de timp. [Pr.: bi-o-] – Din engl. biomass, fr. biomasse.
BIOPLASMA s. f. (Biol.) substanta organica vie aflata in constitutia organismului oricarei vietuitoare. [Pr.: bi-o-] – Din fr. bioplasme.
CAMFOR s. n. substanta organica, incolora, volatila, cu miros caracteristic si cu gust amar, extrasa din lemnul unui arbore exotic (Cinnamonum camphora) sau fabricata pe cale sintetica si utilizata (sub forma de ulei camforat) in medicina ca stimulent al centrilor nervosi vasomotori si al aparatului respirator si la fabricarea celuloidului. – Din ngr. kamfora.
CAPROLACTAMA s. f. substanta organica folosita ca materie prima pentru fabricarea fibrelor sintetice de relon. – Din fr. caprolactame.
CARBON s. n. Element chimic, metaloid foarte raspandit in natura, component de baza al tuturor substantelor organice, care se gaseste in carbuni, in petrol, in gaze etc., iar in stare elementara in diamant, in grafit si in carbunele negru. ◊ Carbon 14 = izotop radioactiv al carbonului, care ia nastere in atmosfera si care serveste la stabilirea varstei vestigiilor materiale. (Hartie-)carbon = hartie subtire acoperita pe una dintre fete cu o substanta chimica de culoare inchisa, intrebuintata in dactilografie, cartografie etc. la scoaterea de copii; indigo, plombagina. – Din fr. carbone, lat. carbo, -onis.
CELULOZA s. f. substanta organica din care sunt alcatuiti peretii celulari ai plantelor si care are o larga intrebuintare in industria hartiei, a lacurilor, a fibrelor artificiale, a maselor plastice etc. – Din fr. cellulose.
CETONA, cetone, s. f. Nume generic dat unor compusi organici, care se obtin mai ales prin oxidarea alcoolilor secundari, a hidrocarburilor etc. intrebuintati in sinteza multor substante organice. – Din fr. cetone.
CHINONA s. f. substanta organica constituind componentul de baza in sinteza unor materii colorante. – Din fr. quinone.
CHITINA s. f. substanta organica asemanatoare cu celuloza, care formeaza partea scheletica din tegumentele insectelor. – Din fr. chitine.
GLOBINA, globine, s. f. (Biol.) substanta organica, care, impreuna cu hemul, formeaza hemoglobina. – Din fr. globine.
GLUCIDA, glucide, s. f. substanta organica naturala care contine carbon, hidrogen si oxigen, reprezentand un constituent fundamental al materiei vii si avand un rol important in metabolism; hidrat de carbon, carbohidrat. – Din fr. glucide.
HARTIE, hartii, s. f. 1. Produs industrial special pentru scris, tiparit, desenat, impachetat etc., fabricat din substante organice vegetale si materiale de incleiere si de colorare, in forma de foi subtiri si intinse. ◊ Expr. A pune (sau a asterne) ceva pe hartie = a scrie, a redacta ceva. 2. Foaie de hartie (1) (scrisa sau tiparita). 3. Act, document, scrisoare etc. cu caracter oficial. 4. Ban de hartie (1), bancnota. Cinci hartii de cate o suta. ◊ Hartie de valoare = inscris care atesta participarea la formarea unui capital sau la acordarea unui imprumut si care da proprietarului sau posesorului sau dreptul de a primi dividende sau de a incasa dobanda. Hartie-moneda = bani de hartie. 5. (Sport) Categorie de greutate in box, la juniori, intre 45 si 48 kg. – Din sl. chartija.
HEMINA, hemine, s. f. substanta organica produsa prin incalzirea hemoglobinei cu clorura de sodiu si acid acetic, folosita in medicina judiciara pentru identificarea petelor de sange. – Din fr. hemine.
HEMOGLOBINA s. f. substanta organica feruginoasa care constituie materia coloranta a globulelor rosii din sangele vertebratelor si care, datorita proprietatii sale de a se oxida si de a se reduce cu usurinta, are rol in procesul respirator. – Din fr. hemoglobine.
HETEROPROTEIDA, heteroproteide, s. f. (Biol.) substanta organica compusa dintr-o proteina si o substanta neproteicaVezi nota. [Var.: eteroproteida s. f.] – Din fr. heteroproteide.
HIDRAZONA, hidrazone, s. f. substanta organica rezultata din condensarea hidrazinei cu aldehida sau cetona. – Din fr. hydrazone.
HIDROCARBONAT, hidrocarbonate, s. n. substanta organica constituita din carbon, hidrogen, oxigen, in care hidrogenul si oxigenul se gasesc in acelasi raport ca in molecula de apa. – Dupa fr. hydrocarbone.
HIDROCARBONAT, hidrocarbonati, s. m. substanta organica constituita din carbon, hidrogen si oxigen, in care hidrogenul si oxigenul se gasesc in acelasi raport ca in molecula de apa; carbohidrat. – Din fr. hydrocarbonate.
HUMUS s. n. Amestec de substante organice amorfe aflat in sol, care ii conditioneaza fertilitatea si care este rezultat din transformarea materialului vegetal sub actiunea microorganismelor. – Din fr., lat. humus, germ. Humus.
INDICAN s. n. substanta organica ce se gaseste in indigo (3). – Din fr. indican.
IODURARE, iodurari, s. f. (Chim.) Introducere a iodului in molecula unei substante organice. – Dupa fr. ioduration.
INCARBONIZARE s. f. Proces biochimic lent de transformare a substantelor organice din plante in carbuni. – In + carbonizare.
NUCLEINA, nucleine, s. f. substanta organica bogata in fosfor, pe care o contine nucleul proteinelor. [Pr.: -cle-i-] – Din fr. nucleine.
URACIL s. n. (Biol.) substanta organica de natura bazica prezenta in acidul ribonucleic. – Din fr. uracile.
UREE s. f. substanta organica incolora, cristalizata, care se gaseste in u***a si in sange (produsa de dezagregarea substantelor azotoase in organismul animal) sau se obtine pe cale sintetica, fiind folosita ca ingrasamant agricol sau la fabricarea unor mase plastice, a unor medicamente etc. (Pr.: -re-e] – Din fr. uree.
VANILINA s. f. substanta organica foarte aromata care se extrage din fructul de vanilie (1) sau care se obtine pe cale sintetica, folosita in alimentatie si in parfumerie. – Din fr. vaniline.
ZAHARINA s. f. substanta organica solida, cristalizata, greu solubila in apa, cu o putere de indulcire de 500 de ori mai mare decat a zaharului, netoxica si neasimilabila, intrebuintata ca inlocuitor al zaharului in alimentatia bolnavilor de diabet. – Din fr. saccharine.
ZAHARURI s. n. pl. Nume generic dat substantelor organice care formeaza (alaturi de albuminoide si de grasimi) una dintre cele trei grupe de combinatii specifice celulelor organismelor vii (din care fac parte glucoza, fructoza, zaharoza, lactoza, maltoza etc.); glucide. – Din zahar.
MANITA s. f. substanta organica zaharata continuta in rasina de frasin si in unele ciuperci. – Din fr. mannite.
ASFALT, asfalturi, s. n. 1. Roca sedimentara, bruna-neagra, formata prin bituminizarea unor substante organice sau prin oxidarea si polimerizarea petrolului. 2. Amestec de bitum cu materiale minerale, intrebuintat mai ales la pavarea drumurilor. ♦ Drum, loc asfaltat. – Din fr. asphalte.
MUCEGAI, mucegaiuri, s. n. Nume dat ciupercilor saprofite sau parazite care se dezvolta pe suprafata substantelor organice, pe ziduri, pe pietre etc. sub forma unui strat ca pasla, cenusiu sau verzui, si care provoaca degradarea mediului pe care se dezvolta; p. ext. igrasie; mucezeala. [Var.: mucigai s. n.] – Din muced.
DEMINERALIZA, demineralizez, vb. I. Tranz. A elimina componentii minerali dintr-o substanta de natura organica. ♦ (Despre substante organice) A-si pierde componentii minerali. – Din fr. demineraliser.
PUTREFACTIE, putrefactii, s. f. 1. Proces de descompunere a unor substante organice (vii sau moarte) sub influenta unor bacterii; putrezire. ♦ Faza ultima a procesului de asimilare si dezasimilare a hranei de catre un organism viu, care consta in descompunerea, sub actiunea fermentilor, a resturilor neasimilate din materia cu care s-a hranit organismul. 2. Fig. Descompunere, decadere morala. – Din fr. putrefaction, lat. putrefactio, -onis.
SAPROFIT, -A, saprofiti, -te s. n., adj. (Organism vegetal sau microorganism) care isi procura hrana din substante organice in descompunere. [Var.: saprofita s. f.] – Din fr. saprophyte.
FRUCTOZA s. f. substanta organica dulce, care se gaseste in nectarul florilor, in fructele dulci si in miere si care, impreuna cu glucoza, formeaza zaharoza; levuloza. – Din fr. fructose.
ANTIBIOTIC, -A, antibiotici, -ce, s. n., adj. 1. S. n. substanta organica solubila, produsa de unele microorganisme animale si vegetale, care are capacitatea de a distruge anumiti microbi sau de a le opri dezvoltarea, fapt pentru care se utilizeaza in tratamentul bolilor infectioase. 2. Adj. Care tine de un antibiotic (1), care se face cu antibiotice.[Pr.: -bi-o-] – Din fr. antibiotique.
TOXINA, toxine, s. f. 1. substanta organica (mai frecvent proteica) cu actiune toxica, produsa de organisme vegetale sau animale. 2. substanta care ingreuneaza sau impiedica flotatia minereurilor. – Din fr. toxine.
ANTRACHINONA, antrachinone, s. f. substanta organica, derivata din antracen, alcatuita din cristale galbui, care serveste ca materie prima pentru unii coloranti. – Din fr. anthraquinone.
PERVITINA s. f. substanta organica intrebuintata ca stimulent al sistemului nervos, pentru a face sa dispara senzatia de oboseala si de somn si pentru cresterea temporara a energiei si a puterii de munca. – Din fr. pervitine, germ. Pervitin.
PIRIDINA, piridine, s. f. substanta organica aromatica, lichida, incolora, toxica, solubila in apa, in alcool si in eter, cu miros caracteristic neplacut, folosita la fabricarea unor medicamemte, a unor materii colorante etc. – Din fr. pyridine.
PIRIDOXINA, piridoxine, s. f. (Farm.) substanta organica ce se gaseste in drojdia de bere, grau, ficat, rinichi etc., jucand un rol important in mentinerea integritatii structurale si functionale a multor tesuturi si organe; vitamina B6; adermina. – Din fr., engl. pyridoxine.
POLIALCOOL, polialcooli, s. m. (La pl.) Clasa de substante organice care contin in molecula doua sau mai multe grupari hidroxil si care se obtin din produse naturale sau pe cale sintetica; (si la sg.) alcool cu mai multe grupari hidroxil care face parte din aceasta clasa; alcool polivalent. [Pr.: -li-al-] – Din fr. polyalcool.
PROTEINA, proteine, s. f. substanta organica alcatuita din carbon, hidrogen, oxigen, azot, sulf etc., care intra in componenta protoplasmei celulelor animale si vegetale, indeplinind in organism functii variate fundamentale. – Din fr. proteine.
PROTIDA, protide, s. f. (Mai ales la pl.) substanta organica azotata care, prin desfacere hidrolitica, elibereaza aminoacizi. – Din fr. protide.
OMOLOG, -OAGA, omologi, -oage, adj., s. m. 1. Adj. (Despre doua elemente apartinand unor figuri geometrice intre care exista o corespondenta determinata) Care corespunde, care se afla in corespondenta. Laturi omoloage. 2. Adj. (Despre o substanta organica) Care are o structura chimica diferita de structura altei substante prin prezenta unei grupe in care carbonul se afla in combinatie cu doi atomi de hidrogen. Hidrocarburi omoloage. 3. Adj. (Biol.; despre unele organe) Care are structura asemanatoare si origine comuna, dar forma externa si functiuni diferite. 4. S. m. Persoana care detine o functie oficiala intr-o organizatie sau intr-un stat, privita in raport cu o alta persoana care detine aceeasi functie oficiala intr-o alta organizatie sau intr-un alt stat. – Din fr. h*******e.
CHINOLINA, chinoline, s.f. substanta organica lichida, cu proprietati bazice, care se obtine prin distilarea uleiurilor de oase. (cf. fr. quinoleine, engl. quinoline)
ORGANOLIT, organolite, s. n. (Geol.) Mineral sau roca formate prin transformarea unor substante organice. – Cf. fr. organolithien.
FERMENTATIE, fermentatii, s. f. Proces de transformare, de descompunere, de alterare a substantelor organice sub actiunea fermentilor produsi de microorganisme; fermentare. ♦ substanta fermentata. – Din fr. fermentation, lat. fermentatio.
FIBRINOGEN s. n. substanta organica proteica dizolvata in plasma, care se transforma in fibrina in timpul coagularii sangelui. – Din fr. fibrinogene.
ORGANOGEN, -A, organogeni, -e, adj. 1. (Despre elemente chimice) Care intra in compozitia substantelor organice din structura animalelor si a vegetalelor. 2. (Despre minerale, roci, minereuri, formatii geologice) Care consta din resturi sau urme de organisme animale ori vegetale; care s-a format sub actiunea organismelor. – Din fr. organogene.
OSEINA s. f. substanta organica din clasa proteinelor, care formeaza partea organica a oaselor. – Din fr. osseine.
FUNGIDA, fungide, s. f. (La pl.) Grup de plante inferioare fara clorofila, care se hranesc cu substante organice gata preparate; ciuperci; (si la sg.) planta care face parte din acest grup. – Din lat. fungidus.
XANTINA s.f. substanta organica azotoasa care se gaseste in tesuturile organismelor vegetale si animale. (din fr. xanthine)
INCINERA, incinerez, vb. I. Tranz. A arde un cadavru sau alta substanta organica, prefacandu-le in cenusa. – Din fr. incinerer, lat. incinerare.
LACTOZA s. f. substanta organica incolora, solida, cu gust dulce, care se extrage din zer, folosita in industria de medicamente. – Din fr. lactose.
LECITINA s. f. substanta organica fosforata, care se gaseste in organismele vii, mai ales in tesutul nervos si in galbenusul de ou. – Din fr. lecithine.
CITOPLASMA s. f. Element constitutiv fundamental al unei celule animale sau vegetale, format indeosebi din albumina asociata cu alte substante organice. – Din fr. cytoplasme.
LIGNINA, lignine, s. f. substanta organica complexa care se gaseste in tesuturile plantelor lemnoase, dandu-le impermeabilitate si rigiditate. – Din fr. lignine.
LIPIDA, lipide, s. f. (Mai ales la pl.) substanta organica grasa, insolubila in apa, componenta a materiei vii. – Din fr. lipide.
LIPOIDA, lipoide, s. f. substanta organica grasa asemanatoare cu lipidele. – Din fr. lipoide.
METILORANJ s. n. substanta organica din clasa colorantilor azotici, care are proprietatea de a fi galbena intr-o solutie bazica, portocalie intr-o solutie neutra si rosie intr-o solutie acida; heliantina. – Din fr. methylorange.
METILSTIREN, metilstireni, s. m. (Chim.) substanta organica, derivat al stirenului, folosita ca monomer in polimerizare. – Din fr. methylstyrene.
MIXOMICETE s. f. pl. Increngatura de plante inferioare, constituind mase gelatinoase informe, care se intalnesc pe substante organice vegetale in descompunere. – Din fr. myxomycetes.
MIXOTROF, -A, mixotrofi, -e, adj. (Biol.; despre organisme) Care se hraneste cu substante organice preparate sau luate din mediul inconjurator. – Din fr. myxotrophe.
CLORURA, cloruri, s. f. Sare a acidului clorhidric; combinatie a clorului cu un element chimic sau cu o substanta organica. ◊ Clorura de sodiu = sare de bucatarie. Clorura mercurica = sublimat corosiv. Clorura mercuroasa = calomel. Clorura de var = substanta obtinuta prin introducerea de clor in varul stins si intrebuintata decolorant si dezinfectant. Clorura de vinil = compus organic gazos obtinut prin clorurarea etilenei. Clorura de polivinil = produs macromolecular obtinut prin polimerizarea clorurii de vinil, folosit ca material de constructie, la fabricarea pieii artificiale etc.; policlorura de vinil. – Din fr. chlorure.
NITRIL, nitrili, s. m. substanta organica, ester al acidului cianhidric, folosita in sinteza organica. – Din fr. nitrile, germ. Nitril.
NITRODERIVAT, nitroderivati, s. m. substanta organica a carei molecula contine o grupare alcatuita din azot si oxigen, legata direct de atomul de carbon. – Din germ. Nitroderivat.
NITRA, nitrez, vb. I. Tranz. (Tehn.) A introduce o grupare alcatuita din azot si oxigen in molecula unei substante organice. – Din fr. nitrer.
NEURINA, neurine, s. f. substanta organica toxica care se gaseste de obicei in materiile intrate in putrefactie. [Pr.: ne-u-] – Din fr. neurine.
ELASTINA s. f. substanta organica albuminoasa care intra in compozitia fibrelor elastice ale tendoanelor, ale vaselor de sange, ale pielii etc. – Din fr. elastine.
ERGONA, ergone, s. f. Nume generic dat unor substante organice (enzime, hormoni, vitamine) din constitutia celulelor vii, a caror actiune consta in stimularea functiunilor celulare. – Din fr. ergones.
TIOUREE s. f. substanta organica, incolora, solubila in apa, intrebuintata la fabricarea unor medicamente sau a unor materiale plastice. [Pr.: ti-o-u-re-e] – Din fr. thio-uree.
TRIZAHARIDA, trizaharide, s. f. substanta organica din clasa hidratilor de carbon, care are molecula formata din trei resturi de monozaharida. – Din fr. trisaccharide.
REZORCINA s. f. substanta organica solida, cristalizata, incolora, solubila in apa si alcool, cu slaba actiune reducatoare, folosita ca revelator fotografic, ca materie prima in industria chimica si farmaceutica. – Din fr. resorcine.
RETICULINA s. f. substanta organica albuminoida care contine fosfor si care se gaseste in organele bogate in tesut reticular. – Din fr. reticuline.
SAPROPEL, sapropeluri, s. n. Mal bogat in substante organice aflate in diferite stadii de descompunere, format in ape sarace in oxigen (mari, lagune, lacuri), si care are efecte terapeutice. – Din fr. sapropel.
STEROID, steroizi, s. m. (Biochim.) substanta organica naturala prezenta in multi hormoni si in acizi biliari, cu rol biologic important. [Pr.: -ro-id] – Din fr. steroide.
STIMULATOR, -OARE, stimulatori, -oare, adj., s. m. (substanta, agent, element) care stimuleaza; spec. (substanta organica) care, in cantitati mici, accelereaza cresterea plantelor. – Din fr. stimulateur.
SUBERINA s. f. substanta organica formata din acizi grasi, care se gaseste in membrana celulara a suberului. – Din fr. suberine.
SULFANILAMIDA, sulfanilamide, s. f. (Farm.) substanta organica, de culoare alba, folosita local in tratamentul plagilor infectate. – Din fr. sulfanilamide.
CRACA, crachez, vb. I. Tranz. A descompune prin cracare o substanta organica. – Din fr. craquer.
CROMOFOR, cromofori, s. m. Grup de atomi care, introdusi in molecula unei substante organice, coloreaza acea substanta. – Din fr. chromophore.
ALBUMINA ~e f. substanta organica din grupul proteinelor, care intra in compozitia sangelui si a altor lichide organice. [g.-d. albuminei] /<fr. albumine
ALCALOID ~zi m. substanta organica toxica, de origine vegetala, folosita in doze mici ca medicament. /<fr. alcaloide
AMIDON n. substanta organica, aflata in grauntele de cereale, in tubercule, in fructe, care, extrasa, se foloseste in industria alimentara, farmaceutica, chimica. /<fr. amidon
BIOGAZ ~e n. Gaz obtinut in urma procesului de descompunere a substantelor organice. [Sil. bi-o-] /<germ. Biogas
CAMFOR n. substanta organica cristalizata, incolora, cu miros caracteristic si gust amar, folosita in medicina si in industria celuloidului. /<ngr. kamfora
CARBON n. Metaloid, foarte raspandit in natura (sub forma de grafit), in zacaminte fosile (carbune de pamant si bitumuri) si in bioxidul de carbon, component de baza al tuturor substantelor organice vegetale si animale. ~ primar. /<fr. carbon, lat. carbo, ~onis
CATABOLISM n. fiziol. Proces de transformare a unor substante organice asimilate de organism in produse mai simple, care sunt eliminate; dezasimilatie. /<fr. catabolisme
CELULOZA f. substanta organica existenta in membrana celulelor vegetale, care are diferite intrebuintari in industrie (la fabricarea hartiei, a fibrelor sintetice, a lacurilor, a maselor plastice, a explozivilor etc.). [G.-D. celulozei] /<fr. cellulose
CEREBROZIDA ~e f. mai ales la pl. substanta organica complexa prezenta, mai ales, in tesuturile nervoase. /<fr. cerebroside
CETONA ~e f. Grup de compusi organici, cu miros caracteristic, intrebuintati in sinteza unor substante organice. /<fr. cetone
CHITINA f. substanta organica din care este format scheletul exterior al unor insecte si crustacee. /<fr. chitine
CLOROFILIAN ~ana (~eni, ~ene) Care se produce in prezenta clorofilei; realizat cu ajutorul clorofilei. ◊ Asimilatie ~ana proces fiziologic de sinteza a substantelor organice sub influenta luminii solare absorbi-te de clorofila; fotosinteza. /<fr. chlorophyllien
A SE COAGULA se ~eaza intranz. (despre substante organice lichide) A capata un grad mai mare de densitate (intermediar intre starea lichida si cea solida); a se inchega; a se conglutina; a se prinde. [Sil. co-a-] /<fr. se coaguler, lat. coagulare
COMPOST ~uri n. Ingrasamant obtinut in urma fermentarii unui amestec de substante organice de origine vegetala si animala, la care se adauga si componente minerale. /<fr. compost
A SE CONGLUTINA se ~eaza intranz. (despre substante organice lichide) A deveni vascos; a capata un grad mai mare de densitate (intermediar intre starea lichida si cea solida); a se inchega; a se coagula; a se prinde. /<fr. conglutiner, lat. conglutinare
A DEMINERALIZA ~ez tranz. (substante organice) A face sa se demineralizeze. /<fr. demineraliser
A SE DEMINERALIZA se ~eaza intranz. (despre substante organice) A pierde sarurile minerale proprii. /<fr. demineraliser
DENTINA f. substanta organica din care este formata masa principala a dintelui; ivoriu. /<fr. dentine
A SE DESCOMPUNE ma descompun intranz. 1) (despre corpuri) A se separa in elementele constitutive; a se desface; a se disocia; a se dezagrega; a se dezasambla. 2) fig. (despre comunitati) A-si pierde coeziunea interna; a se dezmembra; a se dezagrega; a se destrama; a se dezarticula. 3) (despre substante organice) A pierde proprietatile pozitive (sub influenta factorilor externi); a se strica; a se inacri; a se altera. 4) (despre persoane) A-si modifica aspectul moral sau fizic. 5) (despre fata) A se convulsiona momentan si involuntar sub actiunea unei suprasolicitari nervoase; a se crispa; a se contracta. /des- + compus
DEZASIMILATIE f. Proces de transformare a unor substante organice, asimilate de organism, in produse mai simple, care sunt eliminate; catabolism. [Art. dezasimilatia; G.-D. dezasimilatiei; Sil. -ti-e] /<fr. desassimilation
DIASTAZA ~e f. 1) substanta organica care indeplineste rolul de catalizator in reactiile biochimice din organismul animalelor si plantelor, inlesnind procesele metabolice; enzima; ferment. 2) med. Despartire accidentala a doua oase articulate (prin lovire, printr-un efort). [Sil. di-as-] /<fr. diastase
ELASTINA f. substanta organica elastica care intra in compozitia tendoanelor, a vaselor sangvine, a pielii. /<fr. elastine
ENZIMA ~e f. substanta organica care inlesneste procesele metabolice din organismul plantelor si animalelor; ferment; diastaza. /<fr. enzyme, germ. Enzyme
FERMENT ~ti m. 1) substanta proteica care catalizeaza reactiile biochimice din organismele animale si vegetale si faciliteaza procesele metabolice; enzima; distaza. 2) Microorganism care contribuie la transformarea substantelor organice dintr-o forma in alta. /<fr. ferment, lat. fermentum
FERMENTATIE ~i f. Proces de descompunere a unor substante organice sub actiunea fermentilor si de transformare a lor in alte substante. [Art. fermentatia; G.-D. fermentatiei; Sil. -ti-e] /<fr. fermentation, lat. fermentatio, ~onis
FOSFATIDA ~e f. substanta organica compusa, care contine fosfor si care intra in componenta celulelor vegetale si animale, mai ales a celor din tesutul nervos. /<fr. phosphatide
FOTOSINTEZA ~e f. bot. Proces fiziologic de sinteza a substantelor organice sub influenta luminii solare absorbite de clorofila; asimilatie clorofiliana. /<fr. photosynthese
FRUCTOZA f. substanta organica dulce, extrasa din fructe si intrebuintata in industria alimentara si in medicina; zahar de fructe. /<fr. fructose
FUNGIDA ~e f. 1) la pl. Grup de plante inferioare, lipsite de clorofila, care se dezvolta pe baza substantelor organice straine (reprezentanti: ciupercile). 2) Planta din acest grup. /<lat. fungidus
GLICOGEN ~e n. substanta organica, avand compozitia asemanatoare cu a amidonului, prezenta in muschi si in ficat. /<fr. glycogene
GLUCIDA ~e f. pl. Substante organice naturale, care constituie componente fundamentale ale materiei vii, avand un rol important in metabolism; hidrati de carbon; zaharide. /<fr. glucides
HUMUS ~uri n. Amestec de substante organice amorfe din sol, rezultat din descompunerea materialului vegetal si animal, care asigura fertilitatea acestuia. Sol bogat in ~. /<lat., fr. humus, germ. Humus
A INCINERA ~ez tranz. (cadavre sau substante organice) A arde transformand in cenusa. /<fr. incinerer, lat. incinerare
IODURARE f. chim. Introducere a atomilor de iod in moleculele unei substante organice. /<fr. ioduration
A SE IMPUTI pers. 3 se impute intranz. (despre substante organice, organisme moarte etc.) A capata miros greu in procesul descompunerii. /in + a puti
LACTOZA f. substanta organica incolora, cu gust dulce, extrasa din lapte si folosita in industria de medicamente. [G.-D. lactozei] /<fr. lactose
LIGNINA f. substanta organica care se gaseste in tesuturile plantelor lemnoase. [G.-D. ligninei] /<fr. lignine
METILORANJ n. substanta organica avand proprietatea de a fi galbena intr-o solutie bazica, portocalie intr-o solutie neutra si rosie intr-o solutie acida. /<fr. methylorange
MUCEGAI ~uri n. Strat de ciuperci saprofite sau parazite, care se dezvolta pe suprafata unor substante organice, obiecte umede etc.; mucezeala. ◊ A prinde ~ a) a se acoperi cu mucegai; b) a-si pierde vigoarea; a se ramoli. /Din muced
MUCEZEALA ~eli f. 1) v. A MUCEZI. 2) Strat de ciuperci saprofite sau parazite, care se dezvolta pe suprafata unor substante organice, obiecte umede etc.; mucegai. /a mucezi + suf. ~eala
NEURINA f. substanta organica toxica exi-stenta in materiile intrate in putrefactie. [Sil. ne-u-] /<fr. neurine
NUCLEINA ~e f. substanta organica bogata in fosfor, care se afla in nucleul proteinelor. [Sil. -cle-i-] /<fr. nucleine
NUCLEOPROTEIDA ~e f. substanta organica compusa din acizi nucleici si proteine bazice, care se afla in nucleul si in plasma tu-turor celulelor organice. [Sil. -cle-o-pro-te-i-] /<fr. nucleoproteide
PECTINA ~e f. substanta organica extrasa din tesuturi vegetale si intrebuintata, mai ales, la prepararea marmeladei si a gemurilor. /<fr. pectine
PIGMENT ~ti m. 1) biol. substanta organica coloranta produsa de unele tesuturi animale sau vegetale. 2) chim. substanta coloranta minerala intrebuintata in industria vopselelor si a lacurilor. /<fr. pigment
PIRIDINA ~e f. substanta organica lichida, incolora, cu miros specific, neplacut, intrebuintata, mai ales, in industria farmaceutica si in cea a colorantilor. /<fr. pyridine
PIROGALIC adj. : Acid ~ substanta organica cristalizata, incolora, cu gust amar, avand diferite intrebuintari (in tehnica fotografierii, in medicina etc.); pirogalol. /<fr. pyrogallique
PIROGALOL n. substanta organica cristalizata, incolora, cu gust amar, avand diferite intrebuintari (in tehnica fotografierii, in medicina etc.); acid pirogalic. /<fr. pyrogallol
PIROGENARE f. Procedeu de transformare sau de descompunere chimica a substantelor organice in conditiile unei temperaturi inalte si de nepatrundere a aerului; piroliza. /cf. fr. pyrogenation
PIROL n. substanta organica lichida, incolora, cu miros de cloroform, avand diferite intrebuintari (in industria colorantilor, in medicina etc.). /<fr. pirrol
PIROLIZA f. Procedeu de transformare sau de descompunere chimica a substantelor organice in conditiile unei temperaturi inalte si de nepatrundere a aerului; pirogenare. /<fr. pyrolyse
PORFIRINA ~e f. substanta organica ce formeaza structura de baza a hemoglobinei si clorofilei. /<fr. porphyrine
PROTEINA ~e f. substanta organica complexa care constituie unul din principalii componenti ai tuturor organismelor vii. /<fr. proteine
PUTRED ~da (~zi, ~de) 1) (despre substante organice) Care s-a descompus sau se afla in stare de descompunere sub actiunea unor microorganisme. Lemn ~. ◊ ~ de bogat (sau bogat ~) foarte bogat. 2 fig. (despre stari si lucruri, medii sociale) Care vadeste decadere economica si morala. /<lat. putridus
PUTREFACTIE ~i f. 1) Proces de descompunere a substantelor organice (de natura animala sau vegetala) care se produce in natura sau in interiorul organismelor vii sub influenta fermentatiei microbiene; putrezire. 2) fig. Stare de degradare morala; putreziciune. [G.-D. putrefactiei] /<fr. putrefaction, lat. putrfactio, ~onis
A SE PUTREFIA pers. 3 se ~za intranz. rar (despre substante organice) A fi in putrefactie; a pierde total structura initiala prin descompunere; a putrezi. /<fr. putrefier
PUTREGAI ~iuri n. 1) substanta organica putreda; putreziciune. 2) (nume generic) Boala a plantelor provocata de ciuperci si de bacterii. 3) fig. (cu sens colectiv) Totalitate a elementelor degradate ale unei societati; pleava; drojdie. 4) Om neputincios (din cauza bolii sau a batranetii). /Din putred si mucegai
A PUTREZI ~esc tranz. 1) (despre substante organice) A deveni putred; a pierde total structura initiala prin descompunere; a se putrefia. 2) fig. (despre persoane) A se afla timp indelungat in conditii nefavorabile. ~ in temnita. ◊ A-i ~ (cuiva) oasele (sau ciolanele) pe undeva v. OS. /Din putred
PUTREZICIUNE ~i f. 1) substanta organica putreda; putregai. 2) fig. Stare de degradare morala; putrefactie. /a putrezi + suf. ~ciune
REZORCINA f. substanta organica solida, cristalizata, incolora, cu miros aromatic, avand diferite intrebuintari (la fabricarea colorantilor si a maselor plastice, in medicina etc.). /<fr. resorcine
SAPROFIT ~ta (~ti, ~te) si substantival (despre microorganisme) Care se dezvolta in substante organice in descompunere. [Sil. sa-pro-] /<fr. sapriphyte
SAPROPEL ~uri n. Namol format in ape statatoare din substante organice aflate in putrefactie si folosit in scopuri medicinale sau ca ingrasamant.[Sil. sa-pro-] /<fr. sapropel, germ. Sapropel
STEROID ~e n. 1) la pl. Grup de substante organice de origine vegetala si animala care au o importanta mare pentru activitatea vitala a organismelor. 2) substanta din acest grup. /<fr. steroide
STIMULATOR2 ~i m. mai ales la pl. substanta organica activa care accelereaza cresterea plantelor. /<fr. stimulateur
TANIN ~uri n. substanta organica de origine vegetala, sub forma de praf cu gust astringent, intrebuintata in medicina, la fabricarea colorantilor si, in special, la tabacirea pieilor. /<fr. tanin
TARTRIC adj. : Acid ~ substanta organica cristalizata, solubila in apa, avand diferite intrebuintari (in industria alimentara, textila si in medicina). [Sil. tar-tric] /<fr. tartrique
TEINA f. substanta organica sub forma de cristale, cu gust amarui, extrasa din ceai si intrebuintata, mai ales, in medicina. [G.-D. teinei] /<fr. theine
UREE f. substanta organica incolora, cristalizata, prezenta in sange si eliminata din organism prin u***a si sudoare. [G.-D. ureei; Sil. -re-e] /<fr. uree
VITAMINA ~e f. 1) substanta organica necesara pentru mentinerea proceselor celulare vitale. 2) Preparat care contine o astfel de substanta. [G.-D. vitaminei] /<fr. vitamine, germ. Vitamin
XANTINA f. substanta organica azotoasa care se gaseste in tesuturile organismelor vegetale si animale. /< fr. xanthine
ZAHARINA f. substanta organica alba, cristalizata, mult mai dulce decat zaharul, dar lipsita de valoare nutritiva, folosita de bolnavii de diabet ca substituent al zaharului. /<fr. saccharine
ZAHARURI n. pl. Substante organice naturale, care constituie componenti fundamentali ai materiei vii, avand un rol important in metabolism; hidrati de carbon; zaharide. /Din zahar
ACETILCOLINA s.f. (Chim.) substanta organica secretata de terminatiile fibrelor nervoase. [< fr. acetylcholine].
ALBUMINA s.f. substanta organica din grupul proteinelor, care intra in constitutia celulei animale si vegetale. // (In forma albumin-, albumino-) Element prim de compunere savanta cu semnificatia „(referitor la) albumina”. [< fr. albumine].
AMINOACIZI s.m.pl. Substante organice, componenti ai proteinelor, care se gasesc liberi in cantitati mici in organismele vietuitoarelor. [Sg. aminoacid. / < fr. aminoacides].
AZOTOMETRU s.n. Aparat pentru determinarea volumului de azot rezultat din arderea unei substante organice. [< germ. Azotometer, cf. fr. azotimetre].
BATOCROM s.n. Efect produs de o grupare de atomi, care, introdusi in molecula unei substante organice, produce inchiderea culorii acesteia. [< fr. bathochrome, cf. gr. bathos – adancime, chroma – culoare].
BIOCATALIZATOR s.m. substanta organica (enzima, hormon, vitamina) indispensabila in procesele biologice. [< germ. Biokatalysator, cf. gr. bios – viata, katalysis – dizolvare].
BITUMINE s.f.pl. (Geol.) Materii din scoarta Pamantului constituite din hidrocarburi si din diferite alte substante organice. [< fr. bitumines].
CHINOLEINA s.f. substanta organica lichida cu proprietati bazice, care se obtine prin distilarea uleiurilor de oase. [Pron. -le-i-, var. chinolina s.f. / < fr. quinoleine, cf. engl. quinoline, germ. Chinolin]
CHINONA s.f. substanta organica cu molecula formata din sase atomi de carbon si care constituie substanta de baza in sinteza unor materii colorante. [< fr. quinone].
CLORURA vb. I. tr. 1. A trata cu clor unele substante organice. 2. A trata lana cu clor pentru a-i da luciu si o mare afinitate pentru coloranti. [< fr. chlorurer].
COLAGEN, -A adj. (Despre substante) Care ajuta la prepararea substantelor gelatinoase. // s.n. substanta organica albuminoida, din care sunt constituite pielea, cartilajele etc. [< fr. collagene, cf. gr. kolla – clei, gennan – a naste].
COLESTEROL s.n. substanta organica aflata in protoplasma celulelor, in special in creier si in nervi, care reglementeaza permeabilitatea fata de lichide a membranelor celulare; colesterina. [< fr. cholesterol, cf. gr. chole – fiere, stereos – solid].
CORTICOSUPRARENALA s.f. Regiune periferica a glandei suprarenale, ai carei hormoni actioneaza asupra metabolismului substantelor organice si minerale. [Dupa fr. cortico-surrenale].
DECLORURA vb. I. tr. A indeparta clorurile din unele substante organice. [Cf. fr. dechlorurer].
DEUTERARE s.f. (Chim.) Operatia de inlocuire cu deuteriu, in prezenta catalizatorilor, a hidrogenului din substante organice. [Dupa fr. deuteration].
DIAZODERIVAT s.m. (Chim.) substanta organica care contine in molecula cel putin doi atomi de azot. [Cf. fr. diazo-derive].
FLUORURARE s.f. Introducere a fluorului in molecula substantelor organice. [Dupa fr. fluoruration].
GALACTOZA s.f. substanta organica asemanatoare cu glucoza, care se gaseste in lapte. [< fr. galactose].
GLUCIDE s.f.pl. Substante organice care intra in compozitia protoplasmei; hidrati de carbon. [Var. glicide s.f.pl., sg. glucida. / < fr. glucides, cf. gr. glykys – dulce].
GUANIDINA s.f. substanta organica solida, care se gaseste in natura in aminoacizi. [Pron. gua-. / < fr. guanidine].
INCARBONIZARE s.f. Transformare biochimica lenta a substantelor organice din plante in carbuni de pamant. [Var. incarbonizare s.f. / et. incerta].
LIPIDE s.f.pl. Substante organice din grupa esterilor de acizi grasi si alcooli, care prin oxidarea lor produc caldura organismului. [Sg. lipida. / < fr. lipides, cf. gr. lipos – grasime, eidos – forma].
LIZINA s.f. (Biol.) 1. Aminoacid indispensabil cresterii. 2. substanta organica avand proprietatea de a dizolva globulele rosii, bacteriile si celulele tesuturilor. [< fr. lysine].
MANITA s.f. (Chim.) substanta organica zaharata care se gaseste in rasina de frasin si in unele ciuperci, avand actiune laxativa. [< fr. mannite].
NITRODERIVAT s.m. substanta organica obtinuta prin nitrare. [< germ. Nitroderivat, cf. fr. nitroderive].
PECTIC, -A adj. (Despre substante organice) Care contine pectina, care se gaseste in membranele vegetale. [< fr. pectique, cf. gr. pektikos].
PEPTONA s.f. substanta organica produsa in timpul digestiei prin hidroliza proteinelor sub actiunea pepsinei. [< fr., engl. peptone].
PIRIDINA s.f. substanta organica lichida, fara culoare si cu miros neplacut, care se gaseste in uleiul de oase si in gudron. [< fr. pyridine].
PLASTIDE s.f.pl. Organite care se gasesc in protoplasma celulelor vegetale si care au un rol foarte insemnat in viata plantelor, ele formand substante organice din cele anorganice. [Sg. plastida. / < fr. plastides].
POLIPEPTIDA s.f. (Chim.) substanta organica cu constitutie asemanatoare cu cea a albuminelor, dar mai putin complicata. [< fr. polypeptide].
PROTEINA s.f. substanta organica cu greutate moleculara foarte mare, indispensabila in alimentatie. [< fr. proteine].
PROTIDE s.f.pl. Nume generic al substantelor organice azotoase. [Sg. protida. / < fr. protides].
PUTREFACTIE s.f. 1. Descompunere a organismelor moarte sau a substantelor organice; putrezire, putrefiere, putrescenta. ◊ Bacterii de putrefactie = grup de bacterii care provoaca fenomenele de descompunere a substantelor organice. 2. (Fig.) Destramare, dezagregare morala. [Gen. -iei, var. putrefactiune s.f. / cf. fr. putrefaction, lat. putrefactio].
SECRETIE s.f. Proprietate pe care o au celulele unor glande de a produce diferite substante necesare activitatii organismului; substanta secretata de aceste glande. ♦ (Bot.) substanta organica de tip special, elaborata de plante in timpul activitatii lor vitale. [Gen. -iei, var. secretiune s.f. / < fr. secretion, cf. lat. secretio – separare].
SEMISAPROFIT, -A adj. (Despre plante autotrofe sau parazite) Care se nutreste partial si cu substante organice moarte. [Et. incerta].
SULFONA vb. I. tr. A introduce acid sulfuric in molecula unei substante organice. [< fr. sulfoner].
TIOFEN s.n. (Chim.) substanta organica, cu insusiri asemanatoare benzenului, care se gaseste in gudroanele de la distilarea carbunilor de pamant. [< fr. thiophene, it. tiofene].
ACICLIC, -A adj. 1. (Despre flori) Cu organele asezate in spirala continua. 2. (Despre substante organice) Care nu contine nici un ciclu de atomi in molecula sa. [< fr. acyclique].
ACRIDINA s.f. (Chim.) substanta organica de sinteza, folosita ca baza in industria colorantilor antiseptici. [< fr. acridine].
ALCALOID s.m. (Chim.) substanta organica de origine vegetala sau obtinuta sintetic, toxica, folosita in medicina. [Pron. -lo-id, pl. -zi. / < fr. alcaloide].
AMIDON s.n. substanta organica, aflata in seminte, in fructe etc. sub forma de granule, folosita in industria alimentara, chimica etc. [< fr. amidon].
ANTRACEN s.n. substanta organica cristalizata, care se prepara prin distilarea gudroanelor de huila si este folosita la fabricarea unor coloranti sau ca antiseptic. [< fr. anthracene].
VANILINA s.f. substanta organica aromata care se extrage din fructul vaniliei si care se poate prepara si sintetic. [< fr. vanilline].
BIOGAZ s.n. Gaz rezultat in urma procesului de descompunere a substantelor organice. [< germ. Biogas].
CELULOZA s.f. substanta organica din care sunt alcatuiti peretii celulelor plantelor, cu o larga intrebuintare in industrie. [< fr. cellulose].
CHEMOSINTEZA s.f. Sintetizare a substantelor organice cu ajutorul energiei chimice provenite din oxidarea substantelor minerale; chimiosinteza. [< germ. Chemosynthese].
CHITINA s.f. substanta organica asemanatoare celulozei, din care sunt facute unele tegumente ale insectelor si ale crustaceelor. [< fr. chitine, cf. gr. chiton – tunica].
COLECTOR, -OARE adj. Care colecteaza fluide. // s.n. 1. Incapere, recipient sau conducta pentru acumularea (temporara a) materialelor fluide, granulare sau pulverulente. 2. Organ al rotorului unor masini electrice avand rolul de a comuta legaturile dintre infasurarea rotorului si circuitul exterior. 3. substanta organica folosita ca reactiv la flotatia mineralelor pentru a concentra particulele de minerale in spuma. // s.m. si f. Achizitor de marfuri, de produse etc. pentru stat, pentru o anumita institutie etc. [Cf. fr. collecteur].
CORP s.n. I. 1. Portiune de materie bine determinata. ♦ (Chim.) substanta organica sau anorganica. 2. Obiect, lucru. ◊ Corp delict = obiect care a servit la savarsirea unei infractiuni. 3. (Poligr.) Unitate cu care se masoara marimea literelor tipografice. II. 1 Totalitatea persoanelor care, prin functie sau profesiune, formeaza o unitate deosebita, legal constituita. ◊ Corp de balet = artistii care danseaza in grupuri intr-un balet. 2. (Mil.) Mare unitate cuprinzand mai multe divizii. [Pl. -puri, (chim., s.m.) corpi. / < lat. corpus, cf. fr. corps, it. corpo].
DEMINERALIZA vb. I. tr. A elimina sarurile minerale dintr-o substanta organica. ♦ refl. (Despre substante organice) A pierde sarurile minerale proprii. [Cf. fr. demineraliser].
DENTINA s.f. substanta organica din care este formata masa dintelui; ivoriu. [< fr. dentine].
ELASTINA s.f. substanta organica albuminoida care intra in compozitia fibrelor elastice ale tendoanelor, ale vaselor de sange etc. [< fr. elastine].
FIBRINA s.f. substanta organica proteica aflata in sange si care intervine in procesul de coagulare. [< fr. fibrine].
FRUCTOZA s.f. substanta organica dulce, aflata in nectarul florilor si in unele fructe dulci; levuloza. [< fr. fructose].
FUNCTIE s.f. 1. Activitate dusa de cineva pentru a se achita de obligatiile impuse de serviciul pe care il are; insarcinare, sarcina; slujba. 2. Rol sintactic pe care il indeplineste un cuvant in propozitie. ♦ (Log.) Operatie care prin aplicare asupra unui argument ii confera acestuia o valoare corespunzatoare. 3. Activitatea proprie a organelor unei fiinte (animale sau vegetale). 4. Totalitatea proprietatilor chimice comune ale unei substante organice, determinate de prezenta aceluiasi radical organic in molecula. 5. (Mat.) Marime variabila care depinde de una sau de mai multe marimi variabile. 6. A fi in functie de... = a depinde de... [Var. functiune s.f. / cf. lat. functio, it. funzione, fr. fonction].
FUNGIDE s.f.pl. Plante inferioare, fara clorofila, care se hranesc cu substante organice gata preparate; ciuperci. [Sg. fungida. / cf. lat. fungus].
GLICOGEN s.n. substanta organica avand compozitia amidonului, care se gaseste in ficat. [< fr. glycogene, cf. gr. glykys – dulce, gennan – a produce].
GLOBINA s.f. substanta organica, care, impreuna cu hemul, formeaza hemoglobina. [< fr. globine].
GLUCOZA s.f. substanta organica dulce, alba si cristalizata, care se gaseste in struguri, in amidonul din cartofi etc. [< fr. glucose, cf. gr. glykys – dulce].
HETEROPROTEIDE s.f.pl. Substante organice compuse dintr-o parte proteica si una neproteica. [< fr. heteroproteides].
HUMUS s.n. Amestec de substante organice amorfe, rezultat din descompunerea unor microorganisme, a unor ciuperci etc. [< lat. humus, cf. fr. humus, germ. Humus].
IODURARE s.f. (Chim.) Introducere a iodului in molecula unei substante organice. [Dupa fr. ioduration].
LACTOZA s.f. substanta organica dulce, extrasa din lapte. [< fr. lactose].
LIGNINA s.f. substanta organica complexa, aflata in tesuturile plantelor lemnoase. [< fr. lignine].
MERCAPTAN s.m. (Chim.) substanta organica cu miros urat derivata din alcool, in care oxigenul este inlocuit de sulf; tioalcool. [< fr. mercaptan].
METABOLIT s.n. substanta organica care participa la reactiile metabolismului. [< fr. metabolite].
NITRA vb. I. tr. (Chim.) A introduce o grupare alcatuita din azot si oxigen in molecula unei substante organice. [< fr. nitrer].
NITRIL s.m. substanta organica, ester al acidului cianhidric. [< fr. nitrile].
secret s.n. (inv.) substanta organica produsa si eliminata de celulele glandulare; scurgere, scursoare, scursura, secretie.
OLIGOTROF, -A adj. 1. (Despre plante) Care creste pe soluri sarace in substante nutritive. 2. (Despre soluri sau medii de cultura) Sarac in substante organice si minerale. [< fr. oligotrophe].
OMOLOG, -OAGA adj. 1. (Despre lucruri) Care corespund anumitor reguli, unei legi determinate. 2. (Despre laturi sau fete in figuri omotetice) Care sunt paralele, de acelasi sens sau de sens contrar. 3. (Despre substante organice) Care au functiuni si structuri analoage. 4. (Biol.; despre unele organe) Cu structura asemanatoare (si origine comuna), dar cu forma si functiuni diferite. // s.m. Cel care indeplineste aceeasi functiune sau are o ocupatie identica cu altcineva. [< fr. h*******e, cf. gr. h*******s – in armonie].
camfor s. n. – substanta organica extrasa din lemnul unui arbore exotic, folosita in medicina. – Mr. camfura. Lat. camphora (sec. XIX); in mr. din ngr. ϰάμωορα. – Der. camforat, adj. (care contine camfor).
ORGANOGEN, -A adj. (Biol.; despre elemente) Care intra in compozitia substantelor organice animale sau vegetale. ♦ (Despre roci) De origine organica. [< fr. organogene, cf. gr. organon – organ, gennan – a naste].
PECTINA s.f. substanta organica vegetala care se gaseste in fructe si care, amestecata cu apa, ia forma unei gelatine; pectoza. [< fr. pectine].
PERVITINA s.f. substanta organica folosita ca stimulent al sistemului nervos central pentru a face sa dispara oboseala si somnul. [< fr. pervitine, germ. Pervitin – nume comercial].
RETICULINA s.f. substanta organica albuminoida, care contine fosfor si care se gaseste in tesutul conjunctiv reticulat. [< fr. reticuline].
STEROID s.m. substanta organica raspandita in natura, constituind baza multor hormoni si acizi biliari, cu variate actiuni biologice. [Pron. -ro-id, pl. -oizi. / cf. it. steroide].
SUBERINA s.f. substanta organica facand parte din compozitia suberului. [< fr. suberine].
SULFAMIDA s.f. Medicament preparat dintr-o serie de substante organice cu baza de sulf, folosit in combaterea diferitelor infectii. [< fr. sulfamide].
TANIN s.n. substanta organica de origine vegetala, folosita in special la tabacirea pieilor. [< fr. tanin].
TAUTOMERIE s.f. (Chim.) Proprietate a unor substante organice izomere de a trece cu usurinta una in alta. [< fr. tautomerie, cf. gr. tauto – acelasi, meros – parte].
UREE s.f. substanta organica alba, cristalizata, care se gaseste in cantitati mici in u***a, putandu-se fabrica si sintetic; carbodiamida. [Pron. -re-e, gen. -eei. / < fr. uree, cf. gr. ouron – u***a].
ACICLIC, -A adj. 1. aperiodic. 2. (despre flori) cu elemente dispuse in spirala. 3. (despre substante organice) care nu contine nici un ciclu de atomi in molecula sa. (< fr. acyclique)
ACRIDINA s. f. substanta organica azotata din antracen, baza in industria colorantilor antiseptici. (< fr. acridine)
ALBUMINA s. f. substanta organica din grupul proteinelor, in compozitia albusului de ou, a sangelui si a altor lichide organice. (< fr. albumine)
ALCALOID s. m. substanta organica de origine vegetala sau obtinuta sintetic. (< fr. alcaloide)
ALCOOLAT s. m. substanta organica prin substituirea cu un metal a hidrogenului din hidroxilul unui alcool. (< fr. alcoolate)
ALDEHIDA s. f. substanta organica obtinuta prin oxidarea unor alcooli. (< fr. aldehyde)
ANHIDRIDA s. f. 1. substanta anorganica (oxid) care, in combinatie cu apa, da un acid. 2. substanta organica rezultand prin eliminarea unei molecule de apa din doua grupari carboxil. ♦ ~ carbonica = bioxid de carbon; ~ acetica = lichid incolor cu miros intepator, folosit la fabricarea colorantilor, a medicamentelor etc. (< fr. anhydride)
ANTIBIOTIC, -A I. s. n. substanta organica produsa de unele microorganisme, care impiedica dezvoltarea anumitor microbi. II. adj. 1. referitor la antibiotic (I). 2. (biol.) care inhiba activitatea unor specii. (< fr. antibiotique)
ANTRACHINONA s. f. substanta organica din antracen, alcatuita din cristale galbene, materie prima la fabricarea unor coloranti. (< fr. anthraquinone)
AROMATIC, -A adj. 1. care raspandeste aroma, parfumat. ◊ (despre plante) care contine diferite substante mirositoare. 2. (despre substante organice, combinatii) care are in molecul unul sau mai multe nuclee de 6 atomi de carbon, cu o structura caracteristica. (< fr. aromatique, lat. aromaticus)
AZODERIVAT s. m. substanta organica in care doi radicali, proveniti prin indepartarea unui atom de hidrogen din molecula unei hidrocarburi, sunt legati prin gruparea azo. (< fr. azoderive)
BATOCROM s. n. efect produs de o grupare de atomi, care, introdusa in molecula unei substante organice, determina inchiderea culorii acesteia. (< fr. bathocrome)
BIOACUMULARE s. f. proces de acumulare in structura solului a substantelor organice rezultate in urma descompunerii resturilor de plante si animale. (dupa fr. bioaccumulation)
BIOCATALIZATOR s. m. substanta organica sintetizata de organismele vii care provoaca, favorizeaza procesele metabolice. (< germ. Biokatalysator)
BIODEBIT s. n. cantitatea de substante organice, bacterii etc. pe care apa in miscare a unui rau le spala de pe fund. (< bio- + debit)
BIOGAZ s. n. gaz prin descompunerea substantelor organice; biometan. (< germ. Biogas)
BIOXID s. m. compus chimic in a carui molecula intra doi atomi de oxigen pentru fiecare atom al celuilalt element; dioxid. ♦ ~ de carbon = gaz incolor in natura sau care se formeaza in procesele de oxidare a substantelor organice, de fermentatie etc. (< fr. bioxyde)
BITUMINE s. f. pl. materii din scoarta pamantului din hidrocarburi si din diferite alte substante organice. (< fr. bitumines)
CAPROLACTAMA s. f. substanta organica de tipul amidelor ciclice, din care se fabrica materiale plastice, ca relon, capron, perlon etc. (< fr. caprolactame)
CARBONIZA vb. refl. 1. (despre carbuni) a se descompune termic in absenta oxigenului din aer. 2. (despre lemne) a se transforma in carbuni (prin ardere); (despre substante organice) a se face scrum. (< fr. carboniser)
CELULOZA s. f. substanta organica din peretii celulelor plantelor, in industria hartiei, a lacurilor, explozivilor etc.; lignoza. (< fr. cellulose)
CHEMOSINTEZA s. f. sinteza a substantelor organice de catre bacteriile autotrofe cu ajutorul energiei chimice, prin oxidarea substantelor minerale; chimiosinteza. (< germ. Chemosynthese)
CHINONA s. f. substanta organica solida, folosita in industria colorantilor si cea farmaceutica. (< fr. quinone)
CHITINA s. f. substanta organica asemanatoare cu celuloza, constituent al cuticulei (2). (< fr. chitine)
CLORURA s. f. sare a acidului clorhidric, combinatie a clorului cu un element chimic sau cu o substanta organica; clorid. ♦ ~ de sodiu = sare de bucatarie. (< fr. chlorure)
COLECTOR2, -OARE I. adj. (despre vase, tuburi, bazine) care colecteaza fluide. II. s. n. 1. recipient, conducta pentru acumularea materialelor fluide, granulare sau pulverulente. 2. loc unde se aduna matritele din magazia unui linotip sau monotip pentru a forme un rand. 3. organ al rotorului unor masini electrice cu rolul de a comuta legaturile dintre infasurarea rotorului si circuitul exterior. 4. substanta organica, folosita ca reactiv la flotatia mineralelor pentru a concentra particulele de minerale in spuma. III. s. m. f. achizitor de marfuri, de produse etc. (< fr. collecteur)
COLESTEROL s. m. substanta organica din protoplasma celulelor, din creier si nervi, care regleaza permeabilitatea fata de lichide a membranelor celulare; colesterina. (< fr. cholesterol)
CORTICOSUPRARENALA adj. glanda ~a (si s. f.) = glanda suprarenala ai carei hormoni actioneaza asupra metabolismului substantelor organice si minerale. (dupa fr. corticosurrenale)
CUATERNAR, -A I. adj. format din patru unitati; divizibil cu 4. ◊ (chim.; despre substante organice) din patru elemente (carbon, hidrogen, oxigen si azot). ◊ (despre masura, ritm) compus din patru elemente ritmice. II. adj., s. n. (din) ultima perioada a neozoicului, in care apare omul; antropogen. (< fr. quaternaire, it. quaternario, lat. quaternarius)
DECLORURA vb. tr. a indeparta clorurile din unele substante organice. (< fr. dechlorurer)
DEMINERALIZA vb. I. tr. a elimina sarurile minerale dintr-o substanta organica. II. refl. (despre substante organice) a pierde sarurile minerale proprii. (< fr. demineraliser)
DESCOMPUNE vb. I. tr. a (se) desface in elementele componente, a (se) dezmembra. II. refl. 1. (despre substante organice) a se strica, a se altera. ◊ (fig.) a se destrama. 2. (fig.) a decadea moral; a-si deforma caracterul, infatisarea; (despre fata) a se crispa. (dupa fr. decomposer)
DESULFONA vb. tr. a elimina, prin hidroliza, acidul sulfuric din molecula unei substante organice. (< de1 – + sulfona)
DIAZODERIVAT s. m. substanta organica cu cel putin doi atomi de azot in molecula. (< fr. diazo-derive)
DINITROTOLUEN s. n. substanta organica toxica, exploziva, obtinuta prin nitrarea nitrotoluenului, intermediar la fabricarea trinitrotoluenului. (< fr. dinitrotoluene)
ECTOCRIN, -A adj. (despre substante organice) eliminat in mediu de catre organismele vii, avand un rol important in reglarea relatiilor dintre specii. (< fr. ectocrine)
ELASTINA s. f. substanta organica albuminoida care intra in compozitia fibrelor elastice ale tendoanelor, ale vaselor sangvine, pielii etc. (< fr. elastine)
FIBRINA s. f. substanta organica proteica, alb-cenusie, in sange si in limfa, care intervine in procesul de coagulare. (< fr. fibrine)
FLUORURATIE s. f. introducere a fluorului in molecula substantelor organice. (< fr. fluoruration)
FUNGIDE s. f. pl. grup de plante inferioare fara clorofila, care se hranesc cu substante organice gata preparate; ciuperci. (< lat. fungidus)
GALACTOZA s. f. substanta organica asemanatoare cu glucoza, din lapte. (< fr. galactose)
GLICOGEN s. m. substanta organica, polimer al glucozei, in aproape toate tesuturile animale si mai ales in ficat. (< fr. glycogene)
GLUCIDE s. f. pl. substante organice care intra in compozitia protoplasmei; hidrati de carbon, zaharide. (< fr. glucides)
GUANIDINA s. f. substanta organica solida, in natura in aminoacizi. (< fr. guanidine)
HEMINA s. f. substanta organica formata din hem prin transformarea fierului bivalent in fier trivalent. (< fr. hemine)
HETEROPROTEIDA s. f. denumire generica data substantelor organice compuse dintr-o parte proteica si una neproteica. (< fr. heteroproteide)
HETEROTROF, -A adj. (biol.; despre organisme) 1. care se hraneste cu substante organice sintetizate de alte organisme sau rezultate din degradarea acestora. 2. cu nutritie variata. (< fr. heterotrophe)
HIDRAZIDA s. f. substanta organica din grupa amidelor, derivata din hidrazina, cristalizata, bacteriostatic puternic. (< fr. hydrazide)
HIDRAZOBENZEN s. m. substanta organica, derivat al hidrazinei, cristalizata, incolora, cu miros de camfor, folosita in sinteza colorantilor si a medicamentelor. (< fr. hydrazobenzene)
HIDROCHINONA s. f. substanta organica cristalina, obtinuta prin reducerea chinonei, revelator fotografic, in medicina si in unele sinteze organice. (< fr. hydroquinone)
HUMUS s. n. amestec de substante organice provenind din descompunerea partiala, de catre microorganismele din sol, a resturilor vegetale si animale. (< fr., lat. humus, germ. Humus)
INCARBONIZARE s. f. proces de transformare biochimica lenta a substantelor organice din plante in carbuni de pamant. (< in + carbonizare)
INCINERA vb. tr. a arde un cadavru, substante organice, resturi menajere etc. (< fr. incinerer, lat. incinerare)
INDICAN s. n. substanta organica din indigo. (< fr. indican)
LIGNINA s. f. substanta organica macromoleculara care impregneaza celulele, fibrele si vasele plantelor lemnoase. (< fr. lignine)
LIPIDE s. f. pl. substante organice din grupa esterilor de acizi grasi si alcoolici, care prin oxidare produc caldura organismului; grasimi. (< fr. lipides)
LIPOPROTEINA s. f. substanta organica rezultand din unirea unei proteine cu un corp gras. (< fr. lipoproteine)
MANITA s. f. 1. substanta organica cu gust dulce, in rasina de frasin si in unele ciuperci, cu actiune laxativa. 2. boala a vinului datorata manitei (1). (< fr. mannite)
MERCAPTAN s. m. substanta organica cu miros urat, derivata din alcool, in care oxigenul este inlocuit cu sulf; tioalcool, tiol. (< fr. mercaptan)
METABOLIT s. m. substanta organica care participa sau rezulta din reactiile metabolismului. (< fr. metabolite)
METILSTIREN s. m. substanta organica, derivat al stirenului, monomer in polimerizari. (< fr. methylstyrene)
MONOZAHARIDA s. f. substanta organica din clasa hidratilor de carbon, obtinuta prin hidroliza zaharurilor. (< fr. monosaccharide)
NEURINA s. f. substanta organica toxica in materiile intrate in putrefactie. (< fr. neurine)
OLOIOTROFIC, -A adj. (despre plancton) bogat in substante organice in stare de putrefactie. (< germ. oloiotrophisch)
OMOLOG, -OAGA I. adj. 1. (despre puncte, laturi apartinand fiecare unei figuri) care se afla intr-o corespondenta biunivoca. 2. (biol.; despre organe) care au aceeasi structura si origine, dar se deosebesc morfologic si functional. 3. (despre substante organice) cu functiuni si structuri analoage. II. s. m. 1. (chim.) substanta dintr-o clasa de substante care difera de celelalte prin prezenta gruparii -CH2-. 2. persoana oficiala care detine aceeasi functie cu o alta. (< fr. h*******e)
ORGANOGEN, -A adj. 1. (despre elemente chimice) care intra in compozitia substantelor organice animale sau vegetale. 2. (despre roci minerale etc.) de origine organica. (< fr. organogene)
ORGANOTROFIC, -A adj. 1. bogat in substante organice nutritive. 2. (biol.; despre organisme) care se hraneste cu substante organice. (< fr. organotrophique)
PECTINA s. f. substanta organica vegetala in fructe; amestecata cu apa, ia forma unei gelatine. (< fr. pectine)
PELICULOGEN, -A adj. (despre substante organice; si s.n.) care, aplicat pe un corp solid, formeaza pelicule. (< fr. pelliculogene)
PEPTONA s. f. substanta organica produsa in timpul digestiei prin hidroliza proteinelor sub actiunea pepsinei. (< fr. peptone)
PERVITINA s. f. substanta organica, folosita ca stimulent al sistemului nervos central pentru a face sa dispara oboseala si somnul. (< fr. pervitine, germ. Pervitin)
PIGMENT1 s. m. 1. substanta organica colorata in celulele pielii si unele tesuturi. ♦ nti biliari = pigmenti produsi in organismul animal si localizati in vezica biliara. 2. pulbere minerala colorata, folosita in industria lacurilor si a vopselelor, a materialelor plastice etc. (< fr. pigment)
PIROGALOL s. m. substanta organica alba, cristalina, solubila in apa, folosita ca revelator in fotografie, antiseptic, colorant pentru piei etc.; acid pirogalic. (< fr. pyrogallol)
PIROLIZA s. f. proces de descompunere termica a substantelor organice; pirogenare. (< fr. pyrolyse)
PLASTIDA s. f. organit din citoplasma cu rol insemnat in procesele biochimice si de sinteza, formand substante organice din cele anorganice. (< germ. Plastide, engl. plastide)
POLIENE s. f. pl. substante organice cu mai multe duble legaturi in molecule. (< fr. polyenes)
PORFIRINA s. f. substanta organica din hemoglobina si clorofila. (< fr. porphyrine)
PROTEIDA s. f. substanta organica naturala rezultata din combinarea unei proteine cu o substanta de alta natura. (< fr. proteide)
PROTEINA s. f. substanta organica azotata, cu rol important in celula vie, alcatuita prin polimerizarea unui mare numar de aminoacizi. (< fr. proteine)
PROTIDA s. f. denumire generica pentru orice substanta organica azotata. (< fr. protide)
PUTREFACTIE s. f. 1. descompunere a substantelor organice sub actiunea unor bacterii; putrezire; putrescenta. 2. (fig.) dezagregare morala. (< fr. putrefaction, lat. putrefactio)
REZORCINA s. f. substanta organica, cristalizata, din benzen, folosita ca revelator fotografic in industria colorantilor, a medicamentelor etc. (< fr. resorcine)
SAPROFIT, -A adj., s. n. / saprofita s. f. (microorganism, planta) care creste pe substante organice in descompunere. (< fr. saprophyte)
SAPROPLANCTON s. n. plancton al apelor bogate in substante organice in descompunere. (< fr. saproplancton)
SEMISAPROFIT, -A adj. (despre plante autotrofe sau parzite) care se nutreste partial si cu substante organice moarte. (dupa fr. hemisaprophyte)
SPONGINA s. f. substanta organica formata din fibre cornoase la unii spongieri. (< fr. spongine)
STEROID s. m. substanta organica din sterol, baza multor hormoni si acizi biliari, cu variate actiuni biologice. (< fr. steroide)
STEROL s. m. substanta organica cu mai multe cicluri de atomi de carbon si cu o functie de alcool, avand un rol important in metabolismul organismului; sterina. (< fr. sterol)
STIMULATOR, -OARE adj., s. m. (substanta, agent, aparat) care stimuleaza. ◊ (substanta organica) care accelereaza cresterea plantelor. (< fr. stimulateur, lat. stimulator)
SUBERINA s. f. substanta organica impermeabila caracteristica suberului. (< fr. suberine)
SULFAMIDA s. f. medicament dintr-o serie de substante organice cu baza de sulf, cu actiune antiinfectioasa, antidiabetica si diuretica. (< fr. sulfamide, germ. Sulfamid)
SULFONA vb. tr. a introduce acid sulfuric in molecula unei substante organice. (< fr. sulfoner)
TAUTOMERIE s. f. proprietate a unor substante organice izomere de a trece cu usurinta una in alta. (< fr. tautomerie)
TERNAR, -A adj. format din trei unitati, divizibil cu 3. ◊ (despre substante organice) din trei elemente (carbon, hidrogen si oxigen). ◊ (despre masura, ritm) din trei elemente ritmice. (< fr. ternaire, lat. ternarius)
TIOFEN s. n. substanta organica, cu insusiri asemanatoare benzenului, din gudroanele carburilor de pamant. (< fr. thiofene)
TIOUREE s. f. substanta organica din uree prin inlocuirea oxigenului cu sulf. (< fr. thio-uree)
TOXINA s. f. substanta organica cu actiune toxica produsa de bacterii, de unele ciuperci etc. (< fr. toxine)
TRIZAHARIDA s. f. substanta organica din clasa hidratilor de carbon, cu molecula din condensarea a trei molecule de monozaharide. (< fr. trisaccharide)
UREE s. f. substanta organica alba, cristalizata, in cantitati mici in u***a, putandu-se fabrica si sintetic; carbodiamida. (< fr. uree)
VANILINA s. f. substanta organica foarte aromata, din fructul vaniliei, care se poate prepara si sintetic, folosita in alimentatie si parfumerie. (< fr. vanilline)
ANGELESCU, Eugen (1896-1968, n. Rimnicu Vilcea), chimist roman. Acad. (1963), prof. univ. la Bucuresti. Contributii in domeniul chimiei coloizilor organici. Cercetari privind solubilitatea selectiva a unor substante organice, cinetica chimica si chimia aplicata in special in ind. alim.
ACICLIC, -A, aciclici, -ce, adj. 1. (Despre flori) Ale carui organe sunt asezate pe o linie spirala. 2. (Despre o substanta organica) Care nu contine nici un ciclu de atomi in molecula sa. – Fr. acyclique (< gr.).
BIODEGRADARE (‹ bio + degradare) s. f. Proces de descompunere a substantelor organice de catre enzimele produse de organisme vii, in special bacterii si ciuperci microscopice. Prin b. se asigura ciclul elementelor in natura. Exista si substante care nu se supun acestui proces (recalcitranta moleculara).
BIOSFERA (‹ fr. {i}) s. f. Invelis discontinuu al Pamantului format din totalitatea organismelor vii, impreuna cu toate elementele necesare vietii. Limitele sale cuprind marginea superioara a atmosferei, litosfera si intreaga hidrosfera. Masa totala a b. este de c. 1015 t. Este unicul suprasistem al Pamintului in care se produce substanta organica, prin procese specifice de transformare a energiei solare, apei si materiei anorganice.
BITUMEN (‹ germ., lat.) s. n. (GEOL.) substanta organica formata dintr-un amestec de hidrocarburi naturale rezultat din transformarea resturilor de organisme depuse pe fundul bazinelor saline sarace in oxigen. ♦ B. gazos = gaze naturale. ♦ B. lichid = petrol. ♦ B. solid = nume generic pentru asfalt, ozocherita, parafine naturale etc.
ALBUMINA, albumine, s. f. substanta organica din grupul proteinelor care intra in alcatuirea chimica a celulelor animale si vegetale si constituie elementul de baza in compozitia albusului de ou si a serului din sange. – Fr. albumine.
ALCALOID, alcaloizi, s. m. substanta organica de origine vegetala, toxica, folosita in doze mici ca medicament. – Fr. alcaloide.
ALDEHIDA, aldehide, s. f. substanta organica obtinuta prin oxidarea moderata a unor alcooli, folosita in industria farmaceutica. ◊ Aldehida formica = formol. – Fr. aldehyde.
AMIDON s. n. substanta organica ce se gaseste, in forma de granule, in semintele, fructele, tuberculele plantelor; se foloseste in industria alimentara, chimica etc. – Fr. amidon (< gr.).
CHEMOSINTEZA (‹ germ.) s. f. (BOT.) Proces de sinteza a substantelor organice din substante anorganice, realizat de bacteriile autotrofe (lipsite de clorofila) cu ajutorul energiei chimice rezultate din oxidarea substantelor minerale.
CARBON s. n. Metaloid foarte raspandit in natura, component de baza al tuturor substantelor organice; care se gaseste in carbuni, in petrol, in gaze etc., iar in stare elementara in diamant, in grafit si in carbunele negru. ◊ (Hartie-)carbon = hartie acoperita pe una dintre fete cu o substanta chimica coloranta, intrebuintata la scoaterea de copii. – Fr. carbone (lat. lit. carbo, -onis).
CELULOZA s. f. substanta organica din care sunt alcatuiti peretii celulari ai plantelor si care are o larga intrebuintare in industrie. – Fr. cellulose.
CETONA, cetone, s. f. Nume generic dat unor combinatii organice care se obtin mai ales prin oxidarea alcoolilor secundari sau a hidrocarburilor, ori prin distilarea uscata a sarurilor de calciu ale acizilor; se intrebuinteaza in sinteza multor substante organice. – Fr. cetone.
CHINONA s. f. substanta organica cu molecula formata dintr-un ciclu de sase atomi de carbon si care constituie substanta de baza a unor materii colorante. – Fr. quinone.
DOCTORIZARE (‹ doctor) s. f. Tratare a benzinelor de distilare primara si cracare cu o solutie alcalina de plumbit de sodiu si floare de sulf, in scopul transformarii mercaptanilor in disulfuri organice (substante inactive si necorosive).
ZAHARURI s. n. pl. Nume generic dat substantelor organice care formeaza (alaturi de albuminoide si de grasimi) una dintre cele trei grupe de combinatii specifice celulelor organismelor vii (si din care fac parte: glucoza, fructoza, zaharoza, lactoza, maltoza etc.). – Din zahar.
alcaloid m. si n., pl. e (d. alcali si -id din metaloid, romboid). Chim. substanta organica cu proprietati alcaline (atropina, codeina, ergotina, morfina, veratrina s. a.).
corp n., pl. uri (lat. corpus). Ori-ce substanta, organica sau anorganica: toate corpurile-s solide, lichide sau gazoase. Partea materiala a unei fiinte, trup: corp de om, de vita. Parte de armata mai mare de cit diviziunea: armata romaneasca are sapte corpuri. Regiment: banii corpului. Corporatiune: corpu ferarilor. Colectivitate, toti la un loc: corpu didactic (corepunde terminatiunii -ime cind e vorba de profesiuni: corpu studentesc = studentimea). Parte principala din ceva: casa asta are doua corpuri, corp de pompa. Corp ceresc, stea sau bolid. Corp de garda, post militar, soldati de paza. Corp al delictului, obiect care probeaza existenta delictului, cum ar fi un cutit ramas de la asasin. Corpuri legiuitoare, Camera si Senatu. Spirit de corp, spirit de solidaritate cu corpu ori cu societatea din care faci parte. A te constitui in corp, a te aduna, a te stringe formind un corp. In Let. corpus (rus. pol. korpus) si (grecizat) corpos, pl. uri, corp de armata (ca 3, 266-267).
SAPROB 1. s. m. Organism care absoarbe nutrientii organici solubili din materia organica moarta. 2. Adj. (referitor la ape). In care exista substante organice putrescibile. Se disting ape oligosaprobe, slab poluate, mezosaprobe, cu poluare medie (betamezosaprobe, in care continutul de oxigen dizolvat se mentine inca ridicat, si alfamezosaprobe, cu deficit de oxigen), polisaprobe, foate poluate (cu oxigen foarte putin sau deloc, adesea bogate in amoniac si hidrogen sulfurat).
ALIFATIC, -A, alifatici, -ce, adj. (Despre substante chimice organice) care este format din atomi de carbon legati intre ei in forma de lant liber la ambele capete. – Din germ. aliphatisch.
GENOL s. n. substanta chimica organica, folosita ca developator fotografic. – Din fr. genol.
GUANIDINA s. f. substanta chimica organica solida, solubila in apa, folosita la fabricarea unor medicamente, a unor rasini sintetice, etc. – Din fr. guanidine.
HIDROCHINONA s. f. substanta chimica organica obtinuta prin reducerea chinonei si folosita ca revelator in fotografie. – Din fr. hydroquinone, germ. Hydrochinon.
RACEMIC, -A, racemici, -ce, adj., s. n. (substanta chimica organica) care este optic inactiva. – Din fr. racemique.
MELAMINA, melamine, s. f. substanta chimica organica, intrebuintata la fabricarea unor materiale plastice rezistente. – Din fr. melamine.
REZINIFICA, rezinific, vb. I. Tranz. A transforma o substanta chimica organica intr-o substanta asemanatoare cu rasina. – Dupa fr. resinifier.
HIDROCHINONA s.f. substanta chimica organica obtinuta prin reducerea chinonei, folosita ca revelator fotografic. [< fr. hydroquinone].
MELAMINA s.f. (Chim.) substanta chimica organica din care se obtin materiale plastice rezistente. [< fr. melamine, germ. Melamin].
AUTOEPURATIE s. f. proces de purificare naturala a unui mediu poluat de substante (an)organice, fara interventia omului. (< fr. autoepuration)
METILORANJ s. n. substanta coloranta organica, folosita ca indicator, rosu in mediu acid, portocaliu in mediu neutru si galben in cel bazic; heliantina. (< fr. methylorange)
ABSORBTIE, absorbtii, s. f. 1. Fenomen fizic prin care un corp lichid sau solid incorporeaza prin difuzie din afara o substanta oarecare. ♦ Micsorare sau anulare a intensitatii unei radiatii care cade pe un corp. ♦ Fenomen optic caracteristic lentilelor ochelarilor de vedere de a retine, filtra etc. razele de lumina care dauneaza ochiului. 2. Proces de patrundere a apei, a substantelor minerale si organice, precum si a gazelor in celulele organismului. ◊ Absorbtie intestinala = patrunderea in sange si in limfa a produsilor rezultati din digestia alimentelor. 3. Incrucisare repetata a unei rase perfectionate cu una ameliorata in scopul imbunatatirii radicale a acesteia. [Var.: absorbtiune s. f.] – Din fr. absorption, lat. absorptio, -onis.
COLORANT, -A, coloranti, -te, adj., s. m. 1. Adj. Care are proprietatea de a colora. 2. S. m. substanta, de obicei organica, cu care se coloreaza diverse produse (fibre textile, piele, materiale plastice etc.). Industria colorantilor. – Din fr. colorant.
DEMINERALIZARE, demineralizari, s. f. Eliminare a componentilor minerali dintr-o substanta de natura organica. ♦ Saracire a organismului, mai ales a articulatiilor, de sarurile anorganice proprii. – V. demineraliza.
FERMENTATIE s.f. Fermentare; transformare chimica a materiei organice in noi substante sub influenta fermentilor. ♦ substanta fermentata. [Gen. -iei, var. fermentatiune s.f. / cf. fr. fermentation, lat. fermentatio].
SILICON s.m. Nume generic pentru o substanta analoga corpurilor organice, in care siliciul inlocuieste carbonul. [< fr. silicone].
MASTIC s.n. 1. Rasina de origine vegetala, provenita dintr-un arbore exotic. 2. Masa formata dintr-un amestec de substante minerale sau organice, care se intareste in contact cu aerul. 3. substanta pe baza de colofoniu, intrebuintata pentru ungerea ranilor la pomi. [< fr. mastic, cf. gr. mastiche].
FERMENTATIE s. f. proces biochimic de transformare a materiei organice in noi substante, sub influenta fermentilor. ◊ substanta fermentata. (< fr. fermentation, lat. fermentatio)
MASTIC s. n. 1. rasina vegetala, provenita dintr-un arbore exotic. 2. amestec de substante minerale sau organice, care se intareste in contact cu aerul. 3. substanta pe baza de colofoniu, pentru ungerea ranilor la pomi. (< fr. mastic)
SILICON s. m. substanta analoaga corpurilor organice, in care siliciul inlocuieste carbonul. (< fr. silicone)
AUTOTROF, -A, autotrofi, -e, adj. (Despre organisme vegetale) Care este capabil sa transforme substantele anorganice in elemente organice necesare hranei. [Pr.: a-u-] – Din fr. autotrophe.
DECALCIFIANT, decalcifianti, s. m. 1. substanta alcatuita din acizi organici, acizi anorganici, saruri, zaharuri etc. folosita pentru eliminarea sarurilor de calciu din pieile aflate in procesul de tabacire. 2. substanta folosita pentru micsorarea duritatii apelor calcaroase. [Pr.: -fi-ant] – Din fr. decalcifiant.
TANANT, tananti, s. m. substanta chimica, anorganica sau organica, naturala sau sintetica, care are proprietatea de a tabaci pieile crude; p. ext. materie prima naturala care contine o astfel de substanta. ◊ (Adjectival) Material tanant. – Din fr. tannant.
FENOL ~i m. Compus organic sub forma de substanta cristalizata, incolora, toxica, cu miros specific, intrebuintat la fabricarea maselor plastice, a colorantilor si in medicina; acid fenic; acid carbolic. /<fr. phenol
POLISTIREN ~i m. Compus organic sub forma de substanta solida, incolora sau galbuie, obtinut prin polimerizarea stirenului si intrebuintat la fabricarea obiectelor de larg consum. /<fr. polystyrene, engl. polystyrene
TOXINA ~e f. 1) substanta otravitoare de natura organica, produsa de unele organisme vegetale sau animale; otrava; venin. 2) substanta care franeaza flotatia minereurilor. /<fr. toxine
NEURINA s.f. substanta toxica de natura organica, care se gaseste in materiile intrate in putrefactie. [Var. nevrina s.f. / < fr. neurine].
CATIONIT (‹ fr. {i}) s. m. substanta naturala sau sintetica, organica sau minerala capabila sa retina cationii dintr-o solutie prin schimb cu ionul de sodiu sau de hidrogen pe care-i contine; este folosit la dedurizarea si deferizarea apei.
carne f. (lat. caro, carnis, it. sp. pg. carne, pv. cat. carn, fr. chair). substanta moale, singeroasa si organica a animalului, indiferent daca e vie (fr. chair) ori de vinzare la macelarie (fr. viande). Carne macra, carne slaba, fara grasime si fara oase. Carne vie, carne care simte. A taia in carne vie (fig.), a-i pedepsi fara mila pe vinovati. Carnatiune: carne sanatoasa. Fig. Natura omului: carnea e slaba, dar sufletu e tare. Pl. n. carnuri, bucate de carne: mie nu-mi plac carnurile (V. hoitina). Carne cu ochi, figura fara expresiune, figura stearsa (V. bot). A creste carnea pe tine, a fi foarte multamit [!]. A ti se scutura, a ti se´ncreti carnea de groaza, a-ti fi foarte groaza. A fi carne si unghie cu cineva, a fi trup si suflet cu el, a-i fi foarte devotat. A fi rau de carne, 1) a te vindeca greu de o rana, 2) a fi libidinos.
IRADIERE, iradieri, s. f. Actiunea de a iradia si rezultatul ei. ♦ (Fiz.) Expunere a unui corp, a unui material etc. la actiunea unui flux de fotoni sau de particule. ♦ (Med.) Expunere a organismului la actiunea unor radiatii electromagnetice, radioactive, de obicei in scopuri terapeutice. ♦ Expunere accidentala a organismului la radiatiile substantelor radioactive, urmata de tulburari organice. ♦ (Med.; Fiziol.) Raspandire a unei e*******i sau inhibitii de la un centru nervos la altul. ◊ Iradiere dureroasa = propagare a durerii de-a lungul unui nerv. [Pr.: -di-e-] – V. iradia.
MONOMER, monomeri, s. m. substanta chimica simpla, de obicei organica, cu greutate moleculara mica si cu caracter instabil, care intra in constitutia unui polimer. – Din fr. monomere.
METILUREE s. f. substanta chimica cristalina folosita in sinteze organice. – Din fr. methyluree.
PELICULA ~e f. 1) Banda subtire, flexibila si transparenta, de celuloid sau de alt material sintetic, folosita in industria fotografica si in cinematografie pentru inregistrarea imaginii si a sunetului; film. 2) Strat fin format pe suprafata unei substante solide sau lichide; pojghita. 3) Membrana organica foarte subtire. ~ exterioara a frunzei. /<fr. pellicule, lat. pellicula
HEM1 s. n. compus organic care intra in compozitia hemoglobinei, substanta coloranta din globulele rosii. (< fr. heme)
METILUREE s. f. substanta chimica cristalina, folosita in sinteze organice. (< fr. methyluree)
CHEMOSINTEZA, chemosinteze, s. f. Fenomen prin care organismele vii folosesc, in sintezele organice, energia chimica rezultata prin oxidarea unor substante minerale; chimiosinteza. – Din germ. Chemosynthese.
ASTRINGENT, -A, astringenti, -te, adj., s. n. 1. Adj. (Despre substante) Care contracteaza tesuturile organismului. 2. S. n. substanta sau medicament folosit pentru combaterea secretiilor organice exagerate. – Din fr. astringent, lat. astringens, -ntis.
PTOMAINA, ptomaine, s. f. substanta toxica azotata, rezultata din putrefactia materiilor organice de origine animala. – Din fr. ptomaine.
CHIMIE f. Stiinta care se ocupa cu studiul compozitiei, structurii si al proprietatilor substantelor, precum si al transformarilor lor. ~ anorganica. ~ organica. [Art. chimia; G.-D. chimiei; Sil. chi-mi-e] /<fr. chimie, lat. chimia
CONSERVANT2 ~e n. substanta intrebuintata pentru a impiedica descompunerea produselor organice. ~ alimentar. /a conserva + suf. ~ant
DESHIDRATARE s. f. 1. eliminare a apei dintr-un material sau din moleculele unei substante. 2. pierdere anormala a apei din tesuturile organice prin transpiratie, varsaturi repetate sau scaune diareice. (< deshidrata)
CARBENA, carbene, s. f. Compus organic care se gaseste in asfalturi; amestec de substante de culoare neagra, casante, cu aspect de huila, care, in cantitate de peste 1% degradeaza calitatile bitumului. – Din fr. carbenes.
GUANINA s.f. substanta azotata prezenta in tesuturi animale si derivate organice, intrand in structura acidului dezoxiribonucleic. [Pron. gua-. / < fr. guanine].
BIOPLASMA s.f. Materie organica vie care intra in constitutia tuturor vietuitoarelor. ♦ substanta vie a celulei. [< fr. bioplasme, cf. gr. bios – viata, plasma – formatie].
DESHIDRATARE s.f. Actiunea de a (se) deshidrata si rezultatul ei; eliminare a apei dintr-un material sau din moleculele unei substante. ♦ (Med.) Pierdere anormala a apei din tesuturile organice prin transpiratie, prin varsaturi repetate sau scaune diareice. [< deshidrata].
PROTEIDA s.f. Compus organic rezultat din combinarea unei proteine cu o substanta neprotetica. [Pron. -te-i-. / < fr. proteide].
NUTRITIE s. f. ansamblul functiilor organice prin care animalele si vegetalele isi procura substantele hranitoare necesare dezvoltarii si refacerii tesuturilor. (< fr. nutrition, lat. nutritio)
CANAL2 ~e n. 1) Conducta prin care se transporta apa sau alte lichide. ~ de scurgere. 2) Formatie organica in forma de tub prin care circula diferite substante in organismele animale sau vegetale. ~ lacrimogen. 3) Cale de transmisiune unilaterala a programelor sonore sau vizuale. ◊ ~ de televiziune canal de radiocomunicatii destinat transmiterii unui program de televiziune. 4) Cale de acces a informatiilor. ~ diplomatic. /<lat. canalis, fr. canal
TIOCOL s. m. 1. produs sintetic, rezistent la uleiuri si la solventi organici, adaos la cauciuc pentru a-i imbunatati calitatile. 2. substanta chimica in tratamentul traheitelor si al bronsitelor. (< fr. thiokol, germ. Thiokol)
DOSPIT, -A, dospiti, -te, adj. (Despre aluat) Care a crescut, s-a afanat sub actiunea unui ferment sau a unei substante chimice introduse intentionat. ♦ (Despre alimente si despre unele materii organice) Fermentat. – V. dospi.
TEREFTALIC (‹ fr., engl.) adj. Acid ~ = acid organic dicarboxilic, obtinut prin oxidarea paraxilenului sau toluenului. Este o substanta cristalina, insolubila in apa, alcool, eter. Sublimeaza la c. 300ºC. Se foloseste ca materie prima la fabricarea fibrelor sintetice poliesterice de tipul terilen.
FTALEINA, ftaleine, s. f. (La pl.) Clasa de combinatii organice obtinute prin condensarea anhidridei ftalice cu fenoli; (si la sg.) substanta din aceasta clasa. – Din fr. phtaleine.
NITROTOLUEN s.n. Nitroderivat al toluenului, care se prezinta ca o substanta galbuie cu miros caracteristic, insolubila in apa, solubila in solventi organici si care se foloseste pentru obtinerea unor amine. [Pron. -lu-en. / < fr. nitrotoluene].
HETEROFITE s. f. pl. plante antotrofe capabile sa-si prelucreze atat substantele nutritive luate din substrat cat si pe cele de natura organica. (< fr. heterophytes)
STRICAT2, -A, stricati, – te, adj. 1. (Despre obiecte, unelte, mecanisme) Care nu mai poate fi folosit, fiind defect, deteriorat. 2. (Despre materii organice, indeosebi despre alimente) Alterat, descompus; (despre aer) greu respirabil, incarcat de substante sau mirosuri neplacute, nocive. 3. (Despre injghebari, constructii) Daramat, surpat, naruit. 4. (Pop.; despre oameni si parti ale corpului lor) Bolnav, vatamat; p. ext. becisnic. ◊ Stricat de varsat = cu urme de varsat pe obraz. 5. (Despre relatii de prietenie, de dragoste etc.) Desfacut, rupt. 6. (Despre oameni) Certat, maniat, suparat (cu cineva). 7. (Despre oameni; adesea substantivat) Decazut moraliceste; corupt, d*******t, depravat. – V. strica.
FUNINGINE ~i f. substanta neagra, pulverulenta si moale, provenita din arderea incompleta a unor corpuri organice, a unor obiecte etc., care se depune pe partile interioare ale sobelor, cuptoarelor etc. [Art. funinginea; G.-D. funinginii] /<lat. fuligo, ~inis
substare, substari, s.f. (inv.) 1. continut, fond, structura, esenta, miez. 2. realitate care exista prin sine insasi si care constituie suportul comun al calitatilor succesive; ceea ce e permanent, substrat care persista de-a lungul transformarilor. 3. specie de substanta caracterizata prin omogenitate, prin compozitie si structura constanta. 4. tesut sau produs organic format din celule, saruri, lichide etc. din care sunt alcatuite diferitele organe si parti ale corpului unei fiinte sau ale unei plante.
BUTANOL s. m. substanta din clasa alcoolilor, dizolvant servind pentru lacuri si intermediar in sinteze organice. (< fr. butanol)
liant s.m. 1. material fluid pentru a lega prin intarire bulgarii, granulele etc. unui material organic sau mineral. 2. lichid vascos continand colorantul cu care formeaza cerneala de tipar. 3. substanta la fixarea pigmentilor coloranti pe fibrele textile. 4. constituent nevolatil al lacurilor, care se intareste sub forma de pelicula, in pictura etc. (fr. liant)
BUTANOL s.m. substanta din clasa alcoolilor, intrebuintata ca dizolvant pentru lacuri si intermediar in sinteze organice; alcool butilic. [< fr. butanol].
BUTANOL, butanoli, s. m. substanta chimica din clasa alcoolilor, folosita ca dizolvant pentru lacuri si intermediar in sinteze organice; alcool butilic. – Din fr. butanol.
COMPUS2 ~si m. chim. substanta rezultata din unirea a doua sau a mai multor elemente chimice; combinatie. ~si organici. ~si metalici. /v. a compune
NICOTINIC, -A I. adj. 1. referitor la nicotina. ♦ acid ~ = compus organic cristalin, incolor, din nicotina. 2. produs de nicotina. II. s. f. pl. grupa de substante care au aceeasi actiune ca nicotina. (< fr. nicotinique)
SEDIMENT, sedimente, s. n. 1. Depozit format prin depunerea substantelor corpusculare solide dintr-o suspensie. 2. Acumulare, in general stratificata, de minerale si de resturi organice, depozitata la suprafata pamantului; depozit de roci sedimentare. – Din fr. sediment, lat. sedimentum.
LIANT s.m. 1. Material fluid folosit pentru a lega prin intarire bulgarii, granulele etc. unui material organic sau mineral. 2. (Poligr.) Lichid vascos continand colorantul cu care formeaza cerneala de tipar. 3. (Text.) substanta folosita la fixarea pigmentilor coloranti, fara afinitate pentru fibre. [Pron. li-ant, pl. -nti, (s.n.) -nturi. / < fr. liant].
CROMOFOR (‹ fr. {i}; {s} cromo- + gr. phoros „care aduce”) s. m. si adj. 1. S. m. Grupare de atomi care, introdusa in molecula combinatiilor organice, formeaza compusi coloranti. 2. Adj. (Despre unele microorganisme sau celule) Care produc sau transporta o substanta colorata sau un pigment.
A SE CARBONIZA pers. 3 se ~eaza intranz. 1) (despre substante) A se transforma in carbon. 2) (despre lemne) A se preface in carbuni (prin ardere). 3) (despre materii organice) A se descompune sub actiunea unei surse puternice de caldura. /<fr. carboniser
GUDRON ~oane n. substanta rasinoasa, de culoare bruna sau neagra, cu miros specific, obtinuta prin distilarea uscata a unor materii organice (petrol, carbune, lemn etc.), avand diverse intrebuintari in industria chimica si in constructia drumurilor. /<fr. goudron
CANAL, (1) canaluri, (1, 2, 3) canale, s. n. 1. Albie artificiala sau amenajata care leaga intre ele doua mari, doua fluvii, un rau cu un lac etc. si care serveste la navigatie, la irigari sau la constructii hidrotehnice. ♦ Curs de apa indiguit si drenat cu scopul de a-l face navigabil, de a preveni inundatiile etc. ♦ Cale de circulatie pe apa (tinand loc de strada) in orasele asezate la mare sau pe fluvii. ♦ Portiune de mare situata intre doua tarmuri apropiate. 2. Conducta (construita din beton sau din tuburi imbinate, din santuri sau rigole) destinata sa transporte lichide, in diferite scopuri. 3. Formatie organica in forma de tub, vas sau cale de comunicatie in organismele animale sau vegetale (prin care circula substantele nutritive, secretii etc.). – Din fr. canal, lat. canalis.
HIDRAZIDA s. f. substanta cristalina, derivat al hidrazinei, incolora, cu caracter bazic, solubila in apa, care se foloseste in diferite sinteze organice si ca medicament. – Din fr. hydrazide.
PIGMENT, pigmenti, s. m. 1. substanta colorata naturala produsa de celulele plantelor si animalelor si care coloreaza in mod specific tesuturile sau lichidele organice ale acestora. 2. Particula solida, colorata, insolubila in mediul in care este suspendata, intrebuintata in industrie pentru colorare. – Din fr. pigment.
NICOTINIC, -A, nicotinici, -ce, adj. Care se refera la nicotina; care este produs din nicotina. ◊ Acid nicotinic = compus organic, cristalizat, incolor, obtinut pe cale sintetica si folosit la prepararea vitaminei PP. ♦ (Substantivat; f. pl.) Grupa de substante care actioneaza asupra neuronilor din ganglionii vegetativi si asupra receptorilor din sistemul nervos central. – Din fr. nicotinique.
organic, -A, organici, -ce, adj. 1. Care tine de structura, de esenta, de functiile unui organ sau ale unui organism; privitor la organe sau organisme vii. 2. Care are structura unui organism1, constituind un intreg diferentiat si in acelasi timp unitar; organizat, unitar, inseparabil. ♦ Care rezulta din organizarea, din constructia insasi a unui lucru; esential, launtric, intrinsec. ♦ Fundamental. ♦ (Si adv.; despre relatii, legaturi) Analog legaturii care uneste partile unui organism1; indisolubil. 3. (Despre substante, materii, etc.) Care este alcatuit din carbon si hidrogen, uneori si din alte elemente chimice (oxigen, azot, etc.). ◊ Chimie organica = ramura a chimiei care studiaza hidrocarburile si derivatii acestora. – Din lat. organicus, fr. organique
ETER, (1, 2, 4) eteri, s. m. (3) eteruri, s. n. 1. S. m. Combinatie organica lichida, incolora, foarte volatila si inflamabila, cu miros aromatic specific, obtinuta din alcooli sau din fenoli, cu numeroase folosiri in industrie. 2. S. m. substanta ipotetica (a carei existenta nu este admisa de fizica moderna) avand proprietati fizice contradictorii, care ar umple intregul spatiu si ale carei oscilatii ar constitui undele electromagnetice. 3. S. n. Fig. Aer, atmosfera, cer, vazduh. 4. S. m. (In conceptia unor filozofi greci antici) Al cincilea element al universului (alaturi de foc, apa, pamant si aer) din care ar fi alcatuite corpurile ceresti. – Din fr. ether, lat. aether.
substanta ~e f. 1) Materie din care sunt formate lucrurile. ~ lichida. ~ gazoasa. ~ solida. 2) Esenta calitativa a materiei, care exista prin sine insasi si constituie esenta lucrurilor indiferent de varietatea si modificarea lor. 3) chim. fiz. Corp fizic omogen din punctul de vedere al structurii si al compozitiei. ~ organica. ~ toxica. 4) Parte concreta sau materiala a lucrurilor si a fenomenelor. ~ a limbii. 5) fig. Parte constitutiva a unui lucru; continut principal; esenta. [G.-D. substantei] /<lat. substantia, fr. substance
DOSPI, pers. 3 dospeste, vb. IV. Intranz. 1. (Despre aluat) A se transforma intr-o masa afanata, crescuta sub actiunea unui ferment sau a unei substante chimice specifice introduse intentionat. 2. (Despre alimente) A suferi un proces (natural) de fermentatie, modificandu-si (in bine sau in rau) gustul sau aspectul. 3. (Despre unele materii organice) A fermenta sub actiunea unor fermenti naturali, in conditii specifice de caldura, umezeala etc. – Din scr. dospeti.
atropina f., pl. e (d. atropa belladonna, in bot. „matraguna”). Chim. O substanta veninoasa (alcaloid) care se scoate din radacina matragunei. (Se intrebuinteaza la operatiunile facute la pupila ochiului din pricina ca are proprietatea de a dilata enorm tesaturile organice).
REDUCATOR (‹ reduce) s. m. 1. substanta chimica care in reactia de oxidoreducere cedeaza electroni, oxidandu-se; reductor (3). 2. (BIOL.) Descompunator; organism (indeosebi bacterie sau ciuperca) care isi obtine energia necesara prin descompunerea chimica a materiei organice moarte. Au un rol important in cadrul circuitului materiei in ecosistemele naturale.
RADACINA ~i f. 1) Organ al plantelor superioare, care indeplineste functia de fixare in sol si de absorbire a apei si a substantelor nutritive. ◊ A prinde ~ (sau ~i) a) a da radacina; b) a se stabili intr-un loc pe un timp indelungat; a se statornici. 2) anat. Parte a unui organ animal, prin care acesta este fixat intr-un tesut organic. 3) fig. Temelie a unui lucru. ◊ A curma (sau a starpi, a taia) raul din (sau de la) ~ a inlatura un rau in mod radical. 4) mat. Numar care, ridicat la o anumita putere, da numarul dat; radical. ~ patrata. 5) lingv. Element al unui cuvant dotat cu sens lexical si comun pentru toate cuvintele din aceeasi familie; radical. 6) fig. Locul unde s-a nascut cineva; neamul din care se trage; origine; izvor; obarsie; provenienta. [G.-D. radacinii] /<lat. radicina
BUTADIENA (‹ fr. {i}) s. f. substanta chimica (p. f. -4,75ºC) din clasa hidrocarburilor aciclice nesaturate, cu doua duble legaturi conjugate; este un gaz incolor, insolubil in apa, obtinut din butan, din fractia butan-butene, din alcool etilic si din acetilena; se intrebuinteaza in sinteze organice, la prepararea cauciucurilor sintetice, a lacurilor etc.
BENZEN (‹ fr. {i}) s. m. substanta chimica, cap de serie al hidrocarburilor aromatice; lichid incolor volatil, insolubil in apa, solubil in alcool in orice proportie, obtinut din gazele de cocserie, din gudroanele carbunilor de pamint sau din fractiile petroliere bogate in hidrocarburi aromatice; este materia prima importanta la fabricarea unor compusi organici (anilina, nitrobenzen, stiren, fenol, hexaclorciclohexan etc.), in sinteza colorantilor, a medicamentelor, a parfumurilor; bun solvent. Impropriu este numit benzol.
COMBINATIE (‹ fr.) s. f. 1. Reunire, imbinare, combinare. ♦ (Fam.) Aranjament, plan, calcul. 2. (CHIM.) substanta omogena compusa din doua sau mai multe elemente chimice diferite, prezente in proportii definite; compus (2); corp compus. ◊ C. complexa = combinatie care se obtine prin legarea la un ion metalic a unui numar definit de molecule de aceeasi specie sau de specii diferite, neutra din punctul de vedere al reactivitatii chimice. ◊ C. organometalica = c. organica continind un atom al unui metal legat printr-un atom de carbon de radicalul organic. ◊ C. de incluziune = c. moleculara constituita din doi componenti, in care moleculele unuia dintre componenti sint capabile sa retine moleculele celui de-al doilea, fara ca intre ele sa se stabileasca legaturi chimice obisnuite, ci numai forte de interactiune, slabe de tip Van der Waals (ex. aducti, clatrati).
organic ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de un organ sau de un organism viu; propriu unui organ sau unui organism viu. Dereglare ~ca. 2) Care tine de organizarea interna a unor ansambluri; care prezinta un intreg; unitar. Lege ~ca. Unitate ~ca. 3) Care rezulta din structura interna a unui lucru; esential; intrinsec. 4) (despre relatii, legaturi) Care este asemanator relatiilor interne dintre partile componente ale unui organism; care este analog legaturii dintre partile unui organism; indisolubil. Legatura ~ca. 5) (despre substante, materii etc.) Care a rezultat din descompunerea organismelor vegetale si animale. ◊ Chimie ~ca compartiment al chimiei care studiaza hidrocarburile si derivatele lor. /<lat. organicus, fr. organique
PLASTIC2, -A I. adj. 1. (despre materiale) care are proprietatea de a-si pastra deformatiile produse de fortele exterioare dupa incetarea actiunii acestora; care poate fi modelat, fasonat. ♦ masa ~a (sau material) ~ = material sintetic de natura organica, anorganica sau mixta, care poate fi modelat in procesul fabricarii unor produse. 2. referitor la pictura sau sculptura. ♦ arte e = arte care au ca scop sa reproduca formele prin modelarea unor materiale, prin culori etc. 3. (despre idei, imagini etc.) cu multa putere de evocare, expresiv, viu; evocator. 4. (biol.) formativ, capabil de a se schimba, de a lua o forma. ♦ chirurgie ~a = chirurgie care se ocupa cu indreptarea unor malformatii ale corpului. II. s. f. tehnica executarii obiectelor de arta prin fasonarea, modelarea unei substante plastice; domeniul artelor plastice. ◊ parte din studiul unei opere de arta care se ocupa cu raportul armonios al volumelor si al reliefului. (< fr. plastique, lat. plasticus, gr. plastikos)