Rezultate din textul definițiilor
COLECTIV, -A, colectivi, -e, adj., subst. I. Adj. 1. Care rezulta din participarea, din activitatea mai multor persoane (sau lucruri). 2. Care apartine tuturor; comun, obstesc, social. 3. Care se refera la ideea de colectivitate. ◊ substantiv colectiv = substantiv care denumeste prin forma de singular o pluralitate de obiecte identice, considerate ca un intreg, ca o totalitate. Sufix colectiv = sufix care da unui substantiv valoarea de substantiv colectiv. II. S. n. Echipa. Colectiv de redactie. Colectiv de catedra. ♦ P. gener. Grup. (organizat) de persoane. III. S. f. (Iesit din uz) Cooperativa Agricola de Productie. – Din fr. collectif, lat. collectivus.
SINGULATIV s.n. (Lingv.) Sufix de singulativ = sufix cu ajutorul caruia se formeaza in unele limbi singularul din tema de plural, care la origine era un substantiv colectiv. [Cf. engl. singulative].
SINGULATIV, -A I. adj. (in limbile slave, despre o formatie derivata) care caracterizeaza un individ opus unui ansamblu. II. s. n. sufix de ~ = sufix cu ajutorul caruia se formeaza, in unele limbi, singularul din tema de plural, care la origine era un substantiv colectiv. (< fr. singulatif)
colectiv, -A I. adj. 1. rezultat din munca, din activitatea mai multor persoane; referitor la ideea de colectivitate. ♦ substantiv ~ = substantiv care, la singular, denumeste o multitudine de obiecte identice, considerate ca un intreg; sufix ~ – sufix cu ajutorul caruia se formeaza substantive colective; numeral ~ = numeral care exprima ideea de grupare a obiectelor in timp si spatiu. 2. care apartine tuturor; comun, obstesc, social. II. s. n. grup de oameni care lucreaza in acelasi loc de productie, cu interese si conceptii comune, purtand fiecare raspunderea muncii depuse, sub o conducere unica. (< fr. collectif, lat. collectivus)
NISTE art. nehot. (Preceda substantive la pl. pentru a arata un numar, o cantitate nedeterminata) Niste carti. ◊ (Inaintea unui substantiv care reda o idee de calitate negativa, accentueaza valoarea peiorativa a substantivului) Sunt niste rai! ◊ (Preceda substantive, nume de materie la sg. sau substantive cu sens colectiv) Frige niste carne. [Var.: (reg.) neste art. nehot.] – Lat. nescio quid „nu stiu ce”.
NEUTRU, -A adj. 1. Care nu ia partea nimanui, care nu este de partea nimanui; (despre un stat) care nu se amesteca in conflictul dintre mai multe state, care nu participa la pacte sau aliante militare; (despre persoane) neincadrat in nici o miscare, in nici un partid etc. 2. Indiferent. 3. Gen neutru (si s.n.) = forma pe care o iau substantivul, adjectivul etc. pentru a denumi in special obiecte inanimate, unele nume colective si generice, precum si unele animale. ◊ Vocala neutra = vocala mediala. 4. (Chim.; despre compusi) Care nu prezinta nici caractere de acid, nici caractere de baza. ♦ (Despre corpuri) Care nu are sarcina electrica. [< fr. neutre, it. neutro, cf. lat. neuter – nici unul din doi].
colectiv1 ~a (~i, ~e) 1) Care se face impreuna; realizat prin participarea mai multor persoane; comun. Munca ~a. Opera ~a. Contract ~. 2) Care apartine tuturor; aflat in posesiunea tuturor; comun; obstesc. Proprietate ~a. 3) Care exprima notiunea de totalitate, de colectivitate. ◊ substantiv ~ substantiv care numeste o pluralitate de obiecte de acelasi fel, luate ca un tot intreg. /<fr. collectif, lat. collectivus