Rezultate din textul definițiilor
SUBSTITUI, substitui, vb. IV. Tranz. si refl. A (se) situa in locul altuia; a (se) inlocui. ♦ (Jur.) A comite infractiunea de substituire de persoana. [Prez. ind. si; substituiesc.Var.: (inv.) substitua vb. I] – Din fr. substituer, lat. substituere.

SUBSTITUIRE, substituiri, s. f. Actiunea de a (se) substitui si rezultatul ei; inlocuire, substitutie. ♦ (Jur.) substituire de persoana = infractiune care consta in fapta unei persoane de a se prezenta sub o identitate falsa sau de a atribui o astfel de identitate unei alte persoane, spre a induce in eroare o autoritate publica sau un particular. – V. substitui.

EL ea (ei, ele) pron. pers. 3 1) (substituie numele persoanei despre care se vorbeste) ~ invata. A fost si ~ la tara. 2) Sot (respectiv sotie). 3) (formele de genitiv lui, ei, lor au valoare posesiva) Cartea lui. A lor a fost initiativa. 4) (formele de dativ lui, ei, ii, i, lor, le, li se folosesc cu functie de complement indirect sau atribut) Fusul ii scapa ei din mana. 5) (formele de acuzativ il, l, o, ii, i, le se folosesc cu functie de complement direct) Cartea pe care o citesc. Pe el il cauta. 6) (formele i si o se folosesc cu valoare neutra) Au mai patit-o si altii. /<lat. illum, illa

FALS s.n. Neadevar, contrafacere. ♦ Schimbare a adevarului intr-un act scris prin adaosuri sau stersaturi, prin imitarea semnaturii; substituire de persoane etc. [< lat. falsum, cf. it. falso, germ. Falsch].

FALS, -A I. adj. 1. care este contrar adevarului, mincinos, neintemeiat. ◊ care are numai aparenta adevarului; contrafacut, imitat; artificial. 2. (despre oameni) prefacut, ipocrit. 3. (muz.) care suna contrar legilor armoniei. II. s. n. 1. neadevar, contrafacere. 2. schimbare a adevarului intr-un act, prin imitarea semnaturii; substituire de persoane etc. (< lat. falsus, it. falso)

A substitui substitui tranz. (obiecte sau persoane) 1) A schimba ca necorespunzatoare (punand in loc altceva sau pe altcineva); a inlocui. 2) A schimba (intr-o calitate), tinand locul (temporar); a inlocui; a suplini. [Sil. sub-sti-] /<fr. substituer, lat. substituere

substituire s. f. actiunea de a (se) substitui; inlocuire. ♦ (jur.) ~ de persoane = infractiune constand in a(-si) atribui altei persoane o identitate falsa. (< substitui)

IMPOSTOR, -OARE, impostori, -oare, s. m. si f. persoana care cauta sa insele, profitand de necunostinta sau de buna-credinta a oamenilor; sarlatan, mincinos. ♦ persoana care cauta sa se substituie altcuiva (pentru a lucra, a profita in numele lui); farsor. – Din fr. imposteur, lat. impostor.

IMPOSTOR ~oare (~ori, ~oare) m. si f. 1) persoana care insala pe altii, profitand de naivitatea sau de increderea lor; sarlatan; potlogar; cotcar; escroc. 2) persoana care incearca sa se substituie cuiva pentru a lucra in numele lui (in scopul obtinerii anumitor avantaje). /<fr. imposteur, lat. impostor, ~onis

CASCADOR, -OARE s.m. si f. 1. persoana special antrenata care se substituie unui actor (principal), de obicei in cursul filmarii unei scene de mare pericol. ♦ Acrobat care executa serii de cazaturi si sarituri (adesea in grup). 2. (Fam.) persoana cu o conduita usuratica, inconstanta. [< fr. cascadeur].

CASCADOR, -OARE s. m. f. 1. persoana special antrenata care se substituie unui actor de film, in scenele cu actiune periculoasa. 2. acrobat care executa serii de cazaturi si sarituri. 3. (fam.) persoana cu o conduita usuratica. (< fr. cascadeur)

ALTER EGO s. m. Al doilea eu; persoana care se aseamana intru totul cu alta, incat i se poate substitui. ♦ Om de incredere, prieten nedespartit. – Loc. lat.

A SUPLINI ~esc tranz. 1) (persoane sau obiecte) A schimba (intr-o calitate), tinand locul temporar; a substitui; a inlocui. 2) A intregi, adaugand ceea ce lipseste; a completa; a complini. /<it. supplire

ALTER EGO s.m. Al doilea eu; persoana care se aseamana intru totul cu alta, incat i se poate substitui; (p. ext.) om de incredere, prieten nedespartit. [< lat. alter – alt, ego – eu].

ALTER EGO s. m. persoana care se aseamana intru totul cu alta, incat i se poate substitui. ◊ prieten nedespartit. (< lat. alter ego, al doilea eu)

A INLOCUI ~iesc tranz. (obiecte sau persoane) 1) A schimba ca necorespunzator, punand in loc altceva sau pe altcineva; a substitui. ~ usa. ~ un jucator. 2) A schimba (intr-o calitate), tinand (temporar) locul. ~ pe presedinte. Materialele plastice ~iesc lemnul. /in + loc + suf. ~ui

MAFIE s.f. 1. Organizatie terorista secreta criminala din Sicilia si S.U.A. care tinde sa se substituie puterii publice printr-o forma primitiva de judecata si de pedeapsa, exercitata in favoarea unor persoane private. 2. Grup, asociatie de persoane unite pentru a-si satisface prin orice mijloace interesele private, chiar impotriva celor publice. [Gen. -iei, acc. si mafie, scris si maffie. / < it. mafia].

SUPERARBITRU, superarbitri, s. m. persoana delegata de un for superior pentru a rezolva litigiile ivite in timpul desfasurarii unei competitii, fara a se substitui atributiilor arbitrului principal; supraarbitru. – Super- + arbitru (dupa fr. surarbitre).

substitui vb. IV. tr., refl. A (se) situa in locul altuia; a inlocui. ♦ tr. (Jur.) A desemna o a doua persoana care sa primeasca donatia sau sa mosteneasca averea in lipsa (sau la decesul) primului beneficiar. [Pron. -tu-i, p.i. substitui si -iesc, 3,6 -ie. / cf. fr. substituer, it. sostituire < lat. substituere].

substitui vb. I. tr., refl. a (se) situa in locul altuia; a inlocui. II. tr. 1. (mat.) a inlocui intr-o expresie un element (sau mai multe) prin altul (sau prin altele). 2. (jur.) a desemna o a doua persoana care sa primeasca donatia sau sa mosteneasca averea in lipsa (sau la decesul) primului beneficiar. (< fr. substituer, lat. substituere)

SUBSTITUTIE s. f. substituire. ♦ metoda ĩ = metoda de rezolvare a unui sistem de ecuatii algebrice care consta in inlocuirea unei necunoscute dintr-una din ecuatii cu valoarea ei, dedusa din cealalta ecuatie. ◊ (chim.) inlocuirea unui atom sau a unui radical dintr- o molecula printr-un alt atom sau prin alt radical. ◊ (lingv.) inlocuire a unui sunet prin altul. ◊ dispozitie prin care un mostenitor este obligat sa transmita la moartea sa bunurile mostenite unei persoane desemnate ca succesorul sau obligatoriu. (< fr. substitution, lat. substitutio)

SUBSTITUTIE s.f. substituire, inlocuire. ♦ Metoda substitutiei = metoda de rezolvare a unui sistem de ecuatii algebrice, care consta in inlocuirea unei necunoscute dintr-una din ecuatii cu valoarea ei, dedusa din cealalta ecuatie. ♦ (Chim.) Inlocuirea unui atom sau a unui radical dintr-o molecula printr-un alt atom sau prin alt radical. ♦ (Lingv.) Inlocuire a unui sunet prin altul. ♦ Dispozitie prin care un mostenitor este obligat sa transmita la moartea sa bunurile mostenite unei persoane desemnate ca succesorul sau obligatoriu. [Gen. -iei, var. substitutiune s.f. / cf. fr. substitution, lat. substitutio].



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)