Rezultate din textul definițiilor
ONOMATOPEE, onomatopee, s. f. Cuvant care, prin elementele lui sonore, imita sunete, zgomote etc. din natura; cuvant imitativ. [Pr.: -pe-e. – Pl. si onomatopei] – Din fr. onomatopee.
PATRUNDE, patrund, vb. III. 1. Tranz. si intranz. A trece prin..., a strabate, a strapunge, a razbate, a penetra; a perfora, a gauri. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A ajunge pana la a se propaga prin spatiu, a se face auzit. ♦ Tranz. A privi cu atentie; a scruta. 2. Intranz. A izbuti sa ajunga, sa intre, sa strabata undeva; a se infiltra. ♦ Tranz. A umple; a imbiba. 3. Tranz. A pune stapanire, a cuprinde, a domina. ♦ Refl. A se lasa sau a fi cuprins, coplesit, dominat. ♦ Fig. A misca adanc; a emotiona, a impresiona; a tulbura. 4. Tranz. Fig. A izbuti sa cunoasca, sa afle, sa inteleaga; a afla; a intelege, a pricepe; a intui. ♦ Refl. A cunoaste, a afla; p. ext. a se convinge. – Lat. pertundere.
NEAUZIT, -A, neauziti, -te, adj. (Despre sunete, zgomote etc.) Care nu se aude; imperceptibil. ♦ (Cu valoare de superlativ) De care nu s-a mai auzit; extraordinar, nemaiauzit, nemaipomenit. [Pr.: ne-a-] – Ne- + auzit.
RAZBI, razbesc, vb. IV. 1. Intranz. A-si face drum, a strabate (anevoie), a trece peste piedici; a razbate. 2. Intranz. A ajunge undeva inlaturand obstacolele. ♦ A izbuti, a reusi. ♦ (Despre sunete, zgomote etc.) A se face auzit, a ajunge pana la... ♦ (Despre mirosuri) A se raspandi. 3. Tranz. A invinge, a infrange, a rapune. ♦ ◊ Expr. A razbi (pe cineva) cu bataia = a bate (pe cineva) foarte tare. 4. Tranz. (Despre stari fizice sau sufletesti) A cuprinde, a birui, a coplesi. 5. Tranz. si intranz. A termina, a prididi, a ispravi. – Din sl. razbiti.
A VENI vin intranz. 1) (despre oameni, animale, vehicule etc.) A se misca, apropiindu-se de tinta miscarii. ~ spre casa. 2) (despre persoane, vehicule, fenomene ale naturii) A fi intr-un anumit loc dupa parcurgerea unei distante; a sosi; a ajunge. Trenul a venit in gara. ◊ ~ la spartul targului a sosi prea tarziu. ~ cu sufletul la gura (sau intr-un suflet) a veni in fuga mare. A-i ~ ceasul a muri. 3) A se intoarce, a reveni la locul de mai inainte. Pasarile vin la cuiburile lor. 4) A-si avea originea; a proveni. 5) (despre imbracaminte, incaltaminte) A se potrivi bine; a fi pe masura cuiva. Pantofii ii vin bine. 6) (despre ape) A ajunge pana la o inaltime oarecare. 7) (despre sunete, zgomote etc.) A ajunge la urechea cuiva. /<lat. venire
INTERJECTIE s.f. (Gram.) Parte de vorbire neflexibila fara functie sintactica si care exprima stari sufletesti sau imita sunete, zgomote etc. [Gen. -iei, var. interjectiune s.f. / cf. fr. interjection, lat. interiectio].
INTERJECTIE s. f. parte de vorbire neflexibila care exprima stari sufletesti, imita sunete, zgomote etc. (< fr. interjection, lat. interiectio)
CHIRAIT, chiraituri, s. n. Faptul de a chirai; zgomot, sunet, strigat scos de cel care chiraie. – V. chirai.
TARAIT2, taraituri, s. n. Faptul de a tarai2; (concr.) sunetul, zgomotul produs astfel; taraitura. – V. tarai2.
RASUNET, rasunete, s. n. 1. Sunet puternic (prelungit prin ecou); p. gener. sunet; zgomot. ♦ Ecou. ♦ Ton2, timbru, rezonanta. 2. Fig. Impresia puternica pe care o face un lucru asupra oamenilor, interes profund si larg pe care il desteapta un eveniment. – Rasuna + suf. -et.
SURD, -A, surzi, -de, adj. 1. (Adesea substantivat) Care nu aude (bine), lipsit (total sau partial) de auz. ♦ Fig. Care nu vrea sa auda, sa inteleaga; neinduplecat, nesimtitor, fara suflet. ◊ Loc. adv. (Substantivat) De(-a) surda = in zadar, degeaba. ◊ Expr. A ramane surd la ceva = a nu da ascultare unei solicitari, a nu se impresiona de ceva, a ramane rece, neintelegator. 2. (Fon.; despre consoane; si substantivat, f.) Care se emite fara participarea coardelor vocale. 3. (Despre sunete, zgomote; adesea adverbial) Cu intensitate atenuata, lipsit de rezonanta; slab, inabusit, infundat, confuz. ◊ (In sintagma) Camera surda = incapere cu absorbtie acustica foarte ridicata, folosita pentru masuratori acustice speciale. ♦ Fig. (Despre sentimente, conflicte etc.) Mocnit, ascuns, tainuit. ♦ Fig. (Despre senzatii, dureri etc.) Inabusit; nedefinit, vag. – Din lat. surdus.
METALIC, -A, metalici, -ce, adj. 1. Facut din metal, de metal. ♦ Care are insusiri ca ale metalului, care are luciul sau culoarea metalului. 2. (Despre sunete, zgomote) Produs prin ciocnirea sau lovirea obiectelor de metal; cu rezonanta (ca) de metal. 3. Fig. Patrunzator; aspru, strident, dur. – Din it. metallico, lat. metallicus, fr. metallique.
RASUNARE, rasunari, s. f. (Rar) Actiunea de a rasuna si rezultatul ei; sunet; zgomot. – V. rasuna.
RASUNATOR, -OARE, rasunatori, -oare, adj. (Adesea adverbial) Care suna puternic si prelung; care se aude de (sau pana) departe. ♦ (Despre spatii) In care se imprastie sau se concentreaza zgomote, sunete. ♦ Fig. Care produce uimire, care impresioneaza puternic; care este de mare efect; extrem de mare. – Rasuna + suf. -ator.
STEAMAT s. v. motiv, pretext, scuza, sunet, zgomot.
A IZBUCNI ~esc intranz. 1) (despre actiuni, stari, fenomene ale naturii etc.) A incepe brusc si cu violenta; a se dezlantui; a se declansa; a irupe; a se declara; a se starni. 2) (despre lichide, aburi, gaze) A iesi cu putere printr-o deschizatura ingusta; a tasni; a irupe; a rabufni. 3) fig. A-si face brusc aparitia; a se lasa vazut pe neasteptate; a aparea; a se arata; a se ivi; a se isca. 4) (despre zgomote, sunete, vorbe etc.) A incepe brusc si cu intensitate. 5) (despre persoane) A interveni pe neasteptate si violent intr-o discutie; a exploda. /<bulg. izbukna
INFUNDAT2 ~ta (~ti, ~te) 1) v. A INFUNDA si A SE INFUNDA. ◊ Vin ~ vin tinut mult timp astupat ermetic. 2) (despre sunete, zgomote) Care nu are rezonanta; surd; inchis. /v. a (se) infunda
METALIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care este facut din metal. 2) (despre luciu, culori, aspecte ale obiectelor) Care este asemanator cu metalul; cu caracteristici de metal. Stralucire ~ca. 3) (despre sunete, zgomote) Care are sonoritate de metal; cu rezonanta de metal. /<it. metallico, lat. metallicus, fr. metallique
steamat s.n., s.f. (reg.) 1. ramasita, urma, tipenie. 2. (s.n.; in loc. adv.) cu de-a steamatu = tiptil, pe furis. 3. (s.n.; in forma: steamat) pretext. 4. (s.n.; s.f.) sunet, zgomot; zgomot usor facut de vanatori pentru a deruta vanatul. 5. (s.n.; in loc. vb.) a face steamat = a da de veste, a vesti. 6. (s.f.) aratare, vedenie, aparitie; fiinta foarte slaba, epuizata de boala, umbra. 7. (s.f.; in expr.) a face steamata = a se preface ca are treaba; a-si face de lucru.
CHIMO1- elem. „zgomot, sunet”. (< fr. kymo-, cf. gr. kyma, -atos, agitatie)
SON3(O)-/SONA- elem. „sunet, zgomot”. (< fr. son/o/-, sona-, cf. lat. sonus)
svon (-nuri), s. n. – 1. sunet. – 2. zgomot, rumoare, vuiet. – 3. Stire, veste, vorba care circula. – Var. zvon, si der., Mold. svoana. Sl. zvonu (Miklosich, Lexicon, 221; Cihac, II, 383; Tiktin), cf. sb. zvon, bg. zvan. – Der. svon, s. n. (Banat, clopot), din sb. zvonu (Candrea); svoni, vb. (a raspindi o veste, a publica, a bate toba; refl., a se spune, a umbla vorba; Banat, a bate clopotul); svonit (var. svonisor), s. n. (Banat, clopotel).
INTERJECTIE, interjectii, s. f. Parte de vorbire neflexibila de tip special, care exprima sentimente si manifestari de vointa sau care imita sunete si zgomote. – Din fr. interjection, lat. interjectio, -onis.
ASURZI, asurzesc, vb. IV. Intranz. A deveni surd. ♦ Tranz. A face ca cineva sa-si piarda (temporar) auzul; (prin exagerare, despre sunete puternice, zgomote etc.) a face ca cineva sa nu mai auda sau sa nu mai inteleaga un anumit lucru. – Din lat. *assurdire.
PARAITURA, paraituri, s. f. 1. Zgomot surd produs de ruperea, despicarea, frangerea etc. unui corp tare, dur, neelastic. 2. Zgomot sau sunet ascutit, strident, care se produce prin apasare; scartaitura. ♦ Zgomot specific produs de ceva care arde. ♦ Succesiune de zgomote scurte si dese; rapait. [Pr.: -ra-i-] – Parai + suf. -tura.
SCARTAIT1 s. n. Faptul de a scartai, zgomot sau sunet ascutit, strident care se produce prin frecare, deplasare, apasare etc.; scartaiala, scartaitura. ♦ sunet sau serie de sunete stridente scoase de un instrumentist fara talent care canta la un instrument cu coarde. – V. scartai.
STRIGAT, strigate, s. n. 1. Cuvant, sir de sunete emise de cineva cu voce ridicata; tipat, strigare. ♦ Invocare. 2. Anuntare, semnalizare (cu voce puternica); comanda. 3. sunet, sir de sunete sau zgomot caracteristic scos de un animal sau de o pasare. 4. zgomot, larma de voci; vociferare. ♦ Exclamatie de protest. 5. Chemare cu voce tare (cu rostirea numelui celui chemat). 6. Strigatura. – Striga + suf. -at.
A ASTUPA astup tranz. 1) (gauri, crapaturi, adancituri etc.) A face sa nu se vada (acoperind cu ceva sau aplicand ceva). 2) (usi, ferestre, vase) A face sa nu mai aiba deschizatura. ◊ A-si ~ urechile a nu vrea sa auda ceva. ~ cuiva gura a face pe cineva sa taca. ~ cuiva ochii a nu lasa pe cineva sa vada realitatea. 3) (zgomote, melodii, sunete etc.) A face sa nu se auda, depasind in intensitate; a acoperi. 4) fig. (urme) A face sa dispara. /<lat. asstuppare
A ASURZI ~esc 1. intranz. A-si pierde auzul; a deveni surd. 2. tranz. 1) A face sa devina surd. 2) (despre sunete puternice, zgomote) A buimaci, facand sa nu desluseasca nimic. /<lat. assurdire
ASURZITOR asurzitoare (asurzitori, asurzitoare) (despre un zgomot, un sunet) Care asurzeste; intens; puternic. /a asurzi + suf. ~itor
ONOMATOPEE f. lingv. Cuvant care, prin forma lui sonora, imita sunete sau zgomote din natura; cuvant imitativ. [Art.: onomatopeea; G.-D. onomatopeei] /<fr. onomatopee
A SFORAI sforai intranz. 1) (despre persoane) A produce sunete, cu zgomot caracteristic in timpul somnului; a horai. 2) (despre unele animale, mai ales, despre cai) A sufla cu putere aerul pe nari (de spaima, neliniste etc.); a forai. /sfor + suf. ~ai
STRIDENT ~ta (~ti, ~te) 1) si adverbial (despre sunete, strigate, zgomote etc.) Care are o sonoritate puternica si neplacuta; tipator. 2) (despre culori) Care este foarte viu; batator la ochi; tipator; aprins. /<fr. strident, lat. stridens, ~ntis, it. stridente
SONOTECA s.f. Arhiva continand inregistrari de sunete si zgomote. [Gen. -cii. / < fr. sonotheque].
AMFORIC, -A adj. (despre sunete) cu zgomotul produs ca un urcior gol. (< fr. amphorique)
ASURZI, asurzesc, vb. IV. Intranz. A deveni surd. ♦ Tranz. A face pe cineva sa-si piarda auzul; (prin exagerare, despre sunete puternice, zgomote etc.) a face sa nu mai inteleaga; a buimaci, a ameti. – Lat. *assurdire.
CONSTRICTIV, -A, constrictivi, -e, adj., s. f. (Consoana) care se pronunta prin stramtarea canalului vocal, in asa fel incat se produce un zgomot de frictiune (1); (sunet) continuu, fricativ, spirant. – Din fr. constrictif, lat. constrictivus.
TINGHILINGHI interj. zgomot care imita sunetul clopoteilor si al zurgalailor. – Onomatopee.
ZGOMOT, zgomote, s. n. 1. sunet sau amestec de sunete discordante, puternice, care impresioneaza in mod neplacut auzul. ♦ Galagie, vacarm; vuiet, tumult. ◊ Expr. A face zgomot = a produce senzatie, a face valva. 2. (In sintagmele) Zgomot de fond = perturbatie sonora (de mica intensitate) care apare in orice mediu de transmisie a semnalelor. Zgomot alb = zgomot de banda larga, folosit in masuratori electroacustice, caracterizat prin energie egala pe latime de banda constanta. Zgomot colorat = zgomot de banda larga, folosit in masuratori electroacustice, caracterizat printr-un spectru continuu si uniform intr-un domeniu de frecvente specificat. Zgomot roz = zgomot de banda larga, folosit in masuratori electroacustice, caracterizat prin energie constanta pe octava. – Din scr. glomot.
ASCULTA, ascult, vb. I. 1. Tranz. A-si incorda auzul pentru a percepe un sunet sau un zgomot, a se stradui sa auda. ♦ (Med.) A ausculta. ♦ A auzi. 2. Tranz. si intranz. A fi atent la ceea ce se spune sau se canta. ♦ Tranz. A examina oral un elev. ♦ Tranz. A audia un martor (intr-un proces) 3. Tranz. A acorda importanta celor spuse de cineva, a lua in consideratie; a implini o dorinta, o rugaminte. ♦ Tranz. si intranz. A da urmare, a se conforma unui ordin, unui sfat etc.; a face intocmai cum vrea cineva. – Lat. ascultare (= auscultare).
DESLUSI, deslusesc, vb. IV. 1. Tranz. A distinge, a deosebi un sunet sau un zgomot (dintr-o larma de zgomote); a auzi. 2. Tranz. A distinge, a recunoaste, a observa, a vedea (in semiintuneric sau intr-un spatiu slab luminat). ♦ (Despre lumina) A face sa apara clar conturul lucrurilor. 3. Tranz. A desprinde dintr-un complex de idei, a limpezi, a lamuri, a clarifica o problema, o idee etc. ♦ Refl. (Despre idei, probleme) A deveni limpede, explicit; a se clarifica. ♦ Tranz. A explica, a da lamuriri, a face pe cineva sa priceapa ceva. ♦ Refl. A se lamuri, a se edifica (asupra unui lucru); a intelege. – Din bg. doslusam.
zgomot ~e n. sunet sau amestec de sunete puternice, nearmonioase, receptionate ca ceva neplacut, suparator. ◊ A face ~ a face valva; a starni interesul. /< sb. glomot
CONCRET, -A I. adj. 1. care se poate percepe prin simturi; palpabil. ◊ (despre substantive) care denumeste obiecte perceptibile prin simturi. ♦ muzica ~a = muzica pe baza prelucrarii unui complex de sunete (muzicale sau zgomote) cu ajutorul aparaturii electronice. 2. precis, (bine) determinat. II. s. n. categorie filozofica desemnand unitatea multiplelor determinari, insusiri, laturi ale obiectelor si fenomenelor. (< fr. concret, lat. concretus)
SURDINA s. f. amortizor de zgomot. ◊ dispozitiv care se aplica unui instrument muzical pentru atenuarea intensitatii si modificarea timbrului sunetelor. ♦ in ~ = fara zgomot. (< fr. sourdine)
ASCULTA, ascult, vb. I. 1. Tranz. A-si incorda auzul pentru a percepe un sunet sau un zgomot, a se stradui sa auda. ♦ A auzi. 2. Tranz. si intranz. A fi atent la ceea ce se spune sau se canta. ♦ Tranz. A examina oral pe un elev. ♦ Tranz. A audia un martor (intr-un proces). ♦ Tranz. (Med.) A ausculta. 3. Tranz. A acorda importanta celor spuse, a lua in consideratie; a implini o dorinta, o rugaminte. ♦ Tranz. si intranz. A da urmare, a se conforma unui ordin, unui sfat etc.; a face intocmai cum vrea cineva. – Lat. ascultare (= auscultare).
ZGOMOT, zgomote, s. n. sunet sau amestec de sunete discordante, puternice, neplacute. ♦ Galagie, vacarm; vuiet, tumult. ◊ Expr. A face zgomot = a produce senzatie, a face valva. ♦ sunet putin intens, rasunet. – Sb. glomot.
PLESCAI, plescai, vb. IV. Intranz. 1. A manca cu zgomot; a scoate un sunet caracteristic, desprinzand brusc buzele una de alta sau limba de cerul-gurii (in semn de placere); a pleoscai. 2. A scoate un sunet caracteristic prin pocnirea sau plesnirea unui corp (elastic) de altul sau prin lovirea de ceva tare; a pleoscai. 3. (Despre lichide, substante vascoase etc.) A se lovi sau a fi lovit de sau cu un corp tare, producand un zgomot caracteristic; a pleoscai. – Pleasc + suf. -ai.
CONCRET, -A, concreti, -te, adj. (Adesea substantivat) Care poate fi perceput cu simturile; real; care exprima obiecte perceptibile prin simturi. ◊ Muzica concreta = muzica realizata pe baza sunetelor concrete (muzicale sau zgomote) prelucrate cu aparatura electronica. ♦ (Substantivat, n.) Categorie filozofica, opusa abstractului, care desemneaza latura palpabila, vizibila a fenomenelor sau ansamblul desfasurarii lor in timp si in spatiu. ♦ Precis, bine determinat. – Din fr. concret.
SONOMETRU ~e n. Aparat pentru masurarea intensitatii acustice a sunetelor (mai ales a zgomotelor); fonometru. [Sil. -me-tru] /<fr. sonometre
BLIMP s.n. (Cinem.) Carcasa in care se introduce aparatul de filmat portabil in cazul filmarilor cu priza directa de sunet, pentru a elimina zgomotul produs de mecanismul de antrenare a peliculei. [< engl. blimp].
SONOMETRU s.n. Instrument pentru studierea legilor v*********r coardelor sonore si pentru determinarea frecventei unui sunet. ♦ Aparat pentru masurarea zgomotelor intr-o sala. [< fr. sonometre < lat. sonus – sunet, gr. metron – masura].
SURDINA s.f. Amortizor de zgomot. ♦ Dispozitiv care se aplica unui instrument muzical pentru a-i micsora intensitatea sunetelor. ♦ In surdina = a) incet, cu sunete usoare; b) fara zgomot, cu glas scazut; in taina. [< fr. sourdine, cf. it. sordina].
PLESCAI, plescai, vb. IV. 1. Intranz. si tranz. A manca cu zgomot; a scoate un sunet caracteristic, desprinzand brusc buzele una de alta sau limba de cerul gurii, in semn de placere. 2. Intranz. A lovi intr-un lichid, producand un zgomot caracteristic; (despre lichide) a se lovi de un corp tare, facand sa se auda un zgomot caracteristic; a pleoscai. – Din pleasc.
CONSOANA, consoane, s. f. sunet al vorbirii format din zgomote produse in diferite puncte ale canalului fonator prin inchiderea (urmata de deschidere brusca) sau prin stramtoarea acestuia; semn grafic, litera care reprezinta un asemenea sunet. – Din fr. consonne, lat. consona.
zgomot s. 1. (inv. si reg.) sunet. (~ de frana.) 2. freamat, galagie, larma, tumult, vuiet. (Ce ~ se aude?) 3. v. balamuc.
CONSOANA s.f. sunet format in special din zgomote produse in diferite puncte ale canalului fonator prin inchiderea sau stramtarea acestuia; consonanta; semn grafic, litera care reprezinta un asemenea sunet. [< lat. consona, cf. fr. consonne].
CONSOANA s. f. sunet format in special din zgomote produse in diferite puncte ale canalului fonator prin inchiderea sau stramtarea acestuia; consonanta. (< fr. consonne, lat. consona)
sgomot (-te), s. f. – 1. sunet, rumoare. – 2. Zarva, scandal. – Var. zgomot, inv. scomot, si der. Slov. gomot, sb., cr. glomot (Cihac, II, 343), din pol. gomon, der. gomoni, vb. (a trancani, a flecari). – Der. sgomota (var. gomoti), vb. (a face zgomot); sgomotos, adj. (care produce zgomot).
AUIALA, auieli, s. f. zgomot confuz, monoton si prelung; sunet metalic. – Din aui + suf. -eala.
TUNET, tunete, s. n. 1. zgomot puternic care insoteste o descarcare electrica atmosferica (fulger sau trasnet). ♦ (Rar) Trasnet. 2. Fig. zgomot puternic, rasunator. – Lat. tonitrum (dupa sunet).
SCRASNET ~e n. 1) sunet caracteristic, produs prin frecarea dintilor. 2) zgomot scartaitor. /a scrasni + suf. ~et
FOTOSTETOSCOP s. n. instrument medical bazat pe transformarea sunetelor in impulsuri luminoase, pentru analiza zgomotelor cordului fetal. (< foto1- + stetoscop)
CLINCHET, clinchete, s. n. sunet produs de clopotei sau de zurgalai. ♦ zgomot produs de vibrarea sau de ciocnirea unor obiecte de metal sau de sticla. – Clinc + suf. -et.
BRUITISM s. n. curent care preconiza utilizarea zgomotelor ca element determinant, eliminand sau limitand sunetul muzical. (< fr. bruitisme)
TAM-TAM s. n. 1. instrument muzical de percutie, asemanator gongului, dar mai mare si cu un timbru mai grav. 2. toba de lemn de origine africana care produce doua sunete de inaltimi diferite; muzica executata. 3. (fig.) zgomot mare; galagie, vacarm. ◊ (fig.) protest zgomotos. (< fr. tam-tam)
CLING interj. Cuvant care imita sunetul clopoteilor sau al zurgalailor. ♦ Cuvant care imita zgomotul produs de vibrarea sau de ciocnirea unor obiecte de metal sau de sticla. [Var.: clinc interj.] – Onomatopee.
GLAS ~uri n. 1) sunet sau ansamblu de sunete emise de om cu ajutorul coardelor vocale; facultate a omului de a emite sunete articulate; voce; grai. ~ puternic. ~ ragusit. ◊ Intr-un ~ toti deodata. A da ~ a) a striga; b) a exprima (verbal sau in scris). A ridica ~ul a se rasti. A capata (sau a prinde) ~ a capata curaj. A-i pieri (sau a i se stinge) ~ul a) a nu mai putea sa vorbeasca; b) a nu mai avea ce raspunde; a se da batut. 2) mai ales la pl. Murmur produs de mai multe persoane ce vorbesc concomitent. 3) sunet sau ansamblu de sunete scoase de pasari sau de animale. 4) fig. zgomot produs de unele fenomene naturale. ~ul apelor. 5) fig. sunet produs de un instrument muzical. ~ de vioara. /<sl. glasu
A VAJAI pers. 3 vajaie intranz. 1) (despre vant, apa, obiecte in zbor etc.) A produce un zgomot suierator si continuu; a urla; a vui. 2) (despre sange) A pulsa cu putere. ◊ A-i vajai cuiva capul (sau urechile) a avea senzatia unui zgomot suierator si continuu (din cauza bolii, oboselii). 3) (despre foc) A arde puternic, producand un zgomot caracteristic. 4) (despre unele insecte) A scoate un sunet prelung si vibrant; a bazai. /Onomat.
VUIET, vuiete, s. n. 1. zgomot prelungit produs de diferite lucruri in miscare sau in v******e; vajait, muget, freamat, fosnet, huiet. ♦ Spec. zgomot infundat, produs prin detunari repetate; bubuit, duduit, trosnet, parait. ♦ Spec. zgomot produs de un vehicul in mers sau de o masina in actiune; huruit. ♦ Spec. zgomot scurt, puternic, produs de lovirea unor obiecte de metal; zanganit, zuruit. ♦ Spec. sunet produs de unele instrumente muzicale sau de clopote. 2. zgomot mare, galagie, vacarm, larma, vociferare. 3. (Inv.) Zvon, stire; veste. 4. (Rar) Ecou.[Pr.: vu-iet] – Vui + suf. -et.
SUIERATOR, -OARE, suieratori, -oare, adj., s. f. 1. Adj. (Adesea adverbial) Cu un sunet strident, ascutit; suierat2. ◊ Consoana suieratoare (si substantivat f.) = consoana sibilanta. 2. Adj. (Despre unele animale, pasari) Care scoate un tipat, un sunet (ascutit) specific. 3. Adj. (Despre vant) Care produce un zgomot puternic si vibrant. 4. S. f. (Reg.) Fluier [Pr.: su-ie-] – Suiera + suf. -ator.
A HURUI pers. 3 huruie intranz. pop. 1) (despre vehicule, motoare etc. in miscare) A produce un zgomot asurzitor continuu; a durui. 2) (despre porumbei) A scoate sunete caracteristice speciei; a gurui. /Onomat.
A SFARAI pers. 3 sfaraie intranz. 1) A produce un zgomot caracteristic continuu si ascutit (cauzat de o miscare); a face „sfar”. Fusul sfaraie. ◊ Fuge de-i sfaraie calcaiele fuge foarte tare. 2) (despre obiecte umede ce ard) A produce un zgomot specific usor in timpul arderii; a sasai. 3) (despre alimente puse la prajit) A produce un zgomot suierator caracteristic (cauzat de evaporarea apei aflate in aliment). 4) (despre gaze care ies sub presiune printr-un orificiu ingust) A produce un zgomot suierator, inabusit; a fasai. 5) (despre insecte) A scoate sunete repetate, scurte si ascutite, caracteristice speciei; a face „sfarr-sfarr”; a tarai. /sfar + suf. ~ai
SONOMETRU s. n. 1. aparat pentru studierea coardelor vibrante si determinarea frecventei unui sunet. 2. aparat pentru masurarea nivelelor de intensitate acustica a zgomotelor produse de o anumita sursa. (< fr. sonometre)
A FARNAI farnai intranz. 1) (despre oameni cu defecte in rostire) A rosti neclar unele sunete nazale; a vorbi pe nas; a fonfai. 2) A face zgomot in timpul respiratiei din cauza nasului infundat. [Sil. -na-i] /Onomat.
ANTIFON s.n. Corp plastic, de dimensiuni reduse, care se introduce in ureche pentru a o apara de zgomote mari. [< fr. antiphone, cf. lat. anti – contra, gr. phone – sunet].
PLESCAIT, plescaituri, s. n. 1. zgomot facut de cineva cu gura cand mananca repede si lacom; sunet produs prin desprinderea brusca a limbii de cerul-gurii sau a buzelor una de alta, prin care se exprima mirarea, placerea, admiratia. 2. zgomot produs de un lichid sau de o substanta vascoasa care se loveste sau care este lovita de un corp tare; plescaire, plescaitura; pleoscait. 3. (Rar) Pocnet. – V. plescai.
MURMUR, murmure, s. n. 1. Succesiune de sunete (slab si monoton articulate), de cuvinte rostite incet si neclar; zgomot confuz de voci; rumoare, murmuiala. ♦ P. a**l. zgomot surd si continuu produs de un motor sau de o masina in actiune; zumzet, bazait. ♦ Exprimare a unei nemultumiri, a unei dezaprobari prin cuvinte rostite cu jumatate de glas; protest infundat al unei multimi; carteala, murmurare. 2. zgomot usor, prelung si monoton produs de o apa curgatoare, de frunzisul miscat de vant etc. – Din lat. murmur, fr. murmure.
A SASAI sasai intranz. 1) (mai ales despre gaste sau despre serpi) A scoate sunete specifice asemanatoare sunetului „s” prelungit. 2) (despre obiecte umede ce ard) A produce un zgomot specific usor in timpul arderii; a sfarai. 3) (despre persoane) A pronunta „s” in loc de „s”; a avea o pronuntie defectuoasa a sunetului „s”. /Onomat.
A SCRASNI ~esc intranz. 1) A-si contracta cu putere falcile, frecand dintii de jos cu cei de sus si producand un scartait specific (ca manifestare a furiei sau durerii). 2) fig. A articula sunetele printre dinti (de manie sau de ura). 3) A produce un zgomot scartaitor (ca rezultat al frecarii sub presiune). Zapada ~este sub picioare. /<sl. skruzitati, bulg. skarsa, sb. skrsiti
pacai, pacai, vb. IV (pop.) 1. a fuma, a trage din lulea, producand un sunet caracteristic; a pascai, a pufai. 2. (reg.; despre flacara lumanarii de petrol) a palpai cu zgomot. 3. (reg.; despre firele de ata) a se rupe provocand un sunet caracteristic. 4. (reg.; despre bibilici) a produce sunetul caracteristic speciei.
BANG SONIC s. n. (Fiz.) zgomot puternic produs in momentul cand un corp in miscare depaseste viteza sunetului. – Din engl. sonic bang.
HARAI, harai, vb. IV. 1. Intranz. (Despre mecanisme stricate; la pers. 3) A scoate un zgomot dogit. 2. Intranz. (Despre organele respiratorii; p. ext. despre persoane) A scoate sunete aspre, de obicei din cauza unei boli; a respira greu, a harcai. ♦ (Peior.) A vorbi neclar, mormait. ♦ A sforai. 3. Intranz. (Despre caini; la pers. 3) A marai. 4. Refl. recipr. A se certa, a se ciondani. ♦ Tranz. (Fam.) A intarata, a irita pe cineva. 5. Refl. (Rar) A se freca, a se lovi cu zgomot de ceva. – Har + suf. -ai.
PACAI, pacai, vb. IV. Intranz. 1. A fuma, a trage din lulea, producand un sunet caracteristic; a pufai. 2. (Despre flacara lampii de petrol) A palpai cu zgomot. [Var.: (reg.) pacai vb. IV] – Pac + suf. -ai.
A FLUIERA1 fluier intranz. 1) A canta din fluier. 2) A scoate sunete patrunzatoare cu un instrument special (pentru a semnaliza ceva). 3) A produce un sunet, sufland printre buze sau printre degetele bagate in gura. 4) (despre pasari) A scoate sunete asemanatoare cu ale fluierului. 5) (despre vant, furtuna etc.) A produce un zgomot ascutit si continuu; a suiera. [Sil. flu-ie-] /Din fluier
A SCARTAI scartai intranz. 1) (despre obiecte) A produce un zgomot ascutit, strident, neplacut in urma frecarii sau apasarii. Scartaie zapada sub picioare. Scartaie incaltamintea. ◊ ~ usa cuiva a sacai pe cineva cu una si aceeasi rugaminte. 2) (despre care incarcate) A merge anevoios, producand un zgomot caracteristic, cauzat de povara incarcaturii. 3) (mai ales despre insecte) A scoate sunete asemanatoare celor produse prin frecarea a doua obiecte. 4) fig. (despre instrumente muzicale sau despre interpreti) A produce sunete stridente si suparatoare. ~ din vioara. 5) pop. (despre mecanisme) A functiona prost. 6) fig. (despre actiuni sau despre activitati) A se desfasura incet si anevoios. 7) (despre persoane) A o duce rau cu sanatatea. /scart + suf. ~ai
A TOCAI tocai rar 1. tranz. A saruta zgomotos; a pupa cu sunet. 2. intranz. (despre copii) A imita suptul in timpul somnului, producand un zgomot caracteristic. /toc + suf. ~ai
ZVON, zvonuri, s. n. 1. Stire, veste (care circula din gura in gura); p. ext. informatie necontrolata (uneori tendentioasa). 2. Rumoare produsa de glasuri, de activitatea sau de miscarea unei multimi. 3. zgomot confuz, nedefinit, din natura (produs de ape, frunze, vant, pasari etc.). 4. sunet departat produs de clopote sau de instrumente muzicale. [Var.: zvoana s. f.] – Slav (v. sl. zvonu „sunet”).
A FASAI fasai intranz. 1) (despre gaze iesite sub presiune printr-un orificiu stramt) A produce un zgomot suierator si inabusit; a face „fas”; a sfarai. 2) (despre fiinte) A produce sunete suieratoare caracteristice. /Din fas + suf. ~ai
FRICATIV ~a (~i, ~e) si substantival (despre sunete consonante) La pronuntarea caruia canalul fonator se ingusteaza si aerul produce un zgomot de frictiune. /<fr. fricatif
TAR1 interj. 1) (se foloseste, repetat, pentru a reda zgomotul produs de un lichid ce taraie). 2) (se foloseste, prelungit, pentru a imita sunetul produs de unele insecte). 3) (se foloseste, prelung, pentru a imita sunetul produs de o sonerie etc.). /Onomat.
A TARAI1 pers.3 taraie 1. intranz. 1) (despre lichide, mai ales despre apa) A curge picatura cu picatura, producand un zgomot caracteristic. 2) A ploua marunt si des; a tartara. 3) (despre insecte) A scoate sunete repetate, scurte si ascutite, caracteristice speciei; a face „tarrr-tarrr”; a sfarai. 4) rar v. a TARLAI. 5) (despre sonerie) A produce un sunet prelung; a zbarnai. 2. tranz. A face sa cada o picatura sau sa curga putin cate putin; a da drumul cu incetul. /tar + suf. ~ii
ZUMZET ~e n. 1) sunet caracteristic produs de unele insecte (in special de albine), in timpul zborului. 2) zgomot produs de obiecte in v******e sau de un motor in functiune; zbarnait. 3) zgomot surd si neclar de voci; rumoare; murmur. /a zumzai + suf. ~et
ZUMZET, zumzete, s. n. 1. sunet caracteristic pe care il produc insectele, mai ales albinele, cand zboara; bazait, zumbaire. ♦ zgomot produs de o v******e puternica si continua a anumitor obiecte sau masini. 2. Murmur, freamat. – Zumzai + suf. -et.
ASPIRATIE, aspiratii, s. f. 1. Aspirare. ♦ Deplasare a unui lichid intr-o conducta prin micsorarea presiunii aerului din ea. 2. (Fon.) zgomot produs prin frecarea aerului in trecerea lui prin laringe in cursul pronuntarii unor sunete. 3. Fig. Nazuinta, dorinta, ravna. [Var.: (inv.) aspiratiune s. f.] – Din fr. aspiration.
TARAI2, tarai, vb. IV. 1. Intranz. si tranz. A cadea sau a face sa cada picatura cu picatura, a curge sau a face sa curga cate putin, cu intermitenta (producand un zgomot caracteristic). ♦ Intranz. unipers. A bura1. 2. Intranz. (Despre insecte si despre unele pasari) A scoate sunete caracteristice, ascutite, scurte si repetate; a tatai (1). 3. Intranz. (Despre sonerie) A suna, a zbarnai. 4. Intranz. (Rar; despre instrumente cu coarde) A rasuna in v******i scurte si tremuratoare, lipsite de adancime; (despre muzicanti) a canta in acest mod. [Var.: tarcai vb. IV] – Tar1 + suf. -ai.
SUFLU, sufluri, s. n. 1. Respiratie. ♦ Nume generic dat sunetelor care se produc la nivelul pleurei, inimii sau vaselor in diferite boli, asemanatoare cu zgomotul facut de o coloana de aer sau de lichid impinsa cu forta intr-un canal ingust. ♦ Capacitate respiratorie mare; p. ext. rezistenta fizica (mare). 2. Adiere, boare. 3. Masa de aer deplasata cu violenta (de explozia unei bombe), care poate provoca avarii si distrugeri. 4. Fig. Avant, elan, insufletire. – Din fr. souffle.
HARAITOR, -OARE, haraitori, -oare, adj., HARAITOARE, haraitori, s. f. 1. Adj. (Despre glas, vorbire, sunet) Care haraie; harait2. 2. S. f. Jucarie cu care se produce (prin rotirea unui dispozitiv) un zgomot specific, dogit. [Pr.: -ra-i-] – Harai + suf. -tor.
ZVON, zvonuri, s. n. 1. Stire, veste (care circula din om in om); p. ext. informatie neintemeiata, care nu a fost verificata (si uneori tendentioasa). 2. Rumoare produsa de glasuri, de activitatea sau de miscarea unei multimi; galagie. 3. zgomot confuz, usor, nedefinit din natura (produs de ape, frunze, vant, pasari etc.); fosnet, murmur, zumzet. 4. sunet departat produs de clopote sau de instrumente muzicale. [Var.: zvoana s. f.] – Din sl. zvonu.
A ZBARNAI zbarnai intranz. 1) A produce un sunet asemanator celui de obiecte in v******e; a face „zbarn-zbarn”. 2) (despre vant) A produce un zgomot ascutit si continuu; a vajai; a fluiera; a suiera. 3) (despre sonerie, telefon etc.) A produce un sunet semnalizator. 4) fig. rar (despre persoane) A-si exprima nemultumirea bodoganind. /zbarn + suf. ~ai
CLAC2
I. interj. termen folosit de operatorul de sunet in filmarile cinematografice pentru a indica faptul ca echipamentul de inregistrare functioneaza.
II. s. n. zgomot sec (a ceva care se inchide).
(< fr. clac)
TAM-TAM, tam-tamuri, s. n. 1. Instrument muzical de percutie alcatuit dintr-un disc concav de metal forjat, care, lovit cu un ciocanel de lemn captusit cu postav, vibreaza, producand sunete puternice; gong. 2. Instrument muzical african asemanator cu toba; muzica executata cu un astfel de instrument. ♦ Fig. zgomot mare, zarva. – Din fr. tam-tam.
PIC1, (I) interj., (II) picuri, s. n. I. Interj. (Adesea repetat) 1. Cuvant care imita sunetul produs de caderea in picaturi a unui lichid pe un obiect tare. 2. (Rar) Cuvant care imita zgomotul produs de ciocul pasarilor cand ciugulesc. II. S. n. 1. Picatura (1), strop. 2. Cantitate, masura, durata etc. (foarte) mica din ceva; strop, fir, farama. ◊ Loc. adv. (Cate) un pic = a) putin; b) (in constructii negative) deloc. Nici pic = deloc, catusi de putin. Pic cu pic = putin cate putin, incetul cu incetul. ◊ Loc. adv. si adj. Fara (un sau nici un) pic de... = (care e) lipsit (cu totul) de... [Var.: (reg.) picur s. m.] – Onomatopee.
CLANT, (1) interj., (2) clanturi s. n. 1. Interj. (Adesea repetat) Cuvant care imita sunetul produs de clanta usii, de izbirea falcilor sau a dintilor, de tacanitul foarfecelor, de inchiderea cu zgomot a unui capac etc. 2. S. n. Cioc; p. ext. (glumet si peior.) gura. Expr. (Inv.) A tine clant = a putea face fata intr-o disputa verbala, intr-o controversa cu cineva. – Onomatopee.
SONOMETRU, sonometre, s. n. Dispozitiv folosit la verificarea legilor de v******e a coardelor, pentru a compara inaltimea a doua sunete sau pentru a masura un interval. ♦ Instrument electronic pentru masurarea intensitatii undelor sonore, de obicei a zgomotelor. – Din fr. sonometre.
sunet s. v. bubuire, bubuit, bubuitura, detonatie, detunare, detunat, detunatura, duduit, duduitura, ecou, rasunet, trasnet, trasnitura, vorba, vuiet, zgomot, zvon.
A GHIORTAI pers. 3 ghiortaie 1. tranz. pop. fam. (lichide) A inghiti cu lacomie, producand un sunet caracteristic; a bea cu inghitituri mari, facand „ghiort-ghiort”. 2. intranz. pop. fam. (despre intestine) A produce un zgomot caracteristic, provocat de miscarea gazelor in interior; a face „ghiort-ghiort”; a chiorai. /ghiort + suf. ~ai
A MUGI pers. 3 ~este intranz. 1) (despre animale cornute) A scoate sunete prelungi si puternice, caracteristice speciei; a rage; a zbiera; a racni. 2) fig. fam. (despre oameni) A scoate sunete, strigate violente si prelungi; a urla; a zbiera. 3) fig. (despre unele fenomene ale naturii) A produce un zgomot puternic si prelung; a urla; a vui; a vajai. 4) (despre unele unelte, instrumente muzicale etc.) A scoate sunete prelungi si stridente. /<lat. mugire
SUIER ~e n. 1) zgomot ascutit si prelung, produs de unele fenomene naturale, obiecte sau fiinte (vant, gloante, sirene, pasari, serpi etc.). 2) sunet ascutit, strident si prelung, produs de aerul care trece printre buze. [Sil. su-ier] /v. a suiera
SUIER, suiere, s. n. 1. zgomot caracteristic, ascutit si puternic, pe care il fac vantul, furtuna, vijelia; suieratura. 2. zgomot ascutit produs de anumite corpuri care se deplaseaza, se misca, se invartesc sau spinteca aerul cu iuteala; suieratura. 3. sunet ascutit, strident si prelung produs cu ajutorul unui instrument special (signal, sirena etc.) sau prin suflarea cu putere a aerului printre buze ori printre degete; suieratura. 4. sunet sau tipat (ascutit) scos de unele animale si pasari; suieratura. [:Pr.: su-ier] – Din suiera (derivat regresiv).
AMUTIRE, amutiri, s. f. 1. Faptul de a amuti; pierderea facultatii de a vorbi. ♦ Fig. Incetarea oricarui zgomot. 2. Fenomen fonetic care consta in pronuntarea din ce in ce mai putin perceptibila, pana la disparitia totala, a unui sunet. – V. amuti.
A GEME gem intranz. 1) A scoate sunete infundate si prelungi, din cauza unor dureri chinuitoare; a produce gemete. 2) (despre frunze, paduri, ape etc.) A produce un zgomot inabusit, miscandu-se incet; a fremata; a murmura. 3) A produce un zgomot prelung si patrunzator; a vui; a vajai. 4) fig. A fi arhiplin; a fi supraincarcat. /<lat. gemere
SUSUI, susui, vb. IV. 1. Intranz. A produce un zgomot asemanator cu fosnetul frunzelor; a fosni. 2. Intranz. A linisti sau a adormi un copil prin repetarea prelungita si monotona a sunetului „s”. 3. Tranz. A spune ceva in soapta; a sopti. – Formatie onomatopeica.
FLUIERA, fluier, vb. I. Intranz. I. 1. A emite un sunet asemanator cu al fluierului (1) sau o combinatie (melodica) de sunete, sufland printre buze sau printre degetele bagate in gura. ◊ Compus: fluiera-vant s. m. invar. = om care isi pierde vremea, care umbla haimana. ♦ (Despre unele pasari) A scoate sunete asemanatoare cu ale fluierului (1). ♦ Tranz. (La spectacole, manifestari sportive etc.) A-si manifesta dezaprobarea sau aprobarea prin fluieraturi. 2. A canta din fluier (1). 3. A emite sunete ascutite intrebuintand un instrument special, mai ales pentru semnalizare. II. (Despre vant, furtuna, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascutit si puternic; a suiera. [Pr.: flu-ie-] – Din fluier.
TAM-TAM s.n. 1. Instrument muzical de origine chinezeasca, compus dintr-un disc metalic care vibreaza la loviturile unui ciocanel, producand un sunet din ce in ce mai puternic; gong. 2. Instrument muzical african asemanator tobei; muzica executata la un astfel de instrument. ♦ (Fig.) zgomot mare, galagie, vacarm. [< fr. tam-tam].
SUIERA, suier, vb. Intranz. 1. (Despre vant, furtuna, vijelie etc.; la pers. 3) A produce un zgomot ascutit si puternic; a fluiera. 2. (Despre unele obiecte; la pers. 3) A produce un zgomot strident, scurt si intens, atunci cand se deplaseaza, se misca, se invarteste sau spinteca aerul cu viteza. 3. (Despre oameni) A scoate un sunet ascutit, strident si prelung, sufland cu putere aerul printre buzele intredeschise, printre degete sau cu ajutorul unui instrument special. ♦ Tranz. (Rar) A-si exprima nemultumirea, dezaprobarea fata de cineva sau de ceva prin fluieraturi stridente; a fluiera pe cineva; a huidui. ♦ Intranz. si tranz. A emite o succesiune melodica de sunete sufland printre buze, cu ajutorul unui fluier etc.; a intona o melodie fluierand. 4. (Despre unele animale, pasari, insecte; la pers. 3) A scoate un sunet sau un tipat (ascutit) specific. [Pr.: su-ie] – Lat. sibilare.
A VUI pers. 3 ~ieste intranz. 1) (despre vant, vifor) A produce un zgomot suierator si prelung; a urla; a vajai. 2) (despre multimi de oameni) A face zarva; a vocifera. 3) (despre spatii) A se umple de sunete puternice si prelungi; a rasuna. /Onomat.
MURMUR ~e n. 1) zgomot surd si confuz de voci; rumoare; freamat. 2) zgomot monoton si continuu, produs de un motor sau de o masina in actiune. 3) zgomot continuu, usor si monoton, produs de unele fenomene naturale (ape curgatoare, vant etc.). 4) Protest al unei multimi, manifestat prin producerea simultana a unor sunete surde si confuze. /<lat. murmur, fr. murmure
FASAI, fasai, vb. IV. Intranz. 1. (Despre gaze) A produce un zgomot suierator si surd la iesirea cu presiune printr-un orificiu stramt. 2. (Despre unele fiinte) A sufla (pe nas) cu putere, a scoate (pe nas) sunete suieratoare. Gascanul fasaie. [Var.: fasai vb. IV] – Fas + suf. -ai.
A PLESCAI plescai intranz. 1) A scoate un sunet caracteristic, desprinzand brusc buzele una de alta sau limba de cerul gurii (in semn de placere sau de uimire); a plesni din buze. 2) A manca lacom, facand zgomot cu limba si cu buzele; a clefai. 3) (despre corpuri) A produce un zgomot caracteristic prin lovire de suprafata unui lichid; a face „pleosc”. Vaslele plescaie. 4) (despre lichide) A se lovi cu zgomot de ceva tare. Valurile plescaie. /pleasc + suf. ~ai
A URLA urlu intranz. 1) (mai ales despre lupi, caini, sacali) A scoate sunete puternice prelungi; a scoate urlete. 2) (despre persoane) A emite strigate violente si prelungi; a zbiera. 3) A canta tare cu voce neplacuta (si falsa). 4) (despre vant, vifor) A produce un zgomot suierator si prelung; a vui; a vajai. /< lat. ululare
sasai, sasai si sasaiesc, vb. IV (reg.) 1. (despre frunzele miscate de vant, despre ape etc.) a produce un zgomot slab si continuu; a susui, a sosoi, a fosni, a fasai, a susoti, a murmura, a susura. 2. (despre copiii mici) a linisti, a adormi prin repetarea prelungita si monotona a sunetului s; a susui. 3. a suiera.
VUI, pers. 3 vuieste, vb. IV. Intranz. 1. A produce un zgomot prelungit, puternic sau inabusit; a vajai, a mugi, a fremata, a hui, a tiui, a bubui. ♦ Spec. (Despre tunet) A bubui. ♦ Spec. (Despre foc sau despre obiecte care ard) A dudui; a tiui. ♦ Spec. (Despre sunete, instrumente muzicale etc.) A vibra puternic, a suna, a rasuna. Buciumul vuieste. ♦ Spec. (Despre obiecte lovite care vibreaza) A trosni, a parai, a hurui. ♦ (Despre oameni) A face galagie, zarva, a vocifera; a fremata. 2. A se umple de sunete prelungi, puternice (si a le transmite prin ecou); a rasuna. – Onomatopee.
A TIUI tiui intranz. 1) (despre obiecte care strabat aerul sau despre fenomenele naturii) A produce un zgomot prelung si ascutit; a suiera. Gloantele i-au tiuit pe langa ureche. ◊ A-i ~ (cuiva) in urechi (sau in cap) ori a-i ~ (cuiva) urechile (sau urechea) a avea (din cauza oboselii, bolii) senzatia unui sunet ascutit si continuu. 2) (despre pasari sau despre puii lor) A scoate sunete prelungi si stridente caracteristice speciei; a scoate tiuituri; a face „tiu-tiu”. [Sil. ti-u-] /tiu + suf. ~ui
INCET, INCEATA, inceti, -te, adj., adv. 1. Adj. Fara viteza; linistit, lin, domol. ♦ (Despre oameni) Care reactioneaza cu intarziere, care face ceva in ritm lent. ♦ (Despre judecata, gandire) Care rationeaza cu greutate; greoi. 2. Adj. (Despre sunete, melodii etc.) Cu intensitate scazuta, abia auzit. 3. Adv. Fara graba, domol, binisor, alene; lin, pe nesimtite. ◊ Expr. (Incetul) cu incetul sau incet-incet = putin cate putin, treptat, cu timpul. ♦ (Cu valoare de interjectie) Binisor! nu asa tare!; fara zgomot! 4. Adv. Cu glas coborat; molcom, potolit. – Lat. qu(i)etus.
A MURMURA mumur 1. tranz. 1) (cuvinte, sunete, propozitii) A pronunta cu voce joasa si nedeslusit. 2) (melodii, cantece) A canta incet si fara cuvinte, ca pentru sine; a ingana; a fredona. 2. intranz. (despre ape curgatoare, frunze miscate de vant etc.) A face sa se auda un murmur; a produce un zgomot lin, continuu si placut; a susura; a sopoti. /<lat. murmurare, fr. murmurer
TOBA ~e f. 1) Instrument muzical de percutie, constand dintr-un cilindru gol pe dinauntru, acoperit la ambele capete cu cate o membrana de piele intinsa, care, prin lovire, produce sunete infundate. ◊ A bate ~a a) a lovi ritmic cu degetele in ceva, fiind iritat sau lipsit de rabdare; b) a raspandi o stire; a divulga un secret. A fi ~ de carte (sau de invatatura) a poseda multe cunostinte. A se face ~ a manca pe saturate. A vinde (averea cuiva) cu ~a a vinde la mezat. 2) Piesa cilindrica, goala in interior, folosita in tehnica; tambur. ~ pentru cablu. ◊ ~ de esapament piesa la motoarele cu ardere interna care amortizeaza zgomotul produs in timpul evacuarii gazelor de ardere. 3) Mezel preparat din carne de porc, maruntaie si slanina, puse in pielea stomacului, care se fierbe si se preseaza. 4) pop. (la jocul de carti) Semn distinctiv avand forma unui romb de culoare rosie; caro. 5) Carte de joc marcata cu acest semn. /<ung. dob