Rezultate din textul definițiilor
JIVRAT, -A, jivrati, -te, adj. (Despre sticla, geamuri etc.) Care are suprafata mata si neregulata. [Var.: givrat, -a adj.] – Din fr. givre.
ECRAN s. n. 1. suprafata mata (alba) pe care se proiecteaza imaginile cu un aparat de proiectie; (p. ext.) cinematograf. ♦ micul ~ = televizor. (p. ext.) televiziune. 2. perete, invelis de protectie contra factorilor fizici externi. (< fr. ecran)
HIPERBOLOID, hiperboloizi, s. m. (mat.) suprafata rezultataVezi nota din revolutia unei hiperbole in jurul uneia dintre axele sale. – Din fr. hyperboloide.
INTREG, -EAGA, intregi, adj. 1. Tot, complet, din care nu s-a luat nimic. ◊ Loc. adv. Pe de-a-ntregul = in intregime; peste tot, pe toata suprafata. ♦ (mat.; substantivat, m.) Unitate nefractionata. ♦ Neinceput, neatins, din care nu lipseste nimic. 2. Teafar, sanatos, nevatamat. ♦ Fig. Neclintit, integru. 3. (Despre notiuni temporale) Deplin, complet. 4. (mat.) Care se poate obtine prin adunarea repetata a numarului unu cu el insusi. – Lat. integer, -gra.
PARABOLOID, paraboloizi, s. m. (mat.) 1. suprafata descrisa de o parabola1 care se deplaseaza astfel incat planul ei ramane mereu paralel cu el insusi, iar varful ei descrie o parabola1 fixa. 2. (In sintagma) Paraboloid de rotatie = suprafata generala prin rotatia unei parabole1 in jurul axei de simetrie. – Din fr. paraboloide.
SABLA, sablez, vb. I. Tranz. A curata, a netezi sau a face sa devina mata suprafata pieselor metalice cu ajutorul unui jet de nisip improscat cu aer comprimat. – Din fr. sabler.
ECRAN, ecrane, s. n. 1. suprafata mata, de obicei alba, de panza, de hartie etc., intinsa vertical, pe care se proiecteaza imagini produse de aparate de proiectie, folosita in cinematografie, in laboratoare etc.; p. ext. cinematograf. ◊ Ecran cinematografic = ansamblu format din carcasa, rama si ecranul propriu-zis, confectionat din panza acoperita cu o solutie speciala. Micul ecran = televizor; p. ext. televiziune. Ecran luminescent = perete de sticla, plan sau usor curbat, acoperit cu un strat care devine luminescent in punctele de incidenta cu fasciculele de radiatii electromagnetice, folosit in tuburile catodice, in instalatii de raze X etc. 2. (Tehn.) Perete sau invelis de protectie impotriva anumitor actiuni fizice. – Din fr. ecran.
ELICOID, elicoide, s. n. (mat.) 1. suprafata obtinuta prin deplasarea pe o elice a unei drepte, a unui triunghi etc. 2. Curba generata de rotirea unei parabole obisnuite in jurul unui cerc. – Din fr. helicoide.
TOROID, toroide, s. n. (mat.) 1. suprafata generata de o curba inchisa care se roteste in jurul unei axe din planul curbei si care nu taie curba. 2. Corp solid marginit de un toroid (1). – Din fr. toroide, germ. Toroid.
COROANA ~e f. 1) Cerc impletit din flori sau frunze, care serveste drept podoaba pentru cap. 2) Cununa de flori care se pune la mormantul cuiva. 3) Podoaba in forma de cerc, facuta din metal pretios, impodobita cu pietre scumpe si purtata pe cap de monarhi, ca semn al demnitatii lor. 4) fig. Forma monarhica de guvernamant; monarhie. 5) Totalitate a ramurilor unui copac. 6) Partea vizibila a dintelui la om. 7) Invelis de metal sau din alt material, in care se imbraca un dinte cariat dupa ce a fost tratat. 8) Marginea superioara a copitei la cal. 9) mat. suprafata cuprinsa intre doua cercuri concentrice. 10) (in unele tari) Unitate monetara. 11) : ~ solara partea exterioara incandescenta a Soarelui, care se vede ca o aureola in timpul eclipselor totale. 12) : ~ boreala constelatie din emisfera nordica. /<lat. corona
CVADRICA s.f. (mat.) suprafata reprezentata de o ecuatie de gradul al doilea. [Var. cuadrica s.f. / < fr. quadrique].
PSEUDOSFERA s.f. (mat.) suprafata de rotatie generata de o traiectorie care se roteste in jurul asimptotei ei. [< pseudo- + sfera, dupa germ. Pseudosphare].
TOROIDA s.f. (mat.) suprafata rezultata prin rotirea unei curbe in jurul unei axe din planul ei si care nu taie curba. ♦ Curba paralela asociata unei elipse. ♦ Tor1 (1) [in DN]. [Pron. -ro-i-, var. toroid s.n. / < fr. toroide].
CVADRICA s. f. (mat.) suprafata reprezentata de o ecuatie de gradul doi. (< fr. quadrique)
PSEUDOSFERA s. f. (mat.) suprafata de rotatie generata de o traiectorie care se roteste in jurul asimptotei ei. (< fr. pseudo-sphere)
suprafata s. 1. (mat.) (inv.) surfata. 2. (GEOM.) suprafata plana v. plan; suprafata sferica v. sfera. 3. intindere, marime. (~ unui loc.) 4. v. cuprins. 5. v. regiune. 6. fata, intindere, intins, (inv.) surfata. (Pe ~ marii, a campiei.) 7. v. zona.
APSIDAL, -A adj. 1. referitor la apsida. 2. (mat.; despre suprafete) care deriva dintr-o alta suprafata, dupa o lege a geometriei particulare. (< fr. apsidal)
PANTA s. f. 1. inclinare, povarnis al unui teren, al unei suprafete; declivitate. 2. (mat.) unghi format de o dreapta sau de un plan cu o dreapta sau cu un plan orizontal. ♦ a unei drepte = tangenta trigonometrica a unghiului facut de o dreapta cu axa absciselor. (< fr. pente)
OSCULATOR, -OARE, osculatori, -oare, adj. (mat.; despre curbe, suprafete) Care se afla in contact de osculatie. – Din fr. osculateur.
CONOID, -A, conoizi, -de, adj., s. n. (mat.) 1. Adj. Conoidal. 2. suprafata generata de o dreapta care se mentine paralela cu un plan dat si se sprijina pe o dreapta fixa si pe o curba fixa. – Din fr. conoide.
FATA fete f. 1) Partea de dinainte a capului la om; obraz. 2) Ansamblu de trasaturi specifice ale acestei parti; chip; figura; fizionomie. ~ acra. 3) pop. Individ considerat in raport cu societatea; persoana. ◊ ~ bisericeasca slujitor al cultului. 4) mat. Fiecare dintre suprafetele plane ale unui corp geometric. Fetele cubului. 5) rar Partea de deasupra a unui corp sau a unui obiect. ~a plapumei. 6) Aspect exterior. ~a Pamantului. ◊ A-si pierde ~a a se decolora. 7) Prima pagina a unei foi de hartie. [G.-D. fetei] /<lat. facies
ECHISCALAR, -A adj. (mat.; despre linii, suprafete, portiuni de spatiu) care este locul geometric al punctelor in care un scalar de camp are aceeasi valoare. (< fr. equiscalaire)
ARIE2, arii, s. f. 1. (Mat.) Masura a unei suprafete (exprimata in valori numerice). Aria cercului. 2. (suprafata, teritoriu considerat ca) zona de raspandire a unui fenomen, a unui grup de plante sau de animale etc. ♦ Fig. Intindere, suprafata. – Din lat. area (cu sensurile dupa fr. aire).
TOPOLOGIE s. f. 1. ramura a matematicii care studiaza deformatiile continue in geometrie si raporturile dintre teoria suprafetelor si analiza matematica. 2. (mat.) structura care se defineste pe o multime de puncte cu ajutorul a unei parti a acesteia. (< fr. topologie)
A ZGARIA zgarii tranz. 1) (fiinte sau parti ale corpului) A rani usor (cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascutit). ◊ mata blanda zgarie rau v. mata. 2) (obiecte) A taia la suprafata lasand o urma; a scrijeli; a cresta. ◊ ~ pamantul a ara rau. ~ hartia a) a scrie necitet si necaligrafic; b) a scrie literatura lipsita de valoare artistica. Zgarie-branza calificativ dat unei persoane foarte zgarcite. Zgarie-nori cladire foarte inalta, cu multe etaje. 3) (urechea, auzul) A supara cu o senzatie auditiva neplacuta. [Sil. -ri-a] /<lat. scaberare
ARIE1 s.f. 1. (mat.) Intindere, marime a unei suprafete limitate. 2. Zona de raspandire a unui fenomen, de desfasurare a unei activitati etc. ♦ Zona in care este raspandit un anumit gen de animale sau de plante. ♦ Zona in care se vorbeste o anumita limba, un dialect etc. sau in care se intalneste un anumit fenomen lingvistic. [Pron. -ri-e, gen. -iei. / < lat. area, cf. fr. aire].
ARIE1 s. f. 1. (mat.) intindere, marime a unei suprafete limitate. 2. zona de raspandire a unui fenomen. ◊ areal1. 3. teritoriu in care se vorbeste o anumita limba, un dialect etc. (< lat. area)
INTERSECTIE s.f. Intretaiere; punct, loc de intretaiere. ♦ Loc de intalnire sau de incrucisare a doua sau mai multor drumuri publice, indiferent de unghiurile pe care le fac axele lor. ♦ (mat.) Punctele comune a doua linii, suprafete, corpuri etc. [Gen. -iei, var. intersectiune s.f. / cf. fr. intersection, lat. intersectio].
FAMILIE s. f. 1. forma istorica de comunitate umana, grup de oameni legati prin consangvinitate si inrudire; (spec.) grup social avand la baza casatoria, alcatuit din soti si copii. ◊ totalitatea persoanelor care descind dintr-un stramos comun; neam, descendenta. ◊ dinastie. ◊ (la romani) totalitatea celor care se aflau in aceeasi casa sub autoritatea unui „pater familias”, sef juridic al casei (copii, rude, sclavi, animale, lucruri). 2. (fig.) grup de oameni strans unit, legat prin interese si idealuri comune. 3. ~ lexicala = serie de cuvinte inrudite, prin derivare, compunere sau prin schimbarea valorii gramaticale de la acelasi cuvant de baza. ◊ grup de limbi cu trasaturi comune care provin din aceeasi limba initiala. 4. diviziune a ordinului, mai mare decat genul. ◊ grup de plante, animale, elemente sau combinatii chimice cu trasaturi comune. ♦ ~ de albine = totalitatea albinelor dintr-un stup. 5. ~ radioactiva = ansamblul format dintr-un element radioactiv initial si din toate elementele rezultate din acesta prin dezintegrari succesive. 6. (mat.) multime de drepte, curbe sau suprafete care au o caracteristica intrinseca comuna, ecuatiile lor continand un parametru real. (< lat. familial, it. famiglia, fr. familie)
matUIRE, matuiri, s. f. Operatie de prelucrare a suprafetei unui obiect, prin care acesta devine mat2. – Din mat2.
ECHISCALAR, -A, echiscalari, -e, adj. (mat.) Calitate a unei linii, a unei suprafete sau a unei portiuni din spatiu de a fi locul geometric al punctelor in care un scalar de camp are aceeasi valoare. – Din fr. equiscalaire.
PROIECTA vb. I. tr. 1. A planui, a avea de gand. 2. (Tehn.) A intocmi un proiect pentru o constructie etc. 3. (mat.) A reprezenta un corp pe o suprafata potrivit anumitor reguli. ♦ refl. A se desena, a se profila, a se contura. ♦ A reproduce pe ecran imaginile inregistrate pe un film (cinematografic). 4. A arunca cu forta un corp; a imprastia cu presiune un lichid sau un material pulverulent. ♦ A trimite un fascicul de raze de lumina. [Pron. pro-iec-. / cf. fr. projeter, it. proiettare, lat. proicere – a arunca].
DOMENIU s.n. 1. Bunuri imobiliare (pamant, constructii etc.) apartinand unui stat, unui suveran sau unui mosier. 2. Sector al unei arte, al unei stiinte, al unei activitati etc. 3. (mat.) Portiune delimitata pe o curba, o suprafata sau intr-un spatiu. [Pron. -niu. / < lat. dominium, cf. fr. domaine, it. dominio].
FIGURA s. f. 1. chip, fata, obraz. ♦ (fam.) a-i face a (cuiva) = a pacali, a face cuiva o farsa. 2. forma exterioara a unui corp, a unei fiinte; imagine plastica a unui corp. ♦ (mat.) ~ geometrica = ansamblu de puncte, linii si suprafete. ◊ carte de joc pe care sunt imprimate diferite semne si personaje. ◊ (sah) fiecare dintre piesele de joc. 3. persoana; personalitate. 4. personaj reprezentativ, tipic al unei opere literare. 5. reprezentare, imagine simbolica sau alegorica a unei persoane, a unui animal sau obiect. ♦ ~ de stil = procedeu stilistic prin care se schimba sensul propriu al unui cuvant, imbogatindu-i-se semnificatia. ♦ ĩ silogistice = cele patru forme pe care le poate lua silogismul in functie de pozitia termenilor in premise. 6. pozitie, miscare (la dans, la scrima, patinaj etc.). (< fr. figure, lat. figura)
INTERSECTIE s. f. 1. incrucisare de drumuri publice; intretaiere. 2. (mat.) multimea punctelor comune a doua linii, suprafete, corpuri etc. ◊ operatie care asociaza la doua sau mai multe multimi date multimea elementelor comune tuturor multimilor date. (< fr. intersection, lat. intersectio)
ROTUND, -A, (I) rotunzi, -de, adj., (II) rotunduri, s. n. I. Adj. 1. De forma unui cerc, a unei sfere, a unui disc. ♦ (Despre dealuri, coline etc.) Cu creasta fara muchii sau colturi. ♦ (mat.; despre o curba plana sau despre o suprafata) Care are toate punctele la aceeasi distanta de un punct dat; in forma de cerc. 2. (Despre fiinte sau parti ale corpului lor) Implinit, grasut, durduliu, rotofei. 3. (Despre cifre, sume, cantitati) Fara fractiuni sau subdiviziuni; intreg, complet. 4. Incheiat2 (II). II. S. n. Figura, suprafata in forma de disc sau de cerc. [Var.: (inv. si reg.) ratund, -a adj.] – Lat. retundus (= rotundus).
DIRECTOARE s.f. (mat.) Curba pe care se sprijina generatoarele unei suprafete conice sau cilindrice. [Dupa fr. directrice].
INTERSECTIE, intersectii, s. f. 1. Loc unde se incruciseaza doua drumuri; intretaiere. 2. (mat.) Multimea punctelor comune a doua linii, a doua suprafete ori volume; totalitatea elementelor comune a doua multimi. – Din fr. intersection, lat. intersectio.
CONCURENTA s.f. 1. Rivalitate, lupta intre industriasi sau intre comercianti pentru acapararea pietei, pentru obtinerea unor profituri cat mai mari etc. 2. Intrecere, lupta pentru intaietate. ◊ A face concurenta cuiva = a cauta sa intreaca pe cineva, urmarind acelasi scop ca si el. 3. (mat.) Proprietate a trei sau mai multor curbe sau suprafete de a avea un punct comun. [Cf. fr. concurrence, it. concorenza].
DOMENIU, domenii, s. n. 1. Proprietate funciara feudala intinsa, care a stat la baza societatii medievale in Europa Apuseana. 2. Sector al unei stiinte, al unei arte; sfera de activitate. 3. (mat.) Multime de puncte situate pe o dreapta, pe o suprafata, in spatiu, caracterizata prin aceea ca pentru fiecare punct exista o vecinatate a lui cuprinsa in multime si prin faptul ca oricare pereche de puncte din multime se pot uni printr-o linie poligonala cuprinsa in acea multime. 4. (Fiz.) Interval de valori pentru care poate fi folosit un instrument dat de masura. – Din fr. domaine. Cf. lat. dominium.
TRANSVERSALA ~e f. 1) Galerie orizontala in interiorul unei mine care trece prin roci sterile de-a curmezisul directiei stratului. 2) mat. Dreapta indefinita care taie o figura geometrica (poligon, curba, suprafata etc.). /<fr. transversal
INDICATOR, -OARE adj. Care indica, care face cunoscut. // s.n. 1. Aparat care arata valoarea unei marimi masurate. 2. Semn de indicare a directiei, a distantei pe un drum etc. 3. Lucrare folosita ca indrumator. // s.m. Substanta care, printr-o modificare a culorii sale, indica caracterul acid sau bazic al altei substante. // s.f. (mat.) Curba auxiliara care ajuta la studiul curbelor si al suprafetelor. [Cf. fr. indicateur].
DIRECTOR1, -OARE I. adj. 1. care dirijeaza, care orienteaza, care traseaza directii. ♦ roti ~oare = roti care permit conducerea unui vehicul. 2. plan ~ = harta la scara mica, care serveste la pregatirea operatiilor militare. II. s. n. element constructiv pentru marirea directivitatii unui sistem de antene. III. s. f. (mat.) 1. curba pe care se sprijina generatoarele rectilinii ale unei suprafete conice sau cilindrice. 2. (la conice) polara unuia dintre focare. (< fr. directeur, lat. director, /III/ dupa fr. directrice)
DOMENIU s. n. 1. bunuri imobiliare (pamant, constructii etc.) apartinand unui stat, unui suveran sau unui mosier. 2. sector al unei arte, stiinte, activitati. 3. (mat.) multime de puncte situate pe o dreapta, pe o suprafata sau un spatiu, caracterizata prin aceea ca pentru fiecare punct exista o vecinatate a lui cuprinsa in multime, iar oricare pereche de puncte din multime se poate uni intr-o curba cuprinsa in acea multime. 4. interval de valori pentru un instrument de masura. (< fr. domaine, lat. dominium)
INDICATOR, -OARE I. adj. care indica, face cunoscut. II. s. n. 1. aparat, instrument, element care arata valoarea unei marimi masurate. 2. panou de semnalizare a directiei, a distantei pe un drum etc. 3. lucrare ca indrumator. III. s. m. 1. expresie numerica ce caracterizeaza cantitativ un fenomen sau proces, ori ii defineste evolutia. 2. substanta care, printr-o modificare a culorii sale, indica caracterul acid sau bazic al altei substante. 3. planta care, prin prezenta sau absenta sa intr-un ecosistem, indica caracterul sau intensitatea acestuia. IV. s. f. (mat.) curba auxiliara care ajuta la studiul curbelor si al suprafetelor. (< fr. indicateur)
REFERINTA s. f. 1. raportare, referire, informatie data asupra cuiva pentru a-l caracteriza. ♦ de ~ = la care se poate face referire; important. 3. (mat., fiz.) sistem de ~ = ansamblu de elemente geometrice (puncte, linii, suprafete) imobile unul fata de celelalte, la care se raporteaza pozitiile corpurilor; reper. (< fr. reference, germ. Referenz)
PERIMETRU, perimetre, s. n. 1. (mat.) Suma lungimilor laturilor unui poligon; linie inchisa care margineste o suprafata. 2. suprafata cuprinsa intr-un perimetru (1); limita a teritoriului unei localitati, a unei zone etc. – Din fr. perimetre, ngr. perimetros, germ. Perimeter.
SECTIUNE s.f. 1. Faptul de a sectiona; taietura (transversala) facuta intr-un corp, intr-un sistem tehnic etc.; locul unde s-a facut aceasta taietura. ♦ Curba obtinuta prin intersectarea unei suprafete cu un plan. ♦ suprafata care apare la intretaierea dintre un plan si un sistem tehnic sau natural. 2. Desen care reprezinta detaliile unui corp care se gasesc la suprafata obtinuta daca s-ar taia acel corp cu un plan. 3. (mat.) Intersectie a doua multimi. 4. V. sectie. [Pron. -ti-u-. / cf. fr. section, lat. sectio < secare – a taia].
INSCRIPTIBIL, -A adj. (mat.) Care poate fi inscris intr-un perimetru sau intr-o suprafata data, in special intr-un cerc sau intr-o sfera. [Cf. fr. inscriptible].
PANTA s.f. 1. Inclinare, coasta, povarnis al unui teren, al unei suprafete; portiune din traseul unei sosele pe care vehiculele circula coborand. 2. (mat.) Unghi format de o dreapta cu o orizontala sau cu un plan orizontal; tangenta trigonometrica la acest unghi. [< fr. pente < pendre – a atarna].
GENERATOR, -OARE I. adj. care genereaza, produce, determina ceva. II. s. n. 1. aparat, masina, instalatie care transforma o forma de energie in alta. 2. aparat, instalatie care produce un fluid. ♦ ~ cuantic = generator sau amplificator de radiatii electromagnetice (laser, maser etc.) bazat pe fenomenul de emisiune stimulata a radiatiei. III. s. f. (mat.) dreapta prin a carei deplasare in spatiu se naste o suprafata plana sau curba. (< fr. generateur, lat. generator)
OSCULATIE s. f. 1. (mat.) contact mai strans decat contactul de tangenta, intre curbe sau suprafete. 2. distrugere a unei portiuni de interfluviu ingust, intre doua lunci, prin eroziunea laterala a valurilor. (< fr. osculation)
PERSPECTIVA ~e f. 1) Aspect agreabil al unui colt de natura vazut de la o anumita distanta. 2) Aspect al unui obiect vazut din departare. ~a portilor orasului. 3) Modalitate de interpretare; punct de vedere. Fenomen social cercetat in ~ istorica. 4) mat. Reprezentare tridimensionala a unui obiect, reprodusa la scara diferita pe o suprafata plana, pastrand proportia dintre dimensiunile obiectului. 5) fig. Posibilitate de dezvoltare sau de realizare in viitorul apropiat. ◊ In (sau cu) ~ in (sau cu) viitor. [G.-D. perspectivei] /<fr. perspective
PARAMETRU s.m. 1. (mat.) Cantitate nedeterminata care intra in ecuatia unei curbe sau a unei suprafete si care permite prin varierea ei sa se obtina toate varietatile unei familii de curbe sau de suprafete. ♦ (Fiz.) Orice marime care poate defini starea unui sistem de corpuri (timp, presiune, volum etc.). 2. (Fig.) Criteriu de comportare strict determinat. [< fr. parametre, cf. gr. para – langa, metron – masura].
REPER s. n. 1. semn servind pentru orientare. ◊ (fig.) criteriu de recunoastere, de orientare. 2. (tehn.) semn trasat pe suprafata unei piese pentru orientare. ◊ fiecare dintre piesele componente ale unui ansamblu. 3. (mat.) sistem de referinta pentru o dreapta in raport cu care, cu ajutorul unui sistem de coordonate, poate fi determinat orice punct al dreptei. (< fr. repere)
OSCULATIE s. f. (mat.) Contact mai strans decat contactul de tangenta intre o curba sau o suprafata si alta curba sau suprafata. – Din fr. osculation.
RAZA ~e f. 1) Fascicul ingust de lumina care porneste de la o sursa de lumina sau de la un obiect stralucitor. ~e solare. ◊ O ~ de speranta fapt pozitiv care, desi, neinsemnat, da curaj. 2) la pl. fiz. Flux de particule sau de energie a oscilatiilor electromagnetice; radia-tie electromagnetica. ~e Rontgen. 3) mat. Segment de dreapta care uneste un punct al circumferintei cercului sau al suprafetei sferei cu centrul acestora. 4) Limita pana la care se extinde ceva. ~ de influenta. 5) Fiecare dintre fofezele unei vartelnite. [G.-D. razei] /<lat. radia
A ZGREPTANA zgreaptan pop. 1. intranz. (despre animale) A zgaria un obiect cu ghearele, cu labele sau cu unghiile, producand un zgomot suparator. mata zgreaptana la usa. 2. tranz. (terenuri, pamant) A ara rau, scormonind numai la suprafata. /Orig. nec.
OSCULATIE s.f. (mat.) Contact mai strans decat contactul de tangenta, intre o curba sau o suprafata cu alta curba sau suprafata. [Gen. -iei. / < fr. osculation, cf. lat. osculatio – sarutare].
TRANSVERSAL, -A, transversali, -e, adj., s. f. 1. Adj. Care are directia perpendiculara pe lungimea unui corp, a unei suprafete; care taie ceva de-a curmezisul, care trece crucis peste ceva. ♦ Sectiune transversala = suprafata obtinuta prin sectionarea unui obiect cu un plan perpendicular pe lungimea lui. 2. S. f. (mat.) Dreapta care intersecteaza laturile sau prelungirile laturilor unui triunghi ori care taie o figura data. 3. S. f. Galerie orizontala in interiorul unei mine, care trece prin roci sterile, de-a curmezisul directiei stratului. – Din fr. transversal.
CADRAN ~e n. 1) (la ceasuri, la aparate si instrumente de masurat) suprafata plana, divizata si gradata, pe care se deplaseaza un ac indicand o anumita valoare (de timp, de presiune, de viteza, de diferenta de potential etc.). ◊ ~ solar dispozitiv constand dintr-un ansamblu de linii trasate pe o anumita suprafata pe care se proiecteaza umbra unei tije, pozitia si lungimea careia indica ora solara. 2) mat. Arc reprezentand un sfert de cerc. /<fr. cadran
CENTRU1 ~e n. 1) mat. Punct interior situat la distante egale in raport cu toate punctele unei linii sau suprafete exterioare; mijloc. ~ al unui corp. 2) fiz. Punct in care actioneaza rezultanta unui sistem de forte. ~ de gravitatie. ~ de atractie. 3) Loc, punct sau parte a unui lucru (a unui spatiu sau a unei suprafete) situata la egala departare de marginile sau capetele periferice; mijloc. ~ul orasului. 4) Loc (sau localitate) unde este concentrata o anumita activitate. ~ cultural. ~ administrativ. 5) Institutie unde sunt concentrate forte in stare sa efectueze un volum mare de munca specializata. ~ de programare. 6) fig. Punct in care sunt concentrate anumite forte. ~ul raului. /<fr. centre, lat. centrum
REPER s.n. 1. Semn (obiect, punct de teren etc.) folosit pentru orientare. 2. Semn facut pe suprafata unei piese pentru orientare. ♦ Fiecare dintre piesele componente ale unui obiect tehnic mai complex. 3. (mat.) Sistem de referinta pentru o dreapta in raport cu care, cu ajutorul unui sistem de coordonate, poate fi determinat orice punct al dreptei. [Pl. -re, -ruri. / < fr. repere, cf. lat. reperire – a gasi].
DIFERENTA s. f. 1. deosebire, lipsa de asemanare. ♦ (log.) ~ specifica = nota caracteristica a unei notiuni, in genul ei proxim. 2. (mat.) rezultatul operatiei de scadere. 3. (geogr.) ~ de nivel = deosebire de altitudine intre doua puncte de pe suprafata globului terestru. 4. (fiz.) ~ de faza = defazaj. (< fr. difference, lat. differentia)
RECTIFICA vb. tr. 1. a indrepta, a corecta. 2. a netezi suprafata unei piese metalice cu o piatra abraziva. 3. a purifica (un lichid) prin distilare; a rafina. 4. (mat.) a determina lungimea unui arc de curba. (< fr. rectifier, lat. rectificare)
suprafata s. f. 1. fata, parte exterioara a unui corp. 2. intindere delimitata (de teren, de padure) etc. 3. (mat.) arie limitata de o linie inchisa. (dupa fr. surface)
SECTIUNE, sectiuni, s. f. 1. Faptul de a sectiona; taietura, despartire; (concr.) portiune taiata in urma sectionarii; loc unde s-a facut o sectionare. 2. suprafata rezultata prin intersectia unui corp solid cu o suprafata (plana sau curba). ♦ Aria unei sectiuni (2). 3. (Tehn.) Schita reprezentand suprafata determinata de intersectia unui plan (vertical sau orizontal) cu un sistem tehnic sau cu o piesa. 4. (mat.) Intersectie a doua multimi. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. section, lat. sectio, -onis.
NORMAL, -A I. adj. 1. firesc, comun, obisnuit. ◊ (despre oameni) sanatos (fizic si psihic). 2. conform unor norme. ◊ (despre marimi) cu valoare apropiata de cea intalnita frecvent. 3. (chim.) concentratie ~a = cantitatea de substanta continuta intr-o solutie, exprimata in echivalenti-gram la litru de solutie. 4. (mat.) sectiune ~a = sectiune realizata cu un plan care contine normala (II, 1) intr-un punct dat la suprafata sectionata. 5. scoala ~a (si s. f.) = scoala in care se pregatesc invatatorii. II. s. f. 1. dreapta perpendiculara dusa pe tangenta la o curba in punctul de contact. 2. media elementelor meteorologice, calculata dintr-un sir de ani de referinta. (< fr. normal. lat. normalis, it. normale)
LIMITA, limite, s. f. 1. Punct extrem, margine (a unei suprafete, a unui obiect etc.). ♦ Tonul cel mai inalt sau cel mai profund pe care il poate emite o voce sau un instrument. ♦ (mat.) Valoare fixa catre care tind valorile unei marimi variabile. 2. (In sintagma) Limita teritoriala = linie care delimiteaza teritoriul unui stat, al unei provincii, al unei regiuni etc.; granita, hotar. Limita silabica = locul unde se termina o silaba si incepe alta in fluxul vorbirii. 3. Fig. Punct pana la care pot ajunge posibilitatile, facultatile, mijloacele etc. cuiva. ◊ Limita de varsta = varsta pana la care cineva poate ocupa in mod legal o functie publica. – Din fr. limite, lat. limes, -itis.
PANTA ~e f. 1) Portiune de teren cu suprafata inclinata; povarnis; coasta; versant. ◊ A aluneca (sau a cadea) pe o ~ a se lasa atras. 2) fig. Tendinta spre viata usoara si spre rau. 3) mat. Unghi ascutit format de o dreapta sau de un plan cu o dreapta sau cu un plan orizontal; declivitate. 4) Tangenta trigonometrica a acestui unghi. /<fr. pante
SECTOR s. n. 1. (mat.) portiune dintr-un cerc intre doua raze concurente. ◊ piesa sau organ de masina in forma de sector de cerc. 2. portiune limitata dintr-o suprafata. ◊ (mil.) zona de actiune a unei unitati. ◊ portiune dintr-un drum care intra in raza unei unitati de constructie sau de intretinere. 3. domeniu, ramura de activitate. ◊ diviziune, parte, domeniu in cadrul economiei sau al unor unitati administrativ-teritoriale. ♦ ~ social-economic = parte a economiei bazata pe o anumita forma de proprietate asupra mijloacelor de productie. (< fr. secteur, lat. sector)
COORDONATA ~e f. 1) mat. Fiecare dintre numerele care precizeaza pozitia unui punct fata de un sistem de referinta dat. 2): ~e geografice marimi care determina pozitia unui punct pe suprafata Pamantului (latitudinea, longitudinea si inaltimea in raport cu nivelul marii). 3): ~e astronomice numere cu ajutorul carora se determina pozitia unui astru. [Sil. co-or-] /<fr. coordonnee
ZGARIA, zgarii, vb. I. 1. Tranz. si refl. A(-si) face o rana usoara pe piele cu unghiile, cu ghearele sau cu un obiect ascutit. mata blanda zgarie rau, se spune despre oamenii fatarnici. ♦ A produce pe un obiect o rozatura, o julitura. ◊ Expr. A zgaria pamantul = a ara superficial, la suprafata. A zgaria hartia = a scrie (prost). 2. Tranz. Fig. A produce o senzatie auditiva neplacuta. ♦ A impresiona in mod neplacut gustul; a ustura. – Lat. *scaberare (< scaber).
DIFERENTA s.f. 1. Deosebire, neasemanare, nepotrivire. ◊ (Log.) Diferenta specifica = trasatura caracteristica a unei notiuni, care o deosebeste de celelalte notiuni din genul cel mai apropiat. 2. (mat.) Numar care arata deosebirea de marime dintre doua valori care se scad una din alta. ♦ Rezultatul unei scaderi. 3. Diferenta de nivel = deosebire de altitudine intre doua puncte de pe suprafata globului terestru. 4. (Fiz.) Diferenta de faza = defazaj. [Var. diferinta s.f. / cf. fr. difference, it. differenza, lat. differentia].
SECTIUNE s. f. 1. faptul de a sectiona; taietura intr-un corp, sistem tehnic etc. ◊ curba prin intersectarea unei suprafete cu un plan. ◊ suprafata din intretaierea dintre un plan si un sistem tehnic sau natural. 2. desen, forma si dimensiunile unei sectiuni (1) printr-o constructie sau element de constructie, printr-o piesa, un corp etc. 3. (mat.) intersectie a doua multimi. 4. (lingv.) locul de intalnire al protezei cu apodoza intr-o perioada (2). (< fr. section, lat. sectio)
SECTOR s.n. 1. (mat.) Portiune dintr-un plan marginita de doua raze concurente si de arcul unei curbe cuprins intre cele doua raze. ♦ Piesa in forma de sector de cerc. 2. Parte, portiune limitata dintr-o suprafata. ♦ (Mil.) Zona de actiune a unei unitati. 3. Domeniu sau ramura de activitate. ♦ Diviziune, parte, domeniu in cadrul economiei sau al unor unitati administrativ-teritoriale. ♦ Sector social-economic = parte a economiei bazata pe o anumita forma de proprietate asupra mijloacelor de productie. [Cf. fr. secteur, rus. sektor, lat. sector < secare – a taia].
ECUATOR s. n. 1. cerc mare, imaginar, pe suprafata Pamantului, al carui plan este perpendicular pe axa polilor si ale carui puncte sunt egal departate de acestia. ♦ ~ ceresc = cercul mare al sferei ceresti in al carui plan se afla ecuatorul terestru. 2. (mat.) unul dintre cercurile mari ale unei sfere. 3. linie imaginara care inconjura echidistant de poli o formatie anatomica mai mult sau mai putin sferica. (< fr. equateur, lat. aequator)
EXTERN, -A, externi, -e, adj., s. m. si f. I. Adj. 1. Care se afla asezat in afara; din afara, exterior; strain. ♦ Politica externa = politica unui stat fata de celelalte state. (mat.) Unghi extern = unghi format de o latura a unui triunghi cu prelungirea altei laturi; unghi format de doua drepte taiate de o secanta si aflat in afara dreptelor. 2. (Despre medicamente) Care se aplica numai pe suprafata corpului. II. S. m. si f. 1. Elev, ucenic care locuieste si ia masa in afara scolii sau a locului unde invata meseria. 2. Student in medicina care, in urma unui examen, este admis sa faca practica in spital. – Din fr. externe, lat. externus.
CERC s. 1. (mat.) (inv. si reg.) perghel, (inv.) tarcalan. (Deseneaza un ~.) 2. (mat.) circumferinta, (inv. si reg.) perghel, (inv.) periferie. (Afla lungimea ~ului.) 3. v. disc. 4. sina, (reg.) sing, (Transilv., Ban. si Mold.) raf. (~ la roata unei carute.) 5. (pop.) bratara. (~ la un butoi.) 6. v. rotocol. 7. rotocol, (rar) armean. (~ format la suprafata unei ape.) 8. roata. (Faceti ~ in jurul meu.) 9. (PICT.) cerc cromatic v. steaua culorilor. 10. v. mediu. 11. v. domeniu.
CENTRU1 I. s. n. 1. (mat.) punct fata de care punctele unui cerc sau ale unei sfere se afla la egala departare. ◊ punct al unui ansamblu de figuri geometrice la care se raporteaza celelalte puncte ale ansamblului. 2. punct central al unui spatiu, al unei suprafete. ◊ punct marcat la mijlocul terenului de joc la fotbal, handbal etc. 3. loc(alitate) in care sunt concentrate anumite activitati (politico-administrative, economice, culturale etc.) ◊ institutie superioara conducatoare; putere administrativa centrala. ◊ institutie care concentreaza o activitate stiintifica. 4. (fiz.) punct de aplicatie al rezultantei unui sistem de forte. 5. pozitie politica de mijloc, intre conceptiile de dreapta si de stanga. II. s. m. 1. (anat.) punct in care sunt localizate anumite functii. ♦ ~ nervos = grup de celule nervoase unde se primesc e*********e periferice si de unde pornesc e*********e centrale. 2. jucator aflat in mijlocul liniei de atac sau de aparare la anumite jocuri sportive. (< fr. centre, lat. centrum)
CENTRU s.n. si m. I. 1. (mat.) Punct fata de care punctele unui cerc sau ale unei sfere se afla la egala departare. ♦ Punct al unui ansamblu de figuri geometrice la care se raporteaza celelalte puncte ale ansamblului. 2. Punct de mijloc, central, al unui spatiu, al unei suprafete. ♦ (Sport) Centru-inaintas = jucator de la mijlocul liniei de inaintare (la anumite jocuri). II. Loc, punct unde sunt localizate anumite functii, activitati; sediu al unei activitati. ♦ Loc catre care converg anumite forte. ♦ Oras mare in care sunt concentrate organele de conducere ale judetului, ale regiunii etc. ♦ Institutie superioara conducatoare; putere administrativa centrala. ♦ Centri nervosi = parti ale sistemului nervos unde se primesc e*********e periferice si de unde pornesc e*********e centrale. [Pl. -re, -ri. / < lat. centrum, cf. it. centro, fr. centre].
LIMITA ~e f. 1) Punct ce marcheaza sfarsitul unei intinderi sau suprafete. ◊ ~ teritoriala linie de demarcatie care desparte diferite tari; hotar; granita; frontiera. 2) Ton al unei voci sau al unui instrument, caracterizat prin inaltime sau profunzime extrema. 3) Punct extrem al unei actiuni; linie de sus a unei evolutii. ◊ ~ de varsta varsta dupa care o persoana nu mai poate exercita o anumita functie publica. 3) mat. Valoarea fixa spre care tind valorile unei marimi variabile. 4) fig. Punct final pe care il pot atinge posibilitatile, mijloacele sau capacitatile unei persoane. /<fr. limite, lat. limes, ~itis
SECTOR, sectoare, s. n. 1. (mat.) Portiune dintr-un plan limitata de doua drepte concurente si de arcul unei curbe cuprins intre cele doua drepte; multimea punctelor din interiorul unei sfere, situata in interiorul conului avand ca baza un cerc mic al sferei, iar ca varf centrul sferei. ♦ (Tehn.) Organ de masina in forma de cerc, de roata (dintata). 2. Fiecare dintre zonele corespunzatoare unei delimitari de orice natura a unei suprafete; portiune limitata dintr-o suprafata. ♦ Zona de actiune a unei unitati militare. ♦ Subimpartire administrativa in cadrul unui oras mai mare. 3. Domeniu sau ramura de activitate. – Din fr. secteur, lat. sector, -oris.
PARALEL1, -A I. adj. 1. (mat.; despre drepte, planuri) care se afla la o distanta constanta unul de altul si care nu se pot intalni oricat ar fi prelungite. 2. care se produce concomitent si se desfasoara in mod similar cu altceva. 3. (inform.; despre operatii) in care ansamblul de biti este tratat simultan; (despre masini, organe) unde mai multe operatii se efectueaza simultan. II. s. n. dispozitiv pentru trasarea unor linii paralele. III. s. f. 1. linie, suprafata situata in toata intinderea ei la egala distanta de alta linie sau suprafata cu care nu se intretaie oricat de mult s-ar prelungi. ◊ fiecare dintre cercurile imaginare paralele cu ecuatorul care unesc punctele de egala latitudine de pe suprafata Pamantului. 2. (pl.) aparat de gimnastica din doua bare paralele sustinute de stalpi. 3. comparatie, apropiere intre doua fiinte, lucruri, fenomene etc., in care se scot in evidenta asemanarile si deosebirile; paralelism (2). (< fr. parallele, lat. paralelus, gr. parallelos, /II/ germ. Parallele)
SPATIU s.n. 1. Forma fundamentala a existentei materiei, inseparabila de aceasta, avand aspectul unui intreg neintrerupt cu trei dimensiuni si care exprima ordinea in care sunt dispuse obiectele si procesele existente concomitent. 2. Intindere nemarginita care cuprinde corpurile ceresti; vazduh. 3. Loc, suprafata, intindere limitata. ◊ (Mil.) Spatiu de siguranta = distanta minima pana la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra caruia se trage fara a risca sa fie lovite de focul propriu. 4. Loc (liber) intre doua obiecte; distanta, interval. ◊ Spatiu verde = teren plantat situat pe teritoriul unei asezari. ♦ Distanta cuprinsa intre doua linii orizontale ale portativului. ♦ (Poligr.) Interval alb lasat intre cuvintele sau randurile culese; (p. ext.) instrument care serveste la obtinerea acestei spatieri. 5. (mat.) Multime de elemente (puncte) avand anumite proprietati. ♦ (Cib.) Totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la iesirea unui element de sistem. [Pron. -tiu, pl. -ii. / < lat. spatium, cf. germ. Spatium, it. spazio].
SPATIU s. f. 1. forma fundamentala de existenta a materiei, inseparabila de aceasta, avand aspectul unui intreg neintrerupt cu trei dimensiuni si care exprima ordinea in care sunt dispuse obiectele si procesele. 2. intindere nemarginita care cuprinde corpurile ceresti; vazduh. ♦ ~ aerian = spatiul de deasupra unui stat, supus suveranitatii acestuia; ~ cosmic = spatiul in afara stratosferei Pamantului; ~ maritim = spatiu geografic cuprinzand apele marilor si oceanelor, fundul si subsolul acestora. 3. loc, suprafata, intindere limitata. ♦ (mil.) ~ de siguranta = distanta minima pana la care se pot apropia trupele proprii de obiectivul asupra caruia se trage fara a risca sa fie lovite de focul propriu; ~ mort = portiune de teren dinapoia unei creste sau a unui obstacol in care un obiectiv nu poate fi lovit prin trageri directe. 4. loc intre doua obiecte; distanta, interval. ♦ ~ verde = teren plantat, in perimetrul unei asezari. ◊ distanta cuprinsa intre doua linii orizontale ale portativului. ◊ (poligr.) interval alb lasat intre cuvintele sau randurile culese; (p. ext.) instrument care serveste la obtinerea acestei spatieri. 5. (mat.) multime de elemente (puncte) avand anumite proprietati. ◊ (cib.) totalitatea semnelor acceptate la intrarea sau produse la iesirea unui element de sistem. (< lat. spatium, dupa fr. espace)