Rezultate din textul definițiilor
AUR s. n. 1. Metal pretios, de culoare galbena stralucitoare, foarte maleabil si ductil, folosit pentru a fabrica obiecte de podoaba, de arta, monede (servind din aceasta cauza si ca etalon al valorii) etc. ♦ Fig. Lucru valoros, pretios. ◊ Aur alb = apa folosita ca izvor de energie. Aur negru = carbune de pamant sau (mai rar) titei, considerate ca surse de energie. Aur verde = padurea ca bogatie vegetala. ◊ Loc. adj. De aur = a) care are culoarea galbena a aurului (1); b) valoros ca aurul (1); fig. (despre oameni) foarte bun, milos. ◊ Expr. Epoca de aur = perioada de inflorire si stralucire a vietii materiale si culturale. (Fam.) A-i fi gura (sau a avea gura) de aur, se zice despre cineva care prevede cuiva implinirea unor lucruri favorabile. Nunta de aur = aniversare a cincizeci de ani de la data celebrarii unei casatorii. ♦ Fig. Vapaie, stralucire ca a aurului (1). 2. Fir, ata facuta din aur (1) sau imitand aurul si folosita la cusut; p. ext. vesmant tesut din asemenea fire. 3. Bani; avere, bogatie; fig. belsug. ◊ Expr. A inota in aur = a fi foarte bogat. – Lat. aurum.
VALORIFICAT, -A, valorificati, -te, adj. Care este pus in valoare, pentru care s-au depus eforturi spre a primi valoarea maxima; a carui valoare este pusa in evidenta. ♦ (In special despre surse de energie, materii prime) Care este folosit (in procesul de productie) cat mai rational, cat mai rentabil etc. – V. valorifica.
PITIC2, -A, pitici, -ce, subst., adj. 1. S. m. si f. Individ care apartine unor populatii din Africa centrala, cu statura mult inferioara celei mijlocii, pigmeu; persoana a carei statura este (foarte) mica, datorita unor tulburari endocrine, unor carente alimentare etc.; p. gener. persoana de statura (foarte) mica. ♦ (In basme) Personaj fantastic, mic de statura, caracterizat prin vioiciune si istetime. 2. S. m. Fig. Om lipsit de calitati, de merite, de valoare; pigmeu. 3. S. f. (Astron.; in sintagmele) Pitica alba = stea aflata in stadiul relativ final al evolutiei sale, caracterizata printr-o densitate mare, luminozitate mica si prin scaderea treptata a temperaturii, fiind lipsita de surse de energie interna. Pitica rosie = stea aflata in stadiul absolut final al evolutiei sale, caracterizata prin temperaturi efectiv coborate si prin luminozitate foarte mica. 4. Adj. (Despre oameni si animale) De statura foarte mica, scund, mic. ♦ (Despre plante) Care apartine unei specii scunde, putin inalte; p. ext. nedezvoltat, pipernicit, chircit. ◊ (Ca determinativ, urmand dupa un nume de planta sau de animal, indica specii sau rase ale acestora) Mere pitice. ♦ (Despre obiecte) De dimensiuni reduse; mic, minuscul. – Cf. sl. pitiku.
NECONVENTIONAL, -A, neconventionali, -e, adj. 1. Care nu este conventional (1). 2. (Despre arta) Care nu se supune conventiilor, canoanelor; original. ♦ (Despre caracter, fire etc.) Plin de naturalete, spontan. 3. (Despre surse de energie) Care nu a fost impus prin folosire indelungata, [Pr.: -ti-o-] – Ne- + conventional.
NEVALORIFICAT, -A, nevalorificati, -te, adj. Care nu este pus in valoare, pentru care nu s-a facut ceva spre a primi o anumita valoare, a carui valoare nu este scoasa in evidenta. ♦ (In special despre surse de energie, materii prime) Care nu este folosit in procesul de productie spre rentabilizare. – Ne- + valorificat.
NECONVENTIONAL ~a (~i, ~e) (negativ de la conventional) 1) (despre arta) Care nu se supune canoanelor. 2) (despre surse de energie) Care nu a fost impus prin folosire indelungata. [Sil. -ti-o-] /ne- + conventional
ACTINOMETRU s.n. 1. Aparat pentru masurarea intensitatii radiatiilor solare sau a altor surse de energie radianta. 2. Exponometru. [< fr. actinometre, cf. gr. aktis – raza, metron – masura].
NECONVENTIONAL, -A adj. 1. care nu este conventional. 2. (despre arta) nesupus conventiilor, canoanelor. ◊ (despre caracter, fire) plin de naturalete, spontan. 3. (despre surse de energie) impus prin folosire indelungata. (< ne- + conventional)
SATELIT (‹ fr., lat., 2 si dupa rus.) s. m., adj. 1. S. m. Corp ceresc luminos sau obscur, natural sau artificial, care graviteaza pe o orbita circulara sau eliptica in jurul altui corp ceresc (cu masa mai mare decat a primului), sub actiunea a doua forte egale si de sens contrar: forta de atractie universala si forta centrifuga (ex. Luna este s. Pamantului, planetele sunt s. Soarelui etc.). 2. S. m. S. artificial = obiect construit de oameni, care se lanseaza in spatiul circumterestru cu ajutorul rachetelor cosmice si care, dupa plasarea pe orbita, continua sa graviteze in jurul Pamantului fara a avea nevoie de propulsie. In general s.a. reprezinta sisteme tehnice complexe, prevazute cu dispozitive pentru corectarea traiectoriei, pentru orientare si stabilizare, cu surse de energie electrica, cu emitatoare si receptoare radio, precum si cu aparataj destinat efectuarii unor anumite activitati stiintifice sau tehnice (exista sateliti geofizici, geodezici, meteorologici, de telecomunicatii, militari, de spionaj etc.). Primul s.a. a fost lansat de U.R.S.S. – Sputnik, la 4 oct. 1957. ◊ S. stationar (sau geostationar, de tip sincron) = satelit care se misca pe o orbita circulara, de la V catre E, la o altitudine de c. 36.000 km; perioada sa de revolutie in jurul Pamantului este de 24 de ore, astfel incat el ramane tot timpul deasupra aceluiasi punct de pe suprafata terestra. 3. S. m. (TEHN.) Roata dintata a uni mecanism planetar care se roteste liber pe fusul unui portsatelit si, eventual impreuna cu acesta, in jurul axului unei roti planetare, si care serveste la transformarea unei miscari de rotatie in raporturi de transformare variabile, in functie de conditiile de functionare ale mecanismului. 4. (GENET.) Segment cromozomial scurt si contractat. ◊ ADN satelit = portiune de ADN avand densitate diferita de cea a majoritatii ADN-ului genomic, alcatuita din secvente repetitive de perechi de nucleotide. 5. Adj. Care insoteste; secundar. 6. S. m. Fig. Persoana care urmeaza si executa orbeste sfaturile cuiva; acolit (1). 7. S. m. Localitate de importanta secundara din apropierea unui oras, depinzand de acesta.
BATERIE, baterii, s. f. 1. Subunitate de artilerie compusa din patru, sase sau opt tunuri, cu mijloacele de tractiune, utilajul si personalul necesar. 2. Grup de aparate, de dispozitive sau de piese identice asociate in vederea executarii unei operatii. ◊ Baterie electrica = reunire a mai multor butelii de Leyda sau a mai multor elemente voltaice spre a produce electricitate. Baterie solara = sursa de energie formata dintr-un grup de generatoare fotoelectrice cu semiconductori, care transforma energia radiatiei solare in energie electrica. 3. Ansamblul instrumentelor de percutie (intr-o orchestra). 4. Vas cu gheata in care se afla sticle cu bautura. ♦ P. ext. Un litru de vin si o sticla de sifon luate impreuna. – Din fr. batterie.
UZINA, uzine, s. f. 1. Intreprindere industriala de mari proportii in care se produc utilaje, semifabricate sau materii prime pentru alte industrii. 2. Instalatie producatoare de energie electrica, termica sau de alimentare cu apa a unei asezari, a unei zone, a unei locuinte. (In sintagma) Uzina verde = natura, vegetatia privite ca sursa de energie si hrana. – Din fr. usine.
LOCOMOTIVA, locomotive, s. f. Vehicul motor de cale ferata, cu sursa de energie proprie sau straina, folosit pentru a remorca si a deplasa vagoanele. – Din fr. locomotive.
OSCILATOR, oscilatoare, s. n. 1. Sistem fizic care poate efectua oscilatii libere. 2. Aparat sau dispozitiv care produce oscilatii electromagnetice, alimentat de la o sursa de energie (electrica). ◊ Oscilator pilot = oscilator destinat sa produca o oscilatie de frecventa constanta utilizata ca frecventa de referinta. Oscilator multispot = oscilator care poate afisa simultan mai multe imagini. – Oscila + suf. -tor. Cf. fr. oscillateur.
sursa, surse, s. f. 1. Loc unde se produce, unde se poate gasi sau de unde se propaga ceva; sediul sau obarsia unui lucru. ♦ Corp, sistem etc. care emite sunete, lumina, radiatii nucleare etc. ◊ sursa de energie electrica (sau electromagnetica) = generator de energie electrica (sau electromagnetica). ♦ (Elt.) Electrod al unui tranzistor cu efect de camp, care furnizeaza putatorii de sarcina majoritari. 2. Posibilitate de castig. 3. Fig. Loc de unde emana o informatie, o noutate. 4. Fig. Izvor, obarsie, origine. ◊ sursa de inspiratie = domeniu din care se inspira un scriitor – Din fr. source.
SUPRAVOLTOR, supravoltoare, s. n. sursa de energie electrica legata in serie cu alta sursa de energie electrica, astfel incat tensiunile lor electrice sa se adune. – Din fr. survolteur.
ENERGETICA f. 1) Stiinta care se ocupa cu studiul descoperirii si exploatarii surselor de energie. 2) Tehnica distribuirii si folosirii energiei sub diferitele ei forme. /<fr. energetique
HIDRAULIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de hidraulica; propriu hidraulicii. 2) Care functioneaza datorita fortei de presiune a apei sau a unui alt lichid. Motor ~. 3) Care este obtinut in urma folosirii apei in calitate de sursa dinamica. energie ~ca. 4) Care tine de distributia sau circulatia apei. Instalatie ~ca. /<fr. hydraulique, germ. hydraulisch
LOCOMOTIVA ~e f. Vehicul de cale ferata (cu sursa de energie proprie sau straina) care serveste la remorcarea sau la deplasarea vagoanelor; masina. /<fr. locomotive
SEVA ~e f. 1) Lichid nutritiv care contine saruri minerale absorbite din sol si care circula prin vasele plantelor. 2) fig. sursa de energie fizica sau morala. [G.-D. sevei] /<fr. seve
DIESEL s.n. Motor diesel = motor cu ardere interna la care combustibilul, injectat in cilindru, se aprinde din cauza temperaturii realizate prin comprimare; locomotiva diesel electrica = locomotiva electrica a carei sursa de energie este furnizata de un generator de curent pus in functiune de un motor diesel. [Pron. di-zel, pl. -le, -luri. / < Diesel – inventator german].
ENERGETICA s.f. Parte a fizicii care studiaza manifestarile diferitelor forme de energie. ♦ Ramura a tehnicii care studiaza sursele de energie si posibilitatile de folosire ale acestora. [Gen. -cii. / < fr. energetique].
SUPRAVOLTOR s.n. Masina electrica legata in serie cu o alta sursa de energie electrica, astfel incat tensiunile lor electrice sa se adune; survoltor. [Dupa fr. survolteur].
SUPRAVOLTOR-DEVOLTOR s.n. (Tehn.) Aparat sau masina electrica asociata cu o sursa de energie electromagnetica, astfel incat sa permita augmentarea sau diminuarea tensiunii furnizate de sursa. [Dupa fr. survolteur-devolteur].
EXOGEN, -A adj. Format, dezvoltat la exterior. ♦ (Despre factori geologici) Care actioneaza la suprafata scoartei terestre si a caror sursa de energie este extraterestra. [< fr. exogene, cf. gr. exo – in afara, gennan – a produce].
HIDRAT s.m. Compus chimic anorganic care contine molecule de apa. ◊ Hidrati de carbon = compusi organici formati din carbon, hidrogen si oxigen, care servesc in corpul animalelor ca sursa de energie; zaharuri. [Cf. fr. hydrate].
RESORT2 s.n. 1. Arc de masina, de ceas etc. 2. (Fig.) sursa de energie fizica sau morala; suport moral. [Pl. -turi. / < fr. ressort, germ. Resort].
AUTOEXCITATIE s. f. e*******e magnetica a unei masini electrice, produsa in cursul functionarii de o sursa de energie proprie. (< fr. auto-e********n)
ENERGETIC, -A I. adj. referitor la energie, care produce energie. ♦ sistem ~ = ansamblu de instalatii pentru producerea, transmiterea si distributia energiei electromagnetice pe un anumit teritoriu. II. s. f. 1. ramura a stiintelor tehnice, despre descoperirea si exploatarea surselor de energie, posibilitatile de utilizare a acesteia, precum si construirea si exploatarea sistemelor energetice. 2. informatie in serviciul economiei de energie. (< fr. energetique)
ENERGETISM s. n. orientare si conceptie care considera energia ca sursa a lucrurilor, concepand-o ca o substanta indestructibila, capabila de diverse transformari. (< fr. energetisme, rus. energhetizm)
EXOGEN, -A adj. 1. (med.) format, dezvoltat la exterior; care se datoreaza unor cauze din afara organismului. 2. (despre factori geologici) care actioneaza la suprafata scoartei terestre si a caror sursa de energie este extraterestra. (< fr. exogene)
OSCILATOR, -OARE s. n. 1. sistem fizic care efectueaza oscilatii. 2. aparat, dispozitiv care, alimentat de la o sursa de energie (electrica), produce unde electromagnetice. (< fr. oscillateur)
RESORT s. n. 1. arc de masina, de ceas etc. 2. (fig.) sursa de energie fizica sau morala; suport moral, imbold. 3. sector, domeniu de activitate. ♦ autoritate de ~ = autoritate in competenta careia intra rezolvarea unei probleme. (< fr. ressort, germ. Resort)
SUPRAVOLTOR s. n. sursa de energie electrica legata in serie cu o alta sursa, astfel incat tensiunile lor electrice sa se adune. (dupa fr. survolteur)
SUPRAVOLTOR-DEVOLTOR s. n. aparat, masina electrica asociata cu o sursa de energie electromagnetica, astfel incat sa permita augmentarea sau diminuarea tensiunii furnizate de sursa. (dupa fr. survolteur-devolteur)
ATP, denumire prescurtata a acidului adenozintrifosforic, compus cu rol de acumulator energetic, prezent in toate celulele, reprezentind principala sursa de energie necesara contractiei musculare, secretiilor glandulare, transportului activ si proceselor de biosinteza.
AUTOPROPULSAT, -A, autopropulsati, -te, adj. Care se deplaseaza prin dezvoltatea unei surse proprii de energie. [Pr.:a-u-] – Auto1- + propulsat. Cf. fr. autopropulse.
SERVOMOTOR, servomotoare, s. n. Motor (electric, hidraulic sau pneumatic) al unui sistem de comanda automata sau de reglare automata folosit pentru actionarea unui element de executie al unui sistem tehnic, transformand un semnal aplicat la intrare intr-o miscare de cele mai multe ori de rotatie si folosind o sursa auxiliara de energie. – Din fr. servomoteur.
RESORT2, resorturi, s. n. Organ al unui mecanism executat dintr-un material cu proprietati elastice mari si care, sub actiunea unei forte exterioare, se deformeaza, revenind la forma initiala cand actiunea exterioara inceteaza; (sens curent) arc. ♦ Fig. sursa, izvor de energie fizica sau morala; suport moral, imbold. – Din fr. ressort.
FLUORESCENTA ~e f. fiz. Insusire a unor substante de a emite lumina sub actiunea unor surse exterioare de energie (radiatii luminoase, ultraviolete etc.). [Sil. flu-o-] /<fr. fluorescence
ELECTROMACARA s.f. Macara care foloseste ca sursa de actionare energia electrica. [< electro- + macara, dupa fr. electrogrue].
ELECTROMACARA s. f. macara cu sursa de actionare energia electrica. (dupa fr. electrogrue)
KAPPA (in mitologia japoneza), fiinta supranaturala amfibie, de marimea unui copil de 12-13 ani, cu figura de tigru; pe cap are o scobitura in care pastreaza apa, aceasta constituind sursa sa de energie.
ABSORBANT, -A, absorbanti, -te, adj., s. n. 1. Adj., s. n. (Substanta) care absoarbe lichide sau vapori. ♦ (Substanta) care retine o parte din particulele sau din energia radiata de o sursa. 2. Adj. Fig. Care intereseaza, care captiveaza; catre care se indreapta toate preocuparile cuiva. – Din fr. absorbant.
SERVOCOMANDA, servocomenzi, s. f. Comanda automata sau semiautomata la care forta de initiere a comenzii este amplificata prin utilizarea energiei produse de o sursa auxiliara. – Din fr. servocommande.
STABILIZATOR, -OARE, stabilizatori, -oare, adj., subst. 1. Adj. Care face stabil, care da stabilitate. 2. S. n. Organ dintr-un sistem tehnic care asigura stabilitatea sistemului. 3. S. n. Aparat sau dispozitiv pentru mentinerea constanta a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrica. 4. S. n. Partea fixa a ampenajului orizontal al unui avion. 5. S. n. Legatura elastica intre capetele osiei unui autovehicul, care impiedica inclinarile mari ale acestuia. 6. S. m. Substanta care se adauga unei solutii pentru a-i mari stabilitatea sau pentru a o stabiliza; stabilizant. – Din fr. stabilisateur.
AMPLIFICATOR ~oare n. Aparat care amplifica valorile unei marimi, folosind energie de la o sursa separata. ~ de curent. ~ de tensiune. ~ de putere. /<fr. amplificateur
PRIZA1 ~e f. 1) Dispozitiv pentru conectarea unui receptor de energie electrica la o sursa de curent. ◊ ~ de pamant a) legatura a unor aparate sau masini electrice cu pamantul; b) instalatie pentru realizarea acestei legaturi. 2) Dispozitiv prin care se extrage un fluid dintr-o conducta. 3) fig. Consideratie sau influenta de care se bucura cineva. [G.-D. prizei] /<fr. prise
AMPLIFICATOR, -OARE adj. Care amplifica, mareste, intensifica. // s.n. Aparat care amplifica valorile unui fenomen, luand energie de la o sursa separata. [Pl. -oare, (s.m.) -ori. / cf. fr. amplificateur, it. amplificatore, lat. amplificator].
STABILIZATOR, -OARE adj. Care da stabilitate. // s.n. 1. Partea fixa a ampenajului orizontal, care asigura stabilitatea avionului in timpul zborului. 2. Dispozitiv bazat pe principiul giroscopului care reduce oscilatiile unei nave. 3. Aparat pentru mentinerea constanta a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrica. // s.m. Substanta care se adauga unei solutii coloidale sau unei suspensii pentru a-i mari stabilitatea; stabilizant. [Cf. fr. stabilisateur].
STATIE s.f. 1. Oprire, popas. ♦ Loc, punct unde se opresc sau stationeaza vehiculele publice (trasuri, masini etc.) pentru a astepta calatorii. ♦ Loc unde se opresc trenurile, tramvaiele, autobuzele pentru imbarcarea si debarcarea calatorilor. 2. Asezamant, institutie pentru efectuarea unor cercetari stiintifice, bazate mai ales pe observarea anumitor fenomene. 3. Pozitie, loc. ♦ Loc de unde se fac emisiuni radiofonice etc. ♦ Statie electrica = ansamblu de instalatii electrice care serveste la colectarea energiei electrice de la surse, la transformarea si distributia ei; (astr.) statia planetelor = pozitie pe traiectoria aparenta a planetelor pe cer cand acestea par nemiscate pentru un timp. [Gen. -iei. / cf. fr. station, it. stazione, lat. statio].
AMPLIFICATOR, -OARE I. adj. care amplifica; amplificativ. II. s. n. aparat, dispozitiv electric care mareste valorile caracteristice unui fenomen, luand energie de la o sursa separata. (< fr. amplificateur)
STABILIZATOR, -OARE I. adj. care stabilizeaza, care da stabilitate; stabilizant. II. s. n. 1. partea fixa a ampenajului orizontal, care asigura stabilitatea avionului in timpul zborului. 2. dispozitiv bazat pe principiul giroscopului, care reduce oscilatiile unei nave. 3. aparat pentru mentinerea constanta a tensiunii surselor de alimentare cu energie electrica. 4. dispozitiv automat care contribuie la mentinerea constanta a liniei de ochire a tunului de pe tanc, indiferent de miscarile acestuia. III. s. m. substanta care se adauga unei solutii coloidale, unei suspensii pentru a-i mari stabilitatea; stabilizant. (< fr. stabilisateur)
STATIE s. f. 1. oprire, popas. ◊ punct de oprire, stationare a vehiculelor de transport public pentru imbarcarea si debarcarea calatorilor, incarcarea sau descarcarea marfurilor etc. 2. asezamant, institutie pentru efectuarea unor cercetari stiintifice, bazate pe observarea anumitor fenomene. ◊ punct geodezic din care se fac observatii. 3. pozitie, loc. ♦ ~ de benzina = punct de aprovizionare cu combustibil, ulei si apa a autovehiculelor. ◊ loc de unde se fac emisiuni radiofonice, de televiziune etc. ♦ ~ electrica = ansamblu de instalatii electrice la colectarea energiei electrice de la surse, la transformarea si distributia ei. 4. a planetelor = pozitie pe traiectoria aparenta a planetelor pe cer cand acestea par nemiscate pentru un timp. ♦ ~ spatiala (sau cosmica) = satelit artificial sau vehicul cosmic plasat pe o orbita in jurul Pamantului, servind ca laborator sau observator extraatmosferic ori ca rampa de lansare spre alte planete. (< it. station, lat. statio)
ABSORBANT, -A, absorbanti, -te, adj. (Despre anumite corpuri) Care absoarbe lichide sau vapori; care retine o parte din energia radiata de o sursa. ♦ Fig. Care intereseaza, captiveaza; catre care se indreapta toate preocuparile cuiva. – Fr. absorbant.
BIOENERGETIC, -A, bioenergetici, -ce, s. f., adj. 1. S. f. Ramura a biofizicii care studiaza sursele energetice si transformarile de energie la nivelul materiei vii. 2. Adj. De bioenergetica (1). [Pr.: bi-o-e-] – Din fr. bioenergetique, engl. bioenergetics.
AMPLIFICATOR, amplificatoare, adj., s. n. 1. Adj. Care are proprietatea de a amplifica. 2. S. n. Aparat sau masina electrica ce mareste valorile caracteristice ale unui fenomen cu ajutorul energiei luate de la o sursa separata. ◊ Amplificator de antena = amplificator montat in imediata apropiere a unei antene pentru asigurarea unei receptii imbunatatite a posturilor locale sau pentru receptia posturilor indepartate. Amplificator de putere = aparat electronic de amplificare a semnalului furnizat de preamplificator. Amplificator stereofonic = ansamblu construit din doua sau mai multe amplificatoare, folosit pentru transmisia stereofonica a sunetului. – Din fr. amplificateur.
ELECTROD ~zi m. Conductor electric care realizeaza contactul intre un mediu si o sursa sau un consumator de energie electrica. [Sil. e-lec-trod] /<fr. electrode
AMPLIFICATOR, amplificatoare, s. n. Aparat care mareste valorile caracteristice ale unui fenomen cu ajutorul energiei luate de la o sursa separata. – Dupa fr. amplificateur.
VAROMETRU, varometre, s. n. Contor electric pentru masurarea in varore a energiei electrice reactive. – Var. (dupa alte surse) varormetru. – Din fr. varheuremetre.
ELECTRIC, -A, electrici, -ce, adj. Care apartine electricitatii, privitor la electricitate, care produce sau are energie legata de prezenta electricitatii. ◊ (Adverbial) Aparat care functioneaza electric. ◊ energie electrica = energie proprie campurilor electrice, cantitate de electricitate; (impr.) electricitate (1). Lumina electrica (si substantivat, f.) = sistem de iluminatie in care sursele de lumina sunt alimentate cu energie electrica. – Din fr. electrique.
FOTOELEMENT s.n. 1. sursa de curent electric, in care energia unei radiatii luminoase este transformata in energie electrica. 2. Aparat foarte sensibil pentru masurat intensitatea razelor ultraviolete. [Cf. fr. photoelement].
KILOWATT, kilowati, s. m. Unitate de masura a puterii, egala cu o mie de wati. ◊ Compus: kilowatt-ora = unitate de masura a energiei, egala cu energia produsa intr-o ora de o sursa cu puterea de un kilowatt. [Abr.: kW] – Din fr. kilowatt.
VARORMETRU s.n. (Fiz.) Contor de energie reactiva gradat in varore. [Var. (dupa alte surse) varometru. / < fr. varheuremetre].
TRANSMISIUNE, transmisiuni, s. f. I. Faptul de a transmite. 1. Trecere a energiei, a radiatiilor, a undelor dintr-un loc in altul, fara deplasarea surselor acestora. ♦ Emisiune radiofonica. ♦ Trupe (sau unitati etc.) de transmisiuni = trupe specializate in executarea si asigurarea legaturilor prin radio, telefon etc. 2. (Jur.) Trecere a unui bun, a unui drept de la o persoana la alta. II. (In forma transmisie) Ansamblu de organe de masini, de mecanisme, dispozitive etc. cu ajutorul carora se transmite miscarea de la un organ de masina la altul sau de la o masina la alta. [Pr.: -si-u-, – Var.: transmisie s. f.] – Din fr. transmission, lat. transmissio, -onis.
RADIOMETRU ~e n. 1) Aparat pentru masurarea intensitatii radiatiilor provenite de la surse radioactive. 2) Aparat pentru masu-rarea presiunii exercitate de radiatia sonora. 3) Aparat pentru masurarea energiei unor radiatii electromagnetice. [Sil. -di-o-] /<fr. radiometre
ENERGETIC, -A, energetici, -ce, adj., s. f. 1. Adj. Privitor la producerea si la folosirea diferitelor forme de energie. ◊ Sistem energetic = ansamblu de instalatii organizat unitar in scopul producerii, transmisiunii si distributiei energiei electromagnetice pe un anumit teritoriu. 2. S. f. Ramura a fizicii care studiaza fenomenele produse in sistemele fizice din punctul de vedere al transformarilor de energie dintr-o forma in alta; ramura a tehnicii care se ocupa cu studiul surselor si al posibilitatilor tehnico-economice de exploatare si de utilizare a diferitelor forme de energie. – Din fr. energetique.
LUMINA ~i f. 1) Radiatie electromagnetica, emisa de un corp incandescent sau luminescent, care actioneaza asupra ochilor facand vizibila lumea inconjuratoare. ~a soarelui. ◊ A se face ~ a se face ziua. Pe ~ la lumina zilei; dupa ce s-a luminat de ziua sau inainte de a insera. A vedea ~a zilei a) a avea vedere; b) a se naste. A vedea ~a tiparului a aparea de sub tipar. (Limpede) ca ~a zilei absolut clar; de netagaduit. 2) sursa, izvor care lumineaza. ◊ A aprinde ~a a aprinde ceva de luminat. ~ electrica iluminare pe baza de energie electrica. 3) Deschizatura din mijlocul irisului prin care patrunde radiatia electromagnetica a corpurilor incandescente sau luminescente; pupila. ~a ochilor. 4) fig. Desteptare a mintii. ◊ A se face ~ in capul (sau mintea) cuiva a deveni clar. 5) Deschidere libera intr-o constructie. [G.-D. luminii] /Probabil din lume
sursa s.f. 1. Loc unde se gaseste si de unde se poate procura un lucru din belsug. ♦ sursa de inspiratie = domeniu din care se inspira un scriitor. ♦ Loc unde se produce o forma de energie. 2. (Fig.) Izvor, origine, obarsie. [< fr. source].
BERGSON [bercsɔn], Henri (1859-1941), filozof francez. A criticat pozitivismul, sustinind ca stiinta trebuie prelungita cu o metafizica definita ca „experienta integrala” („Introducere in metafizica”). Esenta metafizicii sale este teoria duratei („Eseu asupra datelor imediate ale constiintei”). A elaborat o teorie a cunoasterii axata pe intuitie, o metafizica a vietii de tip intuitionist, potrivit careia esenta vietii rezida intr-o energie care impinge spre evolutie, numita „elan vital” („Evolutie creatoare”). Studii de psihologie etica si estetica („Cele doua surse ale moralei si religiei”, „Risul”). Premiul Nobel pentru literatura (1927).
RAZA ~e f. 1) Fascicul ingust de lumina care porneste de la o sursa de lumina sau de la un obiect stralucitor. ~e solare. ◊ O ~ de speranta fapt pozitiv care, desi, neinsemnat, da curaj. 2) la pl. fiz. Flux de particule sau de energie a oscilatiilor electromagnetice; radia-tie electromagnetica. ~e Rontgen. 3) mat. Segment de dreapta care uneste un punct al circumferintei cercului sau al suprafetei sferei cu centrul acestora. 4) Limita pana la care se extinde ceva. ~ de influenta. 5) Fiecare dintre fofezele unei vartelnite. [G.-D. razei] /<lat. radia
ENTROPIE s. f. 1. marime care, in termodinamica, permite a evalua degradarea energiei unui sistem. ◊ masura care indica gradul de organizare a unui sistem. 2. (in teoria informatiei) grad de incertitudine, masurat in biti, legat de mesajele pe care le emite o sursa. (< fr. entropie)
APARAT, aparate, s. n. 1. Sistem de piese care serveste pentru o operatie mecanica, tehnica, stiintifica etc. Aparat de radio. Aparat telegrafic. 2. Sistem tehnic care transforma o forma de energie in alta. 3. Ansamblu de organe anatomice care servesc la indeplinirea unei functiuni fundamentale. Aparat digestiv. 4. Totalitatea serviciilor (sau, p. ext. a personalului) care asigura bunul mers al unei institutii sau al unui domeniu de activitate. Aparat administrativ. ◊ Aparat de stat = totalitatea organelor de stat care indeplinesc functiile acestuia; totalitatea angajatilor acestor organe. 5. Ansamblul mijloacelor care servesc pentru un anumit scop. ◊ Aparat stiintific = totalitatea documentelor, izvoarelor, surselor de investigatie stiintifica folosite de un cercetator. Aparat critic = totalitatea notelor si comentariilor care insotesc o editie critica. – Din lat. apparatus, fr. apparat, germ. Apparat (cu unele sensuri dupa fr. appareil).