Rezultate din textul definițiilor
CONCEDIU s. n. interval de timp in care angajatii sunt scutiti, in temeiul legii, de a presta munca. (<concedia, dupa fr. conge)

LEGAL, -A, legali, -e, adj. Care exista sau se face in temeiul unei legi, care este prevazut de o lege, este conform cu legea. – Din fr. legal, lat. legalis.

NELEGAL, -A, nelegali, -e, adj. Care nu se face in temeiul unei legi, care nu este prevazut de lege. – Ne- + legal.

ALIMENTAR, -A, alimentari, -e, adj. De alimente, privitor la alimente. ◊ Industrie alimentara = industrie care transforma materiile prime de origine animala si vegetala in produse necesare hranei. ◊ Pensie alimentara = suma de bani necesara intretinerii unei persoane pe care cineva o plateste, lunar, in temeiul unei obligatii stabilite prin lege sau prin hotarare judecatoreasca; pensie de intretinere. ♦ (Substantivat, f.) Bacanie. – Din fr. alimentaire, lat. alimentarius.

DEROGA, derog, vb. I. Intranz. A se abate (in mod exceptional) de la o lege, de la un regulament etc. in temeiul unei aprobari speciale. – Din fr. deroger, lat. derogare.

NECESITATE ~ati f. 1) Ceea ce este absolut necesar (pentru satisfacerea cerintelor); trebuinta; nevoie. ◊ De prima ~ absolut necesar. 2) Categorie filozofica care reflecta insusirile si raporturile ce au un temei intern, decurgand inevitabil din esenta lucrurilor, din legile lor de dezvoltare. 3) la pl. Proces fiziologic de evacuare a f*******r si urinei. [G.-D. necesitatii] /<lat. necessitas, ~atis, fr. necessite

NECESITATE s.f. 1. Ceea ce se cere, se impune ca necesar; utilitate, trebuinta. ♦ (Spec.; la pl.) Proces fiziologic de evacuare a f*******r si a urinei. ◊ Cu necesitate = in mod necesar. 2. Categorie filozofica care desemneaza insusirile si raporturile care au un temei intern, decurgand inevitabil din esenta lucrurilor, din legile lor de dezvoltare. [Cf. fr. necessite, it. necessita, lat. necessitas].

NECESITATE s. f. 1. ceea ce se cere, se impune ca necesar; utilitate, oportunitate. ◊ (pl.) proces fiziologic de evacuare a f*******r si a urinei. ♦ cu ~ = in mod necesar; obligatoriu; stare de ~ = situatie exceptionala in care statul poate lua anumite masuri in interesul apararii tarii. 2. categorie filozofica desemnand insusirile si raporturile care au un temei intern, decurgand inevitabil din esenta lucrurilor, din legile lor de dezvoltare. (< fr. necessite, lat. necessitas)

REPREZENTA, reprezint, vb. I. Tranz. 1. A avea forma sau infatisarea unui anumit obiect; a realiza (in miniatura) un obiect. ♦ A infatisa, a evoca ceva prin procedee plastice, grafice sau prin limbaj. 2. A interpreta pe scena o lucrare dramatica in fata publicului. 3. A actiona in numele unei persoane, al unei colectivitati, al unui stat in temeiul imputernicirii primite de la acestea sau de la lege; a avea un imputernicit sau un mandatar. ♦ A fi exponentul unui curent, al unei scoli etc., infatisand, intruchipand aspectele lor caracteristice, esentiale. 4. A constitui, a fi, a insemna. 5. A-si readuce in constiinta imaginea obiectelor sau a fenomenelor percepute anterior; p. ext. a-si imagina, a-si inchipui. 6. A exprima o legatura intre mai multe marimi printr-o relatie matematica. – Din fr. representer, lat. repraesentare.

COMUNITATE (‹ fr., lat.) s. f. 1. Faptul de a fi comun mai multor lucruri sau fiinte; posesiune in comun. ◊ (Dr.) C. de bunuri = regim al bunurilor sotilor, in temeiul caruia bunurile dobandite cu titlu oneros in timpul casatoriei apartin, cu exceptiile prevazute de lege, ambilor soti, care au deopotriva, dreptul de a le administra si de a dispune de ele. 2. Grup de oameni cu interese, credinte sau norme de viata comune; totalitatea locuitorilor unei localitati, ai unei tari etc. ◊ C. lingvistica = grup de oameni care comunica intre ei folosind acelasi idiom (limba, dialect, grai). 3. Ansamblu de organisme vegetale si animale intre care se stabilesc relatii de existenta si interactiune.

LOGICA f. 1) Stiinta care se ocupa cu studiul formelor si legilor fundamentale ale gandirii. 2) Manual in care sunt expuse elementele de baza ale acestei stiinte. 3) Modalitate de a gandi; fel de a rationa. 4) Ratiune coerenta, consecventa si temeinica. 5) temei firesc al unei actiuni. [G.-D. logicii] /<fr. logique, lat. logica

LOGIC, -A I. adj. 1. conform regulilor logicii; rational; just, intemeiat. 2. circuit ~ = circuit in calculatoarele electronice pentru operatii logice elementare. 3. (inform.) schema ~a = reprezentare grafica a unui algoritm in vederea programarii; logigrama. II. s. f. 1. stiinta a demonstratiei care studiaza formele si legile gandirii, ale rationarii corecte. ♦ ~ simbolica (sau matematica) = ramura a logicii care foloseste in cercetare procedeul logico-matematic; logistica; a stiintei = disciplina care cerceteaza produsele activitatii stiintifice; ipoteze, teorii, concepte etc. 2. gandire justa, rationament corect, temeinic. 3. cerinta fireasca, temei, ratiune. (< fr. logique)

LOGICA s.f. 1. Stiinta a demonstratiei, a formelor si a legilor gandirii, ale rationarii juste. ◊ Logica matematica (sau simbolica) = ramura a logicii care foloseste in cercetare procedeul logic-matematic; logistica. ◊ Logica a stiintei = disciplina care cerceteaza produsele activitatii stiintifice; ipoteze, teorii, concepte etc. 2. Gandire justa, rationament temeinic. 3. Cerinta fireasca, temei, ratiune. [Gen. -cii. / cf. fr. logique, it., lat. logica, < gr. logos – ratiune].



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)