Rezultate din textul definițiilor
CARPI s. m. pl. Populatie geto-dacica ce a trait pe teritoriul romanesc, la est de Muntii Carpati. – Din lat. Carpes.

CARP ~i m. Populatie geto-daca care a trait in sec. II-III e.n. pe teritoriul romanesc la est de muntii Carpati. /<lat. Carpes

RADU CEL MARE, domn al Tarii Romanesti (1495-1508). Fiul lui Vlad Calugarul, care si l-a asociat la domnie in 1492. Bucurandu-se de concursul familiei boierilor Craiovesti, cu care se inrudea si pentru care a creat institutia marii banii, a luat unele marusi privind centralizarea statului. Supus fata de Poarta. S-a aflat in bune relatii de vecinatate cu regele Ungariei si cu regele Poloniei. A acordat o mare atentie vietii culturale (a infiintat o tipografie si l-a adus in tara pe ieromonahul Macarie, care a tiparit cele trei carti de cult – „Liturghierul”, 1508, „Octoihul”, 1510 si „Evangheliarul”, 1512, primele tiparituri aparute pe teritoriul romanesc) si religioase, pentru reorganizarea careia l-a adus in Tara Romaneasca pe Nifon. Prin grija sa a fost construita in mare parte biserica Sf. Nicolae a Manastirii Dealu (1499-1501), terminata de fratele sau, Vlad cel Tanar in perioada 1510-1512, precum si biserica de la Lopusnia (Lopusnja, Serbia, 1501). Dupa moartea sa, scaunul domnesc a fost dobandit, cu ajutor turcesc, de Mihnea cel Rau, fiul nelegitim al lui Vlad Tepes.

HALEVY, Mayer A. (1900-1972, n. Piatra-Neamt), rabin din romania. Autor al unor studii privind comunitatea evreiasca de pe teritoriul romanesc („Comunitatile evreilor din Iasi si Bucuresti”).

ADUNAREA NATIONALA CONSTITUANTA A BUCOVINEI, adunare intrunita la Cernauti in ziua de 27 oct. 1918, care a hotarit unirea acestui stravechi teritoriu romanesc cu patria mama; a ales Consiliul National in frunte cu Iancu Flondor, care a preluat conducerea Bucovinei pina la infaptuirea Unirii.

CONSTANTINESCU, Liviu (1914-1997, n. sat Ighisu Vechi, jud. Sibiu), geofizician roman. Acad. (1990), prof. univ. la Bucuresti. Cercetari de gravimetrie, geomagnetism si prospectiuni geologice, radiometrie si fizica globului („Prospectiuni geofizice”, „Mesaje ale Pamintului in descifrari actuale”). Contributii in seismologie si seismotectonica (harta seismotectonica a teritoriului romanesc).

CUMAN, -A, cumani, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana apartinand unei populatii de neam turcic care, migrand dinspre est, in sec. XI s-a asezat pe teritoriul tarilor romanesti, unde, in parte a fost asimilata de populatia romaneasca. 2. Adj. Care apartine cumanilor (1), privitor la cumani. – Din fr. Cumanes.

JUNG [juŋ], Julius (1851-1910), istoric austriac. Prof. univ. la Innsbruck si Praga. Adversar al teoriilor lui R. Roesler privind originea poporului roman, a publicat importante studii despre continuitatea populatiei romanesti pe fostul teritoriu al Daciei („Inceputurile romanilor”, „romanii si romanitatea in teritoriile de la Dunare”, „Contributiune la istoria trecatorilor Transilvaniei”). M. coresp. al Acad. Romane (1877).

BREASLA (‹ sl.) s. f. 1. (In evul mediu) Asociatie de mestesugari de aceeasi bransa, care se supun unei discipline colective in scopul apararii si promovarii intereselor lor economice si de alta natura. B. au aparut in Europa apuseana in sec. 9-10, iar pe teritoriul romaniei mai tirziu (in Transilvania in sec. 14, in Tara Romaneasca si Moldova in sec. 16). 2. Nume dat organizatiilor profesionale, formate din muncitori si patroni, in timpul dictaturii regale (1938-1940). 3. Meserie.

CNEZAT, cnezate, s. n. Forma de organizare politica de tip statal (la romani si la slavi) in evul mediu bazata pe autoritatea cneazului; teritoriu stapanit de un cneaz. – Cneaz + suf. -at.

ANONYMUS (sec. 12), nume sub care este cunoscut notarul regelui ungur Bela III. Autor al cronicii „Gesta Hungarorum”, care atesta prezenta romanilor in Transilvania in vremea invaziei si stabilirii ungurilor in Pannonia si a expansiunii lor in teritoriile invecinate; el mentioneaza si existenta unor formatiuni politice in spatiul romanesc, ai unor conducatori, Menumorut, Glad si Gelu, au opus o rezistenta puternica cuceririi ungare.

RAIA, raiale, s. f. 1. teritoriu ocupat si administrat direct de autoritatile militare turcesti. 2. Nume dat de catre turci locuitorilor din Moldova si Tara Romaneasca, datori sa le plateasca tribut. [Pr.: -ra-ia] – Din tc. rāyā.

PRINCIPAT, principate, s. n. 1. teritoriu condus de un suveran care are titlu de principe. ♦ (La pl.; de obicei determinat prin „romane” sau „dunarene”) Nume purtat de Tara Romaneasca si Moldova in perioada dinaintea Unirii. 2. Demnitate de principe. [Var.: (inv.) printipat s. n.] – Din fr. principat, lat. principatus.

DUCAT, (1) ducate, s. n., (2) ducati, s. m. 1. S. n. Provincie, teritoriu, stat de sub stapanirea unui duce2 sau unei ducese. 2. S. m. Moneda de aur sau de argint (la origine italiana) care a circulat in mai multe tari din Europa, printre care si in tarile romanesti. – Din it. ducato.

RADU PAISIE (Petru de la Arges), domn al Tarii Romanesti (1535-1536, 1536-1539, 1539-1544, 1544-1545). Fiul nelegitim al lui Radu cel Mare si var cu umanistul Nicolaus Olahus. Calugarit sub numele de Paisie, a ajuns egumen al manastirii Arges. Ales domn de catre boieri, dupa uciderea lui Vlad Vintila, fratele sau vitreg, de catre complotisti la o vanatoare. Supus Portii. In timpul domniei lui se accentueaza luptele dintre gruparile boieresti, iar turcii fac dese incursiuni in tara, cucerind Braila si teritoriul inconjurator, pe care le transforma in raia (1540). Ctitor al manastirilor Valea (1533-1534) si Mislea (1536-1537). Mazilit de catre turci, a fost inlocuit de Mircea Ciobanul, un alt fiu al lui Radu cel Mare.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)