Rezultate din textul definițiilor
SILÍT2, -Ă, siliți, -te, adj. 1. Care este făcut fără voie, fără tragere de inimă, cu silă; forțat, constrâns, nevoit, obligat. ♦ Care este lipsit de sinceritate, nenatural; de formă. 2. (Despre acțiuni, mișcări etc.) Zorit2, grăbit. – V. sili.
CLÁCĂ, clăci, s. f. 1. Formă caracteristică a rentei feudale, constând din munca gratuită pe care țăranul, fără pământ, era obligat să o presteze în folosul stăpânului de moșie. ◊ Expr. Lucru de clacă = lucru făcut fără tragere de inimă, de mântuială, prost. 2. Muncă colectivă benevolă prestată de țărani pentru a se ajuta unii pe alții și care adesea este însoțită ori urmată de o mică petrecere, de glume, povestiri etc. ◊ Expr. Vorbă de clacă = vorbă inutilă sau neserioasă; flecăreală. – Din bg. tlaka.
CONVÍNGERE, convingeri, s. f. Acțiunea de a (se) convinge; convicțiune. ♦ Părere fermă asupra unui lucru. ◊ Loc. adv. Cu convingere = ferm, hotărât, răspicat. Fără convingere = în chip vag, nehotărât; fără entuziasm, fără tragere de inimă, în silă. – V. convinge.
SÍLĂ, sile, s. f. 1. Sentiment de dezgust, de scârbă, de neplăcere, de repulsie față de cineva sau de ceva; aversiune. ◊ Loc. adv. În (sau, rar, cu, înv. de) silă = fără tragere de inimă, fără interes, fără plăcere; din obligație. 2. Constrângere. Loc. adj. și adv. Cu (de-a) sila ori în (sau de, cu) silă = fără voie, în mod forțat. ◊ Loc. adv. De silă, de milă = fiind obligat sau nevoit să..., vrând-nevrând; de voie, de nevoie. ◊ Loc. vb. (Înv. și reg.) A face (cuiva) silă = a sili (1), a forța (pe cineva). ◊ Expr. (Înv. și reg.) A-și face silă = a-și da mare osteneală, a se strădui. ♦ Violență, abuz săvârșit împotriva cuiva. 3. (Înv.) Putere, forță. ♦ (Concr.) Armată, oaste. ♦ (Reg.; cu determinări introduse prin prep. „de”) Mulțime de... – Din sl. sila.
clácă f., pl. ăcĭ (vsl. sîrb. tlaka, d. tlačiti, a izbi, tlešti-tlŭkon, tlŭknonti, a bătături [!]; bg. tlŭka, rut. toloká și kláka, clacă, toloacă, tolóčiti, a călca ĭarba. D. rom. vine ung. kaláka, koláka. V. toloacă, tologesc, stîlcesc). Vechĭ. Corvadă [!], muncă gratuită pe care țăraniĭ și șerbiĭ o datoraŭ domnuluĭ, boĭerilor saŭ mînăstirilor: în Țara Rom. 12 zile pe an, în Mold. 24, (numită și boĭeresc și lucru, ĭar în Trans. robotă). La 1864, supt [!] Cuza, fiind împroprietărițĭ țăraniĭ, s´a desființat claca. Azĭ. Ajutor mutual între țăranĭ la seceriș, la dezghĭocat fasole ș. a., cînd se adună în casa celuĭ care are nevoĭe de ajutor și care le dă în schimb mîncare și băutură, și ast-fel e sinonim cu șezătoare. Lucru de clacă, lucru gratuit și (fig.) fără tragere de inimă, decĭ prost. Vorbă de clacă, vorbă deșeartă [!], seacă. V. beĭlic, furcărie, govie, nedeĭe, zbor 3, ghĭuluș.
BUNĂVOÍNȚĂ s. f. 1. Purtare sau atitudine binevoitoare față de cineva; îngăduință. 2. tragere de inimă; râvnă, zel, sârg. [Gen.-dat.: bunăvoinței] – Bună + voință (după lat. benevolentia).
TRÁGERE, trageri, s. f. Acțiunea de a (se) trage și rezultatul ei. 1. (Pop.) Atracție, îndemn, înclinare. ◊ Expr. tragere de inimă = zel, râvnă, ardoare. 2. Scoatere, extragere. ◊ tragere la sorți = hotărâre prin sorți a unei împărțeli, a unui câștig; participare ca parte interesată la o alegere prin sorți. 3. Prelucrare a unui material ductil prin întindere și subțiere, prin care se obțin bare, țevi, sârmă etc. 4. Descărcare a unei arme (în cadrul procesului de instruire militară); împușcare; tir. ◊ tragere la țintă = atingere a unei ținte cu un proiectil. Unghi de tragere = unghi pe care îl formează axa țevii unei arme de foc cu proiecția ei pe suprafața orizontală a terenului, când obiectivul asupra căruia se trage este în același plan orizontal cu gura țevii. – V. trage.
PLĂCÉRE ~i f. 1) Sentiment de bucurie și de mulțumire trezit de senzații sau emoții pozitive (și care se manifestă, de regulă, cu maximă intensitate în procesul împlinirii unei dorințe); mulțumire. ◊ Cu ~ a) bucuros; cu tragere de inimă; b) formulă de răspuns la mulțumirile aduse de cineva pentru un serviciu. 2) Sentiment de satisfacere a gustului; chef; voie; plac. ◊ După (sau de) ~ după dorință; pe plac. /v. a plăcea
PORUNCEÁLĂ ~éli f. pop. v. A PORUNCI. ◊ De ~ a) din porunca cuiva; b) fără tragere de inimă; impus cu forța. După ~ la comandă. /a porunci + suf. ~eală
SÂRG n. : Cu ~ a) cu râvnă; cu tragere de inimă; b) repede; iute. De ~ repede; îndată. /<ung. szrorog
SÍLNIC1 ~că (~ci,~ce) 1) Care se face în silă, cu neplăcere, fără tragere de inimă. 2) Care se face cu de-a sila, prin constrângere; forțat. 3) rar Care este greu (de făcut, de rezolvat); cu dificultăți; anevoios. /<sl. siliniku
TÂNJÁLĂ ~éli f. Proțap (suplimentar) folosit pentru a uni jugul de uneltele agricole sau pentru a înjuga două perechi de boi. ◊ A se lăsa pe ~ a) a trage (cu greu și) foarte încet; b) a lucra încet, cu lene, fără tragere de inimă. [G.-D. tânjelii] /<sl. tenžalo
năcârcălí, năcârcălésc, vb. IV (reg.) a lucra fără tragere de inimă.
BUNĂVOÍNȚĂ s. f. 1. Purtare sau atitudine binevoitoare; îngăduință. 2. tragere de inimă (pentru a face ceva); râvnă, zel, sârg. [Gen.-dat.: bunăvoinței] – Din bună + voință (după lat. benevolentia).
TRÁGERE ~i f. 1) v. A trage și A SE trage. ◊ (Cu) ~ de inimă (cu) râvnă; (cu) stăruință. ~ la sorți rezolvare a unei chestiuni prin sorți. 2) Exercițiu realizat cu armele de foc (în cadrul instruirii militare). ◊ ~ la țintă lansare a unui proiectil într-un punct luat ca țintă. /v. a trage
DÉBIT1 s. n. 1. cantitate de fluid sau de material pulverulent care trece în unitatea de timp printr-o secțiune dată a unei conducte, a unui canal ◊ cantitate de material transportată, prelucrată sau furnizată de o mașină, instalație etc. în unitatea de timp. ♦ ~ c*****c = cantitatea de sânge expulzată din ventricolul stâng în aortă la fiecare contracție a inimii; ~ de foc = numărul de lovituri trase de o gură de foc în unitatea de timp; (inform.) ~ de informație = cantitatea de informații transmise în unitatea de timp, dintr-un sistem de comunicație. ◊ numărul de vehicule ce trec printr-un punct al unui drum în unitatea de timp. ◊ cantitatea de forțe și mijloace care pot trece în unitatea de timp peste un curs de apă. 2. cantitatea de calorii pe care o produce o instalație în unitatea de timp. 3. (fig.) șuvoi, torent de cuvinte, flux verbal. 4. vânzare (de mărfuri) cu amănuntul. ◊ local unde se vinde cu amănuntul; tutungerie. (< fr. débit)
MÂNECĂ ~ci f. Porțiune a unor obiecte de îmbrăcăminte, care acoperă brațul (până la încheietura mâinii sau până în regiunea cotului). ◊ A da cu ~ci largi a da din toată inima, cu multă bunăvoință. A nu se lăsa tras de ~ci a nu se lăsa prea mult rugat. A o băga pe ~ a fi speriat tare; a fi cuprins de frică. A-și sufleca ~cile a se apuca cu toată seriozitatea de un lucru. Pe sub ~ pe nevăzute; pe neobservate. A trage de ~ (pe cineva) a) a ruga insistent; b) a da de înțeles că întrece măsura, că exagerează. [G.-D. mânecii] /<lat. manica
PÚRICE ~i m. 1) Insectă parazită hematofagă, de talie mică, de culoare cafenie-închisă, având membrele posterioare adaptate pentru sărit. ◊ A i se face cuiva inima cât un ~ a trece prin momente de (mare) spaimă; a trage o (mare) spaimă. A nu face (mulți) ~i a nu rămâne mult timp într-un loc (de lucru). 2) Insectă parazită de talie mică, de diferite culori, care distruge diferite plante. ◊ ~-de-apă crustaceu dulcicol de talie foarte mică. 3) Ființă foarte mică. 4) Obiect lipsit de valoare. 5) la pl. Ținte mici cu floarea mare (folosite de tapițeri, cizmari etc.). 6) la pl. Punctișoare negre pe pânza nealbită de bumbac. /<lat. pulex, ~icis
bătáĭe f., pl. ăĭ (lat. baitualia, pop. baitalia; it. battaglia, fr. bataille, sp. batalla. D. rom. vine alb. bataĭă, spaĭmă. V. bătălie, năbădăĭ). Acțiunea de a lovi, de a bate: a da, a aplica (și fam.) a trage o bătaie. Luptă, bătălie. Scornire, gonire, hăituĭală (la vînătoare). Palpitațiune: bătaĭe de inimă. Suflare: bătaĭe de vînt. Ajungere, străbatere: bătaĭa puștiĭ, a soareluĭ. Acțiunea și timpu cînd peștele îșĭ depune icrele (boiște). Muz. Tact, măsură. Bătaĭe de cap, chinuire a mințiĭ, cugetare multă. Plictiseală (din partea cuĭva). Bătaĭe de joc, deriziune.
DÉBIT1, debite, s. n. 1. Tutungerie. ♦ (Înv.) Debit de băuturi spirtoase = cârciumă. 2. (Înv.) Vânzare, desfacere continuă de mărfuri cu amănuntul. 3. Cantitatea de fluid sau de pulbere fină care trece, într-o unitate de timp, printr-o secțiune a unei albii, a unei conducte sau a unui canal. ◊ Debit instalat = valoare maximă a debitului de apă care poate fi utilizat în scopuri energetice de turbinele unei centrale hidroelectrice. ♦ Cantitate de material sau de obiecte produse de o mașină sau de o instalație într-o unitate de timp. Debit de energie = energie debitată de o instalație într-o unitate de timp. ♦ (Med.) Debit c*****c = cantitatea de sânge expulzată de ventriculul stâng în aortă la fiecare contracție a inimii sau în cursul unui minut. ♦ (Mil.) Debit de foc = numărul de lovituri care poate fi tras de o gură într-o anumită cantitate de timp. ♦ Fig. Afluență (precipitată), torent de cuvinte în vorbirea cuiva. – Din fr. débit.
DIN prep. 1) (exprimă un raport spațial) A coborî din mașină. A veni din sat. 2) (exprimă un raport temporar) Producția din anul trecut. ◊ Din când în când uneori; câte odată. Din an în an la interval de un an. Din clipă sau din moment în timpul cel mai apropiat. 3) (indică materia) Compot din cireșe. Încălțăminte din piele naturală. 4) (exprimă un raport partitiv) Unii din ei s-au întors acasă. 5) (exprimă un raport de mod) Lucrează din toată inima. Cântă din suflet. 6) (exprimă un raport cauzal) A greșit din neatenție. 7) (exprimă un raport instrumental) Cântă din fluier. tragere din tun. 8) (exprimă un raport relațional) În privința; cât privește. Nu-l întrece din glume. 9) (exprimă un raport de origine, de proveniență) Se dezvoltă din molecule. Obicei din copilărie. 10) (exprimă un raport cantitativ) Au plecat opt din doisprezece. /de + în
brăzdéz v. tr. (d. brazdă). Trag brazde. Fig. Străbat: fulgerele brăzdaŭ ceru, corăbiile brăzdează marea. Las urme: suferința-ĭ brăzdase fața. Ating, emoționez: vorba asta i-a brăzdat inima. – Și îmbrăzdez (sud).
DERIVATÍV, -Ă, derivativi, -e, adj. Care trage sau abate ceva în altă parte. ♦ (Med.; adesea substantivat, n.) Care se referă la evacuarea surplusului de sânge dintr-un organ bolnav, în scopul favorizării unei funcționări normale a inimii, și la evacuarea substanțelor toxice din organism. – Din fr. dérivatif, lat. derivativus.