Rezultate din textul definițiilor
TRANZITORIU, -IE adj. Care face trecerea de la o stare la alta; de trecere, de tranzitie; intermediar. ♦ (Despre finctionarea unui sistem) Caracterizat prin variatia in timp a cel putin unei marimi. [Pron. -riu. / cf. fr. transitoire, lat. transitorius].

TRANZITORIU, -IE, tranzitorii, adj. Care face trecerea de la o stare la alta; de tranzitie; intermediar. ♦ (Despre functionarea unui sistem) Caracterizat prin variatia in timp a cel putin unei marimi. – Din lat. transitorius, fr. transitoire.

TRANZITORIU, -IE adj. 1. care face trecerea de la o stare la alta; de tranzitie; intermediar; tranzient (1). ◊ (p. ext.) care dureaza putin timp. 2. (despre functionarea unui sistem) caracterizat prin variatia in timp a cel putin unei marimi. (< fr. transitoire, lat. transitorius)

CONVERSIUNE ~i f. 1) Modificare a conditiilor unui imprumut prin micsorarea dobanzii si prelungirea termenului de plata. 2) Schimbare a unei sume de bani in alta (apartinand altui stat). 3) Trecere la alta credinta. ~ea unui eretic la crestinism. 4) Modificare a esentei unui lucru. ~ea metalelor. 5) lingv. Procedeu de formare a cuvintelor prin trecerea lor dintr-o categorie gramaticala in alta fara schimbarea formei. [Art. conversiunea; G.-D. conversiunii; Sil. -si-u-] /<fr. conversion, lat. conversio, ~onis

ENERGIE, energii, s. f. 1. Capacitate a unui sistem (fizic) de a efectua lucru mecanic in trecerea dintr-o stare in alta stare data. 2. Forta, putere, tarie, vigoare, capacitate de a actiona. ♦ Fermitate, hotarare in atitudini, in actiuni. – Din fr. energie, lat. energia.

IZOBARA ~e f. Linie pe o diagrama care reprezinta procesul de trecere a unei stari in alta in conditii izobare. /<fr. isobare

IZOCORA ~e f. Linie pe o diagrama care reprezinta procesul de trecere dintr-o stare in alta in conditii izocore. /<fr. ishocore

NUANTA ~e f. 1) Fiecare dintre varietatile pe care le poate avea o culoare sau un sunet, privite sub raportul intensitatii. 2) fig. Fiecare dintre formele de manifestare a unei realitati in procesul trecerii de la o stare la alta. ~e de sens. 3) fig. Diferenta usoara, abia sesizabila, dintre lucruri de acelasi fel. O ~ noua. 4) fig. Trasatura suplimentara; coloratura slaba de alta natura. ~ de tristete. [G.-D. nuantei; Sil. nu-an-] /<fr. nuance

PENDULARE, pendulari, s. f. Actiunea de a pendula si rezultatul ei; oscilatie a unui pendul sau a unui obiect asemanator cu un pendul fata de pozitia de echilibru; leganare. ♦ Variatie lenta, oscilanta a valorii unei marimi in jurul unei valori medii sau al unei valori de referinta. ♦ Fig. trecere (periodica) de la o stare la alta. – V. pendula.

TRANZITIE s.f. trecere de la o forma, de la o stare etc. la alta. ♦ De tranzitie = de trecere; intermediar, trazitoriu; tranzitional; (p. ext.) provizoriu. ♦ (Geol.) Transformare, schimbare treptata a unei roci in alta. [Gen. -iei. / cf. fr. transition, lat. transitio].

TRANZITIE s. f. trecere de la o forma, de la o stare etc. la alta. ♦ de ~ = tranzitoriu; provizoriu. ◊ trecere (brusca) a unui sistem fizic dintr-o stare in alta; transformare. ◊ schimbare treptata a unei roci in alta. (< fr. transition, lat. transitio)

CAPRICIU, capricii, s. n. 1. Dorinta trecatoare, adesea extravaganta, manifestata cu incapatanare; gust schimbator, neasteptat; toana1, farafastacuri (2), bazdac. 2. Compozitie muzicala instrumentala fara forma precisa, cu caracter de improvizatie, cu treceri neasteptate de la o stare emotionala la alta. [Var.: (inv.) caprit s. n.] – Din fr. caprice, capriccio, it. capriccio.

TRANZITIE, tranzitii, s. f. trecere (lenta sau brusca) de la o stare la alta, de la o situatie, de la o idee la alta. ◊ Loc. adj. De tranzitie = de trecere; intermediar, tranzitoriu; p. ext. provizoriu. – Din fr. transition, lat. transitio.

SALT, salturi, s. n. 1. Miscare brusca prin care corpul se desprinde de la pamant, sarind pe loc sau deplasandu-se; miscare de deplasare brusca in zbor. 2. trecere brusca de la o situatie ori stare la alta. – Din lat. saltus, it. salto.

VARIATIE ~i f. 1) trecere de la o stare (sau forma, valoare) la alta. 2) Diferenta dintre doua stari (sau forme, valori) succesive; modificare; schimbare; transformare. ~a temperaturii. ~ a intensitatii. 3) muz. Modificare a unei teme prin intermediul anumitelor procedee. 4) Compozitie muzicala, constand dintr-o tema si din modificarile de ritm ale acesteia. 5) mat. Modificare a valorii unei marimi sau functii. [G.-D. variatiei; Sil. -ri-a-ti-e] /<fr. variation, lat. variatio, ~onis

ALTERITATE s. f. (fil.) trecere a unei existente de la o stare la alta. ◊ existenta, fiinta privita din punct de vedere diferit de ea insasi. (< fr. alterite, lat. alteritas)

TRANZITIE ~i f. Proces de trecere de la o stare sau de la o forma la alta. ◊ De ~ de trecere; tranzitoriu; intermediar. [G.-D. tranzitiei; Sil. -ti-e] /<fr. transition

REGRESIUNE s. f. 1. retragere a apelor oceanului planetar in anumite zone, cauzata de ridicarea suprafetelor uscatului, de miscari tectonice lente etc. 2. micsorare a extensiunii geografice a unui fenomen (lingvistic, morfologic etc.). 3. miscare a unui corp ceresc in sens opus celui in care se misca Soarele. 4. distrugere progresiva a memoriei. ◊ proces prin care se revine la un nivel anterior de dezvoltare a unui comportament, a unui proces psihic. 5. (biol.) revenire a unei specii sau a unui organ la un stadiu mai putin evoluat. 6. repetare detaliata a fiecaruia dintre cei doi termeni ai unei enumerari; epanoda. 7. (stat.) determinare a marimii aproximative a unui fenomen prin marimea unui alt fenomen. 8. (ec.) trecere de la stadii mai inalte de dezvoltare la stadii mai inapoiate. (< fr. regression, lat. regressio)

VARIATIE, variatii, s. f. 1. Schimbare, transformare; stare a unui lucru care se prezinta sub diferite forme, in mod variat; trecere de la o forma la alta; aspect variabil, schimbator. ◊ (Mat.) Variatia unei functii = diferenta dintre valorile unei functii in doua puncte ale ei. ♦ Diversitate, felurime. ◊ (Mat.) Calculul variatiilor = calcul intrebuintat in analiza infinitezimala (prin care se rezolva anumite probleme a caror solutie nu se poate obtine prin calcul diferential). ♦ Spec. (Biol.) Schimbare a unei insusiri morfologice, fiziologice, biochimice etc. a organismului animal si vegetal. 2. (In forma variatiune) Modificare a unei teme muzicale sub raportul melodiei, al ritmului, al masurii, al armoniei, al tonalitatii etc. ♦ Dans solistic clasic, variat si de virtuozitate. [Pr.: -ri-a-. Var.: variatiune s. f.] – Din fr. variation, lat. variatio, -onis.

TRANZIT s. n. 1. trecere de marfuri sau de persoane printr-o tara straina; scutire de taxe vamale acordata de un stat unor marfuri care trec prin teritoriul sau in alta tara; tranzitare. ◊ totalitatea marfurilor care trec dintr-o tara in alta prin teritoriul unei alte tari. ♦ bilet de ~ = autorizatie scrisa privind scutirea de vama a unor marfuri care sunt in trecere prin tara; in ~ (despre calatori, vagoane etc.) = in trecere. 2. trecere a unui tren printr-o statie sau printr-o gara fara alte opriri decat pentru cele strict necesare pentru incrucisari sau schimbari de directie. 3. trecere a unui material organic printr-un organ. 4. (in telefonie si radiofonie) receptionare a unei convorbiri sau a unui mesaj si retransmitere a lui la un alt post. 5. trecere a unui astru prin fata discului altui astru. (< fr. transit, germ. Transit)

TRANZIT s.n. trecere (fara stationare) de marfuri sau de persoane printr-o tara straina; scutire de taxe vamale acordata de un stat unor marfuri care trec prin teritoriul sau in alta tara; tranzitare. ◊ Bilet de tranzit = autorizatie scrisa privind scutirea de vama a unor marfuri care sunt in trecere prin tara; drum de tranzit = drum public care ocoleste localitatile; in tranzit (despre calatori, vagoane etc.) = in trecere. ♦ trecere a unui material organic printr-un organ. ♦ (In telefonie si radiofonie) Operatia de receptionare a unei convorbiri sau a unui mesaj si de retransmitere a lui la un alt post. [Pl. -turi, -te. / < fr. transit, it. transito, cf. lat. transitustrecere].

INDUCTIE s.f. 1. (Log.) Forma de rationament prin care se realizeaza trecerea de la particular la general. ♦ Procedeu de demonstrare a propozitiilor generale in matematica si in alte stiinte deductive. ♦ Concluzie obtinuta prin inductie (1). 2. Mecanism nervos prin care o stare de e*******e sau de inhibitie dintr-un centru nervos favorizeaza sau determina aparitia starii opuse intr-un alt centru nervos. 3. Producere sau influentare a unui fenomen ori proces sub actiunea unor stimuli, factori, enzime etc. ♦ (Electr.) Producere a unui curent electric intr-un circuit prin varierea fluxului magnetic. [Gen. -iei, var. inductiune s.f. / cf. lat. inductio, fr. induction, rus. induktiia].

INDUCTIE s. f. 1. rationament prin care se realizeaza trecerea de la particular la general. ◊ metoda de demonstrare a propozitiilor generale in matematica si in alte stiinte deductive. 2. concluzie prin inductie (1). 3. influenta exercitata de un tesut oarecare asupra tesuturilor vecine. ◊ mecanism nervos prin care o stare de e*******e sau de inhibitie dintr-un centru nervos favorizeaza, sau determina aparitia starii opuse intr-un alt centru nervos. 4. producere sau influentare a unui fenomen ori proces de catre stimuli, factori, enzime etc. ◊ producere a unui curent electric intr-un circuit prin varierea fluxului magnetic. (< fr. induction, lat. inductio)

INDUCTIE, inductii, s. f. 1. Forma fundamentala de rationament, care realizeaza trecerea de la particular la general. 2. Producere sau influentare a unui fenomen de catre un alt fenomen altfel decat printr-o actiune mecanica nemijlocita. ◊ Inductie magnetica = marime fizica vectoriala care, impreuna cu intensitatea campului magnetic, determina macroscopic starea magnetica a campului electromagnetic din corpuri. Inductie electrica = marime fizica vectoriala care, impreuna cu intensitatea campului electric, determina macroscopic starea electrica a campului electromagnetic din corpuri. Inductie electromagnetica = fenomen de aparitie a unei tensiuni electromotoare intr-un circuit strabatut de un flux magnetic variabil. Inductie electrostatica = separare a sarcinilor electrice si redistribuirea lor pe suprafata unui conductor, datorita actiunii unui camp electric; electrizare prin influenta1 (2). 3. Mecanism nervos prin care o stare de e*******e sau de inhibitie aflata intr-un centru nervos favorizeaza sau determina aparitia starii opuse intr-un alt centru nervos. – Din fr. induction, lat. inductio.

REZISTENTA s. f. I. 1. proprietate a unui material de a rezista fortelor (solicitarilor) exterioare care tind sa-l deformeze sau sa-l rupa. ♦ a materialelor = disciplina care studiaza starile de tensiune si de deformatie ale corpurilor solide sub actiunea fortelor exterioare. ◊ forta care se opune efectului unei alte forte. 2. obisnuinta a microbilor cu medicamentul administrat, datorita abuzului de antibiotice. 3. forta opusa de un conductor la trecerea curentului electric prin el. 4. rezistor. 5. putere de a rezista la o boala, la oboseala etc. II. impotrivire, opozitie; (spec.) respingere a atacurilor inamicului. ◊ piedica, obstacol, greutate. ◊ miscare a patriotilor care, in tarile ocupate de dusmani au luptat impotriva cotropitorilor si a politicii de colaborare cu acestia; forma de lupta impotriva regimului totalitar comunist. (< it. resistenza, fr. resistance)



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)