Rezultate din textul definițiilor
MAIESTATE, (2) maiestati, s. f. 1. Caracter ori aspect impunator, grandios sau solemn care trezeste admiratie, respect etc.; maretie. 2. Suveran, monarh. ♦ Termen de reverenta folosit pentru a vorbi cu (sau despre) un monarh. [Var.: majestate s. f.] – Din lat. maiestas, -atis, fr. majeste.
MARET, -EATA, mareti, -e, adj. 1. Care trezeste admiratie, care se impune prin calitati deosebite, exceptionale; grandios, impunator, falnic, maiestuos, fastuos. 2. (Inv. si reg.) Mandru, semet; ingamfat, trufas, orgolios. – Mari1 + suf. -et.
AUGUST ~sta (~sti, ~ste) 1) (in adresari catre un monarh, un principe etc.) Care este cu renume; preamarit; slavit. 2) Care trezeste admiratie. Imagine ~sta. /<lat. augustus
HAR ~uri n. 1) (in credinta crestina) Gratie divina acordata omului. ~ dumnezeiesc. 2) Calitate naturala care trezeste admiratie. 3) poet. Aptitudine naturala deosebita; dar; talent; vocatie. /<sl. chari
stralucind, -a, adj. (inv.) 1. care straluceste, care produce o lumina vie; stralucitor, lucitor, sclipitor. 2. care denota eleganta deosebita, lux; care trezeste admiratie; bogat, fastuos, grandios, luxos, splendid, magnific. 3. care se face recunoscut, cunoscut, prin fapte exceptionale; celebru, ilustru, mare, renumit, reputat, stralucit.
MARETIE s. f. 1. Faptul de a fi maret; ansamblu de calitati care trezesc admiratie si respect; grandoare, splendoare, fast1. 2. (Inv. si reg.) Mandrie, semetie, trufie. – Maret + suf. -ie.
EXHIBITIE ~i f. 1) Expunere demonstrativa a unor lucruri in public, pentru a trezi admiratia. 2) la pl. Jonglerii la circ. [G.-D. exhibitiei] /<fr. exhibition, lat. exhibitio, ~onis
FARMEC ~ce n. 1) Procedeu magic caruia i se atribuie insusiri supranaturale; vraja. ◊ A face ~ce a recurge la procedee magice; a vraji. Ca prin ~ ca printr-un miracol. 2) fig. Ansamblu de calitati ce trezesc admiratie; vraja; miraj; fascinatie. ~cul padurii. /<lat. pharmacum
FASCINATIE ~i f. 1) v. A FASCINA. 2) fig. Totalitate a calitatilor care trezesc admiratie; vraja; farmec; miraj. [Art. fascinatia; G.-D. fascinatiei; Sil. -ti-e] /<fr. fascination, lat. fascinatio, ~onis
MIRAJ1 ~e n. 1) Iluzie optica, datorata refractiei luminii, in care imaginea unor lucruri departate apare apropiata si rasturnata. ~ de desert. 2) fig. Aparenta seducatoare si inselatoare; iluzie desarta. ~ul gloriei. 3) Ansamblu de calitati care trezesc admiratie; farmec; vraja; fascinatie. /<fr. mirage
VRAJA vraji n. 1) Procedeu caruia i se atribuie insusiri supranaturale; farmec. 2) fig. Totalitate de calitati ce trezesc admiratie; farmec; fascinatie; miraj. ~a noptii. ~a cantecului popular. [G.-D. vrajii]. /< sb.vraza
STRALUCIT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A STRALUCI. 2) fig. Care se impune prin calitatile sale; exceptional; excelent. Opereta ~ta. 3) si adverbial Care trezeste incantare, admiratie; incantator; admirabil. A raspuns ~. /v. a straluci
AUREOLA ~e f. 1) (in pictura religioasa) Cerc luminos desenat de pictori in jurul capului unor persoane divine; nimb. 2) fig. Totalitate de calitati care impresioneaza, trezind respect si admiratie; stralucire. 3) Zona mai putin luminoasa din jurul unei flacari sau al unui bec electric. [G.-D. aureolei; Sil. a-u-re-o-] /<fr. aureole, lat. aureola, it. aureola
MARIME ~i f. 1) Valoarea dimensionala a unui obiect; ceea ce se poate masura sau calcula. ~ea casei. ~ naturala. 2) Interval de timp in care se petrece sau dureaza ceva; durata. 3) Dimensiunile dupa care se confectioneaza obiectele de imbracaminte sau de incaltaminte. 4) Ceea ce impresioneaza, trezind respect si admiratie. 5) Loc de frunte intr-o ierarhie. 6) inv. Larghete sufleteasca; generozitate; marinimie. 7): ~ stelara intensitatea stralucirii unui astru. [G.-D. marimii] /mare + suf. ~ime
STRALUCIRE ~i f. 1) v. A STRALUCI. 2) Lumina vie emanata de ceva. 3) fig. Totalitate de calitati care impresioneaza, trezind respect si admiratie; aureola. /v. a straluci
PLACEA, plac, vb. II. Intranz. si tranz. (Cu subiectul logic in dativ) 1. A agrea sau a fi agreat, a simpatiza sau a fi simpatizat. ◊ Expr. Stii ca-mi placi? sau ca mi-ai placut? exprima mirarea, dezaprobarea in fata unei propuneri, a unei afirmatii etc. care nu-ti convine, cu care nu esti de acord etc. Imi place sa cred ca... = sper sa... 2. A avea sau a trezi un sentiment de admiratie, de placere, de iubire fata de o persoana de s*x opus, a-i fi drag, a indragi. 3. A avea un sentiment de satisfactie, de multumire, de delectare; a-i fi agreabil, a-i fi pe plac. ♦ A-i conveni. ♦ A vrea, a dori. – Lat. placere.
Bellerophon(tes), fiul lui Glaucus, regele Corinthului, si al Eurymedei. Savirsind din greseala o crima, Bellerophon e nevoit sa-si paraseasca patria si sa se refugieze la curtea lui Proetus, regele Tiryntului. Acolo insa Antea, sotia lui Proetus, se indragosteste de el. Cu toate ca Bellerophon ii respinge dragostea, el trezeste gelozia lui Proetus care-l indeparteaza, trimitindu-l la curtea socrului sau, Iobates, spre a fi ucis. Ca sa-l piarda, Iobates ii da o serie de insarcinari: sa se lupte cu himera (v. si Chimaera), pe care Bellerophon izbuteste s-o omoare, calarind pe calul sau inaripat Pegasus (v. si Pegasus), sa se razboiasca cu amazoanele, pe care le invinge etc. Plin de admiratie fata de vitejia lui Bellerophon, Iobates sfirseste prin a-i cruta zilele si a-i da pe fiica sa de sotie, impreuna cu o parte din regat. Scapat de razbunarea muritorilor, Bellerophon e urmarit totusi de minia zeilor. El se duce in pustiu unde, dupa o viata retrasa, moare in cele din urma departe de oameni. Intr-o alta varianta, minat de o trufie oarba, el ar fi incercat sa ajunga pe calul sau inaripat, pina la lacasul zeilor. A fost insa pravalit de Zeus inapoi pe pamint, unde si-a curmat singur viata.