Rezultate din textul definițiilor
RATACITOR, -OARE, ratacitori, -oare, adj. Care rataceste; care umbla din loc in loc fara odihna. – Rataci + suf. -tor.

A PRIBEGI ~esc intranz. 1) A fi pribeag. 2) fig. A rataci fara a avea un loc stabil; a umbla din loc in loc (ca un pribeag). /Din pribeag

VAGANT, -A adj. (Liv.) Care umbla din loc in loc; ratacitor, nestatornic, fara domiciliu. [Cf. germ. vagant, lat. vagans].

ambulant, -a adj. (lat. ambulans, -antis, d. ambulare, a umbla). Care umbla din loc in loc: negustor ambulant. Facut de cei ce umbla din loc in loc: negot ambulant.

FOI2, foiesc, vb. IV. 1. Intranz. (Despre o colectivitate, o multime) A se misca, a umbla incoace si incolo; a misuna, a forfoti, a fojgai. ♦ (Despre un loc, o incapere etc.) A fi plin de lume care misuna. 2. Refl. A nu sta locului, a umbla de colo pana colo, a se misca intruna, a nu sta locului; a se fatai. ♦ A se rasuci de pe o parte pe alta, a se misca, a se agita in loc (cautandu-si o pozitie comoda). ♦ Fig. A se codi. 3. Tranz. A face sa se infoaie un obiect de imbracaminte in jurul corpului. – Lat. *follire (= follere) sau din foaie.

CUTREIERA, cutreier, vb. I. 1. Tranz. A strabate, a colinda (in lung si in lat), a umbla (din loc in loc); p. ext. a hoinari, a vagabonda. ♦ A umbla adesea prin...; a frecventa. Cutreiera parcurile. 2. Refl. (Neobisnuit) A se perinda. [Pr.: -tre-ie-.Var.: (reg.) cutriera vb. I] – Lat. contribulare.

ROI3, roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine; la pers. 3) A iesi din stup zburand in roiuri2 (1) spre a-si cauta un nou locas si a da nastere unui stup nou; (despre insecte sau pasari mici) a zbura in numar mare de colo pana colo. ♦ (Despre oameni) A se raspandi in grupuri, pornind din acelasi loc; a umbla de colo pana colo; a forfoti, a misuna. – Din bg. roja, scr. rojiti.

COTILI, cotilesc, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla prin locuri intortocheate, cu multe cotituri. ♦ A cauta cu de-amanuntul; a cotrobai, a scotoci. [Var.: coteli vb. IV] – Din scr. kotiljati (se).

A COTILI ~esc tranz. reg. 1) A da de-a rostogolul; a rostogoli. 2) A umbla prin locuri cu multe coturi. /<sb. kotyljati

DOSELNIC ~ca (~ci, ~ce) rar Care se afla intr-un loc putin umblat; d****c; retras. /dos + suf. ~elnic

D****C ~ca (~ci, ~ce) Care se afla intr-un loc putin umblat; retras. /dos + suf. ~nic

ROI3, roiesc, vb. IV. Intranz. (Despre albine) A iesi din stup zburand in roiuri, spre a-si cauta un nou locas si a da nastere unui stup nou; p. ext. (despre insecte sau pasari mici) a zbura in numar mare de colo pana colo. ♦ Tranz. (Despre albine) A intemeia, prin roire, un stup nou. ♦ (Despre oameni) A se raspandi in grupuri, pornind din acelasi loc; a umbla de colo pana colo. – Sb. roiti.

PUSTIETATE, pustietati, s. f. 1. Regiune lipsita de vegetatie (si nepopulata de oameni). ♦ loc izolat, putin umblat. 2. Singuratate, izolare. [Pr.: -ti-e-] – Pustiu + suf. -atate.

AMBULATORIU, -IE adj. Care umbla, merge; fara loc stabil, miscator. ♦ (zool.; despre organe) Care serveste la mers. ♦ (despre tratamente) Care nu necesita spitalizare. // s.n. Dispensar pentru consultatii si tratamente medicale. [Var. ambulator, -oare adj. / < lat. ambulatorius, cf. fr. ambulatoire].

AMBULATORIU, -IE I. adj. care umbla, merge; fara loc stabil. ◊ (zool.; despre organe) care serveste la mers. ◊ (despre tratamente) care nu necesita spitalizare. II. s. n. dispensar. (< fr. ambulatoire, lat. ambulatorius)

CATALIGE s. f. pl. Prajini prevazute cu suporturi pentru picioare, cu care se umbla la inaltime (in locurile noroioase); picioroange. – Cf. bg. katarjaga.

MERGATOR, -OARE, mergatori, -oare, adj. (Si substantivat; astazi rar) Care se deplaseaza dintr-un loc in altul, care umbla. ◊ Compus: mergator-inainte = epitet dat sfantului loan Botezatorul. – Merge + suf. -ator.

NEumblaT, -A, neumblati, -te, adj. 1. (Despre drumuri, locuri) Care este putin umblat, pe care se trece rareori; pe unde nu au trecut niciodata oamenii; p. ext. care nu este populat; pustiu. 2. (Despre oameni) Care a calatorit putin. [Pr.: ne-um-] – Ne- + umblat.

CALCATURA ~i f. 1) Mod de a merge (al cuiva); fel de a umbla; mers; umblet; alura. 2) locul unde a calcat cineva cu piciorul; urma. /a calca + suf. ~atura

JOS1 adv. 1) La o inaltime relativ mica fata de pamant sau fata de alt loc; aproape de pamant. ◊ A (se) da ~ a (se) cobori. A lasa ~ a pune pe pamant sau pe podea. A lasa ochii in ~ a manifesta sfiala; a privi rusinat spre pamant. A privi (sau a masura pe cineva) de sus in ~ a privi (sau a masura pe cineva) cu o privire dispretuitoare. Cu nasul in ~ umilit; rusinat. De sus pana ~ in intregime. Din ~ dintr-un loc asezat mai la vale (sau mai la sud); din vale. In ~ in partea inferioara a unui obiect. De ~ a) de mai la vale; b) de la sud; c) din mase; din popor. 2) La acelasi nivel cu pamantul sau cu locul pe unde se umbla. ◊ Pe ~ a) pe pamant; pe podea; b) cu picioarele; fara nici un mijloc de locomotie. De pe ~ de pe pamant sau de pe podea. /<lat. deo(r)sum

c******u, c*******e, s.n. (mai ales la pl.) (reg.) locuri rele, anevoioase de umblat (coaste repezi); coclauri, ponoare.

CATALIGE s. f. pl. Doua prajini prevazute cu cate un suport pe care se pun picioarele si cu care se umbla la inaltime (in locurile noroioase); picioroange. – Bg. katarjaga.

2) citelea (de-a´n) loc. adv. Munt. A umbla de-a´n citelea, a umbla din rasputeri, pina nu mai poti.

corturar m. (d. cort, corturi). Trans. Care umbla cu cortu din loc in loc: Tigani corturari.

CALATORIT, -A, calatoriti, -te, adj. Care a calatorit mult, umblat; care a vazut multe locuri. – V. calatori.

ZVANTURA, zvantur, vb. I. Refl. (Fam.) A umbla (fara rost) dintr-un loc in altul, a cutreiera. – Et. nec. Cf. vantura.

PLIMBA, plimb, vb. I. 1. Refl. A umbla in voie dintr-un loc intr-altul pentru a se recrea, a face miscare, a lua aer etc. ◊ Expr. A se plimba ca voda prin loboda = a umbla in toate partile fara nici o piedica. (Fam.) Du-te de te plimba = vezi-ti de treaba, du-te si lasa-ma-n pace. ♦ Tranz. A duce, a purta (oameni sau animale); a scoate si a insoti pe cineva la plimbare. 2. Tranz. A misca un obiect incoace si incolo, a trece dintr-o parte in alta. [Var.: (reg.) preumbla, primbla vb. I] – Lat. perambulare.

OLOG, OLOAGA, ologi, oloage, adj. (Adesea substantivat) 1. Caruia ii lipseste un picior sau amandoua; care nu poate umbla (bine); paralizat de picioare. ◊ loc. vb. A lasa (pe cineva) olog = a ologi. 2. Fig. (Despre plante) Care nu are carcei cu care sa se agate pe arac. Fasole oloaga.Cf. alb. ulok.

A ALERGA alerg intranz. 1) A se deplasa cu viteza, repezind corpul inainte prin pasi brusti; a fugi. ◊ ~ intr-un suflet a veni foarte repede. 2) fig. A se misca foarte repede. Masina alearga. 3) A cauta insistent sa obtina; a umbla. ~ dupa bani. ◊ ~ (sau a umbla) cu limba scoasa dupa ceva a dori foarte mult ceva. 4) A umbla grabit dupa treburi. 5) A merge din loc in loc fara scop precis; a umbla; a hoinari; a vagabonda. 6) A recurge (la cineva) pentru ajutor. 7) sport A participa la probele de alergari. /<lat. allargare

COCLAURI n. pl. locuri pustii si prapastioase. ◊ A umbla pe ~ a umbla fara rost; a vagabonda. /Orig. nec.

A SE ZVANTURA ma zvantur intranz. fam. A umbla (fara rost) dintr-un loc in altul. /Orig. nec.

plimba (plimb, plimbat), vb. – A umbla in voie dintr-un loc in altul. – Var. primbla, preumbla. Mr. priimnu, priimnare, megl. priamnu, priamnari. Lat. perambulāre (Puscariu 1336; Rosetti, I, 170), cf. umbla. Cuvint de uz general (ALR, I, 96), s-a pastrat numai in rom.Der. plimb, s. n. (balustrada, parmalic); plimba, s. f. (Munt., stinghie in curte pe care se culca gainile); plimbare (var. primblare, preumblare), s. f. (umblet in voie); plimbet, s. n. (rar, plimbare); plimbaret, adj. (care se plimba mult); plimbatoare, s. f. (closet).

SINGURATATE, (2) singuratati, s. f. 1. Faptul de a fi singur (1); starea celui care traieste singuratic (1); spec. izolare morala. 2. loc retras pe unde oamenii nu umbla deloc sau trec foarte rar; loc pustiu, lipsit de oameni (si de animale); pustietate; p. ext. izolare. – Singur + suf. -atate.

A RATACI ~esc 1. intranz. 1) A umbla cautand drumul. 2) A merge din loc in loc fara un scop precis; a umbla; a hoinari; a vagabonda. 2. tranz. 1) (obiecte) A incurca printre altele de acelasi fel, nestiind unde se afla. ~ o carte. 2) A merge pe o alta cale decat cea dorita; a nu gasi calea dorita. /cf. lat. erraticus

CARARE, carari, s. f.1. Drum ingust pe care se poate umbla numai cu piciorul; p. gener. drum. ◊ loc. adv. Pe toate cararile = in tot locul, pretutindeni, la tot pasul. ◊ Expr. A umbla pe doua carari = a se clatina in mers; a fi beat. A-i taia (sau a-i inchide) cuiva cararea (sau cararile) = a opri pe cineva sa faca sau sa continue un drum. A-si indrepta cararile = a apuca intr-o directie. A-i scurta (cuiva) cararile = a omori (pe cineva) 2. Linie obtinuta prin despartirea in doua a parului de pe cap. – Lat. carraria.

VAGABONDA, vagabondez, vb. I. Intranz. A trai ca un vagabond, a umbla fara tinta, fara rost, dintr-un loc in altul. – Din fr. vagabonder.

COLINDA, colind, vb. I. Intranz. 1. A umbla in seara de Craciun sau de Anul Nou, din casa in casa, cantand colinde. 2. A umbla de colo pana colo, dintr-un loc in altul. ♦ Tranz. A strabate, a cutreiera, a bate un drum. – Din colinda.

LELA adv. : A umbla ~ a fi hoinar; a merge din loc in loc fara a urmari un scop precis; a hoinari; a vagabonda. /cf. lele

cheuca adv. (reg.; in loc.) brambura, fara tinta, fara folos (a umbla cheuca).

CARARE, carari, s. f. 1. Drum ingust pe care se poate umbla numai cu piciorul; p. ext. drum. ◊ loc. adv. Pe toate cararile = in tot locul, pretutindeni, la tot pasul. ◊ Expr. A umbla pe doua carari = a umbla clatinandu-se, a fi beat. (Reg.) A taia (sau a inchide) cuiva cararea (sau cararile) = a inchide cuiva calea, a opri pe cineva din drum. A-si indrepta cararile (intr-o directie) = a apuca intr-o directie. A-i scurta (cuiva) cararile = a omori. 2. Linie obtinuta prin despartirea in doua a parului de pe cap. – Lat. carraria.

CARD ~uri n. 1) Grup mare de animale (de pasari, de pesti) de acelasi fel care umbla impreuna. 2) Grup de oameni adunati la un loc sau care merg impreuna; ceata; droaie. ◊ A intra (sau a se pune) in ~ cu cineva a se intovarasi cu cineva. 3) Timp nedelimitat; multa vreme. De un ~ de ani. /<sb. krd

PRIBEAG ~eaga (~egi, ~ege) 1) si substantival (despre persoane) Care si-a parasit locurile natale, ratacind printre straini. 3) si substantival Care umbla mult si fara rost; vagabond; hoinar. 3) si fig. Care este singur; solitar. /<sl. prebegu

SATRA, satre, s. f. 1. Cort in care se adapostesc tiganii nomazi; p. ext. grup de corturi care alcatuiesc locuintele unei comunitati tiganesti nomade. ◊ loc. adj. De satra = tiganesc; nomad. ◊ Expr. (Fam.) A umbla (sau a se muta) cu satra = a se muta deseori, pe neasteptate, cu toate lucrurile, din loc in loc. ♦ Comunitate de tigani nomazi. 2. (Inv.) Cort de tabara. 3. (Pop.) Constructie rudimentara care serveste ca adapost pentru vite, pentru uneltele gospodariei etc. ♦ Baraca de scanduri, acoperita cu panza, in care negustorii isi vand marfurile la targ. [Pl. si: setre] – Din bg., scr. satra, magh. sator.

COLCAI, pers. 3s colcaie, vb. IV. Intranz. 1. (Despre oameni si animale) A umbla de colo pana colo in numar mare; (despre locuri, obiecte) a fi plin de oameni sau de animale care umbla de colo pana colo. 2. (Reg.) A clocoti; a vui. – Formatie onomatopeica.

HOINARI vb. 1. a vagabonda, (inv. si reg.) a nemernici, (reg.) a talalai, (prin Transilv.) a buduslui, (Mold.) a lainici, (Transilv.) a techerghi, (inv.) a haimani, a strengari. (Toata ziua ~.) 2. a pribegi, a rataci, a vagabonda, (prin Mold.) a badadai, a horhai. (~ din loc in loc.) 3. a colinda, a cutreiera, a peregrina, a rataci, a umbla, a vagabonda, (livr.) a flana. (Pe unde n-a ~?)

A HORHAI ~iesc pop. 1. intranz. A umbla mult fara orientare si fara rost (producand zgomot). 2. tranz. (locuri) A strabate in lung si in lat; a cutreiera. /<ung. horholni

A SE INVARTI ma ~esc intranz. 1) A face o miscare de rotatie (in jurul axei sale sau al altui obiect); a realiza miscari circulare; a se roti. Pamantul se ~este.~ casa (sau locul, pamantul) cu cineva a fi apucat de ameteli. 2) A umbla incolo si incoace (fara rost). ◊ ~ ca o curca chioara a umbla de ici pana colo (incurcand lumea). 3) A folosi in mod constient mijloace dubioase pentru a obtine ceva. /in + sl. vruteti

POTCOAVA, potcoave, s. f. Piesa din otel, aproximativ in forma de semicerc, care se fixeaza cu caiele pe copitele animalelor de tractiune, pentru protejarea lor la mers. ◊ loc. adv. In potcoava = in forma de semicerc. ◊ Expr. Cauta (sau umbla dupa) potcoave de cai morti ori cauta (sau umbla) dupa cai morti, sa le ia potcoavele = umbla dupa lucruri imposibil de obtinut sau de gasit. A-si lepada (sau a sta sa-i pice) potcoavele = a muri sau a fi pe moarte. ♦ Piesa de otel, aproximativ in forma de semicerc, care se fixeaza pe tocurile bocancilor si ale cizmelor pentru a le proteja. – Din bg. podkova, scr. potkova.

umblaTURA ~i f. 1) Deplasare istovitoare dintr-un loc in altul pentru rezolvarea unor probleme; alergatura. 2) Mod de a umbla. /a umbla + suf. ~atura

VAGABONDA vb. 1. v. hoinari. 2. a hoinari, a pribegi, a rataci, (prin Mold.) a badadai, a horhai. (~ din loc in loc.) 3. a colinda, a cutreiera, a hoinari, a peregrina, a rataci, a umbla, (livr.) a flana. (Pe unde n-a ~?)

CAPATAT s. n. Faptul de a capata ceva de pomana. ◊ loc. adj. De capatat = primit in dar, obtinut prin cersit. ◊ Expr. A umbla (sau a se duce, a pleca etc.) dupa capatat = a umbla sa ceara de la altii cele necesare traiului.

PREAJMA s. f. Spatiu care inconjoara pe cineva sau ceva, loc sau regiune din apropierea sau din vecinatatea cuiva; imprejurime, vecinatate. ◊ loc. adj. Din (sau de prin) preajma = a) (local) din apropiere, din jurul; b) (temporal) din ajun(ul), dintr-un timp apropiat. ◊ loc. adj. In (sau prin) preajma sau (loc. prep.) in (sau prin) preajma... = a) (local) imprejur(ul), primprejur(ul), in apropiere(a)...; b) (temporal) in ajun(ul), intr-un timp apropiat de... ◊ loc. prep. Din (sau de prin) preajma = din apropierea..., de langa... ◊ Expr. A umbla in (sau prin) preajma cuiva = a umbla dupa cineva, a se tine de cineva, a da tarcoale cuiva. [Var.: (reg.) prejma, prijma s. f., preajm s. n.] – Cf. sl. prezdĩ.

POTECA, poteci, s. f. Drum foarte ingust la tara, la munte, in padure etc., pe care se poate merge numai pe jos; carare; p. gener. drum, cale. ◊ Expr. Pe toate potecile = peste tot, in orice loc, pretutindeni. A sti toate potecile = a cunoaste secretele cuiva. A veni (sau a umbla) pe drum, nu pe poteca = a fi sincer, a vorbi deschis. [Var.: (reg.) potica s. f.] – Din bg. pateka.

aparatura, aparaturi, s.f. (inv. si pop.) 1. piedica, obstacol 2. loc aparat de o ingraditura 3. protectie, aparare 4. fortificatie, fort 5. padure taiata acolo unde nu umbla oamenii

HORHAI, horhai, vb. IV. Intranz. (Reg.) A umbla in nestire, a rataci (pe drumuri necunoscute sau prin intuneric). ♦ Tranz. A cutreiera un loc. – Magh. horholni.

ALERGA alerg, vb. I. Intranz. 1. A merge repede; a goni; a fugi. 2. A fugi dupa cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugari pe cineva. 3. A se grabi intr-o directie sau catre un scop. ♦ A recurge la cineva ca la o sursa de ajutor, de asistenta. ♦ A umbla dupa treburi. 4. A umbla de colo pana colo, fara o tinta precisa. ♦ Tranz. (Pop.) A cutreiera, a strabate un loc. 5. A participa la probele de alergari in cadrul unei competitii sportive. – Lat. *allargare (< largus).

umblaT2, -A, umblati, -te, adj. 1. (Despre drumuri) Pe care se circula mult; care este frecventat, circulat. 2. (Despre oameni) Care a colindat prin multe locuri, a trait si a vazut multe lucruri (acumuland o mare experienta de viata); calatorit, purtat2 (2). – V. umbla.

PRAG ~uri n. 1) Parte componenta orizontala a unui toc de usa care uneste capetele usorilor. ◊ A calca (sau a trece, a pasi) ~ul casei a face o vizita cuiva; a intra in casa cuiva. A pune piciorul in ~ v. PICIOR. A bate ~urile a) a umbla pe la casele oamenilor; b) a solicita ceva, apeland la diferite instante. Din ~ in ~ din casa in casa. 2) locul din fata usii. 3) fig. Ajun a ceva (a unei noi perioade de timp, a unui eveniment, a unei situatii etc.). In ~ul primaverii. 4) Ridicatura naturala pe fundul albiei unei ape curgatoare, care face imposibila navigatia; treapta inalta de stanca, peste care curge o apa. 5) fig. Valoare maxima sau minima a unei marimi. 6) (la instrumentele muzicale cu coarde) Piesa constand dintr-o bucatica de lemn cu crestaturi, care se fixeaza sub coarde pentru ca acestea sa nu se atinga de corpul rezonator al instrumentului. 7) fam. Partea de jos a pantecelui. /<sl. pragu

SAT ~e n. 1) localitate rurala ai carei locuitori se ocupa, indeosebi, cu agricultura. ◊ De la ~(e) din mediul rural; de la tara. ~ fara caini loc fara stapan, unde fiecare face ce vrea. 2) Totalitate a locuitorilor unei asemenea asezari. ◊ A fi posta ~ului a umbla cu barfeli. S-a suparat (ca) vacarul pe ~ se spune despre cineva care se supara fara motiv si spre propria lui paguba. /<lat. fossatum

NECALCAT, -A, necalcati, -te, adj. 1. (Despre haine, rufe etc.) Care nu este calcat cu fierul; sifonat, mototolit, botit. 2. (Despre locuri, drumuri etc.) Care nu a fost sau nu poate fi strabatut, unde nu a ajuns, pe unde nu a umblat inca nimeni; neatins de picior (de om), neumblat. – Ne- + calcat.

ALERGA, alerg, vb. I. Intranz. 1. A merge cu viteza; a goni, a fugi. 2. A fugi dupa cineva sau ceva pentru a-l ajunge, a-l prinde. ♦ Tranz. A fugari pe cineva. 3. A se grabi intr-o directie sau catre un scop; a se repezi. ♦ A recurge la cineva ca la o sursa de ajutor, de asistenta. ♦ A umbla dupa treburi. 4. A umbla de colo pana colo, fara o tinta precisa. Alerg prin padure buimac (BENIUC). ♦ Tranz. A cutreiera, a strabate un loc. 5. A fugi in cadrul unei competitii sportive. – Lat. *allargare.

POTECA ~ci f. Drum ingustat pe care se merge pe jos; carare. ◊ Pe toate ~cile pretutindeni. A sti toate ~cile a) a cunoaste bine locul; b) a sti bine si amanuntit ceva. A-i sti cuiva ~cile a sti secretele cuiva. A veni (sau a umbla) pe drum, nu pe ~ci a vorbi direct, fara aluzii. /<bulg. pateka

TOANA2, toane, s. f. 1. Ocol facut prin desfasurarea larga si completa a unui navod, care prinde pestele inconjurandu-l; loc (bogat in peste) unde se arunca in acest fel navodul. ♦ Spartura, gaura facuta in gheata unei ape, pentru a pescui sau pentru a scoate apa; copca. 2. Timpul cand pestele umbla dupa mancare. – Din ucr., rus. tonea.

RATACI, ratacesc, vb. IV. 1. Refl. A pierde drumul, a gresi directia, a nu mai sti unde se afla. ♦ A se pierde de cineva; a se razleti. ♦ intranz. A umbla de ici-colo cautand drumul, incercand sa iasa la liman, sa se orienteze, sa ajunga la tinta. 2. Intranz. A pribegi, a hoinari, a colinda. ♦ Refl. A se aseza intr-un loc strain; a se aciua, a se pripasi. 3. Tranz. A nu mai sti unde a fost pus sau unde se gaseste cineva sau ceva; a pierde. ♦ Refl. A ajunge, a se afla intr-un loc unde nu se astepta nimeni sa se afle. – Din lat. *erraticire (= *erraticare < erraticus).

LIPCA adv. (Reg.; in expr.) A sta (sau a sedea etc.) lipca (undeva) = a sta undeva neclintit, a nu se misca (dintr-un loc), stingherind pe cineva. A sta lipca pe capul cuiva = a starui mult pe langa cineva. A se tine lipca de cineva = a insoti pe cineva peste tot (stingherindu-l cu prezenta sa). A umbla lipca dupa ceva = a cauta sa obtina ceva cu orice pret; a dori ceva foarte mult. – Din ucr. lypkyj „lipicios”.

afara adv. de loc si de miscare (din afoara, lat. ad, la, si fŏras, afara; vit. affuori, azi fuori, sp. afuera. V. fara). Nu in auntru [!], in exterior: a dormi afara din casa, a iesi afara din casa, a umbla pe afara. Afara din lege, scos de supt forta legii. Euf. A iesi afara, a-ti deserta matele. Afara de, fara, de cit numai: sa n' ai alti dumnezei afara de mine. Afara de asta sau afara de aceia, deosebit de asta, pe linga asta. Pe din afara, pe la exterior. Fig. Din memorie, pe de rost: a sti lectiunea pe din afara. Afara din cale sau din cale afara, extraordinar, peste masura. – Fals in afara ori din afara (fr. en dehors, du dehors) ild. afara, de afara: afara de asta, relele vin de afara. – Interj. Afara! Iesi!

A VaNTURA vantur tranz. 1) (cereale) A trece prin vanturatoare. 2) fig. A face sa se imprastie, sa se spulbere. A-i ~ pe navalitori. 3) (moarea) A scoate din vas si a turna la loc de cateva ori la rand; a pritoci. 4) A misca intr-o parte si in alta; a agita. ~ caciulile in aer. 5) fig. (vorbe, vesti, stiri) A interpreta in fel si chip; a comenta in mod subiectiv. ~ intrigi. 6) A umbla mult; a bate drumurile. ◊ ~ lumea a calatori mult. /<lat. ventulare

sandra-mandra s. f. – (In expresia): a umbla cu sandra-mandra, a umbla cu siretlicuri. Creatie expresiva, cf. sb. andara-mandara „vorbe mieroase”. Alecsandri il foloseste in gluma cu sensul de „modista”, ca traducere a fr. marchande de modes. Cf. mandra, s. f. (Banat, mamaliga; Trans., Mold., terci) si geandra, s. f. (Mold., cir), in loc de sandra, pentru al carui semantism cf. talmes-balmes.

SAN1 ~uri n. 1) Partea din fata a corpului omenesc situata intre brate; piept. ◊ A fi (sau a umbla) cu frica in ~ a se teme mereu de ceva. 2) Spatiu dintre piept si camasa incinsa la brau. ◊ A sta cu piatra in ~ a astepta momentul potrivit pentru a se razbuna. A sta cu mainile in ~ a nu face nimic; a pierde timpul in zadar. 3) loc unde se nasc (dupa o veche credinta populara) sentimentele omului. 4) Mediu in care activeaza cineva sau din care isi trage originea. In ~ul naturii. /<lat. sinus

TARC, tarcuri, s. n. 1. loc ingradit (uneori acoperit), unde se adapostesc sau se inchid oile, vitele etc.; ocol. 2. Ingraditura, gard de nuiele, spini, de spini etc. in jurul unei clai de fan pentru a o feri de vite; p. ext. suprafata imprejmuita de acest gard. 3. Mica ingraditura facuta din stinghii, in care sunt tinuti copii mici cand incep sa umble, pentru a li se limita spatiul de deplasare. 4. Numele unui joc de copii. – Cf. alb. cark, gr. tsarkos.

POMANA, pomeni, s. f. 1. Dar, danie, ofranda facute cuiva si servind, potrivit credintei crestine, la iertarea pacatelor, la mantuirea sufletului; milostenie, binefacere. ◊ loc. adj. si adv. De pomana = a) (in mod) gratuit sau la un pret foarte scazut; b) (in mod) inutil, zadarnic sau neintemeiat. ◊ Expr. A cere de pomana = a cersi. A-si face (mila si) pomana cu cineva = a ajuta pe cineva, a face un bine cuiva. ♦ (Fam.) Ocazie binevenita, rara, extrem de avantajoasa (sub raport material); chilipir. ◊ Expr. A umbla dupa (sau a cauta) pomana = a umbla dupa avantaje materiale nemeritate. 2. (In ritualul crestin) Praznic care se face dupa o inmormantare sau dupa un parastas si la care de obicei se daruiesc (saracilor) diverse obiecte (ale mortului); (concr.) ceea ce se daruieste cu acest prilej. ◊ Expr. Ca la pomana = in mare numar. 3. Parastas. – Din sl. pomenu.

strana (-ne), s. f.1. (Inv.) Teren, cimp. – 2. Scaun, jilt pentru demnitari in biserica. – 3. Scaunul dirijorului. – 4. locul ocupat de cintareti in biserica. – 5. Tarc de noapte pentru turma. Sl. strana „parte, regiune” (Miklosich, Slaw. Elem., 46; Cihac, II, 372), cf. bg. stran, sb., cr., slov., ceh. strana.Der. stranic, adj. (inv., strain), cf. Coresi limba stranica si striinata, unde se vede ca stranic nu este din aceeasi familie cu strain, (var. inv. strainic), din sl. straniniku; stra(i)nic, s. m. (strain, venetic), inv.; stra(i)nici, vb. (a hoinari, a umbla), inv.

CIOLAN, ciolane, s. n. 1. Os (mare) de animal (taiat, cu sau fara carne pe el) sau (fam.) os de om. ♦ Expr. A da (cuiva) un ciolan de ros = a da (cuiva) posibilitatea de a obtine avantaje sau profituri materiale. A umbla dupa ciolan = a umbla dupa profituri materiale. A scapa ciolanul din mana = a pierde o situatie avantajoasa. 2. (Fam.) Membru al corpului; (la pl.) schelet al corpului. ◊ Expr. A i se m**a (cuiva) ciolanele = a-i slabi puterile, a se molesi. A-i trece (cuiva) ciolan prin ciolan = a fi foarte obosit. A-i rupe (sau a-i frange, a-i m**a cuiva) ciolanele = a bate tare (pe cineva). A-i putrezi (cuiva) ciolanele = a fi mort (de mai multa vreme). A-i ramane ciolanele (pe) undeva = a muri departe de casa, prin locuri straine. 3. (Reg.) Obada (a rotii de car). – Din sl. clanu.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)