Rezultate din textul definițiilor
BILABIAT, -A, bilabiati, -te, adj. (Despre corola sau caliciul unei flori, p. ext. despre flori) care seamana cu buzele unei guri deschise. [Pr.: -bi-at] – Din fr. bilabie.

BOBOC, boboci, s. m. 1. Caliciul nedeschis al unei flori; floare care incepe sa se deschida. 2. Pui de gasca sau de rata. ◊ Expr. A paste (sau a pazi) bobocii = a-si pierde vremea degeaba. A da (mancare) la boboci = a vomita. ♦ Fig. Incepator intr-un domeniu; om lipsit de experienta; ageamiu; p. restr. recrut; student in primul an. – Din ngr. bubuki.

CARPELA, carpele, s. f. Frunzisoara modificata situata in centrul unei flori, care poarta ovulele. – Din fr. carpelle.

GAMOPETAL, -A, gamopetale, adj.n. si f. (Despre corola unei flori, p. ext. despre flori) Cu petalele unite; (despre o planta) a carei floare are petalele unite. ♦ (Substantivat, f.) Planta sau floare cu petalele unite. – Fr. gamopetale (<gr.).

GAMOPETALA, gamopetale, adj.f. (Despre corola unei flori, p. ext. despre flori) Cu petalele unite; (despre plante) care are florile cu petalele unite. ♦ (Substantivat) Planta sau floare cu petalele unite. – Din fr. gamopetale.

GAMOSEPAL, -A gamosepale, adj.f. si n. (Despre caliciul unei flori, p. ext. despre flori) Cu sepalele unite; (despre plante) care are florile cu sepalele unite. ♦ (Substantivat, f.) Planta sau floare cu sepalele unite. – Din fr. gamosepale.

GINECEU, ginecee, s. n. 1. Apartament rezervat femeilor in casele antice grecesti. 2. Loc rezervat femeilor in vechile biserici crestine. 3. (Bot.) Pistilul1 unei flori. – Din fr. gynecee, lat. gynaeceum.

COROLA, corole, s. f. Totalitatea petalelor, de obicei frumos colorate, ale unei flori, constituind invelisul floral intern la majoritatea angiospermelor. – Din fr. corolle.

PETALA, petale, s. f. Fiecare dintre frunzisoarele modificate care alcatuiesc corola unei flori. – Din fr. petale.

FRUCT, fructe, s. n. 1. Produs care apare si se dezvolta din pistilul unei flori fecundate si care contine semintele. ◊ Fructe zaharate (sau zaharisite) = fructe intregi sau parti de fructe sau de plante imbibate cu sirop de zahar si cu glucoza si acoperite, de obicei, cu o crusta de zahar. 2. Produse vegetale care servesc ca hrana. 3. Fig. Produs, profit, rezultat material sau moral al unei actiuni, al unei activitati sau al unei situatii; rod. [Var.: fructa s. f.] – Din lat. fructus.

PEDUNCUL, pedunculi, s. m. 1. Codita a unei flori sau a unui fruct. 2. (Anat.; rar) Pedicul. 3. Denumire data formatiilor din creier care au aspectul unor cordoane si sunt constituite din substanta nervoasa alba. – Din lat. pedunculus, fr. pedoncule.

ANDROCEU, androcee, s. n. Totalitatea staminelor unei flori. – Din fr. androcee.

POTIR, potire, s. n. 1. Cupa de metal (pretios) cu gura larga (si cu marginile rasfrante); p. ext. continutul acestei cupe. ♦ Spec. Pahar de aur sau de argint, cu picior, in care se pastreaza cuminecatura la biserica. 2. P. a**l. Parte a unei flori alcatuita din corola si caliciu. – Din sl. potirĩ.

PREFLORATIE, prefloratii, s. f. Mod de asezare a partilor componente ale unei flori in mugurul floral. – Dupa fr. prefloraison.

LOJA, loji, s. f. I. 1. Compartiment cuprinzand un numar redus de locuri pentru spectatori, asezat, alaturi de altele, in jurul incintei unei sali de spectacole. ◊ Loja orchestrei = spatiul dintre scena si primul rand de scaune (intr-o sala de spectacol), amenajat sub nivelul scenei si al salii, in care sta orchestra; fosa orchestrei. 2. Mic compartiment sau cabinet la unele cladiri, comunicand cu exteriorul, destinat unor servicii de indrumare a publicului sau de paza. 3. (In sintagma) Loja masonica = asociatie de francmasoni. II. 1. Cavitate in floarea unei plante, in care se gasesc ovulele sau polenul; cavitate in fructul unei flori, in care se gasesc semintele. ♦ Fiecare dintre cele doua parti ale staminei, care contin polenul. 2. Loc ocupat de un organ sau de alta formatie anatomica. [Pl.si: loje] – Din fr. loge.

DESFOIA, desfoi, vb. I. 1. Tranz. A desprinde, a smulge petalele unei flori. 2. Refl. (Despre flori sau boboci) A inflori, a se deschide. – Des1- + [in]foia.

SEPALA, sepale, s. f. Fiecare dintre frunzele (modificate) care alcatuiesc caliciul unei flori. – Din fr. sepale.

CALICIU s. 1. (BOT.) cupa, (inv.) pahar. (~ul unei flori.) 2. v. potir.

PETALA s. (BOT.) foaie. (~ a unei flori.)

PISTIL s. (BOT.) gineceu. (~ al unei flori.)

COROLA ~e f. Totalitate a petalelor unei flori. /<fr. corolle

FRUCT ~e n. 1) Organ care se dezvolta din ovarul unei flori fecundate si care contine semintele plantei. 2) mai ales la pl. Rod comestibil al pomilor fructiferi. 3) fig. Rezultat al unei actiuni; rod; consecinta. /<lat. fructus

INVOLUCRU ~e n. Totalitate de frunzulite de la baza unei flori sau a unei inflorescente. /<fr. involucre, lat. involucrum

A INFLORI ~esc 1. intranz. 1) (despre plante, terenuri) A face flori; a se acoperi cu flori. 2) (despre flori) A-si deschide bobocii. 3) fig. A se dezvolta in conditii favorabile si in toata plenitudinea; a prospera. Arta ~este. 4) A capata aspectul unei flori; a deveni parca presarat cu flori. Au ~it ferestrele de ger. 5) fig. (despre obraji, fata) A deveni rumen; a se face rosu (ca bujorul); a se rumeni; a se imbujora. 6) (despre unele produse alimentare, de obicei lichide) A prinde floare; a se acoperi cu un strat subtire de mucegai. /<lat. inflorire

PETALA ~e f. Fiecare dintre frunzulitele metamorfozate din care consta corola unei flori. /<fr. petale

PREFLORATIE ~i f. bot. Mod de asezare a componentelor unei flori in mugure. /<fr. prefloraison

RECEPTACUL ~e n. bot. Partea de sus, dilatata, a pedunculului, de care se prind organele unei flori. /<fr. receptacle, lat. receptaculum

SEPALA ~e f. bot. Fiecare dintre frunzulitele din care consta caliciul unei flori. /<fr. sepale

DIAGRAMA s.f. 1. Reprezentare grafica care faciliteaza o demonstratie, care face sa se inteleaga un fenomen, care infatiseaza corelatia intre doua marimi etc. ♦ (la pl.) Semne tipografice speciale cu care se culeg diferite probleme de sah. ♦ Schema pentru fixarea locurilor in vagoane (la anumite trenuri). 2. Linie trasata de un aparat inregistrator. 3. (Bot.) Diagrama florala = proiectie orizontala a tuturor componentelor unei flori. [Pron. di-a-. / < fr. diagramme, cf. gr. diagramma – desen].

GEITONOGAMIE s.f. (Bot.) Tip de polenizare in care polenul de pe staminele unei flori este transportat pe gineceul altei flori de pe aceeasi planta. [Gen. -iei. / < germ. Geitonogamie, cf. gr. geiton – aproape, gamos – unire].

POLIANDRIE s.f. 1. Forma istorica de organizare a familiei, in care o femeie era casatorita in acelasi timp cu mai multi barbati. 2. (Bot.) Stare a unei flori poliandre. [Gen. -iei. / < fr. polyandrie, cf. gr. polys – numeros, aner – barbat].

gonofor s.m. Parte a receptaculului unei flori care poarta staminele si pistilul. (< fr. gonophore)

ANDROCEU s.n. Totalitatea staminelor unei flori. [< fr. androcee, cf. gr. aner – barbat, oikia – casa].

ANTERA s.f. Mic sac cu polen, situat la partea superioara a staminelor unei flori. [< fr. anthere, cf. gr. antheros – inflorit].

cibotaie, cibotai, s.f. (reg.) numele unei flori (rosie-vinetie) care creste pe langa tufisuri si carari; maseaua-ciutei.

cicic2, cicicuri, s.n. (reg.) 1. numele unei flori rosii. 2. vopsea rosie aprinsa. 3. lana vopsita rosu-aprins. 4. brau femeiesc de culoare rosie-aprinsa.

ciocalina, ciocaline, s.f. (reg.) numele unei flori.

CORONULA s.f. (Bot.) Ansamblul apendicelor care insotesc petalele unei flori. [< fr. coronule, cf. lat. coronula – coronita].

FRUCT s.n. 1. Ansamblul organelor vegetale care se dezvolta dupa fecundatia unei flori si care contin semintele plantei respective; poama, rod. 2. Produse vegetale care servesc ca hrana; rod. 3. Produs, profit, rezultatul material sau moral al unei actiuni etc.; beneficiu. ♦ (Fig.) Opera, rezultat al unor straduinte, al muncii etc. 4. (Constr.) Inclinare a zidului exterior, datorita diferentei de grosime dintre partea inferioara si cea superioara a acestuia. [< lat. fructus].

GINECEU s.n. 1. (Ant.) Apartament rezervat femeilor in casele grecesti. ♦ Loc rezervat femeilor in vechile biserici crestine. 2. Totalitatea organelor femeiesti de reproducere ale unei flori; pistil. [Pron. -ceu. / < fr. gynecee, cf. gr. gyne – femeie, oikos – casa].

nocotea, nocotele, s.f. (reg.) numele unei flori.

PETALA s.f. Fiecare dintre partile care formeaza corola unei flori. [< fr. petale, cf. gr. petalon].

PREFLORATIE s.f. Mod de asezare in mugurul floral a partilor componente ale unei flori. [Gen. -iei. / cf. fr. prefloraison].

SEPALA s.f. Fiecare dintre frunzele modificate care alcatuiesc caliciul unei flori. [< fr. sepale].

ANDROCEU s. n. totalitatea staminelor unei flori. (< fr. androcee)

APOCARPIE s. f. stare a unei flori ale carei carpele nu sunt unite in pistil. (< fr. apocarpie)

CALICIU s. n. 1. totalitatea sepalelor unei flori. 2. cupa, potir. 3. (anat.) parte a bazinului in care se colecteaza u***a. (< fr. calice)

COROLA s. f. totalitatea petalelor unei flori. (< fr. corolle, lat. corolla)

DIAGRAMA s. f. 1. reprezentare grafica schematica a valorilor unor marimi sau a relatiilor dintre ele. ◊ (pl.) semne tipografice speciale cu care se culeg diferite probleme de sah. 2. schema pentru fixarea locurilor in vagoane (la anumite trenuri), in autocar, in sali de spectacole etc. ◊ schema incarcaturii (marfuri si pasageri) a unui avion. 3. linie trasata de un aparat inregistrator. 4. (bot.) ~ florala = proiectie orizontala a tuturor componentelor unei flori. (< fr. diagramme, gr. diagramma)

DIHOGAMIE s. f. 1. reproducere prin gameti de la indivizi diferiti, la speciile animale si vegetale hermafrodite. 2. maturizare in timpuri diferite a anterelor si a stigmatului unei flori. (< fr. dichogamie)

EPIGINIE s. f. stare a unei flori cu organe epigine. (< fr. epigynie)

GINECEU s. n. 1. (ant.) apartament rezervat femeilor in casele grecesti. ◊ loc rezervat femeilor in vechile biserici crestine. 2. totalitatea organelor femele de reproducere ale unei flori; pistil. (< fr. gynecee, lat. gynaeceum)

MONOGAMIE s. f. 1. forma de casatorie in care un barbat sau o femeie are o singura sotie, respectiv un singur sot. 2. convietuire a unui mascul cu o singura femela. 3. stare a unei flori sau plante monogame. (< germ. Monogamie, fr. monogamie)

PEDUNCUL s. m. 1. codita a unei flori sau a unui fruct; piciorul sporangelui la muschi. 2. (anat.) pedicul (1). 3. cordon de fibre nervoase. 4. ul meandrului = portiune ingusta de teren care leaga lobul meandrului de restul sesului. (< lat. pedunculus, fr. pedoncule)

POLENIZA vb. tr. a face polenizarea unei flori. (< polen + -iza)

POLIANDRIE s. f. 1. situatie a unei femei casatorite in acelasi timp cu doi sau mai multi barbati. ◊ imperechere a matcii albinelor cu mai multi trantori. 2. stare a unei flori poliandre. (< fr. polyandrie)

SEPALA s. f. fiecare dintre frunzele modificate care alcatuiesc caliciul unei flori. (< fr. sepale)

ANDROCEU, androcee, s. n. Totalitatea staminelor unei flori. – Fr. androcee (< gr.).

BILABIAT, -A, bilabiati, -te, adj. (Despre corola sau caliciul unei flori, p. ext. despre flori) Care seamana cu o gura deschisa. [Pr.: -bi-at] – Dupa fr. bilabie.

Flora, in mitologia romana, zeita florilor si a primaverii, identificata cu Chloris din mitologia greaca. Se credea ca le-ar fi dat oamenilor mierea de albine si semintele tuturor florilor, primite in dar de la sotul ei, Favonius. O legenda spunea ca prin atingerea unei flori cu seminte daruite de ea, Iuno l-ar fi zamislit pe Mars singura, fara ajutorul lui Iupiter. Serbarile celebrate in cinstea ei purtau numele de Floralia.

AUTOGAMIE s. f. Fecundatie a florilor unei plante prin polenul produs in aceeasi floare. [Pr.: a-u-] – Din fr. autogamie.

GINANDRIE s. f. 1. (Med.) Masculinizare a femeii datorita lipsei hormonilor estrogeni si dominatiei celor androgeni. 2. (Bot.) Forma sub care se prezinta, la unele flori, androceul si gineceul (3), datorita concresterii staminelor si pistilului1. – Din fr. gynandrie.

floriCEA, -ICA, floricele, s. f. 1. Diminutiv al lui floare (I 1); florisoara. 2. (La pl.; si in sintagmele floricele boabe sau floricele de porumb) Boabe de porumb prajite, umflate si crapate, care seamana cu niste flori mici albe; cocosei, cocosi. – floare + suf. -icea, -icica.

XENOGAMIE s.f. Polenizare a florilor unei plante cu polen colectat de la o alta planta din aceeasi specie. (din fr. xenogamie)

TERMONASTIE, termonastii, s. f. Miscare provocata de variatii de temperatura la unele flori, care se inchid la frig si se deschid la caldura. – Din fr. thermonastie.

INFLORESCENTA ~e f. Mod de dispunere a florilor unei plante pe un ax. [G.-D. inflorescentei; Sil. in-flo-] /<fr. inflorescence

A SE INCHIDE ma inchid intranz. 1) (despre cai de comunicatie) A se termina pe neasteptate; a nu mai avea continuare; a se infunda. 2) (despre rani) A inceta de a mai supura (prinzand coaja). 3) A deveni mai intunecat (sub actiunea unor factori externi). Culoarea s-a inchis. 4) (despre persoane) A se izola de tumultul vietii, traind in singuratate; a se retrage; a se pustnici; a se izola. S-a inchis in sine. 5) (despre unele flori) A-si strange petalele impreunandu-le. 6) (despre perspective, posibilitati etc.) A inceta de a mai fi real. /<lat. includere

LOJA ~i f. 1) Compartiment in jurul unei sali de spectacole separat printr-un perete subtire, avand locuri numai pentru cateva persoane. 2) Cavitate a florii unei plante in care se afla ovulele sau polenul. 3) Cavitate in fructul unei plante unde se afla semintele. [G.-D. lojii] /<fr. loje

XENOGAMIE f. Polenizare a florilor unei plante cu polen colectat de la o alta planta de aceeasi specie. /<fr. xenogamie

APOCARPIE s.f. Formatie a florii unei plante in care carpelele nu sunt unite in pistil. [< fr. apocarpie].

AUTOGAMIE s.f. Fecundatie a florilor unei plante prin polenul produs in aceeasi floare. ♦ Autofecundare la organismele monocelulare, constand din unirea a doua nuclee formate in aceeasi celula. [Gen. -iei. / < fr. autogamie, cf. gr. autos – insusi, gamos – unire].

LOJA s.f. I. 1. Fiecare dintre despartiturile amenajate in jurul unei sali de spectacol, in care incap fotolii numai pentru un numar mic de spectatori. 2. Camera in care sta portarul unei institutii in timpul serviciului. 3. (Determinat prin „masonica”) Unitate a unei asociatii francmasonice. II. 1. Cavitate in floarea unei plante (unde se afla ovulele sau polenul) sau in fructul ei (unde se afla semintele). 2. Cavitate in care se afla un organ sau alta formatie anatomica. [Pl. -ji, -je. / < fr. loge].

GINANDRIE s.f. (Biol.) 1. Existenta la femei a caracterelor s*****e secundare barbatesti. 2. Forma sub care se prezinta la unele flori androceul si gineceul, datorita concresterii staminelor cu pistilul. [Gen. -iei. / < fr. gynandrie, cf. gr. gyne – femeie, aner – barbat].

prerupt, prerupta, adj. 1. (inv.) care a fost intrerupt (in vorbire). 2. (reg.; despre florile unei cusaturi) care este cusut din loc in loc, intrerupt.

TERMONASTIE s.f. (Bot.) Miscare de inchidere sau deschidere la unele flori, provocata de variatii ale temperaturii. [Gen. -iei. / cf. fr. thermonastie].

GINANDRIE s. f. 1. existenta la femei a caracterelor s*****e secundare barbatesti. 2. forma sub care se prezinta la unele flori androceul si gineceul, datorita concresterii staminelor cu pistilul. (< fr. gynandrie)

TERMONASTIE s. f. miscare de inchidere sau deschidere la unele flori, provocata de variatii de temperatura. (< fr. thermonastie)

dalie f. Numele stiintific al gherghinei, numita, asa dupa botanistu suedez Dahl, care la 1790 a adus-o din America (dahlia variabilis sau georgina variabilis). E din familia compuselor si face niste flori mari, cu multe petale indesate, fara miros.

crin m. (ngr. si vgr. krinon, vsl. krinu, sirb. bg. rus. krin). O planta erbacee bulboasa, tipu familiii liliaceelor (lilium candidum). Are niste flori mari albe cu sase (in realitate trei) petale carnoase si c´un miros puternic foarte placut. Crin de balta, rosatea. Crin rosu, zambac, aisor (lilium bulbiferum). Crin de padure, cu flori purpurii (lilium martagon). Alb ca crinu, foarte alb. – Sint si alte specii de crin: crin galben (hemerocallis), crin de toamna (hosta), originar din Japonia.

crizantema f., pl. e (fr. chrysantheme, m., d. vgr. hrysanthemon [d. hrysos, aur si anthemon, floare]. V. hrisov si antologie). Bot. Tufanica, dumitrita, o planta din familia compuselor, cu niste flori foarte frumoase, cu multe petale lungi si suptiri [!] (chrysanthemum sau pyrethrum [indicum si sinense]).

BORDURA, borduri, s. f. Fasie, panglica sau cusatura la marginea unui obiect textil. 2. Zona care inconjura marginea unui obiect, cu o structura diferita de a acestuia; spec. zona de la marginea dinspre partea carosabila a trotuarului. Bordura de flori a unei peluze. – Din fr. bordure.

CAPITUL2, capitule, s. n. Inflorescenta al carei receptacul este intins ca un taler, purtand numeroase flori apropiate unele de altele. – Din fr. capitule, lat. capitulum.

CAPRISOR, caprisori, s. m. Numele a doua plante erbacee, una cu flori galbui (Cyperus flavescens) si alta cu flori brune (Cyperus fuscus). – Capra + suf. -isor.

CEAPA, cepe, s. f. 1. Planta erbacee legumicola, bienala, din familia liliaceelor, comestibila, cu miros puternic, specific, cu tulpina aeriana dreapta, cilindrica si verde si cu cea subterana in forma de bulb, cu frunze cilindrice si cu flori albe numeroase, dispuse in inflorescente dese (Allium cepa). * Ceapa de apa = ceapa care se cultiva prin rasad si se recolteaza in acelasi an in care s-a semanat. Ceapa de samanta = arpagic. ♦ Bulbul cepei (1), cu miros specific si cu continut bogat de vitamine, folosit in alimentatie; p. gener. orice bulb al unei plante. ◊ Expr. Nu face (sau nu valoreaza nici cat) o ceapa degerata, se spune despre cineva (sau despre ceva) fara nici o valoare. 2. Compus: ceapa-ciorii = numele a trei plante erbacee bulboase din familia liliaceelor, una cu flori galbene (Gagea pratensis), alta cu flori albastre (Muscari comosum), iar a treia cu flori albe-verzui sau violete (Muscari tenuiflorum). – Lat. caepa.

INGRASATOR, -OARE, ingrasatori, -oare, adj., s. f. (Reg.) 1. Adj. Care ingrasa. 2. S. f. Numele a doua plante erbacee cu frunze carnoase, dintre care una are flori albastre-violete, iar cealalta flori albe cu pete galbene (Pinguicula vulgaris si alpina). 3. S. f. Planta erbacee cu tulpina intinsa pe pamant si cu flori albe, grupate in forma de carlig (Sagina procumbens). – Ingrasa + suf. -ator.

NUFAR, nuferi s. m. Numele a doua plante erbacee acvatice cu petiolul foarte lung, cu frunze late care plutesc la suprafata apei, una avand flori mari albe, cu miros placut (Nymphaea alba), cealalta flori galbene (Nuphar luteum); p. restr. floarea acestor plante. – din ngr. nufaro.

PEJMA, pejme, s. f. Numele a doua specii de plante erbacee cu tulpinile rigide, ramificate si cu frunze dintate, una cu flori albe sau violete-purpurii, cu miros placut de mosc (Amberboa moschata), cealalta cu flori galbene, placut mirositoare (Amberboa odorata). – Din magh. pezsma.

STIRIGOAIE, stirigoi, s. f. Nume dat la doua plante erbacee otravitoare din familia liliaceelor, dintre care una cu flori albe (Veratrum album), iar cealalta cu flori de culoare purpuriu-inchis, dispuse in raceme (Veratrum nigrum). [Var.: stirigoaie s. f.] – Et. nec.

OPAIT, opaite, s. n. 1. Lampa mica, primitiva, care lumineaza cu ajutorul unui fitil introdus intr-un recipient umplut cu seu, ulei sau untura. 2. Numele a doua plante erbacee anuale sau perene cu tulpina paroasa, dintre care una cu florile albe, rar trandafirii, care se deschid seara, raspandind un miros placut (Melandryum pratense), iar alta cu frunzele paroase si cu florile albe (Melandryum nemorale). [Pr.: -pa-it.Var.: opaiet s. n., opaita s. f.] – Cf. sl. opajecĩ, rom. vapaie.

TORTEL, tortei, s. m. Numele a doua plante parazite fara frunze, a caror tulpina se rasuceste in jurul plantelor pe care traiesc, una cu flori rosietice (Cuscuta epithymum), alta cu flori albe sau roz (Cuscuta europaea).Tort1 + suf. -el.

SASCHIU, saschii, s. m. Numele a doua plante erbacee cu tulpina intinsa pe pamant si cu frunze persistente lucioase, una cu flori albastre (Vinca herbacea), cealalta cu flori albastre, rosii sau albe (Vinca minor). – Din magh. szaszfu.

SILUR, siluri, s. m. Numele a doua plante erbacee cu tulpina verticala, dintre care una cu florile de culoare albastru-deschis cu linii violete si cu o pata galbena la mijloc (Euphrasia stricta), iar cealalta cu flori albe, cu linii violete si cu o pata galbena la mijloc (Euphrasia rostkoviana). – Din germ. Silur.

CAPITUL2 ~e n. Inflorescenta cu numeroase flori apropiate unele de altele, reunite intr-un receptacul in forma de taler. /<lat. capitulum, fr. capitule

A SE FANA se ~eaza intranz. livr. 1) (despre flori si unele legume) A-si pierde vlaga si fragezimea; a se vesteji; a se ofili. 2) (despre persoane) A-si pierde prospetimea fizica; a se ofili. /<fr. faner

IRIS2 irisi m. 1) Planta erbacee decorativa cultivata pentru florile sale mari, de diferite culori, si folosita in farmaceutica, parfumerie; stanjenel. 2) floare a unei astfel de plante. /<fr. iris

PELARGONIE ~i f. 1) Planta erbacee decorativa cu frunze rotunde, paroase si cu flori rosii, roz sau albe, dispuse in umbele; muscata. 2) floare a unei astfel de plante. [G.-D. pelagroniei] /<germ. Pelargonie

AGATE s.f.pl. Litere tipografice a caror floare corespunde unei litere de sase puncte. [Sg. agata. / cf. fr. agate].

CAPITUL1 s.n. Tip de inflorescenta cu numeroase flori apropiate unele de altele, reunite intr-un receptacul in forma de taler. [Cf. lat. capitulum – capusor, fr. capitule].

LIGULA s. f. 1. formatie membranoasa apendiculara intre limb si teaca la frunzele de graminee. 2. prelungire laterala, in forma de limba, a tubului corolei florilor la unele compozee. (< fr. ligule, lat. ligula)

CAPITUL2, capitule, s. n. Inflorescenta al carei receptacul este intins ca un taler, purtand numeroase flori apropiate unele de altele. – Fr. capitule (lat. lit. capitulum).

CEAPA, cepe, s. f. 1. Planta erbacee comestibila cu miros puternic, specific, cu tulpina aeriana dreapta, cilindrica si verde si cu cea subterana in forma de bulb (Allium cepa).Ceapa de apa = ceapa care se recolteaza in acelasi an in care s-a semanat. ◊ Expr. A nu face nici cat o ceapa degerata = a nu avea nici o valoare. ◊ Compus: ceapa-ciorii = numele a trei plante erbacee din familia liliaceelor, una cu flori galbene (Gagea pratensis), alta cu flori albastre (Muscari comosum), iar a treia cu flori albe-verzui sau violete (Muscari tenuiflorum). 2. Bulb. O ceapa de lalea.Lat. caepa.

COLT2 ~i m. 1) Dinte cu varf ascutit, situat intre dintii incisivi si masele; dinte canin. ~i de morsa. ~i de elefant. ◊ A-si arata ~ii a-si da pe fata firea agresiva. A fi la ~i cu cineva a trai rau cu cineva; a nu se putea intelege. 2) Bucata ramasa dintr-un dinte rupt. 3) Fiecare dintre piesele in forma de cui ale unei unelte agricole; dinte. ~i de grebla. ~ de furca. 4) Cui cu gamalia mare si crestata, care se aplica pe talpa incaltamintei de sport sau de iarna pentru a impiedica alunecarea. 5) Varful unei plante, mai ales al ierbii, cand rasare din pamant. ◊ A da (sau a scoate, a prinde) ~i a incolti. 6) Proeminenta cu varf ascutit. ~ de stanca. 7) Fiecare dintre taieturile triunghiulare facute pe marginea unei stofe; zimt. 8): floare-de-~ mica planta erbacee, cu frunze albicioase, pufoase si ascutite, care creste pe crestele stancoase ale muntilor; floarea-doamnei; albumeala; edelvais. /<bulg. kolec, sb. kolac

LIMPEZIS ~uri n. rar1) Suprafata linistita si limpede a unei ape. 2) Teren fara copaci acoperit cu iarba si flori, in mijlocul unei paduri; luminis; poiana; colnic. 3) (despre cer sau vreme) Stare a cerului limpede; limpezime; seninatate. /a limpezi + suf. ~is

FRUCTOZA s.f. Substanta organica dulce, aflata in nectarul florilor si in unele fructe dulci; levuloza. [< fr. fructose].

poparnita s.f. (reg.) numele unei plante cu floarea galbena, folosita in medicina populara.

popchisor, popchisori, s.m. (reg.) numele unei plante cu floarea galbena.

NECTAR s.n. 1. Bautura a zeilor despre care se spunea ca face nemuritor pe cel care o gusta. 2. (Bot.) Suc dulce secretat de unele glande ale florilor. [< lat., gr. nectar, cf. fr. nectar].

AUTOGAMIE s. f. 1. polenizare cu polen produs in aceeasi floare. 2. autofecundare la unele protozoare. (< fr. autogamie)

CENOCARP s. n. fruct compus din florile singuratice ale unei inflorescente. (< fr. cenocarpe)

DIURN, -A adj. de zi, din timpul zilei. ♦ miscare ~a = miscare aparenta, de la est la vest, a astrilor pe bolta cereasca, care are loc in 24 de ore; maree ~a = tip de maree caracterizat prin aceea ca in 24 de ore are loc o maree inalta si una joasa. ◊ (despre flori) care isi duce viata activa in timpul zilei. (< fr. diurne, lat. diurnus)

NECTAR s. n. 1. (mit. gr.) bautura a zeilor, despre care se credea ca face nemuritor pe cel care o gusta. 2. suc dulce secretat de unele glande ale florilor. 3. (fig.) bautura fermentata; licoare. (< fr., lat. nectar, gr. nektar, germ. Nektar)

vospa (-pe), s. f.1. Pastaie de anumite plante leguminoase. – 2. Pojghita, pielita de struguri. – 3. floare, musita pe unele lichide fermentate – 4. Talas, span. – Var. voaspa, ho(a)spa. Sl. osupa „pustula”, cf. rus. (v)ospa „varsat”, prin intermediul ideei comune de „crusta”.

biet, biata adj. pl. biete (vsl. biedinu, nevoias; rus. biednyi). Sarac, nenorocit ori slab si simpatic: un biet om, o biata femee, niste biete flori usacate. Neinsemnat, mic, prost: un biet scriitor, o biata carte. – In Munt. si invariabil: ia nu stia biet unde sa mearga (Isp.).

cercelus m. (d. cercel, fiind-ca florile-i atirna ca niste cercei). Un frumos copacel cu flori carnoase care atirna. (Is trei varietati: fuchsia coccinea, originara din Chili; fuchsia fulgens si fuchsia splendens, originare din Mexic). V. fuxie.

ZAVELCA, zavelci, s. f. Fiecare dintre cele doua fote dreptunghiulare, cu dungi sau brodate cu flori, care se poarta una in fata si alta in spate, ca fusta. [Var.: zavelca, zevelca, zivelca, zovelca, zuvelca s. f.] – Cf. bg. zavivka.

MARGEA, -ICA, margele, s. f. 1. Boaba (mica) de sticla, de piatra etc., de forme si culori diferite (insirata pe ata, cusuta pe un vesmant etc.), folosita ca podoaba; (la pl.) sirag format din asemenea obiecte. 2. (La pl.) Protuberante ale pielii de pe capul si gatul curcanului. 3. (In forma margica) Numele dat mai multor plante erbacee din familia gramineelor, cu flori mici, dispuse cate una sau doua in varful unor spiculete (Melica). – Din lat. margella.Margica: cu schimbare de suf.

PASTITA, pastite, s. f. Planta erbacee mica, cu una sau cu doua flori galbene-aurii, acoperite pe dinafara cu peri moi; pascuta, floarea-pastilor (Anemone ranunculoides). – Pasti + suf. -ita.

GIBERELINA s.f. Acid organic vegetal prezent in unele ciuperci si in florile plantelor, constituind un factor complementar al auxinei si stimuland inflorirea si cresterea acestora. [< fr. gibberelline].

PLATBANDA s.f. 1. (Rar) Fasie de teren cu flori care margineste despartiturile unei gradini; peluza de flori. 2. (Metal.) Produs obtinut prin laminare. 3. Traversa, grinda orizontala din piatra; lintou. 4. Mulura plata neteda sau putin proeminenta. ♦ Arhitrava formand o banda fara ornamente. [< fr. platebande].

TAMARIN s.m. Arbore tropical cu flori galbene, care produce niste fructe din al caror miez se prepara o bautura racoritoare. [Var. tamarind s.m. / < fr. tamarin, sp. tamarindo].

MANDRAGORA s.f. Planta erbacee cu radacina carnoasa si ramificata ca degetele unei maini si cu flori de culoare violet-deschis; (p. restr.) radacina acestei plante. [< fr. mandragore, it. mandragora, cf. lat., gr. mandragoras].

PLATBANDA s. f. 1. fasie de teren cu flori care margineste despartiturile unei gradini, ale unui parc. 2. semifabricat de otel, cu sectiune dreptunghiulara, obtinut prin laminare. ◊ piesa de tabla de otel laminat, folosit la executarea grinzilor, pentru intarirea talpilor acestora. 3. traversa, grinda orizontala din piatra; lintou. 4. mulura plata neteda sau putin proeminenta. ◊ arhitrava, formand o banda fara ornamente. (< fr. plate-bande)

ZAVELCA, zavelci, s. f. Fiecare dintre cele doua fote dreptunghiulare, cu dungi sau brodate cu flori, care se poarta una in fata si alta in spate. [Var.: zavelca, zovelca, zivelca, zuvelca s. f.] – Comp. bg. zavivka.

STIR s. m. Nume dat la trei plante erbacee, dintre care una cu tulpina ramificata, cu flori verzi dispuse in ghemulete rotunde si cu frunze comestibile (Amaranthus angustifolius), alta cu tulpina dreapta, solida si paroasa, cu flori verzi, marunte, reunite intr-un spic ca un fel de pamatuf la varful ramurilor, si care serveste ca nutret pentru porci (Amaranthus retroflexus), iar a treia cu frunzele rosii si florile purpurii, dispuse in ghemulete rotunde la subsuoara frunzelor superioare sau in spice lungi si subtiri, folosita ca planta ornamentala (Amaranthus paniculatus). – Din bg., scr. stir.

LUPOAIE, lupoaie, s. f. 1. (Inv. si reg.) Lupoaica. 2. Planta erbacee parazita, fara clorofila, cu flori albastrui sau albe-galbui, cu frunze mici ca niste solzi, daunatoare culturilor de floarea-soarelui, porumb, canepa, tutun etc., din care isi extrage hrana, provocand reducerea recoltelor (Orobanche ramosa).Lup + suf. -oaie.

COTOR, (1, 2) cotoare, s. n., (3) cotori, s. m. 1. S. n. Tulpina, lujer (la legume si la plante erbacee) care sustine frunzele, fructul sau florile. ♦ Partea de jos a unei tulpini. Cotorul vitei. ♦ Cocean (3). ♦ Rest nefolositor dintr-un obiect uzat. ♦ (Fam.) Matura foarte uzata. 2. S. n. Parte, loc unde se leaga sau unde se cos foile unei carti, ale unui registru, ale unui caiet etc. ♦ Parte a unui chitantier, a unui bonier etc. ramasa dupa ce s-au rupt jumatatile detasabile ale foilor; partea fiecarei foi care ramane in chitantier, bonier etc. dupa predarea chitantei. 3. S. m. (La fiinte; rar) Partea dinspre radacina a unei pene, a unei cozi sau a unui fir de par. – Et. nec.

BERE ~i f. Bautura alcoolica slaba, spumoasa, obtinuta prin fermentarea unei infuzii de malt si flori de hamei. O halba de ~. [G.-D. berii] /<germ. Bier

HEMICICLIC, -A adj. 1. semicircular. 2. (despre flori) cu organele florare dispuse unele in verticil, iar altele in spirala. (< fr. hemicyclique)

ANTOFITOZA, antofitoze, s. f. Boala a plantelor provocata de unele plante parazite sau semiparazite cu flori. – Din fr. anthophytose.

MEISOR, meisori, s. m. Numele a trei plante erbacee din familia gramineelor: a) planta cu radacina taratoare si florile de culoare verde-deschis sau violeta; mei-paduret (Millium effusum); b) planta cu frunze paroase si flori violacee, alcatuind spice asezate ca niste degete (Panicum sanguinale); c) mei marunt. [Pr.: me-i-] – Mei + suf. -sor.

ESPLANADA, esplanade, s. f. 1. Suprafata (plantata cu arbori, iarba si flori) aflata, de obicei, in fata unei cladiri importante sau a unui ansamblu arhitectural. 2. Strada larga avand in mijlocul ei alei bogat plantate cu arbori, iarba si flori. – Din fr. esplanade.

BUTONIERA ~e f. 1) Taietura mica, facuta intr-un obiect de imbracaminte sau de lenjerie, cu marginile intarite, prin care se trece un nasture sau un buton. 2) Parte a reverului unei haine, unde se infige o floare sau un mic obiect de podoaba. [G.-D. butonierei; Sil. -ni-e-] /<fr. boutonniere

CERCELUS ~i m. (diminutiv de la cercel) Planta erbacee ornamentala cu frunze alungit-ovale, cu flori divers colorate, care atarna ca niste cercei; fucsie. /cercel + suf. ~us

GASCA gaste f. 1) Pasare salbatica sau domestica, inotatoare, de talie mare, avand gat si cioc lung, picioare palmate si penaj, de obicei, suriu pe spate si alb pe piept. ◊ Asta-i alta ~ asta e complet altceva. A (nu) strica orzul pe gaste a (nu) da cuiva un lucru pe care acesta nu stie sa-l pretuiasca la justa lui valoare. Talpa-gastei a) totalitate a ridurilor care se formeaza la coada ochiului (la oamenii in varsta); b) planta erbacee cu tulpina e****a, in patru muchii, cu frunze mari, paroase, de forma unei labe de gasca, si cu flori de culoare rosie-inchisa, folosita in scopuri medicinale. 2) Carne de astfel de pasare. ~ fripta. 3) fig. fam. Femeie naiva si bleaga. [G.-D. gastii] /<bulg. gaska

BUTONIERA s.f. 1. Deschizatura mica, tivita pe margine, la haine sau rufe, in care se incheie un nasture; mica taietura in reverul unei haine barbatesti; (p. ext.) parte a reverului unei haine unde se pune o floare, o insigna etc. 2. (Geol.) Depresiune excavata in zona centrala a unui dom (2), marginita de cueste situate fata in fata si inchisa la un capat in forma de potcoava. [Pron. -ni-e-. / < fr. boutonniere].

paslion s.m. (reg.) planta erbacee veninoasa cu frunze dintate cu flori albe si cu fructe ca niste bobite negre sau verzi; zarna.

TUBULAT, -A adj. 1. cu una sau mai multe tubuluri. 2. (despre flori, glande etc.) in forma de tub sau de deget de manusa. (< fr. tubule)

VIOLA2 s. f. planta erbacee cu tulpina ramificata de la baza si cu flori mari de diferite culori, cate una pe o codita; violeta, viorea, toporas. (< lat. viola)

CEAHLAU 1. Masiv muntos, situat in Carpatii Orientali, intre Valea Bistritei la E, a Bistricioarei la N si a Bicazului la S. Este alcatuit in special din conglomerate, care dau in relief forme pitoresti (abrupturi, turnuri, colti). Alt. max.: 1.907 m (vf. Ocolasu Mare). Importante obiective turistice (cascada Duruitoarea, Caciula Dorobantului, Turnul lui Budu, cabane, la poale statiunea Durau s.a.). Rezervatie complexa (4.073 ha) declarata in 1990 parc national, cu numeroase endemisme carpatice (coada soricelului, garofita de munte, vulturica etc.), raritati floristice (vulturica de Pojorita, ghintura s.a.), monumente ale naturii (papucul doamnei, floarea de colti, tisa etc.) si unele dintre cele mai frumoase exemplare de larice din tara, cunoscute si sub denumirea de zada, „stejarul muntilor” sau „crin”, de unde si denumirea rezervatiei naturale „Polita cu Crini”. 2. Com. in jud. Neamt, la poalele masivului Ceahlau, pe malul lacului de acumulare Izvorul Muntelui; 2.470 loc. (1991). Expl. forestiere. Centru turistic. In apropiere, statiune arheologica din Paleoliticul mijlociu si tirziu.

CHICA, chici, s. f. 1. Parul capului considerat (altadata) in intregime; (azi) partea parului lasata sa creasca lunga pe ceafa sau pe spate; plete. ◊ Expr. A face (cuiva) chica topor (sau maciuca) sau a face (cuiva) morisca in chica = a trage (pe cineva) de par; p. ext. a bate zdravan. ◊ Compus: chica-voinicului = planta erbacee cu frunze spintecate in lobi ca niste fire de par si cu flori albastre (Nigella damascenna). 2. (Rar) Parul din ceafa animalelor; p. ext. ceafa. – Slav (v. sl. kyka).

BUJOR, bujori, s. m. 1. Nume dat unor plante erbacee, dintre care una (numita si bujor de gradina) are flori mari, rosii, roz sau albe, iar alta (numita si bujor de camp) are flori rosii ca sangele (Paeonia). ◊ Bujor romanesc = specie de bujor ocrotita de lege, cu tulpina inalta de 50-80 cm si cu flori mari sangerii (Paeonia peregrina, var. romanica). ♦ Fig. Roseata naturala a obrajilor. 2. Compus: bujor-de-munte = smirdar. – Din bg. bozur.

HELIOTROP, (1, 2) heliotrope, s. n., (3) heliotropi, s. m. 1. S. n. Materie coloranta folosita la vopsitul bumbacului. 2. S. n. Varietate de calcedonie, de culoare verde-inchis sau rosie cu pete galbene stralucitoare, folosita ca piatra semipretioasa din care se fac obiecte ornamentale. 3. S. m. Numele unei plante aromatice, cu frunze ovale, cu flori de culoare alba sau albastru-deschis, intrebuintate in industria parfumului (Heliotropium europaeum). ♦ Ulei eteric extras din planta de mai sus. [Pr.: -li-o-] – Din fr. heliotrope.

PLATBANDA, platbande, s. f. 1. Traversa sau grinda orizontala, formata dintr-o bucata de piatra sau din mai multe bucati apropiate. 2. Fasie ingusta de teren, de obicei plantata cu iarba, cu flori sau cu arbusti, care margineste despartiturile unei gradini. 3. (Tehn.) Semifabricat de otel sub forma de fasie. – Din fr. plate-bande.

TRIFOI, trifoiuri, s. n. Nume dat mai multor plante din familia leguminoaselor, cu frunzele compuse din trei foliole si cu florile stranse in inflorescente globuloase, divers colorate, unele specii fiind cultivate ca plante furajere (Trifolium).Lat. trifolium.

FUCSIE ~i f. Planta erbacee decorativa cu frunze ovale, cu flori de diferite culori, care atarna ca niste cercei; cercelus. /<fr. fuchsia

GHIRLANDA ~e f. 1) Impletitura decorativa in forma de lant, confectionata din frunze sau flori naturale ori artificiale. 2) Ornament avand aspectul unei asemenea impletituri. [G.-D. ghirlandei] /<fr. guirlande

VIOLA2 s.f. Planta erbacee cu tulpina ramificata de la baza si cu flori mari de diferite culori, asezate cate una pe o codita; (pop.) viorea, toporas. [Pron. vi-o-. / < lat. viola]

GEOCARPIE s.f. (Bot.) Fenomen prezent la unele plante, care isi infunda, dupa fecundatie, floarea in pamant, unde se dezvolta fructele. [Pron. ge-o-, gen. -iei. / cf. fr. geocarpie < gr. ge – pamant, karpos – fruct].

amanar, amanare s.n. (reg.) 1. amnar 2. floare ce se face la capatul stalpilor unei case taranesti

COCARDA s.f. Insigna (adesea in culorile nationale) pe care o poarta militarii la chipiu sau civilii la palarie. ♦ Emblema a unei grupari politice, a unui curent etc. ♦ floare (de ceara) purtata de nuntasi la butoniera. [< fr. cocarde].

plescavita, plescavite, s.f. 1. (pop.) nume dat mai multor boli de piele caracterizate prin eruptii, eczeme, bube, puroi, rani; spuzeala. 2. (reg.; cu sens colectiv, in forma „plercanita”) particele lemnoase ramase in fuiorul de canepa. 3. (reg.) planta erbacee cu frunze ovale, cu tulpina intinsa pe pamant si cu flori albe. 4. (reg.; in forma „plescaita”) mica planta cu flori mari albe si cu fructul o capsula; soparlita alba. 5. (reg.) planta erbacee cu frunze opuse si ascutite, cu flori albe-verzui si cu fructe ca niste bobite negre; gusa-porumbelului. 6. (reg.; in forma „plescaita”) codobatura (mica pasare migratoare, care traieste pe marginea apelor, cu coada lunga, mereu miscatoare).

silfion s.m. (inv.) nume dat unei plante exotice cu frunze mari si flori galbene, folosita ca medicament si condiment.

GEOCARPIE s. f. fenomen la unele plante, care, dupa fecundatie, isi infunda floarea in pamant, unde se dezvolta fructele. (< fr. geocarpie)

BARAGAN, subunitate estica a Cimpiei Romane, cuprinsa intre vaile, Mostistei, Dunarii, Buzaului si reg. subcarpatica; acoperita de loess si presarata cu crovuri, dune si lacuri sarate. Caracteristica principala este data de interfluviile largi, de mare netezime, cu scurgere semiendoreica si ape subterane adinci. Climat de stepa si soluri cernoziomice, propice culturilor cerealiere, de floarea-soarelui, sfecla de zahar, tutun etc., unele pe terenuri irigate. Considerat grinarul tarii.

BRACTEE, bractee, s. f. Organ membranos, avand forma unei frunzisoare, care se afla la baza florilor. – Fr. bractee (lat. lit. bractea).

BUJOR, bujori, s. m. 1. Nume dat unor plante erbacee, dintre care una (numita si bujor-de-gradina) are flori mari, rosii, roz sau albe, iar alta (numita si bujor-de-camp) are flori rosii ca sangele (Paeonia).Fig. Roseata naturala a obrajilor. 2. Compus: bujor-de-munte = smirdar. – Bg. bozur.

LABIAT, -A (‹ fr.; {s} lat. labia „buze”) adj., s. f. 1. Adj. (Despre corola, caliciu) Prevazut cu o prelungire (labiu). 2. S. f. (la pl.) Familie de plante dicotiledonate, erbacee sau semiarbusti, bogate in uleiuri eterice, cu tulpina in patru muchii, cu frunze opuse, cu flori bilabiate, entomofile si cu fructe tetrachene. Unele specii de l. sunt plante aromatice (rozmarinul, busuiocul), uleioase (perila), medicinale si melifere (ex. levantica, izma, talpa gastei, salvia), altele sunt buruieni (ex. urzica-moarta, jalesul).

LABIU (‹ fr. {i}; {s} lat. labium „buza”) s. n. 1. (ZOOL.) Piesa impara, inferioara, a aparatului bucal la insecte, deseori intarita de palpi labiali ori alungita printr-o prelungire in forma de buza. Conformata variabil, in functie de modul de hranire, este foarte dezvoltata la unele insecte (tauni, tantari). 2. (BOT.) Formatie caracteristica florii unor plante superioare (ex. labiate), alcatuita din petale dispuse sub forma unor buze: l. inferior (buza de jos) rezulta din concresterea a trei petale (petala anterioara impreuna cu doua petale laterale); l. superior (buza de sus) rezulta din concresterea a doua petale posterioare. ♦ Prelungire sau prelungiri ale partii superioare a tubului caliciului sau corolei (ex. la scrofulariacee).

ODOLEAN, odoleni, s. m. Nume dat mai multor specii de plante erbacee cu flori mari, trandafirii sau albe (Valeriana), dintre care una serveste la prepararea unor produse farmaceutice cu proprietati sedative; valeriana (Valeriana officinalis). [Var.: odoleana s. f., hodolean s. m.] – Din ucr. odoljan.

ORHIDEE, orhidee, s. f. (La pl.) Nume dat unei familii de plante erbacee monocotiledonate, cu tulpina simpla, frunze alterne intregi, cu flori mari, colorate, cu trei petale, dintre care una se termina de obicei in forma de pinten rasucit (Orchidaceae); (si de la sg.) planta care face parte din aceasta familie. [Pr.: -de-e] – Din germ. Orchidee, fr. orchidees.

SIREAP, -A, sirepi, -e, adj. 1. (Despre cai) Iute, navalnic, greu de stapanit; salbatic. 2. (Reg.; in sintagma) floare sireapa = semn alb pe care il au unii cai in frunte. [Var.: (reg.) sirep, sireapa, adj.] – Din sl. sverepu.

DOAMNA ~e f. 1)(folosit ca termen de politete si de adresare, izolat sau inaintea numelui) Femeie casatorita. 2) Sotie a domnului. 3) inv. Stapana a unei case boieresti. ◊ ~ mare planta erbacee otravitoare, cu flori brune-violete si cu fructe negre, intrebuintata in medicina; matraguna. /<lat. dom[i]na

ESPLANADA ~e f. Loc (plantat cu arbori, iarba si flori) care se afla, de obicei, in fata unei cladiri monumentale. [G.-D. esplanadei] /<fr. esplanade

CALIN (‹ calina) s. m. Arbust originar din Europa, Asia, America, Africa, de c. 3 m inaltime, cu frunze opuse, lobate, cu flori albe si fructe drupe mici (Viburnum opulus); unele varietati se cultiva ca arbusti ornamentali (ex. „boule de neige”).

SAPOTIER (‹ fr., cf. sp. zabot, cuv. aztec) s. m. Arbore originar din America tropicala, avand tulpina de 10-25 m inaltime, bogat in latex de culoare alba (chicle), cu frunze alterne ce au la subsuoara flori albe solitare, fructul baca cenusie, de marimea unei lamai (Achras sapota); cultivat in toate tarile tropicale.

SIPICA, sipici, s. f. Numele a doua plante erbacee, una cu tulpina ramificata, cu frunze paroase si cu flori albe-albastrui (Cephalaria transsilvanica), cealalta cu flori galbui-rosietice, intrebuintata in medicina (Scabiosa ochroleuca). – Cf. sl. sipuku „trandafir”.

CAFELUTA ~e f. (diminutiv de la cafea) Specie de plante erbacee, din familia leguminoaselor, cu flori dispuse in varful tulpinii, cultivate pentru nutret, iar unele varietati fiind folosite ca plante ornamentale. /cafea + suf. ~eluta

papalau, papalai, s.m. (reg.) 1. planta erbacee cu frunze ovale, cu flori albe-galbui si cu fructe rosii-portocalii ca niste cirese; basicuta, basica, boborea, bubuchie, curcubetica, gheorghinar. 2. matraguna. 3. spanac porcesc. 4. (fig.; pop.) prostanac, prostalau.

puichita, puichite, s.f. (reg.) 1. puica mica. 2. bibilica, pichere, cata. 3. (mai ales la pl.) boabele de porumb ramase neinflorite dupa ce s-au facut floricelele; puicuta. 4. planta erbacee perena, toxica, cu frunzele groase si lucitoare in forma de copita de cal, si cu flori mari, galbene-aurii; calce. 5. floarea-pastilor, de culoare alba. 6. nume de planta. 7. numele unei specii de broasca.

RAHIS s. n. 1. coloana vertebrala. 2. ax principal la inflorescentele gramineelor, pe care sunt dispuse florile si spiculetele. 3. partea externa, plina in interior, a unei pene. (< fr. rachis)

CHENOPODIACEE (‹ fr.; {s} gr. khen „gisca” + pod- „picior”) s. f. pl. Familie de plante perene, bienale sau anuale, cu flori mici, de obicei verzi, dispuse in inflorescente dese. Unele se cultiva (ex. sfecla, spanacul), altele sint spontane (ex. brinca, iarba-grasa).

CUPRESACEE (‹ fr.; {s} lat. cupressus „chiparos”) s. f. Pl. Familie de plante rasinoase (arbori si arbusti), cu frunze persistente, aciculare sau in forma de solzi si flori unisexuate mici. Cuprinde plante decorative (ex. chiparosul) si unele plante importante pentru industria lemnului si industria farmaceutica (ex. arborele-vietii, ienuparul).

RODODENDRON (‹ fr.; {s} gr. rhodon „trandafir” + dendron „copac”) s. m. (BOT.) Numele unor plante lemnoase din fam. enicacee; exista circa 800 specii, incluse in genul Rhododendron. Au dimensiuni variate, de la arbusti scunzi si subarbusti din etajul subalpin pana la plante lemnoase tropicale si subtropicale. Unele specii au frunze persistente, lucioase, altele frunze cazatoare; florile, tubulare sau in forma de cupa, sunt foarte decorative, viu colorate sau albe; o serie de specii sunt cultivate, sub numele de azalee. Un numar mare de specii se intalnesc in Himalaya., in Asia de SE si Indonezia. In Romania creste o singura specie de r., smardarul.

PAPALAU, papalai, s. m. Planta erbacee cu frunze ovale, cu flori albe-galbui si cu fructe rosii-portocalii, de marimea unei cirese (Physalis alkekengi). – Et. nec.

LUFA, lufe, s. f. Planta anuala din familia cucurbitaceelor, originara din India, cu tulpina lunga, cu numeroase flori galbene si cu fructul de forma alungita care, in unele tari (China, Japonia etc.), se consuma ca leguma sau, dupa uscare, se foloseste ca burete de baie si in industria celulozei (Luffa cylindrica). – Din fr. luffa.

ORHIDEE s.f.pl. Familie de plante erbacee raspandite mai ales in padurile tropicale ale Americii, cu flori mari, frumos colorate, care au trei petale, dintre care una in forma de pinten intors; orhidacee; (la sg.) planta din aceasta familie. [Pron. -de-e, sg. invar., var. orchidee s.f.pl. / cf. fr. orchidees, it. orchidea].

PARTER s.n. 1. Parte a unei cladiri situata la nivelul solului; ansamblul incaperilor din aceasta parte a cladirii. ♦ Primul etaj (de la intrare) al unei mine. 2. Parte a unei sali de spectacol cuprinsa intre scena si fundul salii. ♦ Totalitatea spectatorilor care ocupa locurile din aceasta parte a salii. 3. Parte a unei gradini sau a unui parc in care se cultiva flori. [Pl. -uri, -re. / cf. germ. Parterre, fr. parterre].

ORHIDEE s. f. pl. familie de plante monocotiledonate erbacee tropicale cu flori mari, frumos colorate, care au trei petale, dintre care una in forma de pinten intors. (< fr. orchidees, germ. Orchidee)

PARTER s. n. 1. parte a unei cladiri, la nivelul solului; ansamblul incaperilor din aceasta parte a cladirii. ◊ primul etaj (de la intrare) al unei mine. 2. parte a unei sali de spectacol intre scena si fundul salii. ◊ totalitatea spectatorilor care ocupa locurile din aceasta parte a salii. 3. parte a unei gradini sau a unui parc in care se cultiva flori. (< fr. parterre, (1) germ. Parterre)

BERE1, (rar) beri, s. f. 1. Bautura slab alcoolica, obtinuta prin fermentarea unei infuzii rezultate din fierberea in apa a maltului si a florilor de hamei. 2. (Eliptic) Tap, halba, sticla de bere1 (1). – Din germ. Bier (influentat de bere2).

CALICIU, calicii, s. n. 1. (Bot.) Invelisul extern al florilor, alcatuit din sepale libere sau unite. 2. Vas liturgic de forma unei cupe; potir (2). 3. (Anat.) Zona a rinichiului, prin care u***a se scurge in bazinet. – Din fr. calice, lat. calyx, -cis.

POIANA, poieni, s. f. Suprafata de teren in interiorul unei paduri, lipsita de copaci si acoperita cu iarba si cu flori; luminis. [Pr.: po-ia-.Pl. si: poiene] – Din sl. poljana.

MOHOR, (2) mohoare, s. n. 1. Numele mai multor specii de plante erbacee din familia gramineelor, cu frunze liniare, ascutite, cu flori stacojii, galbene-ruginii etc. dispuse in spice cilindrice, dintre care unele se cultiva ca plante furajere (Setaria). 2. Loc cultivat cu mohor (1) sau pe care creste mohor. – Din magh. mohar.

RACHITAN, rachitani, s. m. Numele a doua plante cu flori rosii-purpurii asezate la varful tulpinilor si al ramurilor, la una in spice mari si dese (Lythrum salicaria), la cealalta in spice lungi si subtiri (Lythrum virgatum).Rachita + suf. -an.

URZICA ~ci f. 1) Planta cu tulpina e****a, avand frunze opuse, inegal dintate, acoperite (ca si tulpina) de peri urticanti, folosita in industria textila, in medicina si ca aliment. ◊ ~-moarta planta erbacee asemanatoare cu urzica, dar cu peri neurticanti si cu flori albe sau rosii-purpurii. 2) Tesatura pentru saci, confectionata din fibrele unei astfel de plante. [G.-D. urzicii] /<lat. urdica

DIURN, -A adj. Care se petrece in timp de o zi. ◊ Miscare diurna = miscare aparenta de la est la vest a astrilor pe sfera cereasca, care are loc in 24 de ore; maree diurna = tip de maree caracterizat prin aceea ca in 24 de ore are loc o maree inalta si una joasa. ♦ Care se face in timpul zilei, de zi. ♦ (Despre flori) Care se deschide numai la lumina. [Pron. di-urn. / < fr. diurne, it. diurno, lat. diurnus].

ESENTA, esente, s.f. Lichid volatil, cu aroma puternica, numit si ulei eteric, extras din plante aromatice sau mirodenii (petale, flori, frunze, fructe, scoarta, radacina) sau produs sintetic (aroma de cocos, de rom, de anason, de vanilie) care pastreaza integral proprietatile acestora (aroma, gust, principii active); se utilizeaza in scopuri medicinale, in parfumerie sau ca aromate in cofetarie si patiserie, sub forma de solutie alcoolica (esenta de vanilie, de migdale) sau ca ulei aromatizat (ulei de lamaie, de menta, de trandafir); se obtin esente si prin reducerea unei fierturi (esenta de ciuperci), prin infuzare (apa de trandafiri, de flori de portocal) sau prin macerare de materii vegetale (trufe, usturoi, ceapa, frunze) in otet sau in vin, utilizate pentru asezonarea preparatelor culinare.

BRUMA1 s. f. 1. Cristale de gheata care se formeaza noaptea pe plante, pe pamant sau pe suprafata corpurilor libere, in urma scaderii temperaturii sub zero grade. ◊ Compus: (reg.) floarea-brumei = brandusa. 2. (Pop.) Chiciura, promoroaca. 3. Strat fin alburiu care acopera unele fructe (sau plante). 4. Fig. Cantitate mica de... ◊ Expr. Ce bruma... sau bruma ce..., ce bruma de... = nimica toata, putin. – Lat. bruma.

altern, -a adj. (lat. alternus. V. subaltern). Geom. Se zice despre unghiurile situate in partile opuse secantei cind doua drepte paralele is taiate de alta. Unghiuri alterne interne, situate in auntru [!] celor doua paralele in partea opusa secantei, cum is cele doua unghiuri A si B. Unghiuri alterne externe, situate afara din cele doua paralele in partea opusa secantei, cum is cele doua unghiuri C si D. (Unghiurile alterne interne is egale intre ele, si tot asa si cele alterne externe). Bot. Frunze, flori alterne, asezate de fie-care parte a ramurii, dar nu una in fata alteia.

DULCEATA, dulceturi, s. f. 1. Insusirea de a fi dulce; gustul mancarurilor sau bauturilor dulci sau indulcite; p. ext. gust placut al unei mancari sau bauturi. 2. Preparat alimentar facut din fructe sau petale de flori fierte in sirop de zahar. 3. Aliment extrem de gustos; bunatate. 4. Fig. Calitatea de a fi placut; ceea ce desfata pe cineva sau procura cuiva o senzatie placuta. ◊ Loc. adv. Cu dulceata = cu drag; din toata inima. ♦ Placere, desfatare; multumire sufleteasca, bucurie, fericire. 5. Fig. Blandete, bunatate, duiosie. [Pl. si: dulceti] – Dulce + suf. -eata.

CREASTA, creste, s. f. 1. Excrescenta carnoasa, de obicei rosie si dintata, sau mot de pene pe care le au la cap unele pasari. ◊ Compus: creasta-cocosului = a) planta erbacee cu frunze ovale, cu flori rosii sau galbene, reunite la varful tulpinii in forma de creasta ondulata (Celosia cristala); b) numele a doua specii de ferigi cu sporii dispusi pe fata interioara a frunzelor (Polystichum braunii si lobatum); c) numele unei ciuperci mari, comestibile, cu tulpina carnoasa, groasa, foarte ramificata (Clavaria flava). ♦ (Anat.) Proeminenta osoasa. 2. Partea cea mai de sus a unui munte, a unei case, a unui copac, a unui val de apa etc. 3. Coama de acoperis. 4. (In sintagma) Creasta de taluz = linia de intersectie dintre fata unui taluz si suprafata terenului natural sau a platformei unui rambleu. – Lat. crista.

PRIBOI s. I. (TEHN.) dorn, (reg.) duslag, (prin vestul Transilv.) sclidiritor. (~ pentru perforarea unei piese metalice.) II. (BOT.; Geranium macrorrhizum) (reg.) banat, bribor, cumatra, muscata, floarea-raiului, floarea-vinului, floarea-viorii, pliscul-cucoarei, poala-Sfintei-Marii, poala-Santei-Marii, talpa-gastii.

MONOCICLIC, -A adj. 1. (biol.; despre unele specii) care prezinta o singura perioada de inmultire pe an. 2. (despre flori) dispus intr-un singur verticil. 3. (despre compusi organici) care contine un singur ciclu in formula. (< fr. monocyclique)

VEXIL2 s. n. 1. petala superioara a florilor leguminoaselor care formeaza steguletul. 2. ansamblul barbelor de aceeasi parte a rahisului unei pene de pasare. (< fr. vexille)

SCROFULARIACEE (‹ fr.) s. f. pl. Familie de plante dicotiledonate, erbacee, rar arbori sau arbusti, cu flori hermafrodite, solitare sau in inflorescente, si fructe in general capsule (Scrophulariaceae). Unele sunt semiparazite (sor-cu-frate), altele parazite (muma-padurii). Importante ca plante ornamentale (gura-leului) sau medicinale (degetarul, lumanarica).

GHIRLANDA, ghirlande, [(pop.) ghirlanzi]. s. f. Impletitura decorativa in forma de lant sau de cununa, facuta din frunze, flori (si fructe). ♦ Element ornamental, in arhitectura si in artele decorative, avand aspectul unei astfel de impletituri. [Var.: ghirlanta s. f.] – Din fr. guirlande.

MAGNOLIE, magnolii, s. f. Nume dat unor arbori exotici cu flori frumoase, mari, albe sau rosii, placut mirositoare, ale caror frunze sunt (la unele specii) intotdeauna verzi, cultivati ca plante decorative (Magnolia). [Pr.: -li-e] – Din germ. Magnolie, fr., it. magnolia.

VARSTA2, varste, s. f. (Reg.) 1. Dunga sau banda de alta culoare (intr-o tesatura, in penajul unei pasari etc.); ornament care consta in dungi de alta culoare. 2. Manunchi de flori, buchet. [Var.: vrasta s. f.] – Din scr. vrsta.

MACRIS s. m. Planta erbacee cu frunze alungite si acrisoare, cultivata ca planta alimentara sau medicinala (Rumex acetosa).Macris marunt = varietate de macris cu frunzele in forma de spada si cu flori rosietice (Rumex acetosella). Macrisul calului = varietate de macris cu frunzele usor incretite si cu flori verzui (Rumex conglomeratus). ◊ Compus: macrisul-iepurelui sau macrisul-caprei = planta erbacee cu frunze acrisoare acoperite cu peri, asemanatoare ca forma cu ale trifoiului, si cu flori albe, rosietice sau albastrui (Oxalis acetosella).Sare de macris = numele popular al unei combinatii de acid oxalic cu oxalat acid de potasiu. – Et. nec. Cf. acru.

MANUNCHI, manunchiuri, s. n. 1. Cantitate de fire de grau, de iarba etc. care poate fi cuprinsa cu mana; mana, manusa (2). 2. (De obicei urmat de determinari introduse prin prep. „de”) Buchet de flori. ♦ Legatura de mai multe obiecte de acelasi fel, stranse laolalta. 3. Maner (la unele arme), coada, plasea. [Pl. si: (rar, m.) manunchi.Var.: manuchi s. n.] – Lat. manuclus.

cinteza (cinteze), s. f. – Mica pasare cintatoare (Fringilla coelebs). – Var. cintez, cintita, cintezoi, tintizoi. Creatie expresiva, bazata pe radacina expresiva cint- care imita cintecul pasarilor cintatoare (Densusianu, Bausteine, 476; Hiecke 135; Pascu, I, 64; Draganu, Dacor., III, 695; DAR); cf. lat. cincitare „a cinta mierla”, mr. ciona „cinteza”, megl. cifinca „cinteza”, bg. cinka „cinteza”. Der., prin intermediul suf. -za, cf. pupaza. Cinflor, s. m. (grangur, Oriolus galbula) pare deformatie prin intermediul unei etimologii populare de la *cintior, cf. celalalt nume al sau pisca-n flori (DAR).

DEDITEL (‹ bg.) s. m. 1. (La pl.) Denumire data speciilor de plante erbacee perene, toxice, din genul Pulsatilla, familia ranunculaceelor, cu frunze paroase, penat- sau palmat-compuse si flori mari, de culori diferite; (si la sg.) planta care face parte dintr-una din aceste specii; adormitele; sisinei. 2. (ZOOL.) Deditel-de-mare = actinie.

SAXIFRAGACEE (lat. saxum) s. f. pl. Familie de plante dicotiledonate, erbacee sau lemnoase, adesea cu rozete bazale, cu flori avand 5 (4) petale libere. Cuprinde 75 de genuri cu peste 800 de specii, printre care unele plante scunde din genul Saxifraga care cresc pe stancarii (de ex. ochii soricelului) sau in etajul alpin si in tundra, dar si plante de ghiveci (ex. Saxifraga sarmentosa) si arbusti decorativi ca lamaita (Philadephus coronarius) sau Deutzia.

IMPANAT, -A, impanati, -te, adj. 1. (Despre pasari) Acoperit cu pene. ♦ (Inv.; despre sageti) Careia i s-a fixat o pana de pasare in capatul neascutit pentru a putea zbura mai usor la lansare; care este prevazut cu o pana. ♦ (Reg.) Impodobit cu flori, plin cu flori. 2. (Despre un loc, un teren etc.) Plin, intesat, impanzit. 3. (Despre carne sau despre unele legume) In care s-au introdus bucati de usturoi, de slanina etc. 4. (Rar; despre obiecte sau unelte formate din bucati) Intepenit, fixat cu o pana de lemn sau de metal. [Var.: (Inv.) impenat, -a adj.] – V. impana.

STRAT ~uri n. 1) Material intins aproximativ uniform pe o suprafata sau intre doua suprafete; patura. ~ de nisip. 2) geol. Depunere de roci sedimentare cu o grosime si o structura aproximativ omogena. 3) Fasie de pamant mai ridicata, pe care se seamana legume sau flori; vatra; razor. 4) fig. Patura, categorie sociala. 5) Partea de jos pe care se reazema unele obiecte sau unelte. ◊ ~ al pustii partea de lemn a pustii pe care se fixeaza teava si mecanismul acesteia. /<fr. stratum, fr. strate

ALTERN, -A adj. Unghiuri alterne = unghiurile formate in interiorul a doua drepte paralele taiate de o secanta; frunze (sau flori) alterne = frunze (sau flori) care cresc de o parte si de alta a tulpinii sau a ramurilor unei plante la distante diferite; (agr.) sistem altern = sistem de agricultura bazat pe alternarea culturilor. [< fr. alterne, cf. lat. alternus].

ARCIMBOLDO (ARCIMBOLDI), Giuseppe (c. 1527- 1593), pictor italian. Portrete simbolice compuse din flori, scoici, carti, fructe etc. („Primavara”, „Bibliotecarul”). Prin originalitate si fantezie a anticipat pe unii suprarealisti.

ciucura adv. (d. ciucure, adica „multe ca niste ciucuri”). Nord. Cladara, ciotca, in mare numar (vorbind mai ales de flori si poame pe ramuri).

HETEROGONIE s. f. (Biol.) 1. Formare pe acelasi individ a doua sau trei tipuri de flori diferite din punctul de vedere al androceului. 2. Insusire a unor specii de a prezenta una sau mai multe reproduceri partenogeneticeVezi nota urmate de una s*****a. – Din fr. heterogonie.

RUJA1, ruje, s. f. 1. (Reg.) Maces. ♦ Trandafir. ♦ Fig. (Pop.) Nume dat unei persoane frumoase. 2. Fig. (Reg.) Roseata, rumeneala in obraz. 3. Planta erbacee cu frunze carnoase si flori galben-purpurii, grupate intr-un buchet, care creste pe stancile din regiunea alpina (Sedum rosea) 4. Compus: ruji-galbene = planta avand tulpina fara peri, cu frunze ovale si cu flori galbene; marita-ma-mama (Rudbeckia laciniata). [Pl. si: ruji] – Din bg., scr. ruza.

VERTICIL, verticile, s. n. Mod de asezare a florilor, a frunzelor sau a ramurilor in forma de cerc, la acelasi nivel, in jurul unei axe. – Din fr. verticille, lat. verticillus.

PERICLIN s. n. 1. totalitatea frunzelor sau bracteelor care formeaza involucrul florilor din familia compozeelor. 2. zona in care formatiunile geologice de pe cele doua flancuri ale unei cute se apropie si se unesc. (< fr. pericline)

brustur si brusture m. (got. gep. burst, tep, ghimpe, dim. burstilo, de unde s’a facut brustilo, apoi brusture; vgerm. burstia, tep, de unde fr. brosse, tufa, perie; ngerm. borste, anglosaxon byrst, brystl, tep, par de porc; engl. bristle, tep, par de porc, bur [d. burz si burzu], tepos, zbirlit. V. bursuc. Cp. cu fluture, strugure, viezure). Lipan, o buruiana din familia compuselor (scai), cu frunze mari cit niste palarii (lappa sau arctium). Brustur dulce, captalan. Brusturu oii, o laptuca veninoasa cu frumoase flori galbene, numita si brustan (cp. cu sirb. brstan, iedera) si clocociov (buphtalmum c*********m sau telekia speciosa).

cotor n., pl. oare (var. din catur). Trunchi de planta mai mica: cotor de floarea soarelui, de cinepa. Registru cu cotor (dupa fr. registre a souche), registru de chitante duple [!], una primitorului, si alta (care ramane in registru ca un cotor) casierului.

BARBA, barbi, s. f. 1. Par care creste la barbati pe barbie si pe obraji. ◊ Loc. adv. In barba = pe ascuns, numai pentru sine. ◊ Expr. (Fam.) A se trage de barba (cu cineva) = a fi foarte intim cu cineva, a se bate pe burta (cu cineva). (Arg.) A pune (sau a trage) barbi = a minti, a insira verzi si uscate. ◊ Compuse: barba-caprei = denumire data mai multor specii de plante erbacee perene, cu frunze lungi si inguste si cu flori galbene (Tragopogon); barba-imparatului = planta erbacee cu flori de diferite culori, care se cultiva ca planta de ornament si a carei radacina are proprietati purgative; norea (Mirabilis jalapa); barba-lupului = planta erbacee cu flori galbene (Crispis biennis); barba-ursului = coada-calului. 2. Barbie. 3. Smoc de par pe care il au unele animale sub bot. 4. Tepii de la spicele cerealelor. – Lat. barba.

FOARFECE, foarfece, s. n. 1. Unealta sau masina unealta pentru taiat, actionata manual sau mecanic, compusa din doua lame taioase suprapuse, avand fiecare cate un maner inelar si fiind unite intre ele la mijloc cu un surub. ♦ (In forma foarfeca) Saritura care se executa ridicand picioarele unul dupa altul, ca miscarea lamelor unui foarfece, practicata in unele sporturi. 2. (Ec.; in sintagma) Foarfeca sau foarfecele preturilor = decalaj intre diferite preturi. 3. Nod marinaresc format din doua sau din trei bucle, folosit la legarea unei parame. 4. (Bot.; in compusul) Foarfeca-baltii = planta acvatica (submersa), cu frunze rigide dintate, cu flori albe, deschise la suprafata apei (Stratiotes aloides). – [Var.: foarfeca, foarfeci, s. f., foarfec s. m.] – Lat. forfex, -icis.

SURGUCI, (1) surguciuri, s. n., (2) surguci, s. m. 1. S. n. Panas din pene (de strut) impodobit cu pene scumpe, purtat la turban sau la islic de sultani, de inalti demnitari turci sau de unii domni romani. 2. S. m. Planta erbacee cu frunzele divizate in numeroase segmente liniare si cu florile albastrui-violete, roz, albe sau pestrite, cultivata ca planta ornamentala (Consolida ajacis). – Din tc. sorguc.

UMBELA ~e f. bot. Inflorescenta in care pedunculii fiecarei flori pornesc din acelasi nod al tulpinii si se ridica pana la acelasi nivel (ca spitele unei umbrele). /<lat. umbella, fr. ombelle

PERICLIN s.n. 1. (Bot.) Totalitatea frunzelor sau bracteelor care formeaza involucrul florilor din familia compozeelor. 2. (Geol.) Zona in care formatiunile geologice de pe cele doua flancuri ale unei cute se apropie si se unesc. [< fr. pericline].

TRAISTA, traiste, s. f. 1. Obiect in forma de sac, confectionat din panza groasa sau din lana si prevazut cu o baiera pentru a fi agatat, care serveste la transportul sau la pastrarea unor obiecte, mai ales a mancarii; straita. ◊ Expr. Cu traista in bat, se spune despre cineva care nu are locuinta stabila sau care este foarte sarac. A-i bate (cuiva) vantul in traista= a fi extrem de sarac. Traista goala (sau usoara) = saracie. A-i manca (cuiva) cainii din traista = a fi prostanac. A prinde (pe cineva) cu rata in traista = a prinde (pe vinovat) asupra faptului. ♦ Spec. Sac mic de panza deasa din care se da hrana cailor. 2. Continutul unei traiste (1). 3. Compus: traista-ciobanului = planta erbacee din familia cruciferelor, cu frunze lungi, crestate, dispuse in rozeta, cu flori mici albe si cu fructe triunghiulare, folosita ca planta medicinala (Capsella bursa-patoris).Cf. alb. traste, trajste.

BOBOC ~ci m. 1) Pui de gasca sau de rata. ◊ Toamna se numara ~cii rezultatul unei munci se apreciaza la sfarsit. A paste (sau a pazi) ~cii a pierde timpul in zadar. 2) fig. floare care abia incepe sa se deschida. 3) fig. Persoana care abia face primii pasi intr-un domeniu de activitate; novice; incepator; debutant. /<ngr. bubuki

BATUT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A BATE. ◊ A se da ~ a se lasa convins; a ceda. Lapte ~ lapte usor fermentat, cu gust acrisor; lapte prins. Bani ~ti bani in numerar; bani disponibili; bani gheata. 2) (despre flori) Care are petale multe si dese; bogat in petale. 3) (despre struguri) Care are bobite multe si strans lipite una de alta. 4) (despre drumuri, carari) Care este supus unei circulatii intense; umblat; batatorit. /v. a bate + suf. ~ut

DINTE ~ti m. 1) Formatie osoasa fixata in maxilar care serveste pentru a musca, a rupe si a mesteca hrana sau ca mijloc de aparare. ◊ ~ti de lapte primii dinti care le cresc copiilor (si care cad, fiind inlocuiti cu altii). Soare cu ~ti soare pe timp geros sau racoros. A se tine de ceva cu ~tii a nu se lasa de ceva cu nici un pret. Printre ~ti a) nelamurit, nein-teles; b) fara dorinta; in mod ostil. A-si lua inima in ~ti a-si face curaj; a indraz-ni. Inarmat pana in ~ti echipat cu tot felul de arme. A avea un ~ impotriva (sau contra) cuiva a purta cuiva pica. A scoate cuiva si ~tii din gura a lua cuiva tot ce are; a despuia. A sta cu ~tii la stele a nu avea ce manca. 2) Fiecare dintre piesele in forma de cui ale unei unelte agricole; colt. 3) (la obiecte sau piese) Zimt sau crestatura pe margine. ~tii feras-traului. 4) bot.: ~tele d******i planta cu flori rosii, albe sau verzui, care creste prin locuri umede (mlastini, balti). /<lat. dens, ~ntis

TUTUN ~uri n. 1) Planta erbacee cu tulpina inalta, cultivata pentru frunzele ei mari alungite, care, fiind uscate si supuse unei tehnologii speciale, se fumeaza (mai rar se prizeaza sau se mesteca). ◊ ~ turcesc tutun cu tulpina puternic ramificata si cu flori dispuse in ciorchine. 2) Preparat din frunzele uscate ale acestei plante. ~ de pipa. /<turc. tutun, ngr. tutum

BIBILICA, bibilici, s. f. 1. Pasare domestica de marimea unei gaini, cu pene negre-cenusii impestritate cu alb si cu o proeminenta cornoasa pe frunte (Numida meleagris). 2. Planta erbacee cu flori pestrite (Fritillaria meleagris).Cf. bg., scr. biba.

MATREATA s. f. I. Particele de epiderma de culoare albicioasa, care se desprind de pe pielea capului. ♦ Spec. Pitiriazis. II. 1. (Bot.) Matasea-broastei. 2. (Reg.) Planta erbacee cu tulpina rosie, ramificata si cu flori trandafirii (Peplis portula). 3. Compus: matreata-de-arbori sau matreata-brazilor = un fel de lichen care creste mai ales, zpanzurand ca niste firisoare alburii; matasea-bradului (Usnea barbata).Et. nec. Cf. lat. *matricia.

MATURA, maturi, s. f. 1. Obiect de uz casnic in forma unui manunchi, facut din tulpinile plantei cu acelasi nume sau din nuiele, paie etc., cu care se curata o suprafata. ◊ Loc. vb. A da cu matura = a matura (1). 2. Numele a doua plante erbacee intrebuintate la confectionarea maturilor (1); a) planta bogat ramificata, cu flori verzi si violete; mei-tataresc (Sorghum vulgare); b) planta inalta pana la 2 metri, cu frunza lata si cu tulpina bogata in materii zaharoase (Sorghum saccaratum). ♦ Lan de maturi (2). 3. Planta erbacee cu tulpina ramificata, stufoasa, cu frunze mici, alungite, de un verde-deschis, cu flori verzi, folosita la confectionarea maturilor (1) (Kochia scoparia). 4. (In sintagma) Maturi de vrajitoare = simptom de boala la pomii fructiferi si la unii arbori, cauzat de unele ciuperci microscopice sau de bacterii si caracterizat prin aparitia pe ramurile atacate a unor ramificatii degenerescente subtiri si dese. – Et. nec.

VARSTA1 ~e f. 1) Durata de timp socotita de la nasterea unei fiinte pana la un anumit moment din viata ei; etate. ◊ In ~ batran. Intre doua ~e nici tanar, nici batran. In floarea ~ei tanar. 2) Numar de ani care se cer pentru ca o persoana sa fie supusa unor obligatii sau sa se bucure de anumite drepturi. ~ scolara. ~ de recrutare. 3) Fiecare dintre perioadele determinate istoric; epoca; ev. [G.-D. varstei; Sil. var-sta] /<sl. vrusta

ASTER s.m. 1. (Bot.) Planta erbacee decorativa cultivata pentru florile sale colorate in diferite tonuri de roz si violet; (pop.) steluta. 2. (Biol.) Formatie filamentoasa cu aspect radiant care inconjura centrosfera unei celule. V. astrosfera. [< fr. aster, cf. gr. aster – stea].

GHIRLANDA s. f. 1. impletitura de frunze sau de flori in forma de lant sau de cununa; ornament de aceasta forma, in arhitectura sau in artele decorative. 2. (mar.) infasurari ale unei parame, la anumite distante, pentru a-i mentine forma. 3. ansamblu de piese de legatura in forma de V, care imbina etrava cu bordajul. (< fr. guyrlande, it. ghirlanda)

BARBA barbi f. 1) Par care creste (la barbati) pe barbie si pe obraji. A-si lasa ~. ◊ A rade in ~ a rade pe ascuns, numai pentru sine. A vorbi in ~ a spune ceva incet; a vorbi numai pentru sine. Cati peri in ~ in numar foarte mare. 2) v. BARBIE. 3) Smoc de par care creste la unele animale sub bot. 4) Totalitate a tepilor unui spic de cereale. ◊ ~a-imparatului planta erbacee, cultivata mai ales in scopuri decorative, avand flori de diferite culori si radacini cu proprietati purgative. ~a-caprei a) planta erbacee, avand frunze lungi si inguste, flori galbene si fructe achene de forma lunguiata; b) ciuperca comestibila sub forma unor ace suculente. [G.-D. barbii] /<lat. barba

blocare s.f. 1. actiunea de a (se) bloca. 2. (poligr.) culegere intentionata a uneia sau a mai multor litere cu floarea in jos pentru a atrage atentia corectorului. 3. (cont.) ~ a contului = sistare de catre banca a platilor din contul de decontare al unei intreprinderi sau institutii. 4. imposibilitate de functionare, de aplicare a unei reguli. (< bloca)

CICLIC, -A I. adj. 1. care se desfasoara in cicluri; periodic. ◊ (despre compozitii muzicale) alcatuit din mai multe parti independente. 2. (despre flori) toate elementele dispuse in verticil. 3. (despre compusi chimici) care are catenele inchise in ciclu. II. s. n. (cinem.) suita de desene, fazele unei miscari care, functional, se repeta. (< fr. cyclique, gr. kyklikos)

BIBILICA, bibilici, s. f. 1. Pasare domestica de marimea unei gaini, cu pene negre-cenusii impestritate cu alb si cu o proeminenta cornoasa pe frunte (Numida meleagris). 2. Mica planta erbacee, cultivata pentru florile ei frumos impestritate (Fritillaria meleagris).Comp. bg., sb. biba.

ZOREA, zorele, s. f. (La pl.) Nume dat mai multor specii de plante agatatoare ornamentale, cu flori mov-roscate sau albastre, avand corola in forma de palnie; buna-dimineata, adormitele (Ipomaea, Pharbitis); (si la sg.) planta care face parte dintr-una din aceste specii. – Zori1 + suf. -ea.

SANSEVIERIA (de la R. de Sangro, print de Sanseviera), planta decorativa de apartament din fam. agavacee (S. trifasciata) originara din Africa. Din radacina pornesc direct frunze lungi, lanceolate, rigide si lucioase, verzi, cu dungi neregulate albe-argintii care ii dau un aspect zebrat. Unele soiuri au marginea frunzelor tivita cu galben. Infloreste foarte rar; inflorescenta este un ax lung pe care sunt dispuse din loc in loc flori albe, tubulare, placut mirositoare. Planta putin exigenta la lumina, foarte rezistenta. Sin. sabiuta (2).

STRAT, straturi, s. n. 1. Material, substanta repartizata relativ uniform pe o suprafata de alta natura (pentru a o acoperi) sau intre alte doua suprafete de alta natura (pentru a le desparti). 2. Fasie compacta dintr-o materie, aflata in interiorul unei mase de natura diferita. ♦ Depozit de roci sedimentare sau metamorfice cu o compozitie relativ omogena, care se gaseste, sub forma unei panze, intre alte depozite. 3. Influenta externa exercitata asupra unei limbi date. 4. Fig. Parte dintr-o clasa sociala; categorie, patura sociala. 5. Fasie de pamant, cu carari pe margini, pe care se seamana legume sau flori; fasie de pamant impreuna cu vegetatia respectiva. 6. (Pop.) Culcus, asternut pentru animale. 7. (Pop.) Pat, asternut pentru oameni. 8. Nume dat partii de jos pe care se reazema unele obiecte sau unelte; postament. 9. Patul pustii. [Pl. si: strate] – Lat. stratum.

SALBA ~e f. 1) Podoaba (de margele, de pietre scumpe etc.), purtata la gat; colier; colan. ◊ ~-moale arbust inalt, cu flori verzui, cu fructe capsule de culoare rosie, din al carui lemn se obtine un carbune fin, folosit in pictura. 2) (la bovine si la unele ovine) Cuta a pielii ce se formeaza pe partea de jos a gatului; fanon. [G.-D. salbei] /<lat. subalba

INCARCAT2, -A, incarcati, -te, adj. 1. (Despre un vehicul, un agregat de prelucrare etc.) Umplut, plin cu ceva. ♦ (Despre oameni sau animale) Care poarta o incarcatura. ♦ (Despre o gura de foc) Cu proiectilul introdus in arma. 2. (Despre plante) Plin de fructe sau de flori. 3. Fig. Exagerat, marit (in scopul de a insela). 4. (In sintagmele) Aer incarcat = aer viciat, greu de respirat. Atmosfera incarcata = a) atmosfera plina de electricitate, premergatoare unei furtuni; b) fig. stare de incordare, de tensiune. Stomac incarcat = stomac balonat din cauza mancarii excesive. Limba incarcata = limba cu infatisare specifica unei indigestii. 5. (Despre acumulatoare electrice) In care s-a acumulat energie; (despre condensatoare electrice) ale carui armaturi au sarcina electrica. – V. incarca.

LABIAT, -A, labiati, -te, adj. (Despre corole si calicii) Care are forma unei palnii cu marginea taiata in doi lobi principali, asezati unul deasupra altuia ca niste buze. ♦ (Despre plante) Care are corola si caliciul de forma definita mai sus. ♦ (Substantivat, f.pl.) Familie de plante dicotiledonate cu frunze opuse si cu flori in inflorescente compuse; (si la sg.) planta care face parte din aceasta familie. [Pr.: -bi-at] – Din fr. l***e.

MEI subst. 1. S. m. Planta erbacee din familia gramineelor, cu inflorescenta ramificata si cu flori albe-galbui, folosita ca nutret pentru vite; parang, pasat (Panicum miliaceum); p. restr. semintele acestei plante, folosite in trecut pentru hrana oamenilor, azi mai ales ca hrana pentru vite si pasari. ◊ Mei marunt (sau pasaresc) = varietate de mei ale carei flori sunt dispuse in spiculete care formeaza o inflorescenta compusa; meisor (Panicum capillare). ♦ Compuse: mei-pasaresc = planta cu frunze in forma de lance si cu fructele ca niste boabe mici, alburii si foarte lucitoare (Lithospermum officinale); mei-pasaresc (sau -nebun) = mohor; mei-tataresc = matura (2 a); mei-paduret = meisor; mei-lung sau meiul-canarilor = iarba-canarasului. 2. S. n. Meiste. – Lat. milium.

CORN2 ~uri n. 1): ~ul abundentei (sau belsugului) corn cu fructe si flori simbolizand belsugul. 2) Franzeluta in forma de semicerc. 3):~ul lunii luna in prima si in ultima faza, cand se aseamana cu o secera. 4) :~ul-secarei ciuperca parazita la unele cereale. /<lat. cornu

POALA ~e f. 1) Partea de la talie in jos a unui obiect de imbracaminte. ◊ A trage (pe cineva) de ~e a) a atrage atentia cuiva; b) a nu-i da pace cuiva, plictisindu-l cu rugaminti. A tine (pe cineva) langa (sau la) ~ele sale a nu-i da cuiva prea multa libertate. A se tine de ~a (sau ~ele) mamei a sta numai langa mama. ~ alba scurgere v******a de lichid albicios, uneori purulent; leucoree. 2) Adancitura formata prin ridicarea partii de jos a unei rochii, fuste sau a unui sort (in care se pot pune diferite obiecte). ◊ Placinta (cu) ~e (sau ~ele-n brau) v. PLACINTA. ~a-randunicii planta agatatoare cu flori albe sau roz care au forma de palnie; volbura. 3) Cantitate de obiecte cat pot incapea intr-o astfel de adancitura. O ~ de nuci. 4) Partea corpului dintre brau si genunchi (impreuna cu imbracamintea) la o persoana care sade. 5) Partea de jos a unei ridicaturi. ~ele dealului. ◊ ~ele padurii marginea unei paduri. ~ele copacului partea de jos a coroanei copacului. /<sl. palo

BARBA, barbi, s. f. 1. Parul care creste la barbati pe barbie si pe obraji. ◊ Loc. adv. In barba = pe ascuns, numai pentru sine. Rade in barba.Expr. A trage nadejde ca spanul de barba = a nadajdui ceva ce nu se poate realiza. (Arg.) A pune (sau a trage) barbi = a minti, a insira verzi si uscate. ◊ Compuse: barba-caprei = planta erbacee cu flori galbene-deschise (Tragopogon major); barba-imparatului = planta erbacee cu flori de diferite culori, care se cultiva ca planta de ornament si a carei radacina are proprietati purgative (Mirabilis Jalapa); barba-lupului = planta erbacee cu flori galbene (Crispis biensis); barba-ursului = planta erbacee a carei tulpina se intrebuinteaza in medicina si in industrie (Equisetum arvense). 2. Barbie. 3. Smoc de par pe care-l au unele animale sub bot. 4. Tepii de la spicele cerealelor. – Lat. barba.

andrea (Mold. Olt. Ban.), indrea (Pt. Rar) si undrea (Munt. Trans.) f., pl. ele (dupa numele sfintului Andrei, o sarbatoare la inceputu iernii, cind se da zor cu impletitu coltunilor, dupa cum si sfintu Neculai inseamna si „varga sau bici de batut copiii” si dumitrita „o floare care infloreste pe la sfintu Dumitru”). Ac mare (de metal ori de lemn) cu care se impletesc coltunii s. a. (Patru andrele servesc la tinut coltunu si una la impletit. Clavicula (un os). undrea m., gen. al lui. Vechi Decembre, prima luna a iernii. V. acusor.

BROASCA, broaste, s. f. I. Nume dat mai multor animale amfibii din clasa batracienilor, fara coada, cu picioarele dinapoi mai lungi, adaptate pentru sarit, cu gura larga si ochii bulbucati. ◊ Expr. Ochi de broasca = ochi bulbucati. ◊ Compus: broasca-testoasa = nume dat mai multor specii de reptile cu corpul inchis intr-o carapace osoasa, dintre care unele traiesc pe uscat (Testudo graeca si hermanni), iar altele in apa (Emys orbicularis). II. 1. Compus: broasca-apei = planta erbacee acvatica cu frunze lucioase, cufundate in apa, si cu flori verzui (Potamogeton lucens). 2. Planta arborescenta exotica cu flori mari, galbene si cu frunze groase, cultivata ca planta de ornament (Opuntia ficus indica). III. Mecanism montat la o usa, la un sertar etc., pentru a le incuia cu ajutorul unei chei. – Lat. *brosca.

gradina (gradini), s. f. – Suprafata de teren arabil pe care se cultiva legume, flori sau pomi fructiferi. – Mr., megl. gardina. Bg., sb. gradina (Cihac, II, 115; Meyer 119; DAR), cf. gard, si alb. gradine.Der. gradinar, s. m. (persoana care se ocupa de cultivarea unei gradini), cf. bg. gradinar (Conev 76), sb. gradinari; gradinareasa (var. gradinarita), s. f. (femeie care se ocupa de cultivarea unei gradini; sotie de gradinar); gradinaresc, adj. (de gradina); gradinari, vb. (a cultiva sau a ingriji gradini); gradinarie, s. f. (horticultura); gradinarit, s. n. (horticultura).

PARTER, partere, s. n. 1. Parte a unei cladiri situata la nivelul solului (sau putin deasupra lui); totalitatea incaperilor situate in aceasta parte a cladirii. 2. Parte a unei sali de spectacole cuprinsa intre scena si fundul salii. ♦ Totalitatea spectatorilor care ocupa locurile din aceasta parte a salii. 3. Parte dintr-o gradina sau dintr-un parc rezervata cultivarii florilor sau a gazonului. – Din fr. parterre.

cerentel (cerentei), s. m. – Planta cariofilacee (Geum urbanum). Numele se da si altor plante si flori (Geum rivale; Dryas octopetale). – Var. ceritica. Lat. cerinthe, cu suf. dim. -el (Densusianu, Rom., XXXIII, 73: Puscariu 345; REW 1831; DAR). Pentru var., cf. Pascu, Beitrage, 26, care o explica prin intermediul unei schimbari de suf. Totusi, Tiktin presupune ca ceritica este un der. de la ceara (cf. fr. fleur de cire), si ca de la ea provine var. cerentel.

RACLA ~e f. pop. 1) Lada speciala in care se pune mortul pentru a fi inmormantat; sicriu; cosciug. 2) Cutie de lemn cu capac in care se pastreaza unele produse alimentare. 3) Lada de lemn ornamentata in care se pastreaza hainele. 4) Despartitura a unui hambar (unde se tin cereale, faina etc.). 5) Portiune dreptunghiulara de teren semanata cu legume sau cu flori; vatra. 6) Panza urzita cu doua feluri de bumbac. /<bulg. rakla

CARMAZ s. m., s. n. 1. S. m. Planta erbacee cu flori mici albe-roz, cu fructe in forma de bobite mici rosii sau negre, intrebuintate drept colorant (Phytolacca decandra). 2. S. n. Materie coloranta rosie, extrasa din fructele de carmaz (1) sau din gogosile unei insecte originare din Mexic; carmin. – Din tc. kirmız.

CENUSAR, (1) cenusare, s. n., (II, III) cenusari, s. m. I. S. n. 1. Cutie de metal asezata sub gratarul locomotivei sau al unei sobe de incalzit, al unui cuptor etc. in care cade cenusa rezultata din ardere. 2. Atelier sau sectie dintr-o fabrica de tabacarie in care se executa operatiile premergatoare tabacirii. ♦ Bazin folosit in tabacarie, in care se pun pieile crude, cu o solutie de lapte de var, pentru a le curata de par. ♦ Solutie de lapte de var proaspat sau alcalin, folosita pentru depilarea pieilor crude si indepartarea epidermei. 3. Urna in care se pastreaza cenusa unei persoane incinerate; urna cinerara. II. S. m. (Inv. si ir.) Scriitor de cancelarie, copist (prost). III. S. m. Arbore ornamental originar din China, inalt, cu coroana ovala, cu frunze compuse si cu flori mici verzi-galbui (Ailanthus altissima). – Cenusa + suf. -ar.

COSITA, cosite, s. f. 1. Parul lung al femeilor, impletit in una sau doua cozi; p. gener. par. ◊ Expr. A impleti cosita alba = a ramane fata batrana, nemaritata. ♦ Suvita de par. 2. Planta erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze terminate cu un carcel ramificat, cu flori mici, albe-albastrui (Vicia hirsuta). – Din bg. kosica.

CUC, cuci, s. m. 1. Pasare calatoare cu pene cenusii, cu coada lunga cu pete albe, care isi depune ouale in cuiburi straine pentru a fi clocite de alte pasari si care este cunoscuta prin sunetele caracteristice pe care le scoate (Cuculus canorus).Ceas cu cuc = ceasornic de perete care, la fiecare ora, sfert, jumatate sau trei sferturi de ora, marcheaza timpul prin sunete care intai imita cantecul cucului. (1); fig. lucru extravagant. ◊ Expr. Lapte de cuc = ceva imposibil. (A umbla) de flori de cuc = (a umbla) fara rost. ♦ (Ir.) Cuc-armenesc = pupaza. ♦ (Adverbial) Izolat, singur, strain. ◊ Expr. Singur cuc = absolut singur. 2. Intra in compunerea unor nume de plante: ciubotica-cucului, limba-cucului etc. 3. (La unele jocuri de copii) Lovitura cu mingea in inaltime. – Lat. cucus.

MIEZ ~uri n. 1) Partea inferioara, de obicei moale, a unui fruct, a unui sambure, a painii. ~ de nuca. 2) Partea din mijloc a unui lucru. ~ul osului. 3) pop. Partea comestibila, curatata de coaja, a semintelor (de floarea-soarelui, de dovleac etc.). 4) Moment cand o actiune sau un fenomen in desfasurare atinge cea mai mare intensitate; toi. ◊ ~ul noptii mijlocul, toiul noptii. ~ul verii mijlocul, toiul verii. 5) fig. Partea esentiala a unei probleme; esenta; fond. ◊ Cu ~ cu continut, cu talc. /<lat. medius

TULPINA, tulpini, s. f. 1. Parte a unui arbore cuprinsa intre radacina si coroana, care sustine ramurile, frunzele, florile si fructele si prin care trece seva la diverse parti ale plantei; trunchi; parte a unor plante erbacee din care pornesc ramurile si frunzele. 2. Tema a unui cuvant. 3. Fig. Origine a unui popor, a unei familii, a unei persoane etc. – Cf. bg., scr. turpina.

IEPURE ~i m. Mamifer rozator de talie medie, foarte sprinten, cu urechi lungi, coada scurta si cu picioarele de dinapoi mai lungi decat cele de dinainte (vanat pentru carne si blana). ◊ ~-de-casa iepure domestic, crescut pentru carne si blana. (A fi) fricos ca ~ele (a fi) foarte fricos. A alerga (sau a fugi) ca un ~ a alerga (sau a fugi) foarte repede; a fi iute de picior. Cine alearga dupa doi ~i nu prinde nici unul cel care incearca sa faca concomitent doua lucruri nu reuseste sa faca nici unul. A nu sti de unde sare ~ele a nu sti de unde poate aparea o sansa (in realizarea unui lucru, in rezolvarea unei probleme etc.). A impusca (sau a prinde) doi ~i deodata a infaptui (cu succes) doua actiuni deodata. Cati ~i la biserica nimeni. Umbra-~elui planta erbacee cu tulpina inalta avand frunze inguste, lungi si flori galbene-verzui. /<lat. lepus, ~oris

CUPA1 s. f. 1. vas de baut, pahar mai mult larg decat inalt, cu picior. ◊ recipient evazat montat pe un picior (pentru fructe etc.). ◊ caliciu. 2. obiect de metal, de cristal etc., care se atribuie ca trofeu castigatorului unei competitii sportive; (p. ext.) intrecerea insasi. 3. piesa metalica de forma unui recipient deschis, care, fixata pe un elevator, serveste la incarcarea de materiale lichide, pulverulente etc. 4. planta cu tulpina foarte scurta si o singura floare, albastra azurie. (< lat. cuppa, fr. coupe)

PARTER ~e n. 1) Parte a unei cladiri cu mai multe etaje, situata la nivelul solului. 2) Parte a unei sali de spectacole, situata la nivelul solului si cuprinsa intre scena si fundul salii. 3) Totalitate de spectatori aflati in aceasta parte a salii. 4) Suprafata de pamant intr-un parc sau intr-o gradina publica plantata cu flori sau cu iarba. /<fr. parterre

COMPOZIT, -A, compoziti, -te, adj., s. f., s. n. 1. Adj. Alcatuit din elemente disparate, felurite. ◊ Ordinul compozit (si substantivat, n.) = ordin arhitectonic antic, caracterizat in special prin capitelul cu volute si cu foi de acanta, rezultat din combinarea capitelului ionic cu cel corintic. 2. S. f. (La pl.) Familie de plante superioare, dicotiledonate, erbacee, rar lemnoase, cu frunze de obicei alterne, cu flori mici, simple si numeroase, dispuse in inflorescente in forma de capitule si adesea cu latex in organele vegetative; compozee; (si la sg.) planta din aceasta familie. ◊ (Adjectival) Planta compozita. 3. S. n. pl. (Tehn.) Materiale care reunesc intr-un singur produs unele elemente care, de obicei, nu se asociaza in mod natural. – Din fr. composite, lat. compositus.

ROZA ~e f. 1) Arbust decorativ cu tulpina inalta, ramificata si spinoasa, cultivat pentru florile lui viu colorate si placut mirositoare, folosita si in industria parfumurilor; trandafir. ◊ A sta pe ~e a o duce foarte bine. 2) floare a acestui arbust. ◊ ~a-vanturilor a) pre-zentare grafica in forma de stea a directiei punctelor c*******e, folosita la busole; b) dia-grama care fixeaza directia si viteza vantului in raport cu punctele c*******e. 3) Forma pe care o capata diamantul ca rezultat al unei slefuiri speciale. /<fr. rose, lat. rosa, ~ae, germ. Rose

SPIN ~i m. 1) Formatie cu varf ascutit si intepator, care creste pe tulpina, pe ramurile, mai rar, pe frunzele si pe fructele unor plante; ghimpe. ◊ Cununa de ~i suferinta neintrerupta; chin. A sta (sau a sedea) pe (sau ca pe niste) ~i a nu avea liniste; a fi nerabdator. A fi (sau a sta) ca un ~ in ochii (sau in inima, in coasta) cuiva a incomoda pe cineva. 2) Planta erbacee cu tulpina e****a, ramificata si ghimpoasa, cu frunze adanc crestate si cu flori rosii sau albe, dispuse in inflorescente. 3) pop. Orice planta erbacee, care are asemenea prelungiri intepatoare. 4) Varful carligului de undita. /<lat. spinus, ~a

NUMAI ll adv. 1) (atribuie celor spuse re-strictie sau exclusivitate) Nu mai mult de; nimeni altul decat; nimic altceva decat; nu in alt mod decat; nu in alt timp decat; nu in alt loc decat; nu din alta cauza decat; nu in alt scop decat; doar; exclusiv. Poate ~ atata. Acesta este ~ inceputul. ◊ Nu ~ (ca) a) pe langa; afara de; b) mai mult decat. ~ asa (sau asa ~) a) de mantuiala; b) fara a se adanci; c) fara nici un rost; fara scop; fara motiv; d) fara a urmari un folos personal; pe degeaba; e) nu altfel; f) printre altele; in treacat. 2) (exprima modalitatea unei actiuni) Gata sa; cat pe ce. Era ~ sa plece. ◊ ~ bun (sau ~ bine) asa cum trebuie; potrivit. 3) (accentueaza continutul celor spuse) ~ de ar vrea. 4) Abia. ~ a intrat si s-a pus pe lucru. 5) In intregime. Pomii sunt ~ floare. /<lat. non magis

REGINA ~e f. 1) (in unele state; folosit si ca titlu pe langa numele respectiv) Condu-catoare absoluta a tarii; suverana. ~a An-gliei. 2) Sotie de rege. 3) fig. Persoana care domina o anumita sfera prin calitatile sale exceptionale; prima in genul sau. ~a frumu-setii. ◊ ~a-noptii a) planta erbacee cu flori albe sau violete, care se deschid noaptea, raspandind un miros puternic; b) denumire data Lunii. 4) Albina femela care depune oua; matca. 5) (la jocul de sah) Piesa centrala ca importanta (a doua dupa rege), care poate fi miscata in orice directie; dama. [G.-D. regi-nei] /<lat. regina

UNILATERAL ~a (~i, ~e) 1) Care este situat pe o singura latura, pe o singura parte. flori ~e. 2) Care este orientat intr-o singura directie, intr-un singur sens. Decizie ~a. 3) (despre persoane) Care judeca dintr-un singur punct de vedere, neglijand complexitatea faptelor (date); care se limiteaza la o singura latura a chestiunii. 4) (despre con-tracte) Care angajeaza, obliga la actiuni doar una din partile contractante. /<fr. unilateral

CUPA1 s.f. 1. Vas de baut, de obicei mai mult larg decat inalt. ♦ Continutul unui astfel de vas. ♦ (Rar) Caliciu. 2. Vas de metal (pretios) care se acorda castigatorului unei intreceri sportive ca premiu; (p. ext.) intrecere sportiva care se desfasoara pentru un astfel de premiu. 3. Piesa de metal in forma de vas, care, fiind fixata pe un elevator, serveste la ridicarea cerealelor, a pamantului etc. 4. Planta cu tulpina foarte scurta, care face o singura floare albastra-azurie. [< lat. cuppa, cf. fr. coupe].

STRUNA, strune, s. f. 1. Fir elastic confectionat din metal, din intestine de animale etc. care se intinde pe unele instrumente muzicale si produce, prin vibrare, sunete; coarda. ◊ Expr. A canta (sau a bate) cuiva in struna (sau in struna cuiva) = a fi de aceeasi parere cu cineva pentru a-i castiga simpatia, favoarea; a lingusi pe cineva. 2. Sfoara bine intinsa, facuta din fire elastice si rasucite, destinata sa tina intinsa panza ferastraului. ◊ Expr. (Adverbial) A merge struna = a merge foarte bine. ♦ Fir plastic sau metalic de care se leaga carligul unei unelte de pescuit. 3. Parte a fraului care inconjura barbia calului si se prinde de cele doua capete ale zabalei. ◊ Expr. A tine (pe cineva) in struna = a infrana, a tine din scurt (pe cineva). 4. Compus: struna-cocosului = numele a doua plante erbacee cu frunzele ovale si flori albe (Cerastium). – Din sl. struna.

IN (lat. linum) s. m., s. n. 1. S. m. Planta anuala din familia linaceelor, cu tulpina subtire, fibroasa, frunze mici, inguste si flori albastre sau albe (Linum usitatissimum); in regiunile temperate sunt cunoscute c. 200 de specii. Din tulpini se extrag fibre textile, iar din seminte ulei, folosit in industria lacurilor, linoleumului etc. Semintele contin o toxina, linamarina, care, dupa presare (in vederea obtinerii uleiului), in prezenta apei si sub influenta unei enzime, se descompune in acid cianhidric, acetona si glucoza; simptomele intoxicatiei sunt cele provocate de acidul cianhidric. 2. S. n. Fir obtinut prin prelucrarea inului (1). ♦ Panza facuta din aceste fire.

UNGHIE, unghii, s. f. 1. Lama cornoasa care creste pe partea de deasupra a ultimei falange a degetelor de la maini si de la picioare, la om. ♦ Expr. A reteza (sau a taia) cuiva din unghii = a infrana obraznicia cuiva; a pune la punct pe cineva. A pune (cuiva) unghia in gat = a constrange pe cineva sa raspunda urgent unei obligatii. A-si pune unghia in gat = a face orice pentru atingerea unui scop. A-si arata unghiile a deveni agresiv. ♦ Substanta cornoasa formata la varfurile degetelor de la picioarele animalelor si pasarilor; p. ext. gheara. 2. Compuse: unghia-gaii sau unghia-gainii = planta erbacee din familia leguminoaselor, cu tulpina intinsa pe pamant, cu flori galbene-verzui, dispuse in ciorchini (Astragalus glycyphyllos); unghia-pasarii = planta erbacee cu flori albastre si cu petala inferioara prelungita in forma de pinten, patata cu galben (Viola declinata). 3. Fiecare dintre cele doua instrumente, in forma de parghie, pentru ridicat si lasat cosul lesei la pescuit. – Lat. ungla (= ungula).

JERBA s. f. 1. buchet de flori asezat in asa fel incat toate sa aiba fata orientata in aceeasi parte. 2. coloana de apa produsa de caderea unui proiectil. 3. fascicul de mai multe torpile lansate aproape simultan asupra aceleiasi tinte. ♦ ~ nucleara = fascicul de traiectorii ale particulelor emise de un nucleu radioactiv. 4. ansamblu de fantani arteziene al caror jet da impreuna imaginea unei jerbe (1). (< fr. gerbe)

GUSA ~i f. 1) (la pasari) Portiune dilatata (in forma de punga) a esofagului, in care sta hrana inainte de a trece in stomac. ◊ ~a-porumbelului (sau porumbului) a) planta erbacee cu tulpina ramificata, cu flori albe-verzui si cu frunze negre, stralucitoare; b) planta erbacee cu tulpina inalta, cu flori albe, dispuse in panicul, si cu fructe capsule. 2) (la animale amfibii) Portiune de pe pielea maxilarului inferior, care ajuta la respiratie. 3) (la reptile) Barbie, de obicei de alta culoare decat cea a corpului. 4) (la oameni) Umflatura (in partea de dinainte a gatului) formata ca urmare a cresterii excesive si patologice a glandei tiroide. 5) (la unii oameni) Cuta de grasime sub barbie. 6) fam. Parte inferioara a gatului; gatlej. /<lat. geusial

GALBEN2 ~a (~i, ~e) 1) Care este de culoarea aurului sau a lamaii; ca aurul; ca lamaia. Culoare ~a. floare ~a. ◊ Rasa ~a (sau mongoloida) populatie din Asia, caracterizata prin culoarea galbena-bruna a pielii. Friguri ~e boala contagioasa, raspandita in tarile tropicale de catre tantari. 2) (despre fata sau despre alte parti ale corpului omului) Care este palid (din cauza alimentarii insuficiente cu sange). ◊ A se face (sau a fi) ~ ca ceara a deveni palid (din cauza spaimei, a oboselii, a unei boli etc.). 3) (despre parul oamenilor) Care este de culoare deschisa. /<lat. galbinus

CIOC s. 1. clont, plisc, (inv. si reg.) rost, (reg.) cioclont, ciup, clant, clobant, flisc. (~ al unei pasari.) 2. (prin Transilv. si Ban.) tic. (~ al gainii.) 3. barbison, barbuta, tacalie, (frantuzism rar) barbisa. (Un domn care poarta ~.) 4. v. varf. 5. v. capatana. 6. (BOT.) ciocul-berzei = a) (Geranium pratense) greghetin, (Bucov.) sagetica, (Mold.) pliscul-cucoarei; b) (Geranium lucidum) (reg.) pliscul-berzei, pliscul-cocorului, pliscul-cucoarei; ciocul-cucoarei (Erodium cicutarium) = pliscul-cocorului, pliscul-cucoarei, (reg.) banat, cucute (pl.), cumatra, greghetin, ciocul-berzei, clontul-cocostarcului, floarea-vinului, pliscul-berzei. 7. (ORNIT.) cioc-intors (Recurvirostra avosetta) = navodar, (reg.) sabiuta. 8. (MED.) cioc de papagal v. osteofit.

ROZETA, rozete, s. f. 1. Mica planta erbacee cu tulpina ramificata, cu frunze lunguiete, cu flori galbene-aurii, placut mirositoare; rezeda (Reseda odorata). 2. Nasture de alama pe care il purtau, in trecut, la tunica si la cizme, ostasii din trupele de cavalerie de rosiori. 3. Motiv decorativ circular, avand forma unui trandafir, care apare frecvent in arta populara romaneasca. 4. (Arhit.) Fereastra circulara de mari dimensiuni, decorata cu vitralii si folosita mult la ornamentarea fatadelor catedralelor gotice; rozasa. 5. (Tehn.) Armatura sau guler original al unei tije, care serveste ca element de legatura, de suspensie sau de protectie. 6. Disc, in general de forma rotunda, care se aplica pe fata diferitelor elemente de constructie, pentru a masca sau pentru a decora anumite elemente. 7. Cusatura in forma de triunghi, executata manual cu fire de matase, la deschizatura buzunarelor, servind ca intaritura sau pentru infrumusetare. – Din fr. rosette.

Clytia (sau Clytie), una dintre fiicele lui Oceanus si ale lui Tethys. A fost iubita de Apollo, apoi parasita de zeu, care se indragostise intre timp de Leucothea. Din gelozie, Clytia i-a dezvaluit tatalui lui Leucothea dragostea celor doi, atragind in felul acesta moartea rivalei ei. Ca s-o pedepseasca, Apollo a parasit-o definitiv si n-a vrut s-o mai vada niciodata. Indurerata, Clytia s-a transformat intr-o planta numita heliotropium (floarea-soarelui), care cauta, se spune, de atunci mereu soarele si-si intoarce intotdeauna fata dupa el.

COROANA ~e f. 1) Cerc impletit din flori sau frunze, care serveste drept podoaba pentru cap. 2) Cununa de flori care se pune la mormantul cuiva. 3) Podoaba in forma de cerc, facuta din metal pretios, impodobita cu pietre scumpe si purtata pe cap de monarhi, ca semn al demnitatii lor. 4) fig. Forma monarhica de guvernamant; monarhie. 5) Totalitate a ramurilor unui copac. 6) Partea vizibila a dintelui la om. 7) Invelis de metal sau din alt material, in care se imbraca un dinte cariat dupa ce a fost tratat. 8) Marginea superioara a copitei la cal. 9) mat. Suprafata cuprinsa intre doua cercuri concentrice. 10) (in unele tari) Unitate monetara. 11) : ~ solara partea exterioara incandescenta a Soarelui, care se vede ca o aureola in timpul eclipselor totale. 12) : ~ boreala constelatie din emisfera nordica. /<lat. corona

VaRTEJ ~uri n. 1) Loc pe cursul unei ape unde aceasta capata o miscare de rotatie, formand o adancitura si antrenand tot ce aduce curentul. 2) Masa de aer puternica care se misca repede, atragand si ridicand in cercuri praf, nisip, zapada etc. 3) (la oameni, mai ales in crestet sau pe corpul animalelor) Portiune unde parul creste in toate partile. 4) Miscare de rotatie (ametitoare). In ~ul dansului. 5) Stare de buimaceala; zapa-ceala. 6) Unealta care func-tioneaza prin miscari circulare. 7) Crestatura rotunjita facuta ca semn la urechile vitelor. 8): ~ul pamantului a) planta legumicola cu tulpina taratoare si cu flori galbene dispuse in ciorchine; b) planta cu tulpina joasa, avand cate trei frunze la un nod si flori rosii in varful tulpinii, care creste printre stanci. /<sl. vrutezi

priboi1, priboaie, s.n. (pop.) 1. perforator, dorn. 2. bat de batut icrele de peste. 3. planta erbacee cu frunze placut mirositoare si cu flori rosii si albe. 4. (art.) numele unui dans popular; melodia dupa care se executa acest dans. 5. (reg.) unealta cu care se fac gauri in pamant pentru semanatul porumbului sau pentru introducerea stalpilor gardului. 6. pana pentru despicat lemnele. 7. piron gros si scurt batut in bustean, pentru a fi carat. 8. ciur din sarma pentru curatatul de pielita al icrelor de morun. 9. (reg.) solutie de pilitura de sulfat de cupru dizolvata in apa, folosita pentru vindecarea fracturilor. 10. (inv. si reg.) coasta foarte inclinata; deal noroios. 11. (reg.) stanca abrupta pe malul unei ape curgatoare. 12. (reg.) loc la cotul unei ape curgatoare izbit de valuri; priboina.

BRAD, brazi, s. m. 1. Arbore din familia pinaceelor care creste in zona muntoasa, inalt pana la 50 m, cu tulpina dreapta, cu frunzele in forma de ace de culoare verde-inchis, persistente, cu florile si semintele in conuri (Abies alba); p. gener. nume dat coniferelor. ◊ Compuse: bradul-ciumei = varietate de ienupar cu fructe mici (Juniperus intermedia); brad-negru sau brad-rosu = molid. ◊ (In sintagma) Apa de brad = a) amestec de apa si ulei extras din frunze de pin, folosit pentru parfumarea incaperilor sau a apei de baie; b) bautura alcoolica aromata cu esenta din seminte de ienupar. ♦ Lemnul arborelui descris mai sus. ♦ Brad (1) taiat si impodobit cu globuri, jucarii, bomboane etc. cu prilejul Craciunului sau al Anului Nou; pom de Craciun. ♦ Varf sau crengi de brad (1) cu care se impodobesc carul si portile mirilor la nunti. 2. (Art.) Numele unei hore care se joaca, in ajunul nuntii, la casa miresei; melodie dupa care se executa aceasta hora. – Cf. alb. *bradh, bredh.

PIEDICA, piedici, s. f. 1. Factor care impiedica realizarea unui tel, care sta in calea unei actiuni: stavila, obstacol, impediment: dificultate, greutate. ◊ Loc. vb. A pune piedica (sau piedici) = a impiedica. ♦ Mijloc de a face pe cineva sa cada, impiedicandu-l cu piciorul. ◊ Loc. vb. A(-i) pune (o) piedica = a pune cuiva piciorul inainte pentru a-l face sa se impiedice si sa cada. ♦ (Rar) Greutate in vorbire. 2. (Concr.) Unealta, dispozitiv, instrument folosit pentru blocarea sau incetinirea miscarii unui sistem tehnic, pentru blocarea unui organ mobil al acestuia, la sprijinirea sau la sustinere etc. ♦ Franghie sau lant cu care se leaga picioarele de dinainte ale cailor, pentru a-i impiedica sa fuga cand sunt lasati sa pasca. 3. (Bot.; in compusul) Piedica-vantului = planta erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze alungite, cu flori liliachii si albastrii (Lathyrus hirsutus). [Var.: piedeca s. f.] – Din lat. pedica.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)