Rezultate din textul definițiilor
CLASEM, claseme, s. n. (Lingv.) Ansamblu al trasaturilor semantice minimale ale unei unitati lexicale. – Din fr. classeme.
CLASEM s. n. ansamblu de trasaturi semantice minimale ale unei unitati lexicale. (< fr. classeme)
HIPONIMIE s. f. raport de includere unilaterala care exista intre doua unitati lexicale. (< fr. hyponymie)
IERARHIE ~i f. Sistem de subordonare consecutiva a gradelor sau treptelor inferioare fata de cele superioare. ~ economica. ~a unitatilor lexicale. [G.-D. ierarhiei] /<fr. hierarchie
LEXEM ~e n. 1) Cuvant sau parte de cuvant care serveste ca suport minimal al semnificatiei; morfem lexical. 2) unitate de baza a vocabularului care reprezinta asocierea unuia sau a mai multor sensuri; cuvant; unitate lexicala. /<fr. lexeme
LEXEM s.n. (Parte a unui) cuvant care serveste ca suport al semnificatiei; cuvant, unitate lexicala. [< fr. lexeme].
SEMANTEM, semanteme, s. n. (Lingv.) unitate de baza a cuvantului, in cadrul unei familii lexicale (egala, de obicei, cu radacina cuvantului), considerata ca purtatoare a sensului lexical. – Din fr. semanteme.
MORFEM ~e n. Cea mai mica unitate (radical, prefix, sufix, desinenta etc.), care are sens lexical sau gramatical, din structura morfologica a unui cuvant. /<fr. morpheme
MORFEM, morfeme, s. n. (Gram.) Element morfologic (afix, accent, desinenta, alternanta fonetica, cuvant auxiliar etc.) cu ajutorul caruia se formeaza, de la o radacina, cuvinte si forme flexionare; cea mai mica unitate din structura morfologica a cuvantului cu un sens determinat (lexical sau gramatical). – Din fr. morpheme.
SEMANTEM s.n. unitate de baza a unui cuvant in cadrul unei familii lexicale, purtatoare a sensului lexical. [< fr. semanteme, cf. gr. semainen – a insemna].
INVENTAR s. n. 1. lista, registru etc. cuprinzand lucrurile care constituie averea unei gospodarii, institutii etc.; (p. ext.) totalitatea acestor bunuri. 2. (fig.) lista exacta, amanuntita; insirare, enumerare (a unor fapte etc.). 3. totalitatea unitatilor care constituie o parte de vorbire, o clasa ori o specie lexicala sau gramaticala. (< fr. inventaire, lat. inventarium)
SEMANTEM s. n. (lingv.) cea mai mica unitate semantica a unui cuvant, identificabila adesea cu radacina acestuia, care constituie suportul semnificatiei lexicale; lexem. (< fr. semanteme)