Rezultate din textul definițiilor
CE pron. invar. I. (Interogativ, uneori cu nuanta exclamativa) 1. (Exprima o intrebare) Ce ai? ♦ (Fam.; ca raspuns la o chemare) Poftim? ♦ (Cu valoare de interjectie) Cum adica?! Se poate?! Nu l-am gasit! – Ce? ♦ (Adjectival) Care? Ce fel de... ? 2. Pentru care motiv? din care cauza? Ce te miri?Expr. (In formule de raspuns) De ce nu? = a) cum sa nu, desigur; b) se poate, e posibil. De ce, de nece, se spune cuiva pentru a incheia discutia cand nu vrei sa-i raspunzi la intrebare. ◊ (Cu valoare de conjunctie) Nu vad de ce te superi. ♦ (Pop.; cu valoare de conjunctie cauzala) Pentru ca, fiindca, deoarece. 3. (Interogativ-exclamativ, indica surpriza, indignarea, neincrederea etc.) Cum adica? Nu cumva? Ce! Vrei sa spui ca n-ai fost? II. (Adverbial) Cat (de tare, de mult), cum. Ce-as mai rade sa te vad pacalit.Expr. Te miri ce = nimica toata, putin. Cat pe ce = aproape, gata-gata. Din ce in ce = cu cat trece timpul; tot mai mult. (Pop.) Numai ce = (deodata) iata ca..., pe neasteptate. ♦ (Dand nuanta de superlativ adjectivului sau adverbului pe care-l preceda) Cat de...! III. (Cu valoare de conjunctie) Care lucru anume. Nu mai stia ce sa faca de bucurie.Expr. A sti (sau a afla) ce si cum (e) = a fi bine informat despre ceva. IV. (Relativ) 1. Care. ◊ Expr. Pe zi ce trece (sau merge) sau de ce trece (sau merge) = pe masura ce trece timpul, tot mai mult. 2. (In legatura cu „a fi”, „a gasi”, cu sens explicativ) Fiinta ticaloasa ce esti!Expr. N-ai (sau n-aveti) pentru ce (sau de ce), formula de politete prin care se raspunde cuiva care multumeste. A (nu) avea de ce... = a (nu) exista motiv intemeiat pentru... 3. Ceea ce. Ati aflat ce s-a intamplat?Expr. Ce-i drept = intr-adevar, de fapt. V. (Nehotarat) 1. Un lucru oarecare, nu stiu ce, nu stiu cat; ceva. ◊ (Substantivat; precedat de „un”) Un ce anume.Expr. (Reg.) Cu mare ce = cu mare greutate; greu, anevoie. 2. (Cu repetarea verbului din propozitia principala) A stat ce-a stat. 3. Orice, oricat. Zica cine ce va vrea.Lat. quid.

DUMNEZEU, (rar) dumnezei, s. m. 1. Fiinta supranaturala, considerata in credintele religioase drept creatoare a lumii si cea care determina destinul oamenilor. ◊ Loc. adj. Batut de Dumnezeu = napastuit, nenorocit. ◊ Expr. Incotro (sau unde, cum) te-a indrepta Dumnezeu = la voia intamplarii, oriunde. (Va fi) cum va da (sau va vrea) Dumnezeu = (va fi) cum s-o intampla, la intamplare, potrivit destinului. Cum da Dumnezeu = cum se intampla; p. ext. prost, rau. A porni (sau a merge etc.) cu Dumnezeu = a porni (sau a merge etc.) in pace, cu bine, sanatos. Cu Dumnezeu inainte! = noroc! succes! (la drum, intr-o actiune intreprinsa etc.) A nu avea (sau a fi fara) nici un Dumnezeu = a nu crede in nimic; a nu avea (sau a fi fara) nici un sens, nici o valoare, nici un gust. A lasa (pe cineva) in plata (sau in stirea) lui Dumnezeu = a lasa (pe cineva) in pace sau la voia intamplarii. A (se) ruga (ca) de toti Dumnezeii = a se ruga cu insistenta; a implora. Parca (sau i se pare ca) a apucat (sau a prins) pe Dumnezeu de (un) picior, se spune despre cineva care are un mare si neasteptat noroc. (Punand accentul in fraza) Dumnezeu stie! = nu se stie! Dumnezeule! exclamatie de spaima, durere, deznadejde, entuziasm, mirare. Pentru (numele lui) Dumnezeu! exclamatie de implorare, deznadejde sau dezaprobare. Ce Dumnezeu! exclamatie de necaz, de nemultumire. Sa dea Dumnezeu! = (formula de urare) sa se implineasca ceea ce doresc (sau doresti etc.)! 2. Divinitate, zeu. – Lat. dom(i)ne deus.

ABATERE, abateri, s. f. 1. Actiunea de a (se) abate2 si rezultatul ei. ◊ Expr. Abatere de la regula = exceptie. ♦ Incalcare a unei dispozitii cu caracter administrativ sau disciplinar. 2. Diferenta dintre valoarea efectiva sau valoarea-limita admisa a unei marimi si valoarea ei nominala. ♦ (Tehn.) Diferenta dintre valoarea reala si cea proiectata a unei piese. – V. abate2.

abatere s. f. 1. actiunea de a (se) abate. ♦ incalcare a unor dispozitii. 2. diferenta dintre valoarea nominala a unei marimi si valoarea ei masurata. 3. (tehn.) diferenta dintre dimensiunea maxima sau minima realizata pentru o piesa si dimensiunea ei proiectata. (< abate)

ABATIE, abatii, s. f. Manastire catolica cu statut special (impreuna cu averea, domeniile ei), condusa de un abate1 sau o abatesa (1) si depinzand de un episcop sau direct de papa2. – Din it. ab(b)azia.

abderit s. m. om simplu, marginit si caraghios. (< germ. Abderit)

ABILITARE, abilitari, s. f. (Rar) Actiunea de a abilita si rezultatul ei. – V. abilita.

ABJUDECARE, abjudecari, s. f. Actiunea de a abjudeca si rezultatul ei. – V. abjudeca.

ABJURARE, abjurari, s. f. Actiunea de a abjura si rezultatul ei. – V. abjura.

ABOLIRE, aboliri, s. f. Actiunea de a aboli si rezultatul ei; abolitiune. – V. aboli.

abordaj s. n. 1. abordare (I, 1). 2. atacare a unei nave prin alaturare la bordul ei. (< fr. abordage, it. abbordaggio)

ABREVIERE, abrevieri, s. f. Actiunea de a abrevia si rezultatul ei; (concr.) cuvant, titlu etc. prescurtat; prescurtare, abreviatie. [Pr.: -vi-e-] – V. abrevia.

ABSOLUTIZARE, absolutizari, s. f. Actiunea de a absolutiza si rezultatul ei. – V. absolutiza.

ABSOLVIRE, absolviri, s. f. Actiunea de a absolvi si rezultatul ei; absolventa. – V. absolvi.

ABSORBIRE, absorbiri, s. f. Actiunea de a absorbi si rezultatul ei. – V. absorbi.

ABSTRAGERE, abstrageri, s. f. (Rar) Actiunea de a abstrage si rezultatul ei. – V. abstrage.

absurd, -a I. adj. care contrazice gandirea logica, legile naturii, bunul-simt. II. s. n. 1. ceea ce este absurd; absurditate; nonsens. ◊ prin ~ = admitand un rationament fals. 2. (fil.) termen care desemneaza ruptura totala dintre om si mediul sau sociocultural, sentimentul generat de trairea acestei rupturi. (< fr. absurde, lat. absurdus)

ABTINERE, abtineri, s. f. Actiunea de a se abtine si rezultatul ei. – V. abtine.

abundenta s. f. cantitate mare, belsug; bogatie. ◊ cornul ~ei = corn cu fructe si flori, simbol al belsugului. (dupa fr. abondance, lat. abundantia)

ABURIRE, aburiri, s. f. Actiunea de a (se) aburi si rezultatul ei. ♦ Expunere a unor materiale textile, lemnoase, etc. sau produse finite la actiunea aburilor (1) in vederea ameliorarii unor insusiri, a usurarii prelucrarii lor ulterioare etc. – V. aburi.

ACCELERARE, accelerari, s. f. Actiunea de a accelera si rezultatul ei; iutire, grabire, urgentare, zorire. – V. accelera.

ACCEPTARE, acceptari, s. f. Actiunea de a accepta si rezultatul ei. ♦ Consimtamant al intreprinderii cumparatoare pentru achitarea unei cereri de plata emise de intreprinderea furnizoare. ♦ Semnatura de aprobare pusa pe o polita prin care semnatarul se obliga sa plateasca la scadenta suma din polita respectiva. ♦ Manifestare a vointei de a dobandi un anumit drept ori de a primi o succesiune sau o oferta de incheiere a unui contract. – V. accepta.

ACEL1, ACEA, acei, acele, adj. dem. (antepus) (Arata ca fiinta, lucrul etc. desemnate de substantivul pe care il determina se afla mai departe, in spatiu sau timp, de vorbitor) Acel om. Acea casa. [Gen.-dat. sg.: acelui, acelei, gen.-dat. pl.: acelor] – Lat. *ecce-illu, ecce-illa.

ACHITARE, achitari, s. f. Actiunea de a (se) achita si rezultatul ei. – V. achita.

ACHIZITIONARE, achizitionari, s. f. Actiunea de a achizitiona si rezultatul ei; achizitie (1). [Pr.: -ti-o] – V. achizitiona.

ACIUARE s. f. Actiunea de a (se) aciua si rezultatul ei. [Pr.: -ciu-a-] – V. aciua.

ACLAMARE, aclamari, s. f. Actiunea de a aclama si rezultatul ei; aclamatie, ovatie. – V. aclama.

ACLIMATIZARE, aclimatizari, s. f. Actiunea de a (se) aclimatiza si rezultatul ei; aclimatare. – V. aclimatiza.

ACONTARE, acontari, s. f. Actiunea de a aconta si rezultatul ei; acont. – V. aconta.

ACOPERIRE, acoperiri, s. f. Actiunea de a (se) acoperi si rezultatul ei. 1. Punere, asezare a unui obiect deasupra altuia pentru a-l inveli, a-l ascunde, a-l apara etc. 2. Operatie de aplicare a unui strat protector pe un obiect prin depunere, pulverizare, placare etc. 3. (Mil.) Accident de teren, padure sau localitate care impiedica observarea inamicului. ♦ Masura speciala de protectie care asigura anumite actiuni (de concentrare sau manevra) ale trupelor. ◊ Expr. A avea acoperire = a fi acoperit pentru o actiune savarsita conform unor indicatii precise. 4. (Fin.) Posibilitatea de a face fata unor obligatii, unei plati, unei cheltuieli, de a lichida un deficit etc. Acoperirea acestei sume se face esalonat. ♦ (Concr.) Fond care asigura aceasta posibilitate. ◊ Acoperire in aur = stoc de aur si de alte active pe baza carora bancile de emisiune asigura convertibilitatea bacnotelor. – V. acoperi.

ACOSTARE, acostari, s. f. Actiunea de a acosta si rezultatul ei. – V. acosta.

ACROMATIC, -A, acromatici, -ce, adj. (Despre lentile sau despre un sistem de lentile) Care nu descompune raza de lumina in culorile ei componente, care nu prezinta aberatie cromatica. – Din fr. achromatique.

ACROMATIZARE, acromatizari, s. f. Actiunea de a acromatiza si rezultatul ei. – V. acromatiza.

ACROSARE, acrosari, s. f. Actiunea de a acrosa si rezultatul ei; acrosaj (1). – V. acrosa.

ACTINOMICETE s. n. pl. Grup de microorganisme foarte raspandite in natura, inrudite cu ciupercile inferioare, dintre care unele sunt purtatoare de boli pentru om si animale, iar altele produc antibiotice. – Din fr. actinomycetes.

ACTIUNE, actiuni, s. f. I. 1. Desfasurare a unei activitati; fapta intreprinsa (pentru atingerea unui scop). ◊ Om de actiune = om intreprinzator, energic, care actioneaza repede. ◊ Expr. A pune in actiune = a pune in miscare. A trece la actiune = a intreprinde ceva. ♦ (Uneori determinat de „armata”) Operatie militara. ♦ (Gram.) Ceea ce exprima verbul (o stare, o miscare, un proces etc.). 2. Desfasurare a intamplarilor intr-o opera literara; fabulatie, subiect, intriga. 3. Efect, exercitare a unei influente asupra unui obiect, a unui fenomen. Actiunea substantelor otravitoare asupra organismului. 4. (Jur.) Proces; (concr.) act prin care se cere deschiderea unui proces. II. Hartie de valoare, care reprezinta o parte anumita, fixa si dinainte stabilita, a capitalului unei societati si care da detinatorului dreptul sa primeasca dividende. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. action, lat. actio, -onis.

ACUMULARE, acumulari, s. f. 1. Actiunea de a acumula si rezultatul ei. 2. (Ec. pol.; in sintagmele) Acumulare de capital = transformarea plusvalorii in capital in procesul reproductiei largite a capitalului. Fond de acumulare = parte a unui venit folosita pentru acumulare. Rata acumularii = raportul dintre fondul de acumulare si venitul pe baza caruia se formeaza. 3. (Geogr.; urmat de determinari) Proces de depunere a materialului transportat de ape, vanturi, ghetari etc. – V. acumula.

ACUZARE, acuzari, s. f. Actiunea de a acuza si rezultatul ei; invinuire, invinovatire, acuzatie, acuza. ♦ (Concr.) Parte care acuza la un proces. – V. acuza.

ADAPTARE, adaptari, s. f. 1. Actiunea de a (se) adapta si rezultatul ei; (concr.) lucru modificat, ajustat; adaptatie. 2. (Biol.) Proces de modificare a organismelor vii, in urma caruia rezulta o corelare a structurii morfologice si a functiunilor fiziologice ale vietuitoarelor in raport cu mediul inconjurator. 3. (In sintagma) Adaptare literara = dramatizare, ecranizare etc. a unui text literar, in vederea reprezentarii lui pe scena, la radio, intr-un film. – V. adapta.

ADAPOSTIRE s. f. Actiunea de a (se) adaposti si rezultatul ei. – V. adaposti.

ADANCIME, adancimi, s. f. 1. Faptul sau insusirea de a fi adanc; distanta de la suprafata sau de la gura unei adancituri sau ape pana la fundul ei; (concr.) parte adanca, adancita; adanc, afunzime. 2. (Concr.) Loc ascuns, departat; afund, afundatura, afundis. 3. Fig. Tarie, forta, profunzime, intensitate. Sentiment de o mare adancime.Adanc + suf. -ime.

ADEMENIRE, ademeniri, s. f. Actiunea de a ademeni si rezultatul ei; ademeneala; (concr.) fapta sau vorba prin care se ademeneste. [var.: (reg.) adimenire s. f.] – V. ademeni.

ADERARE, aderari, s. f. Actiunea de a adera si rezultatul ei. – V. adera.

ADICA adv. 1. Si anume, cu alte cuvinte, va sa zica; adicalea, adicatelea. 2. La urma urmei, in definitiv; mai bine zis. ◊ Expr. (Substantivat) La (o) adica sau (reg.) la dica = a) la drept vorbind; ca sa spun adevarul; b) in momentul hotarator, la nevoie. [Acc. si: adica.var.: (reg.) adeca, dica adv.] – Et. nec.

ADITIONARE, aditionari, s. f. Actiunea de a aditiona si rezultatul ei; adunare, adaugare. [Pr.: -ti-o-] – V. aditiona.

ADMONESTARE, admonestari, s. f. Actiunea de a admonesta si rezultatul ei; (concr.) act, adresa oficiala care contine o mustrare etc. adresata cuiva; admonestatie, admonitiune (2). – V. admonesta.

ADNOTARE, adnotari, s. f. Actiunea de a adnota si rezultatul ei; (concr.) insemnare, nota care explica, intregeste un text; adnotatie. – V. adnota.

ADUNARE, adunari, s. f. 1. Actiunea de a (se) aduna si rezultatul ei. 2. Una dintre cele patru operatii aritmetice, care consta in totalizarea mai multor numere intr-unul singur. 3. Intrunire a mai multor persoane in scopul discutarii unor probleme de interes general; grup format din aceste persoane. ◊ Adunare constituanta = adunare alcatuita din reprezentanti alesi in vederea votarii sau modificarii unei constitutii. Adunare legislativa = organ reprezentativ al statului, competent a se pronunta prin vot asupra proiectelor de legi. Adunare nationala = a) organ suprem al puterii de stat in unele tari; b) organ de stat cu functii legislative sau consultative. Adunare generala = adunare cu participarea generala a membrilor in anumite organizatii, intreprinderi etc. 4. Concentrare a unor fiinte intr-un singur loc. 5. (Articulat, cu valoare de interjectie) Semnul dat pentru strangerea intr-o formatie ordonata a unei trupe sau a unui grup organizat. 6. Culegere, colectie (de texte). 7. (Inv. si reg.) Petrecere. – V. aduna.

ADVERSATIV, -A, adversativi, -e, adj. Care exprima o opozitie. ◊ Propozitie adversativa = propozitia care exprima o opozitie fata de coordonata ei. Conjunctie adversativa = conjunctie care introduce o propozitie adversativa. – Din fr. adversatif, lat. adversativus.

AERISIRE, aerisiri, s. f. Actiunea de a aerisi si rezultatul ei; aeriseala. [Pr.: a-e-] – V. aerisi.

AFIRMARE, afirmari, s. f. Actiunea de a (se) afirma si rezultatul ei. – V. afirma.

AFIRMATIV, -A, afirmativi, -e, adj. (Despre un enunt) Care are un caracter de afirmare, un sens pozitiv; (despre o judecata) care contine o afirmatie. ◊ Expr. In caz afirmativ = daca se va intampla asa; in cazul cand imprejurarile sunt favorabile. – Din fr. affirmatif, lat. affirmativus.

AFLARE s. f. Actiunea de a (se) afla si rezultatul ei. – V. afla.

AFURCARE, afurcari, s. f. Actiunea de a afurca si rezultatul ei. – V. afurca.

AFURISIT, -A, afurisiti, -te, s. m. si f., adj. (Om) rau, ticalos, blestemat. ♦ (Fam.) (Copil) strengar, poznas. – V. afurisi.

AGASARE, agasari, s. f. Actiunea de a agasa si rezultatul ei. – V. agasa.

AGEAMIU, -IE, ageamii, adj., s. m. si f. (Fam.) Incepator, novice, profan; (om) care nu se pricepe. – Din tc. acemi.

AGESTI, agestesc, vb. IV. (Reg.) 1. Tranz. A stavili o apa curgatoare, ingramadind busteni, crengi etc. la o cotitura a ei. 2. Refl. (Despre busteni, crengi etc.) A se ingramadi la cotitura unui rau, formand un fel de stavilar. ♦ Fig. (Despre oameni) A se pripasi, a se aciua. – Din agest.

AGLOMERARE, aglomerari, s. f. Actiunea de a (se) aglomera si rezultatul ei. ♦ (Concr.) Grup compact (si numeros). – V. aglomera.

AHTIERE, ahtieri, s. f. Actiunea de a se ahtia si rezultatul ei; ahtiat1. [Pr.: -ti-e-] – V. ahtia.

AIURIT, -A, aiuriti, -te, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. (Persoana) care are comportari anormale; (om) zapacit, trasnit, zanatic. 2. Adj. (Despre manifestarile oamenilor; adesea adverbial) Care este anormal. [Pr.: a-iu-] – Din fr. ahuri (apropiat prin etimologie populara de aiurea).

AJUTARE, ajutari, s. f. Actiunea de a (se) ajuta si rezultatul ei. – V. ajuta.

AJUTORARE, ajutorari, s. f. Actiunea de a (se) ajutora si rezultatul ei. – V. ajutora.

ALAMBICARE, alambicari, s. f. Actiunea de a alambica si rezultatul ei. – V. alambica.

ALARMARE, alarmari, s. f. Actiunea de a (se) alarma si rezultatul ei. – V. alarma.

ALAtuRARE, alaturari, s. f. Actiunea de a (se) alatura si rezultatul ei. – V. alatura.

ALBANEZ, -A, albanezi, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Albaniei. 2. Adj. Care apartine Albaniei sau populatiei ei, privitor la Albania sau la populatia ei; arvanit. ♦ (Substantivat, f.) Limba albaneza. – Din fr. albanais, it. albanese.

ALBASTRIOR, -OARA, albastriori, -oare, adj. Diminutiv a lui albastru; albastru-deschis. [Pr.: -tri-or] – Albastru + suf. -ior.

ALBEI s. m. Specie de iarba albicioasa, cu fire tari si cu spic ramificat. – Alb + suf. -ei.

ALBIOR, -OARA, albiori, -oare, adj. Albisor. [Pr.: -bi-or] – Alb + suf. -ior.

ALCAtuIRE, alcatuiri, s. f. Actiunea de a (se) alcatui1 si rezultatul ei; intocmire, compunere, constituire, alcatuiala. ♦ Compozitie, structura. – V. alcatui1.

ALCOOLIZARE s. f. Actiunea de a se alcooliza si rezultatul ei. [Pr.: -co-o-] – V. alcooliza.

ALEGERE, alegeri, s. f. 1. Actiunea de a (se) alege si rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fara alegere = la nimereala, la intamplare. La alegere = dupa voia, dupa placul cuiva. 2. (Mai ales la pl.) Operatie care se efectueaza conform unor norme precise si dinainte stabilite, pentru desemnarea prin vot a unei persoane destinate sa indeplineasca o anumita sarcina. – V. alege.

ALERGAtuRA, alergaturi, s. f. Alergare. ◊ Expr. O alergatura de cal = masura aproximativa (nu prea mare) de distanta. ♦ Deplasare continua pentru indeplinirea unor treburi; du-te-vino. ◊ Expr. Cal de alergatura = cal sau, fig., om intrebuintat la toate corvezile. – Alerga + suf. -atura.

ALGERIAN, -A, algerieni, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Algeriei. 2. Adj. Care apartine Algeriei sau poporului ei, privitor la Algeria sau la poporul ei. [Pr.: -ri-an] – Din fr. algerien.

ALIBI, alibiuri, s. n. 1. Dovada de nevinovatie rezultata din constatarea ca, la data savarsirii infractiunii, cel invinuit se afla in alta parte decat la locul savarsirii ei. 2. Mijloc de aparare care aduce in sprijin un alibi (1). 3. Fig. Pretext, scuza, justificare. ◊ Expr. A (nu) avea (nici) un alibi = a (nu) detine (nici) o proba, a (nu) avea (nici) o motivare. – Din fr. alibi.

ALIFATIC, -A, alifatici, -ce, adj. (Despre substante chimice organice) care este format din atomi de carbon legati intre ei in forma de lant liber la ambele capete. – Din germ. aliphatisch.

ALIMENTARE, alimentari, s. f. Actiunea de a (se) alimenta si rezultatul ei; hranire, alimentatie, nutritie. – V. alimenta.

ALINARE, alinari, s. f. Actiunea de a (se) alina si rezultatul ei. – V. alina.

ALINIERE, alinieri, s. f. Actiunea de a (se) alinia si rezultatul ei. ♦ (Mil.; articulat, cu valoare de interjectie) Aliniati-va! Refaceti alinierea ! [Pr.: -ni-e-] – V. alinia.

ALINTARE, alintari, s. f. Actiunea de a (se) alinta si rezultatul ei; dezmierdare, mangaiere, alintatura; alint; rasfat, razgaiala. – V. alinta.

ALIOR, aliori, s. m. Nume dat mai multor specii de plante care contin in tulpina si in frunze un suc laptos, otravitor; laptele-cainelui, laptele-cucului (Euphorbia). [Pr.: -li-or] – Lat. aureolus (< aurum „aur”).

ALIPIRE, alipiri, s. f. Actiunea de a (se) alipi si rezultatul ei. – V. alipi.

ALT, ALTA, alti, alte, adj. (Arata ca fiinta sau lucrul al carui nume il determina nu este aceeasi sau acelasi cu fiinta sau lucrul despre care a fost vorba, care este de fata sau este cel obisnuit) Alt om. Alt obiect.Expr. (Pop.) Cate alte = multe. [Gen.-dat. sg.: altui, altei, gen.-dat. pl.: altor] – Lat. alt[(e)rum].

ALTER EGO s. m. Al doilea eu; persoana care se aseamana intru totul cu alta, incat i se poate substitui. ♦ Om de incredere, prieten nedespartit. – Loc. lat.

ALTERARE, alterari, s. f. Actiunea de a (se) altera si rezultatul ei. – V. altera.

ALTERNARE, alternari, s. f. Actiunea de a alterna si rezultatul ei. – V. alterna.

ALUNGIRE, alungiri, s. f. Actiunea de a alungi si rezultatul ei; prelungire. – V. alungi.

AMANARE, amanari, s. f. Actiunea de a amana si rezultatul ei. ◊ Loc. adv. Fara amanare = indata. (Inv.) Cu amanare = in tihna. – V. amana.

AMANAT2, -A, amanati, -te, adj., adv. 1. Adj. Care a fost sau va fi indeplinit la un moment ulterior celui stabilit initial. 2. Adv. (inv. si reg.) Tarziu, dupa mult timp. – V. amana.

AMBItuS subst. Intindere a unei melodii, de la sunetul ei cel mai grav pana la cel mai inalt. – Din fr. ambitus.

AMBITIOS, -OASA, ambitiosi, -oase, adj., s. m. si f. (Om) plin de ambitie; pornit din ambitie. [Pr.: -ti-os] – Din fr. ambitieux, lat. ambitiosus.

AMBUTEIERE s. f. Actiunea de a ambuteia si rezultatul ei. – V. ambuteia.

AMELIORARE, ameliorari, s. f. 1. Actiunea de a (se) ameliora si rezultatul ei; imbunatatire, indreptare, amelioratie. 2. Proces de creare a unei noi rase de animale si noi soiuri de plante de cultura sau de imbunatatire a celor existente. [Pr.: -li-o]. – V. ameliora.

AMENAJARE, amenajari, s. f. 1. Actiunea de a amenaja si rezultatul ei. 2. Ansamblul de lucrari prin care elementele unui sistem tehnic sunt dispuse si utilizate astfel incat sistemul sa corespunda cat mai bine scopului pentru care a fost realizat. ◊ Amenajare hidraulica = amenajare pentru prevenirea actunilor daunatoare ale unui curs de apa si pentru valorificarea resurselor lui potentiale. – V. amenaja.

AMENINTARE, amenintari, s. f. Actiunea de a ameninta si rezultatul ei. ♦ Primejdie, pericol. – V. ameninta.

AMERIZOR, amerizoare, s. n. Dispozitiv al unui hidroavion care permite manevrarea in timpul decolarii si amerizarii. – Ameriza + suf. -or.

ANGIOM s. n. tumoare benigna a vaselor sanguine sau limfatice.[Pr.: -gi-om] – Din fr. angiome.

ANTERIOR, -OARA, anteriori, -oare, adj. (Adesea adverbial) 1. Care preceda o anumita data; precedent. 2. Care este asezat in partea de dinainte. 3. (Despre sunete) Articulat in partea dinainte a cavitatii bucale. [Pr.: -ri-or] – Din fr. anterieur, lat. anterior.

ARAP, arapi, s. m. (Pop.) 1. Persoana care face parte dintr-o populatie africana negroida; p. gener. om cu pielea si parul de culoare neagra. 2. Arab. [var.: harap s. m.] – Din bg. arap.

ATESTARE, atestari, s. f. Actiunea de a atesta si rezultatul ei. – V. atesta.

ATIC, -A, atici, -ce, adj., s. n. 1. Adj. Caracteristic Aticii antice sau locuitorilor ei. ◊ Frumusete atica = frumusete perfecta. 2. Parte a unei constructii situata deasupra cornisei si menita sa mascheze acoperisul. 3. Etaj scund situat imediat sub acoperis. – Din fr. attique.

AUREOLARE, aureolari, s. f. Actiunea de a aureola si rezultatul ei. [Pr.: a-u-re-o-] – V. aureola.

AUSTER, -A, austeri, -e, adj. Sobru, cumpatat, sever. Om auster. Viata austera. ♦ Lipsit de ornamente, de podoabe. Arhitectura austera. [Pr.: a-us-] – Din fr. austere, lat. austerus.

AUSTRALIAN, -A, australieni, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Australiei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Australiei sau populatiei ei, privitor la Australia sau la populatia ei. [Pr.: a-us-tra-li-an] – Australia (n. pr.) + suf. -an. Cf. fr. australien.

AUSTRIAC, -A, austrieci, -ce, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Austriei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Austriei sau populatiei ei, privitor la Austria sau la populatia ei. [Pr.: a-us-tri-ac] – Din it. austriaco, lat. austriacus.

AUTOABROGARE, autoabrogari, s. f. (Jur.) Abrogare a unei legi la termenul fixat in prevederile ei. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto1- + abrogare.

AUTOCONDUCERE s. f. Conducere a activitatii sociale, economice etc. de catre colectivitatea respectiva insasi sau de catre reprezentantii ei. [Pr.: a-u-] – Auto1- + conducere.

AUTODOTARE, autodotari, s. f. Actiunea de a se autodota si rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. autodota.

AUTOEDUCARE, autoeducari, s. f. Actiunea de a se autoeduca si rezultatul ei. [Pr.: a-u-to-e-] – V. autoeduca.

AUTOFURAJARE, autofurajari, s. f. Actiunea de a se autofuraja si rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. autofuraja.

AUTOGOSPODARIRE, autogospodariri, s. f. Actiunea de a se autogospodari si rezultatul ei. – V. autogospodari.

AUTOHTONIZARE, autohtonizari, s. f. Actiunea de a se autohtoniza si rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. autohtoniza.

AUTOILUZIONARE, autoiluzionari, s. f. Actiunea de a se autoiluziona si rezultatul ei. [Pr.: a-u-to-i-lu-zi-o-] – V. autoiluziona.

AUTOINSTRUIRE, autoinstruiri, s. f. Actiunea de a se autoinstrui si rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. autoinstrui.

AUTOMATIZARE, automatizari, s. f. Actiunea de a (se) automatiza si rezultatul ei; folosire a automatelor in procesul de productie, inzestrare cu automate. [Pr.: a-u-] – V. automatiza.

AUTOMUTILARE, automutilari, s. f. Actiunea de a se automutila si rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. automutila.

AUTONOMIZARE, autonomizari, s. f. Actiunea de a se autonomiza si rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. autonomiza.

AUTOPERFECTIONARE, autoperfectionari, s. f. Actiunea de a se autoperfectiona si rezultatul ei. [Pr.: a-u-to-per-fec-ti-o-] – V. autoperfectiona.

AUTORITAR, -A, auroritari, -e, adj. Caruia ii place sa uzeze (si uneori sa abuzeze) de dreptul de a comanda, de a da dispozitii; care gaseste satisfactie in faptul de a fi ascultat. Om autoritar. ♦ Care impune ascultare, care nu admite replica. Atitudine autoritara. [Pr.: a-u-] – Din fr. autoritaire.

AvaR1, -A, avari, -e adj., s. m. si f. (Om) zgarcit. – Din fr. avare, lat. avarus.

AVERTISMENT, avertismente, s. n. 1. Instiintare prealabila, prevenire, semnal (asupra unui risc sau a unei primejdii). 2. Sanctiune administrativa aplicata unui angajat pentru o abatere disciplinara si prin care se atrage atentia acestuia ca va fi sanctionat mai aspru la o noua abatere. ◊ Expr. A da cuiva un avertisment = a atrage atentia cuiva sa nu repete o greseala. ♦ Sanctiune aplicata de arbitru unui sportiv pentru joc neregulamentar si care, la repetarea abaterii, poate fi urmata de eliminarea din joc a sportivului. – Din fr. avertissement.

AVERTIZA, avertizez, vb. I. Tranz. A atrage cuiva atentia, a preveni pe cineva (ca va suferi consecintele actiunii pe care intentioneaza sa o savarseasca). – Dupa fr. avertir.

A*****N, a******i, s. m. Fiinta nascuta inainte de termen; p. ext. om degenerat, cu mari deficiente. ♦ Fig. Opera (literara, artistica) ratata. – Din fr. a*****n.

AXA, axez, vb. I. 1. Tranz. A aduce o piesa cilindrica in pozitia in care axa ei de simetrie sau de rotatie coincide cu o axa data. 2. Tranz. si refl. Fig. A (se) orienta, a (se) defasura intr-un anumit sens, a (se) concentra in jurul a ceva. – Din fr. axer.

AL, A, ai, ale, adj. dem. (Pop. si fam.) Cel, cea. Al om. [Gen.-dat. sg.: alui, alei; gen.-dat. pl.: alor] – Lat. illum, illa.

BABALAC, babalaci, s. m. 1. (Fam. si depr.) Om batran si neputincios; om imbatranit inainte de vreme. 2. Stalp gros de lemn care strabate ca o axa verticala centrul morii de vant pentru ca moara sa poata fi invartita in bataia vantului. – Din tc. babalic.

BADE s. m. (Pop.) 1. Termen politicos de adresare catre un om matur sau mai varstnic (de la tara); nene. 2. Termen mangaietor folosit de femeile de la tara pentru barbatul iubit. [Art.: badea] – Et. nec.

BADIJONARE, badijonari, s. f. Actiunea de a (se) badijona si rezultatul ei; badijonaj. – V. badijona.

BAGATELIZARE s. f. Actiunea de a bagateliza si rezultatul ei. – V. bagateliza.

BALANSIER, balansiere, s. n. 1. Piesa care regleaza prin oscilatiile ei miscarea unui mecanism; balansor. Balansier de ceasornic. 2. Bara lunga si subtire utilizata de dansatorii pe sarma pentru a-si tine echilibrul. 3. Organ de echilibru pentru zbor la insectele diptere in forma de maciuca, situat pe metatorace. [Pr.: -si-er.var.: (2, inv.) balantier s. n.] – Din fr. balancier.

BALANSOR, balansoare, s. n. Balansier (1). – Balansa + suf. -or.

BALAOACHES, -A, balaoachesi, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. (Glumet sau ir.) (Om) negricios, oaches. 2. S. m. si f. (Depr.) Epitet dat unui tigan. – Balai + oaches.

BALASTOR, balastoare, s. n. Masina folosita pentru balastarea liniilor de cale ferata. – Balasta + suf. -or.

BALTA, balti, s. f. 1. Intindere de apa statatoare, de obicei nu prea adanca, avand o vegetatie si o fauna acvatica specifica; zona de lunca inundabila, cu locuri in care stagneaza apa; p. ext. lac. ◊ Expr. A ramane (sau a sta, a zacea) balta = a fi lasat in parasire; a sta pe loc, a stagna. A lasa balta (ceva) = a lasa (ceva) in parasire, a nu se mai interesa (de ceva). A da cu bata in balta = a face un gest, a spune o vorba care stanjeneste prin caracterul ei nedelicat sau insolit. 2. Apa de ploaie adunata intr-o adancitura; groapa cu apa sau mocirla; (prin exagerare) cantitate mare de lichid varsat pe jos; baltoaca. – Probabil din sl. blato. Cf. alb. balte.

BARICADARE, baricadari, s. f. Actiunea de a (se) baricada si rezultatul ei. – V. baricada.

BASCA, basti, s. f. 1. (Inv. si reg.) Beci. 2. (Inv.) Ridicatura de pamant intarita care proteja o fortificatie in afara zidurilor ei; reduta. [var.: basta s. f.] – Din pol. baszta.

BABOI, baboi, s. m. (Depr.) Augmentativ al lui baba.Baba + suf. -oi.

BAGARE s. f. Actiunea de a (se) baga si rezultatul ei. ◊ Bagare de seama = grija, atentie (deosebita). – V. baga.

BAIETOI, baietoi, s. m. (Depr. sau glumet) Augmentativ al lui baiat. ** Fata cu apucaturi de baiat. – Baiat + suf. -oi.

BALALAU adj. invar. (Reg.) Care se balabaneste (1). ♦ (Substantivat, m.) Om moale, prost, neghiob. – Balalai + suf. -au.

BALANGAI, balangaiesc, vb. IV. Tranz. si refl. (Reg.) A (se) balabani (1). – Balang + suf. -ai.

BALTOI, baltoaie, s. n. Balta (mare); baltau. -Balta + suf. -oi.

BANUIRE, banuiri, s. f. (Rar) Actiune de a banui si rezultatul ei; banuiala. – V. Banui.

BARBAT, -A, barbati, -te, s. m., adj. I. S. m. 1. Persoana adulta de s*x masculin. ♦ Om in toata firea. 2. Sot. II. Adj. (Rar) Curajos; voinic; harnic, activ. – Lat. barbatus.

BARBATOI, barbatoi, s. m. (Depr. sau glumet) Augmentativ al lui barbat (1). ♦ Femeie cu apucaturi de barbat (1). – Barbat + suf. -oi.

BARBIER, barbieri, s. m. Frizer. ♦ Fig. (Fam.) Om mincinos, laudaros. [Pr.: -bi-er] – Din ngr. barberis.

BARBOI, barboaie, s. n. (Fam.) Augmentativ al lui barba.Barba + suf. -oi.

BARZOI, barzoi, s. m. (Rar) Barbatusul berzei. – Barza + suf. -oi.

BATRANETE s. f. 1.Etapa finala din viata fiintelor, caracterizata prin diminuarea treptata a functiilor fiziologice; varsta inaintata a unui om. 2. (Rar) Batranime. – Batran + suf. -ete.

BARSAN, -A, barsani, -e, adj. 1. Care priveste Tara Barsei. 2.(Despre oi; adesea substantivat) Cu lana lunga si aspra. ♦ (Despre lana acestor oi) Lunga si aspra. – Barsa (n. pr.) + suf. -an.

BAZOI s. n. (Pop.) Coarda cu timbrul cel mai de jos a unor instrumente muzicale. – Baz + suf. -oi.

BECISNIC, -A, becisnici, -ce, adj., s. m. si f. (Pop.) 1.(Om) vrednic de compatimire, lipsit de personalitate, de inteligenta si de energie; ticait2. 2. (Om) debil, slabanog, neputincios, bolnavicios. [var.: bicisnic, -a adj., s. m. si f.] – Din sl. becistĩniku.

BEHAI, behai, vb. IV. Intranz. (Despre capre si oi; la pers. 3) A scoate strigatul caracteristic speciei; a mehai. ♦ Tranz. si intranz. Fig. (Despre oameni) A canta urat, nearmonios. – Bee(h) + suf. -ai.

BEHAIT s. n. Faptul de a behai; sunete caracteristice scoase de oi, miei, capre; behaitura. – V. behai.

BEILIC, beilicuri, s. n. 1. Casa in care erau gazduiti beii si alti trimisi oficiali ai Portii otomane in tarile romanesti. 2. vanzare fortata de oi in tarile romanesti, facuta in favoarea sultanului la preturi fixate de turci; dijma (in oi). 3. Munca efectuata gratuit in folosul unui bei sau al feudalilor autohtoni. – Din tc. beylik.

BELFER, belferi, s. m. (Reg., fam. sau depr.) 1. Invatator; profesor. 2. Om care se lafaieste in lux si bogatie. – Din idis Belfer (= germ. Beihelfer).

BELGIAN, -A, belgieni, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Belgiei sau care este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Belgiei sau populatiei ei, privitor la Belgia sau la populatia ei. [Pr.: -gi-an] – Belgia (n. pr.) + suf. -ean.

BERBECARIE, berbecarii, s. f. Tarc, ingraditura unde se tin berbecii (I 1) despartiti de oi. – Berbec + suf. -arie.

BERECHET, (1, 2) berecheturi, s. n., (3, 4) berecheti, s. m. (Reg.) 1. S. n. Belsug, abundenta. ♦ (Adverbial; sens curent) Din belsug, din abundenta. 2. S. n. Noroc, prosperitate (neasteptata). 3. S. m. (Ir.) Om care aduce belsug, noroc. 4. S. m. Om siret, mincinos, smecher, care insala pe altii, haimana. – Din tc. bereket.

BESTIE, bestii, s. f. Fiara. ♦ Fig. Om cu apucaturi sau cu instincte de fiara. – Din it., lat. bestia.

BESLEAGA, beslegi, s. m. Capitan de beslii. ♦ Fig. Om batran, ramolit, prost. [var.: besli-aga s. m.] – Din tc. besli agasi.

BETEAG, -A, betegi, -ge, adj., s. m. si f. (Pop.) 1. (Om) infirm, schilod. 2. (Om) bolnav. – Din magh. beteg.

BETIV, -A, betivi, -e, adj., s. m. si f. (Persoana) care are viciul betiei (1); (om) alcoolic, bautor. – Cf. lat. *bibitivus.

BIBILOI, bibiloi, s. m. 1. Masculul bibilicii (1). 2.Fig. (Fam.) Bibic2. – Bibil[ica] + suf. -oi.

BICIUIRE, biciuiri, s. f. Actiunea de a (se) biciui si rezultatul ei; biciuiala. – V. biciui.

BIELORUS, -A, bielorusi, -se, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Bielorusiei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Bielorusiei, sau populatiei ei, privitor la Bielorusia sau la populatia ei. – Din rus. belorus.

BIGOT, -A, bigoti, -te, adj., s. m. si f. (Persoana) care urmeaza cu mare severitate toate preceptele rituale ale unei religii; (om) habotnic; bisericos. – Din fr. bigot.

BINEVOI, binevoiesc, vb. IV. Tranz. A avea dispozitie, o atitudine favorabila fata de o cerere, de o plangere etc; a catadicsi, a cabulipsi. – Bine + voi.

BIRUIRE, biruiri, s. f. Actiunea de a birui si rezultatul ei; biruinta. – V. birui.

BIVOL, bivoli, s. m. Vita cornuta, rumegatoare, asemanatoare cu boul, cu par negru sau alb, aspru si rar, cu coarnele inelate intoarse spre spate (Bos bubalus). ♦ Epitet dat unui om gras, matahalos, nesimtit. – Din sl. byvolu.

BIZOTARE, bizotari, s. f. Actiunea de a bizota si rezultatul ei. – V. bizota.

BLAND, -A, blanzi, -de, adj., s. f. I. Adj. 1. (Despre oameni) Care este omenos, pasnic, prietenos; blajin. ♦ (Despre fapte, sentimente etc.) De om bun. ♦ (Despre animale) Care nu fuge de om; care nu se sperie. 2. Fig. (Despre timp, natura etc.) Care nu este aspru, care nu este excesiv, care este placut. II. S. f. (Pop.) Urticarie. – Lat. blandus.

BLANDETE s. f. Insusirea omului bland; purtare de om bland. – Bland + suf. -ete.

BLESTEMATIE, blestematii, s. f. Purtare, fapta de om blestemat. ♦ Depravare. – Blestemat +suf. -ie.

BLOCARE, blocari, s. f. Actiunea de a (se) bloca si rezultatul ei; blocaj, blocada. – V. bloca.

BOA s. m. invar. 1. Sarpe tropical, carnivor si neveninos, lung de cativa metri, care-si ucide prada inainte de a o inghiti incolacindu-se in jurul ei si sufocand-o (Boa constrictor). 2. Fasie lunga de blana sau de pene, purtata altadata de femei in jurul gatului. – Din fr., lat. boa.

BOALA, boli, s. f. 1. (La om si la animale) Modificare organica sau functionala a echilibrului normal al organismului; proces patologic care afecteaza organismul; maladie, afectiune, betesug. ◊ Boala somnului = boala infectioasa grava transmisibila prin intepatura mustei tete. Boala papagalilor = psitacoza. ◊ (Pop.) Boala copiilor = epilepsie. Boala lunga (sau mare) = febra tifoida. Boala seaca = tuberculoza pulmonara. Boala de zahar = diabet. ◊ Expr. A baga pe cineva in (toate) boale(le) = a supara, a irita, a enerva pe cineva, a face pe cineva sa sufere din punct de vedere moral, a-l face sa se simta prost. ♦ (La plante, la vin etc.) Modificare organica, patologica sau biochimica. 2. Epitet dat vitelor (sau altor animale) slabe, lenese, naravase. 3, (Fam.) Capriciu, pasiune pentru ceva (sau cineva). ◊ Expr. A avea boala pe cineva = a avea ciuda, necaz, pica, invidie pe cineva. [Pl. si: boale] – Din sl. bolĩ.

BOBOC, boboci, s. m. 1. Caliciul nedeschis al unei flori; floare care incepe sa se deschida. 2. Pui de gasca sau de rata. ◊ Expr. A paste (sau a pazi) bobocii = a-si pierde vremea degeaba. A da (mancare) la boboci = a vomita. ♦ Fig. Incepator intr-un domeniu; om lipsit de experienta; ageamiu; p. restr. recrut; student in primul an. – Din ngr. bubuki.

BOCANIT s. n. Actiunea de a bocani si rezultatul ei; zgomot produs prin izbirea cu un obiect tare in ceva; bocaneala, bocanitura. – V. bocani.

BOEM1, -A, boemi, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Boemiei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Boemiei sau populatiei ei, privitor la Boemia sau la populatia ei. – Din n. pr. Boemia (derivat regresiv).

BOGAT, -A, bogati, -te, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. (Om) care dispune de multe si mari mijloace materiale, care are multi bani; (om) avut. 2. Adj. Care se afla, care contine ceva in cantitate mare. Fructele sunt bogate in vitamine. ♦ (Despre flori) Involt. ♦ Manos, roditor. 3. Adj. (Despre lucruri) Scump, de mare valoare; fastuos, luxos. – Din sl. bogatu.

BOLDEI, boldei, s. m. Caine de talie mica, cu picioare scurte. – Bold + suf. -ei.

BOLNAV, -A, bolnavi, -e, adj., s. m. si f. (Fiinta) care sufera de o boala; (om) suferind, beteag. [Acc. si: (reg.) bolnav] – Din bg. bolnav.

BOLOvaN, bolovani, s. m. Piatra (voluminoasa si grea) rotunjita prin rostogolirea ei de ape; pietroi. ♦ Bucata mare de pamant sau dintr-o materie solida oarecare. Bolovan de sare. – Din bg. balvan.

BONOM, bonomi, s. m. (Livr.) Om bland si credul, cu gusturi si purtari simple. – Din fr. bonhomme.

BONTIRE, bontiri, s. f. Actiunea de a bonti si rezultatul ei. – V. bonti.

BORDURARE, bordurari, s. f. Actiunea de a bordura si rezultatul ei. – V. bordura.

BORNARE, bornari, s. f. Actiunea de a borna si rezultatul ei; bornaj. – V. borna.

BOSOROG, -OAGA, bosorogi, -oage, adj., s. m. si f. (Pop.) (Persoana) care sufera de hernie. ♦ Fig. (Om) batran, ramolit. – Cf. bos.

BOTEI, boteie, s. n. (Reg.) Card, ciopor (de oi, de cerbi etc.). – Et. nec.

BOX1 s. n. 1. Sport in care doi adversari lupta intre ei, pe ring, dupa anumite reguli, cu pumnii imbracati in manusi speciale; pugilistica, pugilism, pugilat. 2. Arma alba, alcatuita dintr-o placa de metal cu gauri pentru degete si cu o creasta de sinuozitati, cu care se ataca tinand pumnul strans. – Din fr. boxe.

BRAZDUIRE, brazduiri, s. f. (Rar) Actiunea de a brazdui si rezultatul ei. – V. brazdui.

BROSCOI, broscoi, s. m. 1. Augmentativ al lui broasca (1). 2. Masculul broastei (1). 3. (Glumet) Epitet dat unui copil mic. – Broasca + suf. -oi.

BRUCELOZA, bruceloze, s. f. Boala infectioasa si contagioasa (a vitelor si a oamenilor), care se manifesta la om prin febra mare, transpiratie, marirea splinei etc. – Din fr. brucellose.

BRUMARIU, -IE, brumarii, adj. 1. De culoarea brumei (1), alb-cenusiu, brumat. 2. (In sintagmele) Prune brumarii = soi de prune acoperite cu bruma (3). Oaie brumarie = varietate de oaie cu lana pestrita, alba si neagra. ♦ Care apartine acestor oi sau pielicelelor acestor oi. Caciula brumarie.Bruma + suf. -ariu.

BRUNARE s. f. Actiunea de a bruna si rezultatul ei; brunaj. – V. bruna.

BRUSCARE s. f. Actiunea de a brusca si rezultatul ei. – V. brusca.

BRUTA, brute, s. f. Om foarte brutal. – Din fr. brute.

BUBOI, buboaie, s. n. Augmentativ al lui buba; abces, furuncul. – Buba + suf. -oi.

BUCIUMARE, buciumari, s. f. Actiunea de a buciuma si rezultatele ei. – V. buciuma.

BUCOVINEAN, -A, bucovineni, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia Bucovinei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Bucovinei sau populatiei ei, privitor la Bucovina sau la populatia ei. – Bucovina (n. pr.) + suf. -ean.

BUDALA s. m. sg. (turcism inv.) Om prost, natarau. – Din tc. budala.

BUFANT, -A, bufanti, -te, adj. (Despre imbracaminte sau despre parti ale ei) Infoiat, larg, cu bufa. – Din fr. bouffant.

BUFNIRE, bufniri, s. f. Actiunea de a bufni si rezultatul ei. – V. bufni.

BUFT, bufturi, s. n. (Reg.) Pantece, burta (de animal sau de om). – Et. nec.

BUFTEA s. m. invar. (Fam. si glumet) Om sau copil gras. – Buft + suf. -ea.

BULEvaRDIST, -A, bulevardisti, -ste, s. m. si f. (Fam.) Om plimbaret, care bate toata ziua bulevardele; derbedeu, haimana; bulevardier (2). – Bulevard + suf. -ist.

BULGAR, -A, bulgari, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. pl. Populatie turcica, asezata la sfarsitul sec. VII in regiunea de nord-est a Bulgariei, unde, in sec. VII-IX, a fost asimilata de slavi. 2. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Bulgariei. 3. Adj. Care apartine Bulgariei sau populatiei ei, privitor la Bulgaria sau la populatia ei; bulgaresc. ◊ (Substantivat, f.) Limba bulgara. – Din sl. blugarinu.

BUNIC, bunici, s. m. 1. Tatal tatalui meu sau al mamei; bun (VIII), bunel, bat. 2. (La pl.) Parintii parintilor; p. ext. stramosi. 3. (Reg.) Termen cu care se adreseaza cineva unui om batran. – Bun + suf. -ic.

BURGHEZ, -A, burghezi, -e, adj., s. m. si f. 1. Adj. Creat de burghezie, referitor la burghezie, propriu acesteia, purtand caracterul ei; care face parte din burghezie. 2. S. m. si f. Persoana care apartine burgheziei; ◊ Mic-burghez: a) persoana care face parte din mica burghezie; b) fig. persoana cu vederi inguste; filistin. 3. (In oranduirea feudala) Orasean, targovet. [Pl. si: burgheji] – Din it. borghese.

BURSUC, bursuci, s. m. Mamifer carnivor cu trupul greoi, acoperit cu peri lungi si aspri de culoare cenusie, cu doua dungi negre, cu picioare scurte, cu capul lunguiet, avand un fel de rat asemanator cu al porcului; viezure. ♦ Fig. Om sau copil mic, indesat si greoi; om retras, izolat, ursuz. – Din tc. borsuk.

BURTAVERDE s. m. invar. 1. (Ir.) Burghez; negustor. ♦ Om insensibil la valorile culturale; filistin; om lenes, comod, indolent. 2. (Inv.) Sort sau brau verde purtat altadata de negustori. – Burta + verde.

BURTEA s. m. invar. Porecla data unui om gras. [Voc.: burteo] – Burta + suf. -ea.

BUSINESSMAN, businessmeni, s. m. (Englezism) Om de afaceri. [Pr.: biznismen] – Din engl. businessman.

BUTAR, butari, s. m. (Inv. si reg.) Dogar de buti; persoana care are in seama ei butile cu vin dintr-o pivnita. – Bute + suf. -ar.

BUTOI, butoaie, s. n. 1. vas de lemn facut din doage, mai larg la mijloc decat la capete, folosit pentru pastrarea lichidelor, a muraturilor etc.; bute. ◊ Expr. Butoi fara fund = se spune despre cei care beau fara masura. A vorbi ca din butoi = a avea vocea ragusita. ♦ Continutul unui astfel de vas. 2. Partea cilindrica la revolvere, in care se introduc cartusele. – Bute + suf. -oi.

BUtuC, butuci, s. m. 1. Bucata dintr-un trunchi de copac taiat si curatat de crengi; butura. ♦ Bucata groasa de lemn de foc; bustean, buturuga. ◊ Expr. (Adverbial) A lega (pe cineva) butuc = a lega (pe cineva) astfel incat sa nu mai poata misca; a lega cobza, a lega fedeles. A dormi butuc = a dormi adanc. ♦ Bucata groasa de lemn pe care se taie lemnele de foc; trunchi de lemn pe care se taie carnea la macelarie; trunchi care servea calaului pentru decapitarea condamnatilor. 2. Fig. Om prost si necioplit. 3. Partea de jos, mai groasa, a tulpinii vitei de vie (de la pamant pana la punctul de ramificatie). 4. Partea centrala a unui corp rotativ, care se monteaza pe un arbore si in care sunt infipte spite (la roti), pale (la elice) etc. Butucul rotii. 5. Bucata groasa de lemn prevazuta cu gauri, in care se prindeau in vechime picioarele, mainile sau gatul arestatilor si prizonierilor. 6. Partea superioara a jugului. 7. Talpa sau scaunul razboiului de tesut. – Et. nec.

BUZOI, buzoaie, s. n. Augmentativ al lui buza (1). – Buza + suf. -oi.

BUZUNAR, buzunare, s. n. Un fel de punga interioara cusuta la haine, in care se tin lucruri marunte. ◊ Loc. adj. De buzunar = care se poarta in buzunar: p. ext. de format sau de proportii mici; de valoare redusa. Editie de buzunar.Expr. A fi (tot) cu mana in buzunar = a fi darnic; a fi cheltuitor, a fi obligat sa cheltuiasca mereu. Bani de buzunar = suma de bani pentru cheltuieli marunte. A da din buzunar = a plati din banii proprii o paguba (de care nu esti raspunzator). A avea (sau a baga) in buzunar (pe cineva) = a avea pe cineva in puterea sa. A avea (ceva) in buzunar = a fi sigur de mai inainte ca va dispune de ceva. [var.: (reg.) pozunar s. n.] – Din ngr. buzunara.

CABAZ, cabazi, s. m. (Inv si reg.) Om poznas, glumet. – Din tc. [hok]kabaz.

CABLARE, cablari, s. f. Actiunea de a cabla si rezultatul ei. – V. cabla.

CABRARE, cabrari, s. f. Actiunea de a cabra si rezultatul ei; ridicare a unui cal pe picioarele dinapoi; cabraj. – V. cabra.

CADAVRU, cadavre, s. n. Corpul unui om sau al unui animal mort; hoit, starv, les1. ◊ Expr. Cadavru viu (sau, fam., ambulant) = om foarte slab si palid. A calca (sau a trece) peste cadavre = a fi lipsit de orice scrupule in atingerea unui scop. – Din fr. cadavre.

CADMIA, cadmiez, vb. I. Tranz. A acoperi suprafata unui obiect metalic cu un strat subtire de cadmiu in scopul protejarii ei contra eroziunii. [Pr.: -mi-a] – Din cadmiu.

CADMIERE, cadmieri, s. f. Actiunea de a cadmia si rezultatul ei. [Pr.: -mi-e] – V. cadmia.

CADRIL, cadriluri, s. n. Dans de origine franceza, cu miscare lenta, constand dintr-un sir de figuri in cursul carora partenerii se schimba intre ei; melodia dupa care se executa acest dans. – Din fr. quadrille.

CALABREZ, -A, calabrezi, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Calabriei sau este originara de acolo. 2. Care apartine Calabriei sau calabrezilor (1), privitor la Calabria sau la populatia ei. – Din it. calabrese, fr. calabrais.

CALANDRARE, calandrari, s. f. Actiunea de a calandra si rezultatul ei. – V. calandra.

CALCHIERE, calchieri, s. f. Actiunea de a calchia si rezultatul ei. [Pr.: -chie-re-] – V. calchia.

CALCINA, calcinez, vb. I. Tranz. A transforma o substanta chimica in alta prin incalzirea ei la o temperatura inalta in scopul eliminarii apei, al inlaturarii unor compusi volatili, al oxidarii etc. – Din fr. calciner.

CALCOGRAFIERE, calcografieri, s. f. Actiunea de a calcografia si rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. calcografia.

CALIFAT, califate, s. n. 1. Forma de stat feudal-teocratica intemeiat de arabi pe teritoriile stapanite de ei, dupa moartea lui Mahomed. 2. Rangul de calif. 3. Durata guvernarii unui calif. – Din fr. califat.

CALIFICARE, calificari, s. f. Actiunea de a (se) califica si rezultatul ei; pregatire intr-un anumit domeniu de activitate profesionala; calificatie. ♦ Etapa eliminatorie intr-un concurs sau intr-o competitie sportiva, pentru selectarea concurentilor. – V. califica.

CALMARE s. f. 1. Actiunea de a (se) calma si rezultatul ei. 2. Operatie de linistire a „fierberii” otelului la turnare in lingotiere sau in forme prin adaugarea unor elemente dezoxidante. – V. calma.

CALMUC, -A, calmuci, -ce s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Regiunii Calmuce. 2. Adj. Care apartine Regiunii Calmuce si populatiei ei, privitor la aceasta regiune si la populatia ei; calmucesc.3. S. f. Limba din familia altaica, ramura mongola, vorbita de calmuci. – Din rus. kalmyk.

CALOIAN s. m. Obiect de ritual folcloric in forma unui om de lut impodobit cu flori, care, in timp de seceta, se ingropa sau se arunca in apa ca sa aduca ploaie. [Pr.: -lo-ian] – Cf. sl. kalenu.

CALPUZAN, -A, calpuzani, s. m. si f. (Inv.) Falsificator de bani. ♦ Fig. Om rau, ticalos. – Din tc. kalpazan.

CAMBRARE, cambrari, s. f. Actiunea de a (se) cambra si rezultatul ei. – V. cambra.

CAMELINA, cameline, s. f. Planta din familia cruciferelor cu tulpina dreapta, cu flori galbene si cu fructe mici, folosita in industrie pentru semintele ei bogate in ulei, mai ales la fabricarea sapunului (Camelina sativa). – Din fr. cameline.

CAMERIER, camerieri, s. m. (Iesit din uz) Om de serviciu care avea grija de camera de culcare si de imbracamintea stapanului; fecior, valet. [Pr.: -ri-er] – Din fr. camerier.

CAMERIST, cameristi, s. m. (Iesit din uz) Om de serviciu care ingrijea camerele dintr-o institutie; odaias. – Din camerista (derivat regresiv).

CAMPANILA, campanile, s. f. 1. Clopotnita in forma de turn inalt, construita langa o biserica sau chiar deasupra ei (caracteristica arhitecturii italiene din sec. XI-XVI). 2. turnulet situat in partea superioara a unui edificiu, in care se afla un clopot, un orologiu etc. – Din it. campanile.

CAMUFLA, camuflez, vb. I. Tranz. si refl. 1. A (se) ascunde vederii inamicului. ♦ Tranz. A acoperi si a ascunde o sursa de lumina, pentru ca razele ei sa nu strabata afara in timpul noptii. 2. Fig. A (se) ascunde, a (se) deghiza, a (se) masca. – Din fr. camoufler.

CANADIAN, -A, canadieni, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Canadei sau este originara de acolo. 2. Care apartine Canadei sau populatiei ei, privitor la Canada sau la populatia ei. [Pr.: -di-an] – Din fr. canadien.

CANALIZARE, canalizari, s. f. Actiunea de a canaliza si rezultatul ei. ♦ Ansamblu de lucrari tehnice executate pentru colectarea, epurarea si evacuarea apei intrebuintate intr-o localitate, intr-un sistem tehnic, pe un teren etc., sau a apei de ploaie, in vederea pastrarii salubritatii solului si a aerului; canalizatie. – V. canaliza.

CANCERIZARE, cancerizari, s. f. Actiunea de a (se) canceriza si rezultatul ei. – V. canceriza.

CANIBAL, -A, canibali, -e, s. m. si f. Antropofag. ♦ Fig. Om crud, salbatic, feroce. – Din fr. cannibale.

CAPItuLARE, capitulari, s. f. Actiunea de a capitula si rezultatul ei. – V. capitula.

CAPONARE s. f. Actiunea de a capona si rezultatul ei. – V. capona.

CAPOTARE s. f. Actiunea de a capota si rezultatul ei. – V. capota.

CAPSOMAN, -A, capsomani, -e, s. m. si f. (Peior.) Persoana incapatanata; om prost. – Cf. alb. kaps.

CAPSULARE s. f. Actiunea de a capsula si rezultatul ei. – V. capsula.

CAPTIVITATE s. f. Faptul de a fi captiv; starea in care se afla un om captiv; prizonierat. – Din fr. captivite, lat. captivitas, -atis.

CARACTER, caractere, s. n. 1. Ansamblul insusirilor fundamentale psihice-morale ale unei persoane, care se manifesta in modul de comportare, in ideile si in actiunile sale. ♦ Personalitate morala ferma. ♦ Insusire morala care se manifesta prin perseverenta, vointa ferma si corectitudine. Om de caracter. 2. Individualitate care prezinta trasaturi psihice complexe, zugravita intr-o opera literara. ♦ Comedie de caracter = comedie in care intriga ia nastere din conflictul dintre caracterele contradictorii ale personajelor. Dans de caracter = forma prelucrata pentru scena a dansurilor populare. 3. Trasatura distinctiva care constituie specificul unui lucru, al unui fenomen etc. Insusire, particularitate a unui organism. Caractere mostenite (sau ereditare) si caractere dobandite (sau neereditare). 4. Caracteristica a unui ansamblu de litere, cifre, accente si semne de tipar din aceeasi familie si din acelasi corp. – Din fr. caractere, lat. character.

CARACTERIZARE, caracterizari, s. f. Actiunea de a caracteriza si rezultatul ei; indicare a notei caracteristice a unei fiinte, a unui lucru sau a unui fenomen. – V. caracteriza.

CARACUL, (1) s. m., (2) s. n. 1. S. m. Numele unei rase de oi ai caror miei au blana buclata, asemanatoare cu astrahanul, 2. S. n. Blanita de miel apartinand acestei rase, din care se fac caciuli, paltoane etc. [var.: carachiul s. m. si n.] – Din fr. caracul.

CARAMELIZARE s. f. Actiunea de a (se) carameliza si rezultatul ei; spec. proces de descompunere, prin incalzire, a caramelurilor. – V. carameliza.

CARAULA, caraule, s. f. 1. Paza, garda, straja. 2. Om care face de paza; santinela, caraulas. – Din bg. karaul, ngr. karauli.

CARBONIZARE, carbonizari, s. f. Actiunea de a se carboniza si rezultatul ei. – V. carboniza.

CARBURARE, carburari, s. f. Actiunea de a carbura si rezultatul ei. – V. carbura.

CARDARE, cardari, s. f. Actiunea de a carda si rezultatul ei. – V. carda.

CAREva pron. nehot. Vreunul, oarecare, cineva. – Care + va.

CARFOLOGIE s. f. Agitatie a degetelor unui bolnav care pare ca vrea sa pipaie obiecte mici. – Din fr. carphologie.

CARIERE s. f. Actiunea de a se caria si rezultatul ei. [Pr.: -ri-e-] – V. caria.

CARNABAT s. n. Rasa de oi cu lana semifina, de culoare roscata-cafenie originara din Bulgaria, a carei carne nu are mirosul caracteristic. – Din bg. karnabat.

CARTAGINEZ, -A, cartaginezi, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care facea parte din populatia vechii Cartagine sau era originara de acolo; pun. 2. Adj. Care apartine Cartaginei sau locuitorilor ei, privitor la Cartagina sau la locuitorii ei; punic. – Cartagina (n. pr.) + suf. -ez. Cf. fr. Carthaginois.

CARTARE, cartari, s. f. 1. Actiunea de a carta si rezultatul ei. 2. Urmarire pe teren si transpunere, prin semne si prin culori conventionale, pe harti topografice, a raspandirii si a caracterelor diferitelor elemente din natura (roci, formatiuni geologice, ape, soluri, animale etc.) – V. carta.

CARTIER, cartiere, s. n. 1. Parte a unui oras deosebita de celelalte prin caracteristici proprii (geografice, istorice etc.) si care formeaza o unitate organica. ♦ Locuitorii acestei parti a orasului. 2. Parte din comandamentul unei mari unitati, compusa din personalul de deservire si din mijloacele de transmisiuni. ◊ Marele cartier general = (in timp de razboi) organul suprem de conducere a armatei in frunte cu comandantul sau suprem. ♦ Loc (intarit) unde stationeaza trupele timp mai indelungat in vederea efectuarii de exercitii practice pe teren, cu efective mari de unitati; tabara. 3. Fiecare dintre partile laterale ale navei de la mijlocul ei spre pupa. [Pr.: -ti-er] – Din fr. quartier.

CARTILAJ, cartilaje, s. n. Tesut animal conjunctiv elastic si rezistent, cu rol de sustinere care formeaza scheletul pestilor cartilaginosi si al embrionului la vertebrate si la om indeplinind functia mecanica de sustinere; zgarci. [var.: cartilagiu s. n.] – Din fr. cartilage.

CARTIRUIRE s. f. Actiunea de a cartirui si rezultatul ei; incartiruire. – V. cartirui.

CARTON1, cartoane, s. n. 1. Hartie groasa si compacta cu flexibilitate redusa. ◊ Carton gudronat (sau asfaltat) = carton impregnat cu gudron sau cu smoala. 2. Schita initiala a unui tablou sau a diverselor lui detalii; studiu. Cartoanele lui Leonardo da Vinci. 3. tub mic de hartie groasa la capatul unor tigari, prin care se trage fumul. 4. Tavita de carton1 (1) pentru prajituri, bomboane etc.; p. ext. continutul ei. – Din fr. carton.

CARTONARE, cartonari, s. f. Actiunea de a cartona si rezultatul ei; cartonaj, brosare. – V. cartona.

CASAP, casapi, s. m. (Reg.) Macelar. ♦ Fig. Om crud. – Din tc. kasap.

CASARE, casari, s. f. Actiunea de a casa si rezultatul ei. – V. casa.

CASTRAVETE, castraveti, s. m. 1. Planta legumicola cu tulpina agatatoare, acoperita cu peri aspri, cu frunze mari si cu flori galbene (Cucumis sativus); p. restr. fructul acestei plante, de forma alungita, de culoare verde, care se consuma crud, murat sau gatit. ◊ Expr. A vinde castraveti la gradinar = a da explicatii intr-o problema cuiva mai bine informat decat cel ce vrea sa-l lamureasca. 2. (Zool., in compusul) Castravete-de-mare = holoturie. – Refacut din castraveti (pl. lui castravet < bg. krastavet, krastavita).

CATALIZARE, catalizari, s. f. Actiunea de a cataliza si rezultatul ei. – V. cataliza.

CATALOGARE, catalogari, s. f. Actiunea de a cataloga si rezultatul ei. – V. cataloga.

CATAR, catari, s. m. Animal domestic, hibrid rezultat din imperecherea magarului cu iapa sau a armasarului cu magarita (Equus mullus). ♦ Fig. Om incapatanat. – Din tc. katır.

CATENA, catene, s. f. 1. Sir de incretituri ale scoartei pamantului, formate sub influenta unei presiuni laterale. 2. Lant de atomi legati intre ei prin valente simple sau multiple. 3. (Inv.) Lant (la ceas, la ochelari etc.). – Din lat. catena.

CAUCIUCARE, cauciucari, s. f. Actiunea de a cauciuca si rezultatul ei. [Pr.: ca-u-] – V. cauciuca.

CAvaLER, cavaleri, s. m. 1. (In Roma antica) Membru al ordinului ecvestru, inferior ordinului senatorial. ♦ (In evul mediu, in apusul si in centrul Europei) Titlu nobiliar conferit, initial pentru fapte de arme, de rege sau de un reprezentant al lui. 2. Titlu dat unei persoane dintr-un ordin cavaleresc, laic sau religios. 3. Titlu onorific conferit, in unele tari, posesorului anumitor decoratii importante. 4. Persoana avand titlul de cavaler (1-3). 5. Calaret. 6. (Adesea adjectival) Om plin de abnegatie, generos si nobil; om amabil, binevoitor, indatoritor. 7. (Pop.) Tanar necasatorit, holtei, burlac. ◊ Cavaler de onoare = tanar necasatorit care insoteste pe miri la cununie. – Din rus. kavaler (< fr.).

CAZARE, cazari, s. f. Actiunea de a caza si rezultatul ei. – V. caza.

CACI conj. (Introduce propozitii explicative) Pentru ca, deoarece, fiindca. Eu ii cunosc caci am trait cu ei.Ca + ce.

CACIULA, caciuli, s. f. 1. Obiect confectionat din blana de oaie sau de alt animal si care serveste la acoperirea capului. Buna ziua, caciula (ca stapanu-tau n-are gura)! se spune, in bataie de joc, unuia care nu saluta. ◊ Expr. A-si lua (sau a-si scoate) caciula (de pe cap) = a-si descoperi capul in semn de salut sau de respect. La asa cap, asa caciula = cum e omul, asa e si purtarea lui. A-i iesi (cuiva) parul prin caciula = a) a i se uri asteptand; b) a o duce greu; a saraci. A fi (sau a se sti, a se simti) cu musca pe caciula = a se simti vinovat. (Asta sau aia e) alta caciula = (aceasta e) altceva, alta socoteala. A da cu caciula in caini = a fi cu chef, a-si face de cap. (Bun de) sa dai cu caciula-n caini = foarte gustos. ♦ Fig. Om, persoana, individ. Cate cinci lei de caciula. 2. Obiect in forma de caciula (1) (care serveste ca acoperamant pentru cosuri, canale etc.). ♦ Partea superioara a ciupercii. – Cf. alb. kesul'e.

CACIULOI, caciuloaie, s. n. Augmentativ al lui caciula.Caciula + suf. -oi.

CAITA, caite, s. f. (Reg.) 1. Boneta, scufie, caciulita. 2. (Pop.) Membrana care inveleste capul unor copii nou-nascuti, tichie. ◊ Expr. Nascut cu caita (pe cap) = se spune despre un om norocos. 2. (Reg.) Placenta (1). – Din scr. kaica.

CALAFAtuIRE, calafatuiri, s. f. Actiunea de a calafatui si rezultatul ei. – V. calafatui.

CALAU, calai, s. m. Barbat insarcinat cu executarea osanditilor la moarte; gade, hoher. ♦ Fig. Om crud, sangeros, care supune pe cineva la chinuri; tiran, ucigas. – Din tig. kalo „negru”.

CALDAROI, caldaroaie, s. n. Augmentativ al lui caldare.Caldare + suf. -oi.

CALIRE, caliri, s. f. Actiunea de a (se) cali. ♦ Tratament termic al otelului, care consta in incalzirea piesei la o temperatura superioara punctului de transformare, urmata de racirea ei brusca intr-un mediu gazos, lichid sau granular, in vederea maririi duritatii, mai ales a stratului superficial. – V. cali.

CALUGAR, calugari, s. m. I. Barbat care a facut legamant sa duca o viata religios-ascetica si care traieste intr-o comunitate manastireasca; monah. II. Instalatie hidrotehnica cu ajutorul careia se poate evacua apa din helesteie, lacuri sau bazine artificiale in vederea primenirii ei. – Din sl. kalugeru (< gr.).

CAMASUIRE, camasuiri, s. f. Actiunea de a camasui si rezultatul ei; camasuiala. – V. camasui.

CAMESOI, camesoaie, s. n. Augmentativ al lui camasa (1); camasa lunga. – Camesa + suf. -oi.

CAPATANA, capatani, s. f. 1. Cap de animal mort sau taiat pentru consum. 2. Cap de om mort desprins de trup; craniu. ♦ (Ir.) Cap (mare) de om. 3. Parte bulbucata a unei plante, formata din tulpina sau din suprapunerea frunzelor. Capatana de varza. 4. Nume dat unor obiecte de forma conica. Capatana de zahar.Lat. pop. capitina.

CAPCAUN, capcauni, s. m. Fiinta fabuloasa din mitologia populara romaneasca, inchipuita cu trup de om si cu cap de caine, uneori cu doua capete si cu doua guri, despre care se spune ca manca oameni. ♦ Epitet dat unui om rau, crud, salbatic. Cap1 + caine (dupa ngr. kinokefalos).

CAPRIOR, capriori, s. m. I. Animal rumegator salbatic, mai mic decat cerbul, cu picioare subtiri si agile, cu coarne mici (Capreolus capreolus). II. 1. Fiecare dintre barnele incrucisate care fac parte din scheletul acoperisului unei case. 2. Fiecare dintre lemnele care formeaza suportul pe care se asaza scandurile patului, platforma zidarului etc. [Pr.: -pri-or] – Lat. capriolus.

CAPSUN, capsuni, s. m. Planta erbacee taratoare din familia rozaceelor, cu frunze trifoliate si cu flori mici albe, cultivata pentru fructele ei comestibile. (Fragaria moschata). – Din capsuna (derivat regresiv).

CAPUIRE1, capuiri, s. f. Actiunea de a capui si rezultatul ei. – V. capui.

CAPUSA, capuse, s. f. I. (La pl.) Gen de artropode parazite din clasa arahnidelor, care se infig in pielea animalelor si a omului si se hranesc sugandu-le sangele (Ixodes); (si la sg.) animal care face parte din acest gen. ◊ Expr. Ce-i in gusa, si-n capusa, se zice despre un om sincer; care spune tot ce gandeste. II. 1. (Bot.) Ricin. 2. Mugur de vita, din care se dezvolta coardele si rodul; ochi1. – Cf. alb. kepushe.

CARABUS, carabusi, s. m. Insecta coleoptera foarte daunatoare, de culoare castanie, cu elitrele dure, care apare pe la inceputul lunii mai si se hraneste cu frunzele arborilor (iar larva ei, cu radacinile unor plante); gainusa, gandac-de-mai (Melolontha melolontha). – Carab[as] (rar folosit, „oaie cu botul negru” < tc.) + suf. -us.

CARNOSIRE, carnosiri, s. f. Actiunea de a carnosi si rezultatul ei. – V. carnosi.

CARTOI, cartoaie, s. n. (Rar) Augmentativ al lui carte.Carte + suf. -oi.

CATRANIRE, catraniri, s. f. Actiunea de a (se) catrani si rezultatul ei; catranitura, catranit1, catraneala. – V. catrani.

CATAI, catai, vb. IV. Intranz. (Rar) A flecari. – Cata + suf. -ai.

CATEL, catei, s. m. I. 1. Pui de caine; p. ext. pui de animal salbatic (asemanator cu cainele). ◊ Expr. (Fam.) Cu catel, cu purcel = cu intreaga familie si cu tot avutul; cu tot ce are. 2. Fig. Om lingusitor si fara scrupule. 3. Compuse: (Zool.) catelul-pamantului = orbet; catel-de-mare = corosbina; catel-de-frasin sau catelul-frasinului = cantarida. II. Fiecare dintre partile care compun capatana de usturoi. – Lat. catellus.

CAZAtuRA, cazaturi, s. f. 1. Faptul de a cadea. 2. (La pl.) Deseuri. 3. (Depr.) Om sau animal batran si neputincios; om degradat moraliceste. 4. Portiune de padure batrana, cu copacii doborati de vant. – Cadea + suf. -atura.

CANDva adv. Intr-un moment (nehotarat) din trecut sau din viitor; odata, altadata. – Cand + va.

CANER, caneri, s. m. (Reg.) Om rau, hain, cainos. – Cine + suf. -ar.

CANTARE, (II) cantari, s. f. I. Actiunea de a canta si rezultatul ei. II. 1. Cantec (de lauda, bisericesc etc.); muzica. ♦ Sunet caracteristic (placut) scos de diverse pasari si insecte. 2. Compozitie literara cu caracter laudativ. – V. canta.

CARCEL, carcei, s. m. 1. (Med.) Contractie brusca si involuntara a muschilor de la extremitati, insotita de obicei de senzatii dureroase. 2. Organ vegetal care are aspectul unui fir rasucit in spirala, cu ajutorul caruia planta se agata de corpurile din jurul ei. 3. (Zool.) Capusa. – Cf. scr. krc.

CARCIOGAR, carciogari, s. m. (Reg.) Om caruia ii plac cearta, procesele, care gaseste obiectie la orice; om carcotas. [var.: carciocar, carciobar, corciogar s. m.] Carciog + suf. -ar.

CARCOTAS, -A, carcotasi, -e, adj., s. m. si f. (Pop. si fam.) (Om) care cauta mereu cearta, care e vesnic nemultumit. – Carcota + suf. -as.

CARPA, carpe, s. f. Bucata de panza sau de stofa (veche), folosita de obicei in gospodarie (la stergerea prafului, a vaselor etc.), ca materie prima in industria hartiei etc. ♦ Scutec. ♦ Fig. Om fara personalitate, care face intotdeauna orice i se spune. – Din bg. karpa, scr. krpa.

CARPACEALA, carpaceli, s. f. (Rar) Actiunea de a carpaci si rezultatul ei. Carpaci + suf. -eala.

CARPIRE, carpiri, s. f. Actiunea de a carpi si rezultatul ei; carpit. – V. carpi.

CATva, CATAva, cativa, cateva, pron. nehot., adj. nehot. Un numar mic, o cantitate sau o parte mica (dintr-un numar, o cantitate sau o parte mai mare). ♦ (Adverbial) Putin timp, nu prea multa vreme. – Cat + va (= vrea).

CEAFA, cefe, s. f. 1. Partea de dinapoi a gatului sau, p. ext., a capului. ◊ Expr. Cand mi-oi (sau ti-oi etc.) vedea ceafa = niciodata. A face ceafa = a se ingrasa. Gros in (ori la) ceafa sau cu ceafa groasa = gras; fig. bogat; influent. ♦ Regiunea cervicala. 2. Specialitate de carne de porc din regiunea cefei (1), afumata sau sarata. – Cf. alb. cafe.

CEAPCAN, ceapcani, s. m. (Reg.; adesea adjectival) Om rau, siret, rafinat. – Din tc. capkın.

CEAPRAZUIRE, ceaprazuiri, s. f. Actiunea de a ceaprazui si rezultatul ei. – V. ceaprazui.

CEARCAN, cearcane, s. n. 1. Cerc vanat in jurul ochilor la un om obosit sau bolnav. 2. Cerc de vapori vizibil uneori in jurul soarelui sau al lunii; halo. – Refacut din *cearcene (pl. lui *cearcen < lat. circinus).

CEAUS, ceausi, s. m. 1. Functionar inferior la turci, care indeplinea functia de usier, de curier sau de aprod (1) al curtii. 2. Nume dat, in evul mediu, in Tara Romaneasca si in Moldova, unor functionari publici: a) sef al unei cete de slujitori; b) capetenie de surugii; c) capetenia vanatorilor domnesti; d) aprod (3). 3. (Inv.) Om de serviciu la sinagoga. – Din tc. cavus.

CEDARE, cedari, s. f. Actiunea de a ceda si rezultatul ei. – V. ceda.

CEH, -A, cehi, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Cehiei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Cehiei sau populatiei ei, privitor la Cehia sau la populatia ei; cehesc. ♦ (Substantivat, f.) Limba vorbita de cehi (1), facand parte din ramura apuseana a limbilor slave. – Din ceh. cech. Cf. sl. cehu.

CEHOSLOvaC, -A, cehoslovaci, -ce, s. m. si f., adj. (Iesit din uz) 1. S. m. si f. Locuitor al Cehoslovaciei. 2. Adj. Care apartinea Cehoslovaciei sau locuitorilor ei. privitor la Cehoslovacia sau la locuitorii ei. – Din Cehoslovacia (derivat regresiv). Cf. fr. tchecoslovaque.

CELOFANARE, celofanari, s. f. (Rar) Actiunea de a celofana si rezultatul ei. – V. celofana.

CENTRALIZARE, centralizari, s. f. Actiunea de a centraliza si rezultatul ei; centralizatie; spec. proces de unire a mai multor unitati economice (mai mici) in mari unitati economice. ♦ Centralizarea capitalului = formarea unor capitaluri mai mari prin unirea unor capitaluri mai mici. – V. centraliza.

CENTRUIRE s. f. Operatie de prelucrare a gaurilor de centrare la o piesa, in vederea prelucrarii ei ulterioare la o masina-unealta. – Din centru.

CENtuM adj. (Lingv.; in sintagma) Limba centum = limba indo-europeana care a pastrat in evolutia ei sunetele velare g si k nealterate inaintea vocale lor e si i.Cf. lat. centum „o suta”.

CENUROZA, cenuroze, s. f. Boala parazitara, mai ales la oi, provocata de larva teniei si localizata la creier; capie, capiala, capiere. – Din fr. cenurose.

CERCARE, cercari, s. f. (Pop.) Actiunea de a (se) cerca si rezultatul ei. 1. Cercetare, investigatie. 2. Incercare, experienta. ♦ Proba. 3. Suferinta, durere; nenorocire. – V. cerca.

CERCELOI, cerceloi, s. m. Augmentativ al lui cercel.Cercel + suf. -oi.

CERCETARE, cercetari, s. f. Actiunea de a (se) cerceta si rezultatul ei. – V. cerceta.

CERCETATOR, -OARE, cercetatori, -oare, adj., s. m. si f. 1. Adj. Care cerceteaza. 2. S. m. si f. Persoana care se ocupa cu cercetarea in domeniul stiintei sau al tehnicii; om de stiinta. ◊ Cercetator stiintific = functie in cadrul institutelor de cercetari stiintifice, in laboratoare etc.; persoana care are aceasta functie. – Cerceta + suf. -ator.

CERCHEZ, -A, cerchezi, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care apartine populatiei de baza a Regiunii Autonome Cercheze. 2. Adj. Care apartine Regiunii Autonome Cercheze sau populatiei ei, privitor la aceasta regiune sau la populatia ei; cerchezesc. – Din tc. Cerkez.

CERE, cer, vb. III. Tranz. 1. A se adresa cuiva pentru a obtine ceva, pentru a-l convinge sa-ti indeplineasca o dorinta. ◊ Expr. A cere voie sa... = a starui (pe langa cineva), a ruga (pe cineva) pentru a obtine permisiunea sa... 2. A face unei fete propuneri de casatorie; a peti. 3. A cersi. 4. A pretinde ceva in baza unui drept; a reclama, a revendica. ◊ Expr. A cere (cuiva) socoteala (sau cont, inv., seama) = a pretinde de la cineva lamuriri, satisfactie etc. (in urma unei jigniri, a unei fapte reprobabile etc.); a trage la raspundere (pe cineva). ♦ A pretinde. 5. A impune; a face sa fie necesar. 6. A dori, a pofti; a voi. ♦ Refl. A avea cautare, a fi solicitat. – Lat. quaerere.

CERERE, cereri, s. f. Actiunea de a (se) cere si rezultatul ei. 1. Solicitare; rugaminte. 2. Pretentie, exigenta; revendicare. 3. Cautare, cerinta; cantitate de bunuri si de servicii necesare pentru a acoperi consumul. ◊ Cerere solvabila = (in economia de marfuri) cerinta de marfuri si de servicii pentru care cumparatorii dispun de mijloace de plata. ◊ Loc. adv. La cerere = cand se cere, cand se solicita. 4. Sesizare adresata unui organ de jurisdictie sau unui alt organ de stat pentru valorificarea, recunoasterea sau apararea unui drept. ♦ (Concr.) Petitie. 5. (Tehn.; in sintagmele) Cerere de oxigen = cantitate de oxigen consumata intr-un anumit timp de o apa care se scurge prin canale, atunci cand este supusa unui proces de curatare biologica. Cerere maxima de putere = valoare maxima a puterii care se cere unei centrale electrice, intr-un interval de timp limitat. – V. cere.

CERSETORIE, cersetorii, s. f. Actiunea de a cersetori si rezultatul ei; strangere de pomeni ca mijloc de existenta; cersetorit, cersit. [var.: cersitorie s. f.] – Cersetor + suf. -ie.

CERTIFICAT, certificate, s. n. Act oficial prin care se confirma exactitatea unui fapt, autenticitatea unui inscris sau in care se atesta o anumita calitate, in vederea valorificarii unor drepturi; atestat. ◊ Certificat de alegator = (in unele state) act prin care se constata inscrierea unui cetatean, in listele electorale si pe baza caruia acesta isi exercita dreptul la vot. Certificat prenuptial = certificat medical eliberat celor ce vor sa se casatoreasca, prin care se atesta ca starea sanatatii acestora este corespunzatoare pentru intemeierea unei familii. – Din fr. certificat, lat. certificatum.

CEva pron. nehot., adj. nehot., adv. I. Pron. nehot. 1. Un lucru oarecare; oarece. ◊ Expr. A fi (sau a ajunge etc.) ceva de speriat, se spune despre cineva sau despre ceva care iese din comun (in bine sau in rau), care provoaca uimire, spaima etc. Asa ceva = un lucru ca acesta. E ceva de el (sau de capul lui) = are (unele) calitati. 2. Un lucru (cat de) mic, o cantitate, o parte (cat de) neinsemnata, (cat de) putin. Sa fac si eu ceva cat stau aici. 3. Lucru important, valoros, mult. II. Adj. nehot. 1. Oarecare, oarecat, catva. 2. (Fam.) Foarte bun, foarte frumos. ◊ Expr. Mai ceva = mai de seama, mai frumos, mai bun sau mai rau, mai urat etc. III. Adv. Intrucatva, putin, cat mai (sau cat de) putin. ♦ (Repetat) Cat de cat, macar, (foarte) putin. – Ce + va.

CHELBOS, -OASA, chelbosi, -oase, adj., s. m. si f. (Pop.) (Om) care are chelbe; p. gener. (om) chel. – Chelbe + suf. -os.

CHELtuIRE s. f. Actiunea de a cheltui si rezultatul ei. – V. cheltui.

CHELtuITOR, -OARE, cheltuitori, -oare, adj., s. m. si f. (Persoana) care cheltuieste mult si fara rost; (om) risipitor. [Pr.: -tu-i-] – Cheltui + suf. -tor.

CHEMA, chem, vb. I. I. Tranz. 1. A spune, a striga, a comunica cuiva sa vina aproape sau intr-un anumit loc. 2. A pofti, a indemna (in mod oficial) pe cineva sa participe la o actiune, la un fapt; a solicita, a apela la... ♦ (Poetic) A evoca. 3. A ordona, a impune cuiva (in mod oficial) sa se prezinte intr-un anumit loc. ♦ Expr. A chema la ordine = a cere, a soma sa respecte anumite reguli de disciplina, liniste etc. A chema sub arme (sau sub drapel) = a) a incorpora (un contingent); b) a mobiliza armata. II. Refl. (impers.) A avea numele..., a se numi; a insemna, a se zice, a se socoti. ♦ Expr. Se cheama ca... = insemneaza ca..., vrea sa zica. – Lat. clamare.

CHEMARE, chemari, s. f. Actiunea de a chema si rezultatul ei. 1. Exprimare orala sau in scris a dorintei cuiva ca cineva sa vina aproape sau intr-un anumit loc. ♦ Strigat, tipat (care cheama) ♦ (Concr.) Proclamatie. 2. Indemn de a participa la o actiune, la un fapt. 3. Ordin, dispozitie (cu caracter oficial) de a se prezenta intr-un anumit loc. 4. Fig. Inclinatie, vocatie. ♦ Misiune, menire. – V. chema.

CHENARUIRE, chenaruiri, s. f. (Rar) Actiunea de a chenarui si rezultatul ei. – V. chenarui.

CHERAPLES, cheraplesi, s. m. (Reg.) Om prostanac. – Et. nec.

CHEZASUIRE, chezasuiri, s. f. Actiunea de a chezasui si rezultatul ei; garantare. – V. chezasui.

CHIABUROI, chiaburoi, s. m. (Depr.) Augmentativ al lui chiabur.Chiabur + suf. -oi.

CHIMIOSTERILIZARE s. f. Actiunea de a chimiosteriliza si rezultatul ei. – V. chimiosteriliza.

CHIOLHANOS, -OASA, chiolhanosi, -oase, adj., s. m. si f. (Reg.) (Om) ticalos, misel. – Chiolhan + suf. -os.

CHISNOvaT, -A, chisnovati, -te, adj., s. m. si f. (Reg.) (Om) poznas, glumet, comic. – Et. nec.

CHITAI, pers. 3 chitaie, vb. IV. Intranz. (Despre soareci) A scoate sunete ascutite, caracteristice speciei. [var.: chitai vb. IV] – Chit + suf. -ai.

CIBERNETIZARE, cibernetizari, s. f. Actiunea de a cibernetiza si rezultatul ei. – V.cibernetiza.

CILINDRARE, cilindrari, s. f. Actiunea de a cilindra si rezultatul ei. – V. cilindra.

CIUFUT, -A, ciufuti, -te, adj., s. m. si f. (Inv) 1. (Om) zgarcit, avar. 2. (Om) cu toane, prost dispus. – Din tc. cıfıt.

CLASICISM s. n. 1. Ansamblu de trasaturi proprii culturii antice greco-latine din cel mai inalt stadiu de dezvoltare a ei, caracterizata prin armonie, puritate, sobrietate etc. 2. Curent in arta si literatura europeana, aparut in sec. XVII in Franta, caracterizat prin imitarea modelelor antice greco-latine, prin interesul pentru aspectul moral, prin urmarirea unui ideal, prin disciplinarea imaginatiei si a sensibilitatii, prin ordine, echilibru si claritate. 3. Perioada din istoria culturii universale sau nationale ale carei creatii reprezinta un maximum de realizare artistica pentru perioada respectiva. – Din fr. classicisme.

CLASIFICARE, clasificari, s. f. Actiunea de a (se) clasifica si rezultatul ei; distribuire, repartizare, sistematica pe clase sau intr-o anumita ordine; clasificatie. – V. clasifica.

COMOR s. n. varietate de rasa de oi caracul, cu lana de culoare maro-roscata. – Et. nec.

CONFRUNTARE, confruntari, s. f. Actiunea de a confrunta si rezultatul ei; comparare. – V. confrunta.

CONFUNDARE, confundari, s. f. Actiunea de a (se) confunda si rezultatul ei; confuzie; contopire. – V. confunda.

CONGELARE, congelari, s. f. Actiunea de a congela si rezultatul ei. ♦ Inghetare a solutiilor apoase si a solutiilor albuminoase dintr-un corp prin coborirea artificiala a temperaturii in vederea conservarii mai indelungate a unor produse alimentare. – V. congela.

CONGESTIONARE, congestionari, s. f. Actiunea de a se congestiona si rezultatul ei. [Pr.: -ti-o-] – V. congestiona.

CONGLOMERARE, conglomerari, s. f. Actiunea de a se conglomera si rezultatul ei. – V. conglomera.

CRESTIN, -A, crestini, -e, adj., s. m. si f. I. Adj. Care apartine crestinismului, privitor la crestinism. II. S. m. si f. 1. Adept al crestinismului. 2. (Pop.) Persoana, om, individ. – Lat. christianus.

DAC, -A, daci, -ce, adj. s. m. si f. 1. Adj. Care se refera la Dacia sau la populatia ei, privitor la Dacia sau la populatia ei; dacic. 2. S. m. si f. Persoana care facea parte din populatia de baza a Daciei. – Din lat. Dacus.

DACTILOGRAFIERE, dactilografieri, s. f. Actiunea de a dactilografia si rezultatul ei. [Pr.: -fi-e-] – V. dactilografia.

DAMASCHINARE, damaschinari, s. f. Actiunea de a damaschina si rezultatul ei. – V. damaschina.

DAMBLAGIRE, damblagiri, s. f. Actiunea de a (se) damblagi si rezultatul ei; paralizare. – V. damblagi.

DANDI s. m. Tanar elegant, imbracat dupa ultimul jurnal de moda; om de o eleganta prea rafinata, uneori exagerata si usor ridicola. [Scris si: dandy.Pr.: dendi] – Din fr., engl. dandy.

DANEZ, -A, danezi, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Danemarcii sau este originara din Danemarca. 2. Adj. Care apartine Danemarcii sau populatiei ei; privitor la Danemarca sau la populatia ei. ♦ (Substantivat, f.) Limba germanica vorbita de danezi. – Din it. danese.

DANTELARE, dantelari, s. f. Actiunea de a dantela si rezultatul ei. – V. dantela.

DANtuRARE, danturari, s. f. Actiunea de a dantura si rezultatul ei; taiere la freza a dintilor unei roti. – V. dantura.

DASCAL, dascali, s. m. 1. (Inv.) Invatator (la tara); p. ext. profesor. ♦ (Rar) Om de stiinta; invatat, savant. 2. Fig. Initiator sau propagator al unei doctrine; indrumator intr-un anumit domeniu. 3. Cantaret de biserica, diac, psalt, cantor. – Din bg., scr. daskal, Cf. ngr. didaskalos.

DALBIOR, -OARA, dalbiori, -oare, adj. Diminutiv al lui dalb. [Pr.: -bi-or] – Dalb + suf. -ior.

DALCAUC, dalcauci, s. m. Bataus, scandalagiu; om de nimic, haimana. ♦ Porecla data agentilor electorali de pe vremuri. [var.: dalcauc s. m.] – Din tc. dalkavuk.

DALtuIRE, daltuiri, s. f. Actiunea de a daltui si rezultatul ei; sapare cu dalta in piatra, in lemn etc. – V. daltui.

DANGANIRE, danganiri, s. f. Actiunea de a dangani si rezultatul ei. – V. dangani.

DANtuIRE, dantuiri, s. f. Actiunea de a dantui si rezultatul ei; dantuit. – V. dantui.

DARACIRE, daraciri, s. f. Actiunea de a daraci si rezultatul ei; daracit. – V. daraci.

DARAMARE, daramari, s. f. Actiunea de a (se) darama si rezultatul ei; doborare; distrugere, nimicire, surpare, ruinare. [var.: (reg.) darmare s. f.] – V. darama.

DARAMAtuRA, daramaturi, s. f. 1. Zid, cladire daramata; ruina. ♦ Material cazut, surpat dintr-o cladire in ruina. 2. (La pl.) Crengi de copaci rupte si doborate la pamant; vreascuri. 3. (Fam.) Epitet deprecativ dat unui animal sau unui om slabanog. [var.: darmatura s. f.] – Darama + suf. -atura.

DARUIRE, daruiri, s. f. Actiunea de a (se) darui si rezultatul ei; daruiala; (concr.) dar2. ♦ Fig. Devotament, abnegatie, sacrificiu. – V. darui.

DASCALIRE, dascaliri, s. f. Actiunea de a dascali si rezultatul ei. – V. dascali.

DAULARE, daulari, s. f. (Reg.) Actiunea de a (se) daula si rezultatul ei. [Pr.: da-u-] – V. daula.

DEMENT, -A, dementi, -te, adj., s. m. si f. 1. Adj., s. m. si f. Alienat mintal, nebun. 2. Adj. De om nebun; nebunesc. – Din fr. dement, lat. demens, -ntis.

DIVIZARE, divizari, s. f. Actiunea de a (se) diviza si rezultatul ei. – V. diviza.

DOGMA, dogme, s. f. 1. Invatatura, teza etc. fundamentala a unei religii, obligatorie pentru adeptii ei, care nu poate fi supusa criticii si nu admite obiectii. 2. Teza, doctrina politica, stiintifica etc. considerata imuabila si impusa ca adevar incontestabil. – Din fr. dogme, lat. dogma.

DORI, doresc, vb. IV. Tranz. 1.. A fi stapanit de tendinta launtrica de a face, de a avea sau de a dobandi ceva; a tine, a ravni, a nazui la ceva. ◊ Expr. A fi de dorit= a fi necesar, recomandabil, a se cuveni. A lasa de dorit = a avea lipsuri, a nu satisface. ♦ A avea intentia; a vrea. Cum doresti (sau doriti etc.), formula prin care se lasa la aprecierea interlocutorului luarea unei hotarari. 2. A tine mult sa vada sau sa revada pe cineva sau ceva drag, a astepta pe cineva sau ceva cu dor, cu nerabdare. 3. A simti o atractie e*****a. 4. A ura cuiva ceva. – Din dor.

ECLATOR, eclatoare, s. n. Aparat electric folosit pentru masurarea tensiunilor inalte, format din doi electrozi intre care se produce o descarcare electrica daca tensiunea dintre ei depaseste o anumita valoare. – Din fr. eclateur.

EtuFARE, etufari, s. f. Actiunea de a etufa si rezultatul ei; operatie care consta in distrugerea nimfei fluturelui de matase prin introducerea gogosilor destinate filarii intr-un cuptor special, la o temperatura de circa 80° C. – V. etufa.

FRUSTRARE, frustrari, s. f. Actiunea de a frustra si rezultatul ei. – V. frustra.

GAFA, gafe, s. f. 1. Piesa metalica in forma de carlig, fixata pe o prajina, folosita la acostarea unei ambarcatii, la indepartarea ei de mal etc. 2. Carlig montat la capatul unui dispozitiv de ridicat, si de care se prinde sarcina. 3. Gest, atitudine sau vorba nepotrivita, care poate constitui o indelicatete sau o jignire neintentionata adusa cuiva. – Din fr. gaffe.

GAGIU, gagii, s. m. (Arg.) 1. Om, persoana, tip, individ. 2. Iubit, amant. – Gag[ic] + suf. -iu.

GALITIAN, -A, galitieni, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Galitiei sau este originara de acolo. 2. Adj. Care apartine Galitiei sau populatiei ei, care se refera la Galitia sau la populatia ei. [Pr.: -ti-an] – Galitia (n. pr.) + suf. -an.

GALOFOB, -A, galofobi, -e, adj., s. m. si f. (Persoana) care manifesta ostilitate fata de tot ceea ce apartine francezilor sau vine de la ei. – Din fr. gallophobe.

GALOFOBIE s. f. Ostilitate fata de tot ceea ce apartine francezilor sau vine de la ei. – Din fr. gallophobie.

GALOMAN, -A, galomani, -e, adj., s. m. si f. (Persoana) care admira fara rezerve (si adesea fara spirit critic) tot ceea ce apartine francezilor sau vine de la ei. – Din fr. gallomane.

GALOMANIE s. f. Admiratie fara rezerve (si fara spirit critic) pentru tot ceea ce apartine francezilor sau vine de la ei. – Din fr. gallomanie.

GALvaNIZARE, galvanizari, s. f. Actiunea de a galvaniza si rezultatul ei. – V. galvaniza.

GARANTA, garantez, vb. I. Tranz. si intranz. A da cuiva siguranta ca va avea ceva; a asigura (cuiva ceva); a raspunde de valoarea, de calitatea unui obiect. ♦ A se angaja sa mentina in stare de buna functionare, pe o durata determinata, un aparat, un mecanism etc. vandut. ♦ A raspunde pentru faptele sau pentru comportarea altuia, a da asigurari ca... ♦ Intranz. A-si lua raspunderea cu averea sa ca datoria facuta de altul va fi achitata conform obligatiilor stabilite. – Din fr. garantir.

GARANTIE, garantii, s. f. Obligatie in virtutea careia o persoana sau o institutie raspunde de ceva; mijloc legal prin care se asigura executarea unei obligatii (materiale); (concr.) ceea ce serveste drept asigurare ca o obligatie luata va fi tinuta. ◊ Loc. vb. A lua pe garantie = a garanta. ◊ Expr. Pe garantia cuiva = pe raspunderea cuiva. A da garantie = a da asigurari ca un lucru va fi indeplinit. A prezenta garantie de... = a se prezenta astfel incat sa trezeasca increderea, sa ofere siguranta. – Din fr. garantie, it. garanzia.

GARNISIRE s. f. (Fam.) Actiunea de a garnisi si rezultatul ei. – V. garnisi.

GASCA, gasti, s. f. (Peior.) Grup restrans de oameni, uniti intre ei prin preocupari, mai ales in vederea savarsirii unor actiuni reprobabile; grup de oameni care se afla la periferia societatii. ◊ Expr. A (se) sparge gasca = a (se) risipi, a (se) destrama o cardasie, o clica. – Et. nec.

GAURA, gauri, s. f. Scobitura, adancitura, spartura ivita de la sine sau anume facuta intr-un corp, intr-un material, in pamant etc.; cavitate, borta. ◊ Gaura cheii = orificiu prin care se baga cheia in broasca. ◊ Expr. Gaura de sarpe = loc ferit care serveste cuiva ca ascunzatoare. (Pop.) Doar nu s-o face gaura-n cer = nu va fi o paguba prea mare. (Astron.) Gaura neagra = relicva de dimensiuni reduse a unei stele masive, formata prin prabusire gravitationala, caracterizata prin densitate foarte mare si forta de atractie uriasa si absorbanta. [Pr.: ga-u-] – Lat. *gavula (< cavus).

GAZARE, gazari, s. f. Actiunea de a gaza si rezultatul ei. – V. gaza.

GAZIFICARE, gazificari, s. f. Actiunea de a gazifica si rezultatul ei. [var.: gazeificare s. f.] – V. gazifica.

GAZONARE, gazonari, s. f. Actiunea de a gazona si rezultatul ei. – V. gazona.

GABJIRE, gabjiri, s. f. (Pop.) Actiunea de a gabji si rezultatul ei. – V. gabji.

GABUIRE, gabuiri, s. f. (Pop.) Actiunea de a gabui si rezultatul ei. – V. gabui.

GALBIOR, -OARA, galbiori, -oare, adj., s. m. (Pop.) 1. Adj. Diminutiv al lui galben (1). ♦ Balai, blond. 2. S. m. Diminutiv al lui galben (3); galbenas [Pr.: -bi-or] – Galben + suf. -ior.

GALIGAN, galigani, s. m. (Peior. si fam.) Om sau baiat foarte inalt; gligan, lungan. – Cf. gligan.

GAMAN, gamani, s. m. (Pop.) Om foarte mancacios; mancau. – Et. nec.

GASIRE s. f. Actiunea de a (se) gasi si rezultatul ei. – V. gasi.

GATIRE s. f. Actiunea de a (se) gati si rezultatul ei; gatit1. – V. gati.

GAURIRE, gauriri, s. f. Actiunea de a (se) gauri si rezultatul ei; gaurit1. [Pr.: ga-u-] – V. gauri.

GAZDUIRE, gazduiri, s. f. Actiunea de a gazdui si rezultatul ei. – V. gazdui.

GADILARE, gadilari, s. f. Actiunea de a (se) gadila si rezultatul ei; gadilat. – V. gadila.

GADILICI s. n. (Pop. si fam.; in expr.) A avea gadilici la limba, se spune despre un om care vorbeste (prea) mult, care nu se poate abtine sa nu vorbeasca. – Gadila + suf. -ici.

GAFAIRE, gafairi, s. f. Actiunea de a gafai si rezultatul ei. – V. gafai.

GAGAIRE, gagairi, s. f. Actiunea de a gagai si rezultatul ei; strigat caracteristic scos de gaste (si de rate); gagait, gagaitura. – V. gagai.

GALCEVITOR, -OARE, galcevitori, -oare, adj., s. m. si f. (Pop.) (Om) certaret. – Galcevi + suf. -tor.

GANGAVIRE, gangaviri, s. f. Actiunea de a (se) gangavi si rezultatul ei. – V. gangavi.

GASCA, gaste, s. f. Pasare domestica de talie mare, de obicei cenusie pe spate si pe laturi si alba pe piept, cu gatul lung, crescuta pentru carnea, untura si fulgii ei (Anser domesticus).Gasca salbatica = specie mai mica de gasca, vanata pentru carne (Anser anser).Expr. A strica orzul pe gaste = a darui, a sacrifica ceva util, pretios, bun pentru cineva care nu stie sa pretuiasca cele primite. ♦ (Fam.) Epitet depreciativ dat unei femei sau unei fete credule sau proaste. – Din bg. gaska.

GASCOI, gascoi, s. m. (Rar) Gascan. – Din gasca + suf. -oi.

GAtuIRE, gatuiri, s. f. Actiunea de a (se) gatui si rezultatul ei; sugrumare. – V. gatui.

GEALAT, gealati, s. m. 1. (inv.) Calau, gade. 2. (De obicei peior. sau fam.) Om voinic, zdravan (si violent). – Din tc. cellat.

GEANABET, geanabeti, s. m. (turcism) Om rau, afurisit. – Tc. cenabet „impur, mizerabil”.

GELATINIZARE, gelatinizari, s. f. Actiunea de a (se) gelatiniza si rezultatul ei. – V. gelatiniza.

GELUIRE, geluiri, s. f. Actiunea de a gelui si rezultatul ei. – V. gelui.

GENERALIZARE, generalizari, s. f. Actiunea de a (se) generaliza si rezultatul ei. ♦ Operatie logica prin care se trece de la notiuni cu o sfera mai restransa si un continut mai bogat la notiuni cu o sfera mai larga si un continut mai restrans. – V. generaliza.

GENERARE, generari, s. f. Actiunea de a genera si rezultatul ei. – V. genera.

GENTILOM, gentilomi, s. m. (in societatea feudala apuseana) Nobil, aristocrat. ♦ Fig. Om cu comportari alese, ireprosabile. – Din fr. gentilhomme.

GEORAMA, georame, s. f. incapere sferica pe a carei fata interioara este reprezentata in relief scoarta terestra in scopul studierii ei. [Pr.: ge-o-] – Din fr. georama, engl. georama.

GEORGIAN, -A, georgieni, -e, s. m. si f., adj. 1. S. m. si f. Persoana care face parte din populatia de baza a Georgiei sau este originara de acolo; gruzin. 2. Adj. Care apartine Georgiei sau populatiei ei, privitor la Georgia sau la populatia ei; gruzin. [Pr.: -gi-an] – Georgia (n. pr.) + suf. -ean. Cf. fr. georgien.

GERARE, gerari, s. f. Actiunea de a gera si rezultatul ei. – V. gera.

GERMANIC, -A, germanici, -ce, adj. Care apartine sau care este caracteristic germanilor si popoarelor inrudite cu germanii, privitor la germani si la popoarele inrudite cu ei. ◊ Limbi germanice = grup de limbi indo-europene vorbite in centrul si in nordul Europei, extinse cu vremea si in alte regiuni. Popoare germanice = denumire a unor triburi vechi din care se trag germanii, englezii, scandinavii etc. Filologie germanica = studiul limbilor si al literaturilor germanice. – Din fr. germanique, lat. germanicus.

GERMINARE, germinari, s. f. Actiunea de a germina si rezultatul ei; incoltire. – V. germina.

GERUIRE, geruiri, s. f. Actiunea de a gerui si rezultatul ei. – V. gerui.

GESTICULARE, gesticulari, s. f. Actiunea de a gesticula si rezultatul ei; gesticulatie. – V. gesticula.

GESTIONARE, gestionari, s. f. Actiunea de a gestiona si rezultatul ei. [Pr.: -ti-o-] – V. gestiona.

GHEB1, (1, 2) gheburi, (3) ghebe, s. n. 1. Cocoasa (la om). 2. Ridicatura de teren in forma de gheb (1). 3. (La pl.) Specie de ciuperci comestibile cu piciorul galbui sau brun, avand de jur-imprejur un inel alb, si cu palaria galbena-bruna (Armillaria mellea).Ghebe de brad = ciuperca comestibila cu palaria alba, subtire, carnoasa si cu piciorul lung si subtire (Lepiota clypeolaria). Ghebe de padure = ciuperca comestibila cu palaria rosiatica ori bruna, catifelata (Collybia longipes). – Probabil lat. *glibbus (forma metatezata a lui *gibb(u)lus < gibbus).

GHEBOSARE, ghebosari, s. f. Actiunea de a se ghebosa si rezultatul ei. – V. ghebosa.

GHEMUIRE, ghemuiri, s. f. Actiunea de a (se) ghemui si rezultatul ei. – V. ghemui.

GHIBIRDIC, ghibirdici, s. m. (Reg.) Copil sau om scund. – Et. nec.

GHICIRE, ghiciri, s. f. Actiunea de a ghici si rezultatul ei. – V. ghici.

GHIDARE s. f. Actiunea de a (se) ghida si rezultatul ei. – V. ghida.

GHIDUSAR, ghidusari, s. m. (Rar) Om ghidus. – Ghidus + suf. -ar.

GHIFtuIRE, ghiftuiri, s. f. (Fam. si peior.) Actiunea de a (se) ghiftui si rezultatul ei. – V. ghiftui.

GHILIMELE s. f. pl. Semn de punctuatie in forma de doua mici unghiuri sau de doua mici virgule dispuse paralel, care inchid intre ele citate, o vorbire directa, titluri de opere ori nume de institutii, cuvinte carora li se da un sens (stilistic) special sau asupra carora vorbitorul vrea sa insiste, traducerea ori sensul unui cuvant; semnele citarii. [var.: ghilemele, (rar) ghilimete s. f. pl.] – Din fr. guillemets.

GHILIRE, ghiliri, s. f. (Reg.) Actiunea de a ghili si rezultatul ei. – V. ghili.

GHINtuIRE, ghintuiri, s. f. Actiunea de a ghintui si rezultatul ei. – V. ghintui.

GHIOGAR, ghiogari, s. m. (Reg.) Om care mana vitele (cu ghioaga). [Pr.: ghio-] – Din ghioaga + suf. -ar.

GHIONTIRE, ghiontiri, s. f. Actiunea de a (se) ghionti si rezultatul ei. – V. ghionti.

GHIORTAI, pers. 3 ghiortaie, vb. IV. Intranz. (Pop. si fam.; despre intestine) A chiorai. – Ghiort + suf. -ai.

GHIOSARE, ghiosari, s. f. Actiunea de a ghiosa si rezultatul ei. [Pr.: ghi-o-var.: ghilosare s. f.] – V. ghiosa.

GHIUJ, ghiuji, s. m. (Reg., fam. si peior.) Om batran (si ramolit, neputincios). – Cf. alb. gjysh „bunic”.

GINSENG s. m. Planta din familia araliaceelor originara din China, folosita pentru proprietatile ei terapeutice deosebite; radacina-vietii (Panax). – Din fr., engl. ginseng.

GIONAT, gionate, s. n. (Rar, peior.) Picior (de om). – Et. nec.

GIUvaIERGEREASA, giuvaiergerese, s. f. Negustoreasa de giuvaieruri. [Pr.: -va-ier-] – Giuvaierger[ie] + suf. -easa.

GIUvaIERGERIE, (2) giuvaiergerii, s. f. 1. Arta giuvaiergeritului; lucrare facuta de giuvaiergiu. 2. Atelierul sau pravalia giuvaiergiului. [Pr.: -va-ier-] – Giuvaiergiu + suf. -arie.

GIUvaIERGIU, giuvaiergii, s. m. Persoana care face sau vinde bijuterii; bijutier. [Pr.: -va-ier-.var.: juvaiergiu s. m.] – Din tc. cevahirci.

GIUvaIERICALE s. f. pl. (Pop.) Bijuterii. [Pr.: -va-ie-] – Din ngr. dzsovairika.

GLASUIRE, glasuiri, s. f. Actiunea de a glasui si rezultatul ei. ♦ Loc. adv. Intr-o glasuire = cu totii; de comun acord. – V. glasui.

GLICOZIDA, glicozide, s. f. Substanta de natura vegetala care contine in structura ei hidrati de carbon. – Din fr. glycoside.

GLIOM, gliomuri, s. n. tumoare localizata la nivelul sistemului nervos. [Pr.: gli-om] – Din fr. gliome.

GLOBIRE, globiri, s. f. Actiunea de a globi si rezultatul ei. – V. globi.

GLODIRE, glodiri, s. f. Actiunea de a glodi si rezultatul ei. – V. glodi.

GLORIFICARE, glorificari, s. f. (Livr.) Actiunea de a glorifica si rezultatul ei; preamarire, slavire. – V. glorifica.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)