Rezultate din textul definițiilor
SCRISOARE, scrisori, s. f. 1. Comunicare scrisa trimisa cuiva prin posta sau prin intermediul unei persoane; epistola, ravas. ◊ Scrisoare de credit = document prin care un bancher sau o banca cere altui bancher sau altei banci sa puna la dispozitia purtatorului o suma de bani. ♦ (La pl.) Culegere de corespondenta avand valoare literara sau istorica. ♦ (La pl.) Opera literara in proza scrisa sub forma de corespondenta. 2. (Inv.) Faptul de a scrie; ceea ce este scris. 3. (Pop.) Scris1 (2). 4. (Inv.) Hartie scrisa, document, act. ◊ Scrisoare de acreditare = document prin care se atesta calitatea unui diplomat de a reprezenta un anumit stat in relatiile cu un alt stat. Scrisoare de trasura = act care contine conditiile intervenite intre cel care expediaza o marfa si cel care o transporta (serviciul de coletarie, posta etc.); fraht. 5. (Inv.) Scriere (3). – Scris + suf. -oare.
REPORTAJ ~e n. 1) Specie publicistica (uneori avand valoare literara), care contine informatii operative asupra unor evenimente culese la fata locului. 2) Articol publicat in presa care contine astfel de informatii. /<fr. reportage
NEAGOE BASARAB, domn al Tarii Romanesti (1512-1521). Descendent din boierii Craiovesti, domnia sa a marcat apogeul puterii acestei familii. Pe plan intern, a dus o politica de intarire a autoritatii centrale. S-a aflat in bune relatii cu Ungaria, Polonia si Venetia, bucurandu-se in acelasi timp de increderea turcilor. Preocupat de dezvoltarea culturii, in timpul lui s-a tiparit la Targoviste „Evangheliarul” (1512), au fost reconstruite manastirile Snagov, Tismana, Cozia, biserica vechii mitropolii din Targoviste si s-a construit biserica din Scheii Brasovului si biserica manastirii Curtea de Arges. Autor al Invataturilor lui Neagoe Basarab catre fiul sau Teodosie, opera de mare valoare literara si istorica, reprezentativa pentru umanismul sud-est european.
DAICHES [deiʃiz], David (1912-2005), critic si istoric literar englez. Monografii si studii de referinta consacrate literaturii contemporane („Noi valori literare“, „Romanul si lumea moderna“, „Epoca contemporana in literatura britanica“) si opera de sinteza „Istoria critica a literaturii engleze“, apreciata pentru subtilitatea demersului critic.
ANTILITERATURA s. f. Creatie literara care nu respecta principiile estetice generale acceptate. ♦ Creatie literara fara valoare artistica. – Anti- + literatura (dupa fr. antilitterature).
PSEUDOliteraT, -A s.m. si f. (Liv.) Persoana care pozeaza ca literat; literat fara valoare, pseudoscriitor. [Cf. it. pseudoletterato].
DECADENTISM s. n. 1. denumire data unor curente literar-artistice de la sfarsitul sec. XIX, caracterizate prin disolutie a valorii, prin ruperea din contextul celorlalte valori. 2. miscare literar-artistica europeana, caracterizata prin revolta impotriva rigiditatilor scolii parnasiene, cultivarea brutala a inovatiilor formale si a senzatiilor tari, prin rafinament stilistic ajuns la apogeu care se va dizolva in simbolism. (< fr. decadentisme)
W s. m. invar. 1. A douazeci si opta litera a alfabetului limbii romane; sunetul notat cu aceasta litera (are valoarea lui „v” in cuvintele de origine germana sau a lui „u” semivocalic in cuvintele de origine engleza); se foloseste in neologisme cu caracter international si in nume proprii. 2. Simbol pentru wolfram. 3. (METR.) Simbol pentru watt.
W s. m. invar. A douazeci si opta litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (avand de obicei valoarea lui v sau a lui u semivocalic), care apare in neologisme internationale precum si in nume proprii straine. [Pr.: dublu ve].
MAZGALITURA, mazgalituri, s. f. Faptul de a mazgali; (concr.) scriere, pictura sau desen executate neindemanatic si murdar; fig. opera literara sau plastica fara valoare; mazgaleala. [Var.: zmangalitura s. f.] – Mazgali + suf. -tura.
TIPIZA vb. tr. 1. a da unui personaj literar, unei situatii etc. valoare, caracter tipic. 2. a reduce diversele variante ale unui produs la un singur tip1 (I, 1); a standardiza. 3. a stabili caracteristicile principale ale constructiilor, elementelor de constructie si detaliilor acestora. (< fr. typiser)
UMPLUTURA, umpluturi, s. f. Ceea ce serveste pentru a umple un spatiu, un gol etc. ♦ Spec. Preparat culinar care se introduce intr-un invelis comestibil, alcatuind impreuna cu acesta o mancare sau o prajitura. ♦ Spec. Material granular sau pulverulent pus pe un teren pentru a-l inalta sau a-l nivela. ♦ Spec. Cantitate de praf de pusca cu care se incarca un cartus (sau cu care se incarca altadata o arma de foc pe la gura tevii). ♦ Fig. Element de valoare minora sau lipsit de valoare, introdus intr-o opera literara, stiintifica, in sumarul unui periodic, intr-un spectacol etc. (spre a le completa). – Umple + suf. -tura.
Y s. m. invar. A treizecea litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera, avand in general diverse valori ale lui i, care apare in neologisme internationale si in nume proprii straine. [Pr.: igrec].
W s. m. invar. litera numita „dublu ve” avand valoarea lui „v” sau a lui „u” semiconsonantic, folosita mai ales in ortografierea unor cuvinte straine.
Y s. m. invar. 1. A treizecea litera a alfabetului limbii romane; sunetul notat cu aceasta litera (avand in general diversele valori ale lui „i”); se foloseste in neologisme cu caracter international si in nume proprii. 2. (MAT.) Simbol literal pentru necunoscuta unei ecuatii sau a unui sistem de ecuatii si pentru variabila independenta a unei functii. 3. (GENET.) Cromozomul Y = cromozom care intervine in determinarea sexului. La om si la mai multe specii de animale combinatia XY determina sexul masculin; in lipsa cromozomului X (cariotip OY) organismul nu este viabil. Are dimensiuni mai mici decat majoritatea celorlalti cromozomi. 4. Simbol chimic pentru ytriu.
REDUPLICA vb. I. tr. 1. (Rar) A dubla. 2. A repeta intr-un cuvant o silaba sau o litera pentru a da cuvantului alta valoare morfologica sau stilistica sau pentru a forma un cuvant nou. [P.i. reduplic. / < it. reduplicare].
REDUPLICA vb. tr. 1. a dubla. 2. a repeta intr-un cuvant o silaba, o litera pentru a da cuvantului alta valoare morfologica sau stilistica ori pentru a forma un cuvant nou. (< lat. reduplicare)
GHIVECI, (1) ghivece, (2) ghiveciuri, s. n. 1. Vas de pamant ars, de material plastic etc., de forma tronconica, folosit pentru plantarea (in casa a) florilor. ◊ Ghiveci nutritiv = amestec de pamant, nisip, mranita, ingrasaminte chimice etc., in care se planteaza rasadurile de legume. 2. Mancare preparata din tot felul de legume, cu sau fara carne. ♦ Fig. (Peior.) Creatie literara, muzicala etc. eterogena si lipsita de valoare. – Din tc. guvec.
K s. m. invar. A paisprezecea litera a alfabetului limbii romane, folosita in scrierea numelor proprii si in neologisme cu caracter international; sunete notate cu aceasta litera: a) consoana oclusiva palatala (2) surda (2), cu valoarea grupului de litere ch inainte de e si i; b) consoana oclusiva velara surda, cu valoarea literei c. [Pr.: ca].
MAIESTRIE, (2, 3) maiestrii, s. f. 1. Pricepere, iscusinta deosebita; talent, dibacie, arta. ◊ Maiestrie artistica = totalitatea elementelor pe care le pune in valoare artistul in procesul desavarsirii unei opere literare sau de arta. 2. (Inv.; concr.) Lucrare, opera, creatie. ♦ Lucru care denota iscusinta sau mestesug in executie; unealta, instrument, aparat ingenios. 3. Meserie, mestesug (care cere pricepere). [Pr.: ma-ies-] – Maiestru + suf. -ie.
EPIGON, epigoni, s. m. Scriitor (de valoare minora) care imita mijloacele de expresie specifice unui mare scriitor, unui curent sau unei scoli literare de prestigiu. ♦ Urmas, succesor (lipsit de valoare). – Din germ. Epigone, fr. epigone.
CRONICA s.f. 1. Scriere in care se expun cronologic evenimentele din viata unui popor; letopiset, anale. 2. Articol de ziar, de revista, care comenteaza evenimente la ordinea zilei. ◊ Cronica literara = analiza a fenomenului literar in care se exprima judecati de valoare. 3. Comentariu rautacios in legatura cu viata cuiva. [Var. hronic s.n., hronica s.f. / < lat. chronica, cf. fr. chronique, gr. chronica < chronos – timp].
COLECTIE s.f. 1. Serie de obiecte asemanatoare sau de aceeasi categorie, prezentand o valoare documentara, artistica etc. ♦ Culegere (de opere literare si stiintifice). ♦ Totalitatea publicatiilor unei biblioteci. 2. Puroi colectat intr-un tesut bolnav. [Gen. -iei, var. colectiune s.f. / cf. fr. collection, lat. collectio].
CRITIC, -A I. adj. 1. referitor la critica. ♦ aparat ~ = totalitatea notelor lamuritoare facute de un editor la editarea unui text; editie ~a = editie a unui text (clasic, vechi) insotit de aparat critic. ◊ bazat pe critica, care foloseste critica. 2. referitor la un moment de criza; care anunta, determina o criza, o schimbare; dificil, periculos. ♦ (fiz.) stare ~a = (sau punct ~) = stare a unui fluid in care dispare diferenta dintre starea lichida si cea gazoasa. II. s.m. specialist in probleme de literatura si arta, care analizeaza, interpreteaza si apreciaza operele create. III. s. f. 1. analiza, apreciere a valorii faptelor, actiunilor si creatiilor oamenilor. ♦ ~a literara = studiu aplicat la opera literara, pe care o analizeaza, o comenteaza, valorificand-o in special sub unghi artistic; ~a de text = comentariu asupra unui manuscris in scopul stabilirii autorului, datei elaborarii lui, formei originare etc. 2. apreciere (severa) a insusirilor, a comportamentului cuiva. (< fr. critique, lat. criticus, gr. kritikos, /III/ kritike)
CRONICA s. f. 1. scriere in care sunt consemnate strict cronologic evenimente din viata unui popor; letopiset, anale. ◊ (p. ext.) gen de roman conceput ca un document de epoca, in sensul de istorie a moravurilor, de obicei contemporane autorului. 2. articol de ziar sau de revista care comenteaza evenimentele la ordinea zilei. ♦ ~ literara = analiza a fenomenului literar in care se exprima judecati de valoare. 3. comentariu rautacios in legatura cu viata cuiva. (< fr. chronique, lat. chronica)
K s. m. invar. 1. A paisprezecea litera a alfabetului limbii romane folosita in scrierea unor neologisme; sunetele notate cu aceasta litera: a) consoana oclusiva palatala surda, cu valoarea grupului de litere ch inainte de e si i; b) consoana oclusiva, velara, surda, cu valoarea literei c, in alte pozitii. 2. Simbol chimic pentru potasiu (kaliu). 3. (INFORM.) Simbol pentru kilooctet sau kilobyte. 4. Banda K. = banda de frecvente cuprinse intre 18 si 27 GHz, utilizata in telecomunicatiile prin satelit.
SAMANATORISM (SEMANATORISM) (‹ „Samanatorul”) s. n. Curent social, cultural si literar aparut in Romania in primul deceniu al sec. 20, numit astfel dupa titlul revistei „Samanatorul”, avandu-l ca principal ideolog si promotor pe N. Iorga. Vazand in taranime depozitara exclusiva a valorilor nationale, idealizand satul patriarhal in opozitie cu orasu, „viciat” de civilizatie, si elogiind boierimea autohtona, s. considera posibila refacerea comunitatii nationale printr-o cultura unica (atat pentru paturile de sus cat si pentru taranime). Un merit al s. este pregatirea culturala si morala a Marii Uniri din 1918. Pe plan literar, s. a incercat ca continue ideile „Daciei literare”, promovand o literatura pentru popor si cultivand inspiratia din trecutul istoric si din folclor. Datorita insa confuziei intre estetic si etic, s. nu s-a impus ca un curent literar, literatura strict samanatorista fiind lipsita de valoare, cu un pronuntat caracter tezist.
PROZAIC, -A, prozaici, -ce, adj. (Despre opere literare, stil etc.) Lipsit de calitati artistice, de valoare stilistica; p. ext. banal, comun, plat. [Pr.: -za-ic] – Din fr. prosaique, lat. prosaicus.
COLECTIE, colectii, s. f. 1. Serie de obiecte de acelasi fel sau de aceeasi categorie, care, adunate si dispuse sistematic, reprezinta o valoare artistica, stiintifica, documentara etc. ♦ Culegere de opere literare sau stiintifice grupate dupa anumite criterii si aparute in cadrul unei edituri. 2. Puroi adunat in interiorul unui tesut bolnav, intr-un organ sau intr-o cavitate a organismului. [Var.: (inv.) colectiune s. f.] – Din fr. collection, lat. collectio, -onis.
UMPLUTURA ~i f. 1) Material care serveste pentru a umple ceva (un spatiu, un recipient etc.). 2) Preparat culinar care se introduce intr-un invelis comestibil. 3) fig. Adaos de valoare secundara care completeaza un gol (intr-o opera literara, stiintifica, intr-un spectacol etc.). / a umple + suf. ~tura
MICROSCOPIC, -A adj. 1. de dimensiuni vizibile numai la miscroscop. ◊ care se efectueaza cu microscopul. 2. (fig.) extrem de mic, minuscul; (p. ext.) fara valoare, neinsemnat. ◊ (s. n.) cel mai mic corp de litera, de 2,5 puncte tipografice. (< fr. microscopique)
L s. m. invar. 1. A cinsprezecea litera a alfabetului limbii romane; sunetul notat cu aceasta litera (consoana sonanta lichida laterala dentala). 2. Cifra romana cu valoarea 50. 3. (MED.) Abreviere pentru vertebra lombara sau radacina nervoasa lombara, urmata de numar. 4. Forma neaccentuata (scurta) de acuzativ a pronumelui personal el. 5. Simbol pentru lira2.
HERDER [herdər], Johann Gottfried von (1744-1803), filozof iluminist, critic literar si scriitor german. Cleric. Autor al uneia dintre primele sinteze despre istoria civilizatiei mondiale, axata pe ideea progresului („Idei asupra filozofiei istoriei omenirii”). Teoretician al curentului literar Sturm und Drang. Precursor al romantismului german, a relevat valoarea poeziei populare ca „arhiva a popoarelor” si caracterul national al artei („Glasurile popoarelor in cantece”).
SBURATORUL, revista literara, aparuta in doua serii (19 apr. 1919 – 22 dec. 1922 si mart. 1926 – mai/iunie 1927), la Bucuresti, sub conducerea lui E. Lovinescu. Apare (17 sept. 1921 – 22 dec. 1922) cu titlul „Sburatorul literar”. A promovat literatura modernista, impunand scriitori si critici de valoare: Ion Barbu, L. Rebreanu, Hortensia Papadat-Bengescu, Camil Petrescu, T. Vianu s.a. In jurul ei s-a constituit cenaclul cu acelasi nume, a carei activitate (cu referiri si la revista) e consemnata de E. Lovinescu in „Agende literare” (1923-1943).
PASTISA, pastise, s. f. Lucrare literara, muzicala sau plastica, de obicei lipsita de originalitate si de valoare, in care autorul preia servil temele sau mijloacele de expresie ale unui mare creator; imitatie, copie. – Din fr. pastiche.
DESCRIPTIVISM s.n. 1. Manierism literar care acorda o importanta exagerata amanuntelor descriptive, nesugestive. ♦ Sistem de critica literara care, in loc de a se pronunta asupra semnificatiilor si valorii operelor, se margineste la o descriere a acestora. 2. Scoala lingvistica care foloseste metode mecaniciste de descriere a limbilor din punct de vedere formal si fiziologic, fara cercetarea dezvoltarii lor istorice. [< descriptiv + -ism].
TRADITIONALISM s.n. Orientare social-politica si culturala indreptata spre considerarea nediferentiata, necritica a valorilor traditiei; atasament (exagerat) fata de traditie. ♦ (In miscarea culturala si literara) Tendinta excesiva spre folclor si istorie, spre primitivism si respingerea ideii de civilizatie. [Pron. -ti-o-. / < fr. traditionalisme].
COLECTIE s. f. 1. serie de obiecte de acelasi fel, o valoare documentara, artistica etc., adunate si dispuse sistematic. 2. culegere (de opere literare si stiintifice). ◊ totalitatea publicatiilor unor biblioteci. 3. puroi colectat intr-un tesut bolnav. (< fr. collection, lat. collectio)
DESCRIPTIVISM s. n. 1. manierism literar care acorda o importanta exagerata amanuntelor descriptive, nesugestive. ◊ sistem de critica literara care, in loc de a se pronunta asupra semnificatiilor si valorii operelor, se margineste la o descriere a acestora. 2. curent in structuralismul lingvistic american care foloseste metode mecaniciste de descriere a limbilor din punct de vedere formal si fiziologic, fara cercetarea dezvoltarii lor istorice. (< descriptiv + -ism)
CRISTEA, Valeriu (1937-1999, n. Arad), critic literar roman. Foiletoane si comentarii critice; lecturi in spirit modern al valorilor clasice („Despre Creanga”, „Interpretari critice”, „Spatiul in literatura”, „Dictionarul personajelor lui Dostoievski”).
SANIELEVICI, Henric (1875-1951, n. Botosani), critic literar, estetician, sociolog si biolog roman. A explicat fenomenele literare cu argumente biologice sau sociologice, considerand eticul drept generator al valorii („Cercetari critice si filozofice”, „Noi studii critice”). In sociologie, s-a manifestat ca adversar al traditionalismului („Poporanismul reactionar”). Studii biologice („La vie des mammiferes et des hommes fossiles dechiffree a l’aide de l’anatomie”).
DADAISM s. n. curent literar si artistic aparut in 1916 in Europa, caracterizat prin negarea si rasturnarea valorilor artistice, existente, cultivand ilogicul, arbitrarul irational, suprimarea oricarei legaturi dintre gandire si expresie in literatura, colajele, alaturarea incoerenta de linii si de culori in artele plastice; dada. (< fr. dadaisme)
INDICE ~i m. 1) mat. chim. Semn (numar sau litera) pus alaturi de o litera (de obicei la dreapta ei si mai jos) pentru a-i preciza valoarea si semnificatia. 2) Expresie numerica ce caracterizeaza din punct de vedere cantitativ un fenomen social-economic. 3) Ac la instrumentele de masurat care indica valorile unei marimi variabile; indicator; aratator. 4) Lista (alfabetica) a numelor citate, a termenilor sau a materiilor dintr-o carte, cu indicarea paginilor unde se afla; index. /<lat. index, ~icis, it. indice
PARAMETRU s. m. 1. (mat.) litera intr-o expresie sau ecuatie care, considerata in calcule, constanta, poate lua diferite valori. 2. marime proprie unui sistem fizic, tehnic, unui fenomen etc., o caracteristica constructiva sau functionala. ♦ ~ economic = unitate de masura a aspectelor cantitative si calitative ale proceselor si fenomenelor economice. 3. (stat.) marime masurabila care permite prezentarea mai simpla a caracteristicilor principale ale unui ansamblu statistic. ◊ (inform.) simbol care desemneaza datele preluate de catre o procedura. 4. element constant intr-un calcul, intr-o operatie intelectuala. (< fr. parametre)
RODO, Jose Enrique (1871-1917), eseist si critic literar uruguaian hispano-american. Unul dintre promotorii modernismului. Eseist de mare finete, a aparat valorile umaniste ale lumii romanice si hispanice in opozitie cu materialismul anglo-saxon („Ariel”, „Oglinda lui Prospero”).
PASTISA ~e f. 1) Creatie artistica, in special literara, in care se imita tematica, stilul si maniera unui autor (cu renume). 2) Imitatie fara valoare. [G.-D. pastisei] /<fr. pastiche
MUTATIE s. f. 1. schimbare, modificare, transformare. ◊ (lingv.) transformare a unei serii de sunete in altele. ◊ mutatia valorilor estetice = procesul de percepere diferita, cu trecerea timpului, a elementului estetic din structura operei literare. 2. (jur.) transmitere a unui lucru dintr-o proprietate intr-alta. ◊ schimbare de domiciliu; formele necesare in acest scop. ◊ schimbarea vocii la baieti in perioada pubertatii. 3. modificare cromozomiala cu efecte genetice, datorita unor cauze spontane sau unor agenti mutageni. (< fr. mutation, lat. mutatio)
POLEIALA, poleieli, s. f. 1. Faptul de a polei2; (concr.) strat subtire de metal (pretios) cu care se poleieste2 un obiect. ♦ Foaie subtire de staniol folosita ca ambalaj, mai ales pentru unele articole alimentare. ♦ Fig. Ceea ce incearca sa dea un aspect bun, frumos, valoros unor lucruri lipsite de valoare; stralucire aparenta; lustru, spoiala. 2. Cizelare, slefuire, lustruire a unui obiect sau, fig., a unei opere literare, stiintifice etc. [Pr.: -le-ia-] – Polei2 + suf. -eala.
SAMANATORISM s.n. Curent ideologic-literar initiat la inceputul sec. XX, in Romania, de revista „Samanatorul”, care acuza starile sociale existente, opunand orasului „viciat” de civilizatie imaginea idilica a satului patriarhal, considerand taranimea ca depozitara exclusiva a valorilor nationale si cultivand o literatura de inspiratie rurala si istorica. [Var. semanatorism s.n. / < Samanatorul – revista literara + -ism].
F******M s. n. curent literar-artistic de la inceputul sec. XX, care proclama un spirit de fronda, o negatie totala a valorilor traditionale si o orientare spre irational, spre cultul masinismului, al ritmului trepidant al vietii moderne. (< fr. f*******e, it. f*******o)
FOND ~uri n. 1) Parte interioara de baza, care poate fi sesizata cu ajutorul ratiunii. 2) Plan uniform al unui tablou sau al unei tesaturi pe care sunt imprimate motivele sau desenele; culoare de baza. 3) Baza sensibila care pune in valoare senzatiile de alta natura. ~ sonor. 4) Element de baza, esential sau permanent. ◊ ~ul lexical de baza al unei limbi partea esentiala, stabila a lexicului, denumind notiuni fundamentale, cu o mare frecventa in uz. In ~ de fapt, in realitate. 5) Ansamblu de mijloace financiare si materiale cu o anumita distributie. 6) Ansamblu de valori esentiale, apartinand unui domeniu. ~ de carti. 7) Institutie menita sa acorde asistenta materiala sau sprijin social-cultural. ~ul literar. 8) Proba sportiva pe distanta mare. /<fr. fond
D s. m. invar. 1. A sasea litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (consoana oclusiva dentala sonora). 2. (MUZ.) Notatie literala la anglosaxoni si germani pentru sunetul re. 3. Cifra romana cu valoarea 500. 4. (METR.) Simbol pentru dedye. 5. Simbol pentru deuteriu. 6. Simbol pentru zi.
V s. m. invar. 1. A douzeci si saptea litera a alfabetului limbii romane; sunetul notat cu acesta litera (consoana fricativa, labiodentala, sonora). 2. Simbol chimic pentru vanadiu. 3. (METR.) Simbol pentru volt. 4. Simbol pentru cifra romana cu valoarea 5.
PIESA ~e f. 1) Element constitutiv (al unui ansamblu); parte componenta (a unui tot). ~ de muzeu. ~ vestimentara. 2) Obiect cu semnificatie speciala; figura. ~ de sah. 3) Ban de metal de mica valoare; moneda. 4) Act scris cuprins intr-un dosar sau intr-o colectie. 5) Element component (al unui sistem tehnic). 6) Creatie literara destinata reprezentarii pe scena. 7) Opera muzicala de proportii reduse (de obicei instrumentala); bucata; compozitie. [G.-D. piesei] /<fr. piece
ACADEMIE, academii, s. f. 1. Institutie superioara de cultura, a carei misiune este sa ajute la dezvoltarea stiintelor si a artelor; (in tara noastra) cea mai inalta institutie culturala de stat, care reuneste si promoveaza oameni de valoare stiintifica si culturala, dirijeaza si dezvolta, printr-un complex de institute, munca de cercetare stiintifica si de creatie literar-artistica a tarii. 2. Scoala de invatamant superior. [Acc. si: (dupa lat.) academie] – Fr. academie, (lat. lit. academia).
CLASIC ~ca (~ci, ~ce) 1) Care tine de clasicism; propriu clasicismului. literatura ~ca. 2) (despre opere literare, stiintifice etc.) Care serveste ca model de perfectiune. Opera ~ca. 3) (despre scriitori, artisti etc.) A carei opera isi pastreaza valoarea de-a lungul veacurilor. Scriitor ~. 4) Care are loc in mod obisnuit. /<fr. classique, lat. classicus
CICLU1 s. n. 1. succesiune, sir de fenomene, de stari, de manifestari care se produc in cadrul unui proces repetabil totdeauna in aceeasi ordine. ♦ teoria ~ ului istoric = teorie care sustine ca procesul istoric se desfasoara in cerc inchis, printr-o „vesnica intoarcere”. ◊ serie, numar de luni, ani etc. dupa care se reproduc constant anumite fenomene. ◊ serie de productii literare, muzicale, de opere stiintifice etc. avand o tema comuna. 2. lant inchis de atomi din molecula unei substante. 3. ansamblu de valori succesive luate de o marime periodica in timpul unei perioade. ♦ ~ pe secunda = hert; ~ de productie = perioada in decursul careia obiectele muncii trec prin toate fazele procesului de productie, pana la stadiul de produs finit; (agr.) perioada de la pregatirea terenului pana la recoltarea, livrarea sau depozitarea productiei. (< fr. cycle, lat. cyclus)
M s. m. invar. 1. A saisprezecea litera a alfabetului limbii romane; sunetul notat prin aceasta litera (consoana sonanta ocluziva nazala bilabiala). 2. (METR.) Simbol pentru prefixul mega-. 3. (FIZ.) Simbol pentru mach. 4. Simbol pentru cifra romana cu valoarea 1.000. 5. Simbol prin care se exprima magnitudinea unui cutremur. 6. (LOG.) Simbol pentru termen mediu.
CLASIC, -A adj. 1. referitor la lumea antica greco-latina; caracteristic acesteia. ◊ conform normelor artei antice greco-latine. 2. referitor la clasicism (1). 3. (despre opere literare, artistice etc.) care poate servi ca model de perfectiune. ◊ (despre scriitori, artisti etc.; si s. m.) care apartine clasicismului, de mare valoare, a carui opera ramane in patrimoniul cultural-stiintific al unui popor sau al lumii; model. 4. care are loc in mod obisnuit in anumite circumstante; obisnuit; tipic, caracteristic. (< fr. classique, lat. classicus)
PASTISA s. f. lucrare literara sau artistica lipsita de originalitate, in care se imita stilul, maniera de lucru a unui scriitor sau artist ilustru; imitatie fara valoare. ◊ (p. ext.) parodie. (< fr. pastiche)
litera, litere, s. f. 1. Semn grafic din alfabetul unei limbi, corespunzand in general unui fonem; slova. ◊ litera mare = majuscula. litera mica = minuscula. ♦ Caracter tipografic in forma unui mic bloc paralepipedic, reprezentand in relief o litera (1), o cifra etc. 2. Fig. Intelesul strict, textual al unui fragment, al unui paragraf, al unui articol (de lege) etc. ◊ Expr. litera cu litera = pana in cele mai mici amanunte; intocmai, aidoma. litera legii (sau a cartii) = exact cum scrie intr-o lege (sau intr-o carte); p. ext. mecanic, rigid. A ramane (sau a deveni etc.) litera moarta = (despre un tratat, o lege etc.) a nu se mai aplica, a nu mai fi luat in seama, a nu mai avea valoare. 3. (La pl.) Studiul literaturii. ◊ Om de litere = scriitor. 4. (La pl.) Stiintele umanistice. – Din lat. littera.
SLEFUI, slefuiesc, vb. IV Tranz. 1. A prelucra o suprafata dura prin frecare, pilire, taiere sau rindeluire, pentru a o netezi sau pentru a-i da o anumita forma; a lustrui. ♦ Fig. A cizela, a retusa, a perfectiona un text literar. ♦ Refl. Fig. (Despre oameni) A deveni rafinat, a se civiliza. 2. A taia suprafata unei pietre (pretioase) in fatete fine (pentru a-i mari valoarea si stralucirea). – Din germ. schleifen.
ACTIUNE ~i f. 1) Desfasurare a unei activitati. A trece la ~. ~ armata. 2) Exercitare a unei forte asupra cuiva sau ceva. 3) Desfasurare a evenimentelor intr-o opera literara. ~ea romanului. 4) gram. Proces sau stare exprimata de un verb. 5) jur. Act prin care se cere deschiderea unui proces. A intenta o ~. 6) Hartie de valoare care adevereste participarea detinatorului la capitalul unei societati si in virtutea careia primeste dividende. [G.-D. actiunii; Sil. -ti-u-] /<fr. action, lat. actio, ~onis
ACTIUNE, actiuni, s. f. I. 1. Desfasurare a unei activitati; fapta intreprinsa pentru atingerea unui scop. ♢ Om de actiune = om intreprinzator, energic, care actioneaza repede. ♢ Expr. A pune in actiune = a pune in miscare. A trece la actiune = a trece la fapte. ♦ Operatie militara. ♦ Starea, miscarea, procesul etc. exprimat de verb. 2. Desfasurarea intamplarilor intr-o opera literara. 3. Influenta. Actiunea substantelor otravitoare asupra organismului (ANATOMIA). 4. (Jur.) Proces; (concr.) act prin care se cere deschiderea unui proces. II. (In economia capitalista) Hartie de valoare care reprezinta o parte anumita, fixa si dinainte stabilita, a capitalului social al unor intreprinderi. – Fr. action (lat. lit. actio, -onis).
actiune f. (lat. actio, -onis, d. agere, actum, a face. V. agit). Fapt, tot ceia ce se face: frumoasa actiune. Ocupatiune, miscare: il vezi tot-de-a-una in actiune. Mod in care un corp lucreaza asupra altuia: actiune chimica, actiunea unei otravi. Caldura in vorba sau in gest: a vorbi cu actiune. Subiect de bucata literara ori mers al unei piese teatrale: actiune interesanta. Urmarire pin [!] judecata: procuroru a deschis actiune criminala. Partasie, parte de capital intr' o intreprindere. Hirtie de valoare pin [!] care se arata partea de capital pe care ai pus-o intr' o intreprindere: a cumpara actiuni. – Fals actie (Trans.), dupa germ. akzie (d. ol. aktie).
SAMANATORISM s. n. curent ideologic-literar la inceputul sec. XX, in Romania, care acuza starile sociale existente, opunand orasului „viciat” de civilizatie, imaginea idilica a satului patriarhal, considerand taranimea ca depozitara exclusiva a valorilor nationale si cultivand o literatura de inspiratie rurala si istorica. (< „Samanator/ul/”, -ism)
SAMANATORISM s. n. Curent literar initiat la inceputul secolului XX, in Romania, de revista „Samanatorul”, care acuza starile sociale existente, opunand orasului „viciat” de civilizatie imaginea idilica a satului patriarhal, considerand taranimea ca depozitara exclusiva a valorilor nationale si cultivand o literatura de inspiratie rurala si istorica. [Var.: semanatorism s. n.] – „Samanatorul” (n. pr.) + suf. -ism.
PARODIE ~i f. 1) Creatie literara (muzicala sau plastica) in care se imita si se deformeaza in mod voit elementele cele mai caracteristice ale operei altui autor, pentru a obtine efecte satirice sau comice. 2) Imitatie nereusita sau fara valoare a unui original; c********a. [G.-D. parodiei]] /<fr. parodie
ACTIUNE, actiuni, s. f. I. 1. Desfasurare a unei activitati; fapta intreprinsa (pentru atingerea unui scop). ◊ Om de actiune = om intreprinzator, energic, care actioneaza repede. ◊ Expr. A pune in actiune = a pune in miscare. A trece la actiune = a intreprinde ceva. ♦ (Uneori determinat de „armata”) Operatie militara. ♦ (Gram.) Ceea ce exprima verbul (o stare, o miscare, un proces etc.). 2. Desfasurare a intamplarilor intr-o opera literara; fabulatie, subiect, intriga. 3. Efect, exercitare a unei influente asupra unui obiect, a unui fenomen. Actiunea substantelor otravitoare asupra organismului. 4. (Jur.) Proces; (concr.) act prin care se cere deschiderea unui proces. II. Hartie de valoare, care reprezinta o parte anumita, fixa si dinainte stabilita, a capitalului unei societati si care da detinatorului dreptul sa primeasca dividende. [Pr.: -ti-u-] – Din fr. action, lat. actio, -onis.
CLASIC, -A, clasici, -ce, adj. 1. (Despre opere literare, stiintifice, artistice) Care serveste ca model de perfectiune, care poate fi luat drept model; p. ext. care este scris dupa canoanele obisnuite, traditionale. ♦ (Despre scriitori, artisti, oameni de stiinta etc.; adesea substantivat) De mare valoare, a carui opera isi pastreaza importanta de-a lungul veacurilor, ramane in patrimoniul cultural-stiintific al unui popor sau al lumii. 2. Care concentreaza caracteristicile (bune sau rele ale) unui lucru, ale unei actiuni, ale unei situatii etc.; tipic, caracteristic; care este folosit in mod curent. Procedeu tehnic clasic 3. Care apartine clasicismului, privitor la clasicism. – Din fr. classique, lat. classicus.
I s. m. invar. 1. A unsprezecea litera a alfabetului limbii romane; sunetul notat cu aceasta litera (vocala cea mai inchisa, nerotunjita, din seria anterioara). ◊ Expr. A pune punctul pe i = a reda esentialul intr-o discutie, a sublinia concluzia, faptele semnificative. 2. (LOG.) Simbol pentru judecata particular-afirmativa. 3. Cifra romana avand valoarea unu (1). 4. Simbol chimic pentru iod.
C s. m. invar. 1. A cincea litera a alfabetului limbii romane; sunet notat cu aceasta litera (semiclusiva prepalatala surda in grupurile ce, ci, oclusiva palatala in grupurile che, chi si oclusiva velara surda in celelalte pozitii). 2. (MUZ.) a) Notatie literala pentru sunetul do; b) Semn de masura de 4 timpi si, respectiv (in forma ¢), de 2 timpi. 3. Cifra romana cu valoarea de 100. 4. (METR.) Simbol pentru coulumb. 5. Simbol chimic pentru carbon. 6. (MAT.) Simbol pentru multimea numerelor complexe. 7. (INFORM.) Limbaj de programare situat intre limbajele de asamblare si limbajele de nivel inalt, orientate catre aplicatie.
ORIGINAL, -A, originali, -e, adj. 1. (Despre acte, documente, opere artistice si literare, fotografii etc.; adesea substantivat, n.) Care constituie intaiul exemplar, care a servit sau poate servi drept baza pentru copii, reproduceri sau multiplicari; care a fost produs pentru prima oara intr-o anumita forma. ◊ Loc. adj. si adv. In original = in forma primara, necopiat; in limba in care a fost scris, netradus. ♦ Care are, prin autenticitate, o valoare reala, de necontestat. 2. (Despre idei, teorii, opere etc.) Care este propriu unei persoane sau unui autor; neimitat dupa altcineva; personal, nou, inedit. ♦ (Despre artisti, scriitori, oameni de stiinta) Care creeaza ceva nou, personal, fara a folosi un model facut de altul. ♦ (Substantivat, n.) Fiinta sau obiect care serveste ca model pentru o opera de arta. 3. (Adesea substantivat) Care iese din comun, neobisnuit, ciudat, bizar; excentric, extravagant. – Din lat. originalis, fr. original.
BARBU, Ion (pseud. literar al lui Dan Barbilian) (1895-1964, n. Cimpulung), poet si matematician roman. Prof. univ. la Bucuresti. Lucrari in domeniul geometriei, algebrei si teoriei numerelor („Teoria aritmetica a idealelor”, „Grupuri cu operatori”). Ca poet, a debutat la „Sburatorul”. Versurile de inceput, parnasiene prin expresia solemna, sententioasa, dezvaluie un spirit dionisiac, o energie telurica. Baladele „Dupa melci”, „Riga Crypto si lapona Enigel” trasfigureaza un univers naturist, dind valoare mitica anecdotei lirice. Evocator pitoresc si nostalgic al lumii balcanice („Isarlik”). In ultima perioada a creatiei, se orienteaza spre o lirica ermetica si initiatica, tintind puritatea esentelor („Joc secund”, „Uvedenrode”). Sustinator al unei arte poetice intelectualiste, al unui lirism sublimat prin cerebralizare. Eseuri polemice, remarcabile prin dialectica paradoxala a ideatiei, prin rafinamentul expresiei. Traduceri din Shakespeare („Richard al III-lea”). M. post-mortem al Acad. (1990).