Rezultate din textul definițiilor
RONDEL s.n. Mic poem vechi francez, cu 14 versuri si forma fixa. ♦ Gen de poezie cu forma fixa, compusa din doua catrene si o cvinarie, cu doua rime, primele doua versuri repetandu-se dupa al saselea, versul intai revenind si in incheiere. [Pl. -uri, -le. / < it. rondello, fr. rondel, rondeau].

MENUET ~e n. 1) Dans francez vechi, in trei timpi, cu caracter ceremonios, devenit dans de salon. 2) Melodie dupa care se executa acest dans. [Sil. -nu-et] /<fr. menuet

TRUBADUR ~i m. 1) (in Franta din sec. XII-XIII) Poet liric care compunea versuri in vechea franceza de sud si le recita cu un acompaniament muzical specific (pe la curtile marilor feudali). 2) fig. Persoana care lauda excesiv ceva. /<fr. troubadour

ROMAN2, -A I. adj., s. m. f. (locuitor) al Romei antice. II. adj. 1. din Imperiul Roman. ◊ (despre caractere tipografice) din linii perpendiculare si unghiuri drepte. ♦ cifre e = cifre prin litere sau combinatii de litere; biserica ~a = biserica catolica; catolicism. 2. limba romanica populara vorbita de vechii francezi (inainte de sec. IX). 3. arta ~a = arta dezvoltata in Roma antica si apoi in Imperiul Roman, caracterizata in arhitectura prin edificii grandioase de o mare diversitate, in sculptura cultivand cu precadere portretul puternic individualizat, iar in pictura prin ansambluri de fresca si de mozaic cu tematica bogata. (< lat. romanus)

GALIARDA, galiarde, s. f. vechi dans francez cu ritm vioi. ♦ Parte dintr-o suita instrumentala care urmeaza dupa pavana. – Din fr. gaillarde.

GAVOTA, gavote, s. f. vechi dans francez in doi timpi, cu miscare moderata; melodie dupa care se executa acest dans. ♦ Parte dintr-o suita instrumentala care foloseste ca model aceasta melodie. – Din fr. gavotte.

LIVRA, livre, s. f. 1. Unitate de masura pentru greutati, de aproximativ 0,500 kg, folosita in special in tarile anglo-saxone. 2. Veche moneda franceza. – Din fr. livre.

NAPOLEON, napoleoni, s. m. 1. Veche moneda franceza de aur in valoare de 20 de franci, cu efigia lui Napoleon I si, mai tarziu, cu cea a lui Napoleon al III-lea, care a circulat si la noi. 2. Varietate de mere de marime mijlocie, cu pielita subtire si neteda, de culoare alba-galbuie, cu pulpa alba, moale, fina, dulce si parfumata. ♦ Varietate de pere de marime mijlocie, cu pielita subtire, neteda, de culoare verzuie sau galbena cu puncte cafenii, cu pulpa alba, dulce si foarte mustoasa. ♦ Varietate de struguri cu boabe mari, ovale, galbui, cu pielita groasa si miezul nu prea carnos. [Pr.: -le-on] – Din fr. napoleon.

CURANTA, curante, s. f. vechi dans francez cu miscari vioaie; melodie dupa care se executa acest dans. ♦ Parte dintr-o suita instrumentala. – Din fr. courante.

GALOP ~uri n. 1) Mers (foarte) rapid al calului, in salturi. 2) vechi dans francez de societate, executat intr-un ritm sacadat si cu miscari foarte iuti. 3) Melodie dupa care se executa acest dans. /<fr. galop

VIENAJ s.n. (Jur.) Drept platit pentru siguranta drumurilor in vechiul drept francez. [Pron. vi-e-. / < fr. vienage].

CAROLA s.f. vechi dans francez asemanator cu cadrilul de mai tarziu, in timpul caruia dansatorii se invarteau in cerc tinandu-se de deget, de mana sau de manseta; melodia acestui dans. [< fr. carole].

SOU s.n. Veche moneda franceza. [Pron. su. / < fr. sou].

TURLUPINADA s.f. (Liv.) Gluma nereusita, proasta. ♦ Calambur nereusit. [< fr. turlupinade, cf. Turlupin – personaj in vechile farse franceze].

BALADIN s.m. (Liv.) Saltimbanc, comediant, bufon, paiata (in vechiul teatru francez). [< fr. baladin, cf. v.fr. baller – a dansa].

CURANTA s.f. vechi dans francez in masura de trei timpi, cu o miscare vioaie; melodia acestui dans. [< fr. courante].

LIVRA s.f. 1. Veche unitate de masura pentru greutati, egala cu 0,453 kg, folosita in special in tarile anglo-saxone. 2. Veche moneda franceza. [< fr. livre].

NAPOLEON s.m. Veche moneda franceza de aur, care avea imprimat chipul imparatului Napoleon al III-lea. [Pron. -le-on. / < fr. napoleon, cf. Napoleon – imparat al Frantei intre 1852 si 1870].

PISTOL s.m. Veche moneda franceza de aur. [Pl. -i. / < fr. pistole].

BALADIN, -A s. m. f. (in vechiul teatru francez) saltimbanc, comediant, bufon. (< fr. baladin)

GAVOTA s. f. vechi dans francez, de origine populara, cu miscare moderata, asemanator cu gagliarda; melodia corespunzatoare, care intr-o suita instrumentala preceda sarabanda. (< fr. gavotte)

LIVRA s. f. 1. veche unitate de masura pentru greutati, de 0,5 kg, in tarile anglo-saxone. 2. veche moneda franceza. (< fr. livre)

MENUET s. n. vechi dans francez de origine populara, linistit si plin de gratie, devenit dans de curte; melodia corespunzatoare. ◊ a treia parte a simfoniei clasice. (< fr. menuet)

NAPOLEON s. m. 1. veche moneda franceza de aur, de 20 de franci, cu efigia lui Napoleon I sau al III-lea. 2. varietate de mere sau de pere, de marime mijlocie, cu pielita subtire si neteda. ◊ varietate de struguri cu boabe mari, ovale, albe-galbui. (< fr. napoleon)

VIENAJ s. n. (jur.) drept platit pentru siguranta drumurilor in vechiul drept francez. (< fr. viennage)

ABUSUS NON TOLLIT USUM (lat.) abuzul nu impiedica uzul – Maxima din vechiul drept francez. Teama de a savarsi un abuz (de drept) nu trebuie sa duca la neexercitarea dreptului.

calvinizm n. Doctrina religioasa a lui Calvin. – Calvinizmu e o secta religioasa care se distinge pin [!] originea democratica pe care o atribue autoritatii religioase. El suprima crucea, sfintii, moastele, icoanele, traditiunea si liberu arbitriu si admite numai dogma predestinatiunii, botezu si impartasirea. Calvinistii au fost numiti in Francia hughenoti. Aceasta secta e raspindita pin [!] Elvetia, Olanda, Scotia si Ungaria. Exista pin [!] Romania sate numite Calvini, proba ca odinioara au fost locuite de Unguri calvinisti. Calvin e autoru Institutiunii Crestinesti, o foarte insemnata carte a vechii literaturi franceze.

cravata f., pl. e (fr. cravate, d. Croat care in limba lui se numeste Hrvat. Supt [!] vechea monarhie franceza erau niste regimente de cavalerie usoara compuse mai mult din Croati, care purtau un fel de cravata). Bucata de stofa care se leaga ca ornament in prejuru gitului. V. baider.

BOURREE s. n. 1. vechi dans popular francez, cu ritm vioi; melodie dupa care se danseaza. 2. Un fel de f***t. [Pr.: bure] – Cuv. fr.

LOURE s.n. 1. Cimpoi in Franta. 2. vechi dans popular francez, din Normandia, lent, jucat dupa acest instrument; melodia corespunzatoare. [Pr.: lur] (din fr. loure)

RIGODON s.n. vechi dans popular francez, cu ritm vioi, plin de viata; melodia acestui dans. [< fr. rigodon].

BOURREE s.n. 1. vechi dans popular francez, cu ritm vioi; melodia acestui dans. 2. Instrument muzical asemanator cu f*****l. [Pron. bu-re, pl. -euri. / < fr. bourree].

MENUET s.n. vechi dans popular francez, linistit si plin de gratie; melodia acestui dans. ♦ Parte a unei simfonii, a unei sonate etc., care se executa in trei timpi, urmand dupa un adagio sau un andante. [Pron. -nu-et, pl. -te, -turi. / < fr. menuet, cf. it. menuetto, germ. Menuett].

BOURREE [BU-RE] s. n. vechi dans popular francez, cu ritm vioi, cunoscut si ca dans de curte; melodia corespunzatoare. (< fr. bourree)

CURANTA s. f. 1. vechi dans popular francez cu o miscare vioaie; melodia corespunzatoare. 2. parte a suitei preclasice intre alemanda si sarabanda. (< fr. courante)

LOURE LUR/ s. n. 1. cimpoi in Franta. 2. vechi dans popular francez, din Normandia, lent, jucat dupa acest instrument; melodia corespunzatoare. (< fr. loure)

RIGAUDON / RIGODON s. n. vechi dans popular francez, de origine provensala, cu miscare vioaie, plin de temperament, devenit din sec. XVII dans de bal; melodia corespunzatoare. (< fr. rigaudon, rigodon)

LABROUSSE [labrus], Ernest (1895-1988), istoric francez. Prof. univ. la Sorbona. Cercetari de istoria economiei si de sociologie („Criza economiei franceze al sfarsitul vechiului Regim si inceputul Revolutiei”, „Istoria economica si sociala a Frantei”). M. coresp. al Acad. Romane (1957).

GAGLIARDA s.f. vechi dans italian si francez, cu ritm vioi, care se danseaza prin sarituri; melodia acestui dans. ♦ Parte dintr-o suita instrumentala care urmeaza dupa pavana. [Pron. galiarda. / < it. gagliarda, cf. fr. gaillarde].

PISTOL2 s. m. veche moneda de aur franceza, spaniola, italiana si engleza. (< fr. pistole)

SPAHIU2, spahii, s. m. Militar din vechea cavalerie indigena a coloniilor franceze din nordul Africii. – Din fr. spahi.

TURONIAN s.n. (Geol.) Ultimul etaj al cretacicului mediu. // adj. Care apartine acestui etaj. [Pron. -ni-an. / < fr. turonien, cf. Turonesvechiul nume gal al orasului francez Tours].

CONSULAT s.n. 1. Perioada de guvernare a unui consul in vechea Roma. ♦ Guvernamant consular al Republicii franceze intre 1799 si 1804. 2. Demnitatea si functia de consul; (concr.) resedinta unui consul. [Cf. lat. consulatus, fr. consulat, germ. Konsulat].

consul m., pl. li (lat. consul, consulis). Numele celor doi prezidenti ai vechii republici romane si ai celor trei prezidenti ai primei republici franceze de la anu VIII pina la Imperiu (1799-1804). Astazi, agent care, in strainatate, apara supusii statului care l-a trimes [!]. (E mai mic de cit ministru plenipotentiar). – Vulg. cont.

ORTOGRAFIE (‹ lat.; ngr.; {s} orto- + graphe „scriere”) s. f. (LINGV.) Ansamblu de scrierea corecta a cuvintelor unei limbi; aplicarea practica a acestor reguli. Exista doua tipuri principale de o.: fonetica, atunci cand scrierea reda pronuntarea limbii literare, si etimologica, atunci cand scrierea reflecta aspectul mai vechi al cuvintelor, mult depasit de pronuntare (de ex. in limbile franceza si engleza). Ortografia limbii romane este in general fonetica; incepand din 1860, cand s-a introdus scrierea oficiala cu litere latine, au existat numeroase sisteme ortografice, care oglindesc disputele reprezentantii curentului fonetic si al celui etimologic. Actuala o. se bazeaza, in cea mai mare parte, pe principiul fonetic sau fonematic, a carui aplicare este limitata uneori de principiile gramaticale sau de principiul etimologic, care impune exceptii in scrierea unor cuvinte vechi si a unor neologisme. ♦ Modul in care cineva scrie cuvintele.

COCHIN [cose], Charles-Nicolas (1715-1790), desenator si gravor francez. Lucrarea „Observatii asupra antichitatilor orasului Herculaneum, cu unele cugetari despre sculptura pictura celor vechi” a contribuit la reconsiderarea conceptiilor estetice despre arta plastica.

REGNIER [renie], Henri de (1864-1936), scriitor francez. Versuri de factura simbolista, apoi neoclasica si parnasiana, imbinand gratia cu senzualismul elenic („Poeme vechi si romanesti”, „Meditatiile de lut”, „Cetatea apelor”, „Oglinda orelor”), Romane estetizante pe teme e*****e, cu rafinate analize ape pasiunilor („Vacanta unui tanar cuminte”, „Teama de iubire”).

CHAMPOLLION [sãpolio], Jean Francois (1790-1832), orientalist francez. A pus bazele egiptologiei stiintifice moderne prin descifrarea hieroglifelor egiptene („Manual de scriere hieroglifica a vechilor egipteni”). Autor al unei gramatici egiptene si al unui dictionar egiptean cu scrierea hieroglifica.

CONSUL s.m. 1. Fiecare dintre cei doi magistrati care se alegeau anual in vechea Roma pentru a exercita puterea suprema. ♦ Fiecare dintre cei trei magistrati supremi care au guvernat Republica franceza intre 1799 si 1804. 2. Agent diplomatic insarcinat sa reprezinte si sa apere interesele administrativ-juridice si economice ale tarii sale si ale compatriotilor sai intr-o tara straina. [< lat., fr. consul, cf. germ. Konsul].

HIEROGLIFA (‹ fr. {i}; {s} gr. hieros „sacru” + gliphein „a sculpta”) s. f. 1. Semn din scrierea vechilor egipteni cu o valoare figurativa (pictogramele) sau ideografica (ideogramele). Primele h. au fost descifrate (1821) de egiptologul francez J. Fr. Champollion. 2. (GEOL.) Impresiuni proeminente, alungite si ramificate, intalnite pe suprafetele inferioare ale stratelor de gresii fine si de aleurite. In functie de geneza, se deosebesc: mecanoglife, pedoglife, bioglife, reoglife.

CARLYLE [ca:lail], Thomas (1795-1881), istoric si eseist scotian. Adversar al materialismului si al rationalismului, a vestit instaurarea unei noi ordini, bazate pe vechile valori, care sa rastoarne haosul burghez si anarhia democratica. A accentuat rolul marilor personalitati si al eroilor in istorie („Revolutia franceza”, „Eroii, cultul eroilor si eroicul in istorie”).

RABEARIVELO, Jean-Joseph (1901-1937), poet malgas de expresie franceza. Lirica inspirata de miturile ancestrale ale poporului sau cu influente ale literaturii occidentale („Cupa cu cenusa”, „Aproape vise”, „Puiul noptii”). Printre primii care au afirmat valorile spirituale nationale („vechi cantece din tinuturile Imerina”).

HERCINIC, -A (dupa fr. {i}; {s} lat. Hercynia silva „Padurea Neagra”) adj. 1. Sistemul h. = sistem de munti vechi, cutati, ridicati in timpul Carboniferului si Permianului, ca efect al orogenezei h. In Europa, sistemul este reprezentat prin masive partial peneplenizate ca: Masivul Armorican din Bretania, Masivul Central francez, Ardenii, Vosgii, Padurea Neagra, Sudetii, Łisa-Gora, Muntii Macinului etc. 2. Orogeneza h. = totalitea miscarilor orogenice, manifestate din Devonian pana in Permian, in urma carora s-a format sistemul h.

LAPRANDE [laprad], Albert (1883-1978), arhitect si urbanist francez. Lucrari de orientare functionalista (cartier nou in Casablanca, Rezidenta generala din Rabat, garajul Marbeuf din Paris); constructii industriale (barajele hidrocentralelor din Genissiat si Donzere); preocupat de restaurarea unor vechi cartiere pariziene.

FRIGIAN, -A adj., s. m. f. (locuitor) din Frigia. ◊ (s. f.) limba indo-europeana veche, inrudita cu traca, cunoscuta din inscriptiile cu caractere grecesti. ♦ boneta ~a = boneta cu varful ascutit intors spre fata, purtata in antichitate de sclavii eliberati si adoptata in timpul Revolutiei franceze din 1789 ca simbol al libertatii. (< fr. phrygien)

KANEM-BORNU, vechi regat african, situat intr-o regiune sub-sahariana; ingloba teritorii din actualele state Ciad, Camerun, Niger, Nigeria. Intemeiat, probabil, de cavalerii berbero-saharieni, impinsi spre sud (sec. 9) de expansiunea araba. Dubla denumire provine din faptul ca, initial, nucleul statului s-a aflat in reg. Kanem, de unde populatia a fost nevoita sa se stramute, la sfarsitul sec. 14, in V L. Ciad, unde a pus bazele unui nou stat – Bornu. In sec. 11 a adoptat islamul. A cunoscut o prima perioada de inflorire (pana la sfarsitul sec. 14), bazata pe comertul de sclavi, si apoi, mai tarziu, sub Idris Aloma (c. 1580-c. 1617), dupa reorganizarea sa in V regiunii Bornu. Amenintat de cresterea influentei populatiilor hausa (sec. 18) si fulbe (sec. 19), a fost cucerit si impartit intre Africa Ecuatoriala franceza si colonia britanica Nigeria.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)