Rezultate din textul definițiilor
cotruta (cotrute), s. f.1. Vatra, partea din fata a cuptorului sau a sobei. – 2. Aparatoare la horn. – 3. Lant pentru ceaun. – 4. Cotet pentru pisica, pentru ciini sau gaini. – Var. cotret, catret. Sl. (slov. kotrec), cf. ceh. katrc „coliba”; mag. katroc, katrocz, kotroc (Cihac, II, 77; Lacea, Dacor., III, 741). DAR considera ca sensul 4 reprezinta un cuvint diferit, si il deriva pe cel anterior din bg. kotor „groapa”, fiind insa putin probabil sa fie asa. Pentru a explica semantismul, trebuie sa avem in vedere Vechiul obicei popular de a face o nisa sub vatra pentru animalele mici, cum sint pisicile, cateii, puii, pentru a folosi astfel caldura sobei. Cf. cotet, ca si legatura semantica a lui cotar, cu cotirlau.

HARDUGHIE, hardughii, s. f. Cladire, incapere etc. mare, de obicei veche si darapanata; sandrama (1). – Din ngr. hartopiia.

saegiu, saegii, s.m. (inv. si reg.) 1. omul stapanirii insarcinat cu numaratoarea oilor, pentru perceperea taxelor de oierit. 2. (la pl.) flacai care cantau din fluiere si cavale, jucand pe la casele oamenilor, in virtutea unui vechi obicei.

cofet (-turi), s. n. – Bomboana dulce. – Mr. cufeta. It. confetto, prin intermediul ngr. ϰουφέτον. – Der. cofetar, s. m.; cofetarie, s. f. Din it. confetti provine direct confetti (var. confete), s. f. pl. al carui nume se explica prin obiceiul vechi de a arunca in timpul sarbatorilor confeti.

CUTUMA, cutume, s. f. Norma de drept consfintita printr-o practica indelungata: consuetudine, obicei. ♦ (In Vechiul drept) obiceiul pamantului. – Din fr. coutume.

TURCA2 ~ci f. mai ales art. obicei popular vechi de Anul Nou, cand un tanar, deghizat in capra, umbla, insotit de altii, pe la case cu urari; capra. /Orig. nec.

CARPA, carpe, s. f. Bucata de panza sau de stofa (veche), folosita de obicei in gospodarie (la stergerea prafului, a vaselor etc.), ca materie prima in industria hartiei etc. ♦ Scutec. ♦ Fig. Om fara personalitate, care face intotdeauna orice i se spune. – Din bg. karpa, scr. krpa.

EPIGRAFIE s. f. Disciplina auxiliara a istoriei care se ocupa cu descifrarea si cu interpretarea inscriptiilor vechi, facute de obicei pe piatra, metal, lemn etc. – Din fr. epigraphie.

CODICE, codice, s. n. 1. Reunire de table cerate, reprezentand cea mai veche forma de carte la romani. 2. Culegere (manuscrisa) de legi, de documente medievale sau, p. ext. de orice texte vechi (medievale), de obicei cu continut variat [Var.: codex, codexuri, s. n.] – Din lat. codex, -icis.

CIRPA (‹ bg., scr.) s. f. 1. Bucata de pinza sau de stofa veche, folosita de obicei in gospodarie in diverse scopuri (stergerea prafului etc.). ♦ Fig. Om fara personalitate, pe care il poate folosi, umili etc., oricine. ♦ (Pop.) Scutec. 2. Deseuri textile folosite ca materie prima in industria hirtiei. 3. Pinza subtire, lunga de peste doi metri, purtata pe cap de femeile din sudul Transilvaniei. ♦ Basma triunghiulara din pinza industriala sau tesuta acasa, impodobita pe margine cu dantela, specifica portului popular din zonele de cimpie din E si S Romaniei.

GONACI, gonaci, s. m. 1. (Pop.) Haitas2. 2. (Rar) Cal sprinten, care fuge repede. 3. Calaret usor inarmat in vechea armata, care de obicei indeplinea misiuni de cercetare. – Goni + suf. -aci. Cf. bg. gonac.

SCRIB, scribi, s. m. 1. (La vechii egipteni) Functionar inferior avand atributii de contabil si de copist. 2. Persoana care redacta sau copia acte. 3. Scriitor sau gazetar fara valoare, de obicei aservit unui partid politic. 4. Carturar la vechii evrei care talmacea cartile lui Moise si interpreta poporului normele juridice. – Din fr. scribe, lat. scriba.

STRELIT, streliti, s. m. Pedestras dintr-un corp special de infanterie din vechea Rusie, recrutat dintre oraseni si avand de obicei functii politienesti. – Din rus. strelet.

FROTOLA s.f. vechi cantec italian pe mai multe voci, cantat de obicei la carnavaluri si in reprezentatii teatrale. [< it. frotola].

GONFALON s.n. Steag de razboi cu partea libera despicata (care reproducea stema posesorului, avand insa de obicei axul longitudinal al reprezentarilor heraldice perpendicular pe lance). ♦ Insemn al vechilor comune italiene sau al unor magistraturi din Italia (medievala). [< it. gonfalone].

SANDRAMA, sandramale, s. f. 1. Constructie primitiva de scanduri; p. ext. cladire veche, darapanata, gata sa se darame. 2. (Reg.) Incapere de scanduri, facuta de obicei in spatele casei si care serveste pentru pastrarea uneltelor, pentru adapostirea vitelor etc., sopron. ♦ Acoperis (de sindrila). – Cf. tc. sundurma „prispa”.

OBRAT, obrate, s. n. (Inv. si reg.) Veche unitate de lungime, egala cu 26,76 metri; (astazi) masura de lungime (nedeterminata), de obicei mica. – Din sl. obratu „hotar”.

NOTAR, notari, s. m. 1. Functionar public investit cu atributia de a autentifica acte juridice, de a legaliza semnaturi, de a elibera copii legalizate, certificate etc. 2. (In vechea organizare administrativa a Romaniei) Reprezentant al puterii centrale in comune, exercitand de obicei atributii de sef al politiei si de secretar comunal. – Din fr. notaire, lat. notarius, germ. Notar.

AS s.m. 1. (Ant.) Moneda de bronz din vechea Roma. 2. Carte de joc pe care este insemnat un singur punct, socotita de obicei ca avand valoarea cea mai mare. 3. (Fig.) Persoana care stapaneste foarte bine cunostintele dintr-un domeniu oarecare sau care se distinge in mod special intr-o meserie. [< fr. as, it. asso, lat. as – moneda].

GALERA, galere, s. f. Veche nava comerciala sau militara, prevazuta cu vasle si panze si care era manuita de obicei de sclavi sau de condamnati. – Din fr. galere.

INvechiT, -A, invechiti, -te, adj. Care a devenit vechi; degradat, uzat. ◊ Expr. (A fi) invechit in rele = (a fi) deprins cu practicarea unor fapte sau obiceiuri rele; (a fi) inrait. ♦ Iesit din actualitate, anacronic, depasit, perimat; care nu se mai foloseste. ♦ Care are conceptii vechi, depasite. – V. invechi.

GHIOAGA, ghioage, s. f. 1. Arma veche de lupta, alcatuita dintr-un fel de ciomag (de lemn sau de fier) cu capatul bombat si ghintuit. P. gener. Ciomag, bata, maciuca. 2. Capatul bombat, de obicei ghintuit, al unei ghioage (1). – Et. nec.

TRIBUN s.m. (Ist.) Fiecare dintre magistratii alesi anual in vechea Roma pentru a apara interesele plebei. ♦ Tribun militar = ofiter superior care comanda o cohorta romana. ♦ Membru al tribunatului, in Franta. ♦ (Fig.) Persoana care lupta pentru o cauza (de obicei politica). ♦ Orator care inflacareaza masele prin cuvantarile sale insufletite. [< lat. tribunus, cf. fr. tribun, it. tribuno].

FUNIE, funii, s. f. 1. Franghie1. ◊ Funie de ceapa (sau de usturoi) = impletitura, cununa de ceapa sau de usturoi. ◊ Expr. Drept ca funia in traista (sau in sac) = stramb, rasucit; fig. nedrept, necinstit. A vorbi de funie in casa spanzuratului = a vorbi despre un lucru care poate supara pe cineva dintre cei de fata, daca este interpretat ca o aluzie la ei. A (i) se apropia sau a-i ajunge (cuiva), a i se strange funia de (sau la) par, se spune despre cei ajunsi intr-o situatie extrem de dificila. A juca pe funie = a umbla pe funie, facand diferite figuri; fig. a fi abil, dibaci. 2. Veche unitate de masura de lungime (a carei valoare a variat dupa epoci) cu care se masura pamantul. 3. (In sintagma) Funie de mosie (sau de pamant) = suprafata de teren de dimensiuni reduse, avand de obicei forma unei fasii inguste. 4. Impletitura din paie sau din talas, utilizata la confectionarea miezurilor lungi la formele pentru turnare. – Lat. funis.

banita (banite), s. f. – Unitate veche de masura de capacitate pentru cereale, de valoare diferita dupa epoci si regiuni, dar in general egala cu 20 ocale (adica 0,215 hl in Mold., 0,339 hl in Munt.). De la introducerea sistemului metric, se numeste de obicei astfel masura de 20 litri, pentru cereale. Sl. banja „baie, vas rotund”, cu dim. banica, de unde bg. banica „vas, vapor” (Cihac; DAR). Semantismul rom., care nu apare in sl., se explica prin forma curenta a vasului care serveste ca masura.

USNA, usne, s. f. (Pop.) 1. Marginea de sus (de obicei rasfranta) a unei oale sau a altui vas adanc; gura, buza. ♦ Marginea (rasfranta) de jos a unui clopot. ♦ Marginea de sus a unei luntre. 2. Ghizd al fantanii (de la nivelul solului in sus). ♦ Parte mai larga la baza puturilor ocnelor vechi de sare, formand un prag pe care se asaza o armatura de lemn. – Din sl. ustĩna.

CIUPERCA, ciuperci, s. f. 1. (La pl.) Increngatura de plante inferioare, lipsite de clorofila, care traiesc ca parazite sau ca saprofite si se raspandesc prin spori; (si la sg.) planta din aceasta increngatura, de obicei in forma de palarie carnoasa cu picior. ◊ Expr. Doar n-am mancat ciuperci! = doar n-am innebunit! Paguba-n ciuperci! = nu e nimic, putin imi pasa! 2. Obiect de lemn in forma de ciuperca (1), pe care se intinde ciorapul cand se carpeste. ♦ (Ir.) Palarie veche, adesea mototolita si turtita. 3. (In sintagma) Ciuperca sinei = partea superioara si ingrosata a unei sine de cale ferata, pe care se sprijina rotile vehiculelor, cand ruleaza. – Din bg. cepurka, scr. pecurka.

SUBSOL, subsoluri, s. n. 1. Partea de pamant aflata sub suprafata solului; totalitatea formatiilor geologice mai vechi decat patura actuala de sol. 2. Totalitatea incaperilor dintr-o cladire situate, total sau partial, sub nivelul solului. 3. Loc in partea de jos a paginilor unei carti, a unui periodic, rezervat notelor explicative; p. ext. nota explicativa data in acest spatiu. ♦ Partea de jos a unei pagini de ziar, de periodic, de obicei despartita de restul paginii printr-o linie orizontala, unde se publica, adesea pe toata lungimea foii, recenzii, articole cu subiect literar, stiintific etc. – Sub1- + sol (dupa fr. sous-sol).

SORT, sorti, s. m. (De obicei la pl.) Sistem de alegere, de desemnare, de repartitie prin aruncarea unor zaruri, prin tragerea unor bilete etc., care lasa sa decida intamplarea, dand sanse egale tuturor participantilor; zar sau bilet folosit la aceasta operatie. ◊ Expr. A trage la sorti = a) a hotari, prin sorti, o imparteala, un castig etc.; a participa, ca parte interesata, la o alegere prin sorti; b) (In Vechiul sistem de recrutare) a recruta pentru indeplinirea serviciului militar prin sistemul sortilor. A cadea (sau a iesi) la sorti = a fi ales sau desemnat prin sorti. A se alege sortii = a se ajunge la un rezultat, a se clarifica o situatie. Sorti de izbanda = posibilitati de reusita; sansa. – Refacut din sorti (pl. lui soarta).

RUSALIE, rusalii, s. f. ~ 4. (La pl.) Saptamana dinaintea sarbatorii de rusalii (1.), in timpul careia exista obiceiul sa se sarbatoreasca anotimpul primaverii si sa se pomeneasca mortii. (indirect din lat. Rŏsālia; deriv. directa din lat. sau prin interm. unei var. rŏsāria este improbabila; cu toate acestea, traseul urmat de imprumut ramane discutabil: din sl. rusalija si acesta din gr. medie ρουσάλια; totusi persista indoiala ca rezultatul din rom. ar fi putut sa pastreze sunetul l palatalizat din sl. (cf. bg. rusalja, sb. rusalje), care, in mod normal, dispare in rom.; pe de alta parte, forma cea mai veche a cuv. din rom. este atestata cu o (rosalii), iar aceasta nu se poate explica nici prin interm. sl., nici prin cel al mgr.; prob. un imprumut cultural)

PRAJINA, prajini, s. f. 1. Bucata de lemn lunga si subtire, de obicei folosita pentru a fixa sau a sustine ceva. ◊ Expr. A nu-i (mai) ajunge (nici) cu prajina la nas, se spune despre un om increzut, infumurat. A paste (pe cineva) cu prajina = a urmari (pe cineva) pentru a-i face rau. A lua (pe cineva) cu prajina = a alunga pe cineva. ♦ Epitet depreciativ pentru o persoana foarte inalta (si slaba). 2. Tija lunga (de metal) cu diverse intrebuintari (tehnice). 3. Bara de lemn, de bambus, de fibre sintetice, de metal, folosita in atletism la saritura in inaltime; proba atletica practicata cu acest instrument. 4. Veche unitate de masura pentru lungimi, echivalenta cu circa 5- 7 metri; veche unitate de masura pentru suprafete, egala cu circa 180-210 metri patrati. ♦ (Concr.) Instrument cu care se facea altadata masuratoarea acestor lungimi si suprafete. – Et. nec.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)