Rezultate din textul definițiilor
CAROSABIL, -A, carosabili, -e, adj. (Despre drumuri) Care permite circulatia vehiculelor rutiere; (despre partea unui drum) care este rezervata circulatiei vehiculelor rutiere. – Din fr. carrossable.

CAROSABIL ~a (~i, ~e) (despre drumuri, sosele etc.) Care este destinat circulatiei vehiculelor rutiere. Parte ~a a strazii. /<fr. carrossable

REMIZA s. f. I. 1. partida de sah in care cei doi jucatori consimt reciproc la un rezultat de egalitate. 2. forma de retribuire a muncii sub forma de cota procentuala in functie de munca prestata si rezultatele obtinute. 3. operatie financiara de achitare a unei datorii in strainatate prin transmiterea catre un creditor a unui document de plata. ◊ comision; reducere, rabat. II. 1. cladire destinata pentru adapostirea (auto)vehiculelor rutiere, masinilor agricole, locomotivelor etc. 2. padurice care serveste ca loc de adapost pentru vanat. (< fr. remise)

CAMION, camioane, s. n. Autocamion. ♦ vehicul rutier cu tractiune animala, prevazut cu o platforma si folosit pentru transport. [Pr.: -mi-on] – Din fr. camion.

VITEZOMETRU, vitezometre, s. n. Instrument pentru masurarea vitezei de deplasare a unui vehicul rutier. – Viteza + metru (dupa barometru, manometru etc.).

OSIE, osii, s. f. Arbore sau ax terminat la cele doua capete cu fusuri, pe care sunt montate rotile unui vehicul rutier. ◊ Expr. (Fam.) A unge osia = a mitui. – Din sl. osĩ.

TROLEIBUZ, troleibuze, s. n. vehicul rutier de transport in comun, cu tractiune electrica, asemanator cu autobuzul, prevazut cu troleu; troleu (2). – Din fr. trolleybus.

TRACTOR ~oare n. 1) Autovehicul cu mare putere de tractiune, folosit pentru remorcarea altor vehicule sau unelte. ~ cu roti. ~ universal. ~ rutier. 2) vehicul de acest fel impreuna cu unealta remorcata. ~ prasitor. ~ horticol. /<engl. tractor

ECARTAMENT s.n. Distanta dintre axele urmelor celor doua roti de pe aceeasi osie a unui vehicul rutier. ♦ Distanta dintre muchiile interioare ale sinelor unei cai ferate. [< fr. ecartement].

CARAVANA s. f. 1. convoi de calatori care strabate desertul (pe camile). 2. ansamblu de turisti si vehicule rutiere care se deplaseaza in grup pe acelasi itinerar. ◊ grup de vehicule (cu personalul aferent) care urmeaza acelasi itinerar (in scopuri culturale, sanitare etc.). 3. rulota de turism. (< fr. caravane, /3/engl. caravan)

ECARTAMENT s. n. distanta care separa cele doua roti de pe aceeasi osie a unui vehicul rutier, a sinelor unei cai ferate. (< fr. ecartement)

TROLEIBUZ s. n. vehicul rutier cu tractiune electrica, fara sine, pentru transportul in comun. (< fr. trolleybus)

AMBUTEIA, ambuteiez, vb. I. Tranz. (Frantuzism) A bloca cu vehicule, nave etc. cai rutiere sau de navigatie. [Pr.: -te-ia] – Din fr. embouteiller.

DEPASIRE s.f. Actiunea de a depasi si rezultatul ei; (spec.) manevra rutiera prin care un vehicul intrece alt vehicul. [< depasi].

RADAR (‹ fr., germ.; engl. ra[dio] d[etecting] a[nd] r[anging], „detectare si localizare prin radio”). s. n. Sistem de radiolocatie in care, cu ajutorul unul tub catodic si al unei aparaturi anexe, se determina directia si distanta la care se afla diverse obiecte indepartate (avioane, obstacole etc.); se bazeaza pe emiterea unor unde radio si receptionarea acestora dupa reflectarea lor de catre obiectul urmarit. Sin. radiolocator. Isi are originea in opera experimentala a lui H. Hertz la sfarsitul anilor 1880. Primul r. a fost realizat in 1904 de germanul C. Hulsmeyer. In 1934, francezul Pierre David a experimentat cu succes un sistem de detectare electromagnetica a avioanelor. A fost dezvoltat in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial; azi r. este folosit mult mai simplu, in identificarea si monitorizarea satelitilor artificiali pe orbitele pamantene, ca ajutor de navigatie pentru avioane si vasele maritime si pentru controlul traficului aerian in jurul marilor aeroporturi; de asemenea, r. este folosit de politia rutiera pentru a stabili viteza vehiculelor auto.

CIRCULATIE ~i f. 1) v. A CIRCULA. 2) Miscare circulara. ~a sevei in plante.~a banilor (sau marfurilor) trecere a valorilor materiale de la un posesor la altul; schimb de valori. A pune (sau a introduce) in ~ a pune (sau a introduce) in uz. A scoate din ~ a scoate din uz. De mare ~ foarte raspandit. A fi in ~ a se afla in uz. 3) Deplasare (a oamenilor sau a vehiculelor) pe o cale de comunicatie; miscare rutiera. Drum cu ~ intensa. [Art. circulatia; G.-D. circulatiei; Sil. ti-e] /<fr. circulation, lat. circulatio, ~onis

AMBUTEIAJ, ambuteiaje, s. n. 1. (Frantuzism) Imbuteliere. 2. Blocare intr-un port sau intr-un bazin a unor nave din cauza ingramadirii lor intr-un spatiu mic, a aglomerarii, a dificultatilor de manevrare provocate de aglomerare etc. ♦ Blocare a circulatiei rutiere, din cauza ingramadirii (in dezordine a) unor vehicule. [Pr.: -te-iaj] – Din fr. embouteillage.

rutier ~a (~i,~e) Care tine de drumuri; propriu drumurilor. Vehicul ~. ◊ Transport ~ totalitatea vehiculelor care circula pe sose-le. Masina ~a masina folosita la construirea drumurilor si soselelor. [Sil. -ti-er] /<fr. routier

PLUG ~uri n. 1) Unealta agricola pentru arat. ~ cu cai. ~ cu cormana.~ de zapada vehicul special amenajat pentru curatarea zapezii de pe o cale de circulatie. ~ de carbune agregat folosit la taierea si incarcarea carbunilor in mine. ~ nivelator masina folosita pentru nivelare in lucrarile rutiere. (A fi) de la coarnele ~ului (a fi) din tarani. A trage in ~ a munci din greu (obosind peste masura). 2) Munca aratului. Taranii vin de la ~. 3) Procedeu de a frana schiurile, apropiindu-le varfurile. /<sl. plugu



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)