Rezultate din textul definițiilor
búcur, a -á v. tr. (alb. bukuronĭ, a înfrumuseța, bukură, frumos). Aduc bucurie: vă aduc o veste care vă va bucura, vă voĭ bucura pe toțĭ c’o veste bună. V. refl. Simt bucurie: s’a bucurat de vestea bună. Îmi arăt bucuria: să bem și să ne bucurăm! Mă folosesc, am, posed (după fr. se réjouir): se bucură de o bună sănătate, reputațiune. A te bucura la, a rîvni la, a te bucura să poțĭ ocupa (apuca): nu te bucura la bĭata luĭ căsuță, ci ĭartă-ĭ datoria! Fals se bucură de o sănătate zdruncinată orĭ asta mă bucură (după germ. das freut mich). Corect: are o sănătate zdruncinată, o urîtă reputațiune și mă bucur de asta. – În Trans. și îmbucur: pe toțĭ ĭ-a îmbucurat, toți s’aŭ îmbucurat.

BÚNA-VESTÍRE s. f. Numele sărbătorii creștine (25 martie) închinate anunțării nașterii lui Isus Cristos; blagoveștenie. – bună + vestire (după sl. blagovĕștenije).

BLAGOVEȘTÉNIE s. v. buna-vestire.

bunA-VESTÍRE s. (BIS.) (pop.) blagoveștenie.

Búna-Vestíre s. pr. f.

BLAGOVEȘTÉNIE f. reg. Sărbătoare creștină, marcată la 25 martie, închinată vestirii nașterii lui Isus Hristos; buna-vestire. /<sl. blogovĕštenije

BÚNA-VESTÍRE f. rel. Sărbătoare creștină, marcată la 25 martie, închinată vestirii nașterii lui Isus Hristos; Blagoveștenie. /bună + vestire

mujdeá (mujdéle), s. f.1. Recompensă de 50 de lei de aur, care se plătea în mod tradițional celui care aduce la Curtea din București vestea că Dunărea a înghețaț; obicei suprimat de Grigore Ghica, în 1827. – 2. Veste bună. Tc. (per.) müzde (Șeineanu, III, 84; Lokotsch 1527). Înv.

BUNAVESTÍRE s. f. Numele unei sărbători religioase creștine (25 martie). – Din bună + vestire (după v. sl. blagovĕstenije).

caftán n., pl. e (turc. kaftan, d. pers. haftan, caftan; ngr. kaftáni, bg. sîrb. rut. rus. pol. kaftan. Cp. cu chepeneag). Un fel de mantie ornată cu fir de aur și de argint și cu mînicile [!] lungĭ pînă la pămînt pe care sultanu o dăruĭa vizirilor, pașilor hanuluĭ Crimeiĭ, principilor Ardealuluĭ și domnilor românești cînd intraŭ în funcțiune orĭ ca răsplată p. un serviciŭ saŭ chear [!] p. o veste bună. (La rîndu luĭ, domnu dăruĭa și el caftane boĭerilor din primele treĭ clase, ĭar ceĭ-lalțĭ eraŭ numițĭ pin [!] pitac. Toțĭ curteniĭ purtaŭ caftan. Pe la 1848, perzîndu-șĭ [!] însemnătatea onorifică, caftanu dispăru din modă păstrîndu-l numaĭ Jidaniĭ bătrînĭ). Fig. Boĭerie: în domnia luĭ Caragea toate slujbele și caftanele se daŭ pe parale (Ghica, 36). Iron. Rar. Bataĭe [!], trînteală: na și ție un caftan!

blagovéșnic adj. (vsl. blagovĭestĭnikŭ, binevoitor). Buc. Gavril Blagoveșnicu, arhanghelu Gavril, a cărui zi e a doŭa zi de buna vestire (26 Martie).

HÂRSENI, com. în jud. Brașov; 2.152 loc. (1998). Biserica buna vestire, în stil brâncovenesc (1726), în satul Copăcel, și biserica Sf. Nicolae (1791), în satul Mărgineni.

RIAZIN, oraș în Federația Rusă, situat pe dr. râului Oka, la 196 km SE de Moscova; 521,7 mii loc. (2002). Nod feroviar. Aeroport. Ind. metalurgică, a constr. de mașini, electrotehnică, chimică, mat, de constr., prelucr. a lemnului, pielăriei și încălțămintei, alim. Monumente: Kremlin (1095); catedrala Uspenski (1693-1699); bisericile Nașterea Domnului (sec. 15, reconstruită în 1826), Sfinții Arhangheli (sec. 16, reconstruit în 1647), Sf. Duh (1642), Adormirea Maicii Domnului a mănăstirii Spaski (1647), în stil baroc, decorată la exterior cu faianță, buna vestire (1673), Schimbarea la Față (1702) ș.a. Palat arhiepiscopal (1653-1692). Vechi oraș rus întemeiat în 1095 de cneazul Iaroslav Sviatoslavici, cu denumirea Periaslavl Riazanski. Distrus de invazia mongolă din 1237 și de cea tătară în 1372 și 1378. De la mijlocul sec. 13 capitala cneazului de Riazin. În 1778 și-a schimbat numele în Riazin.

colác m. (d. vsl. kolačĭ [d. kolo, roată, cerc], de unde s´a făcut pl. colacĭ, apoĭ sing. colac, ca d***ĭ, d**c, saŭ d. bg. kolak, var. din kolač, rus. kalač, ung. kalács). Covrig mare împletit care se oferă la biserică. Plocon, veste (bună saŭ rea): hop și el cu colacu. Cerc gros (pl. și colace, neutru): colac de peatră [!] la fîntînă. Spiră: colaciĭ șarpeluĭ. A te face colac (saŭ covrig) de frig, a te zgrebuli [!]. Colac peste pupăză. V. pupăză. V. și bornac, naporjne, prescură.

buna-vestíre V. vestire.

MĂRÍT adj. v. ales, aristocrat, aristocratic, bun, celebru, distins, faimos, ilustru, înalt, mare, nobil, renumit, reputat, vestit.

FÁIMĂ, faime, s. f. Renume, reputație (bună sau rea) de care se bucură cineva sau ceva. ♦ (Rar) veste neașteptată, surprinzătoare; zvon. – Din lat. fama (după defăima).

RĂU2 rea (răi, réle) 1) (în opoziție cu bun) Care are însușiri negative; lipsit de calități bune. Purtare rea. ◊ Viață rea (sau trai ~) viață plină de greutăți; trai zbuciumat. Vorbe rele bârfeli; calomnii. veste rea veste care întristează. ~ conducător de căldură (sau de electricitate) care nu transmite căldură (sau electricitate). A duce casă rea cu cineva a se certa tot timpul; a trăi în dușmănie. A-și face sânge ~ (sau inimă rea) a se mâhni; a se întrista. 2) Care este câinos la suflet; plin de răutate; avan. Om ~. ◊ Poamă rea (sau soi ~) persoană cu apucături, deprinderi urâte. ~ de mama focului foarte rău. ~ la inimă lipsit de omenie; hain. 3) (despre acțiuni, fapte ale oamenilor) Care contravine regulilor moralei. Purtare rea. Deprinderi rele. 4) (în superstiții) Care aduce sau prevestește nenorociri. Semn ~. Vis ~. /<lat. reus

ȘTIÍNȚĂ, științe, s. f. I.1. Faptul de a avea cunoștință (de ceva), de a fi informat; cunoaștere. ◊ Loc. adv. Cu (sau fără) știință = (ne)știind; (in)conștient; cu (sau fără) voie. Cu bună știință = conștient, având cunoștința deplină a faptelor. Cu (sau fără) știința cuiva = cu (sau fără) consimțământul ori aprobarea cuiva. Spre știință = ca să se știe. ♦ veste, știre. 2. Conștiință. II.1. Pregătire intelectuală, instrucție; învățătură, erudiție. ◊ Știință de carte = cunoștințe de scriere și de citire. 2. Ansamblu sistematic de cunoștințe despre natură, societate și gândire; ansamblu de cunoștințe dintr-un anumit domeniu al cunoașterii. ◊ Om de știință = savant, învățat. [Pr.: ști-in-] – Ști + suf. -ință (cu unele sensuri după fr. science).

UNIVERSÁL, -Ă, universali, -e, adj. 1. Care aparține Universului, privitor la Univers; care se extinde asupra întregii lumi, care cuprinde tot ce există și este comun tuturor; care se referă la toate ființele sau lucrurile luate în considerație într-un caz dat; general, obștesc. ◊ (Adverbial) Universal valabil. ◊ (Substantivat, n.) Există o unitate dialectică între universal și particular. ◊ (Log.) Judecată universală = judecată care afirmă (sau neagă) un predicat în legătură cu totalitatea sferei subiectului. (Jur.) Legatar universal = moștenitor unic al unei averi disponibile. ♦ Mondial. 2. Care se bucură de o mare faimă; vestit, ilustru, celebru. 3. Care posedă cunoștințe din toate domeniile, care are o cultură generală vastă. 4. (Despre unelte, instrumente, aparate) Care poate fi folosit la mai multe operații, bun pentru mai multe situații. ♦ (Substantivat, n.) Mandrină de strung. – Din fr. universel, lat. universalis.

Chiron, fiul lui Cronus, era cel mai vestit și mai înțelept dintre centauri, priceput în tainele lecuirii, iscusit la vînătoare și meșter în arta muzicii. Locuia într-o peșteră, pe muntele Pelion. Înțelept și bun din fire, Chiron era prietenul neprețuit al oamenilor. El a fost cel care l-a ajutat și apărat pe Peleus, i-a crescut și i-a educat pe Achilles, pe Iason și pe Asclepius. Se spunea că însuși Apollo l-ar fi avut drept dascăl pe Chiron. Cu ocazia luptei lui Heracles cu centaurii, Chiron a fost lovit din greșeală de către erou (v. și Centauri). Pradă unor dureri îngrozitoare pe care, cu toată arta sa în ale lecuirii, nu le-a putut alina, Chiron s-a retras într-o peșteră, unde și-a așteptat sfîrșitul. Fiind nemuritor, nu și-a putut găsi însă liniștea decît după ce Prometheus, care era muritor, a primit să facă schimb cu el, dezlegîndu-l în felul acesta de nemurire.

A AUZÍ aúd 1. tranz. 1) A percepe cu ajutorul auzului. ~ un zgomot.Să mă (te...) audă Dumnezeu! să mi (ți...) se împlinească cele dorite. 2) (vești, noutăți etc.) A cunoaște pe baza unor informații căpătate; a afla. ◊ A nu (mai) voi să audă de cineva a rupe relațiile cu cineva. Să (ne) auzim de bine formulă de rămas bun. 3) (mai ales interogativ) A pătrunde cu mintea; a înțelege; a pricepe. 2. intranz. 1) A avea simțul auzului. 2) A căpăta informații curente (despre ceva sau despre cineva); a afla. /<lat. audire

blajín, -ă adj. (vsl. blažĭnŭ, blažinyĭ, bun, și blaženŭ, fericit, part. d. blažiti, a ferici, adică „a face bun”, d. blagŭ, bun). bun și blînd: om blajin. Adv. A vorbi blajin. M. pl. Mold. Niște oamenĭ bunĭ și evlavioșĭ care, după credința poporuluĭ, trăĭesc undeva departe, pe lîngă apa Sîmbeteĭ, la marginea lumiĭ. Paștele lor cade Lunea după Duminica Tomiĭ, iar despre asta el nu află decît atuncĭ cînd ajung la eĭ cojile de oŭă roșiĭ, pe care poporu înadins le aruncă pe rîurĭ, ca să ajungă și la eĭ vestea învieriĭ luĭ Hristos. În Buc. se numesc Rocmanĭ.



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)