Rezultate din textul definițiilor
A CRÂCNÍ ~ésc intranz. A-și exprima nemulțumirea cu voce slabă și nedeslușit; a protesta murmurând. /cârc + suf. ~ni
SUBȚIRÁTIC, -Ă, subțiratici, -ce, adj. 1. (Cam) subțire (I 1). ♦ (Despre oameni) Zvelt; slab. 2. (Despre glas, voce) (Cam) subțire (I 5). – Subțire + suf. -atic.
SCĂZÚT, -Ă, scăzuți, -te, adj. 1. (Despre ape) Cu nivelul coborât. ♦ (Despre mâncăruri) Cu sos puțin și bine legat. 2. (Despre voce, glas) Cu intensitate slabă; coborât, șoptit. 3. (Despre temperatură) Cu valori coborâte, joase. – V. scădea.
LEȘINÁT ~tă (~ți, ~te) 1) v. A LEȘINA. 2) fig. (despre voce) Care este foarte slab, abia auzit. /v. a leșina
A RĂGUȘÍ ~ésc intranz. 1) (despre persoane sau despre animale) A-și pierde claritatea vocii, producând sunete înfundate. 2) (despre glas, voce, sunete) A deveni mai slab și mai înfundat. /Orig. nec.
A TREMURÁ trémur intranz. 1) (despre ființe sau despre părți ale corpului lor) A fi cuprins de tremur. 2) (despre plante sau despre părți ale lor) A se mișca lin într-o parte și în alta; a se clătina. 3) rar (despre lumini sau umbre) A produce efecte schimbătoare; a juca. 4) (despre suprafața unei ape) A se mișca în unde. 5) (despre voce) A avea o sonoritate vibrantă și slabă (din cauza unor emoții). 6) fig. (despre oameni) A fi cuprins de teamă. ◊ ~ după bani a fi lacom de bani. /<lat. tremulare
A VIBRÁ ~éz intranz. 1) (despre corpuri sau medii) A produce v******i; a fi în v******e. 2) (despre sunete) A se auzi sunând tare și prelung; a răsuna. 3) (despre voce) A avea o sonoritate tremurătoare și slabă (din cauza unei emoții); a tremura. 4) (despre persoane) A fi cuprins de o emoție puternică; a palpita; a fremăta. [Sil. vi-bra] /<fr. vibrer
pioncăí, pióncăi și pioncăiésc, vb. IV (reg.) 1. (despre curci) a pioncăni. 2. (despre oameni) a vorbi cu voce cu subțire, pițigăială. 3. a vorbi încet, slab, stins, a pioci. 4. a slăbi, a se topi (de boală sau bătrânețe); a deveni moale, fără putere. 5. a merge, a se deplasa greu. 6. a nu mai vedea bine. 7. a (se) mocoși, a (se) mocăi.
pioncăít1, pioncăíturi, s.n. (reg.) 1. strigătul curcilor. 2. voce sau glas subțire; pițigăit, pițigăială. 3. vedere slabă; pioncăială. 4. migală.
pioncăní, pióncăn și pioncănésc, vb. IV (reg.) 1. (despre curci) a scoate strigătul caracteristic speciei; a pioncăi. 2. a vorbi cu voce subțire, pițigăiată; a pioncăi. 3. a vorbi încet, slab, stins; a pioncăi, a pioci. 4. a slăbi, a se topi (de boală sau de bătrânețe); a deveni moale, fără putere. 5. a merge, a se deplasa greu, a (se) pioncăi. 6. a nu mai vedea bine. 7. a se mocoși, a se mocăi.
piocí, piocésc, vb. IV (reg.) 1. (despre păsări și puii lor) a piui. 2. (despre oameni) a vorbi cu voce subțire, pițigăiată; a pioncăi, a pioncăni. 3. a vorbi încet, slab, stins, a pioncăni.
pioncăitúră, pioncăitúri, s.f. (reg.) 1. strigătul curcilor; pioncăit, pioncănit. 2. voce sau vorbire cu glas subțire, pițigăit; pițigăială în vorbire. 3. vedere slabă; pioncăială. 4. migală.
PIȚIGĂIÁT, -Ă, pițigăiați, -te, adj. 1. (Despre voce, despre sunete etc.) Subțire, ascuțit; strident. 2. (Rar; despre oameni și animale) slab, plăpând, firav. [Pr.: -gă-iat. – Var.: pițigăít, -ă adj.] – Pițigoi + suf. -at.
piocít1, piocíturi, s.n. (reg.) 1. piuit. 2. voce sau vorbire cu glas subțire, pițigăiat; pioncăială, pioncăit, pioncănit. 3. vorbire înceată, slabă, stinsă; pioncăit, pioncănitură, pioceală.
pioncăneálă, pioncănéli, s.f. (reg.) 1. strigătul caracteristic al curcilor; pioncăială. 2. voce sau vorbire cu glas subțire, pițigăiat; pițigăială în vorbire. 3. vorbire înceată, slabă, stinsă; pioncănit. 4. slăbire, topire (de boală sau de bătrânețe). 5. vedere slabă, pioncăială. 6. mocoșire, mocăială. 7. migală, migăleală.
ACUITÁTE s. f. 1. capacitate senzorială de a percepe e*******i foarte slabe; agerime, ascuțime. 2. grad de înălțime pe care îl poate atinge o voce, un instrument muzical. (< fr. acuité)
MÚRMUR, murmure, s. n. 1. Succesiune de sunete (slab și monoton articulate), de cuvinte rostite încet și neclar; zgomot confuz de voci; rumoare, murmuială. ♦ P. a**l. Zgomot surd și continuu produs de un motor sau de o mașină în acțiune; zumzet, bâzâit. ♦ Exprimare a unei nemulțumiri, a unei dezaprobări prin cuvinte rostite cu jumătate de glas; protest înfundat al unei mulțimi; cârteală, murmurare. 2. Zgomot ușor, prelung și monoton produs de o apă curgătoare, de frunzișul mișcat de vânt etc. – Din lat. murmur, fr. murmure.
pioncănitúră, pioncănitúri, s.f. (reg.) 1. strigăt specific curcilor; pioncăit. 2. voce sau vorbire cu glas subțire, pițigăit; piocit, pițigăială, pioncăială, pioncăit. 3. vorbire înceată, slabă, stinsă; pioncănit. 4. slăbire, topire (de boală sau de bătrânețe). 5. vedere slabă; pioncăială, pioncăit. 6. mocoșire, mocăială. 7. migală, migăleală.
pioncănít1, pioncăníturi, s.n. (reg.) 1. strigăt caracteristic curcilor; pioncăit. 2. voce sau vorbire cu glas subțire, pițigăit; pițigăială în vorbire; pioncăială, pioncăit. 3. vorbire înceată, slabă, stinsă; pioceală, piocit. 4. slăbire, topire (de boală sau de bătrânețe); pioncănitură. 5. vedere slabă, pioncăială, pioncăit. 6. mocoșire, mocăială.
ACUITÁTE s.f. 1. (Liv.) Capacitatea senzorială de a înregistra e*******i foarte slabe; agerime, ascuțime. ♦ Cu acuitate = cu necesitate, în mod imperios. 2. Grad de înălțime pe care îl poate atinge o voce sau un instrument muzical. [Pron. -cu-i-. / cf. fr. acuité < lat. acutus – ascuțit].
ACUITÁTE s. f. 1. (Livr.) Capacitate a organelor de simț de a percepe e*******i oricât de slabe și de a diferenția e*******i foarte asemănătoare între ele; ascuțime, agerime. ◊ Loc. adv. Cu acuitate = cu necesitate, în mod imperios. 2. Grad de înălțime pe care îl poate atinge o voce sau un instrument muzical. [Pr.: -cu-i-] – Din fr. acuité.
RÉPLICĂ s. f. 1. răspuns la ceea ce s-a spus sau s-a scris; ripostă. 2. ceea ce are de spus un actor după ce interlocutorul său a terminat de vorbit. ♦ fără ~ = definitiv. ◊ (jur.) concluzii opuse de reclamant celor formulate de pârât. 3. răspuns dat de o voce sau de un instrument într-un duet, terțet etc. 4. reproducere a unei opere de artă, executată chiar de autor. ◊ (arheol.) copie veche. 5. mulaj al unui corp obținut prin depunerea pe suprafața acestuia a unei pelicule maleabile, care apoi se desprinde. 6. repetare (mai slabă) a unui cutremur de pământ. (< fr. réplique, lat. replica)
MOÁLE1 moi adj. 1) Care își modifică ușor forma la apăsare; care permite afundarea obiectului ce apasă. Pâine ~. Pământ ~. 2) Care este puțin rezistent; lipsit de duritate. Metal ~. Lemn ~. Piatră ~. 3) Care nu este consistent. ◊ Ou ~ ou care, fiind fiert puțin, și-a păstrat gălbenușul necoagulat complet. 4) (despre fructe) Care conține mult suc; zemos. 5) Care produce o senzație plăcută la pipăit. Păr ~. Piele ~. ◊ Apă ~ apă care conține puține săruri. Vin ~ vin plăcut la gust și fără tărie. A nu-i fi cuiva ~ a nu se simți bine; a avea neplăceri. 6) (despre sunete, voce etc.) Care este plăcut auzului; catifelat. ◊ Consoană ~ consoană palatalizată. 7) (despre culori) Care se caracterizează prin intensitate scăzută; care nu este țipător; palid. 8) (despre lumină) Care este plăcut văzului; care nu lucește. 9) (despre iarnă) Care este fără friguri mari; blândă. 10) (despre mers, pași etc.) Care aproape că nu este simțit. ◊ A o lăsa mai ~ a înceta de a mai pretinde ceva în mod insistent; a se tempera; a face concesii. 11) (despre oameni) Care este lipsit de vigoare, de energie; slab de caracter; debil. /<lat. mollis, ~e