Rezultate din textul definițiilor
TACITURN, -A, taciturni, -e, adj. Care vorbeste putin, tacut din fire, inchis in sine, posac. – Din fr. taciturne, lat. taciturnus.

ZGARCIT, -A, zgarciti, -te, adj. 1. (Adesea substantivat) Care face economii exagerate, evitand si cheltuielile de stricta necesitate, care strange cu lacomie bunuri materiale; avar. ♦ Lipsit de generozitate. ◊ Expr. Zgarcit la vorba = care vorbeste putin si cu chibzuiala. 2. (Despre fiinte sau despre parti ale corpului lor) Strans, ghemuit; contractat, chircit. – V. zgarci2.

LACONIC, -A, laconici, -ce, adj. (Despre vorbire, stil) Care se exprima in putine cuvinte; scurt, succint, concis, lapidar. ♦ (Despre oameni) Care vorbeste putin (si precis). – Din fr. laconique.

MUTALAU, mutalai, s. m. (Reg.) Om tacut, care vorbeste putin; om posac, morocanos; p. ext. om prost, nerod. – Mut + suf. -alau.

MUTULICA, mutulici, s. m. 1. (Fam.) Persoana tacuta, timida, care vorbeste putin; om prostut, bleg. 2. (Bot.) Planta al carei rizom se intrebuinteaza ca leac impotriva durerilor abdominale (Scopalia carniolica).Mut + suf. -ulica.

LACONIC ~ca (~ci, ~ ce) si adverbial 1) (despre vorbire) Care consta din putine cuvinte; concis; lapidar; succint. 2) (despre persoane) Care vorbeste putin si precis. /<fr. laconique

MUTULICA ~ci m. fam. Persoana timida, care vorbeste putin. /mut + suf. ~ulica

TACITURN ~a (~i, ~e) (despre persoane) Care vorbeste putin; care este inchis in sine; tacut. /<fr. taciturne

TACUT ~ta (~ti, ~te) 1) v. A TACEA. 2) (despre oameni) Care vorbeste putin; care este inchis in sine; taciturn. ◊ Pe ~te pe ascuns. /v. a tacea

TACITURN, -A adj. care vorbeste putin, tacut din fire. (< fr. taciturne, lat. taciturnus)

ZGARCIT, -A, zgarciti, -te, adj. 1. Care face economii exagerate, evitand si cheltuielile de stricta necesitate, care strange cu lacomie banii; avar. ♦ Prea putin darnic, lipsit de generozitate. ◊ Expr. Zgarcit la vorba = care vorbeste putin si cu chibzuiala. 2. (Despre fiinte sau parti ale corpului) Strans, ghemuit; contractat. – V. zgarci1.

SCUMP ~a (~i, ~e) 1) si adverbial (despre lucruri) Care costa mult; care are pret ridicat; costisitor. ◊ Piatra ~a (sau pretioasa) mineral cu proprietati fizice deosebite datorita carora este folosit la confectionarea bijuteriilor; nestemata. 2) si substantival (despre persoane) La care cineva tine (foarte) mult; drag. Prieten ~. Meleag ~. 3) fig. (despre notiuni abstracte) Care este dobandit cu pretul unor mari sacrificii si eforturi. Fericire ~a. 4) si substantival inv. Care este econom peste masura. ◊ A fi ~ la vorba a vorbi putin; a fi tacut. A fi ~ la ras a rade rar. /<sl. skonpu

SCURT2 ~ta (~ti, ~te) (in opozitie cu lung) 1) (despre obiecte, distante, parti ale corpului etc.) Care are o lungime mica sau mai mica decat cea obisnuita. Rochie ~ta. Picior ~.A lua (pe cineva) din ~ a manifesta asprime (fata de cineva). A tine (pe cineva) din ~ a supune (pe cineva) unui control sever. ~ de vedere miop. A avea mana ~ta a fi zgarcit. A fi ~ la vorba a vorbi putin; a fi necomunicativ. In ~ta vreme (sau in ~ timp) peste putin timp; in curand. 2) (despre lucrari literare, muzicale etc.) Care este de proportii reduse. /<lat. excurtus

ZGARCIT ~ta (~ti, ~te) si substantival 1) v. a se zgarci. 2) Care face economii exagerate; avar; calic. ◊ A fi ~ la vorba a vorbi putin (si cumpatat). /v. a se zgarci

APOI adv. 1. Dupa aceea, pe urma. Isi lua ramas bun si apoi pleca. ♦ Pe langa asta. Si-apoi tot nu ma pot duce. ♦ Mai, in plus. Dupa ce ca e frig, apoi si ploua. 2. Totusi. Apoi tot am sa-ti mai vorbesc putin. 3. Atunci, in cazul acesta; daca e asa, asa fiind. Apoi dar ce vrei ?. ♦ Ei si! n-are importanta! S-apoi ce daca a plecat! 4. (De obicei precedat de conjunctii) a) Doar; b) (precedat de „si”) si inca; unde mai pui ca; c) vezi! ei!; d) dar; e) cu toate acestea; f) (precedat de „ca”) altminteri; g) (serveste la introducerea unui raspuns concesiv, evaziv, sau ca scuza) Apoi de, ce pot sa-ti spun?; h) (precedat de „si”, serveste ca introducere in poezie, proverbe etc.) S-apoi lin, dorule, lin. (JARNIK-BARSEANU). – Lat. ad-post.

A GANGURI ~esc intranz. 1) (despre copii mici) A incerca sa vorbeasca, scotand sunete putin articulate. 2) (despre porumbei si turturele) A scoate sunete prelungi si repetate caracteristice speciei; a ugui; a gurlui. /Onomat.

SARADA, sarade, s. f. Un fel de ghicitoare in versuri sau formata din cifre simbolice, desene, care propune aflarea unui cuvant cu ajutorul partilor sau silabelor lui, fiecare dintre acestea avand o semnificatie proprie. ◊ Expr. A vorbi in sarade = a vorbi cu aluzii, enigmatic, putin inteligibil. ♦ Lucru greu de inteles, neclar. – Din fr. charade.

LAPIDAR1 ~a (~i, ~e) 1) (despre inscriptii, ornamente) Care este cioplit in piatra; gravat in piatra. 2) (despre formule, expresii, stil, vorbire) Care consta din putine cuvinte; concis; laconic; succint. /<fr. lapidaire, lat. lapidarius.

SCURT1 adv. 1) Lasand o lungime mica. A reteza ~. 2) In putine cuvinte; concis. A vorbi ~.Pe ~ (sau in ~) concis. ~ si cuprinzator concis si cu un continut bogat. /<lat. excurtus

SCURTA, scurtez, vb. I. 1. Tranz. A micsora lungimea sau inaltimea unui obiect, a reduce din lungime sau din inaltime, a face mai scurt. ◊ Expr. A scurta cuiva ghearele = a pune pe cineva in imposibilitate de a (mai) face rau. A scurta cuiva limba = a pune pe cineva in imposibilitate de a barfi. ♦ (Inv.) A omori, a executa (prin taierea capului). 2. Tranz. A alege si a parcurge distanta cea mai scurta intre doua puncte; a evita ocolurile, a merge direct. 3. Tranz. si refl. A face sa dureze (sau sa para ca dureaza) ori a dura mai putin. ♦ Intranz. si tranz. A vorbi concis. – Lat. excurtare.

SUCCINT ~ta (~ti, ~te) si adverbial 1) (despre acte de vorbire, texte) Care consta din putine cuvinte; exprimat in putine cuvinte; concis; laconic; lapidar. 2) (despre persoane) Care se exprima in putine cuvinte; caracterizat prin exprimare scurta; concis; lapidar; laconic. /<fr. succinct, lat. succinctus

SARADA ~e f. 1) Ghicitoare care consta in aflarea unui cuvant dupa partile sau silabele lui, fiecare dintre acestea avand o semnificatie proprie. ◊ A vorbi in ~e a vorbi enigmatic, aluziv. 2) fig. Lucru putin inteligibil. /<fr. charade

TOSCAN, -A I. adj., s. m. f. (locuitor) din Toscana. II. adj. ordin ~ = ordin arhitectonic roman imitat dupa ordinul doric, printr-o mare simplitate, cu aspect de robustete putin greoaie. ◊ (s. n.) dialect vorbit in Toscana, baza limbii italiene moderne. (< fr. toscan, it. toscano)

blestesc v. intr. (vsl. blensti, a flecari; ceh. blesti, a flecari; sirb. bijestiti, a pilpii, bg. bliesty, blieskam, scinteiez. V. blejesc, bleojdesc, pleostesc, blehaiesc, bleasc). Est. Raspund cu jumatate de gura, ingiim, vorbesc alene. Adii, misc inca putin inainte de a muri (ca sarpele din coada). Est. Sud. V. tr. Molesesc, slabesc: vinu l-a blestit. V. refl. S’a blestit de batrineta.

SUMAR1 ~a (~i, ~e) 1) (despre acte de vorbire, expuneri, texte) Care consta din putine cuvinte; redat pe scurt; in putine cuvinte; concis; lapidar; laconic; succint. 2) (despre actiuni) Care este facut in pripa; superficial; rapid. 3) (despre imbracaminte) Care consta numai din cateva articole strict necesare. /<lat. summarius, fr. sommaire

ceac-pac si ceat-pat adv. (amestec din turc. catra-patra, a vorbi o limba mai mult ori mai putin, si cat pat, din cind in cind. Cp. si cu ung. csata-pata, csate-pate, csete-pate, tambalau, harmalaie). Fam. putin, asa si asa, cam prost: stiu si eu ceac-pac turceste.

debil, -a adj. (lat. debilis, d. debere, [din de-habere], a avea mai putin, a fi debitor). Slab, fara putere, vorbind de fiinte. – Fals debil (fr. debile).

TACUT, -A, tacuti, -te, adj. 1. Care tace, care nu vorbeste; p. ext. care nu face zgomot; calm, linistit. 2. putin comunicativ, taciturn; p. ext. discret, rezervat, timid. – V. tacea.

domai (-ai, -it), vb.1. A discuta a sfatui, a dezbate. – 2. A palavragi. – Var. domoi, dumai. Sl. (sb., rus.) dumati (Tiktin; Candrea); cf., sb., rus. duma „senat, duma” › rom. duma. Este evidenta incrucisarea cu mormai, sau cel putin o interpretare expresiva. De aceeasi origine, duma, s. f. (in expresia a da duma „a mitui”), din tig. duma „cuvint” (cf. Graur, BL, IV, 198; Juilland 164); semantismul presupune fazele „am vorbit cu el” › „l-am platit”. Alta explicatie mai putin plauzibila la Juilland.

GRAI, graiuri, s. n. 1. Glas, voce. ◊ Loc. adv. Intr-un grai = intr-un glas, toti deodata. ◊ Expr. A prinde (sau a da) grai = a incepe sau a se hotari sa vorbeasca. A-i pieri (sau a-si pierde) graiul = a nu mai putea sa vorbeasca (de emotie, de frica etc.), a amuti; a nu mai avea ce sa spuna. 2. Facultatea de a vorbi. ◊ Loc. adv. Prin viu grai = oral. 3. Limba. ♦ Fel de a vorbi. 4. Unitate lingvistica subordonata dialectului, caracteristica pentru o regiune mai putin intinsa; p. ext. dialect. 5. (Rar) Vorba, cuvant. – Din grai (derivat regresiv).

LACONIC, -A adj. (despre vorbire, stil) scurt, succint, concis, lapidar. ◊ care se exprima in cuvinte putine, dar pline de continut. (< fr. laconique, lat. laconicus, gr. lakonikos)

ciupesc v. tr. (sirb. cupati, a zmulge [!], a jumuli, de unde vine si ung. csipni, a ciupi; alb. cupit, a ciupi, kiuka, semne de varsat, ciupituri; bg. cupiy, a sfarama [!]. V. cioc. Cp. si cu germ. zupfen, a scarmana). Apuc pe cineva cu virfu a doua degete ca sa glumesc ori ca sa-l pisc (producindu-i durere). Apuc cu ciocu: closca m´a ciupit. Pisc, impung, intep (vorbind de insecte): m´a ciupit un purice. Fig. Iau (maninc) putin din mincare, ciugulesc. Fur cite putin, pisc: servitoru ciupea din tirguieli. – La Olt. ciup: s´o ciupa (Iov. 129). V. supesc.

LACONIC, -A adj. (Despre vorbire, stil) Scurt, succint, concis, lapidar. ♦ (Despre oameni) Care se exprima in cuvinte putine, insa pline de continut. [< fr. laconique, lat. laconicus, cf. gr. lakon – spartan].

AMUTIRE, amutiri, s. f. 1. Faptul de a amuti; pierderea facultatii de a vorbi. ♦ Fig. Incetarea oricarui zgomot. 2. Fenomen fonetic care consta in pronuntarea din ce in ce mai putin perceptibila, pana la disparitia totala, a unui sunet. – V. amuti.

A COBORI cobor 1. intranz. 1) v. A SE COBORI. 2) (despre astri) A se lasa spre sau dupa orizont; a se apropia de asfintit; a asfinti; a apune; a scapata. 3) fig. (despre intuneric, liniste etc.) A se manifesta prin primele semne caracteristice; a cadea; a veni; a se apropia. 4) (despre voci, tonuri etc.) A trece la note mai grave; a scadea in intensitate. 5) (despre parametri fizici sau despre aparate pentru masurarea lor) A avea sau a indica valori mai scazute; a scadea; a descreste. Presiunea atmosferica coboara. Termometrul ~. 6) A fi de o anumita origine; a-si avea obarsia; a proveni. 2. tranz. 1) A muta intr-un loc jos; a pune mai jos. ~ sacul din caruta. 2) (forme de relief inalt, scari etc.) A parcurge de sus in jos. ~ dealul. 3) (voce, ton, glas etc.) A face sa fie mai putin intens. ◊ ~ ochii (sau privirea) a se uita in jos (de rusine, de sfiala etc.). ~ tonul (sau glasul) a vorbi cu blandete. 4) (valori ale unor marimi) A face sa scada. /cf. pogori

bleot (bleoata), adj. – Tont, timp. Creatie expresiva, cf. bleanda, bleau, bleg (Iordan, BF, II, 182). Este putin probabila der. din germ. blod, sugerata de DAR. – Der. bl(e)otocari, vb. (a clefai, a strivi, a zdrobi; a vorbi fara sir) se foloseste in Mold., si corespunde lui a blociori, in Trans. si lui a blosticai, in Mold.; blotocareala, s. f. (vorbire de neinteles); blotor, s. m. (prost).

OARECARE pron., adj. 1. pron. careva, cineva, unul, vreunul, (pop.) cinevasilea, (inv. si reg.) oarecine, oaresicine, (inv.) cinevasi, nestine. (~ dintre ei a intarziat.) 2. adj. vreun, (prin Transilv.) atare. (~ om.) 3. adj. obisnuit. (Un individ ~.) 4. adj. neinsemnat, (livr.) insignifiant. (Un ziar ~.) 5. adj. catva, nitel, putin. (~ vreme a stat in casa.) 6. adj. ceva, catva, oaresicare, (inv. si reg.) cevasi, cevasilea, oarecat, oarecatva, oaresice. (Are ~ treaba acolo.) 7. adj. anumit, (inv.) oarecine. (Vorbea cu un ~ dispret.)

IEFTIN ~a (~i, ~e) 1) si adverbial (despre lucruri) Care costa putin; cu pret redus; necostisitor. Produse ~e. ◊ ~ ca braga foarte ieftin. A scapa ~ a iesi cu minimum de neplaceri dintr-o situatie dificila. (A fi) ~ la vorba a vorbi mult si (de obicei) fara rost; a-i placea sa flecareasca. 2) fig. Care nu are nimic de pret, important; lipsit de originalitate; obisnuit; banal; comun; neoriginal; ordinar. Gluma ~a. /<ngr. efthinos

pravalie (pravalii), s. f.s. f. – Magazin mic, dugheana. Origine incerta. Dupa Tiktin, legat de pravali „a se invirti, a se rostogoli”, cf. sb. provalija „prapastie” (Scriban), dar der. nu este convingatoare semantic. In Pravila lui Matei Basarab (1640), se vorbeste de pravalie de vinzare de vin, care se chiama prost circiuma; de unde pare ca s-ar putea presupune ca in sec. XVII cuvintul era simtit mai putin vulgar decit circiuma, lucru imposibil daca se porneste de la pravali. Der. din sl. pravljenije „administratie” (Candrea) nu este posibila fonetic. Ar trebui sa ne gindim la pravarie „magazin de praf de pusca” (cf. praf), de unde s-ar fi trecut usor la sensul de „pravalie in general, depozit”; cu atit mai mult cu cit in limba veche se obisnuia sa se arate si felul vinzarii: pravalie de vin.

GAITA ~e f. 1) Pasare sedentara de talie medie, cu penaj pestrit, viu colorat, care poate imita sunetele scoase de alte pasari. ◊ ~ de munte pasare de munte sedentara, cu cioc putin incovoiat spre varf, cu coada lunga si cu penaj negru (care se hraneste cu alune, ghinda, seminte de conifere etc.); alunar; nucar. 2) fig. fam. Persoana, mai ales femeie, care vorbeste mult si fara rost. [Sil. ga-i-] /Din gaie

SUBTIA, subtiez, vb. I. 1. Tranz. si refl. A face sa devina sau a deveni mai subtire (I 1). ◊ Expr. (Tranz.) A-si subtia buzele (sau gura) = a-si strange buzele, facandu-le sa para mai subtiri, mai mici; a vorbi din varful buzelor. ♦ Tranz. (Despre imbracaminte) A face ca cel care o poarta sa para mai zvelt, mai slab. 2. Tranz. A face ca un corp lichid sau gazos sa fie mai putin concentrat, mai putin dens; a dilua. 3. Tranz. A face ca glasul sa aiba un timbru mai subtire, mai inalt. 4. Refl. Fig. (Despre oameni si despre insusirile sau manifestarile lor; (adesea ir.) A deveni mai rafinat, mai civilizat, mai fin; a se rafina, a se cultiva, a se stila. [Pr.: -ti-a] – Lat. subtiliare.

INDRUGA, indrug, vb. I. Tranz. 1. A toarce lana sau canepa in fire groase si putin rasucite, necesare pentru anumite tesaturi; p. ext. a toarce grosolan si in graba. 2. (Fam.) A pronunta nedeslusit cuvintele, a ingaima; a exprima prost ceva; a fi fara sir la vorba; p. ext. a vorbi fara rost, nimicuri. ◊ Expr. A indruga (la) verzi si uscate = a insira, a spune fleacuri, minciuni, vrute si nevrute. ♦ (Rar) A face ceva in pripa; a injgheba. – In + druga.

A SCHIMBA schimb tranz. 1) (fiinte, lu-cruri) A supune unui schimb. ◊ ~ calul pe magar (sau capra pe gasca, sau cioara pe pupaza) se spune, cand dai un lucru bun si primesti altul mai prost. ~ (cate) o vorba (sau (cateva) vorbe) a sta putin de vorba. 2) A face sa se schimbe; a preface; a preschimba; a transforma; a modifica. 3) A muta in alta parte. ◊ ~ vorba a trece la alta tema in timpul unei convorbiri; a incepe a vorbi despre altceva. ~ cantecul (sau tonul, nota, foaia) a vorbi sau a se purta altfel (cu cineva), decat mai inainte. /<lat. excambiare

CONJUNCTIE s. f. 1. parte de vorbire neflexibila care leaga doua propozitii sau cuvinte cu aceeasi functie sintactica. 2. (log.) conectiv („si”) caracterizat prin aceea ca expresia alcatuita cu ajutorul sau este adevarata numai daca toate propozitiile componente sunt adevarate si falsa, cand cel putin una dintre componente este falsa. 3. figura de stil care enunta o observatie din asocierea unor aspecte de viata contradictorii. 4. pozitie a doi astri care, la un moment dat, au aceeasi longitudine cereasca. (dupa fr. conjonction, lat. coniunctio)

CONJUNCTIE s.f. 1. Parte de vorbire neflexibila care leaga doua propozitii sau doua cuvinte cu aceeasi functie sintactica. ♦ (Log.) Conectiv caracterizat prin aceea ca expresia alcatuita cu ajutorul sau este adevarata numai daca toate propozitiile componente sunt adevarate si este falsa cand cel putin una dintre componente este falsa. ♦ Figura de stil care enunta o observatie rezultata din asocierea unor aspecte de viata contradictorii; sinichioza. 2. (Astr.) Pozitie in care se gasesc doi astri care au aceeasi longitudine cereasca la un moment dat. [Gen. -iei, var. conjunctiune s.f. / < lat. coniunctio, cf. fr. conjonction].

aduc, adus, a aduce v. tr. (lat. adduco, -ducere; it. addurre, pv. vfr. aduire, sp. aducir, pg. adduzir. – Imper. ada si adu: adu-ti [VR. 1925,7,34]. V. duc). Duc (considerindu-ma pe mine ca centru sau locu despre care vorbesc): a aduce apa in casa, pine [!] copiilor, o scrisoare, o veste. Fac sa vie: l-am adus acasa. Produc, fac: pomu aduce roade, munca aduce castig. Pricinuiesc, fac: ploaia a adus mari pagube. Indoiesc, intorc (Rar): a adus copacu cu virfu' n jos. Fig. Fac sa ajunga: aici l-a adus betia. V. intr. Seman putin: copilu aduce cu tata-su. Aduc la indeplinire, indeplinesc. Aduc la cunostinta, comunic, spun. Aduc laude, laud. Aduc aminte, V. aminte. Prov. Nu aduce anu ce aduce ceasu. Vorba dulce mult aduce.

CASCA, casc, vb. I. 1. Tranz. A deschide gura spre a vorbi, spre a striga, spre a lua mancarea etc. ◊ Expr. A casca gura = a privi cu interes, cu mirare, cu curiozitate naiva; p. ext. a umbla fara nici o treaba, a pierde vremea. A casca ochii = a deschide ochii tare, mai ales de mirare; a se holba, a se zgai. 2. Intranz. A deschide gura mare printr-o miscare reflexa de inspirare adanca, urmata de o expiratie prelungita, tradand oboseala, plictiseala si mai ales somn. 3. Refl. (Despre obiecte) A se deschide (putin), a se crapa (4).Lat. *cascare.

CASCA, casc, vb. I. 1. Tranz. A deschide gura pentru a vorbi, pentru a striga, pentru a manca etc. ◊ Expr. A casca gura = a privi cu interes, cu mirare sau curiozitate naiva; p. ext. a umbla fara nici o treaba, a pierde vremea. A casca ochii = a deschide ochii tare, mai ales de mirare; a se holba, a se zgai; p. ext. a baga de seama, a fi atent. ◊ Compus; casca-gura s. m. = gura-casca. 2. Intranz. A deschide gura mare printr-o miscare de inspirare adanca, urmata de o expiratie prelungita, tradand oboseala, plictiseala si mai ales somn. 3. Refl. (Despre obiecte) A se deschide (putin); a se crapa. – Lat. *cascare.

SURD ~da (~zi, ~de) 1) si substantival Care este lipsit de simtul auzului. ◊ A face pe ~dul a se preface ca nu aude sau ca nu intelege. A bate toba (sau toaca) la urechile ~dului a vorbi in zadar. ~dul nu aude, dar le (sau o) potriveste se spune despre cineva care da la o intrebare cu totul alt raspuns, decat cel asteptat. Du-te (sau sa te duci) unde a dus ~dul roata si mutul iapa se spune cuiva, pe care il alungi si nu vrei sa mai stii nimic despre el. 2) fig. Care vadeste o nepasare absoluta; caruia nu-i pasa de necazurile altuia. 3) si substantival Care nu are rezonanta; lipsit de sonoritate; mat; sters. Vuiet ~. A raspuns ~.Consoana ~da consoana care este emisa fara vibrarea coardelor vocale. 4) fig. (despre stari, sentimente, senzatii etc.) Care este putin pronuntat; care nu se manifesta acut. Durere ~da. /<lat. surdus



Copyright (C) 2004-2020 DEX online (http://dexonline.ro)