Dex vot universal

LASSALLEANISM s.n. Curent oportunist in miscarea muncitoreasca din Germania, care, admitand posibilitatea transformarii pasnice a capitalismului in socialism cu ajutorul unor cooperative sprijinite de statul burghez, propovaduia inlocuirea luptei revolutionare prin lupta pentru vot universal si prin activitatea parlamentara pasnica. [< germ. Lassalleanismus, cf. Lassalle – socialist german].

LASSALLEANISM s. n. curent in miscarea muncitoreasca din Germania, care, admitand posibilitatea transformarii pasnice a capitalismului in socialism cu ajutorul unor cooperative sprijinite de stat, propovaduia inlocuirea luptei revolutionare prin lupta pentru vot universal si prin activitatea parlamentara pasnica. (< germ. Lassalleanismus)

BUNDESTAG, denumire a camerei inferioare a parlamentului in Germania, aleasa prin vot universal direct pe o perioada de 4 ani. Executa activitatea legislativa a statului.

REVOLUTIA DE LA 1848, revolutie de inspiratie liberala si democratica, desfasurata in aproape intreaga Europa in anii 1848-1849. Indreptata impotriva regimurilor absolutiste, intarite dupa Congresul de la Viena (1814-1815), revolutia a avut caracteristici proprii fiecarei tari, dar a fost pretutindeni in coeziune cu miscarea revolutionara generala. A inceput mai intai in Italia (la Palermo, 12 ian.), framantata de o mare diversitate de probleme, de la abolirea iobagiei (in Sud si in Regatul Neapolelui) pana la consolidarea pozitiilor burgheziei (Regatul Sardiniei) si realizarea unitatii nationale. Sub presiunea insurectiilor populare au fost introduse constitutii liberal-democrate in Regatul Celor Doua Sicilii, in Regatul Sardiniei, Toscanei si Statul Papal; in urma insurectiei antihabsburgice izbucnite in partea de N a Pen. Italice (18-22 mart, 1848), Lombardia si Venetia sunt eliberate de sub dominatia Habsburgilor, marcand, totodata, inceputul razboiului de eliberare. Revolutia a cuprins curand aproape intreaga Pen. Italica (insurectiile din Parma, Modena, Toscana), culminand cu proclamarea republicii la Roma (9 febr. 1849), in frunte cu Mazzini si Garibaldi. La 22 febr. 1848 revolutia a izbucnit si in Franta, soldandu-se cu rasturnarea regelui Ludovic Filip si a oligarhiei financiare si cu proclamarea republicii (25 febr.). Evenimentele din Franta au exercitat o puternica influenta asupra asupra desfasurarii ulterioare a evenimentelor in numeroase tari din Europa. La 13 mart. 1848 a izbucnit revolutia in Austria, devenita dupa 1815 bastionul politic al reactiunii in Europa Centrala. Insurectia din Viena (15 mart.) s-a soldat cu rasturnarea regimului Metternich, urmata de constituirea (17 mart.) a guvernului reprezentantilor nobilimii si ai burgheziei liberale, deschiderea (22 iul.) a Reichstagului unicameral si promulgarea (7 sept.) Legii privind desfiintarea dependentei personale (fara rascumparare) a taranilor. Momentul maxim al revolutiei din Imp. habsburgic a fost marcat de insurectia de la Viena (6-31 oct. 1848), cand insurgentilor si s-a alaturat o mare parte a garnizoanei din oras, dar, dupa lupte indarjite, insurectia a fost infranta de trupele imperiale. In cadrul evenimentelor revolutionare din Imp. Habsburgic o mare importanta a avut-o revolutia ungara izbucnita la 15 mart. la Pesta, condusa de Kossuth Lajos. Guvernul constituit in mart. 1848 desfiinteaza iobagia si promoveaza alte reforme democrat-liberale menite sa asigure dezvoltarea tarii. Conducatorii r. nu au tinut seama de revendicarile sociale si nationale ale romanilor si slavilor, ceea ce a dus la dezbinarea fortelor revolutionare si la conflicte armate intre acestea. In aceste conditii Habsburgii trec la contraofensiva impotriva revolutiei ungare, facand apel la trupele croate si ruse. Pentru respingerea atacului contrarevolutiei se creeaza (21 sept. 1848) Comitetul apararii patriei (din oct. guvern revolutionar) in frunte cu Kossuth Lajos, care la randu-i formeaza o armata revolutionara, care reuseste sa pricinuiasca un sir de infrangeri armatei habsburgice si celei croate. Insa in ian. 1849, armatele habsburgice ocupa Pesta, iar guvernul revolutionar se refugiaza la Debretin, unde Dieta proclama independenta deplina a Ungariei si detronarea Habsburgilor. La 13 aug. 1849, revolutia ungara este infranta de armata rusa, chemata de Habsburgi in sprijinul lor. La 12 iun. 1848 a izbucnit revolutia la Praga, iar in Croatia si Slovenia au avut loc miscari revolutionare. In Germania, a inceput cu insurectia din Baden (27-28 febr.) si Hessa (11 mart.), cuprinzand apoi toate statele germane; in Bavaria, regele abdica (20 mart.); numerosi principi acorda insurgentilor libertati democratice. Insurectia de la Berlin (18 mart.), obliga pe regele Prusiei sa accepte formarea (29 mart.) unui guvern din reprezentantii burgheziei liberale si sa acorde o Constitutie. Revolutia a cunoscut o deosebita intensitate in statele germane din Vest, unde procesul de dezvoltare a capitalismului era mai avansat. La revolutia din Germania au luat parte si K. Marx si Fr. Engels. La 18 mai 1848 s-a intrunit, la Frankfurt pe Main, Parlamentul german, ales prin vot universal, in scopul realizarii unitatii Germaniei; aceasta actiune nu a avut sorti de izbanda, atat din cauza pozitiei nehotarate a burgheziei liberale germane, cat si din pricina nerecunoasterii de catre Austria si principii germani a autoritatii Parlamentului de la Frankfurt, care oferea coroana imperiala a Germaniei unificate regelui Prusiei, Frederic-Wilhelm al IV-lea. In urma loviturii de stat din Prusia (nov.-dec. 1848) infaptuita de nobilii monarhisti s-a deschis calea spre restabilirea absolutismului si infrangerea revolutiei (iul. 1849). Speriata de amploarea miscarii, burghezia liberala germana a renuntat la programul Revolutiei. In a doua jumatate a anului 1848, dupa insurectia proletariatului parizian din 23-26 iul., contrarevolutia europeana, sub steagurile monarhiilor coalizate, a inceput contraofensiva impotriva miscarilor revolutionare. O noua insurectie declansata la Viena (6 oct. 1848) a fost reprimata cu forta. Acelasi lucru s-a intamplat cu insurectiile din Baden (sept. 1848), Dresda (mai 1849), cu revolutiile din Ungaria (aug. 1849) si cu cele din Tara Romaneasca (sept. 1848) si cu cele din Transilvania (aug. 1849), inabusite de armatele Prusiei, Rusiei, Austriei, Imperiului Otoman si de cele ale Republicii franceze. Insurectia pariziana a contribuit la desfiintarea iobagiei in tarile din centrul Europei si la abolirea unor privilegii nobiliare. In urma revolutiei, burghezia si-a consolidat pozitiile in tarile din Apusul Europei, iar in celelalte tari a patruns in administratia de stat. In Tarile Romane aparitia si dezvoltarea burgheziei, pe de o parte, mentinerea structurilor feudale si a privilegiilor boieresti, existenta suzeranitatii turcesti (in Tara Romaneasca si Moldova) si a stapanirii habsburgice (in Transilvania), pe de alta parte, au fost factorii determinanti ai intensificarii miscarii de eliberare sociala si nationala. Inceputul desfasurarii evenimentelor revolutionare l-a facut miscarea revolutionara din Moldova (mart.), repede inabusita. Nevoiti sa se exileze, fruntasii pasoptisti au formulat in emigratie programul revolutiei („Printipiile noastre pentru reformarea patriei” si „Dorintele partidei nationale din Moldova”), in care, pe langa problema improprietaririi taranilor se punea si problema crearii statului national roman. In Tara Romaneasca a avut loc o revolutie la care au participat: taranimea, mestesugarii si lucratorii de la orase, burghezia si boierimea liberala. Principalii ei conducatori au fost: N. Balcescu, Gh. Magheru, Al. G. Golescu, I. Heliade-Radulescu, C.A. Rosetti, Chr. Tell. Programul Revolutiei, izbucnita la 9/21 iun. 1848, sintetizat in Proclamatia de la Islaz, prevedea independenta administrativa si legislativa a tarii, egalitatea in fata legii, eliberarea si improprietarirea taranilor (art. 13) etc. La 13/25 iun. domnul tarii, Gh. Bibescu, a abdicat, conducerea revenind unui guvern provizoriu, iar apoi ca urmare a preponderentei elementelor moderate, unei locotenente formata din I. Heliade-Radulescu, N. Golescu si Chr. Tell. Ingrijorat de evenimente, guvernul rus a exercitat presiuni asupra Imp. Otoman ca sa intervina cu forta armata (sept.). Au fost restaurate prevederile Regulamentului Organic, abolite temporar. In Transilvania problemele eliberarii sociale s-au impletit strans cu cele ale eliberarii nationale. Principalii conducatori au fost: Avram Iancu, S. Barnutiu, G. Baritiu, E. Murgu, A. Saguna. Unirea fortata a Transilvaniei cu Ungaria, refuzul conducatorilor maghiari de a recunoaste drepturile nationale ale romanilor i-au silit pe acestia sa mearga pe o cale revolutionara proprie. La Adunarea de la Blaj de pe Campia Libertatii (3-5/15-17 mai 1848), care a constituit punctul culminant al revolutiei in Transilvania, cei peste 40.000 participanti au adoptat programul care prevedea desfiintarea iobagiei, egalitate nationala si reprezentare proportionala in Dieta, administratie, justitie, Garda nationala, infiintarea de scoli in limba romana etc. Netinand seama de vointa clar exprimata la Blaj, Dieta nemeseasca din Cluj a confirmat la 17/29 mai 1848 incorporarea Transilvaniei la Ungaria, ceea ce a provocat dezbinarea fortelor revolutionare romane si maghiare, fapt de care a profitat Curtea de la Viena. Avram Iancu a organizat cetele motilor, transformandu-le intr-o oaste taraneasca, cu care a aparat regiunea Muntilor Apuseni impotriva ostilor nobilimii maghiare. Abia la 2/14 iul. 1848, in urma staruintelor lui N. Balcescu, a fost incheiat proiectul de pacificare prin care se punea capat ostilitatilor intre cele doua tabere. Era insa prea tarziu, deoarece in aug. 1849 revolutia maghiara a fost infranta de trupele habsburgice si ruse. Desi infranta, Revolutia de la 1848 in Tarile Romane a avut totusi urmari insemnate; a contribuit in mod esential la dezvoltarea constiintei nationale a poporului roman si a pus la ordinea zilei problemele fundamentale ale dezvoltarii societatii: problema agrara, a eliberarii sociale, a egalitatii in drepturi, a unirii celor trei tari romane in cadrul fruntariilor unuia si aceluiasi stat, a libertatii si independentei nationale.

DEMOCRATIE ~i f. 1) Forma de organizare si de conducere politica a societatii, care proclama suveranitatea poporului. 2) Forma de guvernare a statului, bazata pe separatia puterilor si pe votul universal. 3) Stat caruia ii este proprie o astfel de organizare. 4) Metoda de conducere a unui colectiv, care asigura participarea tuturor membrilor la luarea deciziilor importante. [Art. democratia; G.-D. democratiei; Sil. -ti-e] /<fr. demo-cratie

SUFRAGIU², sufragii, s. n. 1. Declaratie care exprima vointa sau parerea cuiva intr-o alegere sau intr-o adunare constituita; drept de vot. ◊ Sufragiu universal = drept de vot acordat tuturor cetatenilor majori ai unei tari. 2. Sistem de votare (dupa modalitatea exercitarii dreptului de vot si extinderea lui). 3. Aprobare, asentiment. [Var.: sufraj s. n.] – Din fr. suffrage, lat. suffragium.

SUFRAGIU s.n. 1. vot. ♦ Sufragiu universal = drept de vot acordat tuturor cetatenilor majori ai unei tari. 2. (P. ext.) Aprobare, asentiment. [Pron. -giu, var. sufraj s.n. / < lat. suffragium, cf. fr. suffrage].

SUFRAGIU s. n. 1. drept de vot. 2. sistem de votare. ♦ ~ universal = drept de vot acordat tuturor cetatenilor majori ai unei tari. 3. aprobare, asentiment. (< fr. suffrage, lat. suffragium)