TRANSMUTÁȚIE, transmutații, s. f. Transformare a unui element chimic în altul printr-o nouă grupare a elementelor constitutive în atomi, obținută prin dezintegrare radioactivă naturală sau prin reacții nucleare. ♦ P. gener. Schimbare, transformare. – Din fr. transmutation, lat. transmutatio.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TRANSMUTÁȚIE s.f. Transformare a unui element chimic în altul, fie prin bombardament cu corpusculi de mare energie, fie pe cale naturală. ♦ (P. ext.) Schimbare, transformare. ♦ Transmutație genetică = schimbare în ordinea liniară a genelor; transmutație radioactivă = dezintegrare radioactivă. [Gen. -iei. / cf. fr. transmutation, lat. transmutatio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
TRANSMUTÁȚIE s. f. 1. transformare a unui element chimic în altul în urma dezintegrării radioactive sau a reacțiilor nucleare. ◊ schimbare, transformare. 2. transformare a unui cromozom, care nu este datorată unei mutații genice. (< fr. transmutation, lat. transmutatio)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
TRANSMUTÁȚIE s. transmutare.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
transmutáție s. f. (sil. mf. trans-) mutație
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TRANSMUTÁȚIE ~i f. 1) Schimbare a unui corp în altul. 2) fiz. Transformare a unui element chimic în altul prin dezintegrare radioactivă. ◊ ~ genetică schimbare în ordinea liniară a genelor. /<fr. transmutation, lat. transmutatio
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink