TRANSPOZÍȚIE, transpoziții, s. f. (Rar) Transpunere. ♦ Spec. (Mat.) Permutare a două litere într-o formulă. ♦ Spec. Schimbare a poziției unor atomi sau a unor radicali dintr-o moleculă a unei substanțe (care determină formarea unui nou compus). ♦ Spec. Transcriere sau executare a unei compoziții muzicale în altă tonalitate. – Din fr. transposition.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TRANSPOZÍȚIE s.f. Transpunere. ♦ (Mat.) Permutare în care toate elementele, în afară de două (care se schimbă unul în celălalt), rămân neschimbate. ♦ (Chim.) Schimbare a poziției unor atomi sau a unor radicali dintr-o moleculă, pentru a forma un izomer. ♦ (Muz.) Schimbarea tonalității unei compoziții. [Gen. -iei. / cf. fr. transposition, lat. transpositio].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
TRANSPOZÍȚIE s. f. 1. transpunere. 2. (mat.) permutare în care toate elementele, în afară de două (care se schimbă unul cu celălalt), rămân neschimbate. 3. (chim.) schimbare a poziției unor atomi sau radicali dintr-o moleculă organică pentru a forma un izomer. 4. (muz.) transcriere sau executare a unei compoziții în altă tonalitate decât cea inițială. 5. (biol.) mișcare a unei gene dintr-un set cromozomial sau dintr-un cromozom în altul. 6. problemă enigmistică, în schimbarea poziției părților componente ale unei șarade din a căror însumare inversă trebuie să rezulte un cuvânt nou. (< fr. transposition)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
TRANSPOZÍȚIE s. v. transpunere.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
transpozíție ș. f. (sil. mf. trans-) poziție
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink