TRIANGULÁȚIE, triangulații, s. f. Ansamblu de operații geodezice care au ca scop stabilirea foarte precisă a coordonatelor unui număr de puncte de pe teren, prin intermediul unor triunghiuri ale căror vârfuri sunt aceste puncte. ♦ Rețea de triunghiuri stabilită pe teren, care constituie baza oricărei măsurători topografice. [Pr.: tri-an-] – Din fr. triangulation.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TRIANGULÁȚIE s.f. Operație trigonometrică prin care pot fi determinate suprafețe și distanțe, împărțind terenul într-o rețea de triunghiuri și determinând elementele acestora. ♦ Ansamblul triunghiurilor unei ridicări geodezice. [Gen. -iei. / cf. fr. triangulation].
Sursa: Dicționar de neologisme | Permalink
TRIANGULÁȚIE s. f. ansamblu de operații geodezice prin care pot fi determinate suprafețe și distanțe, împărțind terenul într-o rețea de triunghiuri echilaterale în vederea stabilirii coordonatelor punctelor de pe teren. ◊ rețea de triunghiuri, baza unei ridicări topografice. (< fr. triangulation)
Sursa: Marele dicționar de neologisme | Permalink
trianguláție s. f. (sil. tri-an-, -ți-e), art. trianguláția (sil. -ți-a), g.-d. art. trianguláției; pl. trianguláții, art. trianguláțiile (sil. -ți-i-)
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TRIANGULÁȚIE ~i f. 1) Metodă de determinare a mărimii unei suprafețe de teren, constând din construirea unui sistem de triunghiuri adiacente, la care se măsoară lungimea uneia dintre laturi și unghiurile, obținând pe cale trigonometrică lungimea celorlalte laturi. 2) Rețea de triunghiuri a unei ridicări topografice. /<fr. triangulation
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink