Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el. Schimbă navigarea la un click. Declinări
TÚRTĂ, turte, s. f. 1. Pâine rotundă și turtită, făcută din mălai sau din aluat nedospit. ◊ Expr. A face (pe cineva) turtă = a bate foarte tare (pe cineva). (Adverbial) A fi (sau a se îmbăta) turtă = a se îmbăta foarte tare. A rupe (sau a frânge cuiva) turta = a sărbători, cu un anumit ritual, împlinirea unui an de la nașterea unui copil. 2. Nume generic pentru diferite prăjituri. ◊ Turtă dulce = produs de patiserie (crocant) făcut din făină de grâu, miere și ouă, la care adesea se adaugă migdale, nuci etc. și o glazură cu sirop de zahăr. 3. Produs care rămâne după ce s-a stors mierea din fagure, uleiul din semințele de floarea-soarelui etc. și care se presează într-o formă de obicei turtită și rotundă. 4. Plantă erbacee cu tulpina foarte scurtă, cu frunzele adânc crestate și spinoase și cu flori mari, alburii (Carlina acaulis). ◊ Compuse: turta-lupului = numele popular al semințelor foarte toxice ale unui arbore din India (Strychnos nux vomica), din care se extrage stricnina; turta-vacii = ciupercă comestibilă, de culoare galbenă-roșcată sau cafenie, acoperită cu o substanță vâscoasă (Boletus luteus).Lat. *turta (= torta [panis] „pâine rotundă”). Cf. fr. tourte.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TÚRTĂ s. 1. (reg.) trușnic. (~ furajeră.) 2. (BOT.; Carlina acaulis) (reg.) ciortopoloc, tătăișă, turtea, turtică, ceapă-ciorească, ciurul-zânelor, punga-babei, sita-zânelor. 3. (BOT.) turta-vacii (Bolctus luteus) = văcuță.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
túrtă (-te), s. f.1. Azimă, cocă; este turtită și fără drojdie. – 2. Tartă, prăjitură. – 3. În general, orice materie turtită. – 4. Varietate de ghimpe (Carlina acaulis). – Mr., megl. turtă, istr. turtę. Lat. turta în loc de torta (Diez, I, 419; Pușcariu 1743; REW 8802), cf. vegl. turta, it., prov., sp., port. torta, fr. tourte. Forma turta apare în glosele de la Reichenau (Pușcariu, Lr., 189); schimbul nu pare anormal (Lausberg, Mundarten Südlukaniens, Halle 1939, 26; totuși cf. împotrivă Graur, BL, V, 115, considerîndu-l nefundamentat suficient). Ambele forme lat. sînt cuvinte vulgare, care nu apar la nici un autor clasic. În rom. pare să fi fost simțit drept creație expresivă (probabil așa era în lat.), datorat prezenței lui turti, cf. tufli, tepși.Der. turtea (var. turtică, turtie), s. f. (varietate de spin); turti, vb. (a face plat, a da o formă lătăreață, a strivi; refl., a se îmbăta). Din rom. provine bg. turla (Capidan, Raporturile, 214), și probabil sb., slov. turta.
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
túrtă s. f., g.-d. art. túrtei; pl. túrte
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TÚRTĂ1 ~e f. 1) Produs de patiserie lățit și rotund, obținut dintr-o bucată de aluat și copt pe vatră. ◊ A face (sau a lăsa) (pe cineva) ~ a bate tare (pe cineva). A se îmbăta ~ a se îmbăta foarte tare. Beat ~ foarte beat. A trage cenușa (sau spuza) la ~a lui a-și apăra interesele proprii. 2) (nume generic) Prăjitură de orice fel, având o asemenea formă. ~ cu mere. ~e cu mac.~ dulce prăjitură făcută din făină de grâu, ouă, miere, mirodenii, acoperită cu glazură sau presărată cu zahăr farin 3) Substanță presată care are o asemenea formă. ~ de ceară. /<lat. turta
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
TÚRTĂ2 ~e f. Plantă erbacee cu tulpina foarte scurtă, cu frunze ghimpoase, adânc crestate, și cu flori așezate în capitule. ◊ ~a-vacii ciupercă comestibilă, cu pălăria lipicioasă, de culoare galben-roșcată sau cafenie. /<lat. turta
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink
túrta-lúpului s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
túrta-vácii s. f.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
túrtă dúlce s. f. + adj.
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink


Copyright (C) 2004-2019 DEX online (http://dexonline.ro)