TĂCIÚNE, tăciuni, s. m. 1. Rămășiță dintr-o bucată de lemn care a ars incomplet; cărbune sau lemn în faza de ardere fără flacără. ◊ Expr. A nu avea nici tăciune în vatră = a fi foarte sărac. Nu-i ard (nici) tăciunii în vatră, se spune despre un om (sărac) căruia îi merge prost în toate, care nu izbutește nimic. 2. Boală a plantelor (cerealiere) provocată de o ciupercă parazită care se manifestă prin distrugerea totală sau parțială a părților atacate și prin apariția în locul acestora a unei pulberi de culoare neagră; cărbune. – Din lat. *titio, -onis.
Sursa: Dicționarul explicativ al limbii române, ediția a II-a | Permalink
TĂCIÚNE s. 1. cărbune. (Lemnul aprins s-a făcut ~.) 2. (FITOP.) cărbune. (Plantă atacată de ~.)
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
TĂCIÚNE s. v. mălură.
Sursa: Dicționar de sinonime | Permalink
tăciúne (-ni), s. m. – 1. Lemn ars pe jumătate. – 2. Mălură (Ustilago carbo). – Mr. tăciune, tucine, megl. tăciuni. Lat. tĭtĭōnem (Pușcariu 1709; REW 8758), cf. it. tizzone, prov., cat. tizó, fr. tison, sp. tizón, port. tição. Pentru sensul 2, cf. calabr. tizzune, sp. tizón și fr. charbon, it. carbone. Numele de tăciune pentru planta iarba lui Tatin (Symphitum officinale, cf. Bogrea, Dacor., I, 338) nu pare frecvent și nici corect. – Der. tăciuna, vb. refl. (a crește tăciunele); tăciunos, adj. (cu tăciune; ars, carbonizat).
Sursa: Dicționarul etimologic român | Permalink
tăciúne s. m., pl. tăciúni
Sursa: Dicționar ortografic al limbii române | Permalink
TĂCIÚNE ~i m. 1) Rămășiță provenită din arderea incompletă a unui corp. 2) Cărbune care arde mocnit. ◊ Negru ca ~ele foarte negru. 3) Boală a unor cereale (porumb, grâu), caracterizată prin apariția unei pulberi negre, provocată de o ciupercă parazită; cărbune. [Sil. -ciu-] /<lat. titio, ~onis
Sursa: Noul dicționar explicativ al limbii române | Permalink