Pentru a naviga pe un cuvânt apăsaţi dublu click pe el.
Schimbă navigarea la un click.
urgíe (-íi) s. f. – 1. Ură, furie. – 2. Furie dumnezeiască, pedeapsă divină. – 3. Dezastru, calamitate, nenorocire. – 4. (Înv.) Exil, surghiun. – 5. Pocitanie, vrăjitoare. – Mr. urγie. Gr. ỏργή, probabil prin intermediul unui lat. vulg. *orgia (Densusianu, I, 202; Pușcariu 1831; Candrea); der. directă din mgr. (Roesler 577; Murnu 58; Tiktin) nu pare posibilă fonetic. Direct din lat. *orgilĭa ‹ gr. ỏργιλος (Giuglea, RF, II, 65) este puțin probabilă. Cf. Rosetti, II, 69 și I, 174. – Der. urgisi, vb. (a persecuta, a distruge; a urî, a-i dori răul; înv., a surghiuni; a pedepsi, a nedreptăți), cf. ngr. ỏργίζωμαι „a supăra”; urgiseală, s. f. (nenorocire).
Sursa: Dicționarul etimologic român